Trauma simbiotica (trauma de iubire)

In acest articol sunt informatii despre trauma simbiotica:
-ce este
-cauze
-dinamica psihica a traumei simbiotice
-substitute pentru iubire
-cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica, psihoterapie trauma simbiotica (psihoterapie trauma de iubire)

Trauma simbiotica face parte, alaturi de trauma de identitate, din categoria traumelor timpurii. Sunt traume ce se pot produce chiar de la inceputul vietii ca urmare a unor evenimente cu potential traumatic.

Exemple de evenimente cu potential traumatic:
-lipsa contactului afectiv
-tentativa de avort
-violenta suferita in pantece
-etc.

Totodata sunt traume ce se produc in relatie cu persoanele de atasament. Copilul isi iubeste mama si are nevoie sa primeasca dragostea ei inapoi.

Ce este trauma simbiotica?

Trauma simbiotica este o experienta de splitare psihica a copilului care, in ciuda numeroaselor sale incercari, nu reuseste sa stabileasca o relatie simbiotica sanatoasa cu parintii lui si, indeosebi, cu mama lui. El nu primeste reactiile de iubire, intelegere si atentie din partea parintilor, de care are nevoie pentru a se simti ocrotit si in siguranta. Aceasta experienta ii provoaca sentimente profunde de neputinta, teama, vulnerabilitate fara protectie care duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitații, identitatii si capacitatilor sale de autoreglare.

Cauze trauma simbiotica

Motivul principal al traumatizarii simbiotice este ca mama, ea insasi traumatizata, nu este capabila sa ii ofere copilului un atasament sigur, sustinator. Ea nu se poate deschide emotional catre copil pentru ca psihicul ei este prins in efortul sustinut de a tine cat mai departe toate trairile dureroase, frica, neputinta care ar putea sa o copleseasca.

Mamele pot fi traumatizate din diverse motive:

  • accidente,
  • pierderea unui parinte, poate foarte devremesau a ambilor
  • pierderea unui copil sau a mai multor sarcini/copii,
  • au fost supuse la violenta, neglijare, abuz sexual,
  • au fost ele insele in rol de agresor,
  • sunt captive intr-o trauma simbiotica.

Fara procesarea propriilor traume, mamele tind sa raspunda la nevoile de atasament ale copiilor fie din strategiile lor de supravietuire, fie din partile traumatizate, in functie de traumele lor :

  • sunt exagerat de speriate sa nu pateasca copilul ceva rau,
  • isi trateaza copilul ca pe o mama substitut/confident,
  • sunt absente din punct de vedere emotional, iar sentimentele si gandurile lor sunt blocate in trecut,
  • sunt oarbe fata de primejdiile care il pandesc pe copil si nu il protejeaza, de exemplu, de abuzul sexual,
  • il controleaza peste masura pe copil si nu il sprijina sa isi dezvolte autonomia,
  • minimizeaza manifestarile emotionale ale copilului,
  • ridica fata de copil o fatada a normalitatii si il impiedica sa se increada in sentimentele lui.

Despre splitarea psihicului (parte traumatizata, parte supravietuitoare, parte sanatoasa) ca urmare a unei experiente traumatizate, gasiti informatii aici.

Cand copilul, in nevoia lui de contact, se adreseaza tatalui, se poate intampla sa ajunga si fata de acesta intr-o situatie de trauma simbiotica, in masura in care si tatal este traumatizat. Situatia aceasta se intampla frecvent pentru ca oamenii traumatizati sunt atrasi in mod inconstient unul de celalalt in relatia de cuplu. De aceea este probabil ca nici atasamentul fata de tata sa nu reprezinte o alternativa buna pentru copii.

Este foarte derutant pentru copil cand parintii sunt in viata lui, dar in realitate sunt absenti emotional. Parintii lucreaza multe ore, se ocupa de alti oameni ori sunt preocupati exclusiv de propria persoana si propriile probleme. Parintii nu au disponibilitate si, intr-un fel sau altul, resping nevoia de afectiune a copilului .

Mai multe despre conectare emotionala gasiti aici.

Dinamica psihica in trauma simbiotica

Dinamica psihica in trauma simbiotica, dupa profesor Franz Ruppert. Ea contine diverse procese:

  • Durerea de a nu fi dorit de catre mama este o durere foarte profunda si insuportabila. In neputinta si neajutorarea lui, copilul se rupe de trairile de frica, furie, durere, disperare si intreaga suferinta ca mama nu il vede si nu il iubeste.
  • Copilul dezvolta diverse strategii de supravietuire. Nu ii place ca are atatea nevoi. Isi dispretuieste dependenta si considera ca frica si durerea lui sunt o slabiciune. De aceea incearca sa fie mare si tare sau perfect. Vina pentru faptul ca nu este acceptat si iubit nu o cauta in mama lui, ci chiar in sinea sa.  Nu a fost destul de cuminte, a gresit cu ceva, nu o iubeste indeajuns pe mama, etc. Deseori se lasa cuprins de furie pentru a nu simti durerea de a fi abandonat.
  • Copilul isi idealizeaza parintii, isi creaza o imagine minunata despre ei. Pentru el, ei sunt minunati indiferent cat de urat se poarta cu el. Copilul isi fantasmeaza deseori o mama ideala in locul mamei sale reale traumatizate. Isi apara aceasta fantasma pe care si-a creat-o. E furios pe sine pentru ca relatia cu mama lui reala e atat de dificila.
  • Se identifica cu atitudinile de tip victima/agresor si cu strategiile de supravietuire ale mamei si tatalui.
  • Isi percepe parintii ca fiind slabi si plini de nevoi si adopta din acest motiv rolul salvatorului lor.
  • Din nevoia fundamentala a copilului de a cauta contactul afectiv cu mama si cu tatal lui, el intra in mod inconstient in contact cu energiile si sentimentele traumatice clivate ale parintilor sai. Iubirea este confundata cu trairile lor traumatice sau cu agresiunea.

Substitute pentru iubire

Pentru un copil este vital sa stabileasca o relatie de atasament cu parintii sai. El emite semnale in acest sens, dar cu  aceste semnale el le trezeste parintilor lui traumatizati reactii care il deruteaza sau il ranesc. Copilul nu primeste iubire si impulsul lui de iubire este respins. Copilul crede ca iubirea lui nu e destul de buna pentru mama sau tatal lui. In timp, el poate descoperi ca este lipsit de sens si deseori primejdios sa dea semnale despre nevoile lui. Pe termen lung copilul nu poate suporta aceasta situatie si din acest motiv se rupe psihic. Este mult prea dureroasa lipsa de contact bun, hranitor. Ca o consecinta, in locul propriei identitati, copilul dezvolta o identitate complicata simbiotic. El este ca mama lui traumatizata, traieste in sentimentele ei traumatice si ii copiaza strategiile de supravietuire, sau ca tatal lui traumatizat.

Ceea ce face copilul, si mai tarziu, ceea ce face ca adult, este sa isi creeze iluzia ca este iubit. Astfel, iubirea este inlocuita cu aprobarea, aprecierea, sexul (daca sunt dorita de multi barbati inseamna ca sunt iubita), tendinta de a-i multumi pe ceilalti. Focusul este pe exterior – „sunt eu acceptabila in ochii tai?” Strategia de supravietuire in trauma de iubire este dezvoltarea iluziei ca sunt iubita, ca ma simt iubita. Cand sunt in iluzia de iubire cred ca sunt iubita dupa cate cadouri primesc, dupa cat de performanta sunt, dupa cate aprecieri primesc. Mediul extern devine „cine sunt eu”.

Cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica? Psihoterapie trauma de iubire

Splitarile si complicatiile simbiotice rezultate dintr-o trauma simbiotica nu pot fi depasite atata timp cat copilul este sau se simte inca dependent de parintii lui traumatizati. De aceea este sanatos ca parintii sa-si elaboreze traumele printr-un proces de psihoterapeutic si sa-i lase astfel copilului spatiul necesar pentru trairea propriilor sentimente.

Multi adulti care au crescut cu parinti traumatizati au dificultati in a intelege cauza dificultatilor cu care se confrunta. Nu descopera niciun motiv evident. Strategiile lor de supravietuire sunt atat de puternice incat  neaga durerea, abandonul, lipsa iubirii, frica de contact. E ca si cum in psihicul lor se afla un dusman care neaga, minimizeaza, refuza sa accepte ca mama /tata i-au facut rau.

Ca adult, atunci cand parintii isi refuza un proces terapeutic, pentru a te mentine sanatos, esti pus in situatia de a te distanta de ei. E nevoie sa recunosti ca proprii parinti sunt traumatizati si, din acest motiv, incapabili sa-ti acorde iubirea pe care ti-o doresti. Procesul de psihoterapie trauma de iubire este lung si dureros in care sa iti validezi experienta, sa iti fie clar ca a fost si e o lipsa de ceva bun pentru tine si ca niciodata, nu vei putea primi, in realitate, iubirea lor.

Citeste despre copilul interior ranit (traumatizat) aici .

Bibliografie:

Ruppert, F, (2019). „Trauma, anxietate si iubire. Costelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa”. Bucuresti: Editura Trei.

Sursa foto: https://hellogiggles.com/lifestyle/health-fitness/what-is-ocd/

Fobii, obsesii, compulsii – stiluri relationale

In acest articol sunt informatii despre fobii, obsesii, compulsii (actiuni compulsive), definitii, clasificare si psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii. Procesul de terapie are la baza psihoterapia traumei.

Ce este fobia?

Fobia este frica intensa si nemotivata de un obiect sau un loc percepute in mod nerealist ca fiind periculoase.

Persoanei nu ii este frica de obiectul/locul in sine (nu ii este teama ca l-ar putea rani), ci are o fobie de senzatiile pe care acesta i le provoaca. Fobia are legatura cu dificultatea de a simti anumite emotii si senzatii in corp pe care el le evalueaza ca insuportabile.

Pentru a nu mai avea senzatiile si sentimentele neplacute si greu de suportat, persoana tinde sa evite contactul cu acele obiecte (animate sau nu) sau conditii din mediu (spatii largi/agorafobie, spatii restranse/claustrofobie) de care ii e teama si are nevoie sa aiba controlul complet pentru a se asigura ca obiectul fobic nu este prezent.

Fobia se dezvolta intr-o relatie in care persoana, copil fiind, nu a fost sprijinita in reglarea emotiilor si senzatiilor sale. Fara continerea emotiilor si senzatiilor de catre un adult intr-un mod sanatos, senzatiile au devenit periculoase, iar copilul conecteaza senzatiile interne insuportabile cu un obiect extern care este mai usor de controlat.

Corpul este micsorat.

Tipuri de fobii

Fobii de contaminare

Fobia de contaminare este frica de faptul ca un obiect extern ar putea intra in corpul persoanei. Pericolul este imperceptibil (praf, murdarie, cioburi, gunoi) si dificil de controlat. Aceasta frica este adesea invatata intr-o relatie primara in care figura parentala este intruziva din punct de vedere fizic. Persoana creste cu sentimentul ca nici macar granitele corpului nu sunt controlabile si clar delimitate si ca mediul poate sa le incalce in diverse feluri.

Fobii difuzive

Fobia se dezvolta si se ramifica rapid si mult (incepe cu un obiect si sunt adaugate altele). Persoana traieste cu iluzia ca este posibila mentinerea controlului asupra propriului corp prin controlarea mediului extern.

Fobii monotematice

Fobia de obiecte sau situatii precise (de exemplu fobia de avioane)

Ce sunt obsesiile?

Obsesiile sunt ganduri, impulsuri sau imagini de tip invaziv si repetitiv care sunt prezente in minte intr-un mod nedorit, irational si incontrolabil.

Obsesiile pot fi  temeri de: boli, a-si face rau siesi sau altora, a fi inadecvat social, a face greseli, ganduri religioase necorespunzatoare, ganduri sexuale interzise. Obsesiile pot implica, de asemenea, nevoia de simetrie, exactitate, ordine.

Functia lor pare a fi aceea de a controla emotiile si senzatiile corporale de care se teme si pe care le considera periculoase.

Sunt situatii in care persoana le intelege motivele si le asuma ca find ale sale. Sunt obsesii sintonice. Persoana stie ca ea este cea care trebuie sa stie daca a inchis gazele sau nu, sau sa decida daca trimite mesajul pe care l-a scris sau nu.

Sunt situatii in care persoana resimte gandurile ca fiind straine, venite din afara ei (obsesii distonice). Poate avea in minte imagini violente impotriva sa sau a celor dragi. Furia pe care o simte impotriva cuiva drag este adanc reprimata si nu este exprimata. De asemenea persoana se confrunta si cu frica de a avea propriile emotii, propria vointa si de a fi separata de persoana semnificativa.

Persoana incearca sa controleze emotiile si evita actiunea. Corpul este foarte incordat si tensionat din moment ce persoana este implicata constant in sarcina de a controla toata energia pe care o simte.

Compulsiile

Compulsiile sunt actiuni pe care o persoana se simte fortata sa le faca sub impulsul unei constrangeri interne pentru a calma tensiunea excesiva. Daca nu realizeaza acea actiune speciala, senzatia e ca va fi aruncata intr-o mare teroare si ceva ingrozitor s-ar putea intampla.

Compulsiile pot include: spalarea, curatarea, verificarea, repetarea, numararea, aranjarea lucrurilor intr-o anumita ordine, cautarea reasigurarii, etc.

Tipuri de compulsii

Compulsii restrictive

Gesturile restrictive au scopul precis de a calma tensiunea care a devenit de nesuportat.

Ritualurile sunt repetari ale unui singur gest directionate sa controleze o emotie care e resimtita ca fiind periculoasa si incontrolabila. De exemplu „daca nu voi numara pana la trei nu voi putea inchide usa”. Gesturile sunt insotite de o gandire magica.

Ticurile sunt comportamente reflexe caracterizate prin repetare. Ele sunt un tip de descarcare corporala a tensiunii care devine insuportabila la nivel corporal.  Un element adesea intalnit in ticuri este imposibilitatea de a exprima dezacordul in mediul familial.

Balbaiala este frica de a exprima un gand contrar sau agresiv impotriva unui membru al familiei de care persoanei ii este frica. Persoana simte impulsul de a se exprima, dar simte si un blocaj puternic.

Compulsii expulsive

Gesturile sunt facute pentru ca par sa raspunda unui scop precis (de exemplu spalarea mainilor). In realitate au scopul de a calma o tensiune puternica. In timp ce ritualul este precis si calmant (spalatul mainilor de trei ori), compulsiile expulsive pot sa se prelungeasca si sa durereze pana cand persoana este epuizata.

Scopul gesturilor compulsive expulsive poate fi dorinta de a scoate din corp o experienta care a devenit de nesuportat, o senzatie sexuala sau de agresivitate pe care corpul a simtit-o cu interes in copilarie, dar care a provocat o ruptura in corpurile parintilor. Copilului ii este teama ca va fi pedepsit pentru ca a simtit excitare si ca va fi „aruncat” din relatie. El incearca zadarnic sa isi „arunce” propriul corp, experienta corporala sau nevoie. Incapatanarea cu care persoana adulta face gestul expulsiv exprima furia pe care o simte pentru ca trebuie sa nege o parte din sine.

Psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii

Psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii are in centru ideea ca fobiile, obsesiile si compulsiile sunt stiluri relationale disfunctionale. Fiecare dintre ele dezvaluie o dificultate serioasa a persoanei de a intra intr-un contact hranitor cu mediul. O asemenea functionare arata o disociere severa a psihicului urmare confruntarii persoanei cu evenimente traumatice. Pentru a face fata anxietatii, durerii, persoana apeleaza la strategii de supravietuire (evitare, control, compensare), neaga si reprima experienta traumatizanta, produce iluzii (alte explicatii, identitate confuza), isi asuma foarte multa vina.

In procesul de psihoterapie eu sprijin clientul sa constientizeze rolul simptomul sau. Il ajut sa isi contina senzatiile corporale, sa isi recunoasca nevoile, sa fie in contact cu emotiile sale. Pe masura ce procesul avanseaza, structurile psihice sanatoase ale clientului castiga teren. Persoana accepta ca realitate propria trauma, iar strategiile de supravietuire menite initial sa protejeze persoana de confruntarea cu trauma, isi pierd functia.

In procesul de vindecare, fiecare client are propriul sau ritm.

Mai multe informatii despre pregatirea mea profesionala aici.

Bibliografie:

Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicații Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. „Terapia Gestalt pentru stilurile relationale fobic-obsesiv-compulsiv” de Giovanni Salonia. București: Editura Gestalt Books.

Sursa foto: https://steemit.com/steemiteducation/@cabbagepatch/childhood-anxiety-obsessive-compulsive-disorder-in-children

Depresie. Tratament – Psihoterapie online sau la cabinet

În acest articol găsești informatii despre depresie:  ce este depresia, ce este un comportament depresiv (de la o reactie de aparare sanatoasa la un mod patologic de relationare), depresia severa, cum este experimentata depresia; tratament depresie – psihoterapie depresie online sau in cabinet.

Mă refer la depresie folosind expresia „experiență depresivă” deoarece, depresia, mai inainte de a fi un diagnostic psihiatric, este o experiență de viață.  Poate nu o experiență plăcută, dar în mod evident, o experiență cu sens.

Ce este experiența depresivă?

Este o tulburare afectivă datorată pierderii speranței în fața zădărniciei încercărilor repetate de a ajunge la ceva dorit.

Această experiență este diferită de experiența doliului.

În cazul pierderii cuiva drag, o persoană pierde un altul de care este atașată. În depresie, ea pierde condițiile care fac posibilă o astfel de legătură.

Conform sistemelor de diagnostic psihiatric (DSM IV), în stabilirea unui diagnostic de depresie și pentru măsurarea profunzimii acesteia se au în vedere prezența pe anumite perioade de timp a unui număr de simptome din lista următoare:

– dispoziție depresivă – tristețe, starea de „fără chef ” la adulți sau stare iritabilă la copii și adolescenți,
– lipsa interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitățile,
– pierdere sau câștig în greutate,
– insomnie sau hipersomnie,
– activitate motorie agitată sau încetinită,
– lipsa energiei sau oboseală,
– sentimente de culpabilizare excesivă,
– capacitate redusă de concentrare sau decizie,
– idei recurente de moarte, planuri de suicid.

Asociate acestor simptome sunt și sentimente de:

-tristețe, iritabilitate, meditativitate, anxietate, acuze de durere, dificultăți în relațiile intime, interacțiuni sociale mai puțin satisfăcătoare, dificultăți în activitatea sexuală.

Comportament depresiv – de la reacția de apărare sănătoasă a organismului la un mod patologic de relaționare.

Emoțiile au rolul de a crea în interiorul organismului stări care să ne permită să gestionăm situațiile cu care ne confruntăm. Așa cum durerea simțită la tăierea cu un obiect ascuțit are rolul de a ne proteja contra unei răniri și mai profunde, tot așa și emoțiile au acest rol de protecție.

În această perspectivă, starea emoțională de depresie/deprimare poate fi văzută ca cea mai bună modalitate de autoreglare a organismului. 

Atunci când ne simțim deprimați ne ajută să acceptăm emoția, in ciuda disconfortului de a fi „fara chef”. Emoția de deprimare este normală. Ne oferă un prilej de a încetini, de a renunța, permitându-ne astfel să ne restabilim și să ne reîncărcăm.

Ce este un comportament depresiv?

Când o persoană își pierde interesul pentru ceva pe care crede că nu îl poate obține, nu mai luptă. În acest mod, se protejează de a fi rănit sau distrus. E reacție de apărare sănătoasă, în care persoana trăiește depresia ca o suferință care îi limitează capacitatea de functionare.

Organismul este comutat pe modul „in asteptare”: eforturile sunt reduse, energia este scăzută, nivelul activității și intensitatea experiențelor sunt limitate.

Este ca hibernarea în cazul animalelor sălbatice. Persoana a atins un punct în care continuarea activității ar însemna o risipă de energie. Experiența de depresie îi permite persoanei să ia un răgaz pentru a analiza situația și a lua o decizie.

Depresia poate semnala apariția unei etape de tranziție în viață când „Nu mai merge să fac ceea ce făceam”. Ne poate reorienta spre căutarea unui răspuns la întrebarea  „Ce am de ales?”.

Atunci când o persoană foloseste un comportament depresiv într-un mod rigid și stereotip, mecanismul, care inițial are rolul de autoreglare a organismului, se manifestă ca o apărare rigidă, patologică, devenind un mecanism epuizant.

Este ca atunci când durerea, care inițial are rolul să prevină durerea mai profundă, devine o durere cronică, paralizantă.

Acest comportament depresiv rigid poate fi descris ca un cerc vicios. Scade abilitatea organismului de a gestiona propriile procese mentale și fizice și solicitările externe, ceea ce duce la și mai multe eșecuri și, în consecință, duce la adâncirea stării de depresie și mai departe la o scădere și mai accentuată a capacității organismului.

Eu recomand explorarea experienței depresive într-un proces de psihoterapie.

Experiența depresivă patologică. Rolul semnificativ al factorilor biologici și psiho-sociologici.

Predispoziția genetică poate fi răspunzătoare în situații solicitante când persoanele reacționează preponderant într-o manieră depresivă.   Creierul funcționează într-un mod rigid, neavând capacitatea de a reacționa flexibil la situațiile curente de viață.

În ce privește rolul factorilor psihologici și sociali, o persoană care a experimentat pierderi semnificative în primele etape ale vieții conservă această experiență sub forma unor scheme emoționale depresogene. Dacă mai târziu se regăsește într-o situație de pierdere semnificativă, atunci reacțiile sale emoționale pot activa aceste scheme. Aceste scheme reprezintă tipare rigide care afectează modul în care este percepută realitatea și experimentarea realității. O persoană simte absența dragostei, se simte umilită, blocată și neputincioasă și nu este capabilă să mobilizeze o reacție alternativă.

De asemenea, experiențele de pierderi pot fi transmise de la o generație la următoarele, pe calea legăturilor sufletești. Astfel, consecințele experiențelor de pierdere ale părinților, nerezolvate, se regăsesc la copiii lor sub forma depresiei, ideației suicidare.

Cum este experimentată experiența depresivă?

Persoana deprimată este copleșită de teamă, singurătate, nesiguranță, deznădejde și rușine, se confruntă cu gânduri iraționale și cu incapacitatea de a se bucura sau de a aștepta cu interes ceva.

Experimentează nu atât sentimentul deznădejdii, cât mai degrabă o senzație continuă de greutate fizică, corpul fiind perceput ca fiind greu sau gol. Persoana poate experimenta lipsa oricărui fel de sentiment, o senzație de vid interior și o lipsă de energie care poate duce la încetinirea funcțiilor psiho-motorii. Nu mai are suficientă energie pentru a merge mai departe, lipsesc auto-susținerea, voința și motivația și persoana rămâne izolată în trecut, fără să poată imagina un viitor.

În experiențele depresive severe persoana se confruntă cu lipsa totală de interes. Nimic nu este relevant și nu există nici o intenție. E un fel de finiș, un timp și spațiu arid, fără posibilități, în care prezentul viu, nu există. În astfel de situații depresia poate conduce la suicid.

Experiența depresivă afectează persoana diagnosticată cu depresie, dar și pe cei apropiați cum sunt familia și persoanele semnificative.

Reacția obișnuită a familiei sau a persoanelor apropiate este mai întâi optimistă, de încurajare. Ei spun: „Haide, o să fie bine în curând. Haide să ne distrăm, o să te ajute să treci peste asta.” . Mai târziu, când eforturile se dovedesc ineficiente, ei obosesc, aleg să se protejeze și se retrag.

Tratament depresie – Psihoterapie online sau la cabinet

Un tratament pentru depresie presupune explorarea acesteia într-un proces de psihoterapie. Aceasta explorare se poate face in mod eficient atat intr-un proces de psihoterapie depresie online cat si la cabinet.

In procesul de psihoterapie depresie online cat si la cabinet, persoana este ajutată să identifice care ii sunt nevoile și să recunoască experiențele sale traumatice care genereaza experiența depresivă actuală.

Adesea insistam in a ne implini anumite nevoi de afectiune in relatie cu anumite persoane care sunt indisponibile pentru nevoile noastre. Aceasta presiune pe care o punem asupra psihicului poate fi prea mult. De aceea organismul trece pe modulul de incetinire si lipsa de energie. Distinctia dintre nevoie si mediul catre care ne indreptam spre a o implini ne permite directionarea energiei catre medii in care nevoile noastre pot fi implinite. In felul acesta ne putem recupera speranta de a ajunge la acel ceva dorit. Un tratament eficient pentru depresie ajută persoana să își recapete vitalitatea.

Un proces de psihoterapie online permite persoanei avansarea in propria explorare, chiar si atunci cand continuarea procesului la cabinet devine greoi.

Totodata un tratament eficient pentru depresie presupune dezvoltarea capacității de a rămâne în corp cu trăirile emoționale și senzațiile fizice. Este benefic sa rămânem deschiși și iubitori față de sine.

În procesul de psihoterapie pentru depresie folosesc si Metoda Propozitiei Intentie, dezvoltata de profesorul Franz Ruppert, pentru a avea claritate in ce priveste traumele psihice si mecanismele de supravietuire care genereaza depresia ca simptom.

Bibliografie:

Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicații Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Abordarea experiențelor depresive din perspectiva terapiei Gestalt. București: Editura Gestalt Books. 

Sursa foto: https://www.pri.org/stories/2016-03-01/depression-isnt-funny-these-comics-are