Arhive etichetă: tristete

De ce nu mă pot juca ca adult? Ce să fac?

Mulți adulți ajung să își spună „Nu mă pot juca ca adult.” Ei nu pot să se relaxeze fără un scop. Nu știu să facă ceva doar pentru plăcere. Nu se pot juca cu copiii lor. Orice activitate trebuie să fie utilă, productivă sau orientată spre performanță.

Dacă te regăsești în această experiență, este important să știi că dificultatea de a te juca nu este un defect. Nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine. De multe ori, ea are rădăcini relaționale profunde.

Incapacitatea de a te juca la vârsta adultă este adesea o formă de hiper-responsabilizare, apărută ca mecanism de supraviețuire în urma unei traume de dezvoltare. Atunci când mediul timpuriu nu a oferit siguranță, sistemul nervos rămâne blocat în modul de alertă și privește relaxarea ca pe un risc.

Joaca presupune siguranță.

Un copil se joacă liber atunci când:

  • se simte protejat,
  • are un adult disponibil emoțional,
  • nu trebuie să fie responsabil pentru starea altora,
  • nu trăiește într-un mediu tensionat sau imprevizibil.

Când aceste condiții lipsesc, copilul nu se mai poate juca spontan. Se adaptează. Devine atent, responsabil, organizat.

În astfel de contexte, joaca nu dispare pentru că nu există dorință, ci pentru că nu este sigură.

La maturitate, această organizare interioară rămâne activă. Iar senzația „nu mă pot juca ca adult” reflectă adesea un sistem psihic care a învățat să supraviețuiască, nu să se relaxeze.

Ce se activează când încerc să mă joc ca adult

Când un adult încearcă să încetinească și să facă ceva doar pentru plăcere, cu sine sau cu copiii, pot apărea reacții precum:

  • neliniște inexplicabilă
  • vinovăție
  • senzația că pierde timpul
  • teama că „dacă mă opresc, pierd controlul”.

Pentru multe persoane, munca și funcționarea au devenit echivalentul siguranței. A fi productiv a însemnat a fi acceptat. În acest context, joaca pare inutilă sau chiar periculoasă.

Astfel, „nu mă pot juca ca adult” nu este o alegere conștientă, ci rezultatul unei adaptări vechi.

Spontaneitatea dispare atunci când criticul interior ne judecă fiecare gest. Redescoperirea jocului înseamnă și îmblânzirea acestei voci critice.

Când apare dorința de joacă la adult

Interesant este că dorința de joacă apare adesea abia când viața devine mai stabilă.

Când nu mai este nevoie de supraviețuire continuă, psihicul începe să caute bucurie, spontaneitate, creativitate.

Însă odată cu această dorință poate apărea și tristețea. Tristețea pentru copilul care nu a avut spațiu să se joace. Pentru perioada în care responsabilitatea a venit prea devreme.

De aceea, procesul prin care un adult învață să se joace nu este întotdeauna exuberant. Uneori este delicat, lent și poate conține și doliu.

Ce nu înseamnă să te joci ca adult

A te juca ca adult nu înseamnă:

  • să transformi joaca într-un nou proiect,
  • să performezi creativ,
  • să monetizezi hobby-uri,
  • să devii „mai interesant”.

Joaca autentică nu are scop utilitar. Ea există pentru experiență, nu pentru rezultat.

Pentru un psihic obișnuit să fie productiv permanent, acest lucru poate fi dificil de tolerat.

Când „nu mă pot juca ca adult” este un simptom

Blocajul de a te juca poate fi un indicator al unei istorii de:

În psihoterapie, procesul nu presupune „învățarea jocului” ca tehnică, ci reconstruirea unui spațiu intern de siguranță. Joaca apare natural atunci când sistemul nervos începe să se simtă în siguranță. Joaca nu poate fi forțată.

De la ”nu mă pot juca ca adult” la vitalitate

Uneori primul pas nu este să te joci, ci să observi că nu poți. Să vezi ce apare când încerci să stai fără scop. Să observi tensiunea, vocea critică, graba de a face ceva util.

Recunoașterea faptului „nu mă pot juca ca adult” poate fi începutul unei relații mai blânde cu propria istorie.

Dacă dificultatea de a te relaxa, de a simți bucurie sau de a face lucruri fără scop util îți este familiară, explorarea acestor teme într-un cadru psihoterapeutic poate aduce claritate și siguranță interioară. Într-un cadru sigur, fără presiune și fără evaluare, joaca poate reapărea natural.

Dacă te regăsești în această descriere și simți că relaxarea este o luptă, psihoterapia centrată pe traumă (NARM, IoPT Metoda Intenției) te poate ajuta. Procesul terapeutic vizează transformarea mediului interior dintr-unul critic într-unul securizant, permițând vocii tale personale să se exprime liber prin joc și creativitate.

Îmi poți scrie direct

Contactează-mă pe WhatsApp

Ilustrație de Daniela Dumitru

Relațiile profesionale – cum te ajută granițele și vocea personală

Mulți oameni se confruntă cu dificultatea de a spune NU la locul de muncă, din teama de a nu fi respinși sau criticați. Dacă simți că îți este imposibil să fi autentic(ă), să pui limite în relațiile profesionale fără să te simți vinovat(ă), este important să știi că acest blocaj e un ecou al istoriei tale relaționale.

În acest articol, explorăm cum granițele psihice și recuperarea vocii personale te pot ajuta să navighezi prin medii profesionale disfuncționale. Vei descoperi cum să treci de la autoanulare și neputință la o comunicare asertivă, protejându-ți stima de sine și integritatea în fața epuizării.

La locul de muncă nu aducem doar competențe și obiective. Ne aducem și istoria relațională – felul în care am învățat să ne raportăm la ceilalți, nevoile noastre de apartenență, de validare și siguranță.

De aceea, relațiile profesionale sunt influențate de emoții profunde, chiar dacă nu apar la suprafață. În spatele unei colaborări tensionate pot exista:

  • dorința de a fi văzuți și apreciați
  • frica de a fi ridiculizați, respinși sau abandonați
  • credințe precum „nu sunt suficient” sau „nu merit locul ocupat”, „să nu deranjez” sau „trebuie să demonstrez că merit locul pe care îl ocup” care au legatura cu stima de sine.

Fundalul emoțional intern poate crea dinamici cu atât mai intense cu cât mediul profesional e mai disfuncțional.

Este mediul profesional unul sănătos sau disfuncțional?

Un prim pas important este să ne întrebăm: „Este mediul profesional în care lucrez unul echilibrat sau disfuncțional?”

Semne că te afli într-un mediu profesional disfuncțional:

  • lipsa de transparență în luarea deciziilor
  • tratamente inegale între colegi, în contexte similare
  • mesaje ambigue, transmise pe un ton politicos, dar cu conținut dezechilibrat
  • valorile promovate nu se regăsesc în comportamentele reale
  • hărțuirea demnității ori integrității fizice sau psihice.

Dacă ai senzația că „ceva nu e în regulă, dar nu pot spune exact ce”, e posibil să te afli într-un mediu profesional toxic sau haotic.

Relațiile profesionale reactivează experiențe vechi

Felul în care reacționăm în contextul profesional are legătură cu felul în care ne-am adaptat de timpuriu să fim în relație.

Două aspecte sunt esențiale: granițele și vocea personală.

Granitele

Pe de o parte sunt granițele noastre, adică propriile nevoi și valori. Apoi, sunt granițele celuilalt cu care interacționăm, nevoile și valorile lui. O relație profesională funcțională presupune reciprocitate și respect.

Granițele sănătoase în relațiile profesionale înseamnă să știi:

  • ce este acceptabil pentru tine și ce nu
  • care îți sunt nevoile și valorile
  • să spui „nu” când devine prea mult sau copleșitor
  • să pui „stop” când ceva te rănește sau te nedreptățește
  • să respecți limitele colegilor sau superiorilor, chiar dacă nu se aliniază cu valorile tale.

Vocea personală: cum ne exprimăm în relațiile profesionale

Vocea personală este despre cum comunicăm ce avem nevoie, ce simțim și ce nu tolerăm. Clar și ferm. Asertiv.

A fi asertiv nu înseamnă să creezi conflicte, ci să îți exprimi adevărul cu respect față de tine și față de celălalt. Asertivitatea este un semn de maturitate și integritate.

A avea o voce asertivă înseamnă:

  • să comunici clar și ferm, fără agresivitate
  • să exprimi limite și nevoi într-un mod respectuos
  • să refuzi sarcini care îți încalcă drepturile
  • să ceri clarificări când lucrurile nu sunt suficient de clare sau transparente.

Adeseori, modul în care ne adaptăm în relațiile noastre semnificative, timpurii, cu figurile parentale, se manifestă prin capacități diminuate:

  • de exprimare asertivă
  • de identificare a nevoilor și valorilor
  • de a rămâne conectați la propriile nevoi și valori.

Din acest motiv, aceste adaptări devin piedici în viața noastră profesională, duc la conflicte și tensiuni. Iar în situația în care și mediul este unul toxic se poate ajunge la copleșire.

Emoții frecvente în relațiile profesionale tensionate

Atunci când relațiile profesionale devin tensionate, pot apărea emoții intense. Este normal. Iată câteva dintre cele mai frecvente:

Furia

Este o reacție firească atunci când o limită este încălcată.

Capacitatea de a te conecta cu furia te ajută să te vezi și să te afirmi. Te repune în contact cu granițele sănătoase și cu un răspuns care îți protejează demnitatea, fără a escalada conflictul. Desigur, e important să poți gestiona corespunzător furia, altfel există riscul să escaladezi conflictul și să perpetuezi ciclul disfuncțional.

Problema nu este furia, ci o capacitate diminuată de a te exprima sănătos.

Cu cât ai mai mare claritate în ce privește granițele tale și ți-ai dezvoltat capacitatea de a comunica asertiv, cu atât e mai natural:

  • să pui limite fără a te simți vinovat(ă)
  • să ceri recunoaștere fără teamă și fără să simți că ceri prea mult
  • să pleci din contexte în care nu te regăsești ori nu te poți exprima autentic.

Dacă observi că ai dificultăți cu furia, fie că nu o poți identifica, fie că te copleșește și simți că nu o poți gestiona, posibil să te confrunți cu răni emoționale mai vechi.

Tristețea și îndoiala de sine

„Poate exagerez eu, pare totul spus cu bunăvoință” sau „Cum să reacționez fără să par agresiv(ă), dacă celălalt pare atât de amabil?”. Sau întrebări precum „Am greșit eu?” sau „De ce atrag astfel de oameni?” pot apărea frecvent.

Sunt întrebări care, puse astfel, aduc implicit vina spre tine.

Dar tonul nu înlocuiește lipsa de etică. Doar pentru că cineva vorbește pe un ton politicos nu implică automat că mesajul e unul corect sau respectuos în conținut.

În realitate, este despre oamenii care au astfel de comportamente și le manifestă, nu despre tine sau valoarea ta.

Sau poate să apară gândul: „Sunt tratată astfel pentru că ceilalți nu mă plac” sau „Nu știu să mă fac plăcută”. Și dacă sunt adevărate aceste gânduri, etica și tratarea corectă nu ar trebui să fie condiționate de simpatie sau de abilitățile de a ne face plăcuți.

Toate aceste reacții sunt moduri de autoanulare de sine și blocare a furiei sănătoase

Neputinta

Când simți că nu ai opțiuni, că nu ai voie să te exprimi sau că vocea ta e ignorată, apare neputința. Aceasta poate reflecta răni mai vechi, internalizate în contexte în care nu ai fost ascultat(ă). Este foarte posibil să fi internalizat ideea că nu ai dreptul să te exprimi sau să ceri un tratament corect.

De ce uneori vocea ta deranjează?

În mediile profesionale în care se evită conflictele și nevoile sunt ignorate, reprimate, o voce clară poate părea deranjantă.

Persoanele asertive sunt uneori etichetate ca fiind:

  • „prea sensibile”
  • „prea directe”
  • „nepotrivite pentru cultura organizațională”.

Dar realitatea este că nu tu ești problema. Problema este lipsa unei culturi a comunicării sănătoase.

În mediile în care etica, claritatea și transparența sunt realmente importante, asertivitatea este naturală, integrată și chiar apreciată. Granițele sănătoase nu mai sunt o luptă, ci o normalitate. Nu trebuie să te aperi pentru a cere ce e firesc: un cadru echitabil, răspunsuri clare, un tratament egal.

Așadar, dacă te simți izolat(ă) sau vinovat(ă) pentru că îți exprimi punctul de vedere, întreabă-te: „Este această reacție despre mine sau despre cultura organizațională în care mă aflu?”

Cum te poate ajuta psihoterapia in relațiile profesionale ?

Într-un proces psihoterapeutic informat pe traumă putem explora împreună:

  • ce emoții ți se activează în relațiile profesionale
  • ce valori personale îți sunt încălcate sau ce valori îți anulezi chiar tu
  • cum reacționează ceilalți la vocea ta
  • dacă mediul profesional susține sau blochează dezvoltarea ta
  • cum poți cultiva o voce clară, asertivă și respectuoasă pentru a gestiona mai sănătos relațiile profesionale
  • cum te poți reconecta la propriile nevoi și valori.

A avea reacții sănătoase nu înseamnă că ești dificil(ă). Înseamnă că îți pasă – și e un semn de maturitate, nu un defect. Meriți să fii într-un spațiu profesional în care ești valorizat(ă), nu penalizat(ă). Ai dreptul să te protejezi, să îți păstrezi demnitatea și să cauți medii și relații profesionale în care autenticitatea, respectul și etica chiar contează.

In concluzie

.Este tulburător să descoperim că mediul în care ai investit încredere – care ar fi trebuit să îți ofere siguranță, sens și creștere – a devenit exact opusul. Un loc confuz, lipsit de etică sau chiar toxic. Avem nevoie să ne păstrăm integritatea chiar și în medii provocatoare.

Meriți să lucrezi într-un spațiu în care:

  • granițele tale sunt respectate
  • vocea ta nu este penalizată
  • valorile nu sunt doar afișate pe pereți, ci trăite în fiecare zi.

Dacă te regăsești în cele de mai sus, acordă-ți un spațiu de reflecție și sprijin. Dacă ai nevoie de sprijin psihoterapeutic te pot însoți în procesul tău.

Contacteaza psihoterapeut

Imagine: desen original realizat de mine, „Vocea care nu se aude”.

Pierdere și doliu. Psihoterapie doliu

Un articol despre pierdere și doliu, simptome durere pierdere, etape diferite de durere în doliu, terapie doliu.

Durere pierdere și doliu

Durerea este un răspuns natural atunci când ne confruntăm cu procesul de pierdere și doliu, indiferent ce pierdem.

Putem pierde relații, persoane dragi, animale.

Sau putem primi un diagnostic de boală terminală. În acest caz avem nevoie să ne pregătim. Să ne împăcăm cu cineva, să ne luăm la revedere sau poate că dorim să facem ce ne-am dorit mult și am amânat. Poate vrem să lăsăm un testament.

Dar mai este un tip de doliu, mai greu de recunoscut. E un doliu pe care îl simțim pe măsură ce recunoaștem lipsa a ceva ce era vital: prezența părinților noștrii când eram mici, joaca cu ei, blândețea lor, îmbrățișarea bună. Este doliul din acele experiențe după care tânjeam să se întâmple și nu s-au întâmplat atunci când am trăit experiența traumei de dezvoltare. Este doliul după ”cine aș fi putut fi, dacă…”

Pierderea face parte din condiția noastră umană. Este o experiență personală ce ne afectează diferit. Cât de mult suferim, depinde de personalitatea și stilul individual de adaptare, de experiența de viață, de credințele noastre, de natura pierderii, însă ceea ce trăim este unic pentru fiecare.

Simptome durere pierdere și doliu

În doliu ne putem confrunta cu stări emoționale precum șocul și neîncrederea, tristețea, vina, furia, frica sau putem să resimțim pierderea la nivelul somatic. Smith M. & Segal, J. (2013) descriu aceste simptome ce însoțesc procesul de doliu, astfel:

Șocul și neîncrederea

Imediat după o pierdere, poate fi greu să acceptăm ceea ce s-a întâmplat. Putem crede că pierderea nu s-a întâmplat în realitate și să negăm adevărul. Dacă cineva drag a murit, s-ar putea să avem așteptarea că el sau ea să reapară.

Tristețe, Deprimare

Tristețea profundă este probabil simptomul cel mai cunoscut de durere. Este posibil să avem sentimente de goliciune, disperare, dor sau singurătate profundă. Putem plânge, să ne simțim instabili emoțional, să ne simțim singuri și izolați.

Vina

Am putea regreta sau am putea să ne simțim vinovați pentru ceea ce am făcut sau nu am făcut, am spus sau nu am spus. Ne putem simți vinovați de anumite sentimente. De exemplu, să avem senzație de ușurare atunci când persoana a murit după o boală îndelungată, dificilă. Ne putem simți vinovați că nu am făcut ceva pentru a preveni moartea, chiar dacă nu era nimic mai mult de făcut.

Furia

Putem simți mânie și resentimente, față de persoana pierdută sau să îndreptăm furia către noi înșine sau față de Dumnezeu.

Frică, Anxietate, Panică

O pierdere semnificativă poate declanșa o serie de griji și temeri. Ne putem simți anxioși, neajutorați sau nesiguri, temători în a ne confrunta cu viața, cu responsabilitățile pe care le avem.

Simptomele fizice

Durerea nu este un proces strict emoțional. Ea poate implica probleme fizice, inclusiv oboseală, greață, imunitate scăzută, simptome cardiace, creștere în greutate, insomnie, dureri de cap sau dureri de stomac.

Speranța

Mă refer la acele momente de normalitate când ne întoarcem la viață simțim speranță. Sunt tot mai multe momente când nu ne mai gândim la cei dragi pierduți și revenim la rutină. Vindecarea durerii nu poate fi forțată și nu există un calendar „normal” de doliu. Procesul de doliu are nevoie de timp, căci vindecarea se produce treptat. Unii din noi începem să ne simțim mai bine în săptămâni sau luni, iar alții în ani. Indiferent însă de experiența personală a pierderii, este necesar să permitem procesului să se desfășoare natural.

Etape diferite de durere

O persoană ce se confruntă cu pierdere și doliu trece prin diferite etape de durere (teoria lui Kubler-Ross). Acestea nu apar în mod necesar, în ordinea prezentată, și pot varia în severitate. Ele sunt etape de protejare de realitatea prea dureroasă în doliu. Aceste etape sunt: Negarea, Furia, Negocierea, Depresia, Acceptarea, Ușurarea

Negarea

Răspunsul inițial la pierdere și doliu este de negare a situației. Nu se poate, nu este real, ne spunem, și refuzăm realitatea prezentului. În prima fază, negarea este modul organismului de a se proteja de șocul dureros și ne ajută să facem față. După un timp, sănătos este să fim în contact cu realitatea și să o procesăm. Se întâmplă uneori ca experiența pierderii să fie traumatizantă pentru noi. Traumatizarea presupune pierderea vitalității și a capacității de autoreglare a organismului. Riscul este să ne menținem blocați în etapa de negare pentru mai mult timp.

Furia

După ce începem să realizăm pierderea noastră, experimentăm nevoia de a ne elibera de cantitatea copleșitoare de emoții pe care le simțim. Emoția intensă este însă deviată ca furie care se impune să se elibereze și ne putem regăsi furioși pe cineva sau pe ceva – obiecte, funcționari, membri ai familiei. E de ajutor să putem identifica această etapă din procesul de doliu și să nu căutăm vinovați și pretexte pentru a ne vărsa furia copleșitoare pe alții. Ceilalți nu sunt vinovați de trăirile noastre.

Negocierea

În suferință, ne simțim vulnerabili și neajutorați și, ca reacție de a ne proteja de o realitate prea dureroasă, am putea să încercăm să recâștigăm controlul asupra situației, prin negociere. Am putea să facem o înțelegere cu Dumnezeu să promitem ce am fi dispuși să facem ca totul să revină la starea inițială. Dacă aș fi făcut mai mult, poate că ea/el ar fi încă aici… Ar fi fost frumos să merg mai des la ea/el, la spital…

Depresia

Există diferite tipuri de depresie asociate cu durerea. Primul tip de depresie este o reacție legată de pierdere. Ne concentrăm mai mult pe cât de mult ne lipsește acea persoană. Ne facem griji că în durerea noastră ne-am petrecut mai puțin timp cu celelalte persoane care depind de noi, simțim tristețe și regret. Ne ajută clarificarea cu cei din jur. Al doilea tip de depresie este mai subtil. Este vorba despre pregătirea noastră tăcută de a ne separa cu adevărat, de a ne lua rămas bun.

Acceptarea

Această etapă nu este o fază de fericire, dar, în schimb, este un moment în care depresia trece și, pur și simplu, suntem. Acceptăm realitatea situației, ne confruntăm cu durerea, cu reacțiile personale, ceea ce permite vindecarea durerii pierderii. Renunțăm să controlăm lucrurile sau persoanele. Suntem capabili să ne mișcăm mai departe, să ne adaptăm la ceea ce ne oferă prezentul.

Ușurarea

Ne putem simți ușurați la un moment dat când realizăm că s-a dus un greu, fie greul pentru că persoana pe care am pierdut-o suferea și trebuia să avem grijă de ea, fie greul pentru că suntem în poziția de a avea grijă de un prieten care la rândul lui a pierdut pe cineva drag.

Din păcate, nu toți cei care suferă, ajung să accepte. Este posibil să rămânem blocați în oricare din etapele anterioare și să petrecem restul vieții negând, ori fiind furioși sau deprimați.

Studiile arată acum că oamenii pot fi afectați de pierderea partenerului de viață timp de doi sau trei ani și asta nu este patologic. Ceea ce ar putea fi o pierdere complicată este atunci când:

  • oamenii se retrag, se izolează, evită să iasă și să facă ceva chiar și după doi sau trei ani și nu reușesc să restabilească nicio relație socială,
  • oamenii nu se pot conecta cu corpul lor și cu emoțiile firești rezultate din pierdere. Mai degrabă rămân fixați într-o ruminare constantă, pe perioade lungi de timp, despre cauzele pierderii sau consecințele pierderii sau despre rolul lor în pierdere, și nu pot renunța la această ruminare.

Terapie doliu

Să fim triști, speriați, să plângem, sunt reacții normale la pierdere. Atunci când plângem nu înseamnă că suntem slabi sau că ne plângem de milă, ci avem un răspuns normal la tristețea pe care o trăim. Acest răspuns permite vindecarea durerii. Nu există o modalitate corectă sau greșită de a plânge și a suferi, dar există modalități sănătoase de a face față durerii, pentru ca, în timp, să ne vindecăm și să mergem mai departe, vindecați.

Smith M. & Segal, J. (2013) ne propun mai mulți factori de sprijin în doliu.

Sprijinul altor persoane

Pot fi persoane dintre membrii familiei, prieteni, psihologi-psihoterapeuți sau pot fi grupuri de sprijin organizate de psihoterapeuți. Chiar dacă nu este confortabil să vorbim despre cele mai intime sentimente ale noastre, pentru a ne vindeca, în procesul de terapie doliu suntem sprijiniți să le exprimăm mai degrabă decât să le mascăm și să ne confruntăm cu ele. Împărtășirea pierderii face povara durerii mai ușor de dus. Apelând la grupurile de sprijin și de terapie doliu ne putem găsi timpul de a ne plânge durerea. În terapie găsim empatie și suport, ne putem înțelege emoțiile intense pe care le trăim, putem conștientiza pierderea în întreaga ei dimensiune, și putem integra toate acestea în viața noastră.

Grija pentru sănătatea fizică

Când ne simțim bine fizic, ne simțim mai bine, de asemenea, și din punct de vedere psihic. De aceea e important să dormim suficient, să mâncăm sănătos și să apelăm la exerciții fizice de relaxare. Utilizarea alcoolului sau a drogurilor ne dăunează mai degrabă decât să ne vindece.

Credința

Credința noastră și activitățile spirituale pe care le considerăm relevante pentru noi, cum ar fi rugăciunea, meditația sau faptul de a merge la biserică, ne pot oferi consolare și pot fi un alt mod de terapie doliu important în procesul pe care îl traversăm.

Jurnalul

Ne putem exprima sentimentele într-un mod creativ scriind despre pierderea noastră într-un jurnal. Putem scrie o scrisoare spunând lucrurile pe care nu le-am spus, putem face un album foto celebrând pierderea, viața persoanei pe care am pierdut-o sau ne putem implica într-o cauză sau o organizație care a fost importantă pentru el sau ea. Aniversările, sărbătorile pot trezi amintiri și sentimente puternice. Dacă alegem să petrecem un eveniment de vacanță sau data aniversară a celui decedat cu alte rude, putem vorbi cu ei din timp cu privire la așteptările lor, negociind împreună asupra modului în care vom petrece timpul pentru a onora persoana pierdută.

Bună dispoziție

Durerile noastre sunt doar ale noastre și nimeni nu poate să ne spună când este timpul să mergem mai departe sau să trecem peste asta. E în regulă să fim supărați, să țipăm la ceruri, să plângem sau să nu. Este, de asemenea, bine să râdem, pentru a găsi momente de bucurie și să mergem mai departe când suntem pregătiți. Să ne permitem să simțim tot ceea ce simțim, fără jenă sau judecată.

Cu trecerea timpului este normal ca emoțiile noastre precum șocul, neîncrederea, vina, tristețea, furia, frica, să devină mai puțin intense și astfel să acceptăm pierderea. Când suprimăm sentimentele de tristețe, furie, frică, vină, ținem durerea ca o rană deschisă.

Psihoterapie pierdere și doliu

Pentru unele persoane poate fi greu să meargă mai departe atunci când trec printr-o experiență de pierdere și doliu. Pot rămâne blocate de teama de a resimți durerea. Teama ne determină să evităm sau să ne ignorăm sentimentele. Totuși o durere nerezolvată duce la prelungirea doliului, anxietate, depresie, abuz de substanțe sau la diferite probleme de sănătate. De aceea în astfel de cazuri putem vorbi de doliu complicat.

Intervențiile psihoterapeutice informate pe traumă (NARM, Metoda Intenției) pot sprijini persoanele care se confruntă cu astfel de situații.

Ai întrebări despre cum funcționează aceste metode în cazul tău sau dorești să faci o programare?

Contactează-mă pe WhatsApp

*

Sursa foto: ilustratie Daniela Dumitru