Rusinea de corp. De ce ne displace propriul corp?

Rusinea de propiul corp, insatisfactia si suferinta legate de felul in care aratam, sunt aspecte pe care le recunoastem despre noi. Ceea ce vreau sa aduc ca informatii in acest articol sunt cauzele rusinii si insatisfactiei legate de corp.

Imaginea corporala

Imaginea corporala se refera la modul in care ne reprezentam mental propriul corp.

Aceasta reprezentare include:

  • o autoevaluare a dimensiunii corpului, a formei si a greutatii acestuia;
  • un aspect emotional legat de modul in care ne simtim in si cu corpul nostru.
Ce sta la baza formarii imaginii corporale?

Imaginea corporala nu este inascuta, ci depinde de experientele personale timpurii, in relatie cu persoanele de atasament.

Felul in care ne percepem corpul depinde de calitatea acordajului matern. Prin intermediul atingerii, a mangaierii si a manuirii corpului copilului, mama ii transmite copilului la nivel senzorial un simt al sinelui corporal si a granitelor sale. Aceasta experienta este interiorizata de copil ca baza a propriei imagini corporale. Internalizam maniera in care suntem manuiti si in care ni se raspunde ca si copii mici, ceea ce ne influenteaza imaginea corporala.

Tonul, timbrul vocii, intensitatea vorbirii, fermitatea atingerii sunt modalitati prin care mama comunica cu bebelusul ei. Copilul simte vitalitatea mamei sau lipsa acestei vitalitati prin felul in care ea il tine in brate, il hraneste ori ii piaptana parul. Pentru copil, dragostea sau lipsa acesteia, decurg din calitatea acestei manuiri timpurii, fara sa se opreasca aici.

Imaginea corporala necesita o reconfigurare in perioada preadolescentei. Din nou, capacitatea mamei, a figurilor de atasament de a contine modificarile corporale si de a veni adecvat catre preadolescent, influenteaza imaginea corporala a acestuia.

Imaginea corporala pozitiva

Experientele de atasament securizant pun bazele unui simt solid de a exista in propriul corp si la un sentiment de confort in propria piele.

Imagine corporala negativa

Cand parintii sunt ei insisi traumatizati, rusinati de propriile procese corporale de baza, transmit aceasta rusine copilului.

Imaginea corporala poate fi negativa intr-o masura care nu ne face rau, ci dimpotriva. Devenim constienti de nevoia de ingrijire si de a avea obiceiuri sanatoase legate de corp.

Cu cat avem mai multe experiente de neglijare sau abuz in anii copilariei, cu atat internalizam mai multa rusine fata de corp si dezvoltam un critic intern patologic. Suferinta nu ne e provocata de aspectul real al corpului, ci de modul in care ne autoevaluam.

Experientele traumatizante duc la frica extrema, neajutorare, pierderea controlului, amenintarea cu pierderea vietii. Cand astfel de experiente se repeta continuu in relatiile de atasament, dezvoltam si intarim strategii de supravietuire extreme. O modalitate de a face fata este o forma patologica de control a propriului corp. Corpul este locul in care plasam experientele pe care nu am reusit sa le gestionam.

In aceste situatii, imaginea corporala negativa ne afecteaza serios viata. Putem fi nemultumiti de o parte de corp pana la a avea obsesii care ne limiteaza profund functionarea normala. Rusinea de corp si a fi obsedati de rusinea fata de corp implica frica aproape constanta de a fi ridicoli.

Sursa foto: ilustratie Daniela Dumitru

Bibliografie:

Gilbert, M. & Orlans, V. (2013) Psihoterapie Integrativa, 100 de Puncte Cheie si Tehnici. Bucuresti: Editura Liber Mundi.

Maternitatea-asumarea constienta de a darui

Cand ma uit la experienta mea personala si la experienta femeilor cu care interactionez as putea spune ca apartinem unor generatii de fiice cu mame absente, obosite, deprimate, lipsite de bunatate, deconectate emotional.

Nu vreau sa generalizez si imi place sa cred ca exista si altfel de situatii, mai bune.

Ceea ce stiu e ca mamele noastre au avut copilarii grele. Ca tinere femei au avut de indurat lipsuri mari, umilinte. Amintesc cateva:

  • lipsa educatiei sexuale, lipsa preventiei sarcinilor nedorite
  • controlul sarcinilor de catre securitate si militia comunista
  • interzicerea avorturilor ceea ce a pus in pericol viata multor femei
  • lipsa posibilitatii de exprimare libera
  • interzicerea informarii corecte
  • tratarea femeii ca un bun al statului comunist
  • tratarea femeii ca o proprietate a barbatului
  • saracia, foamea, frigul
  • pericolul constant al amenintarii cu moartea
Maternitatea ca un dat

Am crescut intr-o vreme in care lumea s-a bazat pe femei sa creasca copiii, cu pretentia ca e rolul lor ca un dat. Mamele generatiei mele de copii s-au preocupat sa tina gospodaria, sa faca mancare, sa spele de mana, sa calce, sa faca conserve, etc. Pentru cele mai multe dintre ele, sa fie mame dedicate presupunea sa duca la indeplinire aceste munci.

Pentru multe femei, maternitatea nu a fost o alegere asumata deplin, ci ceva ce trebuie facut sau pentru care nu exista posibilitate de alegere. Nici daca au ramas insarcinate, cel mai adesea, nu a fost alegerea lor. Multe femei nu au stiut ca au drepturi asupra propriului lor corp. Sexualitatea a fost si inca este tabu. Actul sexual in casnicie era o datorie a femeii, iar contraceptia nu exista.

Aceste conditii au dus la traumatizarea severa a femeilor si, implicit, la traumatizarea copiilor lor.

Printre mamele de varsta cu mama mea si printre mamele de varsta cu mine, sunt destul de multe situatii, precum:

  • femei care au ramas insarcinate in ciuda vointei lor
  • femei care au pastrat sarcina de teama de a se expune unui avort clandestin care le punea viata in pericol
  • femei care au pastrat sarcina pentru ca tentativa de avort a esuat
  • femei care au simtit presiune sociala sa fie mame
  • femei care sunt prinse in iluzia familiei fericite
  • femei care isi doresc copil pentru nevoile lor personale, pentru un statut mai bun
  • femei care cred ca a fi mama le da o identitate.
Maternitatea buna – o asumare constienta de a darui

E foarte adevarat si ca o femeie poate simti o dorinta puternica de a fi mama si pot fi multe motive pentru care isi doreste acest lucru, dar maternitatea sanatoasa e mai mult decat aceasta dorinta.

Maternitatea suficient de buna presupune o asumare constienta de daruire si de disponibilitate pentru nevoile de crestere ale unui copil. Ceea ce presupune maternitatea, adesea poate sa contravina nevoilor personale ale unei femei.

Maternitatea suficient de buna presupune o maturizare a psihicului unei femei. Presupune a face diferenta intre nevoile personale si nevoile copilului si a avea disponibilitatea de asumare constienta a maternitatii.

Exista o realitate biologica in sensul ca natura inzestreaza mamele biologice cu hormoni specifici care favorizeaza formarea de legaturi afective cu copilul lor. In mod instinctiv o mama adopta comportamentele pe care toti copiii le prefera. Dar toate aceste avantaje biologice nu sunt suficiente.

Este dificil, chiar imposibil, sa ii daruiesti copilului tau timpul, disponibilitatea, corpul, bratele tale atunci cand tu insati nu ai primit toate acestea. Nu poti sa-ti vezi copilul ca pe o fiinta separata de tine cu propria sa identitate si vointa daca tu nu ai fost vazuta in felul acesta. Este nevoie de un proces de crestere personala in care sa iti poti recupera identitatea si vointa. Si desigur, ai nevoie de un stat democratic in care aceste drepturi iti sunt recunoscute si permise.

Dezvoltarea sanatoasa a psihicului este perturbata atunci cand am avut experienta neglijarii, abandonului, agresivitatii de orice tip. De exemplu, psihicul este afectat daca in perioada intrauterina am fost expusi la tentativa de avort sau daca mama are o tulburare de atasament. De asemenea, ca tinere mame, sa dam nastere poate fi traumatic. Ne ajuta sa ne uitam cu blandete la toate aceste aspecte si sa avem cat mai multa claritate in ce ne priveste.

Maternitatea suficient de buna

La nivel psihologic, rolul mamei este acela de a hrani emotional copilul. Ea hraneste prin prezenta ei iubitoare, prin caldura, blandetea si disponibilitatea ei. Mesajele (verbale si non-verbale) pe care le transmite copilului, formeaza fundamentul stimei de sine a acestuia, increderii, perceptiei despre lume, sigurantei.

Dar mamele nu trebuie sa fie perfecte si nici nu pot fi. Perfectiunea, atunci cand este prezenta, exista doar in ochii copilului cand mama ii satisface nevoile de crestere indeajuns de bine.

Dupa Jasmin Lee Cori, ceea ce conteaza intr-un maternaj suficient de bun sunt 2 aspecte:

– capacitatea mamei de a se sincroniza cu copilul (stare de armonie prin conexiunea afectiva a mamei cu copilul)

D.W. Winnicott, pediatru si psihanalist, a instituit termenul de „mama suficient de buna” pentru a descrie mama care asigura copilului suficient pentru ca acesta sa poata avea un start bun in viata. Winnicott sustine ca responsabilitatea principala a mamei suficient de bune este adaptarea la bebelus. Dupa el, mama suficient de buna incepe cu o adaptare aproape completa la nevoile copilului pentru ca, pe masura ce creste toleranta copilului la frustrare, ea sa se adapteze din ce in ce mai putin. O mama care continua sa satisfaca perfect si imediat toate nevoile copilului il priveaza pe acesta de nevoia de a invata comportamente noi, de a dezvolta abilitati si de capacitatea de a gestiona amanarile si frustrarea.

Pentru a oferi un maternaj suficient de bun, studiile recente confirma ideile lui Winnicott si arata ca e nevoie ca mama sa se sincronizeze afectiv cu copilul ei, cel putin 30% din timp.

– capacitatea si dorinta mamei de a repara relatia si de a restabili o conexiune optima cu copilul ei.

Dupa Diana Fosha, autoare si psihoterapeut, mama trebuie sa reinnoade rupturile inevitabile care apar in relatie. Poate ca o mama nu are tot timpul comportamentul potrivit, dar e reparator ca ea sa indrepte lucrurile atunci cand greseste.

Nu in ultimul rand, sa ne amintim si ca rolul mamei suficient de bune il poate lua oricine ofera acest fel de hrana emotionala. Poate fi o bunica, o invatatoare, o profesoara, o vecina, poate fi tatal, un bunic, un unchi, un profesor, etc.

Sa avem in jur astfel de resurse si sa ne conectam la nevoie cu ele este benefic deopotriva pentru mama cat si pentru copii.

Biografie

Jasmin Lee Cori. 2021. „Mama, tu unde erai atunci? Efectele neglijarii emotionale”.Bucuresti: Editura Trei

Sursa foto: ilustratie Daniela Dumitru

Tulburarea de deficit de atentie (ADD / ADHD) la adulti

Diagnostic ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie se defineste prin trei caracteristici majore, respectiv:

  1. Capacitate slaba de concentrare
  2. Control slab al impulsurilor
  3. Hiperactivitate

Cel mai adesea in familiile noastre nu este recunoscuta aceasta tulburare. Din acest motiv persoanele afectate nu sunt diagnosticate si, in timp, simptomele se rigidizeaza. Intelegerea acestei tulburari si cautarea sprijinului psihoterapeutic adecvat ne permite sa gasim caile potrivite de a ne apropia de noi insine cu blandete si compasiune, de a ne oferi acel maternaj bun care sa permita maturizarea noastra psihica si reducerea simpomelor.

Descriere ADD / ADHD la adulti

Tulburarea se caracterizeaza printr-un tumult psihologic si comportamente specifice unor instante de copil, respectiv:

Comportamente
  • dificultati in a urmari firul unei conversatii, cu exceptia activitatilor de mare interes si motivatie (absenta mintii)
  • dificultati in a duce o idee la capat, de a ramane concentrati pe un subiect
  • dificultati de concentrare pe ceva ce ne intereseaza cu adevarat
  • neputinta de a urma instructiuni sau de reamintire a lor
  • slab control al impulsurilor (nerabdare), lipsa de discernamant, tendinte adictive, dependente
  • predilectia de lovire, de a scapa obiecte, de a nu observa prezenta oamenilor
  • dificultati de coordonare, mai ales in privinta controlului motor de finete
  • dificultati de a face ordine, de a aranja lucrurile, de a renunta la ceva inutil
  • neastampar, batai usoare cu degetele de la maini sau de la picioare, agitatia degetelor, roaderea unghiilor, muscatul interiorului gurii sau rosul unor obiecte mici, vorbit excesiv, condus cu viteza excesiva
  • dificultati de organizare a timpului, de estimare a timpului necesar pentru a finaliza o activitate, imaturitatea simtului timpului, intarzieri, promisiuni nerespectate, amanari (carti pe jumatate citite, cursuri incepute si abandonate, initiative de afaceri parasite, intentii si planuri neduse la bun sfarsit, lipsa consecventei), amanarea executarii unor activitati sau pregatirii acestora pana in ultimul moment.
  • dificultati de percepere a nevoilor din viitor, de percepere a conditiilor de care avem nevoie pentru a ne dezvolta in acord cu sine
  • opozitionism automat fata de reguli, regulamente, autoritate
  • dificultati de atingere a potentialului in termeni de auto-exprimare si auto-definire
  • dezechilibru intre constientizarea intelectuala si autocontrolul emotional si comportamental
  • dificultati in a recunoaste granitele interpersonale, diferenta dintre refuz si respingere, dificultati in a spune NU, in a accepta limite
  • tendinta de sabotare a relatiilor de atasament si a intimitatii emotionale, retragere
  • dificultati in a fi eu insami in contact cu celalalt, astfel incat ajungem fie sa renuntam la sine pentru a pastra relatia si a nu fi respinsi, fie sa iesim din relatie ca sa ramanem cu sine.
Trairi psihice
  • sentimente profunde, vechi de rusine, intarite de-a lungul vietii
  • permanenta neliniste, sentimente de urgenta, disperare de a avea imediat ceva dorit
  • deprimare pe fondul unei proaste pareri de sine si respect de sine scazut, existenta unui critic intern nemilos
  • sentimente de excludere, de neacceptare de sine, intarite in timp de asteptarile parintilor pentru rezultate mai bune si de dezamagirea si dezaprobarea acestora
  • sentimente de nedreptate
  • anxietate de singuratate si anxietate de abandon (frica de apropiere si intimitate care coexista cu dorinta disperata de afectiune si in acelasi timp cu frica de a nu fi respins)
  • deconectare emotionala, disociere
  • stare de spirit ce oscileaza rapid intre letargie, deprimare si agitatie
  • izbucniri de entuziasm maniacal, de irascibilitate si irationalitate
  • atenuarea pasiunii sexuale
Cauzele ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie este o consecinta a unor evenimente traumatizante cu caracter continuu in primii nostri ani de viata, precum:

  • conceperea, perioada de sarcina si, ulterior, ingrijirea in conditii de stres
  • relatiile stresante intre cei care ne ingrijesc
  • absenta emotionala /fizica a parintelui din cauza anxietatii, depresiei, tensiuni sau preocupari cu alte probleme
  • mediul de viata agitat in care crestem
  • sensibilitatile genetice pe care le avem.

Traind intr-un mediu relational stresant, psihicul ajunge sa fie coplesit ceea ce produce perturbarea dezvoltarii sanatoase a proceselor psihice si a mecanismelor de autoreglare (trauma psihica relationala).

La nivel neurologic, un adult cu ADD / ADHD se confrunta cu o lipsa de inhibitie in activitatea cortexului prefrontal. Creierul nu este capabil sa indeplineasca functiile de acordare de prioritati, selectie si inhibitie, fiind inundat de multiple franturi de date senzoriale, ganduri, sentimente si impulsuri.

Persoanele care dezvolta tulburarea de deficit de atentie sunt hipersensibile. Sistemul nervos reuseste sa inregistreze cele mai mici schimbari din mediul lor emotional. Corpul este ca un barometru care exprima stresul mediului in care traieste. Pe de alta parte, autoreglarea deficitara din cauza diminuarii functiei de inhibare a cortexului face posibila exagerarea trairilor emotionale. E benefic cand cei din jur, familia, nu critica sensibilitatea si nu se raporteaza la ea ca la un defect, ci isi indreapta atentia catre diminuarea tensiunilor din relatii si creaza conditii pentru un tipar de atasament sigur.

Dependentele

Stresul emotional in care crestem ne afecteaza nivelurile normale ale substantelor chimice produse de creier. La nivel neurochimic, oamenii cu ADD / ADHD par sa aiba un deficit de dopamina, substanta chimica care influenteaza memoria, concentrarea, invatarea si care e responsabila de sistemul recompensei si motivatiei. Existenta acestui dezechilibru chimic ne predispune la dependenta de acele comportamente care cresc nivelurile dopaminei.

Indiferent de comportamentul sau substata de care suntem dependenti, tratamentul ADD / ADHD implica acceptarea dependentei si luarea masurilor necesare pentru oprirea ei. Poate fi vorba de dependenta de alimente, de computer, de cumparaturi, de munca, de substante, etc.

Psihoterapia ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie exprima felul in care adultul incearca sa faca fata problemelor nerezolvate din copilarie, perturbarii mecanismelor psihice de auto-reglare. Vindecarea este un proces de crestere si maturizare, de a deveni intreg. Datorita faptului ca psihicul manifesta plasticitate si flexibilitate, indiferent de varsta pe care o avem, putem reporni dezvoltarea psihica personala.

Este nevoie de un proces psihoterapeutic centrat pe traumele psihice, pe reconectare cu latura emotionala si cu partile psihice respinse. Acest model permite repornirea mecanismelor de autoreglare, respectiv de a ne indrepta atentia acolo unde dorim, de a ne controla impulsurile si de a fi constienti de corpul nostru.

In procesul de psihoterapie, in raport cu ritmul propriu, persoana dobandeste treptat abilitati precum:

  • recunoaste criticul interior cand face un comentariu critic impotriva sa
  • identifica emotiile si le accepta
  • are constiinta comportamentelor dependente si ia masuri pentru a le opri
  • face diferenta dintre a se distrage emotiilor, apeland la disociere sau comportamente adictive, si a sta cu emotiile sale si a le accepta
  • recunoaste cand comportamentul sau nu este in acord cu obiectivul personal stabilit
  • recunoaste cand se afla in instante de copil si face diferenta intre ele si cele de adult
  • se conecteaza cu suferinta, cu emotiile dureroase, cu frica coplesitoare
  • creste capacitatea de acceptare si intelegere de sine
  • creste capacitatea de a actiona in acord cu sine
  • creste capacitatea de a fi concomitent in contact cu sine si cu alti oameni.

Bibliografie:

Maté, G. 2019. Minti Imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Bucuresti: Editura Herald.

Sursa foto: Daniela Dumitru