Sunt la menopauză – Psihoterapie de grup

Perioada aceasta s-a născut în mine proiectul „Sunt la menopauză”, iar acum simt că e momentul să vorbesc despre el, să îl fac cunoscut.

Sunt într-o etapă de viață în care sunt la menopauză. E o etapă firească poate veți zice o parte dintre voi, de ce să vorbim despre asta?

Eu aleg să vorbesc pentru că m-a marcat, pentru că, uitându-mă înapoi, văd ce impact a avut asupra mea. Vorbesc la trecut pentru că acum sunt într-o perioadă mai echilibrată și îmi e mai ușor să diferențiez cum a fost, prin ce-am trecut, ce înseamnă, la ce să mă aștept. Desigur, menopauza poate lovi în multe feluri, dar ceea ce putem face este să ne creștem capacitatea de a gestiona cât mai bine efectele ei, pas cu pas.

Tot mai clar îmi este cât de necesar e să construim un trib de femei care se confruntă cu perimenopauza și menopauza. Un trib de femei care nu se sfiesc să își spună cel puțin lor înșiși „sunt la menopauză” și care vor să împărtășească cu alte femei prin ce trec.

Cred că femeile au nevoie să fie însoțite în acest proces, că nu trebuie să îl ducă singure. Avem nevoie de însoțire emoțională, medicală, dar și suport din partea familiei. Avem nevoie de o voce mai puternică, ce poate crește atunci când suntem împreună.

Ce ofer

  • o sesiune pilot, de cunoaștere, care se desfășoară gratuit în format online in data de 29,06,2026 pentru care am creat și evenimentul pe Fcebook.
  • grup de psihoterapie care să se desfășoare regulat, cu un angajament de cel puțin 4 întâlniri. Data începerii și condițiile de participare vor fi comunicate ulterior sesiunii pilot.

Grupul de psihoterapie este un program pentru femei care sunt în această etapă în viața lor și/sau femei care vor să fie mai pregătite psihic pentru această etapă.

Dacă vrei să pui și tu umărul la acest trib, ajută să dai de veste sau orice simți că poți face.

E un program în care folosim IoPT Metoda Intenției cu însoțire în modelul NARM. Practic, lucrăm cu instrumente validate și cu tot ce știu eu mai bine să fac: psihoterapie.

De ce te-ar ajuta grupul IoPT /NARM „Sunt la menopauză” și ce poți obține?

Un spațiu de deschidere

Grupul este locul în care poți fi văzută prin ce treci, fără să fie nevoie să te ascunzi. E locul în care nu trebuie să performezi, să dai bine, și poți vorbi despre ceea ce te acaparează și te consumă, lăsându-ți tot mai puțină vitalitate și interes pentru ceea ce altădată făceai cu plăcere.

Oglindire

Ai posibilitatea să vezi părțile psihice din tine și să ai o dimensiune reală despre tine în această perioadă și prin ce treci în realitate. Această oglindire ne ajută întotdeauna să ne luăm mai mult în serios noi înșine. Lucrurile bune se întâmplă în viața noastră cu atât mai mult cu cât ne luăm singure în serios.

Conexiune cu corpul, cu sine

Îți crești capacitatea de a-ți asculta corpul și de a-ți exprima și împlini nevoile. În măsura în care observi ce se petrece cu tine, este mai ușor să știi ce ai nevoie să faci pentru tine ca starea ta să se îmbunătățească.

Claritate mentală și emoțională

Îți crești capacitatea de a fi mai activă în propria ta experiență, în a căuta îngrijire medicală adecvată, mai degrabă decât a rămâne pasivă. Stările anxioase și cele depresive se diferențiază, devenind clar când aceste stări au legătură cu schimbările hormonale și când au alte cauze. Creșterea capacității de a conține stările anxioase și cele depresive te ajută să faci mai ușor față în viața de zi cu zi.

Redefinirea identității

Îți clarifici identitatea ta de acum, cine ești acum în această etapă, iar acest proces îl facem cu bunătate, cu blândețe, cu acceptare.

Susținere și confidențialitate

Te simți auzită, înțeleasă și mai puțin singură. Prin ghidare de specialitate, povești împărtășite, empatie, conținere, vei dobândi perspective și resurse care să îți îmbunătățească starea. Te simți mai ușurată, mai încrezătoare și mai plină de speranță. Construim împreună un spațiu confidențial și sigur, comunicăm respectuos, ne ascultăm activ și ne susținem. Ceea ce este împărtășit în grup rămâne în grup, astfel încât să te poți simți confortabil fiind vulnerabilă.

Cum lucrăm în grupul de psihoterapie cu Metoda Intenției și NARM?

Metoda Intenției a fost dezvoltată de către profesorul Franz Ruppert. Este o abordare terapeutică profundă, centrată pe teoria psihotraumatologiei orientate spre identitate (IoPT).

Nu este necesară experiența anterioară. Doar dorința de a face încă un pas către sine într-un spațiu de vindecare în grup.

Este nevoie să formulezi o intenție din 3 cuvinte, plecând de la ceea ce te preocupă și dorești să explorezi. Pentru fiecare cuvânt din intenție alegi un rezonator dintre participanții la atelier. Prin intermediul acestor rezonatori, în funcție de intenția formulată, te ajut să ai acces la:

  • Realitatea ta interioară;
  • Aspecte psihice conștiente și inconștiente;
  • Dinamicile interne;
  • O rezoluție.

Notă: Rezonatorii nu joacă un rol. Ei se observă pe sine: ce gândesc, ce simt, ce comportamente tind să aibă ori ce trăiesc efectiv în momentul rezonanței.

Metoda NARM este o abordare modernă elaborată de Laurence Heller pentru lucrul cu traumele de dezvoltare și dificultățile de relaționare.

În Psihoterapia NARM atenția este către prezent. La ce putem face de fapt din aici și acum.

În acest sens, psihoterapia NARM, explorează:

  • strategiile de adaptare dezvoltate în copilărie, de foarte timpuriu și cum acestea pot încurca în prezent relațiile, modul în care ne percepem (imaginea de sine) și ne raportăm la sine și la alții
  • experiența relațională dintre client și psihoterapeut
  • emoțiile, senzațiile, reacțiile din prezent și modificările psihobiologice care apar cu scopul creșterii conexiunii clientului cu sine și creșterii capacității sale de a rămâne tot mai mult conectat
  • răspunsurile din prezent ale sistemului nervos și reglarea acestuia.

Practic, psihoterapia prin Metoda NARM pune accent pe contactul autentic, conexiune, reglare, stabilitate, De aceea stilul metodei este blând, conținător, cu atenție la ritmul clientului și reglare treptată. Procesul se desfășoară într-un spațiu sigur și fără judecată.

Este pentru tine dacă:

  • Ești femeie;
  • Cauți un grup de psihoterapie / dezvoltare personală;
  • Te preocupă starea ta, ai diferite simptome psihice sau/și fizice, ești într-o perioadă de confuzie identitară și îți dorești claritate;
  • Te simți blocată;
  • Îți dorești să transformi provocările actuale în soluții și oportunități de creștere personală.

Facilitator grup ”Sunt la menopauză”

Sunt Daniela Dumitru, psiholog, psihoterapeut integrativ acreditat COPSI, cu 2 specializări în psihoterapia traumei complexe, traumei de dezvoltare, traumei de atașament:

  • Sunt Facilitator IoPT de grup și individual, certificată în Psihotraumatologie multigenerațională orientată spre identitate (2021) de către Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT);
  • Sunt Practicant NARM (2025), certificată în Modelul Neuro-Afectiv Relațional, de către NARM România.

Am o experiență de lucru practic de peste 11 ani.

Am apreciat foarte mult abordarea caldă, empatică și răbdătoare. M-am simțit ascultată, înțeleasă și ghidată fără să fiu grăbită sau judecată. Cel mai valoros aspect pentru mine a fost libertatea de a vorbi deschis despre orice subiect, inclusiv despre cele mai vulnerabile gânduri și emoții, într-un spațiu sigur și plin de încredere.” (Ana)

Dacă simți că locul tău e în acest grup, te aștept cu mare drag să ne cunoaștem.

De aceea, te invit la sesiunea pilot care este gratuită și se desfășoară online luni 29,06.2026 de la ora 18:00 până la ora 20:30.

Pentru înscriere la sesiunea pilot „Sunt la menopauză”, îmi poți scrie direct pe WhatsAppp.

Te aștept cu drag!

Ilustrație de Daniela Dumitru

Autodezvăluirea psihoterapeutului în terapie – când, cum și de ce

Autodezvăluirea psihoterapeutului în terapie ridică uneori întrebări firești: Este potrivit ca terapeutul să împărtășească ceva personal? Ajută sau mai degrabă încurcă? Scriu acest articol din postura mea de psihoterapeut de traumă, nu ca teoretician, ci ca om care se întâlnește zi de zi cu oameni. Vreau să vorbesc despre cum aleg uneori să mă arăt, ce sens are acest gest și ce poate aduce pentru procesul clientului.

Autodezvăluirea în psihoterapie nu este o confesiune personală, ci o intervenție clinică conștientă. Ea servește ca o punte de umanitate care validează experiența clientului și transformă relația terapeutică într-un spațiu viu, de siguranță și co-reglare

Relația terapeutică nu e o relație obișnuită, dar este una specială și profund umană. Unii clienți mă întreabă intenționat cum sunt eu, cum mă simt. Pentru alții poate fi dificil să știe despre viața psihoterapeutului. Unii se pot întreba: „Oare e normal ca psihoterapeutul să-mi spună și mie ceva despre el?” Sau dimpotrivă: „Oare de ce nu-mi spune nimic?”

Vreau să vorbesc despre acest gest de autodezvăluire – ce înseamnă pentru mine, cum îl aleg, de ce cred că poate fi uneori vindecător.

Cum se manifestă autodezvăluirea psihoterapeutului în terapie?

Sunt momente, puține, în terapie în care spun câte ceva despre mine. Nu mult. Nu oricum. Dar suficient cât să creez o punte.

Ce este autodezvăluirea psihoterapeutului?

Autodezvăluirea înseamnă că psihoterapeutul alege, uneori, să împărtășească un detaliu personal sau o trăire proprie. Nu e vorba despre a povesti despre viața personală, ci despre intervenții punctuale, care vin dintr-un loc conștient, în sprijinul procesului terapeutic. Procesul de psihoterapie al clientului nu e un loc în care psihoterapeutul își descarcă sufletul.

Uneori, un detaliu aparent minor – o frază, o emoție recunoscută, o analogie trăită – creează o apropiere umană reală. Între tăcere și prezență se poate naște contactul uman.

Pentru mine, autodezvăluirea în psihoterapie este uneori un act de prezență. Un mod prin care rămân în relație, nu în spatele unei măști profesionale.

De exemplu: Dacă un client ar spune în terapie că „privea lumea mai în siguranță de sus când era copil”, eu pot să spun: „Și mie îmi place perspectiva de sus. Și eu simt asta”, fără să fac din asta o temă. Fără să cer validare înapoi. Doar ca să fiu acolo, lângă client. E un gest de întâlnire, o fărâmă de umanitate, spusă cu grijă și atenție la client.

Alteori, dezvăluirea presupune să mă arăt cu emoțiile pe care le simt în acea întâlnire. Poate ceva dureros sau trist. Emoții care se nasc în timp ce un client îmi împărtășește ceva despre sine.

Dezvăluirea personală a psihoterapeutului – între autenticitate și grijă

Autenticitate Autodezvăluirea, în cazul meu, nu este o strategie. Nu apare după o regulă sau un plan. Poate veni dintr-o rezonanță autentică cu ce trăiește celălalt, dintr-o emoție comună, dintr-un gest de a fi acolo cu clientul.

Pentru mine, ca psihoterapeut, momentele în care am simțit să împărtășesc câte ceva au fost momente vii. Nu ca să mut atenția asupra mea, ci ca să o întorc, altfel – cu o nuanță nouă, mai umană, poate mai caldă.

Autodezvăluirea vine spontan, organic – ca atunci când am vorbit despre cum e să privești lumea de sus, iar eu simt că e viu, sincer, firesc să spun: „Și mie îmi place asta.” Atât. Dar în acel „atât” poate apărea contactul real.

Atenție la client Poate că nu orice moment e potrivit. Poate că nu orice client are nevoie de acest gest. Uneori apropierea aceasta umană poate fi prea mult pentru un client. Uneori poate speria. Alteori poate încălzi. Știu că acest tip de dezvăluire cere o atenție fină. E o întrebare mereu vie: spun asta pentru mine sau pentru celălalt? În ce fel ajută? În ce fel încurcă?

Astfel de experiențe pot deveni un spațiu de reflecție și pentru procesul clientului. De exemplu atunci când autenticitatea, vulnerabilitatea, prezența caldă a psihoterapeutului îl fac pe client să nu se simtă în siguranță sau confortabil.

Autodezvăluirea – o punte, nu un centru

Când spun ceva personal o fac ca celălalt să se regăsească – sau să își afirme mai clar propria poveste. E un cadru în care relația devine vie, nu unidirecțională.

Nu eu sunt în centrul terapiei. Dar sunt acolo. Iar uneori e nevoie să se simtă asta. O autodezvăluire bine așezată, conținută, nu creează confuzie, ci claritate. Da, și psihoterapeutul e om. Nu abstract sau perfect, ci viu.

De multe ori, clienții spun că astfel de momente i-au făcut să se simtă mai înțeleși. Mai puțin singuri. Că „nu ei sunt problema” sau „nu sunt nebuni”. A auzi că și terapeutul a simțit frică, furie sau rușine, sau că și el are aspecte de Umbră – poate fi liniștitor.

În același timp, autodezvăluirea poate crea un spațiu mai egal, mai puțin ierarhic. Ea arată că psihoterapia nu este o evaluare, ci o căutare împreună.

Autodezvăluirea psihoterapeutului în terapie – un act de responsabilitate

Autodezvăluirea nu e o confesiune. Nu e o descărcare. E important ca ceea ce spun să fie în slujba relației, nu în slujba propriei mele nevoi de a vorbi. Ca psihoterapeut, mă întreb: „Spun acest lucru pentru mine sau pentru client? Ajută procesul clientului meu sau îl încarc?”

E o linie fină. De aceea, autodezvăluirea cere conștiență, reflecție și respect pentru spațiul clientului.

Nu am întotdeauna certitudinea că o autodezvăluire e perfectă. Dar o asum. O observ. Uneori o discut în supervizare. Pentru că e o decizie relațională și profesională de a menține un cadru etic și, totuși, uman și cald.

Când recunosc o greșeală sau întreb clientul despre un gest făcut în cabinet, e tot o formă de autodezvăluire. Și e parte din ceea ce creează un spațiu sigur, viu și uman în terapie.

Autodezvăluirea trebuie să fie întotdeauna un act conștient, pus în serviciul clientului, respectând acele granițe psihice care asigură că spațiul terapeutic rămâne unul de siguranță, nu unul de confuzie a rolurilor.

Autodezvăluirea în terapie e o tehnică, dar pentru mine se manifestă ca un gest uman, atent și conștient. Nu o folosesc des, dar nici nu o exclud. Poate fi o formă de întâlnire autentică – așa cum sper că e și acest articol. Un pod între lumi. Un pod pe care, uneori, apare vindecarea.

Când autodezvăluirea psihoterapeutului în terapie poate fi prea mult

Există și momente în care felul meu cald de a fi sau apropierea pot să devină copleșitoare pentru un client. Pentru unii oameni, apropierea autentică poate fi resimțită ca un pericol. Ceea ce eu ofer ca o punte, ca un gest de umanitate, poate fi perceput ca un risc.

Atunci, clientul poate să fugă, să se închidă sau să respingă relația. Știu că nu e despre mine ca persoană, ci despre felul în care apropierea și intimitatea emoțională se activează în structura relațională a fiecăruia.

Pentru mine, acesta este un semnal important: apropierea mea nu e întotdeauna ceea ce are nevoie celălalt. Uneori, e nevoie să ajustez intensitatea contactului, să ofer mai mult spațiu și să respect ritmul clientului de a putea primi o prezență caldă.

Această conștiență mă ajută să rămân atent. Autodezvăluirea – la fel ca și empatia exprimată – nu este un panaceu, ci un instrument delicat. Și de aceea cred că procesul de terapie este mereu o întâlnire unică, vie, care cere adaptare și respect pentru vulnerabilitatea fiecăruia.

Mai există și un alt aspect: trăim într-o cultură a eficienței, unde mulți oameni caută soluții rapide și schimbări imediate. Nu pare să fie timp și interes pentru explorare, conectare și apropiere.

Dar tocmai aici apare tensiunea. Procesul de recuperare după traumă nu este o rețetă rapidă. Ci este un drum care cere timp, prezență și disponibilitatea de a sta cu propriile emoții. A învăța să ne apropiem de propriile emoții, chiar și cu pași mici, înseamnă să ne oferim nouă înșine șansa de a trăi relații mai vii și mai autentice. Este șansa de a aduce schimbări profunde și stabile în viețile noastre.

Dacă vrei să afli mai multe despre psihoterapiile în care m-am format și modul în care lucrez, te invit să vizitezi pagina „Despre mine”. Dacă îți dorești să lucrăm împreună, îmi poți scrie pentru a face o programare. Dacă îți este mai facil putem lucra online.

Sursa imagine

Imaginea este o pictură realizată de mine după o fotografie ce aparține lui Mihnea Turcu. Am ales această pictură pentru că ilustrează perspectiva de sus, de care amintesc în articol. Este ceea ce m-a atras la fotografia lui Mihnea. De asemenea, e o pictură în care am pus emoții. Pentru mine, ea transmite o atmosferă calmă și primitoare. E acea senzație de a vedea locul de siguranță al altcuiva – în ton cu tema autodezvăluirii conținute în psihoterapie.

Pentru mine, autodezvăluirea psihoterapeutului în terapie rămâne un gest rar, atent și responsabil. Cred că, dincolo de tehnici și metode, psihoterapia este mereu o întâlnire între două ființe umane. Si, uneori, în acest spațiu de întâlnire, se produce vindecarea.

Tulburarea de deficit de atentie (ADD / ADHD) la adulti

Diagnostic ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie se defineste prin trei caracteristici majore, respectiv:

  1. Capacitate slaba de concentrare
  2. Control slab al impulsurilor
  3. Hiperactivitate

Cel mai adesea in familiile noastre nu este recunoscuta aceasta tulburare. Din acest motiv simptomele se rigidizeaza. Cu sprijin psihoterapeutic adecvat suntem capabili:

  • sa ne apropiem de noi insine cu blandete si compasiune
  • sa ne oferim un maternaj bun
  • sa ne maturizam psihic
  • reducem simpomele.

Descriere ADD / ADHD la adulti

Tulburarea se caracterizeaza printr-un tumult psihologic si comportamente specifice unor instante de copil, respectiv:

Comportamente

  • dificultati in a urmari firul unei conversatii, cu exceptia activitatilor de mare interes si motivatie (absenta mintii)
  • dificultati in a duce o idee la capat, de a ramane concentrati pe un subiect
  • dificultati de concentrare pe ceva ce ne intereseaza cu adevarat
  • neputinta de a urma instructiuni sau de reamintire a lor
  • slab control al impulsurilor (nerabdare), lipsa de discernamant, tendinte adictive, dependente
  • predilectia de lovire, de a scapa obiecte, de a nu observa prezenta oamenilor
  • dificultati de coordonare, mai ales in privinta controlului motor de finete
  • dificultati de a face ordine, de a aranja lucrurile, de a renunta la ceva inutil
  • neastampar, batai usoare cu degetele de la maini sau de la picioare, agitatia degetelor, roaderea unghiilor, muscatul interiorului gurii sau rosul unor obiecte mici, vorbit excesiv, condus cu viteza excesiva
  • dificultati de organizare a timpului, de estimare a timpului necesar pentru a finaliza o activitate, imaturitatea simtului timpului, intarzieri, promisiuni nerespectate, amanari (carti pe jumatate citite, cursuri incepute si abandonate, initiative de afaceri parasite, intentii si planuri neduse la bun sfarsit, lipsa consecventei), amanarea executarii unor activitati sau pregatirii acestora pana in ultimul moment.
  • dificultati de percepere a nevoilor din viitor, de percepere a conditiilor de care avem nevoie pentru a ne dezvolta in acord cu sine
  • opozitionism automat fata de reguli, regulamente, autoritate
  • dificultati de atingere a potentialului in termeni de auto-exprimare si auto-definire
  • dezechilibru intre constientizarea intelectuala si autocontrolul emotional si comportamental
  • dificultati in a recunoaste granitele interpersonale, diferenta dintre refuz si respingere, dificultati in a spune NU, in a accepta limite
  • tendinta de sabotare a relatiilor de atasament si a intimitatii emotionale, retragere
  • dificultati in a fi eu insami in contact cu celalalt, astfel incat ajungem fie sa renuntam la sine pentru a pastra relatia si a nu fi respinsi, fie sa iesim din relatie.

Trairi psihice

  • sentimente profunde, vechi de rusine, intarite de-a lungul vietii
  • permanenta neliniste, sentimente de urgenta, disperare de a avea imediat ceva dorit
  • deprimare pe fondul unei proaste pareri de sine si respect de sine scazut, existenta unui critic intern nemilos
  • sentimente de excludere, de neacceptare de sine, intarite in timp de asteptarile parintilor pentru rezultate mai bune si de dezamagirea si dezaprobarea acestora
  • sentimente de nedreptate
  • anxietate de singuratate si anxietate de abandon (frica de apropiere si intimitate care coexista cu dorinta disperata de afectiune si in acelasi timp cu frica de a nu fi respins)
  • deconectare emotionala, disociere
  • stare de spirit ce oscileaza rapid intre letargie, deprimare si agitatie
  • izbucniri de entuziasm maniacal, de irascibilitate si irationalitate
  • atenuarea pasiunii sexuale

Cauzele ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie este o consecinta a unor evenimente traumatizante cu caracter continuu in primii nostri ani de viata, precum:

  • conceperea, perioada de sarcina si, ulterior, ingrijirea in conditii de stres
  • relatiile stresante intre cei care ne ingrijesc
  • absenta emotionala /fizica a parintelui din cauza anxietatii, depresiei, tensiuni sau preocupari cu alte probleme
  • mediul de viata agitat in care crestem
  • sensibilitatile genetice pe care le avem.

Traind intr-un mediu relational stresant, psihicul ajunge sa fie coplesit. Aceasta coplesire duce la perturbarea dezvoltarii sanatoase a proceselor psihice si a mecanismelor de autoreglare (trauma psihica relationala).

La nivel neurologic, un adult cu ADD / ADHD se confrunta cu o lipsa de inhibitie in activitatea cortexului prefrontal. Creierul nu este capabil sa indeplineasca functiile de acordare de prioritati, selectie si inhibitie, fiind inundat de multiple franturi de date senzoriale, ganduri, sentimente si impulsuri.

Persoanele care dezvolta tulburarea de deficit de atentie sunt hipersensibile. Sistemul nervos reuseste sa inregistreze cele mai mici schimbari din mediul lor emotional. Corpul este ca un barometru care exprima stresul mediului in care traieste. Pe de alta parte, autoreglarea deficitara din cauza diminuarii functiei de inhibare a cortexului face posibila exagerarea trairilor emotionale. E benefic cand cei din jur, familia, nu critica sensibilitatea si nu se raporteaza la ea ca la un defect, ci isi indreapta atentia catre diminuarea tensiunilor din relatii si creaza conditii pentru un tipar de atasament sigur.

Dependentele

Stresul emotional in care crestem ne afecteaza nivelurile normale ale substantelor chimice produse de creier. La nivel neurochimic, oamenii cu ADD / ADHD par sa aiba un deficit de dopamina, substanta chimica care influenteaza memoria, concentrarea, invatarea si care e responsabila de sistemul recompensei si motivatiei. Existenta acestui dezechilibru chimic ne predispune la dependenta de acele comportamente care cresc nivelurile dopaminei.

Indiferent de comportamentul sau substata de care suntem dependenti, tratamentul ADD / ADHD implica acceptarea dependentei si luarea masurilor necesare pentru oprirea ei. Poate fi vorba de dependenta de alimente, de computer, de cumparaturi, de munca, de substante, etc.

Psihoterapia ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie exprima felul in care adultul incearca sa faca fata problemelor nerezolvate din copilarie, perturbarii mecanismelor psihice de auto-reglare. Vindecarea este un proces de crestere si maturizare, de a deveni intreg. Datorita faptului ca psihicul manifesta plasticitate si flexibilitate, indiferent de varsta pe care o avem, putem reporni dezvoltarea psihica personala.

Este nevoie de un proces de psihoterapie centrata pe trauma psihica, pe reconectare cu latura emotionala si cu partile psihice respinse. Putem folosi modele specifice in lucrul cu trauma, respectiv NARM sau Metoda Intentiei,

In procesul de psihoterapie individuala, in raport cu ritmul propriu, persoana dobandeste treptat abilitati precum:

  • recunoaste criticul interior cand face un comentariu critic impotriva sa
  • identifica emotiile si le accepta
  • are constiinta comportamentelor dependente si ia masuri pentru a le opri
  • face diferenta dintre a se distrage emotiilor, apeland la disociere sau comportamente adictive, si a sta cu emotiile sale si a le accepta
  • recunoaste cand comportamentul sau nu este in acord cu obiectivul personal stabilit
  • recunoaste cand se afla in instante de copil si face diferenta intre ele si cele de adult
  • se conecteaza cu suferinta, cu emotiile dureroase, cu frica coplesitoare
  • creste capacitatea de acceptare si intelegere de sine
  • creste capacitatea de a actiona in acord cu sine
  • creste capacitatea de a fi concomitent in contact cu sine si cu alti oameni.

*

Dacă simți că e momentul să faci o schimbare, programează o ședință chiar acum.

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Bibliografie:

Mate, G. 2019. Minti Imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Bucuresti: Editura Herald.

Ilustratie: Daniela Dumitru, psihoterapeut