Un articol despre anorexie ca dependenta; anorexia ca mecanism de supravietuire; experienta familiala timpurie; mitul partenerului perfect/partenerei perfecte”.
Anorexia ca dependenta
A sta nemancata poate fi asemenea unei dependente.
In mod tipic anorexia incepe in adolescenta sau la inceputul maturitatii cu o dieta. Pe masura ce dieta progreseaza, persoana ignora mesajele corpului, care trece la producerea unei cantitati crescute de opioide. Apare o stare de euforie datorata opioidelor produse si persoana poate deveni dependenta de experienta infometarii in sine.
Tipic persoanelor cu anorexie este ca au o mare dificultate in a recunoaste si a contine senzatiile si starile emotionale. Cand nu stii cum sa gestionezi emotiile dificile, le eviti. Persoanele cu anorexie severa au o personalitate „supracontrolata”. Le este foarte dificil sa recunoasca sau sa exprime furia sau propriile dorinte.
Prin infometare, persoana descopera ca poate obtine o anumita alinare de la emotiile pe care nu stie sa le gestioneze. Eliminarea mancarii este un mod de a preveni cresterea propriilor emotii care ameninta sa iasa la suprafata. Opioidele dau un efect de amortire si de distantare de emotii.
Anorexia devine o „solutie” la dificultatile de autoreglare psihica.
Anorexia, mecanism de supravietuire
Lipsita de incredere emotionala, persoana tinde sa devina foarte ambitioasa si perfectionista intr-o incercare de a fi valorizata din exterior. Ar putea fi important sa fie perfecta sub orice aspect astfel incat sa nu supere pe cei de care depinde. Dar un comportament anorexic poate produce in fapt suferinta si conflicte intense persoanelor de atasament.
Focusul este asupra mancarii si greutatii si persoana se decupleaza de corp si de emotiile percepute ca fiind inconfortabile. Ruptura psihica a intervenit de foarte timpuriu si este mentinuta printr-o conditionare persistenta de suprimare a emotiilor. Cu cat focusul ramane pe mancare si greutate, persoana se disociaza tot mai mult de sine si isi restrange posibilitatile de autoreglare sanatoase.
Experienta familiala timpurie
Experienta familiala tipica este ca, de foarte timpuriu, copilul se afla sub presiunea de a indeplini nevoile psihologice ale mamei. Parintii au nevoie de copil ca o sursa de alinare pentru ei. Copilul devine o extensie a lor si nu un individ separat de acestia. Ei nu creaza deloc siguranta pentru copilul lor. Copilul sufera de timpuriu de trauma de identitate.
Copilul incearca sa aiba succes, sa ii faca placere mamei, sa nu o raneasca sau sa nu o dezamageasca. El se conformeaza dorintelor parintilor pentru a-i mentine fericiti si evita emotiile negative care nu sunt tolerate in familie. Copilul simte ca nu ii poate spune mamei problemele sale deoarece ea nu face fata, nu il poate contine. Uneori mama ii neaga copilului emotiile, ea avand dificultati in a recunoaste starile acestuia, asa ca i le atribuie pe ale ei. Copilul ajunge intr-o trauma a iubirii.
Desi se afla mereu in prezenta mamei, copilul nu are experienta de a fi ingrijit sau in siguranta cu ea.
In copilaria timpurie nu se construieste o experienta satisfacătoare de dependenta cu persoana de atasament (mama). Sentimentele bebelusului nu sunt identificate si nu li se raspunde potrivit. De fapt, lui nu i se permite sa aiba propriile sentimente. El se confrunta in permanenta cu propriile nevoi relationale, fara a avea cum sa si le satisfaca singur. Un bebeluș este in totala dependenta de persoana de atasament.
Faptul ca sentimentele sunt ignorate, negate sau etichetate in mod gresit face dificil pentru un copil sa isi cunoască propriile sentimente sau sa aiba incredere in ele. Implicit, copilul primeste mesajul ca isi supara parintii daca are nevoi si sentimente pe care parintii nu le vor. Mesajul ascuns este acela ca sentimentele lui nu conteaza si nu sunt luate in serios.
Copilul manifesta emotiile pe care celelalte persoane se așteapta sa le aiba. Emotiile reale raman mai degrabă senzatii vagi, corporale. Copilul se instraineaza de propriul corp.
Pe masura ce se apropie de maturitate isi dezvolta o personalitate fuzionala, dependenta de agresori. Are dificultati in a se separa de parinti, deoarece ei au nevoie de el.
Mitul „partenerului perfect/partenerei perfecte”
Ca adult, tanjeste dupa partenerul perfect care ar putea sa ii ofere ingrijirea adecvata si sa fie inteles fara cuvinte. Tanjeste sa ii fie indeplinite dorintele ca prin magie si sa ii fie anticipate nevoile fara sa spuna nimic. In psihic continua sa existe o parte blocata la stadiul de bebelus, ale carui nevoi nu au fost implinite. Aceasta parte cauta experiente de fuziune cu o „mama” care il primeste si il contine cu ce are el nevoie.
Ca adult este predispus la a ramane foarte dependent de ceilalti, sperand ca celalalt sa il ajute sa se simta bine.
Alte personalitati “mai evitante”, care se tem sa depinda de altcineva care ar putea sa ii abandoneze, aleg sa ramana intr-o relatie mai putin armonioasa, chiar nesatisfacatoare, solicitand puține lucruri pentru a evita abandonul.
Cand in relatia timpurie nu a existat o acceptare a tuturor emotiilor, inclusiv cele „negative” precum furia si tristetea, atunci acestea sunt greu de tolerat si de experimentat in intregime. Cand parintii nu reusesc sa transmita incredere in continerea lor, atunci abilitatile de a le contine vor lipsi la copiii lor.
Nu este posibil sa te autoingrijesti si sa iti constientizezi propriile emotii daca acest lucru nu a fost facut mai intai de catre altcineva pentru tine.
Anorexia, incercarea de a fi „draguta” sau „puternica” cu mentinerea deconectarii de corp si de emotii, este o directie periculoasa.
Emotiile, chiar si cele „negative” au un rol de semnalizare a ceea ce se intampla cu noi, cum ne influenteaza mediul extern si cum raspundem la el. Ele sunt o sursa de informatii valoroase carora este sanatos sa le acordam atentie.
Bibliografie:
Gerhardt, S. „Importanta iubirii. Calea prin care afectiunea modeleaza creierul bebelusului”. Editura Dao Psi.
Sursa foto: beatingeatingdisorders.com