Ce este stima de sine?
Stima de sine se referă la cât de multă valoare ne acordăm nouă înșine la un moment dat. După Christophe André (2009), o stimă de sine înaltă înseamnă să dovedim că suntem capabili să:
- spunem ce gândim, ce avem de spus, chiar dacă avem trac
- îndrăznim să spunem „nu”, „stop”, „nu știu”
- ne dăm dreptul de a decepționa
- ne dăm dreptul să spunem „mi-e teamă” sau „sunt nefericit(ă)”
- cerem ajutor fără să ne simțim inferiori
- ne dăm dreptul de a ne schimba părerea după ce chibzuim
- suntem în acord cu voința noastră
- tragem învățăminte din greșelile noastre
- ne simțim în regulă cu rănile din trecutul nostru
- suportăm să nu mai fim iubiți, chiar dacă pe moment suntem nefericiți
- știm că putem rata și că supraviețuim eșecurilor noastre
- perseverăm când ne lovim de o dificultate și ne urmăm calea
- facem ce putem ca să reușim, dar fără să ne forțăm
- îi iubim pe ceilalți fără să-i supraveghem sau să-i sufocăm
- dăm dovadă de umor și râdem din toată inima chiar dacă suntem luați peste picior
- ne acordăm dreptul de a fi fericiți
- nu ne lăsăm păcăliți de publicitate sau de modă
- nu ne desconsiderăm atunci când nu suntem mulțumiți de noi înșine
- ne considerăm OK, cu calitățile și defectele noastre
- ne acceptăm așa cum suntem azi, fără să renunțăm totuși să ne schimbăm mâine
- simțim că progresăm și că tragem învățăminte din viață
- ne gândim și la altceva decât la noi înșine.
Ce duce la o stimă de sine joasă?
Stima de sine este determinată de:
- mesajele timpurii, verbale și non-verbale, pe care le primim de la părinți
- modul în care interpretăm aceste mesaje.
De exemplu, mulți părinți au dificultăți în a recunoaște propriul copil ca fiind o persoană separată de ei și având propriile gusturi, nevoi și dorințe. Când părinții se fixează la ce își imaginează despre copilul lor, ei nu fac un contact real cu copilul. Centrarea părinților pe sine, incapacitatea de a vedea copilul ca separat și unic, duce la deprecierea de sine a copilului.
Lipsa comunicării emoționale din familie adâncește prăpastia dintre ceea ce vor părinții și ceea ce sunt copiii. Astfel se creează o imensă ruptură între copii și părinții lor.
Părinții se plâng de copiii lor astfel:
- cu reproș: „Nu vorbește niciodată cu noi.”
- cu nedumerire: „Pur și simplu nu-l mai cunosc / nu o mai cunosc.”
- cu autosuficiență: „Doar îl cunosc! Îi place să bată mingea și să piardă vremea.” sau „O cunosc eu! Stă toată ziua la oglindă, pierde vremea cu prietenele decât să stea cu noi sau să-și facă temele.”
În timp ce copiii spun cu durere, cu resemnare:
- „Părinții mei nu mă ascultă. Ei nu știu cine sunt eu!”
- „Aș vrea ca părinții mei să mă audă, să mă cunoască, să mă iubească. Cu cât trece timpul, sunt mai de neînțeles pentru ei, mai străin(ă) și mai necunoscut(ă).”
Cum manifestăm lipsa stimei de sine sau o stimă de sine diminuată?
Nu poți avea o stimă bună de sine când părinții tăi se raportează la tine ca la o anexă a lor. Un obiect care să le împlinească așteptările. Și nu poți să te simți bine în lume tu cu tine. Iată câteva dintre semnele comune:
- văicăreală
- timiditate
- perfecționism
- laudă exagerată
- recurgem la diferite tactici în vederea obținerii atenției
- foarte critic cu sine
- învinovățirea celorlalți pentru orice
- teama de a încerca lucruri noi
- lipsa încrederii în oameni
- comportament defensiv
- mâncat excesiv
- dorința de a face întotdeauna pe plac
- incapacitatea de a face alegeri, de a lua decizii, de a spune „nu”
- comportament antisocial.
Dacă nu te simți suficient de bun, te confrunți cu o stimă de sine joasă și vrei să faci o schimbare, programează o ședință chiar acum. Poți începe un proces de psihoterapie individuală pentru a căpăta o calitate mai bună a vieții tale. Datele mele de contact și informații despre tarife găsești pe pagina Contact.
Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii. Apasă butonul de mai jos și voi primi mesajul tău.
Sugestii utile părinților pentru a crește și a consolida stima de sine a copiilor
Iată 13 sugestii utile, oferite de Violet Oaklander (2013), a căror aplicare ajută la consolidarea sentimentului de sine al copilului tău:
- Conține sentimentele copilului, admite că ele există și acceptă-le. Poți oferi un timp regulat pentru exprimarea sentimentelor (de furie, de frică, de rușine etc.). Acesta este un moment în care copilul poate spune ce și cine l-a făcut să se simtă într-un anume fel. Nu e necesar să aduci argumente, să-l contrazici, să justifici. Important este să fii cu el, să-i acorzi atenție și suport pentru ceea ce simte. Timpul alocat pentru culcare este un moment bun și eliberează copilul de eventuale stări proaste.
- Tratează-l cu respect, acceptă-l așa cum este. Asigură-te că înțelege foarte clar că ceea ce nu accepți sunt doar anumite comportamente ale sale.
- Oferă-i o laudă specifică, la obiect. De exemplu, îi poți spune: „Îmi place cum ai aranjat azi lucrurile la tine în cameră.” în loc de „Ce copil minunat ești!”. În primul caz, copilul primește un feedback pentru cât de bine se descurcă într-o situație specifică. În cel de-al doilea, nu te va crede pentru că știe că nu este chiar atât de minunat.
- Fii sincer cu el. Exprimă-te cu privire la ceea ce simți și crezi, fără să-l lezezi când aveți păreri diferite. Când ai anumite stări, „ți-e frică” etc., e preferabil să-i spui cum te simți. Astfel, el înțelege care este sursa comportamentului tău și nu-și ia asupra sa vina pentru cum te simți tu. Dacă ești supărat pe el, ajută să faci referire la comportamentul lui. În acest caz e de așteptat ca el să se simtă vinovat.
- Folosește mesaje „eu”, mai degrabă decât mesaje „tu”. De câte ori te superi de ceea ce copilul nu face bine, începe să vorbești despre tine, despre cum te simți, despre temerile tale, despre vina pe care o simți etc. De exemplu, îi poți spune copilului: „Mă îngrijorează că tu ai acum rezultate slabe la școală.” în loc de „Ești cel mai prost copil din clasa ta.”
- Fii specific atunci când îl critici și evită să-i spui: „Tu întotdeauna…” sau „Tu niciodată…”. Cu siguranță vei descoperi că există și situații în care copilul procedează așa cum dorești.
- Oferă-i un timp special cu tine. Acest timp poate fi destul de scurt, 20 sau 30 de minute, însă lasă copilul să decidă ce activitate să faceți împreună. Încearcă să oferi atenție deplină, făcând ceea ce copilul VREA să facă (ritualurile de culcare nu intră aici).
- Oferă-i responsabilități, independență și libertatea de a face alegeri. Implică-l în rezolvarea problemelor și luarea deciziilor privitoare la diferite evenimente din familie și din propria-i viață. Respectă-i sentimentele, nevoile, dorințele, sugestiile și înțelepciunea.
- Evită să emiți judecăți, evită să spui mulți „trebuie” și sfaturi inutile.
- Fii tu un model bun. Apreciază-te pe tine, fă lucruri pentru tine. Este bine să ne apreciem propria persoană. Este în regulă să ne simțim satisfăcuți în urma unor împliniri. Este bine să simțim plăcere față de propria persoană.
- Ia-l în serios, acceptă-i hotărârile. El știe când nu-i este foame, frig etc.
- Dacă copilul exprimă sentimente negative despre sine, să nu-l contrazici. De exemplu, dacă copilul spune: „Sunt așa de urât!”, ai putea fi tentat să spui „Nu! Ești frumos!”. Acest lucru duce doar la creșterea sentimentelor de sine negative. Nu le schimbă, deoarece mesajul implicit este: „Tu greșești când crezi că ești urât.” Schimbarea trebuie să vină din interiorul copilului. Permite-i să aibă sentimente proprii și acceptă-le.
- Amintește-ți că el este minunat și uimitor în unicitatea sa, chiar dacă este foarte diferit de tine.
Suport psihoterapeutic
Dacă ești părinte și simți că ai dificultăți în relația cu copilul sau adolescentul tău, apelează la un psihoterapeut. Copiii ne activează rănile din copilărie și poate fi dificil să te gestionezi pe tine și pe copilul tău în același timp. Adesea apar sentimente de vinovăție, că nu ești destul de bun ca părinte. Este posibil ca tu să fi avut o experiență de traumă de dezvoltare. Un proces de psihoterapie trauma este de ajutor pentru ca tu să fii un sprijin mai bun pentru copilul tău.
Apasă pe butonul de mai jos, scrie-mi ce ai nevoie și voi primi mesajul tău.
*
Bibliografie:
Andre, C. 2009. Imperfecti, Liberi si Fericiti. Practici ale Stimei de Sine. Bucuresti: Editura Trei.
Oaklander, V. 2013. Ferestre catre copiii nostri. Gestalt-Terapie pentru Copii si Adolescenti. Bucuresti: Editura Herald.
Ilustratie: Daniela Dumitru