Meditatie si mentalizare in tratarea traumelor de relatie

Un articol despre ce sunt si cum ne ajuta exercitiile de meditatie (mindfulness) si mentalizarea in procesul de vindecare a traumelor de relatii. Resurse.

Despre trauma gasiti in Trauma de identitateTrauma de iubireTrauma relationala, Trauma propriei agresivitati, Trauma sexuala.

Ce este mindfulness (meditatie)

Mindfulness este energia de a fi constienti si treziti in prezent. Se refera la practica de a acorda intentionat atentie, de exemplu asupra respiratiei, senzatiei gustului trezit de un aliment sau sunetului unei mantre repetate in minte. O parte integranta a mindfulnessului este faptul ca atentia trebuie mentinuta asupra a ceva ce se intampla in momentul prezent. Atentia trebuie mentinuta fara a emite judecati legate de sentimentele sau gandurile care apar avand compasiune, inclusiv pe cat de dificil e sa ramanem concentrati asupra unui singur lucru.

Mecanismul de baza in mindfulness implica atentia asupra unei tinte a constientizarii, de obicei urmarind inspiratia si expiratia. Ideea e sa observam cand mintea se abate catre ganduri, sentimente sau senzatii ale corpului si sa readucem constientizarea inapoi la obiectul meditatiei. In acest fel antrenam mintea sa ramana concentrata pe momentul prezent, acceptand ceea ce este.

Practicarea exercitiilor de meditatie mindfulness este un proces bland ce ne permite sa ramanen cu trairile din prezent, mai degraba decat sa evadam. Ne permite sa devenim constienti de noi insine si de mediul nostru. Ne putem recunoaste fricile, frustrarile, amintirile dureroase si alte ganduri si emotii dificile. Aceasta constienta ne duce la un stadiu important: suntem informati despre ce se intampla cu noi insine, dar si cu ceea ce este in afara noastra. Practicand, in mod regulat tehnici de meditatie, ne dezvoltam parti importante ale creierului care tin de atentie, de emotie si de empatie.

Meditatia ne permite sa suportam mai mult emotiile deoarece esenta atitudinii meditative consta in constientizarea experientei asa cum este, inclusiv a experientei dureroase.

Prezenta constienta aduce o impresie de bunatate, o perspectiva pozitiva fata de propria persoana. Unele persoane numesc acest sentiment compasiune pentru sine. Aceasta inseamna sa fi rabdator cu sine si sa realizezi ca esti doar un om.

Cum ne ajuta mindfulness

Studiile asupra meditatiei mindfulness arata ca practicarea ei este de ajutor persoanelor care se confrunt? cu simptome de stres, durere psihica, frica, anxietate, depresie, tristete, rusine, traumatizare.

De-a lungul vietii suntem expusi unor experiente traumatizante care ne produc trairi intense de frica, neputinta, vulnerabilitate, durere. Pentru a supravietui traumei, ne disociem de corp, incapsulam emotiile dificile si le impingem cat mai mult in inconstient.

Dezvoltam diverse strategii de supravietuire (aparare) si facem eforturi de a tine la distanta durerea si trairile traumatice. Dupa experienta traumatizanta, nivelul de stres din corp poate fi adesea la un nivel ridicat. Sau, chiar daca nivelul de stres e mai redus, acesta poate creste treptat cu usurinta pentru ca, expunerea prelungita la situatii adverse, traumatizante, creeaza un obicei de stres. Creierul produce hormonul de stres cortizol in incercarea de a reduce amenintarea perceputa, dar produs in exces, ne lasa epuizati. Ne e mai greu sa ne mentinem atentia si concentrarea.

Practica mindfulness ne sprijina in a ramane prezenti, conectati cu noi insine, cu respiratia noastra. Mai mult, devenim constienti ca sentimentele dureroase apar si dispar, ceea ce le scade puterea de a ne intimida. Tehnica ne permite sa ne dezvoltam si sa mentinem o dubla constientizare, al lui atunci si al lui acum, astfel incat sa ne putem aminti trauma avand claritatea ca acum suntem intr-un alt loc si in alt timp decat atunci.

In procesul de vindecare, avem nevoie sa ne (re)conectam cu corpurile noastre, sa dam atentie si sa stam cu emotiile pe care le simtim, pentru a le consuma. E important sa ajustam practicile de meditatie prin adaugarea unor aspecte precum varierea concentrarii asupra senzatiilor, masurarea expunerii, adaptarea tehnicii la nevoile proprii astfel incat rezultatul sa fie starea de calm si liniste interioara mai profunde.

Daca rezultatul practicii este unul de anxietate, panica sau disociere inseamna ca ceea ce faceti va provoaca rau. O regula de baza este aceea de a face ce putem.

Mentalizare

In procesul de integrare si vindecare, avem nevoie sa ne dezvoltam capacitatea de mentalizare.

Mentalizarea este capacitatea de a reflecta la experientele noastre si la cum reactionam la experientele noastre. Putem reflecta la strategiile noastre de supravietuire la care facem apel ori de cate ori ne confruntam cu situatii dificile si decide daca ne mai ajuta.

Dezvoltarea capacitatii de mentalizare ne permite sa nu ne pierdem in lumea noastra interna stresanta. Reusim sa ne desprindem si sa ne dezidentificam de starile mentale problematice si sa ne gandim intentionat la experienta noastra. Totodata, prin mentalizare, ne intarim capacitatea de a ne regla propriile trairi afective si comportamente.

Constientizarea senzatiilor, emotiilor, gandurilor si comportamentelor care insotesc experientele dificile de relationare si mentalizarea ne ofera posibilitatea de a alege modalitati sanatoase de (re)conectare cu noi si cu ceilalti.

Exercitiu de respiratie

In principiu, cand suntem in meditatie mindfulness, suntem deschisi catre ceea ce se intampla. Acceptam ca acesta este momentul prezent. Acordam atentie respiratiei, senzatiilor corporale, emotiilor si gandurilor, fara sa le influentam.

Iata mai jos, descrierea unei posturi care poate fi folosita ca etapa de inceput a unei perioade de meditatie sau pur si simplu ca ceva de facut pentru un minut.

Cautati un loc pentru a va aseza, fara sa cadeti.

Daca va asezati pe scaun, aveti grija ca talpile sa atinga podeaua. Indreptati corpul superior. Capul si umerii se pot odihni confortabil pe partea superioara a vertebrelor.

Asezati bratele intr-o pozitie confortabila.

Puteti lasa pleoapele sa coboare. Daca va simtiti in siguranta puteti inchide ochii. Daca alegeti sa ramaneti cu ochii deschisi, lasati pur si simplu ceea ce apare inaintea ochilor.

Fiti atenti la respiratie. Simtiti-va respiratia, urmati-o cum iese si cum intra. Acordati atentie senzatiei fizice de respiratie: aerul care intra, ridicarea si caderea abdomenului sau pieptului. Cu fiecare respiratie observati cum inspirati si cum expirati.

In mod inevitabil, atentia va rataci in alte locuri. Nu este nevoie sa blocati sau sa eliminati gandirea. Doar observati, fara sa influentati ceea ce apare, si intoarceti-va usor atentia la respiratie.

Daca aveti nevoie sa va miscati, intrerupeti practica intr-un moment pe care sa il alegeti constient.

Mintea poate rataci in mod constant si este normal. Ramaneti atenti. Intoarceti-va catre respiratie. Nu este nimic care trebuie sa fie analizat sau rezolvat.

Cand sunteti gata, ridicati usor privirea (daca ochii sunt inchisi, deschideti-i). Observati sunetele din mediul inconjurator, observati cum va simtiti corpul, observati gandurile si emotiile.

aici gasiti un exercitiu, „Breath Awareness” in limba engleza, cu vocea Dr Daniel J. Siegel.

Resurse meditatie mindfulness audio

Pentru a ne dezvolta o constiinta coerenta si integrata, dr Daniel J. Siegel a dezvoltat ceea ce el numeste Roata prezentei (Wheel of awareness). Este un exercitiu mai elaborat decat exercitiul de respiratie de mai sus. Daniel J. Siegel recomanda sa facem exercitiul de respiratie timp de o saptamana sau mai mult inainte de a incerca exercitiul rotii. Exercitiul poate dura 20 min.

Prima sectiune ne permite conectarea cu cele cinci simturi (vazul, auzul, mirosul, gustul, atingerea).

A doua sectiune se refera la a aduce atentia catre interiorul corpului. Acesta include senzatiile interne ale muschilor, ale oaselor si ale organelor interne precum intestinele, plamanii si inima.

Al treilea segment reprezinta procesele mentale: sentimentele, gandurile si amintirile, intentiile, credintele, atitudinile.

Ultimul segment al meditatiei Roata prezentei il reprezinta abilitatea relationala care ne permite sa percepem conexiunile cu alti oameni, cu mediul nostru si cu planeta.

Link-ul catre meditatia in engleza al dr Daniel J. Siegel il gasiti aici.

O a doua resursa valoroasa este site-ul Christiane Wolf Mindfulness & Insight Teacher (aici) unde sunt postate meditatii, scanari ale corpului de scurta durata si meditatii orientate spre simturile exteroceptive.

O a treia resursa valoroasa este site-ul Rhythm of regulation unde gasiti meditatii online, scrise si ghidate de Deb Dana . Ele au la baza Teoria Polivagala dezvoltata de Dr. Stephen Porges.

*

Ilustratie: Daniela Dumitru

Conflictele în cuplu: De ce vindecarea începe cu tine, nu cu celălalt

Conflictele în cuplu nu pot fi evitate. Ele apar mai rar sau mai des, mai cu perdea sau mai la vedere.

Pot fi conflicte care nu ies la suprafață, mocnite. Pot fi conflicte gălăgioase, certuri cu învinuiri, insulte, înțelegeri nerespectate, bătăi, ieșiri intempestive din cameră, alungat din casă.

Pot fi conflicte care pot fi rezolvate și conflicte care nu pot fi rezolvate.
Dacă alegem să le abordăm, conflictele ne apropie.

Conflictele în cuplu sunt dificil de conținut?

Recunoști neputința de a cere scuze, tăceri care îți par că durează o veșnicie, emiterea de reguli stricte, încercări de control?

Astfel de comportamente sunt distructive, rănesc profund ambii parteneri. Ele nu duc la rezolvarea dificultăților, ci dimpotrivă, le adâncesc. Comunicarea și intimitatea în relație sunt din ce în ce mai afectate.

Ca soluție, încerci să treci peste, să nu mai vorbești despre ceea ce te-a deranjat, să uiți, să ierți?

Lucrurile nerezolvate macină pe interior, rod relațiile. Ele generează alte conflicte și partenerii nu se simt în siguranță împreună. Ori de câte ori încerci să treci peste și să ierți, nu te uiți la tine. Îți neglijezi de fiecare dată nevoile, te neglijezi pe tine. Nu ai cum să repari relația de cuplu atât timp cât relația cu tine este atât de rănită.

Pe termen lung, menținerea unor astfel de comportamente deteriorează relația de cuplu. Se poate ajunge la rupturi severe ale legăturii emoționale, cu daune foarte mari pentru ambii parteneri.

Cum poți gestiona conflictele în cuplu?

Fiecare partener e responsabil pentru relația de cuplu.

Moduri sănătoase de a gestiona conflictele în cuplu fac ca aceasta să devină tot mai solidă.

Ca să ai o relație bună ajută să vezi conflictele, să le recunoști, să înțelegi cum ajungi acolo. În loc să te străduiești să ierți, privește cu atenție! Ce din comportamentul tău te duce la conflict? Ce din comportamentul celuilalt te rănește, te înfurie? Ce faci cu emoțiile pe care le ai? Le poți recunoaște? Poți să stai cu ele și să le simți?

Îți e obișnuit să te pierzi în furie mocnită sau exprimată cu violență?

Îți e obișnuit să te cuprindă rușinea?

Încerci să te convingi că poate tu te înșeli, că nu ai dreptate?

Cauți să rănești la rândul tău, pentru a-ți face dreptate?

Ascunderea conflictului în cuplu nu este soluția sănătoasă, ci premisa pentru o rănire mai mare.

Când partenerii nu își vorbesc în moduri sănătoase despre ce îi supără este pentru că nu știu cum să facă altfel. Răspunsul la conflict este un tipar modelat în mulți ani, care începe din copilărie. Unele conflicte pot duce la despărțire.

De exemplu, un partener vrea copii, iar celălalt nu. Ambii decid să se separe și nu găsesc o soluție pentru a rămâne împreună.

Dar pentru cele mai multe conflicte putem găsi soluții. Scopul conflictelor nu e despre a câștiga o luptă. Nici despre a-l convinge pe celălalt că tu ai dreptate. Pot fi foarte multe diferențe între doi parteneri. Ca o relație să meargă bine, soluția nu e ca partenerii să devină identici. Relația funcționează când partenerii se cunosc unul pe celălalt și se acceptă.

Conflicte care se pot rezolva

Pentru unele conflicte e nevoie de negociere. Sunt conflictele legate de treburile casei, de cine face curat, cine face cumparaturi, cine se ocupă de copii, unde mergem în vacanță, etc. Rezolvarea conflictelor presupune angajament și efort în a stabili și respecta împărțirea sarcinilor.

Există de asemenea conflicte care se repetă și care par că nu au rezolvare. Sunt perpetue.

Conflicte perpetue

Aceste conflicte apar ca urmare a diferențelor dintre parteneri, legate de personalitatea și stilul de viață al fiecaruia. Pot fi diferențe ce țin de nevoile de bază, punctualitate, organizare, diferențe în felul în care fiecare sărbătorește Crăciunul, etc.

Diferențele ce țin de nevoile de bază apar, de exemplu, când un partener vrea mai mult timp petrecut împreună, iar celălalt vrea să stea mai mult timp singur. Aceste nevoi diferite nasc conflicte, cu atât mai mult cu cât comportamentul celuilalt îți declanșează răni mai vechi. Dacă ai avut un părinte indisponibil și te-ai simțit abandonat/ă, distanța impusă de partener poate fi greu de tolerat. Sau, dacă ai avut un părinte care te sufoca în copilărie sau care te sufocă încă, probabil cauți să stai cât mai retras, iar cererile de apropiere ale partenerului te tensionează.

Pentru a relaționa mai bine, avem nevoie să ne cunoaștem propriul istoric, să recunoaștem ce ne declanșează rănile vechi și să învățăm cum să nu (ne) rănim.

Nu avem cum să soluționăm diferențele de personalitate sau pe cele legate de stilurile de viață diferite. Diferențele se pot diminua doar în măsura în care fiecare partener își asumă o așa schimbare profundă. La baza gestionării unor astfel de conflicte stă atât acceptarea partenerului așa cum este, cât și acceptarea de sine.

Bunăstarea în cuplu presupune ca partenerii să se deschidă unul către celălalt, să-și împărtășească nevoile, emoțiile, aspirațiile, frustrările. Deschiderea aceasta este posibilă pe măsură ce fiecare partener se întoarce către sine și recunoaște cine este el, cum se simte, ce nevoi are, ce îl rănește.

Sprijin

Dacă îți este greu în relația ta de cuplu ia în considerare un proces de psihoterapie individuala. Rănile vechi au nevoie de grijă pentru a fi vindecate, iar un psihoterapeut specializat pe traumă te poate însoți.

Eu te pot sprijini doar cu sesiuni de psihoterapie individuala. Nu ofer ședințe de cuplu. Ședințele de psihoterapie individuală te pot ajuta să ai grijă de tine și să gestionezi mai ușor conflictele în cuplu. Nu de puține ori conflictele de nerezolvat din relația de cuplu sunt mai întâi conflictele tale interioare. Pentru ședințe de psihoterapie individuală este nevoie mai întâi să faci o programare. Datele mele de contact și informații despre tarife sunt pe pagina Contact.

Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii.

Conectare emotională, o nevoie relațională de bază

Observ o anumită dorință a părinților de a obține momente fericite în familie, fără să știe cum să țină cont de o nevoie relațională de bază a copilului, cea de conectare emoțională. Ceea ce primesc nu seamănă deloc cu ceea ce așteaptă.

Cazul unei familii

„Vreau să-i transmit copilului meu iubire și mă dau peste cap să fac tot ce știu că-i place.

I-am organizat de ziua lui o petrecere surpriză, m-am dat peste cap să-i chem prietenii și el să nu afle. I-am cumpărat o sacoșă mare de jucării și m-am străduit să o ascund cât mai bine să nu o găsească. M-am stresat foarte tare să caut locul perfect, cadourile perfecte, animatorii cei mai buni. Sunt multe detalii și dacă vrei să te ocupi singur chiar că îți dau mari bătăi de cap.

Dar fac totul cu plăcere, cu sentimentul că va fi un moment minunat, că mă voi bucura împreună cu familia. Și totul îmi iese perfect, iar copilul meu este cel mai fericit! Îl văd cum râde, cum îi strălucesc ochii, și știu atunci că a meritat tot efortul, toți banii sau deranjul.

După ce pleacă invitații, desigur sunt obosită, vreau să stau liniștită, să-mi văd puiul liniștit, să-mi rumeg sentimentul de fericire și de împlinire pentru tot ceea ce am făcut, însă nu am parte de așa ceva.

Copilul se agită, mă enervează, nici urmă de recunoștință, de mulțumire. Vreau să pun punct, să țin situația sub control, însă deja e prea mult de suportat. Totul scapă de sub control. Sunt foarte multe emoții! Dar nu de iubire, fericire, împlinire. Apare haosul. Nu mai mă înțeleg cu copilul. Eu sunt cu nervii la pământ.”

Ce se întâmplă?

Cred că este foarte important să înțelegem ce vrem să transmitem copilului.

Vrem să transmitem că viața este o înșiruire de momente frumoase în care singura emoție acceptată este bucuria? Că orice altă emoție este inadecvată? Că el trebuie să-și controleze ceea ce simte și să reprime ceea ce nu corespunde cu finalul fericit? Că e frumos să mulțumească pentru ce primește și să-și arate aprecierea?

Toate aceste mesaje cu siguranță le primește, dar ce face cu ceea ce simte?

Ce face când e atât de multă bucurie încât nu știe cum să o tolereze și să o gestioneze?

Ce face cu rușinea de a fi iar inadecvat?

Ce face cu emoțiile, cu senzațiile corporale care se încăpățânează să existe în ciuda așteptărilor ființelor cele mai dragi de pe lume: mama și tata?

Ce face cu furia care se trezește în el ca urmare a frustrării de a nu fi înțeles și acceptat așa cum este el, cu emoții?

Ce face cu dificultatea de a sta cu atât de multă emoție?

Copilul are nevoie de un adult care să poată sta cu emoțiile lui. În felul acesta copilul se simte primit, acceptat, înțeles. Conectarea emoțională este o nevoie relațională de bază.

Rădăcinile lipsei de conectare emoțională

Lipsa conectării cu emoțiile „negative” are rădăcini adânci. Nu putem să ne conectăm emoțional cu copilul nostru și să „traducem” comportamentele lui, să găsim sens și să împlinim această nevoie relațională de bază când noi înșine nu avem această cultură de a vedea emoțiile ca fiind resurse valoroase. Fără conectare emoțională, doar controlăm ce trebuie să simțim noi înșine, copilul, ceilalți.

Trăim într-o cultură în care sentimentele sunt considerate pozitive și negative mai degrabă decât ca fiind umane și valoroase. Pare firesc să percepem viața și felul în care reușim prin a aduna momentele de fericire, de bucurie și evitând ceea ce doare, emoțiile așa-zis negative, precum tristețea, furia, frica, invidia, rușinea, vina, mândria. Social, tindem să valorizăm inteligența cognitivă, succesul, ambiția, competiția, în detrimentul emoțiilor.

Evitarea emoțiilor, controlul lor, sunt mecanisme de supraviețuire la care apelăm ca urmare a experiențelor dureroase prin care am trecut. Ne adaptăm la mediu așa cum putem mai bine pentru a putea supraviețui. Dacă într-o situație de stres, evitarea emoțiilor poate fi o resursă, evitarea repetată este un mecanism de supraviețuire. Ajungem să evităm emoțiile „negative”, să ne simțim neputincioși, evităm să ne simțim corpurile, dar pierdem mesaje semnificative despre noi. Pierdem conectarea cu noi înșine.

Concluzie

Este o diferență între a simți ceea ce simți și a simți ceea ce se așteaptă de la tine. Iar realitatea umană este despre ceea ce simți, nu despre ce trebuie să simți.

E greu să-ți accepți emoțiile – atât pozitive cât și negative – și să le lași să treacă?

E greu să stai cu situațiile și cu ceea ce provoacă ele?

Modul în care ne raportăm la emoții îl transmitem copiilor noștri.

Ei nu au cum să-și gestioneze singuri emoțiile. Au nevoie să învețe și să primească sprijinul adulților semnificativi pentru ei. Au nevoie de adulți conectați cu sine.

Un copil căruia nu i se acceptă emoțiile, fie pentru că nu sunt recunoscute, observate, tolerate, fie pentru că nu sunt considerate adecvate și sunt sancționate, fie pentru că nu sunt atât de importante precum cogniția, e expus la traumatizare psihică.

Exercițiul de conectare emoțională cu sine este un proces de cunoaștere și recunoaștere, de clarificare și revenire la sine, în corp, în simțuri. Este un proces de a învăța cum să nu ne abandonăm noi înșine, de a identifica ce ne face rău, ce ne înfurie, de a sta cu toate, așa cum vin. Avem capacitatea de a învăța cum să răspundem la situații dificile luându-ne în considerare emoțiile!

Psihoterapie

Pentru un părinte este foarte greu să ofere copilului său conectare emoțională dacă el însuși nu a primit!

Este nevoie ca și părintele să primească îngrijirea unui alt adult, capabil să rămână alături de el. Această interacțiune te ajută să internalizezi un model sănătos de a sta într-o relație și de a oferii propriului copil acest model.

De aceea psihoterapiile care abordează atât nivelul cognitiv, emoțiile, dar și corpul și sistemul nervos, te ajută să te reglezi.

Dacă îți dorești să te sprijin pentru a putea fi un părinte destul de bun pentru copilul tău, te rog să îmi scrii.