Bine ai venit pe pagina mea de artă. Aici includ diferite colecții. Dacă inainte tema era „relaxare și calm”, de data aceasta e o colecție despre Sine. Despre lumea interioară, despre emoții și corp. Despre fragilitate și putere, despre ruptură și integrare. Despre arta, ca martor al vindecării și despre artă ca terapie.
Această artă nu este menită, de data aceasta, să relaxeze, ci să reveleze.
Nu liniștește, dar poate aduce la lumină un adevăr. Îmi place să creez și să fac artă ca un mijloc de introspecție a psihicului. Postez arta mea pe pagina mea de instagram @danieladumitru.art, dar aici împărtășesc câteva lucrări care nu sunt neapărat obiecte de expus, ci momente de viață. Lucrările s-au născut dintr-un loc foarte personal, dar cred că ele spun povești pe care mulți dintre noi le cunosc.
Arta mea nu e atât de mult despre frumusețe, ci despre viață. Nu caut perfecțiunea formei, ci sinceritatea trăirii. Corpurile pot părea deformate.
Dar ele nu sunt corpuri de admirat, precum niște obiecte, ci sunt corpuri care trăiesc și exprimă trăiri ce au nevoie să fie primite, recunoscute.
Poate că sunt corpuri incomode de privit. Dar sunt vii.
Dacă te-ai simțit respins/ă, singur/ă, inadecvat/ă, s-a râs de tine, dacă ți-ai ascuns durerea și emoțiile și ai sperat că astfel vei fi acceptat/ă și poate iubit/ă, dacă ai încercat să te adaptezi până aproape să te pierzi —atunci poate că vei recunoaște ceva în arta mea. Poate că, privind-o, te vei regăsi în ea.
Colecție de artă
„Dansatoare flamenco”
Lucrarea a început ca o schiță. Nu intenționam să o postez. Nu am planificat culorile, nu am făcut schițe intermediare. Spontan, am pus culori, am decupat, am ajustat și am trăit eu însămi acest proces artistic cu emoție, cu pasiune.
Un act artistic e un proces prin care mă întâlnesc cu o parte din mine căreia îi place să se joace. Ca un copil. Lucrez cu mâinile, mă murdăresc pe mâini de culori, las urme pe lucrare, dar sunt vie, trăiesc, simt. Mai e o parte blândă în mine care vrea să lase spațiu pentru joacă și emoție și care, cu empatie, încearcă să tempereze criticul interior.
Când privesc ce am făcut, văd o femeie pasională, puternică, grațioasă care simte profund. Nu dansează pentru aplauze, ci așa simte ea. Dansează ceea ce simte.
„Femeie pe podea”
Această pictură s-a născut dintr-un proces interior profund. Nu am urmărit perfecțiunea anatomică, ci adevărul unei trăiri. Adevărul unei femei care se regăsește în propriul său corp. Un corp care a fost privit și mânuit ca un obiect, dar pe care femeia din prezent și-l revendică. Își revendică spațiul de a simți, de a trăi. Ceea ce trăiește poate fi tensiune, extaz, abandon, eliberare, asumare. Este o femeie care trăiește și simte cu libertatea de a fi, indiferent de cum arată sau de cum este percepută.
„Barbat pe canapea”
Uneori ceea ce pictez e despre ce am încercat să fim și am devenit. Aici nu e un portret, ci un simbol. Această figură masculină e vulnerabilă, obosită, pare lipsită de glas, incapabilă de conexiune, cu o intensă suferință. Nu se vrea o imagine idealizată a unui bărbat sau corectă anatomic, ci un fragment de viață interioară deformată. E o parte dintr-un Sine nevoit să se adapteze împotriva firii și a vitalității naturale pentru că nu este primit așa cum este. Imaginea nu exprimă sexualitate, ci o disociere de ea. În această pictură „vorbesc” despre o tăcere grea, despre trăiri neexprimate. Despre fetița care nu a fost dorită pentru că tatăl își dorea băiat, iar ea s-a străduit să se adapteze încercând să fie cineva care nu este. Este despre băiețelul care simte emoții dificile, dar care învață că nu are cui să spună despre ceea ce simte. Despre corpul care tace și obosește.
Still life cu busuic
Aceasta este o pictură pe care am făcut-o după o plantă reală, dar punând accentul pe fragilitatea ei. E o plantă în proces de creștere, dar aflată într-un mediu mai puțin prielnic pentru dezvoltare. Un mediu care nu o susține pentru a deveni puternică, ci un mediu care o distruge. Această plantă spune o poveste despre cum trăim chiar și atunci când mediul nu ne sprijină.
Concluzie
M-aș bucura dacă aceste imagini ating ceva în tine, dacă simți că ai recunoscut o parte din tine. Aceste imagini, împreună, spun o poveste. O plantă care crește într-un mediu neprielnic. O fetiță care încearcă să devină bărbat pentru a fi pe placul tatălui și a mamei. O femeie care își revendică propriul corp. O dansatoare care se exprimă cu forță, pasiune, grație, care nu ascunde ceea ce trăiește. Ele spun o poveste despre reintegrarea corpului, a feminității, despre drumul către sine și regăsirea identității. Și e o poveste despre traume și vindecare.
Dacă îți dorești un proces de psihoterapie mă poți contacta. Sau scrie-mi tot aici dacă vrei doar să împărtășești ce ți-au spus aceste imagini, dar nu vrei neapărat terapie.