Scrisoare către un prieten care suferă

Ai dificultati? Esti trist, iti e frica? Treci printr-o perioada dificila? Suferi? Nu ramane singur cu ranile tale psihice! Apeleaza la un psihoterapeut!

În cultura noastră este încetățenită ideea că trebuie să fim puternici, să facem față vieții, însă observ că adeseori oamenii încearcă să fie puternici neluând în seamă şi părțile vulnerabile, părțile care îi dor.

Este foarte greu să ne luăm în seamă atunci când familia nu ne ia în seamă şi, mai mult, ne ridiculizează ori ne respinge dacă ne plângem că ne doare.

Însă nu putem să băgăm, pentru totdeauna, sub preş, ranile noastre psihice. Ele ies la suprafață la un moment dat, din nevoia noastră sănătoasă de a ne reîntregi cu ceea ce ni s-a întâmplat cândva care ne-a copleşit pentru că a fost prea mult de dus. Avem nevoie să ne reamintim ceea ce a fost uitat. Tot acest ceva greu şi dureros ne reapare la un moment dat, fie prin boli fizice, fie prin stări psihice de panică, de anxietate, de depresie, dificultăți în a ne odihni ori a ne hrăni sănătos, etc.

E şi mai greu să te uiți la ranile tale psihice, să ceri ajutor unui specialist psihoterapie, atunci când cei din jur, familia, te ruşinează că „ai probleme cu capul” şi pare mai rezonabil să ai o boală fizică decât să ai de-a face cu un psihoterapeut.

Şi este de înțeles această mentalitate în contextul în care ani de-a rândul noi românii nu am avut acces la psihologie, psihoterapie şi la informații valoroase din acest domeniu, psihoterapia şi practicarea ei fiind chiar interzise în vremea comunismului. Este de înțeles această mentalitate în contextul în care, copii fiind, vedeam oameni pe stradă vorbind singuri şi bănuiam că ajunşi în acest stadiu nu mai avem nicio şansă. Ceea ce e diferit față de atunci, este că acum avem acces la informații, la cele mai recente cercetări în domeniul psihoterapiei şi psihotraumatologiei, că există specialişti pregătiți in psihoterapie care pot să ghideze o ființă umană in propriul proces psihoterapeutic şi, din aceste motive, avem mai multe şanse să ne ocupăm din vreme de sănătatea psihicului nostru astfel încât să prevenim faza în care nu mai avem nici o şansă.

Până la urmă şi cu psihicul nostru se întâmplă la fel ca şi cu oricare parte a corpului nostru: fără să fie tratat, se deteriorează până când ajunge în fază critică.

Din păcate noi toți avem rani psihice, am fost răniți în diferite feluri, poate neintenționat de către cei care ne-au dat viață în această lume. Psihicul unui copil este extrem de deschis şi de vulnerabil şi poate fi rănit cu mare ușurință comparativ cu psihicul unui adult.

Cum te deranjeaza ranile psihice in prezent? O lista a dificultatilor generate de rani psihice o poti gasi pe pagina de psihoterapie individuala.

A încerca să ținem departe părțile noastre rănite, vulnerabile, arătându-ne puternici pentru a corespunde poate imaginii agreate de către cei de care am depins cândva, este un mare risc pentru sănătatea proprie şi chiar pentru sănătatea celor care depind de noi în prezent şi mă refer la copiii şi la partenerii noștri.

Cred că nu e uşor să stăm față în față cu durerile noastre, cu părțile vulnerabile pe care am învățat să le ascundem şi de care ne ruşinăm, însă ştiu că nu e uşor doar atunci când nu ştim cum e şi atunci când nu a existat nimeni în viața noastră care să ne accepte în felul acesta şi care să ne tolereze cu ceea ce simțim .

Fiecare parte rănită din noi are ceva de spus şi de fiecare din noi depinde să ne ascultăm părțile rănite, să cerem ajutorul unui psihoterapeut pentru a înțelege ce se întâmplă cu noi, de ce ne doare, pentru a ne echilibra psihic, pentru a înțelege cum funcționăm, pentru a ne descoperi tiparele prin care ne autosabotăm ori ne blocăm.

Fiecare parte rănită merită onorată pentru că poartă o parte din experiența noastră umană şi, odată acceptată în viața noastră, înțeleasă, ne permitem să evoluăm, să devenim mai buni cu noi înşine, mai compasivi, mai umani şi mai sănătoşi.

Daniela Dumitru, psiholog-psihoterapeut

Imagine: ” The Little Prince by Lavenderwitch on DeviantArt

Dependenta si codependenta. Psihoterapie codependenta

In acest articol gasesti informatii despre ce este codependenta, dependenta si tipuri de dependenta, comportamente de control, repere pentru identificarea codependentei si psihoterapie codependenta.

Ce este codependenta?

Nereusita de a ne identifica si contine sentimente dificile, compensata prin comportamente de control asupra oamenilor, a obiectelor sau a evenimentelor exterioare este numita codependenta. Codependenta apare cand persoanele din jurul unei persoane dependente cred ca sunt responsabile pentru persoana dependenta si ca e datoria lor sa-i rezolve problemele.

Codependența este definită ca dificultatea/ incapacitatea de a exprima drepturi, nevoi proprii și a pune granițe în relație.

Daca in copilarie am fost fortati de context sa ne amortim propriile nevoi si sentimente dificile pentru a face fata unui parinte dependent sau persoanei in a carei grija am fost, suntem pregatiti pentru codependenta, un model de lunga durata, prin care, adulti fiind, cautam in mod repetat sa obtinem dragoste si recunoastere de la persoane ce se dovedesc a ramane totusi indisponibile si incapabile sa ne implineasca aceste nevoi.

Ceea ce se intampla este ca retraim iar si iar lipsa, nefericirea, golul.

Practic rejucam in vietile adulte modelul din copilarie pentru ca ne este foarte greu sa recunoastem cat de disfunctional este acel model, iar trecerea timpului nu vindeca codependenta. Maine nu va fi mai bine, iar fericirea si implinirea se indeparteaza si mai mult daca noi insine si cei din jurul nostru nu rupem cercul vicios al codependentei in care traim.

Cand suntem codependenti, practic suntem in dependenta de persoane, de anumite comportamente, de anumite obiecte.

Tipuri de dependente

Cand suntem dependenti de persoane, sentimentul identitatii personale – „cine sunt?”, este foarte diminuat, inabusit si aproape eliminat de personalitatea si problemele celuilalt. Incercand sa observam cum ne consumam timpul si energia putem descoperi cum incercam sa-i schimbam pe ceilalti, apeland la comportamente de control, sau cum incercam sa ne conformam dorintelor celorlalti.

In cazul dependentei de comportamente observam ca acestea sunt impinse la extrem, sub forma tulburarilor de nutritie (anorexia, bulimia, obezitate), dependenta de sex, obsesie de a muncii, nevoie de a cheltui sau de a economisi exagerat, atitudine exagerat de rigida ori moralista, manie de spalare a mainilor, obsesie pentru jocurile de noroc, furie adanca, consum de alcool, tutun sau droguri, casatorii repetate cu persoane nepotrivite, dependente de sport, operatii estetice, etc.

Obiectele de care devenim dependenti pot fi:  telefoanele, televizoarele, banii, mancarea, hainele, etc.

Tendinta catre comportamente de control

Este de ajutor sa constientizam ca, fiind copii, ne adaptam mediului in care crestem pentru a supravietui.

Ca si copii, atunci cand lucrurile sunt prea dificile in familiile noastre ne imaginam ca ne sta in putere sa le facem sa functioneze. Asa incepem sa recurgem la comportamente de control. Ne straduim sa fim sau sa facem asa cum vor ceilalti si speram ca in felul acesta sa se intample lucruri bune, ca cei care ne ingrijesc vor fi fericiti si ca viata noastra va fi mai frumoasa. Cand descoperim ca nu functioneaza ceea ce facem, ne asumam vina si credem ca noi suntem cauza dificultatilor celor care ne ingrijesc. 

Atunci cand suntem copii nu avem cum sa stim ca mama si tata au si ei problemele lor, daca ei nu clarifica cu noi acest lucru.

Nu stim ca nu putem controla ceea ce se intampla in jurul nostru.

Nu stim ca doar parintii si cei care ne ingrijesc sunt responsabili de noi si de intreaga situatie si nu invers.

Ca si copii nu avem nici un mijloc, magic sau de alta natura, de a controla ce gandesc sau fac adultii din jurul nostru.

Repere pentru identificarea codependentei  (poate fi parte a procesului de psihoterapie codependenta)
Persoana codependenta este dominata de cel putin o dependenta, fie de persoane, fie de anumite comportamente, fie de anumite obiecte.

Cand suferim, exista o nevoie de stimulare din afara pentru a ne distrage atenția de la propriile sentimente dificile. Exista o optiune, fie pentru alcool, produse alimentare, locul de muncă, sex, etc. Desi putem constata ca unele dependente sunt apreciate pozitiv, ca de exemplu aceea de a munci, dependenta de sport sau de medicamente, e util sa intelegem ca, indiferent de valoarea pozitiva sau negativa care i se atribuie, exista o dependenta.

Raspunsul la intrebarea: „Ce-mi doresc cel mai mult in viata?” ne ajuta sa identificam dependenta.

Persoana codependenta este marcata si sufera din cauza situatiei problematice din familia in care a crescut.

Este posibil sa nu recunoastem situatia problematica din familia de origine si sa suferim foarte mult. Ne ajuta sa ne intrebam „Cat de tare sau cat de des aud in mintea mea vocile critice ale celor care m-au ingrijit?” sau „Ma apar de criticile nefondate ale celorlalti?”

Persoana codependenta are un foarte scazut respect de sine, si, adesea, are un grad scazut de maturitate emotionala.

Este foarte greu sa avem respect de sine, atat timp cat cei care ne-au ingrijit, nu ne-au hranit in acest sens. In lipsa unei stime de sine consistente, pentru a ne simti mai bine, ne uitam in afara noastra pentru a fi apreciati si a fi iubiti.

Ne ajuta raspunsurile la intrebari precum „Cat de multumit/a sunt de mine?”, „ Ma simt lipsit/a de sprijin si prieteni?”, „Ma astept sa esuez?”  

Persoana codependenta crede ca fericirea ei depinde doar de celalalt.

Persoanele codependente isi spun: „As fi fericit/a daca el/ea s-ar schimba.”, „As fi fericit/a daca el/ea ar arata ca ma accepta si imi aproba actiunile.” , „Am nevoie de un tovaras de viata perfect pentru a ma simti implinit/a. ”, „El/ea face lucrul acesta ca sa ma raneasca si reuseste.”, „Ma simt vinovat/a atunci cand incerc sa ma afirm.

Persoana codependenta se simte excesiv de responsabila pentru ceilalti.

In relatiile sanatoase parintii sunt responsabili pentru copiii lor, insa nu despre acest fel de responsabilitate este vorba, ci despre faptul ca persoana codependenta se simte foarte raspunzatoare pentru tot ce se intampla cu ceilalti, pentru fericirea, sentimentele, gandurile, actiunile, chiar si pentru puterea lor de discernamant.  Ele apeleaza la multe comportamente de control. Din acest motiv apar foarte mari confuzii in ce priveste intimitatea si granitele in relatiile cu ceilalti. 

Persoanele codependente isi spun: „Daca nu intervin, el/ea nu se descurca si poate gresi.”, „Daca ma straduiam sa fiu mai bun/a, mai atent/a, el/ea nu se supara si nu mai actiona asa.” , „Nu vreau sa fac acest lucru, dar nu am de ales.”, „ Ceea ce vreau eu este mai putin important fata de ceea ce se asteapta de la mine.”

Relatia dintre codependent si partenerul sau de viata sau alta persoana importanta pentru el este marcata de lipsa de echilibru intre dependenta si independenta.

In relatie, persoanele codependente se simt sufocate, prinse in capcana. Analizati daca tindeti sa fugiti, sa sfidati valoriile si traditiile catre mai multa independenta si observati in ce masura reveniti in aceeasi relatie ca si cum cordonul ombilical care va leaga de casa se infasoara si va trage inapoi. Este posibil sa simtiti un conflict foarte puternic atunci cand incercati sa va separati, in orice fel.

Termenul opus dependentei este interdependenta. In relatiile sanatoase ne putem permite sa fim suficient de dependenti pentru a ne deschide spre ceilalti si a fi vulnerabili, dar in acelasi timp avem o imagine de sine pe care o putem sustine fara a avea nevoie de altcineva.

Persoana codependenta se blocheaza in negare si reprimare.

Ne inchipuim, dorim, tinjim ca vietile noastre sa fi fost frumoase cand, in realitate, am trecut prin suferinte de nesuportat datorita lipsei afectiunii si abuzurilor traite in copilarie. Daca realitatea reuseste sa se strecoare pe undeva, atunci trecutul dureros ameninta sa iasa la suprafata si ceea ce facem este sa ne dorim sa ne mentinem rupti de aceasta suferinta ca si cum nu e a noastra. 

Intrebati-va mai intai: „Cum era relatia mea cu mama?”, „Dar cu tata?” si apoi cautati dovezi pentru a va sustine raspunsurile. Observati daca aceasta introspectie devine mult prea dureroasa. 

Persoana codependenta isi face griji pentru lucruri pe care nu le poate influenta si incearca sa le schimbe.

Persoanele codependente depun mult efort in a controla persoane ori situatii care sunt si vor ramane intotdeauna in afara influentei personale. Nereusita unor astfel de demersuri frustreaza persoana codependenta.

Viata persoanei codependente se desfasoara intre extreme.

Viata emotionala seamana cu o barca cu panze pe ape furtunoase. Sunt multe sentimente dificile, furie intensa.

Relatiile personale romantice sunt marcate de suisuri si coborasuri extreme, de zile fierbinti si ingheturi, parintii isi pot sufoca copiii in imbratisari, ca apoi sa se rasteasca la ei cu furie.

Din punct de vedere financiar putem observa o tendinta spre economie, urmate de bani aruncati pana la ruina financiara (chiar de mai multe ori).

Relatia cu autoritatea este la fel de marcata de extreme: putem simti o teama profunda fata de un anumit tip de autoritate sau putem sfida un alt tip de autoritate, putem fi extrem de umili in fata sefului sau foarte autoritari acasa.

Persoana codependenta cauta in permanenta acel ceva despre care crede ca ii trebuie sau ii lipseste in viata personala.

Persoanele codependente sunt nerabdatoare si nemultumite cu ceea ce au, vor mai mult si mai mult. Nu pare niciodata sa fie de ajuns, fie ca e vorba despre bani, despre control, despre timp, alimente, despre afectiune sau apreciere si recunoastere.

Sentimente dificile de lipsa, nefericire, gol, sunt mereu prezente si nu pot fi umplute cu ceva sau cu cineva.

„De ce nu pot sa iubesc si sa fiu iubita?”, „ De ce nu ma pot simti niciodata – niciodata – multumita? ”, „De ce nu ma pot bucura?”, sunt intrebari care ne macina si par fara raspuns.

Cum tratam codependenta. Psihoterapie codependenta

Ruperea relatiilor de dependenta nu este neaparat cea mai buna sau singura solutie.

Este de ajutor pentru persoanele codependente sa se informeze despre ciclul de dependenta/codependenta si de modul in care aceasta se extinde in relatiile lor. Pentru a schimba strategiile de supravietuire de tipul „comportamente de control” la care persoana recurge pentru a compensa sentimente dificile este important ca ele sa fie mai intai recunoscute. 

Prin procesul de psihoterapie codependenta, clientul descopera cum sa isi gaseasca fericirea prin sine si cum sa traiasca o viata mai sanatoasa si mai implinita. Deoarece codependenta este inradacinata in copilarie, procesul de psihoterapie codependenta implica explorarea modelelor actuale de comportament si relationare, dar si a problemelor din copilaria timpurie. Comportamentele care permit abuzurilor sa continue in familie trebuie sa fie recunoscute si oprite.

De asemenea, procesul de psihoterapie codependenta sprijina clientii pentru un contact bun cu nevoile si cu sentimentele personale, pentru repararea sinelui, pentru identificarea resurselor, pentru dobandirea capacitatii de a spune „nu” si de a pune limite clare in relatii. Pe masura ce persoana codependenta se apropie de sine, de experientele sale timpurii, poate sta cu sentimente dificile dureroase, ea va observa ca nu va mai apela la comportamente de control.

In procesul de psihoterapie codependenta folosesc modelul teoretic si terapeutic (IoPT, Metoda Propozitiei Intentiei) dezvoltat de Franz Ruppert.

Daniela Dumitru

*

Bibliografie:

Robert Hemfelt, R., Minirth, F. si Meier, P. (2001). Labirintul Codependentei. Drumul spre relatii interumane sanatoase. Editura Logos

Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/384776361885883779/?lp=true

Procesul de pierdere si doliu. Terapie doliu

Un articol despre pierdere, doliu, simptome durere pierdere, cele 5 etape diferite de durere in doliu, terapie doliu.

Durerea pierderii

Durerea este un raspuns natural atunci cand ne confruntam cu procesul de pierdere, indiferent ce pierdem.

Putem pierde relatii, persoane dragi, animale sau sa primim un diagnostic de boala terminala.

In cazul primirii unui diagnostic de boala terminala avem nevoie sa ne pregatim. Sa ne impacam cu cineva, sa ne luam la revedere sau poate ca dorim sa facem ce ne-am dorit mult si am amanat. Poate vrem sa lasam un testament. 

Pierderea face parte din conditia noastra umana. Este o experienta personala ce ne afecteaza diferit. Cat de mult suferim, depinde de personalitatea si stilul individual de adaptare, de experienta de viata, de credintele noastre,  de natura pierderii, insa ceea ce traim este unic pentru fiecare.

Simptome durere pierdere

In doliu ne putem confrunta cu stari emotionale precum socul si neincrederea, tristetea, vina, furia, frica sau putem sa resimtim pierderea la nivelul somatic. Smith M. & Segal, J. (2013) descriu aceste simptome ce insotesc procesul de doliu, astfel:

Socul si neincrederea

Imediat dupa o pierdere, poate fi greu sa acceptam ceea ce s-a intamplat. Putem crede ca pierderea nu s-a intamplat in realitate si sa negam adevarul. Daca cineva drag a murit, s-ar putea sa avem asteptarea ca el sau ea sa reapara.

Tristetea

Tristetea profunda este probabil simptomul cel mai cunoscut de durere. Este posibil sa avem sentimente de goliciune, disperare, dor sau singuratate profunda. Putem plange, de asemenea, sau sa ne simtim instabili emotional.

Vina

Am putea regreta sau am putea sa ne simtim vinovati pentru ceea ce am facut sau nu am facut, am spus sau nu am spus. Ne putem simti vinovati de anumite sentimente. De exemplu, sa avem senzatie de usurare atunci cand persoana a murit dupa o boala indelungata, dificila. Ne putem simti vinovati ca nu am facut ceva pentru a preveni moartea, chiar daca nu era nimic mai mult de facut.

Furia

Daca pierderea nu a fost din vina noastra, putem simti manie si resentimente. Putem sa simtim nevoia de a da vina pe cineva pentru nedreptatea pe care o resimtim.

Frica

O pierdere semnificativa poate declansa o serie de griji si temeri. Ne putem simti anxiosi, neajutorati sau nesiguri, tematori in a ne confrunta cu viata, cu responsabilitatile pe care le avem.

Simptomele fizice

Durerea nu este un proces strict emotional. Ea poate implica probleme fizice, inclusiv oboseala, greata, imunitate scazuta, pierderea sau cresterea in greutate, dureri, insomnie.

Vindecarea durerii nu poate fi fortata si nu exista un calendar ” normal ” de doliu. Procesul de doliu are nevoie de timp, caci vindecarea se produce treptat. Unii din noi incepem sa ne simtim mai bine in saptamani sau luni, iar altii in ani. Indiferent insa de experienta personala a pierderii, este necesar sa permitem procesului sa se desfasoare natural.

5 etape diferite de durere

O persoana ce se confrunta cu pierderea trece prin cinci etape de durere (teoria lui Kubler-Ross). Acestea nu apar in mod necesar, in ordinea prezentata, si pot varia in severitate. Ele sunt etape de protejare de realitatea prea dureroasa in doliu.

Aceste etape sunt:   Negarea, Furia, Negocierea, Depresia, Acceptarea

Negarea

Raspunsul initial la pierdere este de negare a situatiei.

„Nu se poate, nu este real.”,  ne spunem, si refuzam realitatea prezentului. In prima faza, negarea este modul organismului de a se proteja de socul dureros si ne ajuta sa facem fata. Dupa un timp, sanatos este sa fim in contact cu realitatea si sa o procesam. Se intampla uneori ca experienta pierderii sa fie traumatizanta pentru noi. Traumatizarea presupune pierderea vitalitatii si a capacitatii de autoreglare a organismului. Riscul este sa ne mentinem blocati in etapa de negare pentru mai mult timp.

Furia

Dupa ce incepem sa realizam pierderea noastra, experimentam nevoia de a ne elibera de cantitatea coplesitoare de emotii pe care le simtim. Emotia intensa este insa deviata ca furie care se impune sa se elibereze si ne putem regasi furiosi pe cineva sau pe ceva – obiecte, functionari, membri ai familiei. E de ajutor sa putem identifica aceasta etapa din procesul de doliu si sa nu cautam vinovati si pretexte pentru a ne varsa furia coplesitoare pe altii. Ceilalti nu sunt vinovati de trairile noastre. 

Negocierea

In suferinta, ne simtim vulnerabili si neajutorati si, ca reactie de a ne proteja de o realitate prea dureroasa, am putea sa incercam sa recastigam controlul asupra situatiei, prin negociere. Am putea sa facem o intelegere cu Dumnezeu sa promitem ce am fi dispusi sa facem ca totul sa revina la starea initiala.

„Daca as fi facut mai mult, poate ca ea/el ar fi inca aici …”

„Ar fi fost frumos sa merg mai des la ea/el, la spital…”

Depresia 

Exista diferite tipuri de depresie asociate cu durerea.

Primul tip de depresie este o reactie practica legata de pierdere. Ne concentram mai mult pe cat de mult ne lipseste acea persoana sau pe cat de mult ne costa totul. Ne facem griji ca in durerea noastra ne-am petrecut mai putin timp cu celelalte persoane care depind de noi, simtim tristete si regret. Ne ajuta clarificarea cu cei din jur. 

Al doilea tip de depresie este mai subtil. Este vorba despre pregatirea noastra tacuta de a ne separa cu adevarat, de a ne lua ramas bun. 

Acceptarea 

Aceasta etapa nu este o faza de fericire, dar, in schimb, este un moment in care depresia trece si, pur si simplu, „suntem”. Acceptam realitatea situatiei, ne confruntam cu durerea, cu reactiile personale, ceea ce permite vindecarea durerii pierderii. Renuntam sa controlam lucrurile sau persoanele. Suntem capabili sa ne miscam mai departe, sa ne adaptam la ceea ce ne ofera prezentul.

Din pacate, nu toti cei care sufera, ajung sa accepte. Este posibil sa ramanem blocati in oricare din etapele anterioare si sa petrecem restul vietii negand, ori fiind furiosi sau deprimati.

Terapie doliu

Sa fim tristi, speriati, sa plangem, sunt reactii normale la pierdere. Atunci cand plangem nu inseamna ca suntem slabi sau ca ne plangem de mila, ci avem un raspuns normal la tristetea pe care o traim. Acest raspuns permite vindecarea durerii. Nu exista o modalitate corecta sau gresita de a plange si a suferi, dar exista modalitati sanatoase de a face fata durerii, pentru ca, in timp, sa ne vindecam si sa mergem mai departe, vindecati.

Smith M. & Segal, J. (2013) ne propun mai multi factori in terapie doliu.

Sprijinul altor persoane

Pot fi persoane dintre membrii familiei, prieteni, psihologi-psihoterapeuti sau pot fi grupuri de sprijin organizate de psihoterapeuti. Chiar daca nu este confortabil sa vorbim despre cele mai intime sentimente ale noastre, pentru a ne vindeca, in procesul de terapie doliu suntem sprijiniti sa le exprimam mai degraba decat sa le mascam si sa ne confruntam cu ele. Impartasirea pierderii face povara durerii mai usor de dus.

Apeland la grupurile de sprijin si de terapie doliu ne putem gasi timpul de a ne plange durerea. In terapie gasim empatie si suport, ne putem intelege emotiile intense pe care le traim, putem constientiza pierderea in intreaga ei dimensiune, si putem integra toate acestea in viata noastra. 

Grija pentru sanatatea fizica

Cand ne simtim bine fizic, ne simtim mai bine, de asemenea, si din punct de vedere psihic. De aceea e important sa dormim suficient, sa mancam sanatos si sa apelam la exercitii fizice de relaxare. Utilizarea alcoolului sau a drogurilor ne dauneaza mai degraba decat sa ne vindece.

Credinta

Credinta noastra si activitatile spirituale pe care le consideram relevante pentru noi, cum ar fi rugaciunea, meditatia sau faptul de a merge la biserica, ne pot oferi consolare si pot fi un alt mod de terapie doliu important in procesul pe care il traversam.

Jurnalul

Ne putem exprima sentimentele intr-un mod creativ scriind despre pierderea noastra intr-un jurnal. Putem scrie o scrisoare spunand lucrurile pe care nu le-am spus, putem face un album foto celebrand pierderea, viata persoanei pe care am pierdut-o sau ne putem implica intr-o cauza sau o organizatie care a fost importanta pentru el sau ea. Aniversarile, sarbatorile pot trezi amintiri si sentimente puternice. Daca alegem sa petrecem un eveniment de vacanta sau data aniversara a celui decedat cu alte rude, putem vorbi cu ei din timp cu privire la asteptarile lor, negociind impreuna asupra modului in care vom petrece timpul pentru a onora persoana pierduta.

Buna dispozitie

Durerile noastre sunt doar ale noastre si nimeni nu poate sa ne spuna cand este timpul sa „mergem mai departe” sau „sa trecem peste asta”. E in regula sa fim suparati, sa tipam la ceruri, sa plangem sau sa nu. Este, de asemenea, bine sa radem, pentru a gasi momente de bucurie si sa mergem mai departe cand suntem pregatiti. Sa ne permitem sa  simtim tot ceea ce simtim, fara jena sau judecata.

Cu trecerea timpului este normal ca emotiile noastre precum socul, neincrederea, vina, tristetea, furia, frica, sa devina mai putin intense si astfel sa acceptam pierderea.

Cand suprimam sentimentele de tristete, furie, frica, vina, tinem durerea ca o rana deschisa.

O terapie de doliu poate fi blocata de teama de a resimti durere. Teama ne determina sa evitam sau sa ne ignoram sentimentele. Totusi o durere nerezolvata duce la prelungirea doliului, anxietate, depresie, abuz de substante sau la diferite probleme de sanatate.

Daniela Dumitru

Sursa foto: https://latinamericanpost.com/24657-grief-therapy-necessary-and-indispensable