Recuperarea identității din capcana mediului „normal”

Recuperarea identității începe în momentul în care înțelegem că „normalul” în care am trăit nu a fost întotdeauna un teren fertil pentru creștere, ci, mai degrabă, o barieră invizibilă care ne-a forțat să ne deconectăm de cine suntem cu adevărat.

De multe ori, cele mai aspre judecăți pe care le purtăm împotriva propriei persoane nu sunt bazate pe realitate, ci pe o eroare de percepție a contextului.

În contextul traumatizării, un mod de supraviețuire este să luăm mediul în care trăim ca pe o constantă universală, un „normal” de neatins, iar dacă noi nu ne ridicăm la înălțimea unor așteptări (adesea absurde), concluzia este rapidă și dureroasă:

„Eu sunt de vină. Eu nu sunt suficient de bun/ă. Eu sunt defect/ă.”

Pași pentru recuperarea identității

1. Iluzia Normalității: „obișnuit” nu înseamnă „sănătos”

Trauma de dezvoltare se hrănește din lipsa de perspectivă.

Un exemplu:

Dacă într-o cameră de cămin din anii ’90, cinci studente stau înghesuite, fără acces la informație și cu profesori care nu au opinii despre ce se întâmplă politic, acea stare de privare devine „aerul” pe care ele îl respiră.

Atunci când societatea sau presa le întreabă: „Care e opinia voastră politică?”, cel mai probabil că ele nu văd zidurile invizibile ale dezinformării, trauma transgenerațională a tăcerii din comunism sau propria traumă de dezvoltare. Ele văd doar „ignoranța” lor.

Mecanismul este simplu și crud: Dacă exteriorul este prezentat în mod repetat „perfect” sau „standardul”, așa este internalizat de către copil în perioada sa de dezvoltare! Pe cale de consecință, orice disfuncție a mediului exterior este atribuită sinelui și rămâne un mecanism pe termen lung, iar frustrarea legitimă față de condițiile de viață este reprimată și transformată în autoinvinuire.

2. Identitate construită pe autoanulare

Când ne anulăm reacțiile naturale (furia, confuzia, neputința) pentru a ne adapta unui mediu limitativ, identitatea noastră se rupe, se deformează.

  • Identitatea reală: Am nevoie de resurse, sprijin și informație pentru a mă dezvolta firesc.
  • Identitate asumată (identificare): Sunt o persoană „leneșă”, „ignorantă” sau „incapabilă”, care trebuie să depună mai mult efort. (De fapt, un efort dublu pentru a compensa ceea ce îmi lipsește de fapt din exterior!)

O astfel de identificare ne împinge către perfecționism. Încercăm să „facem mai bine”, să „fim mai mult”, atacându-ne constant pentru a ne forța să ne potrivim într-o matriță care, în realitate, este strâmbă.

3. De la Autocritică la Furie Eliberatoare

Recuperarea identității începe în momentul în care reușim să privim „fotografia întreagă”.

Vindecarea nu vine din a ne convinge că suntem „deștepți” în ciuda faptului că nu aveam o opinie politică în 1991.

Vindecarea vine din trăirea furiei sănătoase! Din conștientizarea că: „Nu aveam cum să am o opinie! Nu aveam acces la informație, nu aveam mentori, veneam dintr-un sistem care dezimforma continuu și care m-a învățat că a vorbi e periculos.”

Această furie nu este distructivă, ci este o forță care ne recuperează demnitatea. Ea mută responsabilitatea de pe umerii individului înapoi la contextul care l-a privat de resurse.

4. Invitație la o „Auditare a Contextului”

Dacă te regăsești în acest ciclu al autodevalorizării, încearcă să faci un exercițiu de observator obiectiv asupra propriei istorii:

  1. Identifică momentul: „Atunci m-am simțit insuficient/ă.”
  2. Lărgește cadrul: Ce resurse (emoționale, materiale, informaționale) aveam? Ce resurse îmi lipseau de fapt?
  3. Observă mediul: Era mediul unul care susține dialogul, clarificarea, creșterea sau mai degrabă un mediu închis, necomunicativ, oprimant sau excesiv de laudativ cu sine ? Nu de puține ori sistemele (familii, instituții sau regimuri politice) pretind că sunt perfecte în timp ce îi fac pe indivizi să se simtă inadecvați.
  4. Redefinește identitatea: Nu ești „cel care a eșuat”, ci „cel care a supraviețuit unui mediu restrictiv”.

Psihoterapie pentru recuperarea identității. Susținere în loc de Anulare

Identitatea noastră nu este o insulă izolată. Ea este un ecosistem. În realitate ne face rău să ne atacăm pentru că nu am rodit într-un sol arid,! Ceea ce ne face bine (și pentru că este în acord cu realitatea), este să ne oferim compasiune pentru efortul de a fi supraviețuit acelei secete!

Recuperarea identității și sentimentul că ești „suficient/ă” nu vin doar din înțelegerea cognitivă. Aceasta este doar primul pas. E necesar să poți să recunoști propriul adevăr în contextul în care ai trăit.

Trauma este stocată în corp, în reacții automate de devalorizare și în dificultatea de a accesa furia protectivă. De aceea procesul de recuperare nu este simplu. Dar nu trebuie să fi singur!

Putem lucra împreună într-un proces terapeutic. În cadrul cabinetului, facem loc adevărului care există deja în corpul tău și furiei tale. Furia este o parte din tine pe care o putem recupera ca funcție protectivă, esențială pentru sănătatea psihică.

Servicii oferite:

Imagine: ilustrația care însoțește articolul îmi aparține și reprezintă o metaforă vizuală a procesului de creștere și supraviețuire într-un mediu restrictiv, care nu oferă resursele necesare.

Meditatie si mentalizare in tratarea traumelor de relatie

Un articol despre ce sunt si cum ne ajuta exercitiile de meditatie (mindfulness) si mentalizarea in procesul de vindecare a traumelor de relatii. Resurse.

Despre trauma gasiti in Trauma de identitateTrauma de iubireTrauma relationala, Trauma propriei agresivitati, Trauma sexuala.

Ce este mindfulness (meditatie)

Mindfulness este energia de a fi constienti si treziti in prezent. Se refera la practica de a acorda intentionat atentie, de exemplu asupra respiratiei, senzatiei gustului trezit de un aliment sau sunetului unei mantre repetate in minte. O parte integranta a mindfulnessului este faptul ca atentia trebuie mentinuta asupra a ceva ce se intampla in momentul prezent. Atentia trebuie mentinuta fara a emite judecati legate de sentimentele sau gandurile care apar avand compasiune, inclusiv pe cat de dificil e sa ramanem concentrati asupra unui singur lucru.

Mecanismul de baza in mindfulness implica atentia asupra unei tinte a constientizarii, de obicei urmarind inspiratia si expiratia. Ideea e sa observam cand mintea se abate catre ganduri, sentimente sau senzatii ale corpului si sa readucem constientizarea inapoi la obiectul meditatiei. In acest fel antrenam mintea sa ramana concentrata pe momentul prezent, acceptand ceea ce este.

Practicarea exercitiilor de meditatie mindfulness este un proces bland ce ne permite sa ramanen cu trairile din prezent, mai degraba decat sa evadam. Ne permite sa devenim constienti de noi insine si de mediul nostru. Ne putem recunoaste fricile, frustrarile, amintirile dureroase si alte ganduri si emotii dificile. Aceasta constienta ne duce la un stadiu important: suntem informati despre ce se intampla cu noi insine, dar si cu ceea ce este in afara noastra. Practicand, in mod regulat tehnici de meditatie, ne dezvoltam parti importante ale creierului care tin de atentie, de emotie si de empatie.

Meditatia ne permite sa suportam mai mult emotiile deoarece esenta atitudinii meditative consta in constientizarea experientei asa cum este, inclusiv a experientei dureroase.

Prezenta constienta aduce o impresie de bunatate, o perspectiva pozitiva fata de propria persoana. Unele persoane numesc acest sentiment compasiune pentru sine. Aceasta inseamna sa fi rabdator cu sine si sa realizezi ca esti doar un om.

Cum ne ajuta mindfulness

Studiile asupra meditatiei mindfulness arata ca practicarea ei este de ajutor persoanelor care se confrunt? cu simptome de stres, durere psihica, frica, anxietate, depresie, tristete, rusine, traumatizare.

De-a lungul vietii suntem expusi unor experiente traumatizante care ne produc trairi intense de frica, neputinta, vulnerabilitate, durere. Pentru a supravietui traumei, ne disociem de corp, incapsulam emotiile dificile si le impingem cat mai mult in inconstient.

Dezvoltam diverse strategii de supravietuire (aparare) si facem eforturi de a tine la distanta durerea si trairile traumatice. Dupa experienta traumatizanta, nivelul de stres din corp poate fi adesea la un nivel ridicat. Sau, chiar daca nivelul de stres e mai redus, acesta poate creste treptat cu usurinta pentru ca, expunerea prelungita la situatii adverse, traumatizante, creeaza un obicei de stres. Creierul produce hormonul de stres cortizol in incercarea de a reduce amenintarea perceputa, dar produs in exces, ne lasa epuizati. Ne e mai greu sa ne mentinem atentia si concentrarea.

Practica mindfulness ne sprijina in a ramane prezenti, conectati cu noi insine, cu respiratia noastra. Mai mult, devenim constienti ca sentimentele dureroase apar si dispar, ceea ce le scade puterea de a ne intimida. Tehnica ne permite sa ne dezvoltam si sa mentinem o dubla constientizare, al lui atunci si al lui acum, astfel incat sa ne putem aminti trauma avand claritatea ca acum suntem intr-un alt loc si in alt timp decat atunci.

In procesul de vindecare, avem nevoie sa ne (re)conectam cu corpurile noastre, sa dam atentie si sa stam cu emotiile pe care le simtim, pentru a le consuma. E important sa ajustam practicile de meditatie prin adaugarea unor aspecte precum varierea concentrarii asupra senzatiilor, masurarea expunerii, adaptarea tehnicii la nevoile proprii astfel incat rezultatul sa fie starea de calm si liniste interioara mai profunde.

Daca rezultatul practicii este unul de anxietate, panica sau disociere inseamna ca ceea ce faceti va provoaca rau. O regula de baza este aceea de a face ce putem.

Mentalizare

In procesul de integrare si vindecare, avem nevoie sa ne dezvoltam capacitatea de mentalizare.

Mentalizarea este capacitatea de a reflecta la experientele noastre si la cum reactionam la experientele noastre. Putem reflecta la strategiile noastre de supravietuire la care facem apel ori de cate ori ne confruntam cu situatii dificile si decide daca ne mai ajuta.

Dezvoltarea capacitatii de mentalizare ne permite sa nu ne pierdem in lumea noastra interna stresanta. Reusim sa ne desprindem si sa ne dezidentificam de starile mentale problematice si sa ne gandim intentionat la experienta noastra. Totodata, prin mentalizare, ne intarim capacitatea de a ne regla propriile trairi afective si comportamente.

Constientizarea senzatiilor, emotiilor, gandurilor si comportamentelor care insotesc experientele dificile de relationare si mentalizarea ne ofera posibilitatea de a alege modalitati sanatoase de (re)conectare cu noi si cu ceilalti.

Exercitiu de respiratie

In principiu, cand suntem in meditatie mindfulness, suntem deschisi catre ceea ce se intampla. Acceptam ca acesta este momentul prezent. Acordam atentie respiratiei, senzatiilor corporale, emotiilor si gandurilor, fara sa le influentam.

Iata mai jos, descrierea unei posturi care poate fi folosita ca etapa de inceput a unei perioade de meditatie sau pur si simplu ca ceva de facut pentru un minut.

Cautati un loc pentru a va aseza, fara sa cadeti.

Daca va asezati pe scaun, aveti grija ca talpile sa atinga podeaua. Indreptati corpul superior. Capul si umerii se pot odihni confortabil pe partea superioara a vertebrelor.

Asezati bratele intr-o pozitie confortabila.

Puteti lasa pleoapele sa coboare. Daca va simtiti in siguranta puteti inchide ochii. Daca alegeti sa ramaneti cu ochii deschisi, lasati pur si simplu ceea ce apare inaintea ochilor.

Fiti atenti la respiratie. Simtiti-va respiratia, urmati-o cum iese si cum intra. Acordati atentie senzatiei fizice de respiratie: aerul care intra, ridicarea si caderea abdomenului sau pieptului. Cu fiecare respiratie observati cum inspirati si cum expirati.

In mod inevitabil, atentia va rataci in alte locuri. Nu este nevoie sa blocati sau sa eliminati gandirea. Doar observati, fara sa influentati ceea ce apare, si intoarceti-va usor atentia la respiratie.

Daca aveti nevoie sa va miscati, intrerupeti practica intr-un moment pe care sa il alegeti constient.

Mintea poate rataci in mod constant si este normal. Ramaneti atenti. Intoarceti-va catre respiratie. Nu este nimic care trebuie sa fie analizat sau rezolvat.

Cand sunteti gata, ridicati usor privirea (daca ochii sunt inchisi, deschideti-i). Observati sunetele din mediul inconjurator, observati cum va simtiti corpul, observati gandurile si emotiile.

aici gasiti un exercitiu, „Breath Awareness” in limba engleza, cu vocea Dr Daniel J. Siegel.

Resurse meditatie mindfulness audio

Pentru a ne dezvolta o constiinta coerenta si integrata, dr Daniel J. Siegel a dezvoltat ceea ce el numeste Roata prezentei (Wheel of awareness). Este un exercitiu mai elaborat decat exercitiul de respiratie de mai sus. Daniel J. Siegel recomanda sa facem exercitiul de respiratie timp de o saptamana sau mai mult inainte de a incerca exercitiul rotii. Exercitiul poate dura 20 min.

Prima sectiune ne permite conectarea cu cele cinci simturi (vazul, auzul, mirosul, gustul, atingerea).

A doua sectiune se refera la a aduce atentia catre interiorul corpului. Acesta include senzatiile interne ale muschilor, ale oaselor si ale organelor interne precum intestinele, plamanii si inima.

Al treilea segment reprezinta procesele mentale: sentimentele, gandurile si amintirile, intentiile, credintele, atitudinile.

Ultimul segment al meditatiei Roata prezentei il reprezinta abilitatea relationala care ne permite sa percepem conexiunile cu alti oameni, cu mediul nostru si cu planeta.

Link-ul catre meditatia in engleza al dr Daniel J. Siegel il gasiti aici.

O a doua resursa valoroasa este site-ul Christiane Wolf Mindfulness & Insight Teacher (aici) unde sunt postate meditatii, scanari ale corpului de scurta durata si meditatii orientate spre simturile exteroceptive.

O a treia resursa valoroasa este site-ul Rhythm of regulation unde gasiti meditatii online, scrise si ghidate de Deb Dana . Ele au la baza Teoria Polivagala dezvoltata de Dr. Stephen Porges.

*

Ilustratie: Daniela Dumitru

Furia – un reper sănătos sau o emoție distructivă?

Ce este furia, de unde vine, ce înseamnă autocontrolul și gestionarea furiei?

Pentru a înțelege furia, avem nevoie să clarificăm diferența dintre furia sănătoasă, furia reprimată și furia distructivă, toxică.

Furia sănătoasă

Deși poate fi trăită ca neplăcută sau incomodă, furia are un scop important. Ea ne informează despre noi înșine și despre modul în care mediul sau ceilalți ne afectează. Nu ne enervăm pe lucruri care nu au legătură cu viața, obiectivele sau dorințele noastre.

Funcția furiei este de a ne determina să ne apărăm atunci când suntem atacați sau răniți. Când simțim furie, corpul ne transmite că anumite nevoi relaționale sunt nesatisfăcute sau granițele-psihice ne sunt încălcate sau că obiectivele noastre sunt blocate de altcineva.

Furia semnalează lipsa de răspuns adecvat din partea celuilalt față de o nevoie relațională:

  • când nevoile vitale nu sunt întâmpinate. Pentru copil, nevoia de a fi împreună este esențială. Dacă nu primește siguranță, predictibilitate, conectare emoțională, înțelegere, apartenență, contact corporal și vizual, susținere etc., sistemul nervos percepe pericol. Se activează furia și răspunsul de luptă pentru supraviețuire.
  • când nevoia de limite nu este respectată. Când nevoia de autonomie nu este respectată. Dacă voința proprie și limitele nu sunt luate în considerare, reacția sănătoasă este furia. Când nu ai spațiu să spui „NU” și acesta nu este respectat, corpul percepe pericol.
  • când celălalt nu își asumă responsabilitatea pentru procesul său intern, deciziile și acțiunile sale și o plasează asupra ta.
  • când identitatea ta nu este văzută sau recunoscută.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să recunoaștem ce ne provoacă furia și să avem grijă de nevoile noastre.

Istoricul traumatic și furia

Un istoric traumatic, în special traumele de dezvoltare trăite în relații de abuz și/sau neglijare, poate face ca furia să fie intensă și greu de conținut.

Dacă furia copilului nu este acceptată ca reacție sănătoasă la o situație anormală, copilul învață să o suprime pentru a nu pierde relația de atașament.

Astfel, la maturitate, poate continua să caute persoane indisponibile emoțional, să își suprime inconștient furia și să repete tiparul frustrării.

Furia nu e trăită ca o furie sănătoasă care oferă protecție. În locul ei, apar durerea, neputința, copleșirea sau comportamentele pasiv-agresive și atacurile distructive.

Furia reprimată

Când protestul copilului este ignorat sau pedepsit, iar situațiile nesănătoase sunt „normalizate”, apar strategii de supraviețuire:

  • renunțarea la propria voință și pierderea controlului asupra vieții personale
  • dificultăți în a stabili limite
  • perfecționism excesiv
  • reprimarea furiei la nivel fizic (tensiune în maxilar, dureri cervicale, de cap, boli)
  • întoarcerea furiei împotriva propriei persoane (autoagresiune, ură de sine)
  • dezvoltarea unui Critic Intern sever.

Furia distructivă, toxică

Când trauma de dezvoltare a fost prezentă mult timp, furia actuală devine frecventă, intensă și greu de controlat.

Persoana de atașament din trecut nu a răspuns potrivit nevoilor de relație ale copilului și, pe de altă parte, el a depins exclusiv de acea persoană. Pentru că în relația timpurie nu a fost soluție, în prezent psihicul nu are altă soluție.

Trăirile reprimate (frica, neputința, vulnerabilitatea) sunt clivate, iar apropierea de aceste emoții activează adesea furia ca mecanism de apărare. Această furie se exprimă adesea agresiv, prin țipete, reproșuri, tăceri îndelungate sau comportamente impulsive. Sau pasiv, prin ironie, înțepături, priviri de sus etc. Pe termen scurt poate da senzația de „eliberare”, dar pe termen lung deteriorează relațiile și starea personală.

De aceea, în prezent, posibil să încerci să schimbi persoanele de atașament. Sau să intri în luptă cu celălalt, fără soluție, dar să te simți epuizat.

Din cauza rănirii profunde, furia tinde să fie frecventă, intensă, greu de controlat. Dar în felul acesta devine o forță care face rău.

Autocontrolul furiei

Autocontrolul poate părea dificil, mai ales dacă există un istoric traumatic. Totuși, ascultând mesajele furiei și conectându-ne la nevoile de dedesubt, putem recăpăta controlul asupra reacțiilor.

Strategii utile:

  • exerciții de respirație și calmare
  • conectarea cu o persoană de sprijin
  • mișcarea corpului
  • exprimarea prin artă
  • lovirea unei perne, țipatul într-o pernă, ruperea unor hârtii

Cu practică, putem rămâne în contact cu furia fără să ne copleșească.

Gestionarea furiei

Autocontrolul singur nu este suficient.

Gestionarea furiei într-un proces de psihoterapie individuală ne permite conectarea cu emoțiile „ascunse”. Poate fi despre furie sănătoasă, frică, singurătate, durere, lipsa conectării emoționale cu mama sau o figură de atașament. Poate fi despre neglijare, abandon, despre pierderi semnificative.

Gestionarea furiei presupune un proces profund de reconectare care ne ajută să deblocăm resurse importante. Găsim răspunsuri adecvate în loc să recurgem la reacții automate.

De asemenea, putem avea tabuuri despre furie, ceea ce împiedică răspunsul natural de luptă sau fugă în situații de pericol. Într-un proces de psihoterapie a traumei dobândim claritate cu privire la interdicțiile care ne fac să ne blocăm furia.

Psihoterapeutul sprijină auto-reglarea. Te ajută să ai claritate asupra situațiilor în care nu ai putut fi în control, iar limitele au fost abuzate. Te ajută să devii conștient de furia suprimată și de cauzele suprimării ei. Poate că urmezi un model de suprimare a furiei și sacrificiu de sine pentru a crea imaginea unui om bun, iubitor. Sau percepi un pericol foarte mare dacă te exprimi.

Un obiectiv important în reglare îl constituie deblocarea furiei sănătoase suprimate și exprimarea asertivității. Această mișcare te ajută să îți recuperezi vitalitatea. Să îți crești capacitatea de a pune limite sănătoase, fără teama că rănești.

Creșterea clarității în ce privește mesajul furiei ne crește capacitatea de a o conține și gestiona.

Pentru a lucra cu mine îmi poți scrie ce ai nevoie și putem stabili împreună când să ne vedem. Apasă butonul de mai jos și scrie-mi. Voi primi mesajul tău.

Furia, Ilustratie de Daniela Dumitru, lucrare selectata la expozitia de arta Tete-a-Tete Shadows of the Collective.