Despre trauma psihică și consecințele ei, în metafore

Ca zombii,
părți din ea, rupte, fără identitate, letargice,
mărșăluiau înfometate de viață
prin cimitire sterpe,
mâncate de foc.
Rătăcite în timp,
intrau unele în altele, oarbe,
unele împotriva altora,
necunoscându-se,
neștiind de unde vin
ori încotro merg,
speriindu-i nopțile
fără să știe cum să le oprească.

Diminețile, strângea în brațe un
trunchi gros de copac
vrând să învețe cum să-și simtă viu
corpul obosit,
căci cine ar ştii mai bine decât un copac bătrân,
arta de a renaşte?

Daniela Dumitru – “Ca zombii”

Să nu fi păpuşar copilului tău

Să nu fii păpuşar copilului tău,

nu îl lega cu sfori

ca să se mişte mai bine

ori să facă reverențe frumoase

în fața unui public absent.

În sufletul lui viu speră mereu

ca tu să te faci mic

până la nivelul ochilor lui

să poți auzi

şi să poți vedea

cine este el.

Nu rămâne surd

în lumea păpuşarilor

prea ocupați să mânuiască

sforile inutile.

Copiii nu au nevoie de un “păpuşar”,

ei îl iubesc pe tâmplarul Geppetto !

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Poveste de iubire

Cred că el şi ea

ar putea să trăiască împreună

o minunată poveste de iubire

scriindu-şi, în fiecare zi,

pagini în care el o lasă pe ea

să-i privească acel loc din suflet

în care nimeni nu a mai privit,

nici chiar el,

ori ea îl lasă pe el să o vadă

cu cât dor îl asteaptă

să recunoască cât e de vie

şi cât de tare o doare să îl piardă.

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut