Arhive etichetă: metoda-intentie

Tulburarea de deficit de atentie (ADD / ADHD) la adulti

Diagnostic ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie se defineste prin trei caracteristici majore, respectiv:

  1. Capacitate slaba de concentrare
  2. Control slab al impulsurilor
  3. Hiperactivitate

Cel mai adesea in familiile noastre nu este recunoscuta aceasta tulburare. Din acest motiv simptomele se rigidizeaza. Cu sprijin psihoterapeutic adecvat suntem capabili:

  • sa ne apropiem de noi insine cu blandete si compasiune
  • sa ne oferim un maternaj bun
  • sa ne maturizam psihic
  • reducem simpomele.

Descriere ADD / ADHD la adulti

Tulburarea se caracterizeaza printr-un tumult psihologic si comportamente specifice unor instante de copil, respectiv:

Comportamente

  • dificultati in a urmari firul unei conversatii, cu exceptia activitatilor de mare interes si motivatie (absenta mintii)
  • dificultati in a duce o idee la capat, de a ramane concentrati pe un subiect
  • dificultati de concentrare pe ceva ce ne intereseaza cu adevarat
  • neputinta de a urma instructiuni sau de reamintire a lor
  • slab control al impulsurilor (nerabdare), lipsa de discernamant, tendinte adictive, dependente
  • predilectia de lovire, de a scapa obiecte, de a nu observa prezenta oamenilor
  • dificultati de coordonare, mai ales in privinta controlului motor de finete
  • dificultati de a face ordine, de a aranja lucrurile, de a renunta la ceva inutil
  • neastampar, batai usoare cu degetele de la maini sau de la picioare, agitatia degetelor, roaderea unghiilor, muscatul interiorului gurii sau rosul unor obiecte mici, vorbit excesiv, condus cu viteza excesiva
  • dificultati de organizare a timpului, de estimare a timpului necesar pentru a finaliza o activitate, imaturitatea simtului timpului, intarzieri, promisiuni nerespectate, amanari (carti pe jumatate citite, cursuri incepute si abandonate, initiative de afaceri parasite, intentii si planuri neduse la bun sfarsit, lipsa consecventei), amanarea executarii unor activitati sau pregatirii acestora pana in ultimul moment.
  • dificultati de percepere a nevoilor din viitor, de percepere a conditiilor de care avem nevoie pentru a ne dezvolta in acord cu sine
  • opozitionism automat fata de reguli, regulamente, autoritate
  • dificultati de atingere a potentialului in termeni de auto-exprimare si auto-definire
  • dezechilibru intre constientizarea intelectuala si autocontrolul emotional si comportamental
  • dificultati in a recunoaste granitele interpersonale, diferenta dintre refuz si respingere, dificultati in a spune NU, in a accepta limite
  • tendinta de sabotare a relatiilor de atasament si a intimitatii emotionale, retragere
  • dificultati in a fi eu insami in contact cu celalalt, astfel incat ajungem fie sa renuntam la sine pentru a pastra relatia si a nu fi respinsi, fie sa iesim din relatie.

Trairi psihice

  • sentimente profunde, vechi de rusine, intarite de-a lungul vietii
  • permanenta neliniste, sentimente de urgenta, disperare de a avea imediat ceva dorit
  • deprimare pe fondul unei proaste pareri de sine si respect de sine scazut, existenta unui critic intern nemilos
  • sentimente de excludere, de neacceptare de sine, intarite in timp de asteptarile parintilor pentru rezultate mai bune si de dezamagirea si dezaprobarea acestora
  • sentimente de nedreptate
  • anxietate de singuratate si anxietate de abandon (frica de apropiere si intimitate care coexista cu dorinta disperata de afectiune si in acelasi timp cu frica de a nu fi respins)
  • deconectare emotionala, disociere
  • stare de spirit ce oscileaza rapid intre letargie, deprimare si agitatie
  • izbucniri de entuziasm maniacal, de irascibilitate si irationalitate
  • atenuarea pasiunii sexuale

Cauzele ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie este o consecinta a unor evenimente traumatizante cu caracter continuu in primii nostri ani de viata, precum:

  • conceperea, perioada de sarcina si, ulterior, ingrijirea in conditii de stres
  • relatiile stresante intre cei care ne ingrijesc
  • absenta emotionala /fizica a parintelui din cauza anxietatii, depresiei, tensiuni sau preocupari cu alte probleme
  • mediul de viata agitat in care crestem
  • sensibilitatile genetice pe care le avem.

Traind intr-un mediu relational stresant, psihicul ajunge sa fie coplesit. Aceasta coplesire duce la perturbarea dezvoltarii sanatoase a proceselor psihice si a mecanismelor de autoreglare (trauma psihica relationala).

La nivel neurologic, un adult cu ADD / ADHD se confrunta cu o lipsa de inhibitie in activitatea cortexului prefrontal. Creierul nu este capabil sa indeplineasca functiile de acordare de prioritati, selectie si inhibitie, fiind inundat de multiple franturi de date senzoriale, ganduri, sentimente si impulsuri.

Persoanele care dezvolta tulburarea de deficit de atentie sunt hipersensibile. Sistemul nervos reuseste sa inregistreze cele mai mici schimbari din mediul lor emotional. Corpul este ca un barometru care exprima stresul mediului in care traieste. Pe de alta parte, autoreglarea deficitara din cauza diminuarii functiei de inhibare a cortexului face posibila exagerarea trairilor emotionale. E benefic cand cei din jur, familia, nu critica sensibilitatea si nu se raporteaza la ea ca la un defect, ci isi indreapta atentia catre diminuarea tensiunilor din relatii si creaza conditii pentru un tipar de atasament sigur.

Dependentele

Stresul emotional in care crestem ne afecteaza nivelurile normale ale substantelor chimice produse de creier. La nivel neurochimic, oamenii cu ADD / ADHD par sa aiba un deficit de dopamina, substanta chimica care influenteaza memoria, concentrarea, invatarea si care e responsabila de sistemul recompensei si motivatiei. Existenta acestui dezechilibru chimic ne predispune la dependenta de acele comportamente care cresc nivelurile dopaminei.

Indiferent de comportamentul sau substata de care suntem dependenti, tratamentul ADD / ADHD implica acceptarea dependentei si luarea masurilor necesare pentru oprirea ei. Poate fi vorba de dependenta de alimente, de computer, de cumparaturi, de munca, de substante, etc.

Psihoterapia ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie exprima felul in care adultul incearca sa faca fata problemelor nerezolvate din copilarie, perturbarii mecanismelor psihice de auto-reglare. Vindecarea este un proces de crestere si maturizare, de a deveni intreg. Datorita faptului ca psihicul manifesta plasticitate si flexibilitate, indiferent de varsta pe care o avem, putem reporni dezvoltarea psihica personala.

Este nevoie de un proces de psihoterapie centrata pe trauma psihica, pe reconectare cu latura emotionala si cu partile psihice respinse. Putem folosi modele specifice in lucrul cu trauma, respectiv NARM sau Metoda Intentiei,

In procesul de psihoterapie individuala, in raport cu ritmul propriu, persoana dobandeste treptat abilitati precum:

  • recunoaste criticul interior cand face un comentariu critic impotriva sa
  • identifica emotiile si le accepta
  • are constiinta comportamentelor dependente si ia masuri pentru a le opri
  • face diferenta dintre a se distrage emotiilor, apeland la disociere sau comportamente adictive, si a sta cu emotiile sale si a le accepta
  • recunoaste cand comportamentul sau nu este in acord cu obiectivul personal stabilit
  • recunoaste cand se afla in instante de copil si face diferenta intre ele si cele de adult
  • se conecteaza cu suferinta, cu emotiile dureroase, cu frica coplesitoare
  • creste capacitatea de acceptare si intelegere de sine
  • creste capacitatea de a actiona in acord cu sine
  • creste capacitatea de a fi concomitent in contact cu sine si cu alti oameni.

*

Dacă simți că e momentul să faci o schimbare, programează o ședință chiar acum.

Programeaza sedinta

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Contactează-mă pe WhatsApp
Bibliografie:

Mate, G. 2019. Minti Imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Bucuresti: Editura Herald.

Ilustratie: Daniela Dumitru, psihoterapeut

Sindromul impostorului – stand cu frica de a fi dezvaluit

Ce este Sindromul impostorului?

Termenul ”sindromul impostorului” explica cazurile in care oamenii, in ciuda competentelor si pregatirii lor profesionale, se indoiesc de sine. Ei isi minimizeaza si se se indoiesc de abilitatile lor intelectuale, de talentele, de propria valoare.

Persoanele cred ca mai degraba se pricep sa ii insele pe altii. Se percep pe sine ca fiind mai putin pregatite, limitate intelectual. Cred ca succesul lor este rezultatul capacitatii de a-i insela pe altii, norocului, intamplarii si nu talentului, efortului sau pregatirii. Au convingeri precum: „sunt un impostor”, „nu sunt suficient de bun/a„, „nu merit aprecierea”.

Emotional, aceste persoane se tem ca cineva va afla ca nu sunt asa de pricepute pe cat crede lumea ca sunt. Nu trebuie sa fie descoperite ca nu stiu. Simt frica foarte mare de a fi ?descoperite? si un cocktail de emotii si senzatii, dificil de continut si de reglat.

Indoiala de sine, sentimentul de a fi un impostor cantaresc mai greu decat argumentele logice, dovezile sau faptele concrete privind realizarile profesionale, talentele, capacitatile intelectuale.

Sindromul impostorului este vocea criticului interior care îți șoptește că reușitele sunt doar o coincidență. Poți citi mai multe despre cum ne sabotează această instanță interioară în articolele mele dedicate.

Cum gestionam frica de a fi descoperiti?

Cum sa nu mai ma confrunt cu frica de a fi descoperit/a? Cu rusinea ori cu diferitele senzatii fizice. Sau cum sa nu mai fiu impostor?

Strategii din partile psihice supravietuitoare

Cand actionam din partile psihice supravietuitoare tindem sa tinem departe de constiinta emotiile dureroase ori partile psihice vulnerabile. Nici nu punem la indoiala convingerile de tipul ?nu sunt destul de bun/a, nu merit sau sunt un impostor?.

Frica de esec, frica de a fi descoperiti, sunt in fundal si ne construim numeroase aparari.

Ne straduim sa actionam in mod constant in a fi foarte buni in ceea ce facem. Suntem mai degraba excesiv de critici, agresivi cu noi insine, punem presiune pe noi. Ne straduim sa fim perfecti. Ne comparam cu ceilalti si suntem nemultumiti de noi. Ne retragem, ne autoizolam. Amanam sa facem diferite lucruri tot cu frica de a nu fi descoperiti.

Dar efortul psihic de a face fata acestor tensiuni interioare este deosebit de mare si genereaza stres si anxietate.

E ca si cum pe noi nu ne putem tine in brate, nu ne putem vedea buni, nu ne putem bucura de cine suntem.

Strategii din partile psihice sanatoase

Cand actionam din partile psihice sanatoase ne privim cu mai multa ingaduinta esecurile sau greselile. Incercam sa concuram cu noi insine si sa luam in considerare progresul personal. Alegem relatii in care ne putem dezvalui fricile. Ne punem la indoiala convingerile si cautam adevarul despre fricile noastre mai degraba decat sa mentinem iluzia perfectiunii pentru a nu fi ?descoperiti?.

Sindromul impostorului nu apare fara o legatura cu ceva ce ni s-a intamplat, chiar daca nu stim ce. Gasim adevarul in corpurile noastre, in senzatiile si emotiile ce au legatura cu convingerile: ?nu sunt suficient de bun/a sau sunt un impostor?.

Increderea in sine, valoarea de sine se contureaza foarte de timpuriu si se construiesc continuu in relatiile de atasament. Identitatea, sentimentul de siguranta, increderea in noi si in ceilalti, se pot contura doar atunci cand suntem doriti de catre parinti, cand ei pot raspunde adecvat nevoilor noastre relationale. Nu avem cum sa ne apreciem, sa ne valorizam, fara ca altcineva sa fi facut asta pentru noi. Cand relatia de atasament este disfunctionala, toxica, devenim confuzi in ce priveste identitatea noastra.

Cum poate ajuta psihoterapia in sindromul impostorului?

Sindromul impostorului nu este o tulburare mintala, dar este o problema psihologica reala. Cand senzatia de a ma simti ca un impostor este foarte prezenta, putem observa si ca ne autosabotam. A ramane blocati in partile psihice supravietuitoare, poate duce la serioase probleme precum: anxietate, depresie, retragere, pierderea relatiilor, tendinte suicidare.

In procesul de psihoterapie trauma exploram motivele pentru care suntem incapabili sa ne acceptam. De unde vin aceste judecati de sine: de a nu fi destul de bun/a, a nu merita, de a fi impostor? Cautam sa construim valoarea de sine si increderea in sine si in ceilalti. Construim comportamente noi prin care suntem mai suportivi cu noi insine. Recunoastem momentele de succes si ne bucuram de ele.

Referitor la „ce mi s-a intamplat, care este adevarul din corpul meu”, o clienta a stabilit ca intentie de lucru:

„Eu vreau sa vindec sindromul impostorului„

O voi numi Andreea pentru a-i proteja identitatea.

Mai jos este o mica parte din lucrul ei terapetic prin metoda Constelatiei Intentiei. Acest proces pune in lumina prezenta unui pericol foarte mare, frica cu care se confrunta Andreea, cauza acestei frici si ce s-a intamplat in psihicul ei. Intentia este una dintr-un lung sir de intentii, este procesul ei si are legatura cu propria sa biografie.

Cazul Andreei

Cand s-a intrat in rezonanta cu cuvantul „sindromul” rezonatorul se purta ca o fetita foarte mica care se simte in pericol de a fi eliminata. Aceasta parte psihica, de varsta foarte mica, incearca sa se protejeze de o posibila eliminare. Perceptia acestei parti este ca pericolul este aici si acum si este in stare de vigilenta.

Clarificarea privind pericolul a venit din partea cuvantului ?impostorului?. Aceasta parte este profund identificata cu mama Andreei care o trateaza ca fiind un impostor.

Pentru mama, Andreea e un impostor. Mama nu a vrut-o si nu o vrea. „Nu esti buna” vine acum dinspre aceasta parte din psihicul ei. Partea „impostorului” este identificata cu mama. Ea vine catre partea „sindromul” cu critica, furie, prin a fi indisponibila , deconectare emotionala.

„impostorului” este o parte din psihicul Andreei lipsita de empatie, incapabila sa ofere suport, grija, afectiune, blandete, contact. E ca mama care, fiind foarte deconectata de sine, traumatizata, a pus viata fiicei sale in pericol de foarte timpuriu.

„Sa vindec” aduce alte informatii clarificatoare. Andreea retraieste iar si iar, trauma existentiala si pericolul de a fi eliminata. Mama o vede ca pe un impostor si Andreea s-a identificat cu aceasta atribuire venita din partea mamei. Si se trateaza asa.

Intr-o astfel de relatie, pentru Andreea nu a fost posibil sa afle cine este ea dincolo de respingerea mamei si nici sa se apere ori sa se distanteze. Din nefericire, identitatea ei a fost traumatizata. Cine crede ea ca este are la baza atribuirile mamei, respingerile, atitudinile ostile, lipsa protectiei si neputinta.

In acest proces, Andrea incearca sa se recupereze pe sine, sa obtina claritate privind identitate ei, astfel incat forta acestor atribuiri, care au legatura cu mama si nu cu cine este ea, sa se diminueze treptat.

.

Intr-adevar Andreea a fost complet neputincioasa cu privire la cum s-a raportat mama la ea. Insa ceea ce poate face Andreea in prezent este despre cum s-ar putea ea insasi raporta la sine. Munca cu sine are de-a face cu dezidentificarea de mama si cu a se apropia de sine cu afectiune si blandete.

*

Pentru a lucra cu mine imi poti scrie ce ai nevoie si putem stabili impreuna cand sa ne vedem. Apasa butonul de mai jos, scrie si voi primi mesajul tau.

Discuta cu mine pe WhatsApp

*

Ilustratie: Daniela Dumitru

Rusinea – de la sanatoasa la toxica. Psihoterapia rusinii

Un articol actualizat în 2026. Gasiti informatii despre rusine: cum o recunoastem, functia sanatoasa a rusinii, functia de supravietuire a rusinii, traumatizare si strategii de camuflare a rusinii, psihoterapia rusinii, recuperare, ce sa faci cand experimentezi rusinea.

Multe persoane caută modalități de eliberare de rusinea profunda, un sentiment care blochează evoluția personală.

Cum recunoastem rusinea?

Ne putem recunoaste rusinea observandu-ne senzatiile fizice in corp, expresiile faciale, posturale si comportamentele noastre. Rusinea este conectata de corp. Legatura cu corpul este exprimata si in vorbirea de zi cu zi. Cred ca ati auzit expresia: nu te pot privi in ochi de rusine.

Senzatia fizica asociata rusinii (felul in care simtim rusinea in corp)  este temperatura crescuta, in special la nivelul fetei. Ne inrosim, ne ard obrajii. Comportamentul fizic specific este de a ne ascunde. Incercam sa ne facem cat mai mici, sa ne asezam in locuri mai retrase, mai putin luminate, mai putin vizibile. Expresiile faciale sunt de evitare a privirii, ochii plecati, parul lasat peste fata si peste ochi. Constiinta faptului ca ne-am inrosit ne poate face sa simtim si mai multa rusine. Postura este inclinata, prabusita.

Rusinea poate fi traita in diferite grade de intensitate, de la timiditate, jena pana la umilire.

Rusinea de sine este traita in sensul in care imi e rusine cu mine sau in legatura cu cine sunt eu. Am o imagine despre mine sau un sentiment ca sunt rau sau inadecvat sau defect/a.

Functia sanatoasa a rusinii

Rusinea are o functie de protectie morala. E un proces natural de retinere care ne apara intimitatea.

Cand facem ceva opus propriilor valori morale sau normelor culturale simtim rusine. Ne este clar de ce ne simtim rusinati. Simtim rusine cand suntem constienti ca am facut rau, am ranit, am fost indisponibili pentru cei care depind de noi. Este o emotie pe care o simtim din sinele nostru sanatos. Cand ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem ne mentinem sanatosi psihic.

Rusinea ca functie de supravietuire

Rusinea ne poate inunda in viata de zi cu zi fara sa fi facut ceva imoral sau agresiv. Vorbim de situatia rusinii cronice.

In astfel de cazuri este util sa exploram relatia cu parintii si modul in care am fost rusinati.

  • rusinea a fost folosita de parinte ca mijloc de educatie sau/si ca mod de relationare (abuz), iar parintele a normalizat acest comportament ca fiind benefic. Este ideal daca parintele este capabil sa exprime suparare fara sa il faca pe copil sa se simta izolat emotional. Din pacate, multi parinti au probleme de autoreglare a emotiilor lor si reactioneaza violent, cu furie, cu raceala, cu retragere emotionala. Pedepsele excesive, amenintarea ruperii relatiei, netolerarea nici unui semn de slabiciune/autonomie sunt cai de rusinare si de traumatizare a copilului.
  • in perioada copilariei foarte timpurii retragerea parintelui, absenta, indisponibilitatea lui (neglijarea), ne arunca in experiente de rusine. Ca sugari si copii foarte mici nu dispunem de intelegerea necesara pentru a interpreta dispozitiile, starea de sanatate sau expresiile faciale ale parintilor. La copiii mici se observa posturi rusinate ca reactie la simpla intrerupere a contactului vizual al parintelui.
  • ne putem naste intr-un context sufocat de rusine. Mama poate avea un fundal traumatizat de rusine, la fel si tatal. Inca din uter ne incurcam cu sentimentul de rusine al mamei care nu poate fi continut de ea. Fiind in uter, informatia de rusine ramane la un nivel inconstient in corp ca o stare de normalitate.

Rusinea este un raspuns adaptativ la circumstantele din trecut. In prezent insa poate fi problematica, mai ales atunci cand se creeaza cicluri vicioase, perpetuam izolarea, avem dificultati de relationare.

Mai multe informatii despre sinele supravietuitor, sinele sanatos, traumatizare in relatii, gasiti aici.

Traumatizare si strategii de camuflare a rusinii

Situatiile repetate in care sentimentele, nevoile sau felul de a fi al copilului, nu sunt tratate cu respect, nu sunt recunoscute, au potențialul de a rusina copilul și a-l traumatiza. Experienta de a fi fost traumatizati, duce ea insasi la rusinare.

Copilul pierde vocea unei parti din sine daca nu exista nimeni in mediu care sa ii primeasca acea voce. Copilul experimenteaza o parte din sine ca fiind plina de rusine, nedemna de a fi vazuta, auzita, iubita.

Potentialul de traumatizare a copilului creste pe masura ce parintele este mai dezaprobator, mai rece emotional, mai indisponibil, mai sufocat de rusine, iar copilul este mai mic.

O experienta din prezent ne poate activa brusc trairile de rusine si umilire din copilarie, si, in acelasi timp, rusinea de a fi fost traumatizati. Ne simtim defecti, indecvati, vulnerabili si neputinciosi si ne straduim sa mascam rusinea de a fi astfel.

Teama de a retrai rusine cand primim si cel mai mic indiciu, real sau imaginar, ca nu suntem acceptati, ne face sa apelam la comportamente de camuflare si sa dam mereu inapoi de la nevoile noastre sanatoase.

Apelam la diferite strategii de camuflare a rusinii. De exemplu: retragere, izolare, furie, control, criticism, perfectionism, dependenta, comportament obsesiv, violenta, cruzime, abuz, suicid.

Rusinea ne poate zdrobi capacitatea de a avea emotii pozitive sau confortul de a ne simti bine cu altii. Cand in noi apar : sunt rau/ rea, sunt prost, nedemn, sunt dezgustator, adesea simtim ca nu meritam sa experimentam ceva pozitiv.

Psihoterapia rusinii toxice (cronice)

Cand simtim rusine, suntem mai puțin capabili sa informam lumea despre cine suntem, chiar si in prezenta unui ascultator empatic.

Rusinea nu apare in emisfera stanga a creierului. Ea nu poate fi eliminata prin logica si mijloacele verbale ale creierului stang. Pasi importanti in psihoterapia rusinii presupun sa fii sustinut sa simti ceea ce simti.

Intr-un proces de psihoterapie individuala aducem in constiinta rolul rusinii sau al criticului interior. De asemenea clarificam tiparele interne de rusinare ce pot forma in prezent adevarate bucle repetitive de rusinare.

Psihoterapia rusinii presupune sa fii sustinut in a-ti gasi identitatea si a-ti recupera modul de a fi in lume. Sa iti dezvolti capacitatea de a fi bun, suportiv, pentru tine, pentru nevoile tale relationale. Aceasta dezvoltare presupune sa iti poti contine sentimentele si sa opresti repetarea inconstienta a modelul de rusinare internalizat in copilarie. Abordarile pe care le folosesc sunt Psihoterapie integrativa, NARM, IoPT.

Intr-un proces de psihoterapie a rusinii este de ajutor sa vedem cum ne rusinam in prezent. Si sa ne eliberam de identificarile noastre. De exemplu aceste idei precum: „sunt rau” sau „e ceva in neregula cu mine”, sunt idei cu care ne-am identificat in trecut si care ne mentin in ciclul rusininarii cronice.

Fiind suportivi, conectati cu emotiile, prezenti, nu ne rusinam.

Daca avem si rolul de parinti, ne putem sustine copilul sa dezvolte un sine suficient de puternic si sanatos.

Recuperarile sunt reale, iar un proces de psihoterapie pe trauma este de dorit. Putem face sedinte de psihoterapie online .

Ce sa faci cand experimentezi rusinea cronica?

  • respira constient cand iti dai seama ca simti rusine
  • exerseaza compasiunea de sine;
  • retine ca rusinea este o strategie de supravietuire care a avut un rol important in trecut pentru a te proteja de a fi ranit/a, de a pierde relatia semnificativa de atasament;
  • cauta conexiuni sanatoase cu alti oameni;
  • vorbeste cu un psihoterapeut despre acest lucru;

Daca te confrunti cu rusine sau cu rusinea față de propriul corp si vrei sa incepi un proces de psihoterapie imi poti scrie.

Contactează-mă pe WhatsApp

*

Bibliografie:

Rothschild, B. (2000). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald

Mate, G.(2019). Minti imprastiate. Bucuresti: Editura Herald

Niederwieser, S. K., 2024., Ce rusine . Atelier despre rusine si vina