Anorexia – un mod de a supravietui sentimentelor interzise

Un articol despre anorexie ca dependenta; anorexia ca mecanism de supravietuire; experienta familiala timpurie; mitul partenerului perfect/partenerei perfecte”.

Anorexia ca dependenta

A sta nemancata poate fi asemenea unei dependente.

In mod tipic anorexia incepe in adolescenta sau la inceputul maturitatii cu o dieta. Pe masura ce dieta progreseaza, persoana ignora mesajele corpului, care trece la producerea unei cantitati crescute de opioide. Apare o stare de euforie datorata opioidelor produse si persoana poate deveni dependenta de experienta infometarii in sine.

Tipic persoanelor cu anorexie este ca au o mare dificultate in a recunoaste si a contine senzatiile si starile emotionale. Cand nu stii cum sa gestionezi emotiile dificile, le eviti. Persoanele cu anorexie severa au o personalitate „supracontrolata”. Le este foarte dificil sa recunoasca sau sa exprime furia sau propriile dorinte.

Prin infometare, persoana descopera ca poate obtine o anumita alinare de la emotiile pe care nu stie sa le gestioneze. Eliminarea mancarii este un mod de a preveni cresterea propriilor emotii care ameninta sa iasa la suprafata. Opioidele dau un efect de amortire si de distantare de emotii.

Anorexia devine o „solutie” la dificultatile de autoreglare psihica.

Anorexia, mecanism de supravietuire

Lipsita de incredere emotionala, persoana tinde sa devina foarte ambitioasa si perfectionista intr-o incercare de a fi valorizata din exterior. Ar putea fi important sa fie perfecta sub orice aspect astfel incat sa nu supere pe cei de care depinde. Dar un comportament anorexic poate produce in fapt suferinta si conflicte intense persoanelor de atasament.

Focusul este asupra mancarii si greutatii si persoana se decupleaza de corp si de emotiile percepute ca fiind inconfortabile. Ruptura psihica a intervenit de foarte timpuriu si este mentinuta printr-o conditionare persistenta de suprimare a emotiilor. Cu cat focusul ramane pe mancare si greutate, persoana se disociaza tot mai mult de sine si isi restrange posibilitatile de autoreglare sanatoase.

Experienta familiala timpurie

Experienta familiala tipica este ca, de foarte timpuriu, copilul se afla sub presiunea de a indeplini nevoile psihologice ale mamei. Parintii au nevoie de copil ca o sursa de alinare pentru ei. Copilul devine o extensie a lor si nu un individ separat de acestia. Ei nu creaza deloc siguranta pentru copilul lor. Copilul sufera de timpuriu de trauma de identitate.

Copilul incearca sa aiba succes, sa ii faca placere mamei, sa nu o raneasca sau sa nu o dezamageasca. El se conformeaza dorintelor parintilor pentru a-i mentine fericiti si evita emotiile negative care nu sunt tolerate in familie. Copilul simte ca nu ii poate spune mamei problemele sale deoarece ea nu face fata, nu il poate contine. Uneori mama ii neaga copilului emotiile, ea avand dificultati in a recunoaste starile acestuia, asa ca i le atribuie pe ale ei. Copilul ajunge intr-o trauma a iubirii.

Desi se afla mereu in prezenta mamei, copilul nu are experienta de a fi ingrijit sau in siguranta cu ea.

In copilaria timpurie nu se construieste o experienta satisfacătoare de dependenta cu persoana de atasament (mama). Sentimentele bebelusului nu sunt identificate si nu li se raspunde potrivit. De fapt, lui nu i se permite sa aiba propriile sentimente. El se confrunta in permanenta cu propriile nevoi relationale, fara a avea cum sa si le satisfaca singur. Un bebeluș este in totala dependenta de persoana de atasament.

Faptul ca sentimentele sunt ignorate, negate sau etichetate in mod gresit face dificil pentru un copil sa isi cunoască propriile sentimente sau sa aiba incredere in ele. Implicit, copilul primeste mesajul ca isi supara parintii daca are nevoi si sentimente pe care parintii nu le vor. Mesajul ascuns este acela ca sentimentele lui nu conteaza si nu sunt luate in serios.

Copilul manifesta emotiile pe care celelalte persoane se așteapta sa le aiba. Emotiile reale raman mai degrabă senzatii vagi, corporale. Copilul se instraineaza de propriul corp.

Pe masura ce se apropie de maturitate isi dezvolta o personalitate fuzionala, dependenta de agresori. Are dificultati in a se separa de parinti, deoarece ei au nevoie de el.

Mitul „partenerului perfect/partenerei perfecte”

Ca adult, tanjeste dupa partenerul perfect care ar putea sa ii ofere ingrijirea adecvata si sa fie inteles fara cuvinte. Tanjeste sa ii fie indeplinite dorintele ca prin magie si sa ii fie anticipate nevoile fara sa spuna nimic. In psihic continua sa existe o parte blocata la stadiul de bebelus, ale carui nevoi nu au fost implinite. Aceasta parte cauta experiente de fuziune cu o „mama” care il primeste si il contine cu ce are el nevoie.

Ca adult este predispus la a ramane foarte dependent de ceilalti, sperand ca celalalt sa il ajute sa se simta bine.

Alte personalitati „mai evitante”, care se tem sa depinda de altcineva care ar putea sa ii abandoneze, aleg sa ramana intr-o relatie mai putin armonioasa, chiar nesatisfacatoare, solicitand puține lucruri pentru a evita abandonul.

Cand in relatia timpurie nu a existat o acceptare a tuturor emotiilor, inclusiv cele „negative” precum furia si tristetea, atunci acestea sunt greu de tolerat si de experimentat in intregime. Cand parintii nu reusesc sa transmita incredere in continerea lor, atunci abilitatile de a le contine vor lipsi la copiii lor.

Nu este posibil sa te autoingrijesti si sa iti constientizezi propriile emotii daca acest lucru nu a fost facut mai intai de catre altcineva pentru tine.

Anorexia, incercarea de a fi „draguta” sau „puternica” cu mentinerea deconectarii de corp si de emotii, este o directie periculoasa.

Emotiile, chiar si cele „negative” au un rol de semnalizare a ceea ce se intampla cu noi, cum ne influenteaza mediul extern si cum raspundem la el. Ele sunt o sursa de informatii valoroase carora este sanatos sa le acordam atentie.

Bibliografie:

Gerhardt, S. „Importanta iubirii. Calea prin care afectiunea modeleaza creierul bebelusului”. Editura Dao Psi.

Sursa foto: beatingeatingdisorders.com

Atacurile de panica

Un articol despre atacurile de panica: ce sunt, ce se intampla, cauze aparitie si tratament atacuri de panica.

Ce este un atac de panica

Un atac de panica este o perioada delimitata in timp in care persoana simte frica sau disconfort intens insotite de simptome somatice numeroase. Simptomele nu par a fi legate de vreo problema ori o situatie concreta. Atacul de panica:

  • loveste brusc
  • atinge rapid punctul de intensitate maxima
  • apare un sentiment de moarte iminenta sau catastrofa
  • apare o nevoie urgenta de distantare de experienta
Ce se intampla in atacurile de panica

Un atac de panica este o prabusire brusca a tot ce ne sustine, a tot ce ni se pare obisnuit. Pare ca pamantul pe care „ne desfasuram viata” ne fuge dintr-o data de sub picioare. Dupa primul atac de panica incepem sa ne pierdem increderea pe care o aveam in noi si in ceea ce e in jurul nostru. Ne vin in minte ganduri precum: „Pot sa mai am incredere in corpul meu? In oamenii din jurul meu? In masina mea?”

Se instaleaza teama de a nu face alte atacuri de panica si cautam sa ne indepartam de situatiile in care au avut loc atacurile anterioare.

Viata pare intoarsa pe dos si stilul de viata se modifica brusc. Daca inainte de atac ne consideram independenti, dintr-o data ne este foarte greu sa ramanem sau sa dormim singuri ori sa mergem in locurile in care am trait primul atac. Aparitia tulburarii de panica aduce o pierdere brusca a independentei pe care o percepem ca pe o „regresie”. Nu mai putem face lucruri pe care le faceam natural.

Cauze aparitie atacuri de panica

Perioada de varf pentru aparitia unui atac de panica este intre adolescenta tarzie si varsta de 35 ani. Aceasta este perioada din ciclul de viata in timpul careia ne despartim in mod normal de familiile de origine. Trecerea la un mediu diferit de spatiul casei ne expune la solitudine si vulnerabilitate. Atacurile de panica apar cand autonomia noastra creste disproportionat in raport cu sprijinul primit. Avem dificultati in a primi sprijin de la ceilalti sau a crea noi relatii. De asemenea atacurile de panica sunt un simptom al unei evolutii prea rapide si ne luptam pentru o autonomie mai mare.

In procesul de psihoterapie ies la iveala experiente traumatice din perioada copilariei, doliu neprocesat dupa o figura de atasament, incheierea unei relatii. Facem legaturi cu faptul ca in familia de origine nu era posibil niciodata sa ne exprimam durerea sau anxietatea. Unul dintre parinti sau chiar amandoi se panicau atat de tare incat grija era tot timpul indreptata catre adulti. Nu era cineva disponibil sa ne linisteasca. Pentru a ne adapta la un astfel de mediu, am fost fortati sa ne reprimam nevoile psihice de relatie. De asemenea suntem fortati sa ne dezvoltam un model de autosuficienta si ne straduim sa fim „copilul perfect”. Apar adesea credinte care tind puternic spre autosuficienta: „Trebuie sa ma descurc singur.”, „Nu trebuie sa ma bazez pe nimeni.”, „Trebuie sa fiu bine.”

Rupti de nevoile pe care le reprimam constant, ne construim sentimentul de securitate prin a controla in exces mediul. Experienta de a avea atacuri de panica ne pune in contact cu fragilitatea noastra si cu nevoia de a fi aproape de ceilalti, in timp ce controlul si autosuficienta mai degraba ne fac rau.

Tratament – psihoterapie atacuri de panica

In primele etape ale unui tratament pentru atacuri de panica eu acord o atentie speciala respiratiei si relaxarii musculare. Meditatia Mindfulness si mentalizarea ne ajuta in acest sens. Pe parcursul terapiei ajut persoana din fata mea sa dobandeasca claritate in a percepe atacurile de panica ca pe o expresie a unei stari de rau din viata sa si nu ca pe un eveniment de care sa ii fie frica. De asemenea sprijin clientul in:

  • acceptarea vulnerabilitatii sale
  • identificarea si acceptarea nevoilor relationale
  • diminuarea presiunii de a fi autosuficient
  • diminuarea presiunii de a fi perfect
  • contactul cu emotiile si senzatiile corpului
  • contactul sanatos cu ceilalti si a sta in compania celorlalti
  • exprimarea nevoilor si trairilor in compania celorlalti fara teama de a-i nelinisti

Sintetic, un tratament eficient presupune sa am in vedere niste teme distincte si sa sprijin clientul pentru a trece :

  1. de la simptomul fizic la frica: de la atacul de panica perceput ca un risc de moarte la perceperea fricii de atacul in sine;
  2. de la frica la sentimentul de singuratate – sprijin constientizarea sentimentului de singuratate si continerea trairii de durere;
  3. de la singuratate la apartinere: sprijin construirea de relatii sanatoase;
  4. de la apartinere la separare: sprijin clientul sa functioneze separat fara a se simti singur.

Aceste teme nu apar in mod necesar intr-o ordine rigida, ci mai degraba ca teme recurente si intretesute unele cu altele.

Bibliografie:

Francesetti, G., Gecele, M., Roubal, J. (2014). Aplicatii clinice ale psihoterapiei Gestalt. „Perspectiva terapiei Gestalt asupra atacurilor de panica”, de Gianni Francesetti. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Sursa foto: Panic attack, painting by Tatjana Armus

Meditatie mindfulness si mentalizare in tratarea traumelor de relatie

Cum ne ajuta exercitiile de meditatie mindfulness si mentalizare in procesul de vindecare a traumelor de relatii? Exercitiu de meditatie. Meditatie audio.

Mai multe informatii despre trauma gasiti in Trauma de identitateTrauma de iubireTrauma relationala, Trauma propriei agresivitati, Trauma sexuala.

Ce este mindfulness

Mindfulness este energia de a fi constienti si treziti in prezent. A fi conștient este sa fii cu adevarat viu si impreuna cu cei din jurul tau și cu ceea ce faci.

Practicarea exercitiilor de meditatie mindfulness este un proces bland ce ne permite sa ramanen cu trairile din prezent, mai degraba decat sa evadam in afara noastra. Ne permite sa devenim constienti de noi insine si sa percepem ceea ce este in noi. Ne putem recunoaste fricile, frustrarile, amintirile dureroase si alte ganduri si emotii dificile. Aceasta constienta ne duce la un stadiu important: suntem informati despre ce se intampla cu noi insine. Practicand, in mod regulat, ne dezvoltam parti importante ale creierului care tin de atentie, de emotie si de empatie.

Meditatia ne permite sa suportam mai mult emotiile deoarece esenta atitudinii meditative consta in constientizarea experientei asa cum este, inclusiv a experientei dureroase.

Prezenta constienta aduce o impresie de bunatate, o perspectiva pozitiva fata de propria persoana. Unele persoane numesc acest sentiment compasiune pentru sine. Aceasta inseamna sa fi rabdator cu sine si sa realizezi ca esti doar un om.

Cum ne ajuta mindfulness

Studiile asupra meditatiei mindfulness arata ca practicarea ei este de ajutor persoanelor care se confruntă cu simptome de stres, durere psihica, frica, anxietate, depresie, tristete, rusine, traumatizare.

De-a lungul vietii suntem expusi unor experiente traumatizante care ne produc trairi intense de frica, neputinta, vulnerabilitate, durere. Pentru a supravietui traumei, ne disociem de corp, incapsulam emotiile dificile si le impingem cat mai mult in inconstient.

Dezvoltam diverse strategii de supravietuire (aparare) si facem eforturi de a tine la distanta durerea si trairile traumatice. Luam decizii in a fi puternici, gata de lupta, vigilenti, pregatiti oricand pentru o eventuala amenintare. Poate ne retragem, evitand sa comunicam cu celalalt ce avem nevoie. Inghetam, incapabili in a mai fi conectati cu noi insine sau facem pe plac celuilalt, facand complet abstractie de nevoile proprii.

Dupa experienta traumatizanta, nivelul de stres din corp poate fi adesea la un nivel ridicat. Sau, chiar daca nivelul de stres e mai redus, acesta poate creste treptat cu usurinta pentru ca, expunerea prelungita la situatii adverse, traumatizante, creeaza un „obicei” de stres. Creierul produce hormonul de stres „cortizol” in incercarea de a reduce amenintarea perceputa, dar produs in exces, ne lasa epuizati. Ne e mai greu sa ne mentinem atentia si concentrarea.

In procesul de integrare a partilor splitate ca urmare a traumei, practica mindfulness ne sprijina in a ramane prezenti, conectati cu noi insine, cu respiratia noastra. Mai mult, devenim constienti ca sentimentele dureroase apar si dispar, ceea ce le scade puterea de a ne intimida. In procesul de vindecare, avem nevoie sa ne (re)conectam cu corpurile noastre, sa dam atentie si sa stam cu emotiile pe care le simtim, pentru a le consuma.

Totodata, in procesul de integrare si vindecare, avem nevoie sa ne dezvoltam capacitatea de mentalizare.

Mentalizare

Mentalizarea este capacitatea de a reflecta la experientele noastre si la cum reactionam la experientele noastre. Putem reflecta de asemenea la strategiile noastre de supravietuire la care facem apel ori de cate ori ne confruntam cu situatii dificile.

In sesiunile de terapie putem aloca timp acestor practici, in functie de nevoile si gradul de confort al fiecaruia.

Dezvoltarea capacitatii de mentalizare ne permite sa nu ne pierdem in lumea noastra interna stresanta. Reusim sa ne desprindem si sa ne dezidentificam de starile mentale problematice si sa ne gandim intentionat la experienta noastra. Totodata, prin mentalizare, ne intarim capacitatea de a ne regla propriile trairi afective si comportamente.

Constientizarea senzatiilor, emotiilor, gandurilor si comportamentelor care insotesc experientele dificile de relationare si mentalizarea ne ofera posibilitatea de a alege modalitati sanatoase de (re)conectare cu noi si cu ceilalti.

Exercitiu de meditatie mindfulness

In principiu, cand suntem in meditatie mindfulness, suntem deschisi catre ceea ce se intampla. Acceptam ca acesta este momentul prezent. Acordam atentie respiratiei, senzatiilor corporale, emotiilor si gandurilor, fara sa le influentam.

Iata mai jos, descrierea unei posturi care poate fi folosita ca etapa de inceput a unei perioade de meditatie sau pur și simplu ca ceva de facut pentru un minut.

Cautati un loc pentru a va aseza, fara sa cadeti.

Daca va asezati pe scaun, aveti grija ca talpile sa atinga podeaua. Indreptati corpul superior. Capul și umerii se pot odihni confortabil pe partea superioară a vertebrelor.

Așezați brațele intr-o pozitie confortabila.

Puteti lasa pleoapele sa coboare. Daca va simtiti in siguranta puteti inchide ochii. Daca alegeti sa ramaneti cu ochii deschisi, lasati pur și simplu ceea ce apare inaintea ochilor.

Fiti atenti la respiratie. Simtiti-vă respiratia, „urmati-o” cum iese și cum intra. Acordati atentie senzatiei fizice de respirație: aerul care intra, ridicarea si caderea abdomenului sau pieptului. Cu fiecare respirație observati cum inspirati si cum expirati.

In mod inevitabil, atentia va rataci in alte locuri. Nu este nevoie sa blocati sau sa eliminati gandirea. Doar observati, fara sa influentati ceea ce apare, si intoarceti-va usor atentia la respiratie.

Daca aveti nevoie sa va miscati, intrerupeti practica intr-un moment pe care sa il alegeti constient.

Mintea poate rataci in mod constant si este normal. Ramaneti atenti. Intoarceti-va catre respiratie. Nu este nimic care trebuie sa fie analizat sau rezolvat.

Cand sunteti gata, ridicati usor privirea (daca ochii sunt inchisi, deschideți-i). Observati sunetele din mediul inconjurator, observați cum va simtiti corpul, observati gandurile si emotiile.

Concluzii

In terapie, deprindeti abilitati de a fi conectati cu sentimentele aici si acum sau de a alege constient sa va distrageti atentia de la ele, daca va coplesesesc. E ca si cum puteti detine controlul si puteti „frana” atunci cand e prea mult, concentrandu-va atentia asupra respiratiei sau asupra unui loc sigur din imaginatie.

Invatand sa reflectati asupra experientei, prin mentalizare, va puteti „vedea” din exterior si puteti aprecia cat de mult reusiti sa apelati in relatiile voastre la modalitati sanatoase de contact in loc de obisnuitele strategii de aparare (lupta, fuga, inghet ori a face pe plac).

Meditatie mindfulness audio

Sursa foto: https://www.etsy.com/in-en/listing/655719039/original-buddha-painting-dharma-vision