Atac de panica: cauze, simptome si tratament

Un articol despre atacurile de panica: ce este un atac de panica, ce se intampla, cauze aparitie si tratament atacuri de panica.

Ce este un atac de panica

Un atac de panica este o perioada, delimitata in timp, in care persoana simte frica sau disconfort intens insotite de simptome somatice numeroase. Simptomele nu par a fi legate de vreo problema ori o situatie concreta. Atacul de panica:

  • loveste brusc
  • atinge rapid punctul de intensitate maxima
  • apare un sentiment de moarte iminenta sau catastrofa
  • apare o nevoie urgenta de distantare de experienta

Ce se intampla intr-un atac de panica

Un atac de panica este o prabusire brusca a tot ce ne sustine, a tot ce ni se pare obisnuit. Pare ca pamantul pe care stam ne fuge dintr-o data de sub picioare. Dupa primul atac de panica incepem sa ne pierdem increderea in noi si in ceea ce e in jurul nostru. Ne vin in minte ganduri precum: Pot sa mai am incredere in corpul meu? In oamenii din jurul meu? In masina mea?

Se instaleaza teama de a nu face alte atacuri de panica si cautam sa ne indepartam de situatiile in care au avut loc atacurile anterioare.

Viata pare intoarsa pe dos si stilul de viata se modifica brusc. Daca inainte de atac ne consideram independenti, dintr-o data ne este foarte greu sa ramanem sau sa dormim singuri ori sa mergem in locurile in care am trait primul atac. Aparitia tulburarii de panica aduce o pierdere brusca a independentei pe care o percepem ca pe o regresie. Nu mai putem face lucruri pe care le faceam natural.

Cauze aparitie

Perioada de varf pentru aparitia unui atac de panica este intre adolescenta tarzie si varsta de 35 ani. Aceasta este perioada din ciclul de viata in timpul careia ne despartim in mod normal de familiile de origine. Trecerea la un mediu diferit de spatiul casei ne expune la solitudine si vulnerabilitate. Atacurile de panica apar cand autonomia noastra creste disproportionat in raport cu sprijinul primit. Avem dificultati in a primi sprijin de la ceilalti sau a crea noi relatii. De asemenea atacurile de panica sunt un simptom al unei evolutii prea rapide si ne luptam pentru o autonomie mai mare.

In procesul de psihoterapie ies la iveala experiente traumatice din perioada copilariei, doliu neprocesat dupa o figura de atasament, incheierea unei relatii. Facem legaturi cu faptul ca in familia de origine nu era posibil niciodata sa ne exprimam durerea sau anxietatea. Unul dintre parinti sau chiar amandoi se panicau atat de tare incat grija era tot timpul indreptata catre adulti. Nu era cineva disponibil sa ne linisteasca. Pentru a ne adapta la un astfel de mediu, am fost fortati sa ne reprimam nevoile psihice de relatie.

De asemenea suntem fortati sa ne dezvoltam un model de autosuficienta si ne straduim sa fim copilul perfect. Apar adesea credinte care tind puternic spre autosuficienta: Trebuie sa ma descurc singur., Nu trebuie sa ma bazez pe nimeni., Trebuie sa fiu bine.

Rupti de nevoile pe care le reprimam constant, ne construim sentimentul de securitate prin a controla in exces mediul. Experienta de a avea atacuri de panica ne pune in contact cu fragilitatea noastra si cu nevoia de a fi aproape de ceilalti, in timp ce controlul si autosuficienta mai degraba ne fac rau.

Tratament – psihoterapie atac de panica

In primele etape ale unui tratament pentru atacuri de panica eu acord o atentie speciala respiratiei si relaxarii musculare. Meditatia Mindfulness si mentalizarea ne ajuta in acest sens. Ajut clientul sa perceapa atacurile de panica ca pe o stare de rau si nu ca un eveniment de care sa ii fie frica. De asemenea sprijin clientul in:

  • acceptarea vulnerabilitatii sale
  • identificarea si acceptarea nevoilor relationale
  • diminuarea presiunii de a fi autosuficient
  • diminuarea presiunii de a fi perfect
  • contactul cu emotiile si senzatiile corpului
  • contactul sanatos cu ceilalti si a sta in compania celorlalti
  • exprimarea nevoilor si trairilor in compania celorlalti fara teama

Sintetic, un tratament eficient presupune sa am in vedere niste teme distincte si sa sprijin clientul pentru a trece :

  1. de la simptomul fizic la frica: de la atacul de panica perceput ca un risc de moarte la perceperea fricii de atacul in sine;
  2. de la frica la sentimentul de singuratate – sprijin constientizarea sentimentului de singuratate si continerea trairii de durere;
  3. de la singuratate la apartinere: sprijin construirea de relatii sanatoase;
  4. de la apartinere la separare: sprijin clientul sa functioneze separat fara a se simti singur.

Aceste teme nu apar in mod necesar intr-o ordine rigida, ci mai degraba ca teme recurente si intretesute unele cu altele.

Bibliografie:

Francesetti, G., Gecele, M., Roubal, J. (2014). Aplicatii clinice ale psihoterapiei Gestalt. Perspectiva terapiei Gestalt asupra atacurilor de panica, de Gianni Francesetti. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Sursa foto: Panic attack, painting by Tatjana Armus

Furia – un reper sanatos sau o emotie distructiva?

Ce este furia, de unde vine, ce înseamnă autocontrolul și gestionarea furiei?

Pentru a înțelege furia, avem nevoie să clarificăm diferența dintre furia sănătoasă, furia reprimată și furia distructivă, toxică.

Furia sănătoasă

Deși poate fi trăită ca neplăcută sau incomodă, furia are un scop important. Ea ne informează despre noi înșine și despre modul în care mediul sau ceilalți ne afectează. Nu ne enervăm pe lucruri care nu au legătură cu viața, obiectivele sau dorințele noastre.

Funcția furiei este de a ne determina să ne apărăm atunci când suntem atacați sau răniți. Când simțim furie, corpul ne transmite că anumite nevoi relaționale sunt nesatisfăcute, că limitele ne sunt încălcate sau că obiectivele noastre sunt blocate de altcineva.

Furia semnalează lipsa de răspuns adecvat din partea celuilalt față de o nevoie relațională:

  • când nevoile vitale nu sunt întâmpinate. Pentru copil, nevoia de a fi împreună este esențială. Dacă nu primește siguranță, predictibilitate, conectare emoțională, înțelegere, apartenență, contact corporal și vizual, susținere etc., sistemul nervos percepe pericol. Se activează furia și răspunsul de luptă pentru supraviețuire.
  • când nevoia de limite nu este respectată. Când nevoia de autonomie nu este respectată. Dacă voința proprie și limitele nu sunt luate în considerare, reacția sănătoasă este furia. Când nu ai spațiu să spui „NU” și acesta nu este respectat, corpul percepe pericol.
  • când celălalt nu își asumă responsabilitatea pentru procesul său intern, deciziile și acțiunile sale și o plasează asupra ta.
  • când identitatea ta nu este văzută sau recunoscută.

Este responsabilitatea noastră să recunoaștem ce ne provoacă furia și să avem grijă de nevoile noastre.

Istoricul traumatic și furia

Un istoric traumatic, în special traumele de dezvoltare trăite în relații de abuz și/sau neglijare, poate face ca furia să fie intensă și greu de conținut.

Dacă furia copilului nu este acceptată ca reacție sănătoasă la o situație anormală, copilul învață să o suprime pentru a nu pierde relația de atașament. Astfel, la maturitate, poate continua să caute persoane indisponibile emoțional, să își suprime inconștient furia și să repete tiparul frustrării.

Furia nu e trăită ca o furie sănătoasă care oferă protecție. În locul ei, apar durerea, neputința, copleșirea sau comportamentele pasiv-agresive și atacurile distructive.

Furia reprimată

Când protestul copilului este ignorat sau pedepsit, iar situațiile nesănătoase sunt „normalizate”, apar strategii de supraviețuire:

  • renunțarea la propria voință și pierderea controlului asupra vieții personale
  • dificultăți în a stabili limite
  • perfecționism excesiv
  • reprimarea furiei la nivel fizic (tensiune în maxilar, dureri cervicale, de cap, boli)
  • întoarcerea furiei împotriva propriei persoane (autoagresiune, ură de sine)
  • dezvoltarea unui Critic Intern sever.

Furia distructivă, toxică

Când trauma de dezvoltare a fost prezentă mult timp, furia actuală devine frecventă, intensă și greu de controlat.

Persoana de atașament din trecut nu a răspuns potrivit nevoilor de relație ale copilului și, pe de altă parte, el a depins exclusiv de acea persoană. Pentru că în relația timpurie nu a fost soluție, în prezent psihicul nu are altă soluție.

Trăirile reprimate (frica, neputința, vulnerabilitatea) sunt clivate, iar apropierea de aceste emoții activează adesea furia ca mecanism de apărare. Această furie se exprimă adesea agresiv, prin țipete, reproșuri, tăceri îndelungate sau comportamente impulsive. Sau pasiv, prin ironie, înțepături, priviri de sus etc. Pe termen scurt poate da senzația de „eliberare”, dar pe termen lung deteriorează relațiile și starea personală.

De aceea, în prezent, poate încercăm să schimbăm persoanele de atașament, dar de fapt sperăm ca nevoile noastre să fie satisfăcute. Din cauza rănirii profunde, furia tinde să fie frecventă, intensă, greu de controlat. Dar în felul acesta devine o forță pe care nu o folosim pentru a ne proteja și a pune limite sănătoase. Nu o folosim pentru a simți încredere, siguranță și sentimentul că ne putem apăra. Adesea o folosim să intrăm într-o stare de luptă cu celălalt, fără soluție și care ne epuizează.

Autocontrolul furiei

Autocontrolul poate părea dificil, mai ales dacă există un istoric traumatic. Totuși, ascultând mesajele furiei și conectându-ne la nevoile de dedesubt, putem recăpăta controlul asupra reacțiilor.

Strategii utile:

  • exerciții de respirație și calmare
  • conectarea cu o persoană de sprijin
  • mișcarea corpului
  • exprimarea prin artă
  • lovirea unei perne, țipatul într-o pernă, ruperea unor hârtii

Cu practică, putem rămâne în contact cu furia fără să ne copleșească.

Gestionarea furiei

Autocontrolul singur nu este suficient.

Gestionarea furiei într-un proces de psihoterapie individuală ne permite conectarea cu emoțiile „ascunse”. Poate fi despre furie sănătoasă, frică, singurătate, durere, lipsa conectării emoționale cu mama sau o figură de atașament. Poate fi despre neglijare, abandon, despre pierderi semnificative. Gestionarea furiei presupune un proces profund de reconectare care ne ajută să deblocăm resurse importante. Găsim răspunsuri adecvate în loc să recurgem la reacții automate.

De asemenea, putem avea tabuuri despre furie, ceea ce împiedică răspunsul natural de luptă sau fugă în situații de pericol. Într-un proces de psihoterapie a traumei dobândim claritate cu privire la interdicțiile care ne fac să ne blocăm furia.

Psihoterapeutul sprijină auto-reglarea. Te ajută să ai claritate asupra situațiilor în care nu ai putut fi în control, iar limitele au fost abuzate. Te ajută să devii conștient de furia suprimată și de cauzele suprimării ei. Poate că urmezi un model de suprimare a furiei și sacrificiu de sine pentru a crea imaginea unui om bun, iubitor. Sau percepi un pericol foarte mare dacă te exprimi.

Un obiectiv important în reglare îl constituie deblocarea furiei sănătoase suprimate și exprimarea asertivității.

Creșterea clarității în ce privește mesajul furiei ne crește capacitatea de a o conține și gestiona.

Pentru a lucra cu mine îmi poți scrie ce ai nevoie și putem stabili împreună când să ne vedem. Apasă butonul de mai jos și scrie-mi. Voi primi mesajul tău.

Ilustratie: Daniela Dumitru

Rusinea – de la sanatoasa la toxica. Psihoterapia rusinii

Un articol in care gasiti informatii despre rusine: cum o recunoastem, functia sanatoasa a rusinii, functia de supravietuire a rusinii, traumatizare si strategii de camuflare a rusinii, psihoterapia rusinii, recuperare, ce sa faci cand experimentezi rusinea.

Cum recunoastem rusinea?

Ne putem recunoaste rusinea observandu-ne senzatiile fizice in corp, expresiile faciale, posturale si comportamentele noastre. Rusinea este conectata de corp. Legatura cu corpul este exprimata si in vorbirea de zi cu zi. Cred ca ati auzit expresia: nu te pot privi in ochi de rusine.

Senzatia fizica asociata rusinii (felul in care simtim rusinea in corp)  este temperatura crescuta, in special la nivelul fetei. Ne inrosim, ne ard obrajii. Comportamentul fizic specific este de a ne ascunde. Incercam sa ne facem cat mai mici, sa ne asezam in locuri mai retrase, mai putin luminate, mai putin vizibile. Expresiile faciale sunt de evitare a privirii, ochii plecati, parul lasat peste fata si peste ochi. Constiinta faptului ca ne-am inrosit ne poate face sa simtim si mai multa rusine. Postura este inclinata, prabusita.

Rusinea poate fi traita in diferite grade de intensitate, de la timiditate, jena pana la umilire.

Rusinea de sine este traita in sensul in care imi e rusine cu mine sau in legatura cu cine sunt eu. Am o imagine despre mine sau un sentiment ca sunt rau sau inadecvat sau ?ntr-un fel defect/a.

Functia sanatoasa a rusinii

Rusinea are o functie de protectie morala. E un proces natural de retinere care ne apara intimitatea.

Cand facem ceva opus propriilor valori morale sau normelor culturale simtim rusine. Ne este clar de ce ne simtim rusinati. Simtim rusine cand suntem constienti ca am facut rau, am ranit, am fost indisponibili pentru cei care depind de noi. Este o emotie pe care o simtim din sinele nostru sanatos. Cand ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem ne mentinem sanatosi psihic.

Functia de supravietuire a rusinii

Rusinea ne poate inunda in viata de zi cu zi fara sa fi facut ceva imoral sau agresiv. Vorbim de situatia rusinii cronice.

In astfel de cazuri este util sa exploram relatia cu parintii si modul in care am fost rusinati.

  • rusinea a fost folosita de parinte ca mijloc de educatie sau/si ca mod de relationare (abuz), iar parintele a normalizat acest comportament ca fiind benefic. Este ideal daca parintele este capabil sa exprime suparare fara sa il faca pe copil sa se simta izolat emotional. Din pacate, multi parinti au probleme de autoreglare a emotiilor lor si reactioneaza violent, cu furie, cu raceala, cu retragere emotionala. Pedepsele excesive, amenintarea ruperii relatiei, netolerarea nici unui semn de slabiciune/autonomie sunt cai de rusinare si de traumatizare a copilului.
  • in perioada copilariei foarte timpurii retragerea parintelui, absenta, indisponibilitatea lui (neglijarea), ne arunca in experiente de rusine. Ca sugari si copii foarte mici nu dispunem de intelegerea necesara pentru a interpreta dispozitiile, starea de sanatate sau expresiile faciale ale parintilor. La copiii mici se observa posturi rusinate ca reactie la simpla intrerupere a contactului vizual al parintelui.
  • ne putem naste intr-un context sufocat de rusine. Mama poate avea un fundal traumatizat de rusine, la fel si tatal. Inca din uter ne incurcam cu sentimentul de rusine al mamei care nu poate fi continut de ea. Fiind in uter, informatia de rusine ramane la un nivel inconstient in corp ca o stare de normalitate.

Rusinea este un raspuns adaptativ la circumstantele din trecut. In prezent insa poate fi problematica, mai ales atunci cand se creeaza cicluri vicioase, perpetuam izolarea, avem dificultati de relationare.

Mai multe informatii despre sinele supravietuitor, sinele sanatos, traumatizare in relatii, gasiti aici.

Traumatizare si strategii de camuflare a rusinii

Situatiile repetate in care sentimentele, nevoile sau felul de a fi al copilului, nu sunt tratate cu respect, nu sunt recunoscute, au potențialul de a rusina copilul și a-l traumatiza. Experienta de a fi fost traumatizati, duce ea insasi la rusinare.

Copilul pierde vocea unei parti din sine daca nu exista nimeni in mediu care sa ii primeasca acea voce. Copilul experimenteaza o parte din sine ca fiind plina de rusine, nedemna de a fi vazuta, auzita, iubita.

Potentialul de traumatizare a copilului creste pe masura ce parintele este mai dezaprobator, mai rece emotional, mai indisponibil, mai sufocat de rusine, iar copilul este mai mic.

O experienta din prezent ne poate activa brusc trairile de rusine si umilire din copilarie, si, in acelasi timp, rusinea de a fi fost traumatizati. Ne simtim defecti, indecvati, vulnerabili si neputinciosi si ne straduim sa mascam rusinea de a fi astfel.

Teama de a retrai rusine cand primim si cel mai mic indiciu, real sau imaginar, ca nu suntem acceptati, ne face sa apelam la comportamente de camuflare si sa dam mereu inapoi de la nevoile noastre sanatoase.

Apelam la diferite strategii de camuflare a rusinii. De exemplu: retragere, izolare, furie, control, criticism, perfectionism, dependenta, comportament obsesiv, violenta, cruzime, abuz, suicid.

Rusinea ne poate zdrobi capacitatea de a avea emotii pozitive sau confortul de a ne simti bine cu altii. Cand in noi apar : sunt rau/ rea, sunt prost, nedemn, sunt dezgustator, adesea simtim ca nu meritam sa experimentam ceva pozitiv.

Psihoterapia rusinii toxice (cronice)

Cand simtim rusine, suntem mai puțin capabili sa informam lumea despre cine suntem, chiar si in prezenta unui ascultator empatic.

Rusinea nu apare in emisfera stanga a creierului. Ea nu poate fi eliminata prin logica si mijloacele verbale ale creierului stang. Pasi importanti in psihoterapia rusinii presupun sa fii sustinut sa simti ceea ce simti.

Intr-un proces de psihoterapie individuala aducem in constiinta rolul rusinii sau al criticului interior. De asemenea clarificam tiparele interne de rusinare ce pot forma in prezent adevarate bucle repetitive de rusinare.

Psihoterapia rusinii presupune sa fii sustinut in a-ti gasi identitatea si a-ti recupera modul de a fi in lume. Sa iti dezvolti capacitatea de a fi bun, suportiv, pentru tine, pentru nevoile tale relationale. Aceasta dezvoltare presupune sa iti poti contine sentimentele si sa opresti repetarea inconstienta a modelul de rusinare internalizat in copilarie.

Intr-un proces de psihoterapie este de ajutor sa vedem cum ne rusinam in prezent. Si sa ne eliberam de identificarile noastre. De exemplu aceste idei precum: „sunt rau” sau „e ceva in neregula cu mine”, sunt idei cu care ne-am identificat in trecut si care ne mentin in ciclul rusininarii cronice.

Fiind suportivi, conectati cu emotiile, prezenti, nu ne rusinam.

Daca avem si rolul de parinti, ne putem sustine copilul sa dezvolte un sine suficient de puternic si sanatos.

Recuperarile sunt reale, iar un proces de psihoterapie pe trauma este de dorit.

Ce sa faci cand experimentezi rusine cronica?

  • respira constient cand iti dai seama ca simti rusine
  • exerseaza compasiunea de sine;
  • retine ca rusinea este o strategie de supravietuire care a avut un rol important in trecut pentru a te proteja de a fi ranit/a, de a pierde relatia semnificativa de atasament;
  • cauta conexiuni sanatoase cu alti oameni;
  • vorbeste cu un psihoterapeut despre acest lucru;

Daca te confrunti cu rusine si vrei sa incepi un proces de vindecare imi poti scrie. Imi poti descrie pe scurt cu ce te confrunti ori ce te atinge din ceea ce ai citit. Apasă butonul de mai jos și voi primi mesajul tău.

*

Bibliografie:

Rothschild, B. (2000). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald

Mate, G.(2019). Minti imprastiate. Bucuresti: Editura Herald

Niederwieser, S. K., 2024., Ce rusine . Atelier despre rusine si vina