Arhive etichetă: granite-psihice

Granițele psihice reprezintă limita invizibilă care ne definește identitatea, nevoile și spațiul de siguranță în raport cu ceilalți. Practic, stabilirea unor limite sănătoase este esențială pentru integritatea noastră. În aceste articole, explorăm cum funcționează granițele în diverse contexte de viață. Dar și cum ne putem recupera vocea personală atunci când acestea sunt sau au fost încălcate.

De la dinamica relațiilor profesionale și asertivitate, până la impactul profund al traumelor de atașament sau al abuzului sexual și traumatizare sexuală.

Trauma sexuală timpurie și ecourile ei în relațiile de adult

Trauma sexuală timpurie și ecourile ei în relațiile de adult

Pentru multe persoane care au suferit trauma sexuală timpurie, amintirile nu apar ca imagini clare sau narațiuni coerente. În schimb, pot apărea sub formă de senzații fizice, stări afective sau flashback-uri difuze.

Atenție: Conținut cu potențial emoțional ridicat.

Este o traumă care rămâne în corp, în simțuri, în trăiri difuze pentru că:

  • e trăită într-o etapă în care gândirea conștientă și poate chiar vorbirea nu sunt încă pe deplin dezvoltate
  • lipsește un martor care să îndepărteze pericolul și să pună în cuvinte experiența pentru copil.

Dacă te-ai surprins retrăgându-te, micșorându-te, încercând să nu deranjezi – nu ești singur(ă).

Pentru mulți oameni care au trăit experiențe dureroase în trecut, corpul continuă să vorbească și astăzi. Se strânge, se apără, chiar și atunci când pericolul nu mai e prezent. Dacă te regăsești în imagine sau în cuvintele de mai sus, poate fi un început să îți recunoști propriul adevăr. Și e permis să simți, să ai întrebări, să cauți în ritmul tău. Poate fi greu, dar nu ești singur(ă).

Legătura dintre corp și trauma sexuală timpurie

Tot mai multe cercetări indică o legătură între traumele sexuale timpurii și disfuncțiile somatice, în special cele gastrointestinale. Copiii care au trecut prin abuz sexual sau neglijare severă pot dezvolta, în timp, simptome precum:

  • constipație cronică
  • dureri abdominale
  • greață
  • balonare
  • alternanță între constipație și diaree.

Aceste simptome pot persista și la vârsta adultă, mai ales în contexte de stres sau rememorare traumatică. Greața, senzația de indigestie sau tulburările de tranzit intestinal pot reflecta o încercare a corpului de a exprima ceea ce psihicul a fost forțat să țină înăuntru prea mult timp.

De asemenea, la vârsta adultă pot apărea senzații precum: repulsie, dezgust, dureri de cap, un sentiment de murdărie profundă sau nevoia imperioasă de a elimina ceva din corp.

Trauma sexuală timpurie și disocierea de agresor

Uneori, agresorul nu este un străin, ci o figură de atașament – ceea ce forțează psihicul copilului să se rupă în bucăți pentru a putea supraviețui. O parte a sinelui vede, dar tace. Apare frica viscerală de a pierde o relație de care depinde pentru a trăi. O altă parte se minte pentru a păstra relația. Iar corpul… rămâne să țină adevărul, chiar și decenii mai târziu.

Copilul nu poate accepta imaginea unui părinte-abuzator. Pentru a supraviețui psihic, mintea disociază: separă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat de imaginea „părintelui bun” care ne iubește și „ne face bine”. În acest proces, realitatea agresiunii este uitată, iar agresorul este ascuns sub o mască. Corpul însă continuă să semnaleze: ceva nu este în regulă.

Această disociere este adesea atât de profundă încât adultul de mai târziu uită complet faptele agresive sau le minimalizează: „Poate n-a fost chiar așa”, „Poate îmi închipui”, „Poate era doar un gest de grijă”. Însă corpul își amintește.

Trauma sexuală timpurie și dificultățile în relațiile adulte

O altă consecință frecventă, dar puțin recunoscută, este tendința de a respinge partenerii sau potențiali parteneri sexuali. Atunci când trauma timpurie nu este conștientizată, corpul reacționează în prezent cu repulsie, frică sau închidere, ca răspuns la un pericol care nu mai este actual. Astfel, putem respinge ceva bun și sigur, pentru că trupul răspunde la ceva ce a fost periculos în trecut.

Această confuzie poate duce la dificultăți mari în relaționare, la izolare și la sentimente de rușine sau inadecvare. Este esențial de înțeles că aceste reacții nu sunt alegerile noastre conștiente, ci manifestări ale traumei sexuale încă nevindecate.

Greața ca memorie traumatică

Una dintre senzațiile cele mai tulburătoare care pot apărea în procesul de rememorare și confruntare cu trauma sexuală este greața. O greață profundă, viscerală, care pare să ceară expulzarea a ceva ce nu poate fi integrat. Ea semnalează că ceva nu e tolerabil pentru corp – în cazul acesta, o situație psihologică intolerabilă.

În cazul traumei sexuale timpurii, greața e un răspuns visceral la ceva ce ni s-a făcut fără voia noastră, fără capacitatea de a ne opune.

Pentru multe persoane, greața poate apărea ca o trăire inexplicabilă, recurentă, fără o cauză fizică identificabilă. Greața poate apărea în valuri, uneori fără un motiv aparent. Dar, în realitate, ea este adesea o reacție de apărare sănătoasă. E un protest somatic în fața amintirii implicite a unui act invaziv, nedrept, murdăritor. Corpul începe să recunoască agresiunea și agresorul și nu mai vrea să „înghită” și să suporte ceea ce nu i-a fost niciodată firesc. Vrea să elimine ceea ce recunoaște ca fiind murdăritor, invaziv, inacceptabil.

Rușinea: o închisoare care nu aparține victimei

În trauma sexuală timpurie, rușinea este adesea intensă și greu de separat de identitatea proprie. Deși agresorul este cel care ar trebui să o poarte, rușinea se lipește de victimă ca o a doua piele. Este rușinea de a fi fost atins într-un mod nepotrivit, de a fi fost vulnerabil, neprotejat, manipulat. Dar și rușinea de a vorbi, de a recunoaște, de a spune: „mi s-a întâmplat mie”.

Această rușine devine o barieră în calea exprimării. Mulți supraviețuitori simt nevoia să protejeze agresorul – tocmai pentru că era părinte – și se tem de judecata celorlalți: „Dacă aș spune, oamenii m-ar vedea murdar, slab, vinovat.”

Protestul interior: un semn al vindecării

Trauma reprezintă, prin definiție, o încălcare brutală a granițelor psihice și fizice, lăsând persoana fără un sentiment de siguranță și control

Accesul la protest – acel „nu” visceral, autentic, care poate n-a fost niciodată rostit – este un moment cheie în procesul de vindecare. Este vocea vieții care spune: „mi s-a făcut un rău, iar eu am dreptul să nu mai tac”.

Concluzie

Trauma sexuală timpurie lasă urme invizibile și greu de articulat. Însă ele pot fi scoase la lumină, treptat, cu blândețe și curaj. Disocierea, rușinea, greața – toate pot fi înțelese nu ca dovezi ale unei slăbiciuni, ci ca forme de protecție și semnale către adevăr. Iar adevărul, oricât de greu ar fi, este începutul eliberării.

Adevărul tău, oricât de dureros, aduce claritate. Iar claritatea aduce libertate. Nu pentru a condamna trecutul, ci pentru a elibera prezentul.

Procesul de vindecare începe adesea cu o întrebare simplă: Ce îmi spune corpul meu acum?

Răspunsul nu vine întotdeauna din cuvinte, ci din ascultare. Dintr-un spațiu de siguranță în care persoana poate spune, în sfârșit:

„Sunt în siguranță. Am voie să simt. Nu mai sunt acolo. Îmi las corpul să îmi spună povestea. Îmi aud adevărul. Și mă cred.”

În procesul de psihoterapie traumă sexuală folosesc modele teoretice și practice specifice psihotraumei (NARM si Metoda Intentiei).

Daca doresti sa lucram impreuna imi poti scrie pe scurt problema ta si te contactez cat pot de repede,

Contacteaza psihoterapeut

Studii:

The Relationship Between Trauma Exposure, PTSD Symptoms, and Gastrointestinal Symptoms

Unexplained Gastrointestinal Symptoms After Abuse in a Prospective Study of Children at Risk for Abuse and Neglect

Imagine: Este o ilustratie originală, creată de mine, „Despre corpul care se strânge, se apără chiar și atunci când pericolul nu mai este în prezent”.

Adolescenta. Factori care duc la traumatizare sexuala

Un articol despre traumatizare sexuala .

Niciun copil, chiar si cu un suport parental solid, nu este complet ferit de riscul de a fi agresat sexual.

Totusi, cele mai multe situatii de traumatizare sexuala apar :

  • in situatii in care agresorii sexuali sunt oameni „draguti”, pe care deja ii cunoastem;
  • in cazurile in care e un fond de lipsa de iubire si de protectie din partea parintilor. Copiii neiubiti si neprotejati de mamele lor sunt foarte avizi de contact fizic si devin o prada usoara.

Ce presupune un fond de lipsa de iubire si de protectie din partea familiei?

Lipsa de iubire si de protectie este experimentata prin :

  • abuzarea si/sau neglijarea de catre parinte a nevoilor de relatie ale copilului, pe parcursul cresterii lui;
  • adoptarea de catre parinte a unui stil de relationare nepotrivit cu varsta copilului;
  • traumatizare sexuala de catre parinti in diferite etape de dezvoltare a sexualitatii;
  • alte moduri de agresare a sexualitatii.

Cum definim adolescenta ?

Etapa de varsta cuprinsa intre 12 – 18/20 ani si chiar pana la 24 ani in cazul adolescentei tarzii.

  • Este o etapa de evolutie, importanta in dezvoltarea fiintei umane, cu nevoi foarte specifice.

Este un mit sa credem ca trebuie sa supravietuim acestei etape, sa o induram si sa o depasim. Este nevoie sa ne implicam activ ca parinti in aceasta perioada. Adolescentii nu au nevoie doar sa supravietuiasca adolescentei, ei au nevoie sa se dezvolte armonios datorita acestei perioade.

  • Etapa de tranzitie de la dependenta si viata de familie din copilarie, pierderea a ceva familiar, spre anii care urmeaza.

Care sunt nevoile de relationare specifice unui adolescent?

Hai sa ne punem in pielea unui adolescent, daca nu cumva esti chiar adolescent. Exista un spatiu suficient de hranitor pentru fiecare nevoie in parte sau acestea au fost neglijate sau abuzate? Are adolescentul nostru un suport semnificativ pentru a isi putea implini nevoile firesti de dezvoltare?

1. Nevoi de separare si diferentiere de parinti

Diferentierea este capacitatea de a ramane eu, in timp ce sunt aproape de oamenii importanti pentru mine:

– am initiative si propria agenda;

– incep sa delimitez granitele psihice (nu spun parintilor tot ce fac, uneori refuz sa particip la diverse activitati de familie, am uneori conversatii secrete cu prietenii);

– ma uit spre parintii mei ca la oameni cu defecte si limite si nu ca la niste eroi.

2. Nevoi de autonomie

– de a fi singur

– de a decide pe cont propriu

– de a ma descurca pe cont propriu

– de a ma baza pe corp si de a decide ce fac cu propriul corp

– de a ma simti liber

– de a explora

– de a ma juca, a ma exprima

– de a fi unic, diferit Nevoia de a spune „nu”si „stop”

3 . Nevoi de apartinere si adaptare la cei de aceeasi varsta

– de a fi valorizat

– de a fi cautat

– de a fi primit cu bucurie

– de a simti vitalitatea

– de a primi feedback

– de a fi ghidat

– de schimburi fiziologice

4. Nevoi de explorare, manifestare si exersare a sexualitatii

– apar hormonii sexuali si activitatea hormonala creste

– simt interes sexual fata de cineva strain

– vreau sa explorez relatiile sexuale, experimentez, ma manifest, nu intotdeauna cu reusite.

5. Nevoi de cautare si formare a identitatii

– cine sunt ? care sunt valorile personale ?

– gusturile (mancare, alura, muzica, idealuri si atitudini)

– pasiunile

– identitatea vocationala

– identitatea sexuala

– identitatea de gen

– relatia cu religia/spiritualitatea

Care sunt stilurile de relationare parinte-copil?

Sunt 3 stiluri de relationare parinte-copil valabile in fiecare etapa, respectiv :

1. Stilul Supraveghere Grijulie

– parintele isi asuma in totalitate responsabilitatea pentru dezvoltarea copilului sau

– tot ce il priveste pe copil il priveste si pe parinte

– este o simbioza totala intre parinte si copil

2. Stilul Negociere – Responsabilitate

– fiecare este stapan peste agenda sa

– propriilor dorinte si obiective sunt coordonate cu ale celuilalt

– colaborare si compromis

– este un spatiu comun de respect

3. Stilul Dialog – Consultare

– parintele ofera informatiile si perspectiva DOAR cand este intrebat

– copilul este liber sa ajunga la propriile concluzii si sa ia propriile decizii

– granitele sunt foarte clare intre parinte si copil

In adolescenta, toate stilurile de relationare exista, dar este sanatos sa predomine stilul Negociere-Responsabilitate .

Un stil de Dialog – Consultare predominant ar echivala cu neglijare.

Un stil de Supraveghere Grijulie predominant ar echivala cu abuz.

Exemple de situatii de traumatizare sexuala a copilului, de la conceptie la adolescenta

– persoana de ingrijire respinge genul copilului, respinge sexualitatea

– partile intime sunt manevrate de parinte cu brutalitate si obsesiv in timpul spalarii, pe motiv ca sunt foarte murdare

– energii sexuale ale parintilor neingradite, dorinte ascunse, atingeri sexualizate poate neconstientizate de parinte, dar care il tulbura pe copil si ii invadeaza granitele

– mutilarea genitala (circumcizia)

– manevrarea dura a partilor intime in timpul interventiilor medicale

– persoana de ingrijire evita sa numeasca organele sexuale, sa discute, este rigida, anxioasa, violenta

– persoana de ingrijire are comportament de curtare si promoveaza prin ton, actiuni sau cuvinte faptul ca are o relatie „speciala” cu copilul

– persoana de ingrijire nu se simte confortabil cu propria energie sexuala si isi infraneaza afectiunea si atingerile adecvate atat de necesare pentru maturizarea afectiva a fiului sau fiicei

– copilul este atins sau i se solicita sa se dezbrace, sa priveasca ori sa puna mana pe organele sexuale ale agresorului

– expunerea la o varsta nepotrivita la acte sexuale ca martor

– incest – raport sexual cu rude in linie directa sau intre frati, surori

– viol intr-o relatie sau in afara ei

– expunere la materiale cu continut pornografic sau a fi implicat in pornografie

– prostitutie

– ritualuri sexuale sadice

Modificari in structura si functionarea creierului specifice in adolescenta

Un alt factor care duce la traumatizare sexuala este legat de impulsul de cautare a satisfactiei de catre adolescent. Acest impuls apare pe fondul modificarii creierului in aceasta etapa de varsta.

Ce putem recunoaste?

  • Impulsivitate crescuta care presupune actiune imediata, fara reflectie, cautarea de senzatii tari, de distractie, testarea limitelor, incalcarea regulilor;
  • Predispozitie catre adictii care implica secretia de dopamina si generarea unui ciclu de adictie
  • Gandirea care se manifesta prin a da importanta exagerata rezultatului pozitiv si atenuarea rezultatului negativ.

Este de ajutor sa tinem cont de schimbarile specifice si sa asiguram, ca parinti, un mediu cat mai sigur.

Traumatizare sexuala. Ce este trauma psihica ?

Trauma psihica este o experienta personala de disociere atat de coplesitoare incat o depozitam intr-o alta parte a mintii. Nu devine parte din istoria personala. Trauma psihica ne provoaca sentimente profunde de neputinta, vulnerabilitate fara protectie si teama. Ea duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatii de autoreglare.

Modul in care experientele la care suntem expusi conduce la traumatizare sexuala depinde de la persoana la persoana, de conditiile de producere a respectivelor situatii, dar si de suportul sau lipsa acestuia dupa eveniment, respectiv :

  • imprevizibilitate si lipsa de control – evenimentul e in afara orizontului normal de asteptare. Copilul nu se poate apara, este nevoit sa se supuna pasiv vointei celuilalt sau pot fi abuzuri frecvente.
  • relatia cu persoana care induce trauma – copilul e mai afectat cu cat persoana este cunoscuta, de incredere, are un statut social, putere si prestigiu. Sau este o relatie de dependenta, de atasament si nu il poate recunoaste ca agresor. Pe de alta parte, adultii, parintii cu care copilul vine in contact sunt ei insisi expusi la violente sexuale nerezolvate.
  • perceptia personala a experientei – copilul percepe incalcarea limitelor personale (atingerea il tulbura, il face sa se simta inconfortabil, in pericol, murdar, stanjenit, il sperie, simte placere, dar si durere, confuzie)
  • suportul primit dupa eveniment – copilul nu este crezut, nu poate vorbi, este amenintat sa pastreze secretul

Consecinte ale traumatizarii nevoilor de relatie si a sexualitatii. Semne si simptome.

– ma simt/ ma las tratat/a ca un obiect

– tratez pe altcineva ca pe un obiect

– nu ma pot proteja, supunere, granitele psihice sunt sunt distruse

– nu pot pune limite santoase, nu pot spune NU

– dispretuire corp, nu il simt/ vreau perfectiune fizica

– responsabilitatea este inversata

– increderea in ceilalti e pierduta, retragere

– nu pot discrimina pericol – siguranta

– confuzie intre nevoia de iubire, apartinere si nevoia de implinire sexuala (caut iubirea, apartinerea oferind sexualitate)

– confuzie de identitate/ identificare cu ce ii place celuilalt

– simptome fizice (infectii, alergii, migrene, tulburari de somn

– hipersexualitate, dependenta, autovatamare

– disfunctii sexuale, boli cu transmitere sexuala

– tulburari alimentare, de personalitate, mentale

Ce este sexualitatea sanatoasa?

Sexualitatea are legatura cu intregul corp si psihic, incepand inca din perioada intrauterina. Este forta vietii, energia vitala creatoare. Are nevoie sa se miste liber prin corp, sa fie exprimata in proiecte creative ori prin stabilirea unor legaturi romantice. Sexualitatea sanatoasa este conectata cu dorinta, placerea si implinirea sexuala si presupune experiente relaxante si optionale.

Cine poate ajuta?

Poate fi orice persoana adulta in care simti ca ai incredere si care

  • este curioasa, prezenta, te asculta, te vede, te crede, este blanda, nu te judeca, iti ofera suport, iti accepta emotiile.

Apelarea la sprijinul unui psihoterapeut specializat in trauma aduce ghidarea necesara situatiei in care esti.

Contacteaza psihoterapeut

*

Bibliografie:

Levine, P. & Kline, M. (2018). Cum ii Ajutam pe Copii sa Faca Fata Traumelor, Editura For You, Bucuresti

Lee, R & Harris, N (2014). Psihologia Copilului si Adolescentului, Editura Gestalt Books, Bucuresti

Siegel, D (2014). Valtoarea Mintii, Editura Herald, Bucuresti

Ruppert, F. (2018). Corpul Meu, Trauma Mea, Eul Meu. Editura Trei, Bucuresti

Vasile, D, M. (2016). Traumele de Relatie, Workshop ISTT, Bucuresti

Vasile, D & Lespezeanu , M. (2017). Traumele Psihice la Copii, Workshop ISTT, Bucuresti

Vasile, D. (2023). Cum Pot Sprijini Dezvoltarea Sexuala a Copilului Meu? Workshop ISTT, Bucuresti


Atasament lumea reprezentarilor. Lentila prin care privim lumea

Atasament, lumea reprezentarilor

Tipul de atasament pe care il avem ne determina sa privim lumea exterioara printr-o „lentila” – ea contine harta mentala, lumea reprezentarilor pe care le avem despre experientele noastre precedente. Acest mod ne scuteste sa reinventam roata cu fiecare experienta noua. In acelasi timp, are un impact major asupra felului in care relationam cu sine si cu ceilalti.

„Lentila„, lumea reprezentarilor sau cum ne reprezentam lumea, are la baza suma tuturor interactiunilor noastre cu persoanele de atasament.

Pot fi persoane de atasament securizante; ele ne creeaza o stare de confort si alinare si le percem ca fiind o baza de siguranta. Pot fi persoane de atasament insecurizante. Aceastea nu reusesc deloc sau reusesc ocazional sa fie prezente, sensibile si responsive emotional.

Interactiunile timpurii cu mama si cu tata se inregistreaza in psihic ca tipare de atasament. Ele sunt mentinute si intarite prin relatia noastra continua cu parintii.

Practic, „lentila„, modul in care ne reprezentam astazi lumea si pe noi insine, are de-a face cu calitatea relationarii cu parintii nostri.

Un proces de psihoterapie individuala, metaforic vorbind, presupune sa ne „curatam lentila„. Acest lucru inseamna sa ne cunoastem modul in care ne reprezentam lumea. De asemenea dobandim claritate daca acest model se potriveste sau nu cu lumea reala si cu lumea noastra interna.

Un alt aspect presupune sa „ne mentinem lentila curata„, ceea ce insemna sa internalizam un model sanatos de comportamente, comunicare si reglare a trairilor afective. Un psihoterapeut informat pe teoria atașamentului te ajuta sa internalizezi un model sanatos.

In continuare, pentru a simplifica citirea, voi folosi termenul „mama” pentru a ma referi la persoana de ingrijire pentru copil.

Totodata am atasat mai jos doua imagini prin care incerc sa redau vizual, in cazul atasamentului evitant si al celui anxios/preocupat, interactiunea dintre un individ (EU) si mediul inconjurator (Lumea externa). Lentila, adica modul in care interpretam lumea, are doua fatete, respectiv:

  • modul in care ii percepem pe ceilalti si,
  • modul in care ne percepem pe noi insine.

Lumea reprezentarilor in Atasament evitant

In atasamentul evitant, mama poate fi prezenta fizic, dar respinge comportamentul de atasament al copilului mic. Ea nu tolereaza tristetea si plansul copilului, este incomodata de contactul fizic cu acesta si este indisponibila emotional. Pentru ca mama nu este capabila sa citeasca indicii non verbali pe care ii manifesta copilul, ceea ce ofera ea nu are legatura cu ceea ce are nevoie copilul.

Intr-o astfel de interactiune cu mama, invatam de timpuriu ca atunci cand ne exprimam direct emotile si nevoile si cautam confort si ingrjire, vom fi respinsi.

Modelul despre ceilalti

Felul in care ne adaptam in aceasta relatie de atasament este sa ne rupem de nevoile relationale de baza si sa inhibam cautarea confortului si alinarii la mama.

Mai tarziu, in relatiile noastre, ne reprezentam lumea asa cum o cunoastem pe mama. Prin aceasta „lentila”, construita in timp, potrivim lumea cu modelul intern pe care il avem despre relatii.

Nu ne asteptam sa fim sprijiniti de ceilalti, nu ne putem baza pe ceilalti. In lumea noastra interioara s-a consolidat asteptarea ca ceilalti nu sunt disponibili pentru noi. Cel mai sigur mod este de a pastra distanta.

Chiar si cand vrem sa cautam contact, nu e ca si cum stim cum sa facem. In acelasi timp, putem resimti lipsa contactului sanatos, sprijinului, intimitatii, intr-un mod dureros, desi constient sa nu avem claritate despre ce ni se intampla. Cautarea contactului si apropierea de ceilalti ne activeaza distresul pe care l-am reprimat de-a lungul timpului, respectiv frica, furia, rusinea, durerea de a fi respinsi.

Contactul cu lumea externa este foarte redus, minimizam nevoia de atasament si maximizam explorarea mediului non-uman. Si contactul cu lumea interna este redus, respectiv cu emotiile, cu senzatiile si corpurile noastre.

Modelul despre sine

Ne percepem independenti, puternici, completi. Preferam singuratatea.

Lumea reprezentarilor in Atasamentul anxios/preocupat

In atasamentul anxios mama este preocupata de altceva, fiind disponibila emotional pentru copil doar ocazional si intr-un mod imprevizibil. Ea nu respinge copilul nici verbal, nici fizic, dar contactul ei nu are suficienta vitalitate pentru alinare si confort. In relationare, ea descurajeaza, subtil sau mai putin subtil, autonomia copilului.

Modelul despre ceilalti

Intr-o astfel de interactiune cu mama, invatam de timpuriu sa inhibam explorarea. In schimb, ne exprimam emotiile si nevoile intr-un mod persistent. Ne imaginam ca, daca mentinem presiunea in aceasta maniera de neconfundat, mama va continua sa ne asigure ingrijirea.

Felul in care ne adaptam in aceasta relatie de atasament este sa ne rupem de nevoile relationale de baza si fie:

  • oscilam intre a ne deschide fata de conexiunea cu mama si a o respinge cu furie;
  • avem manifestari de neajutorare si suntem prea coplesiti si neputinciosi, dar la fel de lipsiti de confort si alinare.

Mai tarziu, in relatiile noastre, mentinem modelul de atasament la care ne-am adaptat. Spre deosebire de atasamentul evitant, in atasamentul anxios/preocupat percem lumea externa ca fiind disponibila pentru noi sau ca si cum ar trebui sa fie constant disponibila pentru noi, fara sa avem claritatea cum este de fapt acel mediu si fara sa putem cuprinde ca ceilalti ar putea avea nevoile lor proprii.

Modelul despre sine

Ne simtim ca si cum suntem complet dependenti de celalalt, incapabili sa ne continem distresul si sa ne simtim confortabil in absenta persoanei de atasament.

Fiind blocati la un stadiu emotional de bebelus, indiferent care este in prezent varsta noastra biologica, cautam contactul si alinarea, fara sa avem granitele propriului nostru sine.

Indiferent daca suntem mai furiosi ori mai pasivi, amplificam nevoia de atasament si minimizam explorarea autonoma.

În psihoterapie, te pot sprijini în explorarea modului în care îți reprezințil umea. Împreună putem să rescriem scenariile vechi și să construim granițe psihice care să îți ofere, poate pentru prima dată, sentimente de autonomie și siguranță.

Contacteaza psihoterapeut

*

Bibliografie:

Wallin, David J. (2010) Atasamentul in psihoterapie. Bucuresti: Editura Trei.