Ce este vinovatia?
Vinovatia este un sentiment conditionat. Noi, oamenii, invatam sa ne simtim vinovati inca de foarte mici. Invatam de timpuriu despre „bine” si „rau” in special de la parintii. Familia, societatea, religia, cultura influenteaza major sentimentul de vinovatie al unei persoane.
Spre deosebire de rusinea toxica atunci cand persoana se percepe pe sine ca find gresita, vinovatia este un sentiment pe care ar trebui sa il simtim dupa ce am facut ceva gresit, ceva rau, fie intentionat, fie accidental.
Sa ne simtim vinovati si sa suferim dupa ce am facut un rau ne conduce spre schimbari bune in noi insine si in relatiile noastre. Ne asumam responsabilitatea pentru raul facut, ne cerem scuze si ne modificam comportamentul din acel moment. In felul acesta durerea se diminueaza si, in timp, vinovatia ca sentiment se diminueaza. Dezvoltam sentimente de compasiune pentru noi, dar si pentru semenii nostri.
Vinovatia coplesitoare
Cand nu mai este posibil sa reparam raul facut, vinovatia poate persista multa vreme. Psihoterapia ajuta persoana sa accepte ceea ce s-a intamplat, sa se priveasca cu indulgenta si sa ia in considerare modul in care ar putea face alegeri diferite in viitor.
Pentru ca ne simtim vinovati de actiunile pe care le-am internalizat ca fiind „rele” sau „gresite” e posibil sa apara diferite confuzii in psihicul nostru. O confuzie este atunci cand ne simtim vinovati pentru ceva de care noi credem ca suntem vinovati, fara sa fim responsabili cu adevarat. De exemplu, o fiica adulta care, desi e respinsa, criticata si rusinata de parinti, se simte vinovata cand vrea sa isi ia spatiu si sa se indeparteze de acestia.
Cand exista o astfel de confuzie aveam de-a face cu trauma psihica relationala.
Vinovatia neconsumata are un impact negativ asupra relatiilor, a starii psihice, dar si fizice. Fara clarificarea cauzei si a unui proces psihoterapeutic adecvat, vinovatia nu trece de la sine. Suportul unui pshoterapeut specializat in trauma psihica ajuta acest proces.
Multi dintre noi poate ca nici nu permitem vinovatiei sa ajunga in constiinta noastra. Pentru ca ne temem sa simtim vinovatia suntem dispusi sa acceptam orice, doar ca sa scapam de ea. Nu putem refuza, nu putem spune nu. Sunt foarte multe persoane care se simt vinovate si cred ca sunt egoiste daca aleg sa fie in acord cu sine, sa se exprime autentic. Vinovatia e o traire, nu face diferenta daca noi am facut ceva rau sau doar ne-am exprimat sinele autentic. Doar pe masura ce invatam sa acceptam vinovatia, reusim sa judecam singuri daca intr-adevar ne simtim vinovati pentru ca am facut un rau sau pur si simplu ne satisfacem niste nevoi legitime fara sa ranim pe nimeni.
Vinovatia in trauma psihica
Pentru a aduce claritate in ce priveste vinovatia ca sentiment, ca urmare a traumatizarii psihice, ne ajuta sa facem diferenta dintre:
- conditia de victima versus atitudini tipice victimei
- conditia de agresor versus atitudini tipice agresorului
Conditia de victima
Devenim victima din cauza raului suferit si caruia nu ii putem face fata cu resursele fizice si psihice din acel moment.
Raul poate fi cauzat de:
- evenimente naturale precum incendii, tornade, tsunami-uri, cutremure
- actiunile unei persoane (parinte, coleg, prieten, altii)
Suferinta si raul produs victimei unei traumatizari psihice sunt cu atat mai mari cu cat aceasta este dependenta de persoana care o raneste, are incredere in ea, o iubeste.
Odata ce s-a produs, faptul ca am devenit victima nu mai poate fi intors. Conditia de victima inseamna ca am trait frica intensa, vulnerabilitatea fara protectie, neputinta. Suntem coplesiti de sentimente de durere, furie, rusine sau dezgust. Putem supravietui numai cand aceste trairi sunt refulate si psihicul se rupe.
Cata vreme raul suferit continua, nu putem gestiona conditia de victima si nu putem integra trauma. De exemplu, pentru a supravietui in conditiile unei dependente fata de agresor, dezvoltam atitudini tipice victimei.
Cand un copil nu are nici o sansa sa se revolte impotriva parintilor lui predispusi la violenta (activa sau pasiva), trebuie sa gaseasca alte moduri de a comunica cu ei, astfel incat acestia sa nu il distruga.
O atitudine tipica victimei presupune sa ne simtim vinovati pentru ce am suferit, pentru ca nu am facut mai mult, mai bine. Suprimam furia sanatoasa si o intoarcem impotriva noastra. Ca victima ne asumam intreaga responsabilitate. Ne straduim sa justificam comportamentul violent al parintelui. „Eu sunt de vina.”, „Eram un copil rau”, „Eram un copil rebel si faceam prostii.”, „Mama m-a respins din vina mea”, „Nu sunt buna de nimic.”. In cazul unui abuz sexual: „Eu sunt de vina.”, „Eu l-am provocat.”, „Mi-a placut.”, etc. Suntem preocupati sa aflam ce il multumeste pe agresor . „Cum ar putea fi el/ea mai multumit/a de mine?”
Conditia de agresor
Devenim agresor atunci cand, intentionat sau neintentionat, facem rau altcuiva producandu-i o vatamare traumatizanta.
Raul se poate produce:
- in plan psihic, prin minciuna, inselaciune, umilire, rusinare, degradare, injosire
- in plan material prin furt, jaf
- in plan fizic prin violenta fizica, lovitura cauzatoare de moarte, crima
- prin necomiterea unei fapte precum asigurarea hranei, a ajutorului, a ingrijirii, a contactului fizic si emotional, a protectiei in fata violentei, inclusiv sexuale
Atitudinile tipice agresorului sunt consecinte ale traumei cand conditia de agresor nu poate fi resimtita din cauza rusinii. Agresorul dezvolta o mare abilitate de a refuza sa isi asume responsabilitatea si vina. Adesea un agresor rastoarna raportul dintre el si victima sa. Astfel, el se infatiseaza pe sine ca victima.
Vinovatia pentru raul facut o transfera si o impune victimei sale. De exemplu atunci cand parintii il fac pe copil sa se simta vinovat: „Tu m-ai provocat pana mi-am pierdut rabdarea!”, ”Tu m-ai sedus!”, „Esti rea/rau, semeni cu bunica-ta!”, „Esti nebuna si rea pentru ca nu mai vorbesti cu mine!”, „Eu am facut tot ce trebuia.”, „Eu nu sunt vinovata.”, „Eu nu am nicio vina.”
Psihoterapia vinei
Procesul de psihoterapie a vinei presupune:
- recunoasterea traumei/traumelor
- recunoasterea conditiei de victima/agresor
- recunoasterea atitudinilor tipice victimei /tipice agresorului
- identificarea si continerea emotiilor
- clarificarea confuziilor
- reconstruirea realitatii
Metoda Propozitiei Intentiei, dezvoltata de profesorul Franz Ruppert, este un instrument de baza in acest proces.
Bibliografie:
Ruppert, F. (2021). „Cine sunt eu intr-o societate traumatizata? Cum ne determina viata dinamicile relatiei agresor-victima si cum ne eliberam de acestea.” Bucuresti: Editura Trei.
Ilustratie: Daniela Dumitru