Deschid Social Media cu o intenție clară și, după câteva minute, nu mai știu care era.
În trecut, intram cu un scop: căutam evenimente sau inspirație pentru arta mea, voiam să învăț ceva nou sau să rămân cu o întrebare la care să reflectez. Recent, experiența seamănă tot mai mult cu un asalt senzorial. Apar brusc imagini, sunete, voci generate de AI cu o intonație uneori greu de urmărit. Unele postări care îmi intră în feed parcă mă lovesc: au agresivitate mai degrabă decât ceva educativ sau inspirațional. Când închid aplicațiile, rămân cu senzația stranie că m-am deconectat de mine însămi. Pentru acele minute, atenția mea a fost furată și nu a mai rămas nimic pentru mine. Pierd contactul cu propriul motiv pentru care am deschis aplicația.
De aici vine și teama mea. Ce se întâmplă cu ceilalți oameni? Cum sunt afectați de acest bombardament de stimuli? Ce învață tinerii dintr-o asemenea „cultură”? Și ce ajungem să credem, într-un astfel de mediu, despre ce este sănătatea psihică?
Un mediu construit pentru viteză
Ceea ce observ că este diferit acum este felul în care sunt construite feed-urile. Tot mai mult din ce apare vine din recomandările unui algoritm, de la conturi pe care nu le-am ales să le urmăresc. Atenția este captată repede, într-un volum uriaș de informație pe care nu l-am cerut și asta este agresiv pentru psihic.
Cercetările asociază folosirea compulsivă a rețelelor sociale, a videoclipurilor scurte precum Instagram Reels și YouTube Shorts, cu atenție și autocontrol mai slabe (Nguyen et al., 2025). Într-un studiu longitudinal pe studenți, folosirea compulsivă a prezis, patru luni mai târziu, mai multă deconectare de propriul corp (Casale et al., 2025), iar alte cercetări o asociază cu dificultăți în a-ți recunoaște emoțiile și semnalele corporale (Di Carlo et al., 2024).
La aceste aspecte se adaugă și accesul direct la inteligența artificială. AI este parte din viața noastră, gata să ne ofere rapid răspunsuri la întrebările noastre, să ne facă pe plac și să ne țină cât mai mult timp angajați în interacțiune.
Și în toată această „abundență”, mă întreb cum mai înțelege omul modern sănătatea psihică. Cât control mai avem asupra propriei atenții și asupra propriei sănătăți?
În acest mediu, pare că nu ai cum să nu te „îmbeți” cu ideea seducătoare că sănătatea psihică și creșterea personală se pot obține cu aceeași viteză. E ușor să crezi că faci psihoterapie pentru că ai înțeles ceva vorbind cu un AI, ai citit sfaturi pe Instagram ori ai văzut un Reel și să ignori că tot acest mediu construit să ne capteze atenția ne poate afecta însăși atenția și contactul cu noi înșine.
Soluțiile rapide pot părea foarte atrăgătoare tocmai pentru că promit rezolvarea problemelor fără să coborâm în adâncimea noastră și fără să ne uităm cu adevărat la noi înșine.
A ști nu înseamnă a trăi
Problema nu este doar cât timp petrecem în acest mediu, ci și felul în care ajungem să ne raportăm la propria viață interioară.
Între a cunoaște o informație despre sănătatea psihică și a o integra emoțional și corporal, astfel încât să devină o stare firească și nu doar o informație memorată, e o distanță uriașă. De exemplu, putem ști foarte multe informații despre furie și despre gestionarea ei, dar să rămânem deconectați de ea atunci când ceva o declanșează ori să ne manifestăm furioși în situații în care reacția e disproporționată în raport cu realitatea.
Nu spun că înțelegerea nu contează. O meta-analiză publicată în 2018 a găsit că insight-ul poate fi un mecanism relevant al schimbării în diferite modalități de tratament (Jennissen et al., 2018).
Dar biologia noastră nu știe de fast-forward. Corpul și psihicul nu se schimbă prin „3 sau 5 pași pentru…”, nici prin comenzi sau prin răspunsurile rapide ale AI-ului. Avem nevoie de experiențe repetate de siguranță în relație, de atenție către interior, de claritate, curiozitate și răbdare. Iar când ne oprim din viteză, poate fi greu și inconfortabil, tocmai pentru că ne apropiem de ceea ce se află, de fapt, în noi. Iar asta se simte la început înfricoșător.
Experiențe psihoterapeutice care vindecă
Din formări, din practica clinică și din procesul meu terapeutic am avut acces la ce de fapt ajută schimbarea și creșterea stării de bine. Și m-am bucurat să descopăr cum colegi din breaslă au cercetat cum arată schimbarea în psihoterapie. Ei au publicat studiul în Psychotherapy în 2026, după ce au intervievat pacienți care urmaseră psihoterapie psihodinamică la aproximativ trei ani după încheierea tratamentului. Întrebările pe care le-au urmărit au avut legătură cu ce experiențe din terapie au rămas semnificative în timp. Ei au identificat patru tipuri de „experiențe relaționale corective” (Leibovich et al., 2026):
- Implicare empatică. Să te simți văzut și ascultat cu grijă autentică, acolo unde te așteptai la distanță. Pentru unii pacienți, asta a schimbat ce se așteptau să primească și de la relațiile din afara terapiei.
- Acceptare fără judecată. Să întâlnești deschidere acolo unde anticipai critică. Toți pacienții din acest grup au descris îmbunătățiri în relațiile cu ceilalți.
- Înțelegere nouă despre tine. Intervențiile devin corective atunci când sunt trăite ca experiențe relaționale semnificative și nu doar ca insight-uri intelectuale.
- Încurajare și împuternicire. Terapeutul îl ajută pe pacient să-și descopere propria capacitate de a face față greutăților, în loc să-i ofere soluții gata făcute.
Ce mi se pare grăitor este ce au păstrat oamenii după trei ani de psihoterapie: cum i-a impactat interacțiunea umană sănătoasă cu psihoterapeutul în relația cu ei înșiși și în relațiile din afara terapiei.
Să încetinim
Cred că merită să ne gândim că vindecarea și creșterea personală nu se întâmplă în viteză și nu vin din formule care promit să rezolve disconfortul.
Psihicul nostru are nevoie de prezență umană autentică și de curajul de a ne întoarce spre noi înșine, dincolo de graba și zgomotul din jur.
Atunci când alegem să încetinim și să ne ascultăm, nu pierdem timp. Începem, de fapt, să ne întoarcem acasă la noi.
Dacă simți că ai nevoie de un spațiu în care să reiei contactul cu tine, în ritmul tău, mă poți găsi la psihoterapeutbucuresti.com.
Imagine: Studiu după „The Forest” de pictorul Geza Kadar (1878-1952).
Bibliografie
- Casale, S., Ghinassi, S., & Elhai, J. D. (2025). A 2-wave study on the associations between dissociative experiences, maladaptive daydreaming, bodily dissociation, and problematic social media use. Journal of Behavioral Addictions, 14(3), 1419–1428. https://doi.org/10.1556/2006.2025.00075
- Di Carlo, F., Vicinelli, M. C., Pettorruso, M., De Risio, L., Migliara, G., Baccolini, V., Trioni, J., Grant, J. E., Dell’Osso, B., & Martinotti, G. (2024). Connected minds in disconnected bodies: Exploring the role of interoceptive sensibility and alexithymia in problematic use of the internet. Comprehensive Psychiatry, 129, Article 152446. https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2023.152446
- Jennissen, S., et al. (2018). Association between insight and outcome of psychotherapy: Systematic review and meta-analysis. American Journal of Psychiatry. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2018.17080847
- Leibovich, L., Sadek, A., Ben David-Sela, T., Khoury, Y., Malka, M., Midgley, N., & Zilcha-Mano, S. (2026). “I too deserve good”: A qualitative exploration of corrective relational experiences in psychodynamic therapy for depression. Psychotherapy, 63(1), 24–32. https://doi.org/10.1037/pst0000607
- Nguyen, L., et al. (2025). Feeds, feelings, and focus: A systematic review and meta-analysis examining the cognitive and mental health correlates of short-form video use. Psychological Bulletin, 151(9), 1125–1146. https://doi.org/10.1037/bul0000498
Descoperă mai multe la Dumitru Daniela
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






