Arhive etichetă: sine-fals

În cadrul Cabinetului Individual de psihologie Dumitru Daniela (București sector 1) abordăm sindromul impostorului ca o capacitate diminuată de a ne putea valoriza și a ne considera suficienți. De cele mai mule ori, sindromul impostorului este adaparea cea mai fireasca atunci când trăim într-un context familial în care nu suntem suficienți pentru persoanele de atașament semnificative, așa cum se întâmplă în trauma complexă C-PTSD, trauma de dezvoltare și de atașament.

Ce este Sindromul impostorului?

Termenul ”sindromul impostorului” explica cazurile in care oamenii, in ciuda competentelor si pregatirii lor profesionale, se indoiesc de sine. Ei isi minimizeaza si se se indoiesc de abilitatile lor intelectuale, de talentele, de propria valoare.

Persoanele cred ca mai degraba se pricep sa ii insele pe altii. Se percep pe sine ca fiind mai putin pregatite, limitate intelectual. Cred ca succesul lor este rezultatul capacitatii de a-i insela pe altii, norocului, intamplarii si nu talentului, efortului sau pregatirii. Au convingeri precum: „sunt un impostor”, „nu sunt suficient de bun/a„, „nu merit aprecierea”.

Emotional, aceste persoane se tem ca cineva va afla ca nu sunt asa de pricepute pe cat crede lumea ca sunt. Nu trebuie sa fie descoperite ca nu stiu. Simt frica foarte mare de a fi ?descoperite? si un cocktail de emotii si senzatii, dificil de continut si de reglat.

Indoiala de sine, sentimentul de a fi un impostor cantaresc mai greu decat argumentele logice, dovezile sau faptele concrete privind realizarile profesionale, talentele, capacitatile intelectuale.

Sindromul impostorului este vocea criticului interior care îți șoptește că reușitele sunt doar o coincidență. Poți citi mai multe despre cum ne sabotează această instanță interioară în articolele mele dedicate.

Cum gestionam frica de a fi descoperiti?

Cum sa nu mai ma confrunt cu frica de a fi descoperit/a? Cu rusinea ori cu diferitele senzatii fizice. Sau cum sa nu mai fiu impostor?

Strategii din partile psihice supravietuitoare

Cand actionam din partile psihice supravietuitoare tindem sa tinem departe de constiinta emotiile dureroase ori partile psihice vulnerabile. Nici nu punem la indoiala convingerile de tipul ?nu sunt destul de bun/a, nu merit sau sunt un impostor?.

Frica de esec, frica de a fi descoperiti, sunt in fundal si ne construim numeroase aparari.

Ne straduim sa actionam in mod constant in a fi foarte buni in ceea ce facem. Suntem mai degraba excesiv de critici, agresivi cu noi insine, punem presiune pe noi. Ne straduim sa fim perfecti. Ne comparam cu ceilalti si suntem nemultumiti de noi. Ne retragem, ne autoizolam. Amanam sa facem diferite lucruri tot cu frica de a nu fi descoperiti.

Dar efortul psihic de a face fata acestor tensiuni interioare este deosebit de mare si genereaza stres si anxietate.

E ca si cum pe noi nu ne putem tine in brate, nu ne putem vedea buni, nu ne putem bucura de cine suntem.

Strategii din partile psihice sanatoase

Cand actionam din partile psihice sanatoase ne privim cu mai multa ingaduinta esecurile sau greselile. Incercam sa concuram cu noi insine si sa luam in considerare progresul personal. Alegem relatii in care ne putem dezvalui fricile. Ne punem la indoiala convingerile si cautam adevarul despre fricile noastre mai degraba decat sa mentinem iluzia perfectiunii pentru a nu fi „descoperiti”.

Sindromul impostorului nu apare fara o legatura cu ceva ce ni s-a intamplat, chiar daca nu stim ce. Gasim adevarul in corpurile noastre, in senzatiile si emotiile ce au legatura cu convingerile: „nu sunt suficient de bun/a sau sunt un impostor”.

Increderea in sine, valoarea de sine se contureaza foarte de timpuriu si se construiesc continuu in relatiile de atasament. Identitatea, sentimentul de siguranta, increderea in noi si in ceilalti, se pot contura doar atunci cand suntem doriti de catre parinti, cand ei pot raspunde adecvat nevoilor noastre relationale. Nu avem cum sa ne apreciem, sa ne valorizam, fara ca altcineva sa fi facut asta pentru noi. Cand relatia de atasament este disfunctionala, toxica, devenim confuzi in ce priveste identitatea noastra.

Cum poate ajuta psihoterapia in sindromul impostorului?

Sindromul impostorului nu este o tulburare mintala, dar este o problema psihologica reala. Cand senzatia de a ma simti ca un impostor este foarte prezenta, putem observa si ca ne autosabotam. A ramane blocati in partile psihice supravietuitoare, poate duce la serioase probleme precum: anxietate, depresie, retragere, pierderea relatiilor, tendinte suicidare.

In procesul de psihoterapie trauma exploram motivele pentru care suntem incapabili sa ne acceptam. De unde vin aceste judecati de sine: de a nu fi destul de bun/a, a nu merita, de a fi impostor? Prin abordări moderne de psihoterapie (NARM, Metoda Intenției, Psihoterapie Integrativă) căutam sa construim valoarea de sine si increderea in sine si in ceilalti. Construim comportamente noi prin care suntem mai suportivi cu noi insine. Recunoastem momentele de succes si ne bucuram de ele.

Cum arată intervenția prin Metoda Intenției în practică (Studiu de caz)

Studiu de caz psihoterapie Metoda Intenției

Referitor la „ce mi s-a intamplat, care este adevarul din corpul meu”, o clienta a stabilit ca intenție de lucru:

„Eu vreau sa vindec sindromul impostorului„

O voi numi Andreea pentru a-i proteja identitatea.

Mai jos este o mica parte din lucrul ei terapetic prin metoda Constelatiei Intentiei. Acest proces pune in lumina prezența unui pericol foarte mare: frica cu care se confrunta Andreea, cauza acestei frici si ce s-a intamplat in psihicul ei. Intentia este una dintr-un lung sir de intentii, este procesul ei si are legatura cu propria sa biografie.

Cand s-a intrat in rezonanta cu cuvantul „sindromul” rezonatorul se purta ca o fetita foarte mica care se simte in pericol de a fi eliminata. Aceasta parte psihica, de varsta foarte mica, incearca sa se protejeze de o posibila eliminare. Perceptia acestei parti este ca pericolul este aici si acum si este in stare de vigilenta.

Clarificarea privind pericolul a venit din partea cuvantului ”impostorului”. Aceasta parte este profund identificata cu mama Andreei care o trateaza ca fiind un impostor.

Pentru mama, Andreea e un impostor. Mama nu a vrut-o si nu o vrea. „Nu esti buna” vine acum dinspre aceasta parte din psihicul ei. Partea „impostorului” este identificata cu mama. Ea vine catre partea „sindromul” cu critica, furie, prin a fi indisponibila , deconectare emotionala.

„impostorului” este o parte din psihicul Andreei lipsita de empatie, incapabila sa ofere suport, grija, afectiune, blandete, contact. E ca mama care, fiind foarte deconectata de sine, traumatizata, a pus viata fiicei sale in pericol de foarte timpuriu.

„Sa vindec” aduce alte informatii clarificatoare. Andreea retraieste iar si iar, trauma existentiala si pericolul de a fi eliminata. Mama o vede ca pe un impostor si Andreea s-a identificat cu aceasta atribuire venita din partea mamei. Si se trateaza asa.

Intr-o astfel de relatie, pentru Andreea nu a fost posibil sa afle cine este ea dincolo de respingerea mamei si nici sa se apere ori sa se distanteze. Din nefericire, identitatea ei a fost traumatizata. Cine crede ea ca este are la baza atribuirile mamei, respingerile, atitudinile ostile, lipsa protectiei si neputinta.

In acest proces, Andrea incearca sa se recupereze pe sine, sa obtina claritate privind identitatea ei, astfel incat forta acestor atribuiri, care au legatura cu mama si nu cu cine este ea, sa se diminueze treptat.

Intr-adevar Andreea a fost complet neputincioasa cu privire la cum s-a raportat mama la ea. Insa ceea ce poate face Andreea in prezent este despre cum s-ar putea ea insasi raporta la sine. Munca cu sine are de-a face cu dezidentificarea de mama si cu a se apropia de sine cu afectiune si blandete.

*

Pentru a lucra cu mine imi poti scrie ce ai nevoie si putem stabili impreuna cand sa ne vedem. Apasa butonul de mai jos, scrie si voi primi mesajul tau.

*

Ilustratie: Daniela Dumitru