Scrisoare către un prieten care suferă

În cultura noastră există ideea că trebuie să fim puternici, să facem față vieții. Mulți oameni încearcă să fie puternici neluându-și în seamă şi părțile vulnerabile, părțile care îi dor. Ei nu pot cere ajutor unui psihoterapeut.

Este foarte greu să ne luăm în seamă atunci când cei din familiile noastre nu obișnuiesc să ne ia în seamă şi, mai mult, ne ridiculizează ori ne resping dacă ne plângem că ne doare.

Însă nu putem să băgăm, pentru totdeauna, sub preş, rănile noastre psihice (traume). Ele ies la suprafață la un moment dat, din nevoia noastră sănătoasă de a ne reîntregi cu ceea ce ni s-a întâmplat cândva. Ceva ce ne-a copleşit pentru că a fost prea mult de dus. Avem nevoie să ne reamintim ceea ce a fost uitat. Tot acest ceva greu şi dureros ne reapare la un moment dat, fie prin boli fizice, fie prin stări psihice de panică, de anxietate, de depresie, dificultăți în a ne odihni ori a ne hrăni sănătos, etc.

Citește despre trauma psihica

E şi mai greu să te uiți la rănile tale psihice, să ceri ajutor unui psihoterapeut, atunci când cei din jur, familia, te ruşinează că „ai probleme cu capul” şi pare mai rezonabil să ai o boală fizică decât să ai de-a face cu un psihoterapeut.

Şi este de înțeles această mentalitate în contextul în care ani de-a rândul noi românii nu am avut acces la psihoterapie şi la informații valoroase din acest domeniu, psihoterapia şi practicarea ei fiind chiar interzise în vremea comunismului. Este de înțeles această mentalitate în contextul în care, copii fiind, vedeam oameni pe stradă vorbind singuri şi bănuiam că ajunşi în acest stadiu nu mai avem nicio şansă. Ceea ce e diferit față de atunci, este că acum avem acces la informații, la cele mai recente cercetări în domeniul psihoterapiei şi psihotraumatologiei, că există psihoterapeuti pregătiți care pot să ghideze o ființă umană in propriul proces psihoterapeutic şi, din aceste motive, avem mai multe şanse să ne ocupăm din vreme de sănătatea psihicului nostru astfel încât să prevenim faza în care nu mai avem nici o şansă.

Până la urmă şi cu psihicul nostru se întâmplă la fel ca şi cu oricare parte a corpului nostru: fără să fie tratat, se deteriorează până când ajunge în fază critică.

Din păcate noi toți avem răni psihice, am fost răniți în diferite feluri, chiar neintenționat de către cei care ne-au dat viață în această lume. Psihicul unui copil este extrem de deschis şi de vulnerabil şi poate fi rănit cu mare ușurință comparativ cu psihicul unui adult.

A încerca să ținem departe părțile noastre rănite, vulnerabile, arătându-ne puternici pentru a corespunde imaginii agreate de către cei de care am depins cândva, este un mare risc pentru sănătatea proprie şi chiar pentru sănătatea celor care depind de noi în prezent. Mă refer la copiii şi la partenerii noștri .

Cred că nu e uşor să stăm față în față cu durerile noastre, cu părțile vulnerabile pe care am învățat să le ascundem şi de care ne ruşinăm. Știu însă  că nu e uşor doar atunci când nu ştim cum e şi atunci când nu a existat nimeni în viața noastră care să ne accepte în felul acesta şi să ne conțină cu ceea ce simțim .

Fiecare parte rănită din noi are ceva de spus şi de fiecare din noi depinde să ne ascultăm părțile rănite, să cerem ajutor unui psihoterapeut pentru a înțelege ce se întâmplă cu noi, de ce ne doare, pentru a ne echilibra psihic, pentru a înțelege cum funcționăm, pentru a ne descoperi tiparele prin care ne autosabotăm ori ne blocăm.

Fiecare parte rănită merită onorată pentru că poartă o parte din experiența noastră umană şi, odată acceptată în viața noastră, înțeleasă, ne permitem să evoluăm, să devenim mai buni cu noi înşine, mai compasivi, mai umani şi mai sănătoşi.

Imagine: ” The Little Prince by Lavenderwitch on DeviantArt