Tulburarea de deficit de atentie (ADD / ADHD) la adulti

Diagnostic ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie se defineste prin trei caracteristici majore, respectiv:

  1. Capacitate slaba de concentrare
  2. Control slab al impulsurilor
  3. Hiperactivitate

Cel mai adesea in familiile noastre nu este recunoscuta aceasta tulburare. Din acest motiv persoanele afectate nu sunt diagnosticate si, in timp, simptomele se rigidizeaza. Intelegerea acestei tulburari si cautarea sprijinului psihoterapeutic adecvat ne permite sa gasim caile potrivite de a ne apropia de noi insine cu blandete si compasiune, de a ne oferi acel maternaj bun care sa permita maturizarea noastra psihica si reducerea simpomelor.

Descriere ADD / ADHD la adulti

Tulburarea se caracterizeaza printr-un tumult psihologic si comportamente specifice unor instante de copil, respectiv:

Comportamente
  • dificultati in a urmari firul unei conversatii, cu exceptia activitatilor de mare interes si motivatie (absenta mintii)
  • dificultati in a duce o idee la capat, de a ramane concentrati pe un subiect
  • dificultati de concentrare pe ceva ce ne intereseaza cu adevarat
  • neputinta de a urma instructiuni sau de reamintire a lor
  • slab control al impulsurilor (nerabdare), lipsa de discernamant, tendinte adictive, dependente
  • predilectia de lovire, de a scapa obiecte, de a nu observa prezenta oamenilor
  • dificultati de coordonare, mai ales in privinta controlului motor de finete
  • dificultati de a face ordine, de a aranja lucrurile, de a renunta la ceva inutil
  • neastampar, batai usoare cu degetele de la maini sau de la picioare, agitatia degetelor, roaderea unghiilor, muscatul interiorului gurii sau rosul unor obiecte mici, vorbit excesiv, condus cu viteza excesiva
  • dificultati de organizare a timpului, de estimare a timpului necesar pentru a finaliza o activitate, imaturitatea simtului timpului, intarzieri, promisiuni nerespectate, amanari (carti pe jumatate citite, cursuri incepute si abandonate, initiative de afaceri parasite, intentii si planuri neduse la bun sfarsit, lipsa consecventei), amanarea executarii unor activitati sau pregatirii acestora pana in ultimul moment.
  • dificultati de percepere a nevoilor din viitor, de percepere a conditiilor de care avem nevoie pentru a ne dezvolta in acord cu sine
  • opozitionism automat fata de reguli, regulamente, autoritate
  • dificultati de atingere a potentialului in termeni de auto-exprimare si auto-definire
  • dezechilibru intre constientizarea intelectuala si autocontrolul emotional si comportamental
  • dificultati in a recunoaste granitele interpersonale, diferenta dintre refuz si respingere, dificultati in a spune NU, in a accepta limite
  • tendinta de sabotare a relatiilor de atasament si a intimitatii emotionale, retragere
  • dificultati in a fi eu insami in contact cu celalalt, astfel incat ajungem fie sa renuntam la sine pentru a pastra relatia si a nu fi respinsi, fie sa iesim din relatie ca sa ramanem cu sine.
Trairi psihice
  • sentimente profunde, vechi de rusine, intarite de-a lungul vietii
  • permanenta neliniste, sentimente de urgenta, disperare de a avea imediat ceva dorit
  • deprimare pe fondul unei proaste pareri de sine si respect de sine scazut, existenta unui critic intern nemilos
  • sentimente de excludere, de neacceptare de sine, intarite in timp de asteptarile parintilor pentru rezultate mai bune si de dezamagirea si dezaprobarea acestora
  • sentimente de nedreptate
  • anxietate de singuratate si anxietate de abandon (frica de apropiere si intimitate care coexista cu dorinta disperata de afectiune si in acelasi timp cu frica de a nu fi respins)
  • deconectare emotionala, disociere
  • stare de spirit ce oscileaza rapid intre letargie, deprimare si agitatie
  • izbucniri de entuziasm maniacal, de irascibilitate si irationalitate
  • atenuarea pasiunii sexuale
Cauzele ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie este o consecinta a unor evenimente traumatizante cu caracter continuu in primii nostri ani de viata, precum:

  • conceperea, perioada de sarcina si, ulterior, ingrijirea in conditii de stres
  • relatiile stresante intre cei care ne ingrijesc
  • absenta emotionala /fizica a parintelui din cauza anxietatii, depresiei, tensiuni sau preocupari cu alte probleme
  • mediul de viata agitat in care crestem
  • sensibilitatile genetice pe care le avem.

Traind intr-un mediu relational stresant, psihicul ajunge sa fie coplesit ceea ce produce perturbarea dezvoltarii sanatoase a proceselor psihice si a mecanismelor de autoreglare (trauma psihica relationala).

La nivel neurologic, un adult cu ADD / ADHD se confrunta cu o lipsa de inhibitie in activitatea cortexului prefrontal. Creierul nu este capabil sa indeplineasca functiile de acordare de prioritati, selectie si inhibitie, fiind inundat de multiple franturi de date senzoriale, ganduri, sentimente si impulsuri.

Persoanele care dezvolta tulburarea de deficit de atentie sunt hipersensibile. Sistemul nervos reuseste sa inregistreze cele mai mici schimbari din mediul lor emotional. Corpul este ca un barometru care exprima stresul mediului in care traieste. Pe de alta parte, autoreglarea deficitara din cauza diminuarii functiei de inhibare a cortexului face posibila exagerarea trairilor emotionale. E benefic cand cei din jur, familia, nu critica sensibilitatea si nu se raporteaza la ea ca la un defect, ci isi indreapta atentia catre diminuarea tensiunilor din relatii si creaza conditii pentru un tipar de atasament sigur.

Dependentele

Stresul emotional in care crestem ne afecteaza nivelurile normale ale substantelor chimice produse de creier. La nivel neurochimic, oamenii cu ADD / ADHD par sa aiba un deficit de dopamina, substanta chimica care influenteaza memoria, concentrarea, invatarea si care e responsabila de sistemul recompensei si motivatiei. Existenta acestui dezechilibru chimic ne predispune la dependenta de acele comportamente care cresc nivelurile dopaminei.

Indiferent de comportamentul sau substata de care suntem dependenti, tratamentul ADD / ADHD implica acceptarea dependentei si luarea masurilor necesare pentru oprirea ei. Poate fi vorba de dependenta de alimente, de computer, de cumparaturi, de munca, de substante, etc.

Psihoterapia ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie exprima felul in care adultul incearca sa faca fata problemelor nerezolvate din copilarie, perturbarii mecanismelor psihice de auto-reglare. Vindecarea este un proces de crestere si maturizare, de a deveni intreg. Datorita faptului ca psihicul manifesta plasticitate si flexibilitate, indiferent de varsta pe care o avem, putem reporni dezvoltarea psihica personala.

Este nevoie de un proces psihoterapeutic centrat pe traumele psihice, pe reconectare cu latura emotionala si cu partile psihice respinse. Acest model permite repornirea mecanismelor de autoreglare, respectiv de a ne indrepta atentia acolo unde dorim, de a ne controla impulsurile si de a fi constienti de corpul nostru.

In procesul de psihoterapie, in raport cu ritmul propriu, persoana dobandeste treptat abilitati precum:

  • recunoaste criticul interior cand face un comentariu critic impotriva sa
  • identifica emotiile si le accepta
  • are constiinta comportamentelor dependente si ia masuri pentru a le opri
  • face diferenta dintre a se distrage emotiilor, apeland la disociere sau comportamente adictive, si a sta cu emotiile sale si a le accepta
  • recunoaste cand comportamentul sau nu este in acord cu obiectivul personal stabilit
  • recunoaste cand se afla in instante de copil si face diferenta intre ele si cele de adult
  • se conecteaza cu suferinta, cu emotiile dureroase, cu frica coplesitoare
  • creste capacitatea de acceptare si intelegere de sine
  • creste capacitatea de a actiona in acord cu sine
  • creste capacitatea de a fi concomitent in contact cu sine si cu alti oameni.

Bibliografie:

Maté, G. 2019. Minti Imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Bucuresti: Editura Herald.

Sursa foto: Daniela Dumitru Ilustration

Singuratate – un desert emotional in lipsa conexiunii

Un articol despre singuratate: ce este singuratatea, cum ne afecteaza, cum scapam de ea.

Multa vreme nu am inteles ce efecte are asupra noastra singuratatea.

In familia mea de origine, m-am simtit foarte singura. Parintii m-au lasat singura, am crescut singura, iar singuratatea a fost normalizata. Nimeni nu a recunoscut ca lipsa prezentei fizice si conexiunii psihice a parintilor mi-ar putea face rau. Asa se explica de ce nu am putut face legatura intre singuratatea pe care am trait-o si starea de rau pe care am simtit-o.

Ce este singuratatea?

Pentru multi dintre noi, singuratatea se refera la a fi singur din punct de vedere fizic. Ne gandim ca o persoana singura e o persoana privata de contactul cu alti oameni.

Ne vin in minte:

  • izolarea fortata in pandemie, a carantinei, a trecerii prin boala infectiei cu Coronavirus
  • o persoana foarte retrasa,
  • cineva bolnav, cu o deficienta, poate prea fragil sa iasa din casa,
  • o persoana pe care nu o mai viziteaza nimeni.

Dar singuratatea mai are un sens, acela de a ma simti singur/a.

A ma simti singur/a e diferit de a fi pur si simplu singur/a. Senzatia de singuratate nu are de-a face cu numarul de oameni cu care vorbim zilnic . Putem sa fim in locuri aglomerate cu oameni in care e evident ca nu suntem singuri si totusi ne simtim singuri.

Cum ne afecteaza singuratatea?

John Cacioppo, cercetator in neurostiinte, si-a pus intrebarea:

„Ce s-ar intampla daca, in loc sa studiem creierul ca si cum ar fi o insula izolata, am face ceva diferit? Daca am incerca sa il studiem ca si cum ar fi o insula conectata la lumea exterioara, printr-o suta de poduri, pe care lucrurile sunt carate constant in ambele directii?” (Johann Hari, „Legaturi pierdute. Cauze reale ale depresiei si solutii surprinzatoare”)

Desi a fost privit cu suspiciune de catre mentorii lui, el nu a renuntat sa studieze amanuntit cum ti se schimba creierul si sentimentele atunci cand interactionezi cu restul lumii. A inceput prin a studia ce se intampla in situatia opusa – atunci cand te simti singur si izolat de lumea din jurul tau.

Concluzia cercetarilor lui a fost ca singuratatea duce la cresterea foarte mare a nivelului de cortizol.

Practic, singuratatea acuta este la fel de stresanta ca atunci cand suntem atacati.

Pe masura ce a adunat informatii, el a inteles ca singuratatea pare sa fie letala, dar voia sa stie daca singuratatea provoaca depresie si anxietate.

In primii 5 ani de cercetare, John si echipa lui au inteles ca singuratatea precede simptomele depresive. Esti singur, apoi urmeaza disperarea si tristetea profunda, apoi se instaleaza depresia.

Cercetarile la care ma refer aici au fost facute pe grupuri de adulti si varstnici. Unele cercetari s-au facut in laborator, iar altele s-au desfasurat prin colectarea de informatii de-a lungul mai multor ani de la un grup determinat de persoane.

Este cu atat mai clar ca, un copil lasat de timpuriu singur, neglijat, a carui mama, din diferite motive, nu se poate apropia de el, sa simta disperarea, tristetea profunda si depresia.

Cum scapam de singuratate / de a ne simti singuri?

Singuratatea traita de timpuriu, pe termen lung, ne determina sa ne inchidem social. Nevoia sanatoasa de singuratate e inlocuita cu izolarea pentru ca nevoile de conexiune, de apropiere, sunt traumatizate. Ne confruntam cu sentimentul de a nu apartine, dar si cu frica de apropiere de alti oameni, cu neincrederea. Suntem mai vulnerabili, ne simtim foarte usor raniti. Ajungem sa ne temem de ceea ce avem mai mare nevoie: conexiune.

Noile situatii de separare sau pierdere, inevitabile pe parcursul vietii, ne gasesc fara aparare si ne adancesc in durere si depresie.

Pentru a nu ne simti singuri avem nevoie de conexiune cu sine si cu alti oameni.

  • Conexiunea cu alti oameni

Ne sunt benefice activitati care ne permit sa ne simtim impreuna. Pot fi activitati care ne pasioneaza si ne permit sa ne intalnim cu oameni care au aceleasi pasiuni.

Cand ne simtim impreuna cu un altul, cu un grup, simtim ca suntem vazuti, auziti, intelesi. Simtim ca impartasim ceva valoros pentru noi, iar de la celalalt capat al relatiei ni se raspunde cu aceeasi importanta.

  • Conexiunea cu sine

Sentimentul de singuratate poate fi trait ca un dor de acasa, chiar daca suntem acasa. Acasa e mai mult decat locuinta sau familia. A te simti acasa e un sentiment de conexiune profunda cu sine.

Sa scapam de singuratate presupune un proces de vindecare. Sa vindecam ceea ce a fost ranit ca urmare a singuratatii in care am fost lasati: conexiunea cu sine si cu ceilalti. E un proces delicat de intoarcere catre sine, de apropiere cu grija de partile ranite din noi. E un proces pe care nu il putem face singuri. Avem nevoie de sprijinul unui psihoterapeut, al unui grup de oameni care ne respecta si cauta, la fel ca si noi, conexiunea.

Daca sunteti dintre cei norocosi care ati cunoscut conexiunea autentica, ma bucur pentru voi. Daca traiti experienta dureroasa a singuratatii, va pot spune ca exista speranta sa va simtiti conectati.

Neglijare emotionala – lipsa unei mame bune

Un articol despre neglijare emotionala : ce insemna, consecintele in viata adulta a maternajului primit, cine poate fi o mama buna.

Calitatea maternajului pe care il primim de timpuriu ne modeleaza semnificativ dezvoltarea.

Sunt multi factori care au impact asupra noastra precum: legatura cu tatal si alti adulti, mediul, dinamicile din familie, bolile, diferiti factori de stres. In ciuda acestor numerosi factori, impactul relatiei cu mama ramane semnificativ.

O „mama buna” are capacitatea de a forma legaturi afective. Lipsa mamei atente, grijulii, conectata cu sine, e un mare handicap deoarece dobandim serioase deficiente in structura psihica.

In cazul neglijarii emotionale resimtim un gol, dificultatea de conectare, singuratatea, dar nu putem recunoaste ce ni s-a intamplat. Putem recunoaste ceea ce ne-a lipsit doar in masura in care avem si experiente diferite, de contact emotional bun.

Psihoterapeuta Jasmin Lee Cori aduce informatii relevante despre neglijare emotionala intr-un limbaj accesibil in cartea ei „Mama, tu unde erai atunci? Efectele neglijarii emotionale”, Ed. Trei. Va recomand sa-i cititi cartea daca simtiti ca rezonati sau sunteti curiosi sa cunoasteti mai mult.

Ce inseamna neglijare emotionala?

Cand parintele nu satisface nevoile rezonabile ale copilului ce tin de dezvoltarea sa emotionala si de conturarea unui sentiment sanatos al sinelui, vorbim de neglijare emotionala. Neglijarea emotionala este lipsa actiunii. Interactiunile lipsesc sau sunt prea putine. Lipseste conexiunea, apropierea fizica si emotionala, lipseste oglindirea si continerea emotionala. In aceasta absenta, sentimentul de sine – „cine sunt” este foarte perturbat.

Cand nu primim un maternaj suficient nu avem amintiri in care mama sa fi fost apropiata de noi. De exemplu, nu ne amintim sa fi fost tinuti in brate, priviti cu iubire sau receptati la nivel afectiv. Nu ne amintim ca mama sa ne accepte emotiile ori sa ne arate ca ii pasa de trairile noastre. De fapt e un sentiment adanc de singuratate pe care il retraim. Adesea ne simtim indepartati, subapreciati sau ni se spune sa ne simtim altfel decat ne simtim.

Poate ca ne amintim cum mama ne pregatea masa ori era mai atenta cand eram bolnavi, dar atingerile erau mai degraba dure, automate, fara afectiune. Crestem cu convingerea ca am fost iubiti, dar fara a ne simti iubiti, mai ales daca mama a facut eforturi in directia unor activitati precum sedintele la scoala, petrecerile de ziua de nastere sau pregatirea meselor.

Din pacate, in multe familii nu exista aproape deloc un contact emotional. Nu exista conversatii reale, ci doar un nivel minim de comunicare functionala. Lipsesc acele discutii despre schimbarile ce se produc si cum e fiecare afectat. Lipseste sprijinul si ghidajul atunci cand copilul nu isi poate tolera emotiile ori se indoieste de sine. Parintii nu au acces la vitalitatea lor pentru a participa la joaca copilului sau pentru a se bucura de micile succese ale acestuia. In schimb, exista presiunea mentinerii iluziei „familiei fericite”.

Consecintele neglijarii emotionale

Cand suntem mici nu avem perspectiva necesara pentru a intelege toti factorii externi care influenteaza comportamentul oamenilor. Nu avem conceptele si notiunile unui adult. Dezvoltam convingerea gresita ca, atunci cand suntem raniti, ignorati sau abandonati, e din cauza a ceva ce am facut. Crestem cu credinta ca nu meritam, suntem rai sau imposibil de iubit. Sentimentul acesta nu este intotdeauna constient, dar ne ghideaza in viata.

In lipsa unei mame calde, nu ne simtim prezenti in relatii sau capabili de conexiuni relationale. Ne simtim deconectati, pierduti si dezradacinati, fara a avea un sentiment de apartenenta. Deseori nu putem face parte dintr-o comunitate si nu ne putem conecta profund cu altcineva.

O alta consecinta devine vizibila atunci cand observam modul in care ne oferim noua insine maternaj si cand recunoastem acelasi tipar trait in relatie cu mama. Constientizam ca nu stim cum sa ne incurajam sau sa ne sprijinim pe noi insine, ca nu stim sa fim rabdatori si grijulii, ca nu stim cum sa ne luam in considerarea nevoile si limitele.

Putem sa recunoastem un tipar de dependenta si agatare de orice si oricine pare ca poate oferi o protectie si o siguranta de tip matern. Din pacate foamea de iubire si dependenta ne poate determina sa ramanem in relatii abuzive sau nesatisfacatoare . In lipsa unui punct de reper interior legat de ce inseamna sa fii iubit, acceptam orice sau, dimpotriva, credem ca e mai usor fara relatii si fara iubire.

Din foame dupa afectivitate putem dezvolta fixatii asupra mancarii. Astfel, ne confruntam cu tulburari serioase de comportament alimentar, inclusiv mancatul compulsiv.

Cine poate fi „mama buna”?

Termenul „mama buna” poate face referinta la orice adult care preia un rol grijuliu, incurajator, protectiv. Putem include aici, in afara mamei biologice, mama adoptiva, mama vitrega, o bunica, o matusa sau orice persoana care ne-a crescut. Chiar si un tata potrivit poate prelua acest rol. Si alti oameni din afara familiei pot contribui la satisfacerea anumitor nevoi ale unui copil: profesori, terapeuti, medici, mame ale prietenilor, vecini.

Pe masura ce ne maturizam si intelegem ca acel copil caruia i-au fost neglijate nevoile este in continuare in interiorul nostru, sarcina noastra e dubla: sa ne vindecam ranile si sa descoperim cum sa devenim „mame bune” pentru noi insine.

Imagine: „Neglijare emotionala”, Daniela Dumitru Ilustration