Factori care duc la traumatizare sexuala in adolescenta

Un articol pentru parinti si adolescenti despre traumatizare sexuala .

Niciun copil, chiar si cu un suport parental solid, nu este complet ferit de riscul de a fi agresat sexual.

Totusi, cele mai multe situatii de traumatizare sexuala apar :

  • in situatii in care agresorii sexuali sunt oameni “draguti”, pe care deja ii cunoastem;
  • in cazurile in care e un fond de lipsa de iubire si de protectie din partea parintilor pentru ca, copiii care nu sunt iubiti si protejati de mamele lor, sunt foarte avizi de contact fizic si astfel devin o prada usoara.

Ce presupune un fond de lipsa de iubire si de protectie din partea familiei?

Lipsa de iubire si de protectie este experimentata prin :

  • abuzarea si/sau neglijarea de catre parinte a nevoilor de relatie ale copilului, pe parcursul cresterii lui;
  • adoptarea de catre parinte a unui stil de relationare nepotrivit cu varsta copilului;
  • traumatizare sexuala de catre parinti in diferite etape de dezvoltare a sexualitatii;
  • alte moduri de agresare a sexualitatii.

Cum definim adolescenta ?

Este o etapa de varsta cuprinsa intre 12 – 18/20 ani si chiar pana la 24 ani in cazul adolescentei tarzii.

Este o etapa de evolutie, importanta in dezvoltarea fiintei umane, cu nevoi foarte specifice.

Este un mit sa credem ca trebuie sa supravietuim acestei etape, sa o induram si sa o depasim. Este nevoie sa ne implicam activ ca parinti in aceasta perioada. Adolescentii nu au nevoie doar sa supravietuiasca adolescentei, ei au nevoie sa se dezvolte armonios datorita acestei perioade.

In acelasi timp adolescenta este o etapa de tranzitie de la dependenta si viata de familie din copilarie  si pierdere a ceea ce este familiar spre anii imprevizibili care urmeaza in lumea mare.

Care sunt nevoile de relationare specifice unui adolescent?

Hai sa ne punem in pielea unui adolescent, daca nu cumva sunt chiar adolescent, si sa ne uitam mai de aproape. Am avut in adolescenta noastra un spatiu suficient de hranitor pentru fiecare nevoie in parte sau acestea au fost neglijate sau abuzate? Are adolescentul nostru un suport semnificativ pentru a isi putea implini nevoile firesti de dezvoltare?

1. Nevoi de separare si diferentiere de parinti

Diferentierea este capacitatea de a ramane eu, in timp ce sunt aproape de oamenii importanti pentru mine:

• am initiative si propria agenda;

• incep sa delimitez granitele (nu spun parintilor tot ce fac, uneori refuz sa particip la diverse activitati de familie, am uneori conversatii secrete cu prietenii);

• ma uit spre parintii mei ca la oameni cu defecte si limite si nu ca la niste eroi.

2. Nevoi de autonomie

• de a fi singur

• de a decide pe cont propriu

• de a ma descurca pe cont propriu

• de a ma baza pe corp si de a decide ce fac cu propriul corp

• de a ma simti liber

• de a explora

• de a ma juca, a ma exprima

• de a fi unic, diferit Nevoia de a spune ”nu” și ”stop”

3 . Nevoi de apartinere si adaptare la cei de aceeasi varsta

• de a fi valorizat

• de a fi cautat

• de a fi primit cu bucurie

• de a simți vitalitatea

• de a primi feedback

• de a fi ghidat

• de schimburi fiziologice

4. Nevoi de explorare, manifestare si exersare a sexualitatii

• apar hormonii sexuali si activitatea hormonala creste

• simt interes sexual fata de cineva strain

• vreau sa explorez relatiile sexuale, experimentez, ma manifest, nu intotdeauna cu reusite.

5. Nevoi de cautare si formare a identitatii

• cine sunt ? care sunt valorile personale ?

• gusturile (mancare, alura, muzica, idealuri si atitudini)

• pasiunile

• identitatea vocationala

• identitatea sexuala

• identitatea de gen

• relatia cu religia/spiritualitatea

Care sunt stilurile de relationare parinte-copil ?

Sunt 3 stiluri de relationare parinte-copil valabile in fiecare etapa, respectiv :

1. Stilul Supraveghere Grijulie

• parintele isi asuma in totalitate responsabilitatea pentru dezvoltarea copilului sau

• tot ce il priveste pe copil il priveste si pe parinte

• este o simbioza totala intre parinte si copil

2. Stilul Negociere – Responsabilitate

• fiecare este stapan peste agenda sa

• propriilor dorinte si obiective sunt coordonate cu ale celuilalt

• colaborare si compromis

• este un spatiu comun de respect

3. Stilul Dialog – Consultare

• parintele ofera informatiile si perspectiva DOAR cand este intrebat

• copilul este liber sa ajunga la propriile concluzii si sa ia propriile decizii

• granitele sunt foarte clare intre parinte si copil

In adolescenta, toate stilurile de relationare exista, dar este sanatos sa predomine stilul Negociere-Responsabilitate . Un stil de Dialog – Consultare predominant ar echivala cu neglijare, iar un stil de Supraveghere Grijulie predominant ar echivala cu abuz.

Exemple de situatii de traumatizare sexuala a copilului, de la conceptie la adolescenta

• persoana de ingrijire respinge genul copilului, respinge sexualitatea

• partile intime sunt manevrate de parinte cu brutalitate si obsesiv in timpul spalarii, pe motiv ca sunt foarte murdare

• energii sexuale ale parintilor neingradite, dorinte ascunse, atingeri sexualizate poate neconstientizate de parinte, dar care il tulbura pe copil si ii invadeaza granitele

• mutilarea genitala (circumcizia)

• manevrarea dura a partilor intime in timpul interventiilor medicale

• persoana de ingrijire evita sa numeasca organele sexuale, sa discute, este rigida, anxioasa, violenta

• persoana de ingrijire are comportament de “curtare” si promoveaza prin ton, actiuni sau cuvinte faptul ca are o relatie “speciala” cu copilul

• persoana de ingrijire nu se simte confortabil cu propria energie sexuala si isi infraneaza afectiunea si atingerile adecvate atat de necesare pentru maturizarea afectiva a fiului sau fiicei

• copilul este atins sau i se solicita sa se dezbrace, sa priveasca ori sa puna mana pe organele sexuale ale agresorului

• expunerea la o varsta nepotrivita la acte sexuale ca martor

• incest – raport sexual cu rude in linie directa sau intre frati, surori

• viol intr-o relatie sau in afara ei

• expunere la materiale cu continut pornografic sau a fi implicat in pornografie

• prostitutie

• ritualuri sexuale sadice

Modificari in structura si functionarea creierului specifice in adolescenta

Un alt factor care poate avea impact in ceea ce priveste o eventuala traumatizare sexuala este legat de impulsul de cautare a satisfactiei de catre adolescent. Acest impuls apare pe fondul modificarii creierului in aceasta etapa de varsta.

Ce putem recunoaste?

  • Impulsivitate crescuta care presupune actiune imediata, fara reflectie, cautarea de senzatii tari, de distractie, testarea limitelor, incalcarea regulilor;
  • Predispozitie catre adictii care implica secretia de dopamina si generarea unui ciclu de adictie
  • Gandirea care se manifesta prin a da importanta exagerata rezultatului pozitiv si atenuarea rezultatului negativ.

Este de ajutor sa tinem cont de aceste schimbari specifice si sa asiguram, in calitate de parinti, exprimarea si trairea senzatiilor tari in medii cat mai sigure.

Traumatizare sexuala. Ce este trauma psihica ?

Trauma psihica este o experienta personala de disociere atat de copleșitoare incat o depozitam intr-o alta parte a minții, a ființei  și nu devine parte din istoria personala. Trauma psihica ne provoaca sentimente profunde de neputinta, vulnerabilitate fara protectie si teama si duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatii de autoreglare.

Modul in care experientele la care suntem expusi conduce la traumatizare sexuala depinde de la persoana la persoana, de conditiile de producere a respectivelor situatii, dar si de suportul sau lipsa acestuia dupa eveniment, respectiv :

  • imprevizibilitate si lipsa de control – evenimentul e în afara orizontului normal de așteptare, copilul nu se poate apara, este nevoit sa se supuna pasiv vointei celuilalt sau pot fi abuzuri frecvente.
  • relatia cu persoana care induce trauma – copilul e mai afectat cu cat persoana este cunoscuta, de incredere ori are un statut social, putere si prestigiu. Sau este o relatie de dependenta, de atasament si nu il poate recunoaste ca agresor. Pe de alta parte, adultii, parintii cu care copilul vine in contact sunt ei insisi expusi la violente sexuale nerezolvate.
  • perceptia personala a experientei – copilul percepe incalcarea limitelor personale (atingerea il tulbura, il face sa se simta inconfortabil, in pericol, murdar, stanjenit, il sperie, simte placere, dar si durere, confuzie)
  • suportul primit dupa eveniment – copilul nu este crezut, nu poate vorbi, este amenintat sa pastreze secretul

Consecinte ale traumatizarii nevoilor de relatie si a sexualitatii. Semne si simptome.

• ma simt/ ma las tratat/a ca un obiect

• tratez pe altcineva ca pe un obiect

• nu ma pot proteja, supunere, granitele psihice sunt suntdistruse

• nu pot pune limite santoase, nu pot spune NU

• dispretuire corp, nu il simt/ vreau perfectiune fizica

• responsabilitatea este inversata

• increderea in ceilalti e pierduta, retragere

• nu pot discrimina pericol – siguranta

• confuzie intre nevoia de iubire, apartinere si nevoia de implinire sexuala (caut iubirea, apartinerea oferind sexualitate)

• confuzie de identitate/ identificare cu ce ii place celuilalt

• simptome fizice (infectii, alergii, migrene, tulburari de somn

• hipersexualitate, dependenta, autovatamare

• disfunctii sexuale, boli cu transmitere sexuala

• tulburari alimentare, de personalitate, mentale

Ce este sexualitatea sanatoasa?

Sexualitatea are legatura cu intregul corp si psihic, incepand inca din perioada intrauterina. Ea este forta vietii, energia vitala creatoare si are nevoie sa se miste liber prin corp, sa fie exprimata in proiecte creative ori prin stabilirea unor legaturi romantice. Sexualitatea sanatoasa este conectata cu dorinta, placerea si implinirea sexuala si presupune experiente relaxante si optionale.

Cine poate ajuta?

Poate fi orice persoana adulta in care simti ca ai incredere si care este curioasa, prezenta, te asculta, te vede, te crede, este blanda, nu te judeca, iti ofera suport, iti accepta emotiile.

Apelarea la sprijinul unui psihoterapeut specializat aduce ghidarea necesara in functie de situatia in care esti.

Bibliografie:

Levine, P. & Kline, M. (2018). Cum ii Ajutam pe Copii sa Faca Fata Traumelor, Editura For You, Bucuresti

Lee, R & Harris, N (2014). Psihologia Copilului si Adolescentului, Editura Gestalt Books, Bucuresti

Siegel, D (2014). Valtoarea Mintii, Editura Herald, Bucuresti

Ruppert, F. (2018). Corpul Meu, Trauma Mea, Eul Meu. Editura Trei, Bucuresti

Vasile, D, M. (2016). Traumele de Relatie, Workshop ISTT, Bucuresti

Vasile, D & Lespezeanu , M. (2017). Traumele Psihice la Copii, Workshop ISTT, Bucuresti

Vasile, D. (2023). Cum Pot Sprijini Dezvoltarea Sexuala a Copilului Meu? Workshop ISTT, Bucuresti


Frica si anxietatea- de la protectie la evitare

Ce este frica?

Frica este profund primordială si are o functie de protectie. Ea ne alerteaza in cazurile de posibila ranire si de perceptie a amenintarii propriei vieti.

Sunt o serie de senzatii interne care sunt transmise rapid creierului si astfel:

  • suntem informati intern ca simtim frica,
  • comunicam celor din jurul nostru ca simtim frica prin intermediul posturii corporale sau a expresiei faciale.

Senzatiile interne asociate fricii sunt: puls crescut, batai puternice ale inimii, musulatura incordata, transpiratie, uscaciune a gurii, tremurat, respiratie scurta si rapida.

Expresiile faciale si de postura asociate fricii sunt: paloare a fetei, tremurat, ochi mariti, sprancene ridicate, fuga, ascundere.

Neurostiinta fricii

Diferitele informatii captate de simturile noastre ajung in maduva spinarii. De aici trunchiul cerebral si sistemul limbic (regiunea subcorticala) lucreaza impreuna si creeaza stari precum furia sau frica. Apoi intervine reglarea descendenta din partea cortexului frontal care ne ajuta sa evaluam situatia, sa decidem, sa manifestam empatia sau comportamentul moral. Cand creierul este integrat, toate partile comunica intre ele si noi avem capacitatea de a ne proteja si a ne regla.

Cand suntem stresati, traumatizati, desi suntem informati prin diferiti stimuli, nu avem contact cu cortexul frontal care are perspectiva, claritate, capacitate de reflectie si empatie. Cand suntem declansati si simtim frica, are loc o bucla subcorticala. Cu alte cuvinte, controlul e preluat de creierul nostru de supravietuire. Manifestam raspunsuri de lupta, de fuga, colaps sau alte mecanisme precum: a face pe plac sau agatarea/strigatul de ajutor. In corpul nostru se mobilizeaza posturile defensive specifice si instinctiv ne retragem, fugim, inghetam sau intram in colaps, ne luptam.

De la frica la anxietate

Cand ne confruntam cu pericolul de amenintare a vietii (trauma existentiala), frica este traita ca teroare. O data ce evenimentul se incheie, teroarea se reduce. Cu toate acestea, ulterior, in timpul unui flashback, teroarea se poate intoarce cu aceeasi intensitate initiala. Chiar daca persoana nu se confrunta cu un pericol real, ea simte frica care este generata din interiorul sau.

In cazul in care o persoana de atasament a produs trauma, frica este inhibata. Persoana nu recunoaste corporal ca simte frica de agresor, dar traieste o stare de anxietate si o dificultate de a recunoaste de unde vine pericolul.

In anxietate pericolul este supraestimat, in timp ce resursele personale sunt subestimate. Perceptia continuua a amenintarii poate duce la dificultati in a discrimina intre ceea ce este cu adevarat primejdios sau nu.

Functia protectiva a fricii este blocata si persoana cauta protectia prin retragere sau evitare.

Anxietatea manifestata ca retragere, evitare a contactului cu mediul

In cazul PTSD sau Complex-PTSD, frica persista mult timp dupa ce amenintarea a disparut, persoana ajungand sa perceapa mediul exterior ca fiind periculos, chiar daca nu este asa.

Astfel, persoana care a fost expusa la experiente adverse, poate simti frica de a iesi, de a relationa, de a fi vazuta, de a vorbi, de critica, dezaprobare, rejectie, de a nu fi ridiculizata, de a incerca lucruri noi, de un aparat medical, de medici, de caini, etc.

Anxietatea manifestata ca retragere, evitare a contactului cu sine

Activitatea simpatică şi parasimpatică a sistemului nervos provoaca diferite senzatii corporale. Constientizarea lor ne permite sa ne identificam nevoile si sa simtim starea de bine.

Mai jos am descris ciclul Gestalt al unei nevoi. Acesta incepe de la senzatie. Daca o constientizam, ne putem mobiliza in sensul satisfacerii nevoii legate de acea senzatie. Actiunea propriu zisa facuta in scopul satisfacerii nevoii este continuata apoi de contactul cu ceea ce avem nevoie si cu satisfactia implinirii ei.

Ciclul Gestalt al nevoii
Ciclul Gestalt al nevoii

Acest ciclu sanatos este intrerupt cand suntem intr-un atasament dezorganizat si suntem expusi la trauma de dezvoltare. Persoana de ingrijire nu vede copilul ca pe un sine distinct cu propriile nevoi, cu propria identitate si vointa. Ca urmare a adaptarii la persoana de atasament, in prezent, cand apare o manifestare interna (senzatie), apare si un nivel de anxietate, respectiv:

  • putem percepe o senzatie vaga, dar creierul de supravietuire “stie” ca este periculos sa o simtim. Reprimam, ne desensibilizam, ceea ce poate duce la tulburari psihosomatice.
  • o preocupare continua de a constientiza si satisface nevoia celuilalt, in timp ce ignoram nevoia interna pana la a confunda cu absenta oricarei nevoi. Putem manifesta tulburare alimentara.
  • in loc sa ne mobilizam, negam senzatia producatoare de anxietate ca fiind nepotrivita si o atribuim celuilalt
  • ne temem ca agresam pe celalalt daca ne exprimam sau actionam sanatos, dar actionam auto-agresandu-ne
  • optiunea de a pierde controlul in apropierea de contactul final poate produce atat de mare anxietate incat franam pentru a-l evita.
  • la nivelul satisfactiei, anxietatea se manifesata prin dificultatea de a da drumul.

Strategii pentru a gestiona anxietatea

Persoanele cu anxietate si atacuri de panica pot vorbi persistent despre senzatii fizice perturbatoare si frica rezultata in urma acestor senzatii. Pentru ele poate fi dificil sau imposibil sa identifice ce le-a declansat anxietatea, ce trebuie sa faca pentru a o reduce sau de unde provine frica.

Ceea ce ajuta este sa:

  • folosim tehnici de meditatie, de respiratie, de vizualizare
  • exprimam creativ sentimentele si gandurile
  • observam in ce contexte creste anxietatea, ce o declanseaza
  • reflectam asupra gandurilor anxioase
  • aducem atentia pe corp si constientizam senzatiile corporale
  • separam emotiile, gandurile si credintele de senzatiile care stau la baza lor
  • crestem capacitatea de a simti senzatiile fizice si a le tolera
  • modificam constient postura pentru a informa creierul despre starea de siguranta
  • ne facem obiceiuri sanatoase
  • crestem relatiile sanatoase
  • recuperam treptat functia protectiva a fricii.

Concluzie

Desi ne confruntam in prezent cu anxietate, ne putem recupera functia protectiva a fricii in ciuda experientelor traumatizante la care am fost expusi.

Bibliografie

Siegel, D. (2014). Valtoarea mintii. Bucuresti: Editura Herald.

Francesetti, G., Gecele, M., Roubal, J. (2014). Aplicatii clinice ale psihoterapiei Gestalt. „Anxietatea in situatie: Perturbarile Constructiei Gestalt”, de Jean Marie Robine. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Rothschild, B .(2013). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald.

Moreau, A (1999) . Incursiune in autoterapia asistata. Constanta: Editura Polirom

Levine, P. (2022), Intr-o voce nerostita. Bucuresti: Editura Pagina de Psihologie

*

Ilustratie: Daniela Dumitru

Lumea reprezentarilor. Lentila prin care privim lumea

Lumea reprezentarilor

Privim lumea exterioara printr-o „lentila”. Ea contine harta mentala, lumea reprezentarilor pe care le avem despre experientele noastre precedente. Acest mod ne scuteste sa reinventam roata cu fiecare experienta noua. In acelasi timp, are un impact major asupra felului in care relationam cu sine si cu ceilalti.

„Lentila”, lumea reprezentarilor sau cum ne reprezentam lumea, are la baza suma tuturor interactiunilor noastre cu persoanele de atasament.

Pot fi persoane de atasament securizante; ele ne creeaza o stare de confort si alinare si le percem ca fiind o baza de siguranta. Pot fi persoane de atasament insecurizante. Aceastea nu reusesc deloc sau reusesc ocazional sa fie prezente, sensibile si responsive emotional.

Interactiunile timpurii cu mama si cu tata se inregistreaza in psihic ca tipare de atasament. Ele sunt mentinute si intarite prin relatia noastra continua cu parintii.

Practic, „lentila”, modul in care ne reprezentam astazi lumea si pe noi insine, are de-a face cu calitatea relationarii cu parintii nostri.

Un aspect in procesul psihoterapeutic, metaforic vorbind, presupune sa ne „curatam lentila”. Acest lucru inseamna sa ne cunoastem modul in care ne reprezentam lumea si sa dobandim claritate daca acest model se potriveste sau nu cu lumea reala si cu lumea noastra interna.

Un alt aspect presupune sa „ne mentinem lentila curata”, ceea ce insemna sa internalizam un model sanatos de comportamente, comunicare si reglare a trairilor afective.

In continuare, pentru a simplifica citirea, voi folosi termenul „mama” pentru a ma referi la persoana de ingrijire pentru copil.

Totodata am atasat mai jos doua imagini prin care incerc sa redau vizual, in cazul atasamentului evitant si al celui anxios/preocupat, interactiunea dintre un individ (EU) si mediul inconjurator (Lumea externa). Lentila, adica modul in care interpretam lumea, are doua fatete, respectiv modul in care ii percepem pe ceilalti si, respectiv, modul in care ne percepem pe noi insine.

Lumea reprezentarilor in Atasamentul evitant

In atasamentul evitant, mama poate fi prezenta fizic, dar respinge comportamentul de atasament al copilului mic. Ea nu tolereaza tristetea si plansul copilului, este incomodata de contactul fizic cu acesta si este indisponibila emotional. Pentru ca mama nu este capabila sa citeasca indicii non verbali pe care ii manifesta copilul, ceea ce ofera ea nu are legatura cu ceea ce are nevoie copilul.

Intr-o astfel de interactiune cu mama, invatam de timpuriu ca atunci cand ne exprimam direct emotile si nevoile si cautam confort si ingrjire, vom fi respinsi.

Modelul despre ceilalti

Felul in care ne adaptam in aceasta relatie de atasament este sa ne rupem de nevoile relationale de baza si sa inhibam cautarea confortului si alinarii la mama.

Mai tarziu, in relatiile noastre, ne reprezentam lumea asa cum o cunoastem pe mama. Prin aceasta „lentila”, construita in timp, potrivim lumea cu modelul intern pe care il avem despre relatii.

Nu ne asteptam sa fim sprijiniti de ceilalti, nu ne putem baza pe ceilalti. In lumea noastra interioara s-a consolidat asteptarea ca ceilalti nu sunt disponibili pentru noi. Cel mai sigur mod este de a pastra distanta.

Chiar si cand vrem sa cautam contact, nu e ca si cum stim cum sa facem. In acelasi timp, putem resimti lipsa contactului sanatos, sprijinului, intimitatii, intr-un mod dureros, desi constient sa nu avem claritate despre ce ni se intampla. Cautarea contactului si apropierea de ceilalti ne activeaza distresul pe care l-am reprimat de-a lungul timpului, respectiv frica, furia, rusinea, durerea de a fi respinsi.

Contactul cu lumea externa este foarte redus, minimizam nevoia de atasament si maximizam explorarea mediului non-uman. Si contactul cu lumea interna este redus, respectiv cu emotiile, cu senzatiile si corpurile noastre.

Modelul despre sine

Ne percepem independenti, puternici, completi. Preferam singuratatea.

Lumea reprezentarilor in Atasamentul anxios/preocupat

In atasamentul anxios mama este preocupata de altceva, fiind disponibila emotional pentru copil doar ocazional si intr-un mod imprevizibil. Ea nu respinge copilul nici verbal, nici fizic, dar contactul ei nu are suficienta vitalitate pentru alinare si confort. In relationare, ea descurajeaza, subtil sau mai putin subtil, autonomia copilului.

Modelul despre ceilalti

Intr-o astfel de interactiune cu mama, invatam de timpuriu sa inhibam explorarea. In schimb, ne exprimam emotiile si nevoile intr-un mod persistent. Ne imaginam ca, daca mentinem presiunea in aceasta maniera de neconfundat, mama va continua sa ne asigure ingrijirea.

Felul in care ne adaptam in aceasta relatie de atasament este sa ne rupem de nevoile relationale de baza si fie:

  • oscilam intre a ne deschide fata de conexiunea cu mama si a o respinge cu furie;
  • avem manifestari de neajutorare si suntem prea coplesiti si neputinciosi, dar la fel de lipsiti de confort si alinare.

Mai tarziu, in relatiile noastre, mentinem modelul de atasament la care ne-am adaptat. Spre deosebire de atasamentul evitant, in atasamentul anxios/preocupat percem lumea externa ca fiind disponibila pentru noi sau ca si cum ar trebui sa fie constant disponibila pentru noi, fara sa avem claritatea cum este de fapt acel mediu si fara sa putem cuprinde ca ceilalti ar putea avea nevoile lor proprii.

Modelul despre sine

Ne simtim ca si cum suntem complet dependenti de celalalt, incapabili sa ne continem distresul si sa ne simtim confortabil in absenta persoanei de atasament.

Fiind blocati la un stadiu emotional de bebelus, indiferent care este in prezent varsta noastra biologica, cautam contactul si alinarea, fara sa avem granitele propriului nostru sine.

Indiferent daca suntem mai furiosi ori mai pasivi, amplificam nevoia de atasament si minimizam explorarea autonoma.

*

Bibliografie:

Wallin, David J. (2010) Atasamentul in psihoterapie. Bucuresti: Editura Trei.