Repere psihoterapeutice – relațiile dintre femei şi bărbați

Mi se întâmplă să aud replici fie de la femei, fie de la bărbați: “A, un bărbat ți-a făcut asta! Dă-i d…u de bărbați!”, “Bărbații sunt nişte porci !”, ” Nu merită să suferi pentru un bărbat!”

De când mă ştiu am fost oripilată auzind astfel de replici şi am refuzat să urmez astfel de îndemnuri.

Cred cu tărie că bărbații, ca şi femeile, pot fi oameni deosebiți, sensibili, talentați, de încredere, oameni pe care te poți baza, care nu trădează, care ştiu să fie alături atunci când ai nevoie, care ştiu să mângâie, să aline, să fie tandri si care merită să fie iubiți.

Nu identitatea de sex împarte oamenii în buni şi răi, merituoşi sau mai puțin merituoşi, iar relațiile dintre femei şi bărbați nu eşuează pentru că bărbații sunt o specie infernală de care femeile trebuie să fugă dacă nu vor să sufere.

Pentru mine, sunt îndemnuri periculoase care mențin un mare dezgust față de sexul opus şi perpetuează o luptă neîncetată între femei şi bărbați, fiecare fiind dușmanul celuilalt, în timp ce cauza reală a rănirilor dintre sexe rămâne ascunsă pentru mulți dintre noi.

Adevărul este că relația părinte – copil îşi lasă o amprentă semnificativă pe toate relațile viitoare ale copilului, pe tot restul vietii sale.

Dacă părintele este indisponibil emoțional pentru copilul său, copilul internalizează acest model relațional care îi devine familiar si care va fi echivalentul unei relații de iubire. Pe măsură ce creşte şi devine interesat de relații romantice, va alege acei parteneri indisponibili emoționali, după modelul de ataşament cu părintele său, pentru că acesta este modelul de iubire cunoscut. Doar la astfel de parteneri vibrează şi are experiența unei atracții erotice intense. Ei par partenerii de cuplu perfecți fața de care ar putea să implinească o nevoie uriaşă de iubire, care a fost constant neîmplinită în familia de bază. Iar în timp, o dată ce aleg aceşti parteneri, descoperă că sufera, că nevoia de iubire este tot neîmplinită şi că rănile emoționale sunt tot mai mari, în ciuda eforturilor de a fi cei mai buni.

În acelaşi fel caută parteneri agresivi, abuzivi atunci când abuzul, agresivitatea au marcat copilăria. Caută parteneri imaturi atunci când părintele este veşnic imatur, incapabil să îşi asume rolul de părinte, şi copilul îşi asumă rolul de părinte pentru părintele său. Toate aceste tipare sunt nesănătoase, extrem de dăunătoare pentru sine, cu consecințe foarte grave asupra sănătății psihice şi fizice proprii, dar şi asupra celor din jur, pentru că suntem ființe sociale, funcționăm în relații şi ne influențăm unii pe ceilalți.

Până nu înțelegem ce ni s-a întâmplat în trecut, copii fiind, vom continua să căutăm izvoare de iubire secate, vom căuta vinovați, rămânând departe de propria experiență timpurie care ne-a marcat existența până acolo încât să nu putem recunoaşte acei parteneri care pot fi disponibili emoțional pentru noi, blânzi, tandri, atenți, iubitori.

În consecință, depinde în primul rând de noi înşine să avem o viață mai bună, să găsim izvorul iubirii, să învățăm să fim în relații sănătoase, pline de sens, în care partenerii se sprijină unul pe celălalt într-un mod sănătos şi îşi oferă iubire cu generozitate.

Daniela Dumitru, psiholog-psihoterapeut
Telefon: 0722536745
E-mail: psihodadum@yahoo.com
Adresa: Calea 13 Septembrie, nr 102, sector 5

O altfel de relație – întâlnirea sufletelor gemene

Simt nevoia să scriu despre un subiect, mai puțin la îndemână, dar foarte drag, acela al relației sufletelor gemene, încercând să aduc claritatea pe care eu am dobândit-o până acum.

Aud că tot mai multe persoane trăiesc în prezent un tip de relație puternică, deopotrivă pasională, dar dureroasă, diferită de ceea ce cunoaștem din experiența noastră obișnuită. Mă refer la sufletele gemene.

O astfel de întâlnire este năucitoare. Oamenii cu suflete gemene trăiesc povești de iubire de o rară frumusețe, ca dintr-un alt tărâm. Ei se descoperă ca fiind mai mult decât pământeni. Inimile lor cântă și își pot asculta muzica care îi leagă ca un fir nevăzut. Ei pot simți cum o parte din sine, de care le e sfâșietor de dor să o cunoască, se naște în sfârșit, prin celălalt. Multe femei încep să își trăiască feminitatea, să pătrundă în misterul sexualității lor nebănuite până atunci. Oamenii își pot descoperii frumusețea lăuntrică, încep să își manifeste talentele și pot avea experiențe extatice.

Dar sufletele gemene sunt precum soarele și luna. Nu pot rămâne împreuă ziua și noaptea, oricât de dureroasă este depărtarea. Mai devreme sau mai târziu ei constată că nu reușesc să facă posibilă în planul fizic o relație atât de intensă, chiar dacă sufletele lor sunt conectate în multe feluri, de la depărtare.

Fiecare suflet este pentru sufletul celălalt precum o oglindă. Privindu-se prin celălalalt, sufletele au șansa să își descopere multiplele fațete ale sinelui, părți frumoase, părți necunoscute, părți rănite.

Relația dintre astfel de suflete, chiar în absența unei comuniuni la nivelul fizic, este o relație cu un potențial uriaș de creștere și evoluție pe multiple dimensiuni, însă este responsabilitatea fiecărui suflet felul în care primește darul unei astfel de întâlniri în viața sa și ce face cu un astfel de dar.

Calea de creștere înseamnă munca fiecăruia cu sine pentru a înțelege ce trăiri îi trezește celălalt suflet, ce simte, ce gândește, cum se descoperă pe sine, cum îi descoperă pe cei de lângă el, ce răni îi sunt atinse, pentru că toate au un înțeles ce are nevoie să fie descoperit și vindecat.

Experiența de a nu fi lângă sufletul geamăn, este în sine o expriență grea care atinge răni profunde, aflate în inconștient, dar care pot fi explorate cu grijă, cu blândețe, pentru a fi vindecate.

Indiferent că sunt împreună în planul fizic sau nu, doi oameni, suflete gemene, pot recunoaște că trăiesc un soi de iubire până la moarte și dincolo, un soi de iubire necondiționată, într-o experiență spirituală puternică, că iubirea pentru sufletul geamăn este precum respirația, o stare de iubire pe care eu o numesc Acasă, o conexiune cu ceea ce este spiritual și divin în esența fiecăruia, pe o frecvență foarte înaltă, celestă. Sufletele care se întâlnesc astfel au şansa de a se poziționa într-un loc de iubire necondiționată, de creştere, de conştientizare, de evoluție.

Cred că tot ceea ce se întâmplă are un sens, cred în inteligența acestui Univers și în inteligența sufletelor. Cred că sufletele gemene se pot întâlni dacă este timpul să se întâlnească. Și dacă reușesc să fie împreună și în planul fizic, depinde foarte mult de scopul lor personal, de misiunea lor în viață.

Însă, cel mai important în astfel de relații este înțelegerea faptului că ceea ce îți trezește sufletul geamăn este despre tine în primul rând, despre propria poveste, despre propriul trecut și despre propriul viitor, este despre vindecarea sufletului tău, reintegrar și creșterea spirituală personală, iar vindecarea și creșterea spirituală nu vin de la sine, ci se consolidează urmare unui proces care necesită timp și dedicare.

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Poveste de iubire

Cred că el şi ea

ar putea să trăiască împreună

o minunată poveste de iubire

scriindu-şi, în fiecare zi,

pagini în care el o lasă pe ea

să-i privească acel loc din suflet

în care nimeni nu a mai privit,

nici chiar el,

ori ea îl lasă pe el să o vadă

cu cât dor îl asteaptă

să recunoască cât e de vie

şi cât de tare o doare să îl piardă.

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Repere psihoterapeutice – suferința în relații

„Iubirea vindecă, dar nu poate vindeca cu forţa, până la iubire drumul e lung.

Nu e vorba că o mamă nu vrea să-şi iubească propriul copil, ci că nu poate.

Nu e vorba că un bărbat nu vrea să fie iubit, ci că se teme că va fi părăsit sau înşelat.

Oamenii traumatizaţi au învăţat să supravieţuiască, punând un zid pe sentimentele lor. Pe toate sentimentele, nu doar pe cele dureroase.

Şi-au separat mintea de corp ca să nu mai simtă oroarea petrecută cândva.

E un mecanism de apărare cu care ajung să se confunde la un moment dat, ajung să trăiască pe pilot automat, fără să mai implice şi sentimentele.

Au decis asta cândva, inconştient, ca să poată supravieţui traumei respective, fie că ea a fost un abuz sexual, un abandon, moartea cuiva esenţial.

Problema nu e că n-ar vrea să deschidă din nou uşa iubirii, ci că, dacă o deschid, o dată cu dragostea intră şi toată spaima şi suferinţa veche, pe care o izolaseră acolo.

Şi atunci, dragostea care ar trebui să-i vindece îi doare.

Dragostea nu doare, de fapt.

E un zbucium permanent la mijloc. Dacă nu se deschid, pierd dragostea, dacă se deschid, riscă să simtă şi suferinţa veche pe care au pus cândva capac.

Dar trebuie să ai curajul să laşi toate acele sentimente să iasă la iveală, să le înţelegi, să faci curăţenie şi apoi să iubeşti din nou.

E valabil şi în cuplu, dar şi în relaţia mamă-copil. Copiii reuşesc în mod straniu să zgândărească trauma veche a mamei, care de multe ori se detaşează şi nu-i poate iubi suficient, pentru că nu poate tolera o prea mare apropiere de propriile ei sentimente. Dar dragostea părinţilor pentru copiii lor există întotdeauna, trebuie doar eliberată din închisoarea traumelor.” Dr. Franz Ruppert

Dr. Franz Ruppert e psihoterapeut, profesor de psihologie la München și, de mai bine de două decenii, se dedică studiului traumei, al depresiei şi tulburărilor psihice grave. “Metoda Constelaţiei Identităţii”, expusă în detaliu în cărţile sale, pleacă de la ideea că o mare suferinţă afectează nu doar pe cel care o trăieşte, ci şi pe cei din jur şi chiar pe urmaşii urmaşilor acestora.

Citiți întreg interviul, găsit in http://www.formula-as.ro/2017/1248/asul-de-inima-45/prof-dr-franz-ruppert-bolile-cu-foarte-putine-exceptii-isi-au-cauza-in-relatiile-noastre-21691

Descoperirea stadiului relației de cuplu. Test de evaluare a relației.

Îmi plac iubirile puternice dintre doi parteneri de cuplu. Îmi place „poezia” pe care cei doi o pot scrie cu iubirea lor, în nevoia de contopire într-o singură ființă. Dar cât poate dura „poezia” aceasta? Și apoi cum pot reuși cei doi parteneri să mențină iubirea lor, să se inventeze și să se reinventeze dupa 5 ani de conviețuire împreună, după 10 ani, după 15 ani, etc?

Cum pot reuși să-și permită unul altuia să fie, să se dezvolte, să evolueze împreună frumos? 

Pentru a răspunde cum, cred că important este să descoperim în primul rând ce ne dorim de la relația noastră de cuplu și întrebarea pe care ne-o putem pune este:

Dorim să creștem relația noastră de cuplu, să ne maturizăm și să iubim sănătos?

Răspunsul e simplu: „DA” sau „NU”,

dar indiferent care este răspunsul acum, vă propun să descoperiți cum este relația voastră de cuplu în prezent, ce înseamnă o iubire sănătoasă în paralel cu caracteristicile unei iubirii imature. Poate fi un început să încercați să vă evaluați relația de cuplu și să descoperiți astfel adevărul despre voi.

Pentru a face această evaluare, având în minte relația de iubire în care sunteți implicați, priviți, mai jos, caracteristicile iubirii adictive, imature, din stânga, și pe cele ale iubirii sănătoase, mature, din dreapta. Pentru a evalua relația puteți să notați fiecare caracteristică a iubirii adictive și apoi fiecare caracteristică a iubirii sănătoase, folosind următoarea scală:

0 = niciodată; 1 = rar; 2 = câteodată; 3 = des; 4 = aproape întotdeauna; 5 = întotdeauna.

Când sunteți gata, adunați scorurile de pe fiecare coloană și împărțiți la douăzeci pentru a obține media. 

Interpretarea testului:

În principiu cu cât aspectele adictive sunt mai puține cu atât aveți o relație mai sănătoasă ce vă permite să trăiți, măcar din când în când, în Paradisul iubirii ! 

Test de evaluare a relației, după Brenda Schaeffer (2009).

Iubirea adictivă      /         Iubirea sănătoasă

Este mistuitoare.  / Permite manifestarea individualității.

Nu poate stabili granițele Eului.  /  Favorizează atât uniunea cu partenerul, cât și separarea de acesta.

Prezintă elemente de sado-masochism.  /  Scoate la iveală ce e mai bun în ambii parteneri.

Se teme să renunțe.  /      Acceptă sfârșiturile.

Se teme de riscuri, schimbări și necunoscut. /  Este deschisă la cunoaștere și la nou.

Permite în mică măsură creșterea individuală a partenerilor. /  Stimulează creșterea ambilor parteneri.

Nu implică intimitatea reală.  /   Implică intimitatea reală.

Joacă jocuri psihologice. /  Se simte liberă să își exprime deschis dorințele.

Dăruiește pentru a primi în schimb.  /   Trăiește actul de a dărui și a primi în același mod.

Încearcă să îl schimbe pe partener.  /   Nu încearcă să îl schimbe sau să îl domine pe partener.

Are nevoie de partener pentru a se simți  împlinită. /  Încurajează autonomia partenerului.

Caută soluții în afara sinelui.   /       Acceptă limitările proprii și pe cele ale partenerului.

Cere și așteaptă iubire necondiționată .   /    Nu insistă asupra iubirii necondiționate.

Refuză implicarea.   /     Acceptă implicarea.

Caută la partener doar afirmarea și valoarea. /  Are stimă de sine și un sentiment de bine ridicate.

Se teme de abandon în despărțiri de rutină. /  Are încredere în amintirea celui drag, îi place singurătatea.

Re-creează sentimente negative familiare .  /     Își exprimă sentimentele spontan.

Își dorește, dar se teme de apropiere.  /    Este deschisă la apropiere și își asumă riscul vulnerabilității.

Încearcă să se ocupe de sentimentele  partenerului.   /    Îi pasă, dar se poate detașa.

Joacă jocuri de putere.  /  Afirmă egalitatea și puterea personală a sa și a partenerului.

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Bibliografie: Brenda Schaeffer (2009). Dragoste sau dependență. Editura Trei.