Un articol despre gandirea alb-negru, numită și dihotomică. Ce este gandirea alb-negru? De unde vine această tendință și, mai important, cum poate fi înlocuită cu o gândire mai matură și flexibilă? Timp de citire: 7 min.
Trauma poate avea un impact profund asupra modului în care percepem lumea, asupra gândirii noastre și asupra felului în care ne raportăm la capacitatea de a avea control asupra propriei vieți. Printre efectele cele mai frecvente se numără rigiditatea cognitivă și tendința de a vedea realitatea în termeni de alb și negru.
Ce este gandirea alb-negru?
Gandirea alb-negru este un mod de procesare a realității în termeni extremi, în care nu există loc pentru nuanțe. Acest stil de gândire este frecvent întâlnit în copilărie, deoarece copiii încă nu au capacitatea de a înțelege complexitatea situațiilor. Pe măsură ce creștem, ar trebui să dobândim o perspectivă mai echilibrată.
Observă dacă păstrezi acest mod de a gândi. Pot fi convingeri de tipul:
- „Dacă nu reușesc perfect, am eșuat complet.” – și încerci să faci eforturi ca să iasă totul perfect.
- „Dacă cineva mă dezamăgește, înseamnă că e un om rău.” – există dificultatea de a reconcilia aspectele bune și mai puțin bune ale cuiva într-o înțelegere coerentă și constantă a acelei persoane. Persoana cealaltă este fie bună, fie rea, nu poți găsi ceva intermediar.
- „Dacă am un simptom ciudat, sigur e ceva grav.” / „Dacă mă relaxez, voi fi nepregătit pentru probleme.” – starea internă este de continuă hipervigilență.
- „Dacă nu sunt bine, voi fi anxios, trebuie să fiu bine.” – încerci să blochezi, să reprimi orice emoție pe care o consideri negativă.
Mulți oameni care au crescut în medii toxice au tendința de a vedea lucrurile în extreme: bine sau rău, corect sau greșit, sigur sau periculos. Această gândire dihotomică poate părea utilă la prima vedere pentru că oferă o senzație de claritate și control.
Aceste mecanisme pot fi strategii de supraviețuire eficiente în medii toxice. Pe termen lung însă, ele pot deveni obstacole în procesul de schimbare și asumare a controlului asupra propriei vieți. Induc stres și anxietate, afectând felul în care relaționăm cu noi înșine și cu ceilalți. Limitează capacitatea de adaptare, cresc stresul și pot duce la reacții impulsive sau rigiditate mentală.
Cauzele gandirii alb-negru
Printre cauzele acestui tip de gandire se numara:
- traumele din copilărie și creșterea în familii și medii toxice pot duce la mecanisme de adaptare rigide;
- experiențele negative și trăirea unor evenimente marcante fără suport emoțional adecvat pot amplifica tendința de a vedea lumea în extreme;
- percepția controlului – asocierea siguranței cu un control absolut, iar incertitudinea devine greu de tolerat.
În viața de zi cu zi, cu toții ne confruntăm adesea cu situații care nu au soluții clare. Persoanele care gândesc dihotomic au dificultăți în a tolera contradicțiile, ambiguitatea, situațiile incerte.
Această gândire este o strategie de a menține lumea într-un fel foarte rigid pentru a face față incertitudinii. Creșterea în familii și medii toxice care au preluat controlul duce la formarea unor mecanisme de adaptare specifice.
De exemplu:
Nu mai poți simți că ai control asupra vieții și speri ca ceva din exterior să îți redea controlul. E posibil să fi învățat că „a avea control” înseamnă să fii mereu în gardă, în stres. Practic, poți simți că ai sentimentul de control fie:
- punând presiune pe tine, forțându-te să faci lucruri care îți fac rău, respingându-îi sinele și nevoile proprii;
- punând presiune pe lumea exterioară, având așteptări nerealiste de la ceilalți și având iluzia că poți controla lumea externă și evenimentele;
- păstrând idei rigide și făcând eforturi să potrivești lumea internă și externă în aceste idei.
Se poate manifesta astfel:
- convingerea că „dacă nu pot controla totul, atunci nu am deloc control”;
- căutarea unor soluții externe (ex. un partener, un job ideal) pentru a recăpăta sentimentul de stabilitate.
- evitarea schimbării sau luării de decizii din cauza fricii de eșec, percepută ca un capăt de drum.
Această perspectivă poate duce la blocaje emoționale și la o rezistență crescută față de asumarea răspunderii pentru propriile alegeri și acțiuni.
Cum putem transforma gandirea alb-negru
Atunci când o persoană nu își poate conține emoțiile de frică, pierdere sau furie, creierul caută să rezolve realitatea prin idei simpliste, absolute, pentru a reduce anxietatea.
Aceste strategii adaptative au fost esențiale pentru a supraviețui într-un mediu foarte dificil. Traiul pe perioade lungi în familii și medii toxice presupune adaptarea la acest mediu, cu scopul minimizării riscurilor, chiar și cu prețul propriei libertăți interioare. Chiar dacă aceste strategii fac rău în prezent, ele oferă senzația de siguranță.
Gândirea matură înseamnă a accepta mai multe perspective și capacitatea de a putea conține emoțiile dificile.
Este nevoie să privim schimbarea ca pe un proces de durată. Renunțarea la aceste strategii poate părea ca o expunere la un pericol necunoscut, chiar dacă acel pericol nu mai există. Este utilă o abordare treptată, cu pași mici, cu testarea unor opțiuni noi. E o muncă de durată, dar este necesară pentru a evita copleșirea psihicului.
Iată câteva modalități prin care acest proces poate avea loc:
Constientizarea gandirii dihotomice
Primul pas este să poți observa și recunoaște această tendință. De fiecare dată când ai un gând extrem („Nu voi reuși niciodată.”, „Am eșuat.”, „Totul este pierdut.”), întreabă-te:
- Există dovezi că acest lucru este 100% adevărat?
- Există o variantă intermediară între cele două extreme?
- Cum ar vedea un observator neutru această situație?
Exersarea gândirii nuanțate
Putem înlocui afirmațiile rigide cu unele mai nuanțate. De exemplu:
- În loc de „Dacă nu sunt perfect, sunt un eșec.”, poți încerca: „Este normal să fac greșeli, asta nu mă definește ca persoană.”
- În loc de „Dacă mă simt anxios, înseamnă că sunt slab.”, încearcă: „Pot să descopăr cum să gestionez anxietatea și cum să fac față situațiilor. Mulți oameni se confruntă cu anxietate.”
Creșterea toleranței la incertitudine
Viața este plină de necunoscute, iar încercarea de a avea mereu certitudini crește anxietatea și frustrarea. Multe persoane care gândesc alb-negru se tem de ceea ce nu pot controla. Pentru a exersa toleranța la incertitudine merită să iei în considerare că:
- nu toate întrebările au un răspuns clar: „da” sau „nu”;
- ar putea exista momente din trecutul tău când ai făcut față incertitudinii și ai supraviețuit;
- e utilă explorarea cu pași mici a unor perspective noi, fără renunțarea la perspectiva actuală.
Dezvoltarea reglării emoționale
Gândirea alb-negru este adesea o reacție la emoțiile puternice. Pentru a putea trece de la o gândire rigidă la una flexibilă, este necesar să creștem capacitatea de a tolera emoțiile intense și incertitudinea. Cu cât crește capacitatea de a tolera emoțiile fără a le interpreta ca pericole, gândirea se nuanțează tot mai mult.
Modalități de a îmbunătăți reglarea emoțională includ:
- respirația controlată pentru a calma sistemul nervos;
- conectarea cu propriile emoții fără a le suprima sau exagera;
Acceptarea faptului că incertitudinea nu este un pericol
Dacă ai crescut trebuind să fii mereu pregătit pentru ce e mai rău, e posibil să îți menții anxietatea ca un scut protector. Dar stresul constant nu previne problemele, ci doar te face să trăiești ca și cum ai fi mereu în pericol.
O convingere mai realistă ar fi:
„Nu pot controla totul. Pot încerca să-mi cresc capacitatea de a avea încredere că voi putea gestiona lucrurile la momentul potrivit.”
Concluzie
Trecerea de la gândirea alb-negru la o perspectivă matură nu se întâmplă peste noapte, dar este posibilă prin conștientizare și practică. Atunci când crești capacitatea de a tolera emoțiile dificile și incertitudinea, te reconectezi cu tine, cu resursele tale. Gândirea devine mai flexibilă și, din această perspectivă, ai mai multă liniște și încredere în propriile resurse.
Recăpătarea controlului asupra propriei vieți nu înseamnă eliminarea oricărui risc sau căutarea în exterior. Capacitatea de a simți că ai control vine din:
- conștientizarea și schimbarea strategiilor care nu îți mai servesc;
- asumarea alegerilor;
- acceptarea faptului că viața este complexă și plină de nuanțe;
- asumarea cu compasiune a rolului propriu în diversele situații de viață.
Transformarea gândirii alb-negru într-o gândire flexibilă este un proces de durată, nu un concept. Face parte din procesul mai larg de dezvoltare a conștiinței adulte și este esențial pentru o viață autentică și echilibrată.
În procesul de psihoterapie individuala, te sprijin să te apropii cu curiozitate de lumea ta internă. Nu doar prin prisma gândurilor, ci și a emoțiilor, fanteziilor și imaginației. Putem aborda trauma prin modele specifice (NARM sau Metoda Intentiei),
Adesea, persoanele devin mai conștiente de multiple perspective interne:
- atât de cea care pune presiune („Trebuie să mă stresez ca să fie bine.”),
- cât și de cea care resimte epuizarea sub această presiune.
Prin abordarea mea, nu impun o schimbare, ci creez un spațiu în care fiecare persoană își poate găsi propriul ritm de transformare.
Dacă simți că e momentul să începi un proces de terapie, îmi poți scrie pentru a face o programare.
Recomandari de lecturi suplimentare cu relevanta in comunitatea psihologica
Mate Gabor – Cand Corpul Spune Nu, Costul stresului ascuns
Franz Ruppert – Trauma, Anxietate si Iubire, Constelarea Intentiei: Calea Catre o Autonomie Sanatoasa
Paul Gilbert – Compasiunea si mintea umana