trauma-psihica • Dumitru Daniela

Există momente în care tot ce am construit se dărâmă. Pierzi ceva. Poate un job care te definea sau o relație semnificativă. Treci prin schimbări biologice grele, fie o boală, fie tranziția la menopauză. Sau traversezi experiențe spirituale care te copleșesc. Toate acestea sunt momente în care suntem, la modul cel mai real, la pământ.

În astfel de situații, o întrebare ne apare în minte: care e sensul? De ce trec prin așa ceva?

Sau dacă nu auzim întrebări în mintea noastră, poate ne surprindem justificând ce s-a întâmplat. Ce ni s-a întâmplat. Sau încercând să iertăm pe cineva ori să ne forțăm să acceptăm.

Direcția se construiește

Direcția propriei vieți se construiește treptat. Acolo unde ne ducem intenția, cresc atenția și eforturile noastre.

Din experiența mea, întâi se conturează direcția.

Imediat după o criză, psihicul nostru caută cu disperare o soluție. În acele perioade, sensul poate arăta ca o strategie de supraviețuire: o dorință de a salva pe cineva, o fantezie despre a avea o misiune, o nevoie de a demonstra ceva. Acel „sens” în acel moment are rolul lui salvator — este schela provizorie care ne ține în viață și ne dă puterea să mergem mai departe.

Nu de puține ori m-am rugat să găsesc sensul și direcția. Încotro să o iau. Poate că am așteptat să am revelații. Și cred că de cele mai multe ori avem nevoie să ne putem baza pe ceva sau pe cineva atunci când suntem jos. Iar uneori un punct de sprijin poate fi credința într-o forță superioară. Mai ales atunci când altceva nu este sau nu poate fi primit în interiorul nostru.

La un moment dat am încetat să mă mai rog. Direcția se construia în interiorul meu. Îmi era mai ușor, pentru că aveam eu însămi mai multe repere interioare. Iar direcția să nu mai fie o revelație, ci despre ce îmi doresc pentru mine.

Pericolul iluziilor de vindecare

Trăim într-o lume care ne vinde iluzii. Când suntem la pământ și disperați, suntem vulnerabili în fața promisiunilor de vindecare rapidă: încercăm orice.

Adevărul clinic este altul: psihicul nu poate fi păcălit sau grăbit.

Sensul sau direcția se așează în ritmul lor. Să forțăm asta nu este vindecare. Poate fi invalidare și re-traumatizare. Un proces natural și sănătos nu îți promite că îți face ceva, ci îți oferă cadrul de siguranță în care să te întâlnești pe tine, fără să te mai dezintegrezi.

Care e sensul?

A căuta o direcție după o criză nu înseamnă să justifici răul care ți s-a întâmplat, ci să te întrebi: „Având în vedere unde mă aflu astăzi, cum pot face ce este mai bine pentru mine?”

În realitate, sensul este o direcție pe care o construim zi de zi, chiar din locul în care ne aflăm.

Între momentul de criză și până la găsirea sensului, este nevoie de un timp mai lung. Sensul apare cu mult mai târziu, după depășirea crizei. Sensul se conturează uitându-ne înapoi, ca la o sumă a mai multor momente în care am căutat, am înțeles ceva, am simțit intens, am ales o direcție.

Când te întrebi care e sensul după o pierdere sau o experiență grea, pot spune că sensul se va dezvălui. De fiecare dată. Dar mai întâi apar alte trăiri, alte preocupări: psihicul încearcă să facă față cum poate mai bine la o situație care îl copleșește.

După multă furtună interioară sensul se poate dezvălui.

Sensul este despre cine devii tu după acea experiență. Ce capacitate din tine ai dezvoltat. Sau ce parte din tine ai integrat. Acesta e sensul care vine de după experiența de integrare a crizei și a ceea ce a presupus ea.

Identitatea noastră este suma tuturor experiențelor noastre, a rolurilor pe care le-am avut, a bătăliilor pe care le-am dus. Cu fiecare experiență, identitatea noastră se lărgește. Și aici este un sens de creștere.

Cum te pot însoți

Ca psihoterapeută, știu că nu îți pot oferi un răspuns de-a gata la întrebarea „care e sensul?”. Pentru că nu știu răspunsul pentru tine.

Ceea ce știu este să te însoțesc să traversezi tranzițiile grele din viața ta. Să rămân alături când îți e greu, cu propriile tale bătălii, emoții sau conflicte interioare.

Știu că nu e despre sensul meu, ci al tău.

Ilustrația este creată de mine din pete de cafea, cărora le-am dat apoi un sens într-o formă recognoscibilă.

Un articol despre anxietate si frica.

Ce este frica?

Frica este profund primordiala si are o functie de protectie. Ea ne alerteaza in cazurile de posibila ranire si de amenintare a propriei vieti.

Sunt o serie de senzatii interne care sunt transmise rapid creierului si astfel:

suntem informati intern ca simtim frica,
comunicam celor din jurul nostru ca simtim frica prin intermediul posturii corporale sau a expresiei faciale.

Senzatiile interne asociate fricii sunt:

puls crescut, batai puternice ale inimii, musulatura incordata, transpiratie, uscaciune a gurii, tremurat, respiratie scurta si rapida.

Expresiile faciale si de postura asociate fricii sunt:

paloare a fetei, tremurat, ochi mariti, sprancene ridicate, fuga, ascundere.

Neurostiinta fricii

Diferitele informatii captate de simturile noastre ajung in maduva spinarii. De aici trunchiul cerebral si sistemul limbic (regiunea subcorticala) lucreaza impreuna si creeaza stari precum furia sau frica.

Apoi intervine reglarea descendenta din partea cortexului frontal. In felul acesta evaluam situatia, decidem, manifestam empatia sau comportamentul moral. Cand toate partile comunica intre ele, noi avem capacitatea de a ne proteja si a ne regla.

Cand suntem traumatizati desi suntem informati prin diferiti stimuli, nu avem contact cu cortexul frontal. Din acest motiv ne lipseste perspectiva, claritatea, capacitatea de reflectie si empatie. Cand suntem declansati de ceva si ne este frica, are loc o bucla subcorticala.

Cu alte cuvinte, controlul e preluat de creierul nostru de supravietuire. Manifestam raspunsuri de lupta, de fuga, colaps, a face pe plac sau agatarea/strigatul de ajutor. In corpul nostru se mobilizeaza posturile defensive specifice si instinctiv ne retragem, fugim, inghetam sau intram in colaps, ne luptam.

De la frica la anxietate

Cand ne confruntam cu pericolul de amenintare a vietii (boala, accident, etc), frica este traita ca teroare. O data ce evenimentul se incheie, teroarea se reduce.

Cu toate acestea, ulterior, in timpul unui flashback, teroarea se poate intoarce cu aceeasi intensitate initiala. Desi nu ne confruntam cu un pericol real, simtim aceeasi frica.

In cazul in care o figura de atasament ne-a produs o trauma, frica este inhibata. Nu mai recunoastem frica fata de figura de atasament. In schimb ne confruntam cu anxietate si cu dificultatea de a recunoaste de unde vine pericolul.

In anxietate pericolul este supraestimat, in timp ce resursele personale sunt subestimate. Perceptia continua a amenintarii poate duce la dificultati in a discrimina intre ceea ce este cu adevarat primejdios sau nu.

Functia protectiva a fricii este blocata si persoana cauta protectia prin retragere sau evitare.

Anxietate – manifestata ca retragere, evitare a contactului cu mediul

In cazul traumatizarii, frica persista mult timp dupa ce amenintarea a disparut. Persoana ajunge sa perceapa mediul exterior ca fiind periculos, chiar daca nu este asa.

Persoana care a fost expusa la experiente adverse, poate simti frica :

de a iesi
de a relationa
de a fi vazuta
de a vorbi
de critica
de dezaprobare, rejectie
de a nu fi ridiculizata
de a incerca lucruri noi
de un aparat medical, de medici, de caini, etc.

Anxietate – manifestata ca retragere, evitare a contactului cu sine

Activitatea simpatica si parasimpatica a sistemului nervos provoaca diferite senzatii corporale. Constientizarea lor ne permite sa ne identificam nevoile si sa simtim starea de bine.

Mai jos am descris ciclul Gestalt al unei nevoi. Acesta incepe de la senzatie. Daca o constientizam, ne putem mobiliza in sensul satisfacerii nevoii legate de acea senzatie. Actiunea propriu zisa facuta in scopul satisfacerii nevoii, este continuata de contactul cu ce avem nevoie si cu satisfactia implinirii.

Acest ciclu sanatos este intrerupt cand suntem intr-un atasament dezorganizat si suntem expusi la trauma de dezvoltare. Persoana de ingrijire nu vede copilul ca pe un sine distinct cu propriile nevoi, cu propria identitate si vointa.

Ca urmare a adaptarii la figura de atasament, in prezent, cand apare o manifestare interna (senzatie), apare si un nivel de anxietate, respectiv:

putem percepe o senzatie vaga, dar creierul de supravietuire „stie” ca este periculos sa o simtim. Reprimam, ne desensibilizam, ceea ce poate duce la tulburari psihosomatice;
ne preocupam continu sa constientizam si satisface nevoia celuilalt, in timp ce ignoram nevoia interna. Putem ajunge sa credem ca nu avem nevoi. Putem manifesta tulburare alimentara;
in loc sa ne mobilizam pentru a obtine ce avem nevoie, negam senzatia producatoare de anxietate;
ne temem ca agresam pe celalalt daca ne exprimam sau actionam, dar sa actionam auto-agresandu-ne;
optiunea de a pierde controlul in apropiere de contactul final poate produce anxietate mare si sa franam pentru a-l evita;
la nivelul satisfactiei, anxietatea se manifesata prin dificultatea de a da drumul.

Psihoterapie anxietate

Persoanele cu anxietate si atacuri de panica pot vorbi persistent despre :

senzatii fizice perturbatoare
frica rezultata in urma acestor senzatii.

Poate fi dificil sau imposibil sa identifice:

ce le-a declansat anxietatea,

ce trebuie sa faca pentru a o reduce sau
de unde provine frica.

„Simțeam că nu pot să respir și mă apuca panica, deși parea că pot gestiona stresul. Daniela este o prezență caldă care m-a ajutat să nu mai ‘trag de mine’ pentru a fi la înălțimea așteptărilor și să încep să-mi fac loc în propriile relații.” — C., clientă

Cum ajută psihoterapia în gestionarea anxietății:

folosim tehnici de meditatie, de respiratie, de vizualizare;
exprimam creativ sentimentele si gandurile;

observam in ce contexte creste anxietatea, ce o declanseaza;
reflectam asupra gandurilor anxioase;
aducem atentia pe corp si constientizam senzatiile corporale;
separam gandurile si credintele de senzatiile care stau la baza lor;
crestem capacitatea de a simti senzatiile fizice si a le tolera;
modificam constient postura pentru a informa creierul despre starea de siguranta;
ne facem obiceiuri sanatoase;
crestem relatiile sanatoase;
recuperam treptat functia protectiva a fricii.

De la anxietate la frica

Cand ne confruntam cu anxietate, psihoterapia individuala NARM sau Metoda Intentiei recalibreaza sistemul nervos. Revenim la functionarea de baza si la emotia reglata. Ne recuperam functia protectiva a fricii, iar anxietatea scade.

Contacteaza psihoterapeut

Bibliografie

Siegel, D. (2014). Valtoarea mintii. Bucuresti: Editura Herald.

Francesetti, G., Gecele, M., Roubal, J. (2014). Aplicatii clinice ale psihoterapiei Gestalt. Anxietatea in situatie: Perturbarile Constructiei Gestalt, de Jean Marie Robine. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Rothschild, B .(2013). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald.

Moreau, A (1999) . Incursiune in autoterapia asistata. Constanta: Editura Polirom

Levine, P. (2022), Intr-o voce nerostita. Bucuresti: Editura Pagina de Psihologie

Ilustratie: Daniela Dumitru

Arhive etichetă: trauma-psihica

Care e sensul? Despre a căuta o direcție în viață după criză