Repere psihoterapeutice – relațiile dintre femei şi bărbați

Mi se întâmplă să aud replici fie de la femei, fie de la bărbați: “A, un bărbat ți-a făcut asta! Dă-i d…u de bărbați!”, “Bărbații sunt nişte porci !”, ” Nu merită să suferi pentru un bărbat!”

De când mă ştiu am fost oripilată auzind astfel de replici şi am refuzat să urmez astfel de îndemnuri.

Cred cu tărie că bărbații, ca şi femeile, pot fi oameni deosebiți, sensibili, talentați, de încredere, oameni pe care te poți baza, care nu trădează, care ştiu să fie alături atunci când ai nevoie, care ştiu să mângâie, să aline, să fie tandri si care merită să fie iubiți.

Nu identitatea de sex împarte oamenii în buni şi răi, merituoşi sau mai puțin merituoşi, iar relațiile dintre femei şi bărbați nu eşuează pentru că bărbații sunt o specie infernală de care femeile trebuie să fugă dacă nu vor să sufere.

Pentru mine, sunt îndemnuri periculoase care mențin un mare dezgust față de sexul opus şi perpetuează o luptă neîncetată între femei şi bărbați, fiecare fiind dușmanul celuilalt, în timp ce cauza reală a rănirilor dintre sexe rămâne ascunsă pentru mulți dintre noi.

Adevărul este că relația părinte – copil îşi lasă o amprentă semnificativă pe toate relațile viitoare ale copilului, pe tot restul vietii sale.

Dacă părintele este indisponibil emoțional pentru copilul său, copilul internalizează acest model relațional care îi devine familiar si care va fi echivalentul unei relații de iubire. Pe măsură ce creşte şi devine interesat de relații romantice, va alege acei parteneri indisponibili emoționali, după modelul de ataşament cu părintele său, pentru că acesta este modelul de iubire cunoscut. Doar la astfel de parteneri vibrează şi are experiența unei atracții erotice intense. Ei par partenerii de cuplu perfecți fața de care ar putea să implinească o nevoie uriaşă de iubire, care a fost constant neîmplinită în familia de bază. Iar în timp, o dată ce aleg aceşti parteneri, descoperă că sufera, că nevoia de iubire este tot neîmplinită şi că rănile emoționale sunt tot mai mari, în ciuda eforturilor de a fi cei mai buni.

În acelaşi fel caută parteneri agresivi, abuzivi atunci când abuzul, agresivitatea au marcat copilăria. Caută parteneri imaturi atunci când părintele este veşnic imatur, incapabil să îşi asume rolul de părinte, şi copilul îşi asumă rolul de părinte pentru părintele său. Toate aceste tipare sunt nesănătoase, extrem de dăunătoare pentru sine, cu consecințe foarte grave asupra sănătății psihice şi fizice proprii, dar şi asupra celor din jur, pentru că suntem ființe sociale, funcționăm în relații şi ne influențăm unii pe ceilalți.

Până nu înțelegem ce ni s-a întâmplat în trecut, copii fiind, vom continua să căutăm izvoare de iubire secate, vom căuta vinovați, rămânând departe de propria experiență timpurie care ne-a marcat existența până acolo încât să nu putem recunoaşte acei parteneri care pot fi disponibili emoțional pentru noi, blânzi, tandri, atenți, iubitori.

În consecință, depinde în primul rând de noi înşine să avem o viață mai bună, să găsim izvorul iubirii, să învățăm să fim în relații sănătoase, pline de sens, în care partenerii se sprijină unul pe celălalt într-un mod sănătos şi îşi oferă iubire cu generozitate.

Daniela Dumitru, psiholog-psihoterapeut
Telefon: 0722536745
E-mail: psihodadum@yahoo.com
Adresa: Calea 13 Septembrie, nr 102, sector 5

Poveste de iubire

Cred că el şi ea

ar putea să trăiască împreună

o minunată poveste de iubire

scriindu-şi, în fiecare zi,

pagini în care el o lasă pe ea

să-i privească acel loc din suflet

în care nimeni nu a mai privit,

nici chiar el,

ori ea îl lasă pe el să o vadă

cu cât dor îl asteaptă

să recunoască cât e de vie

şi cât de tare o doare să îl piardă.

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Repere psihoterapeutice – fericirea în cuplu

Fericirea din momentul acum poate consolida relația de cuplu, dar partenerii au nevoie să construiască conștient nenumărate momente acum de fericire în doi pentru ca ei să continue să se simtă împliniți împreună.

♥ ♥ ♥

Daniela Dumitru

 

Cuplu – vindecarea dincolo de măști

De cele mai multe ori ne e frică să ne expunem vulnerabilitatea, neputința, singurătatea, acele laturi mai puțin perfecte, necizelate, urâte. Ne rușinăm de aceste laturi și ne imaginăm că e ceva în neregulă cu noi și că nimeni nu ne-ar putea iubi dacă le-ar vedea, așa că încercăm să le ascundem și ne punem cele mai bune măști. 

Ne apărăm în felul acesta încercând să fim ceea ce ne imaginăm că suntem, fiind însă mai puțin ceea ce suntem

Putem ajunge să pretindem că aceste aspecte „urâte”, „slabe” ale noastre nu există și putem uita cu desăvârșire de ele.

În realitate, aceste laturi pe care le ascundem sunt cele mai dureroase răni ale noastre.

A ne ascunde și a ne autoapăra poate că sunt strategii potrivite pe un câmp de luptă, dar când ne referim la o relație intimă, ele nu mai sunt strategii funcționale.

A ne expune vulnerabilitatea, neputința, singurătatea, acele laturi mai puțin perfecte, necizelate, urâte și a simți durerea, frica, vina, rușinea care însoțesc aceste expuneri, este de multe ori ultimul lucru pe care ar vrea cineva să îl facă.

O realitate în cuplu este că aceste aspecte ascunse sunt mereu provocate de celălalt partener să iasă la suprafață. Sunt acele momente de conflict, certuri, tensiuni, neînțelegeri, infidelitate. 

În astfel de momente ne ajută să recunoaștem teama față de aceste sentimente ca pe o apărare a copilului interior care crede că nu poate supraviețui sentimentelor extrem de dureroase. Această credință era valabilă pentru noi când eram copii, când sistemul nostru nervos era prea delicat pentru a face față unor astfel de sentimente, dar acum nu mai este cazul.

Când nu găsim o cale de a ne vindeca de durerile conflictelor, lucrurile se complică și mai mult, iar relația de cuplu se erodează. Cu cât ținem mai mult aceste sentimente ascunse, cu atât mai mult ele rămân înrădăcinate în psihicul nostru și avem nevoie să consumăm multă energie pentru a le evita sau a le ascunde.

În procesul psihoterapeutic partenerii de cuplu își dau șansa să își exploreze conflictele, fiind sprijiniți în a renunța la măștile lor și a se dezvălui profund unul altuia așa cum sunt, simțindu-se mai compasivi și conectați cu ei înșiși și cu partenerul lor. În felul acesta relația de cuplu crește și ea însăși ajută partenerii să se sprijine unul pe celălalt și să fie uniți în momentele dificile. Însă, chiar dacă partenerii decid să nu rămân împreună, lucrul cu conflictul lor îi ajută pe fiecare să se extindă, să se deschidă și să se dezvolte în noi moduri semnificative.

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Cuplu – asumarea responsabilității

În cuplu adeseori trăim sentimente amenințătoare ori intolerabile și de obicei tindem să ne condamnăm partenerul pentru aceste trăiri și să considerăm că el este cauza trăirilor noastre intolerabile.

 – „De ce mă faci să mă simt așa?”, îi reproșăm. „Tu ești de vină!”

A ne privi partenerul ca pe sursa fericirii sau nefericirii noastre înseamnă să evităm asumarea răspunderii pentru propria noastră experiență.

În numele iubirii pe care ar trebui să ne-o poarte, adesea îi cerem partenerului să se schimbe, să fie altfel decât este, crezând că în felul acesta nu vom mai trăi acele sentimente greu de suportat.

Putem să ne condamnăm partenerul actual și să-i pretindem LUI să se schimbe, putem să ne condamnăm următorii parteneri și să pretindem la fel, sau putem să alegem ceva diferit:

să acceptăm experiența noastră ca fiind ceva ce ne aparține, indiferent cât de amenințătoare și intolerabilă este, căutând în noi înșine sursa a ceea ce pretindem partenerului să ne ofere. 

Alegând să stăm cu experiențele noastre în loc să „trecem peste”, ajungem să renunțăm la cine ne imaginăm că suntem, fiind mai mult cine suntem și renunțăm să-l atacam pe un Altul și să credem că el ne privează de ceva.

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Descoperirea stadiului relației de cuplu. Test de evaluare a relației.

Îmi plac iubirile puternice dintre doi parteneri de cuplu. Îmi place „poezia” pe care cei doi o pot scrie cu iubirea lor, în nevoia de contopire într-o singură ființă. Dar cât poate dura „poezia” aceasta? Și apoi cum pot reuși cei doi parteneri să mențină iubirea lor, să se inventeze și să se reinventeze dupa 5 ani de conviețuire împreună, după 10 ani, după 15 ani, etc?

Cum pot reuși să-și permită unul altuia să fie, să se dezvolte, să evolueze împreună frumos? 

Pentru a răspunde cum, cred că important este să descoperim în primul rând ce ne dorim de la relația noastră de cuplu și întrebarea pe care ne-o putem pune este:

Dorim să creștem relația noastră de cuplu, să ne maturizăm și să iubim sănătos?

Răspunsul e simplu: „DA” sau „NU”,

dar indiferent care este răspunsul acum, vă propun să descoperiți cum este relația voastră de cuplu în prezent, ce înseamnă o iubire sănătoasă în paralel cu caracteristicile unei iubirii imature. Poate fi un început să încercați să vă evaluați relația de cuplu și să descoperiți astfel adevărul despre voi.

Pentru a face această evaluare, având în minte relația de iubire în care sunteți implicați, priviți, mai jos, caracteristicile iubirii adictive, imature, din stânga, și pe cele ale iubirii sănătoase, mature, din dreapta. Pentru a evalua relația puteți să notați fiecare caracteristică a iubirii adictive și apoi fiecare caracteristică a iubirii sănătoase, folosind următoarea scală:

0 = niciodată; 1 = rar; 2 = câteodată; 3 = des; 4 = aproape întotdeauna; 5 = întotdeauna.

Când sunteți gata, adunați scorurile de pe fiecare coloană și împărțiți la douăzeci pentru a obține media. 

Interpretarea testului:

În principiu cu cât aspectele adictive sunt mai puține cu atât aveți o relație mai sănătoasă ce vă permite să trăiți, măcar din când în când, în Paradisul iubirii ! 

Test de evaluare a relației, după Brenda Schaeffer (2009).

Iubirea adictivă      /         Iubirea sănătoasă

Este mistuitoare.  / Permite manifestarea individualității.

Nu poate stabili granițele Eului.  /  Favorizează atât uniunea cu partenerul, cât și separarea de acesta.

Prezintă elemente de sado-masochism.  /  Scoate la iveală ce e mai bun în ambii parteneri.

Se teme să renunțe.  /      Acceptă sfârșiturile.

Se teme de riscuri, schimbări și necunoscut. /  Este deschisă la cunoaștere și la nou.

Permite în mică măsură creșterea individuală a partenerilor. /  Stimulează creșterea ambilor parteneri.

Nu implică intimitatea reală.  /   Implică intimitatea reală.

Joacă jocuri psihologice. /  Se simte liberă să își exprime deschis dorințele.

Dăruiește pentru a primi în schimb.  /   Trăiește actul de a dărui și a primi în același mod.

Încearcă să îl schimbe pe partener.  /   Nu încearcă să îl schimbe sau să îl domine pe partener.

Are nevoie de partener pentru a se simți  împlinită. /  Încurajează autonomia partenerului.

Caută soluții în afara sinelui.   /       Acceptă limitările proprii și pe cele ale partenerului.

Cere și așteaptă iubire necondiționată .   /    Nu insistă asupra iubirii necondiționate.

Refuză implicarea.   /     Acceptă implicarea.

Caută la partener doar afirmarea și valoarea. /  Are stimă de sine și un sentiment de bine ridicate.

Se teme de abandon în despărțiri de rutină. /  Are încredere în amintirea celui drag, îi place singurătatea.

Re-creează sentimente negative familiare .  /     Își exprimă sentimentele spontan.

Își dorește, dar se teme de apropiere.  /    Este deschisă la apropiere și își asumă riscul vulnerabilității.

Încearcă să se ocupe de sentimentele  partenerului.   /    Îi pasă, dar se poate detașa.

Joacă jocuri de putere.  /  Afirmă egalitatea și puterea personală a sa și a partenerului.

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Bibliografie: Brenda Schaeffer (2009). Dragoste sau dependență. Editura Trei.