Un articol despre nevoi relationale de baza: nevoia de a fi impreuna si nevoia de a fi separat; iubire sanatoasa; iubirea ca iluzie; tipare relationale disfunctionale.
Nevoi relationale de baza
Suntem fiinte sociale, avem nevoie de oameni si oamenii au nevoie de noi. Indiferent in ce etapa de viata suntem, avem o nevoie sanatoasa sa ne simtim impreuna cu ceilalti, sa simtim ca apartinem cuiva, ca celalalt ne vede, ne apreciaza, se bucura de prezenta noastra. Totodata, avem nevoia sanatoasa de a fi separat de altul, de a avea identitatea noastra, de a fi liberi, de a ne exprimam vointa, de a lua decizii pe cont propriu.
Este un proces continu prin care tindem sa fim impreuna cu ceilalti, dar si separat, sa ne largim cercurile carora vrem sa le apartinem si totodata sa dorim sa ne exprimam autonomia.
Daca pentru a ne simti impreuna avem nevoie de cineva care sa ne implineasca aceasta nevoie, pentru a ne simti separat, avem nevoie ca celalalt sa ne accepte, sa ne inteleaga si sa ne sprijine in acest sens.
Tipuri de nevoi relationale
Dupa Franz Ruppert si Diana Vasile, nevoile relationale sunt:
| De simbioza | De autonomie |
| – hrana, caldura, ingrijire – contact corporal, contact cu ochii – a fi cautat – a fi sustinut fizic – a fi sustinut in invatare si cunoasterea de sine si a mediului – nevoia de reglaj prin reglajul corpului matern, de a ne lega exclusiv de mama – nevoia de a apartine – nevoia de stabilitate, de predictibilitate – de a fi bine primit, – de a fi vazut ca unic – de a fi valorizat – de a fi inteles (sa primesc un raspuns adecvat cu mesajul transmis) – de a fi ghidat | – de a ne exprima – de a ne juca – de a explora si a fi curiosi – de a fi liber, neingradit – de a ne baza pe corpul propriu – de a fi singur – de a ne descurca singur, pe cont propriu – de a ne raporta la propria persoana – de a decide pe cont propriu, – de a spune NU – de a spune STOP – de a fi stapan pe sine – de a ne autoregla |
Iubire sanatoasa
Prima legatura o formam cu mama, inca de la conceptia noastra. Cu cat mama este mai conectata cu ea insasi, cu atat ea este mai disponibila sa recunoasca nevoile relationale ale copilului si sa vina potrivit in intimpinarea lor.
In literatura de specialitate le intalnim sub denumirea de nevoi relationale de simbioza, respectiv de autonomie 1. Eu le-as numi nevoi de iubire sanatoasa.
A fi intr-o relatie sanatoasa cu cineva inseamna sa te simti in siguranta cu acea persoana. Impulsurile de agresivitate si de anxietate sunt temperate si persoanele se adapteaza una la cealalta intr-un mod armonios. De exemplu, ca bebelusi, avem nevoie de contactul corporal cu mama. Avem nevoie de caldura corpului ei, de vocea ei linistita si de privirea ei blanda. In felul acesta primim confortul psihic de care avem nevoie. Ne putem relaxa. Fara aceasta atingere, fara blandetea aceasta, simtim un mare disconfort psihic, simtim stres si suntem neputinciosi in a face ceva.
Un bebelus nu se poate delimita de mama lui, fiind deschis la tot ceea ce vine dinspre ea. El primeste toate dispozitiile ei afective. El are nevoie sa simta iubirea mamei pentru el, sa se simta primit de ea cu bucurie, sa nu fie inlocuit cu altul. Astfel el se va simti unic, acceptat, vazut.
In mod natural copilul are impulsuri sanatoase in a-si exprima nevoile si protesteaza atunci cand acestea nu sunt satisfacute. El nu are nevoie sa fie educat in ce priveste nevoile lui.
Iubirea ca iluzie (strategie de supravietuire)
Cand in mod repetat persoana de ingrijire nu lasa spatiu copilului de a se exprima, nu este disponibila emotional, nu isi asuma vina pentru felul in care raneste, rusineaza, nu admite sentimentele copilului (furia, supararea), nu ii permite sa isi exprime autonomia, copilul invata ca ceea ce face el nu e bun. Si, mai rau, ca el nu e bun. Invata ca trebuie sa fie altfel, nenantural, si invata sa nu isi recunoasca nevoile aceastea bune, sa nu se asculte.
Chiar si asa, neglijate, ranite, nevoile noastre relationale continua sa existe. Ele nu dispar doar pentru ca am invatat sa le neglijam.
In prezent ele continua sa existe, doar ca nu stim cum sa gestionam ceea ce simtim. De exemplu, nu stim ce sa facem cu frustrarea pe care o simtim, ca urmare a ranirii nevoilor noastre. Nu stim ce sa facem cu disconfortul de a nu fi noi insine. Cu cat mai de timpuriu nevoile relationale sunt ranite, cu atat psihicul e mai coplesit. Astfel de experiente sunt foarte stresante, pana la traumatizante.
Strategii de supravietuire
Pentru a face fata sentimentelor de neputinta, de parasire, de respingere, rusine, si de lipsa de iubire, copilul isi dezvolta ca strategie de supravietuire iluziile sale de iubire. El poate crede ca daca iubeste si se face demn de a fi iubit, va atrage dragostea parintilor.
De exemplu, in ciuda nevoii de baza de contact corporal, vedem copii care nu doresc acest fel de contact. Ei nu l-au primit suficient sau a fost un contact dureros. Sau poate ca observam copii care, in ciuda nevoii sanatoase de contact cu ochii, au dificultati sa se lase priviti. Ii vedem cu privirea plecata sau uitandu-se in alta directie. Se intampla in acest fel cand aceasta nevoie a fost ranita (copilul a intalnit dispret, dezgust, furie din partea parintelui).
Cand parintele isi impune vointa sa excesiv, controleaza copilul, acesta fie se supune, fie reactioneaza. Totusi, copilul incearca sa isi apere vointa sanatoasa, din nevoia sanatoasa de a isi exprima autonomia, exercitand o forta impotriva fortei parintelui. Asa apare revolta (opozitionismul). Din pacate forma aceasta de reactie se intoarce chiar impotriva interesului copilului. El se opune pentru ca se simte in pericolul de pierdere a identitatii sale, dar reactiile lui nu mai tin cont de ceea ce i-ar putea face bine.
Felul in care ne-au fost recunoscute aceste nevoi relationale de baza sau, dimpotriva, au fost invalidate si modul in care ne-am adaptat la mediul de ingrijire, ne-a modelat identitatea.
Tipare relationale disfunctionale
Relatiile noastre ca adulti sunt marcate de relatiile noastre timpurii. Simbioza pe care o formam cu mama, cu tata, frati, rude, modul in care ne adaptam in aceste relatii de-a lungul timpului, determina simbioza pe care o vom forma in viitoarele relatii. Ceea ce aducem in relatia cu celalalt are la baza felul in care ne-am modelat in familia de origine.
Adaptarea la un mediu distructiv presupune :
- ne reprimam adesea furia sanatoasa pentru ca nu avem voie, nu e posibil sa exprimam trairile acestea, nu exista cineva care sa ne contina astfel de emotii. Uneori furia acumulata in timp, e eliberata, dar e directionata impotriva unei persoane, mai slabe. Sau e eliberata in totalitate impotriva unei persoane careia nu i se mai recunoaste nici o latura pozitiva. Furia creste in intensitate, brusc, si persoana isi poate pierde cumpatul.
- ne reprimam durerea astfel incat aceasta poate iesi din zona noastra constienta. In acelasi timp nu putem sa acceptam si negam ca provocam rau unei alte persoane.
- desi frica este omniprezenta, o negam. Stabilim tabuuri, interzicem anumite teme, in iluzia ca astfel nu cream mai multa frica, furie, rusine, durere.
Nevoia de a fi impreuna ranita
Un copil care nu primeste conectarea emotionala, corporala, din partea mamei, are un nivel al stresului emotional ridicat si, din aceasta cauza, el se mentine la distanta de ea. Poate ca se desprinde mai repede de parintii lui fata de alti copii, pare independent, insa in realitate are dificultati in a primi ajutor de la ceilaltii. Ii este frica sa nu fie acaparat si incarcat cu trairile celorlalti. Singuratatea este dureroasa, dar cu cat distanta interpersonala se micsoreaza cu atat se simte mai inconfortabil. In incercarea de a forma relatii, se confrunta cu iubiri imposibile, relatii la distanta, relatii fragile, iar nevoia de a fi impreuna ramane clivata, reprimata si nesatisfacuta.
Nevoia de a fi separat ranita
Cand, in mod constant, am fost modelati de parinti pentru a fi ceea ce ei aveau nevoie, intram in relatii cu dorinta de a face pe plac partenerului si cu o mare temere sa nu gresim. Nu putem fi noi insine pentru ca nu stim cum, nu am fost antrenati pentru a fi noi insine. Nu indraznim sa ne dezvaluim, sa spunem ce gandim, nu indraznim sa spunem „nu”. A fi impreuna devine o fuziune, in care unul e mai degraba extensia celuilalt, iar varianta de a fi separat de celalalt nu exista sau e foarte greu de realizat. Sentimentul e de inabusire. Ne este mai la indemana sa reactionam „din datorie” sau, in diferite circumstante, sa ne revoltam.
Concluzii
Este firesc sa ne dezvoltam, indiferent ce experiente am avut in trecut. Si este responsabilitatea noastra sa ne uitam catre noi si sa identificam ce nevoi relationale avem. Sa ne punem intrebari. Ce punem de fapt pe firul conexiunii cu celalalt ? Ce primim? Avem un sentiment de dezechilibru? Suntem autentici? Toleram apropierea? Toleram separarea?
***