Rusinea – de la sanatoasa la toxica. Psihoterapia rusinii

Un articol in care gasiti informatii despre rusine: cum o recunoastem, functia sanatoasa a rusinii, rusinea toxica, traumatizare si strategii de camuflare a rusinii, psihoterapia rusinii.

Cum recunoastem rusinea?

Ne putem recunoaste rusinea observandu-ne senzatiile fizice in corp, expresiile faciale, posturale si comportamentele noastre. Rusinea este conectata de corp. Legatura cu corpul este exprimata si in vorbirea de zi cu zi. Cred ca ati auzit expresia: „nu te pot privi in ochi de rusine”.

Senzația fizica asociata rusinii (felul in care simtim rusinea in corp)  este temperatura crescuta, in special la nivelul fetei. Ne inrosim, ne ard obrajii. Comportamentul fizic specific este de a ne ascunde. Incercam sa ne facem cat mai mici, sa ne asezam in locuri mai retrase, mai putin luminate, mai putin vizibile. Expresiile faciale sunt de evitare a privirii, ochii plecati, parul lasat peste fata si peste ochi. Constiinta faptului ca ne-am inrosit ne poate face sa simtim si mai multa rusine.

Rusinea poate fi traita in diferite grade de intensitate, de la timiditate, jena pana la umilire.

Functia sanatoasa a rusinii

Rusinea are o functie de protectie morala. E un proces natural de retinere care ne apara intimitatea.

Cand facem ceva opus propriilor valori morale sau normelor culturale simtim rusine. Ne este clar de ce ne simtim rusinati. Simtim rusine cand suntem constienti ca am facut rau, am ranit, am fost indisponibili pentru cei care depind de noi. Este o emotie pe care o simtim din sinele nostru sanatos. Cand ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem ne mentinem sanatosi psihic.

Rusinea toxica

Rusinea ne poate inunda in viata de zi cu zi fara sa fi facut ceva imoral sau agresiv.

In astfel de cazuri este util sa exploram relatia cu parintii si modul in care am fost rusinati.

• rusinea a fost folosita de parinte ca mijloc de educatie, ca mod de relationare, iar parintele a normalizat acest comportament ca fiind benefic. Este ideal daca parintele este capabil sa exprime suparare fara sa il faca pe copil sa se simta izolat emotional. Din pacate, multi parinti au probleme de autoreglare a emotiilor lor si reactioneaza violent, cu furie, cu raceala, cu retragere emotionala. Pedepsele excesive, amenintarea ruperii relatiei, netolerarea nici unui semn de slabiciune/autonomie sunt cai de rusinare si de traumatizare a copilului.

• in perioada copilariei foarte timpurii, inclusiv in uter, retragerea parintelui, absenta, indisponibilitatea lui, ne arunca in experiente de rusine. Ca sugari si copii foarte mici nu dispunem de intelegerea necesara pentru a interpreta dispozitiile, starea de sanatate sau expresiile faciale ale parintilor. La copiii mici se observa posturi rusinate ca reactie la simpla intrerupere a contactului vizual al parintelui.

• ne putem naste intr-un context sufocat de rusine. Mama poate avea un fundal traumatizat de rusine, la fel si tatal. Inca din uter ne incurcam cu sentimentul de rusine al mamei care nu poate fi continut de ea. Fiind in uter, informatia de rusine ramane la un nivel inconstient in corp ca o stare de normalitate.

Rusinea toxica este traita dintr-un sine supravietuitor. Mai multe informatii despre sinele supravietuitor, sinele sanatos, traumatizare in relatii, gasiti aici.

Traumatizare si strategii de camuflare a rusinii

Situatiile repetate in care sentimentele, nevoile sau felul de a fi al copilului, nu sunt tratate cu respect, nu sunt validate, au potențialul de a rusina copilul și a-l traumatiza. Experienta de a fi fost traumatizati, duce ea insasi la rusinare.

Copilul pierde „vocea” unei parti din sine daca nu exista nimeni in mediu care sa ii primească acea „voce”. Copilul experimenteaza o parte din sine ca fiind plina de rușine, nedemna de a fi vazuta, auzita, iubita.

Potentialul de traumatizare a copilului creste pe masura ce parintele este mai dezaprobator, mai rece emotional, mai indisponibil, mai sufocat de rusine, iar copilul este mai mic.

O experienta din prezent ne poate activa brusc trairile de rusine si umilire din copilarie, si, in acelasi timp, rusinea de a fi fost traumatizati. Ne simtim defecti, indecvati, vulnerabili si neputinciosi si ne straduim sa mascam rusinea de a fi astfel.

Teama de a retrai rusine cand primim și cel mai mic indiciu, real sau imaginar, ca nu suntem acceptati, ne face sa apelam la comportamente de camuflare si inlaturare a rusinii si sa dam mereu inapoi de la nevoile noastre sanatoase.

Apelam la diferite strategii de camuflare a rusinii. De exemplu: retragere, izolare, furie, control, criticism, perfecționism, dependenta, comportament obsesiv, violenta, cruzime, abuz, suicid.

Stima de sine este foarte scazuta.

Psihoterapia rusinii

Cand simtim rusine, suntem mai puțin capabili sa informam lumea despre cine suntem, chiar si in prezenta unui ascultator empatic.

Rusinea nu apare in emisfera stanga a creierului. Ea nu poate fi eliminata prin logica si mijloacele verbale ale creierului stang. Pasi importanti in psihoterapia rusinii presupun sa fii sustinut sa simti ceea ce simti si sa lasi emotiile sa se consume.

Psihoterapia rusinii presupune sa fii sustinut in a-ti gasi identitatea si a-ti recupera modul de a fi in lume. Sa iti dezvolti capacitatea de a fi un parinte bun, suportiv, pentru nevoile tale relationale. Aceasta dezvoltare presupune sa iti poti contine sentimentele si sa opresti repetarea inconstienta a modelul de rusinare internalizat in copilarie.

Fiind suportivi, conectati cu emotiile, prezenti, nu rusinam. Ne ajutam copilul sa dezvolte un sine suficient de puternic si sanatos. Relatia cu un astfel de parinte permite copilului sa gestioneze diferitele incidente cu care se confrunta in relatiile cu covarstnicii si cu ceilalti adulti.

In psihoterapia rusinii e de ajutor sa identificam radacina rusinii. In munca mea folosesc diferite tehnici terapeutice si, in principal, Metoda Propozitiei Intentiei, dezvoltata de profesorul Franz Ruppert, care ne permite sa avem claritate cu privire la trauma si efectele ei.

Bibliografie: