Trauma simbiotica (trauma de iubire)

tristete, durere, trauma simbiotica trauma iubire

In acest articol sunt informatii despre trauma simbiotica, ce este, cauze, dinamica psihica a traumei simbiotice, cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica.

Trauma simbiotica face parte, alaturi de trauma de identitate, din categoria traumelor timpurii. Sunt traume ce se pot produce chiar de la inceputul vietii ca urmare a unor evenimente cu potential traumatic precum lipsa contactului afectiv, tentativa de avort, violenta suferita in pantece, etc. Totodata sunt traume ce se produc in relatie cu persoanele de atasament.

Ce este trauma simbiotica?

Trauma simbiotica este o experienta de splitare psihica a copilului care, in ciuda numeroaselor sale incercari, nu reuseste sa stabileasca o relatie simbiotica sanatoasa cu parintii lui si, indeosebi, cu mama lui. El nu primeste reactiile de iubire, intelegere si atentie ale parintilor, de care are nevoie pentru a se simti ocrotit si in siguranta. Aceasta experienta ii provoaca sentimente profunde de neputinta, teama, vulnerabilitate fara protectie care duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitații, identitatii si capacitatilor sale de autoreglare.

Cauze trauma simbiotica

Motivul principal al traumatizarii simbiotice este ca mama, ea insasi traumatizata, nu este capabila sa ii ofere copilului un atasament sigur, sustinator. Ea nu se poate deschide emotional catre copil pentru ca psihicul ei este prins in efortul sustinut de a tine cat mai departe toate trairile dureroase, frica, neputinta care ar putea sa o copleseasca.

Mamele pot fi traumatizate din diverse motive:

  • accidente,
  • pierderea unui parinte, poate foarte devremesau a ambilor
  • pierderea unui copil sau a mai multor sarcini/copii,
  • au fost supuse la violenta, neglijare, abuz sexual,
  • au fost ele insele in rol de agresor,
  • sunt captive intr-o trauma simbiotica.

Fara procesarea propriilor traume, mamele tind sa raspunda la nevoile de atasament ale copiilor fie din strategiile lor de supravietuire, fie din partile traumatizate, in functie de traumele lor :

  • sunt exagerat de speriate sa nu pateasca copilul ceva rau,
  • isi trateaza copilul ca pe o mama substitut/confident,
  • sunt absente din punct de vedere emotional, iar sentimentele si gandurile lor sunt blocate in trecut,
  • sunt oarbe fata de primejdiile care il pandesc pe copil si nu il protejeaza, de exemplu, de abuzul sexual,
  • il controleaza peste masura pe copil si nu il sprijina sa isi dezvolte autonomia,
  • minimalizeaza manifestarile emotionale ale copilului,
  • ridica fata de copil o fatada a normalitatii si il impiedica sa se increada in sentimentele lui.

Despre splitarea psihicului (parte traumatizata, parte supravietuitoare, parte sanatoasa) ca urmare a unei experiente traumatizate, gasiti informatii aici.

Cand copilul, in nevoia lui de contact, se adreseaza tatalui, se poate intampla sa ajunga si fata de acesta intr-o situatie de trauma simbiotica, in masura in care si tatal este traumatizat. Situatia aceasta se intampla frecvent pentru ca oamenii traumatizati sunt atrasi in mod inconstient unul de celalalt in relatia de cuplu. De aceea este probabil ca nici atasamentul fata de tata sa nu reprezinte o alternativa buna pentru copii.

Este foarte derutant pentru copil cand parintii sunt prezenti, fizic, in viata lui, dar in realitate sunt absenti emotional, lucreaza multe ore, se ocupa de alti oameni ori sunt preocupati exclusiv de propria persoana si propriile probleme.

Mai multe despre conectare emotionala gasiti aici.

Pentru un copil este vital sa stabileasca o relatie de atasament cu parintii sai. El emite semnale in acest sens, dar cu  aceste semnale el le trezeste parintilor lui traumatizati reactii care il deruteaza sau il ranesc.  In timp, el poate descoperi ca este lipsit de sens si deseori primejdios acest lucru. Pe termen lung copilul nu poate suporta aceasta situatie si din acest motiv se rupe psihic. Este mult prea dureroasa lipsa de contact bun, hranitor. Ca o consecinta, in locul propriei identitati, copilul dezvolta o identitate complicata simbiotic. El este ca mama lui traumatizata, traieste in sentimentele ei traumatice si ii copiaza strategiile de supravietuire, sau ca tatal lui traumatizat.

Multi adulti care au crescut cu parinti traumatizati au dificultati in a intelege cauza starii lor psihice si a dificultatilor cu care se confrunta. Nu descopera niciun motiv evident. Strategiile lor de supravietuire sunt atat de puternice incat  neaga durerea, abandonul, lipsa iubirii, frica de contact. E ca si cum in psihicul lor se afla un dusman care neaga, minimizeaza, refuza sa accepte ca mama /tata i-au facut rau.

Dinamica psihica in trauma simbiotica

Dinamica psihica in trauma simbiotica, dupa profesor Franz Ruppert. Ea contine diverse procese:

  • Durerea de a nu fi dorit de catre mama este o durere foarte profunda si insuportabila. In neputinta si neajutorarea lui, copilul se rupe de trairile de frica, furie, durere, disperare si intreaga suferinta ca mama nu il vede si nu il iubeste.
  • Copilul dezvolta diverse strategii de supravietuire. Nu ii place ca are atatea nevoi. Isi dispretuieste dependenta si considera ca frica si durerea lui sunt o slabiciune. De aceea incearca sa fie mare si tare sau perfect. Vina pentru faptul ca nu este acceptat si iubit nu o cauta in mama lui, ci chiar in sinea sa.  Nu a fost destul de cuminte, a gresit cu ceva, nu o iubeste indeajuns pe mama, etc. Deseori se lasa cuprins de furie pentru a nu simti durerea de a fi abandonat.
  • Copilul isi idealizeaza parintii, isi creaza o imagine minunata despre ei. Pentru el, ei sunt minunati indiferent cat de urat se poarta cu el. Copilul isi fantasmeaza deseori o mama ideala in locul mamei sale reale traumatizate. Isi apara aceasta fantasma pe care si-a creat-o. E furios pe sine pentru ca relatia cu mama lui reala e atat de dificila.
  • Se identifica cu atitudinile de tip victima/agresor si cu strategiile de supravietuire ale mamei si tatalui.
  • Isi percepe parintii ca fiind slabi si plini de nevoi si adopta din acest motiv rolul salvatorului lor.
  • Din nevoia fundamentala a copilului de a cauta contactul afectiv cu mama si cu tatal lui, el intra in mod inconstient in contact cu energiile si sentimentele traumatice clivate ale parintilor sai. Iubirea este confundata cu trairile lor traumatice sau cu agresiunea.

Cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica?

Splitarile si complicatiile simbiotice rezultate dintr-o trauma simbiotica nu pot fi depasite atata timp cat copilul este sau se simte inca dependent de parintii lui traumatizati. De aceea este sanatos ca parintii sa-si elaboreze traumele printr-un proces psihoterapeutic si sa-i lase astfel copilului spatiul necesar pentru trairea propriilor sentimente.

Ca adult, atunci cand parintii isi refuza un proces terapeutic, esti pus in situatia de a te distanta de ei si de a recunoaste ca proprii parinti sunt traumatizati si, din acest motiv, incapabili sa-ti acorde iubirea pe care ti-o doresti de la ei. Este un proces psihoterapeutic lung si dureros in care sa iti validezi experienta, sa iti fie clar ca a fost si e o lipsa de ceva bun pentru tine si ca niciodata, nu vei putea primi, in realitate, iubirea lor.

Citeste despre copilul interior ranit (traumatizat) aici .

Bibliografie:

Ruppert, F, (2019). „Trauma, anxietate si iubire. Costelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa”. Bucuresti: Editura Trei.

Sursa foto: https://hellogiggles.com/lifestyle/health-fitness/what-is-ocd/