Mulți adulți ajung să își spună „Nu mă pot juca ca adult.” Ei nu pot să se relaxeze fără un scop. Nu știu să facă ceva doar pentru plăcere. Nu se pot juca cu copiii lor. Orice activitate trebuie să fie utilă, productivă sau orientată spre performanță.
Dacă te regăsești în această experiență, este important să știi că dificultatea de a te juca nu este un defect. Nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine. De multe ori, ea are rădăcini relaționale profunde.
Joaca presupune siguranță.
Un copil se joacă liber atunci când:
- se simte protejat,
- are un adult disponibil emoțional,
- nu trebuie să fie responsabil pentru starea altora,
- nu trăiește într-un mediu tensionat sau imprevizibil.
Când aceste condiții lipsesc, copilul nu se mai poate juca spontan. Se adaptează. Devine atent, responsabil, organizat.
În astfel de contexte, joaca nu dispare pentru că nu există dorință, ci pentru că nu este sigură.
La maturitate, această organizare interioară rămâne activă. Iar senzația „nu mă pot juca ca adult” reflectă adesea un sistem psihic care a învățat să supraviețuiască, nu să se relaxeze.
Ce se activează când încerc să mă joc ca adult
Când un adult încearcă să încetinească și să facă ceva doar pentru plăcere, cu sine sau cu copiii, pot apărea reacții precum:
- neliniște inexplicabilă
- vinovăție
- senzația că pierde timpul
- teama că „dacă mă opresc, pierd controlul”.
Pentru multe persoane, munca și funcționarea au devenit echivalentul siguranței. A fi productiv a însemnat a fi acceptat. În acest context, joaca pare inutilă sau chiar periculoasă.
Astfel, „nu mă pot juca ca adult” nu este o alegere conștientă, ci rezultatul unei adaptări vechi.
Când apare dorința de joacă la adult
Interesant este că dorința de joacă apare adesea abia când viața devine mai stabilă.
Când nu mai este nevoie de supraviețuire continuă, psihicul începe să caute bucurie, spontaneitate, creativitate.
Însă odată cu această dorință poate apărea și tristețea. Tristețea pentru copilul care nu a avut spațiu să se joace. Pentru perioada în care responsabilitatea a venit prea devreme.
De aceea, procesul prin care un adult învață să se joace nu este întotdeauna exuberant. Uneori este delicat, lent și poate conține și doliu.
Ce nu înseamnă să te joci ca adult
A te juca ca adult nu înseamnă:
- să transformi joaca într-un nou proiect,
- să performezi creativ,
- să monetizezi hobby-uri,
- să devii „mai interesant”.
Joaca autentică nu are scop utilitar. Ea există pentru experiență, nu pentru rezultat.
Pentru un psihic obișnuit să fie productiv permanent, acest lucru poate fi dificil de tolerat.
Când „nu mă pot juca ca adult” este un simptom
Blocajul de a te juca poate fi un indicator al unei istorii de:
- neglijare emoțională,
- responsabilizare excesivă în copilărie,
- traumă de dezvoltare,
- atașament nesigur.
În psihoterapie, procesul nu presupune „învățarea jocului” ca tehnică, ci reconstruirea unui spațiu intern de siguranță. Joaca apare natural atunci când sistemul nervos începe să se simtă în siguranță. Joaca nu poate fi forțată.
Un posibil început
Uneori primul pas nu este să te joci, ci să observi că nu poți. Să vezi ce apare când încerci să stai fără scop. Să observi tensiunea, vocea critică, graba de a face ceva util.
Recunoașterea faptului „nu mă pot juca ca adult” poate fi începutul unei relații mai blânde cu propria istorie.
Dacă dificultatea de a te relaxa, de a simți bucurie sau de a face lucruri fără scop util îți este familiară, explorarea acestor teme într-un cadru psihoterapeutic poate aduce claritate și siguranță interioară. Într-un cadru sigur, fără presiune și fără evaluare, joaca poate reapărea natural
Ilustrație de Daniela Dumitru