Trauma sexuală timpurie și ecourile ei în relațiile de adult
Pentru multe persoane care au suferit trauma sexuală timpurie, amintirile nu apar ca imagini clare sau narațiuni coerente. În schimb, pot apărea sub formă de senzații fizice, stări afective sau flashback-uri difuze.
Atenție: Conținut cu potențial emoțional ridicat.
Este o traumă care rămâne în corp, în simțuri, în trăiri difuze pentru că:
- e trăită într-o etapă în care gândirea conștientă și poate chiar vorbirea nu sunt încă pe deplin dezvoltate
- lipsește un martor care să îndepărteze pericolul și să pună în cuvinte experiența pentru copil.
Dacă te-ai surprins retrăgându-te, micșorându-te, încercând să nu deranjezi – nu ești singur(ă).
Pentru mulți oameni care au trăit experiențe dureroase în trecut, corpul continuă să vorbească și astăzi. Se strânge, se apără, chiar și atunci când pericolul nu mai e prezent. Dacă te regăsești în imagine sau în cuvintele de mai sus, poate fi un început să îți recunoști propriul adevăr. Și e permis să simți, să ai întrebări, să cauți în ritmul tău. Poate fi greu, dar nu ești singur(ă).
Legătura dintre corp și trauma sexuală timpurie
Tot mai multe cercetări indică o legătură între traumele sexuale timpurii și disfuncțiile somatice, în special cele gastrointestinale. Copiii care au trecut prin abuz sexual sau neglijare severă pot dezvolta, în timp, simptome precum:
- constipație cronică
- dureri abdominale
- greață
- balonare
- alternanță între constipație și diaree.
Aceste simptome pot persista și la vârsta adultă, mai ales în contexte de stres sau rememorare traumatică. Greața, senzația de indigestie sau tulburările de tranzit intestinal pot reflecta o încercare a corpului de a exprima ceea ce psihicul a fost forțat să țină înăuntru prea mult timp.
De asemenea, la vârsta adultă pot apărea senzații precum: repulsie, dezgust, dureri de cap, un sentiment de murdărie profundă sau nevoia imperioasă de a elimina ceva din corp.
Trauma sexuală timpurie și disocierea de agresor
Uneori, agresorul nu este un străin, ci o figură de atașament – ceea ce forțează psihicul copilului să se rupă în bucăți pentru a putea supraviețui. O parte a sinelui vede, dar tace. Apare frica viscerală de a pierde o relație de care depinde pentru a trăi. O altă parte se minte pentru a păstra relația. Iar corpul… rămâne să țină adevărul, chiar și decenii mai târziu.
Copilul nu poate accepta imaginea unui părinte-abuzator. Pentru a supraviețui psihic, mintea disociază: separă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat de imaginea „părintelui bun” care ne iubește și „ne face bine”. În acest proces, realitatea agresiunii este uitată, iar agresorul este ascuns sub o mască. Corpul însă continuă să semnaleze: ceva nu este în regulă.
Această disociere este adesea atât de profundă încât adultul de mai târziu uită complet faptele agresive sau le minimalizează: „Poate n-a fost chiar așa”, „Poate îmi închipui”, „Poate era doar un gest de grijă”. Însă corpul își amintește.
Trauma sexuală timpurie și dificultățile în relațiile adulte
O altă consecință frecventă, dar puțin recunoscută, este tendința de a respinge partenerii sau potențiali parteneri sexuali. Atunci când trauma timpurie nu este conștientizată, corpul reacționează în prezent cu repulsie, frică sau închidere, ca răspuns la un pericol care nu mai este actual. Astfel, putem respinge ceva bun și sigur, pentru că trupul răspunde la ceva ce a fost periculos în trecut.
Această confuzie poate duce la dificultăți mari în relaționare, la izolare și la sentimente de rușine sau inadecvare. Este esențial de înțeles că aceste reacții nu sunt alegerile noastre conștiente, ci manifestări ale traumei sexuale încă nevindecate.
Greața ca memorie traumatică
Una dintre senzațiile cele mai tulburătoare care pot apărea în procesul de rememorare și confruntare cu trauma sexuală este greața. O greață profundă, viscerală, care pare să ceară expulzarea a ceva ce nu poate fi integrat. Ea semnalează că ceva nu e tolerabil pentru corp – în cazul acesta, o situație psihologică intolerabilă.
În cazul traumei sexuale timpurii, greața e un răspuns visceral la ceva ce ni s-a făcut fără voia noastră, fără capacitatea de a ne opune.
Pentru multe persoane, greața poate apărea ca o trăire inexplicabilă, recurentă, fără o cauză fizică identificabilă. Greața poate apărea în valuri, uneori fără un motiv aparent. Dar, în realitate, ea este adesea o reacție de apărare sănătoasă. E un protest somatic în fața amintirii implicite a unui act invaziv, nedrept, murdăritor. Corpul începe să recunoască agresiunea și agresorul și nu mai vrea să „înghită” și să suporte ceea ce nu i-a fost niciodată firesc. Vrea să elimine ceea ce recunoaște ca fiind murdăritor, invaziv, inacceptabil.
Rușinea: o închisoare care nu aparține victimei
În trauma sexuală timpurie, rușinea este adesea intensă și greu de separat de identitatea proprie. Deși agresorul este cel care ar trebui să o poarte, rușinea se lipește de victimă ca o a doua piele. Este rușinea de a fi fost atins într-un mod nepotrivit, de a fi fost vulnerabil, neprotejat, manipulat. Dar și rușinea de a vorbi, de a recunoaște, de a spune: „mi s-a întâmplat mie”.
Această rușine devine o barieră în calea exprimării. Mulți supraviețuitori simt nevoia să protejeze agresorul – tocmai pentru că era părinte – și se tem de judecata celorlalți: „Dacă aș spune, oamenii m-ar vedea murdar, slab, vinovat.”
Protestul interior: un semn al vindecării
Accesul la protest – acel „nu” visceral, autentic, care poate n-a fost niciodată rostit – este un moment cheie în procesul de vindecare. Este vocea vieții care spune: „mi s-a făcut un rău, iar eu am dreptul să nu mai tac”.
Concluzie
Trauma sexuală timpurie lasă urme invizibile și greu de articulat. Însă ele pot fi scoase la lumină, treptat, cu blândețe și curaj. Disocierea, rușinea, greața – toate pot fi înțelese nu ca dovezi ale unei slăbiciuni, ci ca forme de protecție și semnale către adevăr. Iar adevărul, oricât de greu ar fi, este începutul eliberării.
Adevărul tău, oricât de dureros, aduce claritate. Iar claritatea aduce libertate. Nu pentru a condamna trecutul, ci pentru a elibera prezentul.
Procesul de vindecare începe adesea cu o întrebare simplă: Ce îmi spune corpul meu acum?
Răspunsul nu vine întotdeauna din cuvinte, ci din ascultare. Dintr-un spațiu de siguranță în care persoana poate spune, în sfârșit:
„Sunt în siguranță. Am voie să simt. Nu mai sunt acolo. Îmi las corpul să îmi spună povestea. Îmi aud adevărul. Și mă cred.”
În procesul de psihoterapie traumă sexuală folosesc modele teoretice și practice specifice psihotraumei (NARM si Metoda Intentiei).
Daca doresti sa lucram impreuna imi poti scrie pe scurt problema ta si te contactez cat pot de repede,
Studii:
The Relationship Between Trauma Exposure, PTSD Symptoms, and Gastrointestinal Symptoms
Imagine: Este o ilustratie originală, creată de mine, „Despre corpul care se strânge, se apără chiar și atunci când pericolul nu mai este în prezent”.