Lipsa conectării emoționale în relații

Observ o anumită dorință a părinților de a obține momente fericite în familie, însă ceea ce primesc nu seamănă deloc cu ceea ce așteaptă:

„Vreau să-i transmit copilului meu iubire și mă dau peste cap să fac tot ce știu că-i place când vine ziua lui de naștere sau îl așteptăm pe Moș Crăciun ori e ziua Copilului. I-am organizat de ziua lui o petrecere surpriză, m-am dat peste cap să îi chem prietenii și el să nu afle, i-am cumpărat o sacoșă mare de jucării și m-am străduit să o ascund cât mai bine să nu o găsească cumva din vina mea. M-am stresat foarte tare să caut locul perfect, cadourile perfecte, animatorii cei mai buni. Sunt multe mici detalii care iau timp și dacă vrei să te ocupi singură de toate astea chiar că îți dau mari bătăi de cap. Dar fac totul cu plăcere, cu sentimentul că va fi un moment minunat, că mă voi bucura împreună cu familia.

Și totul îmi iese perfect, iar copilul meu este cel mai fericit! Îl văd cum râde, cum îi strălucesc ochii, și știu atunci că a meritat tot efortul, toți banii sau deranjul.

După ce pleacă invitații, desigur sunt obosită, vreau să stau linistită, să îmi văd puiul liniștit, să îmi rumeg sentimentul de fericire și de împlinire pentru tot ceea ce am făcut, însă nu am parte de așa ceva. Copilul se agită, mă enervează, nici urmă de recunoștință, de mulțumire. Vreau să pun punct, să țin situația sub control, însă deja e prea mult de suportat.

Totul scapă de sub control. Sunt foarte multe emoții! Dar nu de iubire, fericire, împlinire. Apare haosul. Nu mai mă înțeleg cu copilul. Eu sunt cu nervii la pământ.

Ce se întâmplă?”

Cred că este foarte important să înțelegem ce vrem să transmitem copilului. Vrem să transmitem că viața este o înșiruire de momente frumoase în care singura emoție acceptată este bucuria și orice altă emoție este inadecvată? Că el trebuie să își controleze ceea ce simte și să reprime ceea ce e considerat inadecvat, ceea ce nu corespunde cu așteptarea, cu finalul fericit? Că e frumos să mulțumească pentru ce primește și să își arate aprecierea?

Toate aceste mesaje cu siguranță le primește, dar ce face cu ceea ce simte ?

Ce face când e atât de multă bucurie încât nu știe cum să o tolereze și să o gestioneze astfel încât să manifeste comportamentul așteptat? Ce face cu rușinea de a fi iar inadecvat? Ce face cu emoțiile, cu senzațiile corporale care se încăpățânează să existe în ciuda așteptărilor ființelor cele mai dragi de pe lume: mama și tata? Ce face cu furia care se trezește în el ca urmare a frustrării de a nu fi înțeles și acceptat așa cum este el, cu emoții? Ce face cu dificultatea de a sta cu atât de multă emoție ?

Pentru copil sunt întrebări fără răspuns atunci când părintele are setate anumite așteptări, dar este în dificultate de a valoriza emoțiile, indiferent care sunt acestea, de a se putea conecta emoțional cu copilul său și cu sine, de a recunoaște emoțiile copilului său și de a putea să le tolereze.

Lipsa conectării cu emoțiile „negative” are rădăcini adânci. Nu putem să ne conectăm emoțional cu copilul nostru și să „traducem” comportamentele lui, să gasim sens și să răspundem adecvat când noi înșine nu avem această cultură de a vedea emoțiile ca fiind resurse valoroase. În lipsa conectării emoționale, doar controlăm ce trebuie să simțim noi înșine, copilul, ceilalți.

Trăim într-o cultură în care sentimentele sunt considerate pozitive și negative mai degrabă decât ca fiind umane și valoroase și pare firesc să percepem viața și felul în care reușim prin a ne aduna momentele de fericire, de bucurie și evitând ceea ce doare, emoțiile așa zis negative, precum tristețea, furia, frica, invidia, rușinea, vina, mândria.

Social, tindem să valorizăm inteligența cognitivă, succesul, ambiția, competiția, în detrimentul emoțiilor.

Este o diferență între a simți ceea ce simți și a simți ceea ce trebuie să simți, ceea ce se așteaptă de la tine. Iar realitatea umană este despre ceea ce simți.

Evitarea emoțiilor, controlul lor, sunt mecanisme semnificative de supraviețuire la care apelăm ca urmare a experiențelor dureroase prin care am trecut și care ne definesc. Ne adaptăm la mediu așa cum putem mai bine pentru a putea supraviețui. Dacă într-o situație de stres, evitarea emoțiilor poate fi o resursă, când evităm repetat atunci este un mecanism de supraviețuire prin care ținem departe ceea ce e prea mult de dus. Ajungem să evităm emoțiile „negative”, evităm să ne simțim neputincioși, evităm să ne simțim corpurile, și pierdem astfel mesaje semnificative pe care toate acestea ni le transmit. Pierdem conectarea cu noi înșine.

E greu să-ți accepți emoțiile – atât pozitive cât și negative – și să le lași să treacă. E greu să stai cu situațiile și cu ceea ce provoacă ele. Acest mod de a ne raporta la emoții îl transmitem copiilor noștri, iar ei nu au cum să își gestioneze singuri emoțiile. Au nevoie să învețe și să primească sprijinul adulților semnificativi pentru ei. Au nevoie de adulți conectați emoționali cu sine.

Însă mai mult decît transmiterea unei culturi, aici este despre faptul că un copil căruia nu i se acceptă emoțiile, fie pentru că nu sunt recunoscute, observate, tolerate, fie pentru că nu sunt considerate adecvate și sunt sancționate, fie pentru că nu sunt atât de importante precum cogniția, el poate fi expus la traumatizare psihică.

A ne deschide brațele pentru sentimente este mai ușor de spus decât de făcut într-o cultură în care fericirea este considerată o virtute, succesul presupune să nu ții cont de ceilalți, iar recunoașterea propriilor traume și apelarea la ajutor specializat nu are încă în conștiința noastră importanța spălatului pe dinți.

Exercițiul de conectare emoțională cu sine este un proces de cunoaștere și recunoaștere, de clarificare și revenire la sine, în corp, în simțuri, de a învăța cum să nu ne abandonăm noi înșine, de a identifica ce ne face rău, ce ne înfurie, de a sta cu toate, așa cum vin, de a le primi, de a le analiza.

Avem această capacitate de a învăța cum să răspundem la situații dificile luându-ne în considerare emoțiile !

Daniela Dumitru, psihoterapeut
la Cabinet individual de psihologie, București
Tel : 0722536745
E-mail: psihodadum@yahoo.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s