Un parinte anxios (efect al traumei complexe), nu poate fi disponibil pentru nevoile copilului său. Chiar dacă părintele își recunoaște nivelul de anxietate, frica patologica a parintelui îi pune copilului o amprentă dramatică.
Anxietate netratata
Parintele cu anxietate netratata nu poate:
- sa se conecteze sănătos cu copilul și cu nevoile lui
- să ofere suportul de care are nevoie copilul pentru a se descoperi și a se simți pe sine
- sa isi ajute copilul să se regleze emoțional, să își dezvolte autonomia
- sa stabileasca repere ferme, sănătoase și blânde.
Părinții își educă încă copiii cu: „ești băiat, nu trebuie să plângi”. In consecinta, copiilor le este frica de emoții ori nu se pot conecta cu ele. Când părinții neagă reacțiile emoționale spunându-i acestuia: „nu, nu te doare”, „nu, nu ai nimic”, resping neputința, vulnerabilitatea, durerea, frica.
Lipsa susținerii sănătoase a copiilor atunci când aceștia sunt furioși contribuie la creșterea în intensitate a furiei copiilor.
Când un parinte anxios pune interdicții copilului, el nu ii oferă repere sănătoase pentru a-l ajuta să își cunoască nevoile și să le împlinească. Copilul este lipsit de un adult care să îl ghideze, să îi pună limite cu blândețe, care să îl susțină în procesul său de creștere, care să îi dea siguranță. Limitele cu blândețe pot fi puse doar atunci când ne conectăm cu frica sănătoasă.
Frica patologica a parintelui, nu crează câmp pentru creșterea încrederii în sine a copilului, pentru susținerea inițiativelor sau deciziilor sale, pentru explorare și interacțiune sănătoasă cu ceilalți.
Amprente pe termen lung
Pe termen lung, efectul este traumatizant pentru copil.
Când părintelui îi este frica, el nu este prezent în relația cu copilul său. Frica paralizează încrederea părintelui în copil și permite creșterea îndoielii de sine a copilului și rușinarea acestuia.
Pentru a supraviețui, copilul crescut de un parinte anxios este forțat să se susțină singur ori să devină părinte pentru părintele său.
Lipsa „ascultării” de către persoana de îngrijire, lipsa înțelegerii copilului, nepermiterii exprimării voinței acestuia, lipsa suportului si a unei oglindiri adecvate a copilului, duc la:
- frustarea extremă
- ruperea psihicului copilului
- internalizarea acestui model de creștere din frica
- înstrăinarea de cine este el, de nevoile lui, de voința lui, de contactul sănătos cu sine și cu ceilalți
- dezvoltarea diferitelor tulburări de anxietate, de atenție, de voință ori de comportament.
In concluzie
Când ne creștem copiii din frică nu suntem într-un loc de iubire și de conectare și, vrem, nu vrem, perpetuăm abuzul, neglijarea în care noi înșine am fost crescuți. Suferim de frica? Frica netratata, face ravagii!
Este reponsabilitatea noastră de părinți să ne informăm, să ne privim, să ne cercetăm. Fricile noastre au cauze foarte profunde și ne facem nouă și copiilor noștri cel mai mare bine să le explorăm, să le înțelegem, să le vindecăm.
Ne creștem copiii cu iubire sau suntem într-o iluzie a iubirii, așa cum noi înșine am crescut ?
Sursa foto: https://catapult.co/stories/column-when-youre-a-mom-with-anxiety-disorder-parenting-disabled-kids/