Am inceput terapia pentru ca doream sa imi controlez manifestarile de furie. Imi dadeam seama ca imi afecteaza familia si era frustrant sa pierd controlul asupra mea. Pe parcursul procesului terapeutic am reusit sa imi accept mai bine emotiile de tristete, furie si rusine. Desi stiam ca nu exista emotii bune sau rele, ca este bine sa le traim, m-a ajutat sa discut despre asta si sa retraiesc in cadru terapeutic situatiile care mi-au provocat astfel de emotii. Am mai invatat sa recunosc parti din mine legate de trecut, care aduc incarcatura emotionala in viata mea de acum – copilul speriat, parintele critic. Am invatat sa fiu mai blanda cu mine, sa arat mai multa compasiune pentru copilul interior. Si sa fiu mai atenta la mine, sa-mi constientizez din timp emotiile, sa imi acord bunavoita si timp ca sa le traiesc si apoi sa rezolv problema pe care mi-o semnaleaza – sa fiu constienta de ce simt si vreau eu intr-o anumita situatie inainte de a incerca sa ii impac pe toti ceilalti, sa pun limite. In procesul de terapie cel mai mult mi-a placut ca am gasit un mediu sigur in care sa imi exprim emotiie si gandurile. Daniela a fost foarte rabdatoare si empatica, am gasit la ea intelegerea de care am nevoie, dar pe care nu mi-o poate oferi nimeni dintre cei apropiati. Chiar avand cele mai bune intentii, oamenii nu stiu să asculte si se grabesc sa vina cu sfaturi si incurajari ca sa te ajute sa treci cat mai repede peste emotiile ‘negative’. Am venit deschisa catre terapie, a inceput sa ma intereseze psihologia dupa ce am nascut primul copil si am venit convinsa ca ma va ajuta. Din tot ce am facut, sigura metoda fata de care am fost mai sceptica a fost cea a „propozitiei intentiei” pentru ca parea mai putin ‘stiintifica’. Dar ma bucur ca am incercat-o si m-a ajutat foarte mult.
O recomand cu drag pe Daniela, va va ajuta sa sa cunoasteti mai bine si sa fiti mai blanzi si mai impacati cu voi insiva.

Raluca C.P.

Am avut nevoie de terapie pentru ca devenisem foarte nervos, foarte impulsiv. Nu reusisem sa trec de o situatie foarte stresanta din relatia cu partenera de viata cu aproape 6 luni in urma si raportam multe din actiunile mele la momentul acela. Acest lucru imi distrugea relatia si imi afecta negativ inclusiv relatia cu prietenii. In terapie am invatat sa analizez mai bine cauzele si efectele actiunilor mele. Faptul ca reactionam intr-un fel sau altul in functie de experienta si trecutul meu mi-a devenit clar si mi-a dat o noua perspectiva asupra problemei. De asemenea, faptul ca am avut cu cine sa discut si sa analizez ce am facut saptamana de saptamana m-a ajutat sa identific probleme pe care singur nu le-as fi gasit. Cel mai mult mi-a placut profesionalismul Danielei. Inainte de terapie eram sceptic despre cat de mult o sa ma ajute, dar dupa ce am mers, mi-am dat seama ca era diferit. Sedinta se axa pe ce-mi doream eu si analizam atat actiunile mele cat si ale partenerei, iar nimic din ce am spus sau cum am actionat nu s-a tratat ca o „problema”. As recomanda-o cu siguranta pe Daniela. De altfel, am facut-o deja!

Levent M.

Atunci când toate gândurile erau negre, când optimismul dispăruse complet, când nu mai eram tatăl special, când nu mai găseam echilibru, am știut ca trebuie sa fac ceva. Asa am cunoscut-o pe Dana. O numesc simplu Dana pentru ca nicio clipa nu am simțit ca „merg la psiholog”, ba dimpotrivă am simțit ca merg la un prieten.
Dana este cea care m-a ajutat în primul rand să-mi înțeleg trăirile, sa nu fug de trecut, sa inteleg aproape tot ce se întâmplă cu mine, a fost persoana în care am avut cea mai mare încredere. Dana a fost „EU” atunci când îmi era greu sa merg mai departe.
Dacă aveți nevoie sa va cunoașteți sa va înțelegeți trăirile apelați cu încredere la serviciile sale, veți câștiga și un prieten.

Marius N.

Mă bucur că, încet, încet, găsesc mai multă încredere în mine. Terapia cu Daniela mă ajută să cresc. Uneori mă port ca un copil mic și, dacă, în trecut, ascundeam această latură a mea în spatele hainelor, acum, cel puțin cu ea, îmi permit să mă dezvălui. Nu îmi plăcea deloc de mine și încă am mari dificultăți să mă plac. De multe ori mă simt extrem de vinovată și de rușinată, vulnerabilă și e tare greu să las vina sau rușinea cui aparține cu adevărat. Încă lucrez cu mine și mă bucur de realizările mele, oricât de mici ar părea.

B.C.

Să fiu mai aproape de cine sunt a fost o mare provocare pentru mine. Credeam că eu mai am de reparat ceva la mine pentru că eram mereu foarte furioasă. Voiam să primesc ajutor ca să nu mai fiu furioasă, însă procesul de terapie pe care l-am început cu Daniela, m-a dus în altă direcție. Am învățat să am mai multă încredere în mine, să mă ascult când sunt furioasă, să fiu mai blândă cu mine, să am grijă de mine. Nu furia era problema, ci dificultatea mea de a spune „Nu”, adaptarea mea completă la nevoile celuilalt și dificultatea de a îmi da seama care e nevoia mea ori de a cere ceva pentru mine. Și sigur că, să dau mereu fără să primesc, e un motiv destul de serios încât să simt destulă furie. Cel mai greu mi-a fost atunci când mi-am dat seama că încercând să îmi rezolv singură problemele îmi făceam de fapt atât de mare rău. Să mă las susținută, să stau cu emoțiile mele, să am claritate în relațiile mele, să fiu și de partea mea, sunt marile noastre realizări !

R.A.

M-am luptat multă vreme cu frica. Aproape ca viața mea normală presupunea să trăiesc cu o frică care mă consuma și mă obosea până la epuizare. Să încep terapia a însemnat să mă confrunt cu multă frică și decizia de a veni iar la terapie mă punea mereu față în față cu frica mea. Ce m-a ajutat? În terapie am primit foarte mult sprijin de la Daniela, am găsit sens pentru frica mea, am început să am o încredere uriașă. Am cunoscut ce înseamnă să am încredere într-un om, la un nivel profund, să mă dezvălui și să mă simt înțeles cum nu m-am simțit în nici o altă relație a mea. Încă lucrez cu mine, procesul meu nu s-a oprit. Învăț despre mine și îmi permit să îmi cunosc frica, lăsându-mă sprijinit.

M.T.

%d blogeri au apreciat asta: