Tag Archives: agresor

Vinovatia – un sentiment sanatos sau o strategie?

Ce este vinovatia?

Vinovatia este un sentiment conditionat. Noi, oamenii, invatam sa ne simtim vinovati inca de foarte mici. Invatam de timpuriu despre ”bine” si ”rau” in special de la parintii. Familia, societatea, religia, cultura influenteaza major sentimentul de vinovatie al unei persoane.

Spre deosebire de rusinea cronica atunci cand persoana se percepe pe sine ca find gresita, vinovatia este un sentiment pe care ar trebui sa il simtim dupa ce am facut ceva gresit, ceva rau, fie intentionat, fie accidental.

Sa ne simtim vinovati si sa suferim dupa ce am facut un rau ne conduce spre schimbari bune in noi insine si in relatiile noastre. Ne asumam responsabilitatea pentru raul facut, ne cerem scuze si ne modificam comportamentul din acel moment. In felul acesta durerea se diminueaza si, in timp, vinovatia ca sentiment se diminueaza. Dezvoltam sentimente de compasiune pentru noi, dar si pentru semenii nostri.

Vinovatia coplesitoare

Cand nu mai este posibil sa reparam raul facut, vinovatia poate persista multa vreme. Psihoterapia ajuta persoana sa accepte ceea ce s-a intamplat, sa se priveasca cu indulgenta si sa ia in considerare modul in care ar putea face alegeri diferite in viitor.

Pentru ca ne simtim vinovati de actiunile pe care le-am internalizat ca fiind ”rele” sau ”gresite” e posibil sa apara diferite confuzii in psihicul nostru. O confuzie este atunci cand ne simtim vinovati pentru ceva de care noi credem ca suntem vinovati, fara sa fim responsabili cu adevarat. De exemplu, o fiica adulta care, desi e respinsa, criticata si rusinata de parinti, se simte vinovata cand vrea sa isi ia spatiu si sa se indeparteze de acestia.

Cand exista o astfel de confuzie aveam de-a face cu trauma psihica relationala.

Vinovatia neconsumata are un impact negativ asupra relatiilor, a starii psihice, dar si fizice. Fara clarificarea cauzei si a unui proces psihoterapeutic adecvat, vinovatia nu trece de la sine. Suportul unui pshoterapeut specializat in trauma psihica ajuta acest proces.

Multi dintre noi poate ca nici nu permitem vinovatiei sa ajunga in constiinta noastra. Pentru ca ne temem sa simtim vinovatia suntem dispusi sa acceptam orice, doar ca sa scapam de ea. Nu putem refuza, nu putem spune nu. Sunt foarte multe persoane care se simt vinovate si cred ca sunt egoiste daca aleg sa fie in acord cu sine, sa se exprime autentic. Vinovatia e o traire, nu face diferenta daca noi am facut ceva rau sau doar ne-am exprimat sinele autentic. Doar pe masura ce invatam sa acceptam vinovatia, reusim sa judecam singuri daca intr-adevar ne simtim vinovati pentru ca am facut un rau sau pur si simplu ne satisfacem niste nevoi legitime fara sa ranim pe nimeni.

Vinovatia in trauma psihica 

Pentru a aduce claritate in ce priveste vinovatia ca urmare a traumatizarii psihice, ne ajuta sa facem diferenta dintre:

  • conditia de victima versus atitudini tipice victimei
  • conditia de agresor versus atitudini tipice agresorului

Conditia de victima

Devenim victima din cauza raului suferit si caruia nu ii putem face fata cu resursele fizice si psihice din acel moment.

Raul poate fi cauzat de:

  • evenimente naturale precum incendii, tornade, tsunami-uri, cutremure
  • actiunile unei persoane (parinte, coleg, prieten, altii)

Suferinta si raul produs victimei unei traumatizari psihice sunt cu atat mai mari cu cat aceasta este dependenta de persoana care o raneste, are incredere in ea, o iubeste.

Odata ce s-a produs, faptul ca am devenit victima nu mai poate fi intors. Conditia de victima inseamna ca am trait frica intensa, vulnerabilitatea fara protectie, neputinta. Suntem coplesiti de sentimente de durere, furie, rusine sau dezgust. Putem supravietui numai cand aceste trairi sunt refulate si psihicul se rupe.

Cata vreme raul suferit continua, nu putem gestiona conditia de victima si nu putem integra trauma. De exemplu, pentru a supravietui in conditiile unei dependente fata de agresor, dezvoltam atitudini tipice victimei.

Cand un copil nu are nici o sansa sa se revolte impotriva parintilor lui predispusi la violenta (activa sau pasiva), trebuie sa gaseasca alte moduri de a comunica cu ei, astfel incat acestia sa nu il distruga.

O atitudine tipica victimei presupune sa ne simtim vinovati pentru ce am suferit, pentru ca nu am facut mai mult, mai bine. Suprimam furia sanatoasa si o intoarcem impotriva noastra. Ca victima ne asumam intreaga responsabilitate.

Ne straduim sa justificam comportamentul violent al parintelui:

Eu sunt de vina., Eram un copil rau, Eram un copil rebel si faceam prostii., Mama m-a respins din vina mea, Nu sunt buna de nimic..

In cazul unui abuz sexual: Eu sunt de vina., Eu l-am provocat., Mi-a placut., etc.

Suntem preocupati sa aflam ce il multumeste pe agresor: Cum ar putea fi el/ea mai multumit/a de mine?

Conditia de agresor

Devenim agresor atunci cand, intentionat sau neintentionat, facem rau altcuiva producandu-i o vatamare traumatizanta.

Raul se poate produce:

  • in plan psihic, prin minciuna, inselaciune, umilire, rusinare, degradare, injosire
  • in plan material prin furt, jaf
  • in plan fizic prin violenta fizica, lovitura cauzatoare de moarte, crima
  • prin necomiterea unei fapte precum asigurarea hranei, a ajutorului, a ingrijirii, a contactului fizic si emotional, a protectiei in fata violentei, inclusiv sexuale

Atitudinile tipice agresorului sunt consecinte ale traumei cand conditia de agresor nu poate fi resimtita din cauza rusinii. Agresorul dezvolta o mare abilitate de a refuza sa isi asume responsabilitatea si vina. Adesea un agresor rastoarna raportul dintre el si victima sa. Astfel, el se infatiseaza pe sine ca victima.

Vinovatia pentru raul facut o transfera si o impune victimei sale.

De exemplu atunci cand parintii il fac pe copil sa se simta vinovat: Tu m-ai provocat pana mi-am pierdut rabdarea!, Tu m-ai sedus!, Esti rea/rau, semeni cu bunica-ta!, Esti nebuna si rea pentru ca nu mai vorbesti cu mine!, Eu am facut tot ce trebuia., Eu nu sunt vinovata., Eu nu am nicio vina!

Psihoterapia vinovatiei cronice

Procesul de psihoterapie individuala pe trauma cu un psihoterapeut specializat te poate sustine in :

  • recunoasterea traumei/traumelor
  • recunoasterea conditiei de victima/agresor
  • recunoasterea atitudinilor tipice victimei /tipice agresorului
  • identificarea si continerea emotiilor
  • clarificarea confuziilor
  • ce parti ale sinelui tau le respingi
  • reconstruirea realitatii

Daca simti ca e momentul sa faci o schimbare, programeza o sedinta chiar acum. Datele mele de contact, informatii despre tarife gasesti pe pagina Contact.

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Bibliografie:

Ruppert, F. (2021). Cine sunt eu intr-o societate traumatizata? Cum ne determina viata dinamicile relatiei agresor-victima si cum ne eliberam de acestea. Bucuresti: Editura Trei.

Ilustratie: Daniela Dumitru

De la trauma propriei agresivitati la compasiune

In acest articol sunt informatii despre dezvoltarea psihicului, trauma propriei agresivitati, comportamente agresive si autoagresive, cum sa ne tratam cu compasiune.

Dezvoltarea psihicului

Dintre toate mediile, cel care ne modeleaza cel mai profund psihicul este atmosfera emotionala in care traim in relatia cu primele figuri de atasament.

Starea de bine si sanatatea tin de calitatea relatiilor pe care le-am avut si le avem cu cei semnificati noua.

De foarte timpuriu, primim informatii si invatam despre sine din contactul vizual cu mama, din intensitatea privirii ei, din limbajul corpului, tonul vocii, din bucuria sau oboseala ei emotionala manifestate in prezenta noastra.

Suntem complet deschisi emotional in relatia cu figurile de atasament. Mediul emotional care ne inconjoara, incepand cu momentul conceptiei, pe parcursul copilariei si adolescentei, contribuie la modelarea noastra psihica. Starile emotionale ale parintilor si modul in care ei isi traiesc viata au un impact major asupra noastra. Suntem influentati atat de (dez)echilibrul emotional al fiecarui parinte, cat si de relatia lor de cuplu.

Un parinte traumatizat nu este constient de anxietatea din voce ori de tensiunea din corp cand isi tine in brate copilul. Sau nu este constient de privirea furioasa aruncata catre copil ori de privirile sale in gol. Indiferent de intentiile parintilor, percepem emotiile acestuia si ne imbibam cu ele, fiind in diferite feluri invadati de hormoni de stres. Ceea ce parintii ne transmit, inconstient, modul in care ne raspund nevoilor este definitoriu pentru dezvoltarea sau traumatizarea noastra. Langa parinti traumatizati, mediul emotional in care crestem este unul foarte agresiv.

Trauma propriei agresivitati

Cand nevoile psihice de baza nu sunt intampinate adecvat de catre parinti, psihicul intra in stare de stres sever pana la traumatizare. Din cauza dependentei noastre fata de parinti, le suntem loiali si construim alte realitati. Ne asumam vina pentru ceea ce se intampla si negam raul facut asupra noastra.

Atitudinea de agresor in trauma propriei agresivitati

Atitudinea de agresor presupune ignorarea trairilor traumatice (care se vor manifesta insa prin simptome fizice), violenta, furie indreptate impotriva propriei persoane sau a altora.

In situatia  traumei psihice de relatie, ne identificam cu parintele agresor. Internalizam psihicul acestuia, la varsta de la momentul traumatizarii. Daca, de exemplu, mama nu ne-a vrut, poate s-a gandit la avort, o parte din psihicul nostru internalizeaza energia respingerii ei extreme.

Pe de alta parte, toate formele de traume duc, in diferite grade, la atitudinea de agresor fata de sine si fata de ceilalti, la comportamente agresive si autoagresive. Internalizam energia agresorului astfel incat aceasta face parte din psihicul nostru si o exprimam. Initial, rolul acestui agresor intern este de a ne ajuta sa supravietuim , de a ne apara de a mai fi raniti, insa in timp, manifestarile sunt de natura distructiva si nu constructiva. Ceea ce se intampla in psihic este mai degraba o perturbare a sistemului nervos si a capacitatii de aparare si protectie sanatoasa.

In procesele de psihoterapie este important sa ne uitam la aceste parti supravietuitoare, sa le intelegem comportamentul, sensul actiunilor, pentru ca, de fiecare data, vom descoperi confuzia, frica, incercarea lor neobosita din a ne apara de ceva rau, desi maniera in care o fac este una de natura agresiva.

Gasiti informatii despre alte forme de trauma in Trauma de identitate, Trauma de iubire, Trauma de sexualitate.

A fi agresor fata de sine si fata de altii

Cand suntem copii nu ne permitem sa ne manifestem furia si agresivitatea fata de parintele agresor. Reprimam astfel de trairi. Ne adaptam la ceea ce este, indreptand mania si agresivitatea catre sine, ca un mod de a nu deranja parintele agresor.

Regasim, de exemplu:

  • ganduri negative despre sine, lipsa de valoare, perceptii negative despre sine. De exemplu o persoana ar putea spune: Sunt un esec, ce rost are sa continui …?
  • sentimente puternice de vina si rusine, emotii dificil de gestionat
  • consum de substante, alcool, tutun
  • comportamente dezordonate, in exces sau de restrictionare (legate de somn, hrana, sex, sport, bani, munca)
  • comportament autovatamator (autoprovocarea de zgarieturi, arsuri, lovituri, tentativa de suicid)

Furia reprimata este indreptata, fatis sau ascuns, si impotriva celorlalti, care fac parte din propriul anturaj. In felul acesta devenim agresori, ajungand sa provocam un rau ireparabil, noua insine si celorlati. Un agresor nu traumatizeaza doar victima sa, ci si pe sine. Acest lucru se petrece pentru ca psihicul se rupe de vina si rusinea de a fi produs acel rau ireparabil. Cu fiecare rau facut siesi sau altora, se repeta trauma propriei agresivitati.

Cum sa ne tratam cu compasiune

In procesul de psihoterapie dobandim claritate in legatura cu:

  • ce ni s-a intamplat
  • cine sunt agresorii
  • care sunt comportamentele agresive si autoagresive.

Pe masura ce intram in contact cu durerea si trairile traumatice, scad apararile noastre si loialitatea fata de agresor. Devenim mai mult noi insine si din ce in ce mai putin identificati cu agresorii nostri.? Aceasta conectare cu noi insine, cu ceea ce ni s-a intamplat, ne permite sa ne tratam cu compasiune.

Prin modele teoretice si terapeutice specifice traumelor de dezvoltare (NARM -?NeuroAffective Relational Model , IoPT – Metoda Propozitiei Intentiei ) ii sprijin pe clienti in a obtine astfel de clarificari. Totodata, in procesul de recuperare din trauma, inclusiv trauma propriei agresivitati, ii ajut pe clienti sa obtina insight-uri valoroase si sa se trateze cu compasiune.

Sa ne amintim ca suntem oameni 

Adesea clientii au asteptari fata de sine care nu pot fi realizate. De exemplu, un client cu un istoric foarte traumatizant poate avea in minte sa se vindece mai repede. El isi propune diferite strategii de vindecare care nu tin cont de realitatea sa. Astfel de decizii nerealiste provin din partea supravietuitoare a psihicului care a decis ca trebuie sa reuseasca si nimic nu ii sta in cale. Din acest motiv, fiecare intarziere sau esec ii creste sentimentul de lipsa de valoare, de neputinta, de lipsa de speranta. Dar aceste atitudini sunt foarte agresive fata de sine.

Nu suntem obiecte care functioneaza riguros. Ne ajuta sa ne reamintim ca suntem oameni. Avem propriile vulnerabilitati ?i, intotdeauna, vor fi momente mai bune si momente mai putin bune in vietile noastre.

Sa gestionam gandurile negative despre sine

O consecinta a traumelor, inclusiv trauma propriei agresivitati, este ca ne percepem foarte negativ. Faptul ca avem ganduri negative despre noi insine nu inseamna ca ele reflecta adevarul despre noi. Dandu-le importanta si crezare, traim mai multa rusine, vinovatie si ne agresam mai mult. Nu ne ajuta sa luptam impotriva lor ori sa ne prefacem ca nu exista.

Mindfulness poate fi o practica utila pentru a ne schimba perceptia si a ne trata cu compasiune. Putem spune ?Stop? ori de cate ori observam ca alunecam in scenariile negative si ne identificam cu ele. Cu timpul, observam ca intensitatea lor scade ?i, in cele din urma, se reduce frecventa cu care apar.

Sa practicam grija de sine

In ciuda gandurilor negative sau a emotiilor puternice ne ajutam cand actionam ca si cum ne pasa de noi insine. Apropiindu-ne de trairile traumatice, stand cu ele, reusim sa recunoastem si sa ne oprim din a pune presiune pe noi. Reusim sa fim mai calmi, mai relaxati, mai iubitori.

Sa ne luam in seama emotiile

Emotiile noastre sunt modul de comunicare al corpului cu noi. Ele ne dau un feedback important despre interactiunea noastra cu mediul extern. Cand ne criticam, ne desconsideram pentru ca suntem vulnerabili, suntem agresivi cu noi. Ne tratam cu compasiune ori de cate ori suntem receptivi si ascultam ce ne spun emotiile.

Sa recunoastem comportamente agresive si autoagresive

Aceste comportamente, pe termen scurt, pot reduce suferinta, dar pe termen lung intaresc rusinea, lipsa de valoare, neputinta. Dupa ce le recunoastem, pe masura ce ne apropiem de trauma, renuntam la ele. Rolul lor este sa ne protejeze de trauma, insa conectandu-ne cu trauma, nu ne mai sunt necesare.

Sa celebram reusitele

Ne tratam cu compasiune ori de cate ori ne bucuram de fiecare pas facut in procesul de vindecare. Cand avem un istoric traumatizant, nici o realizare nu e prea mica. Dimpotriva, toate sunt importante. Faptul ca suntem perseverenti, ca ajungem la terapie in ciuda programului incarcat sau a aglomeratiei de pe strazi. Constientizarile, chiar si fara sa schimbam ceva in comportamentele noastre, sunt realizari. Starea de bine, faptul ca am renuntat la obiceiuri daunatoare, iata alte exemple de reusite cand e vorba despre cum sa ne tratam cu compasiune, de care sa ne bucuram!

Contacteaza psihoterapeut

*

Sursa foto: Mother & Child, by Nazar Haidri. Courtesy Saatchi Art