Arhive categorie:Traumă și Identitate

Psihoterapie pentru Recuperarea Identității

Cine ești tu în esență, dincolo de strategiile de supraviețuire pe care a trebuit să le adopți?

Trauma de dezvoltare nu ne afectează doar emoțiile, ci ne fragmentează identitatea. Ne deconectează de nevoile noastre reale și de capacitatea de a spune un „Da” sau un „Nu” autentic.

Recuperarea identității înseamnă recâștigarea autonomiei și a bucuriei de a trăi propria viață, nu pe cea impusă de rănile trecutului.

Această categorie este dedicată procesului profund de psihoterapie pentru traumă psihică. Explorăm modul în care abuzurile, traumele timpurii — precum trauma de identitate, trauma simbiotică, trauma sexuală sau trauma propriei agresivități , neglijarea, fragmentează psihicul și ne îndepărtează de Sinele autentic.

Practic mă refer la ceea ce numim trauma de dezvoltare și relațională (C-PTSD).

Ce explorăm în procesul de vindecare

Articolele de mai jos analizează mecanismele din spatele unor trăiri copleșitoare: rușinea toxică, furia reprimată, vinovăția. Dar și ce duce la stima de sine scăzută, codependența, sau ce este incestul emoțional.

Stările de depresie și anxietate nu sunt simple diagnostice. Ele te invită la o introspecție curioasă pentru a descoperi propria lume interioară. Și chiar asumarea creșterii către o vitalitate crescută și o stare de bine.

Atunci când granițele tale fizice sau psihice au fost încălcate, poți simți propriul corp ca un loc nesigur, iar recunoașterea propriilor nevoi să fie o mare provocare.

Prin Psihoterapia Integrativă, Metoda Intenției (IoPT) și NARM, te însoțesc în procesul de recuperare a integrității tale psihice și corporale.

Vindecarea traumelor presupune creșterea conexiunii interne între părțile psihice splitate, consumarea emoțiilor care au fost înghețate. Recuperarea identității și a voinței tale.

În format online sau fizic la cabinetul din București Sector 1, te susțin în procesul de a trece de la Identificarea cu ceea ce ți s-a atribuit către cine ești tu cu adevărat.

Te sprijin să îți recapeți ritmul, să îți găsești vocea, să construiești relații mai sănătoase.

Incestul emoțional: Impactul în viața adultului

Un articol despre incestul (abuz) emoțional, impactul incestului emoțional în viața adultului abuzat, psihoterapie adulți cu incest emoțional.

Ce este incestul emoțional?

Incestul emoțional este o formă de abuz emoțional asupra copiilor. Are loc atunci când părintele caută sprijin emoțional la copil. Părintele se așteaptă sau își forțează copilul să-și asume un rol emoțional specific unui adult.

Copilul este pus în situația de a răspunde nevoilor emoționale ale părintelui și de a deveni confidentul emoțional al acestuia.

Ca în orice abuz emoțional, granițele psihice sănătoase dintre părinte și copil sunt încălcate. Se creează o dinamică nesănătoasă în care copilul devine, în esență, părinte. Într-un fel sau altul, legăturile de afecțiune care-i unesc pe părinți și copii sunt bulversate.

Deși, psihic, un copil poate fi copleșit să îndeplinească un astfel de rol, o dată pus în această poziție se poate simți special sau privilegiat. Părintele, căutând acoperirea propriilor nevoi nesatisfăcute, creează un sentiment de apropiere, ceea ce îi dă copilului iluzia că este iubit.

Uneori, un părinte subminează celălalt părinte în timpul unui conflict sau proces de separare / divorț, prin punerea copiilor la mijloc sau complotând cu un copil. Copilul, la rândul său, poate deveni preocupat să își protejeze unul dintre părinți.

Termenul de incest emoțional nu include incestul sexual, dar este vorba tot de o perversiune. În acest caz este despre nerespectarea rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei familii. Efectele incestului emoțional pot fi similare cu cele care rezultă din orice abuz (este o traumă psihică de dezvoltare).

Nevoi relaționale

Consecința imediată a incestului emoțional este că nevoile relaționale ale copilului sunt ignorate în favoarea nevoilor părintelui. Pe termen lung consecințele sunt devastatoare. Copiii sunt abandonați emoțional, fiind traumatizați.

Exemple de nevoi relaționale ale părintelui ce ar trebui satisfăcute de către alți adulți, nu de către copii:

nevoia de a avea un confident, de a avea „cel mai bun prieten”
de a avea un soț înlocuitor
de a avea un părinte substitut
de a primi suport emoțional pentru fricile și alte emoții grele resimțite
validare și apreciere
de a primi sfaturi, consiliere
de a avea companie sau intimitate.

Exemple de nevoi ale copilului susceptibile a fi neglijate în astfel de situații:

nevoia de protecție
nevoia de ghidare și orientare
nevoia de afecțiune
nevoia de validare
nevoia de limite sănătoase, structură.

Este de dorit ca părinții și copiii lor să aibă relații apropiate. În relațiile sănătoase părinte-copil, părinții prioritizează nevoile emoționale ale copiilor lor. Într-o relație sănătoasă, părintele solicită sprijinul de care are nevoie unui adult sau apelează la psihoterapie individuală. El nu cere copilului să-i satisfacă nevoile neîmplinite.

Cazuri de inversare a dinamicii sănătoase părinte-copil sunt întâlnite atunci când:

relația de cuplu este fragilă, există o ruptură în familie cum ar fi infidelitatea sau dependența unuia dintre parteneri
un părinte este singur
părinții au puțin sprijin social din partea altor adulți
sunt părinți narcisici, părinți traumatizați, părinți care au suferit la rândul lor abuz emoțional.
se întâlnesc chiar și în familii aparent funcționale când nu este evidentă prezența unei dependențe.

Impactul incestului emoțional

Adulții care au experimentat incest emoțional ar putea manifesta:

dificultăți în stabilirea granițelor și împlinirea nevoilor proprii la vârsta adultă
un comportament codependent
criză de identitate, inclusiv sexuală, dificultatea de a fi ei înșiși în relații; confuzie în ce privește identitatea de gen (feminin sau masculin) și eșec în asumarea identității
izolare de colegi ca urmare a dezvoltării insuficiente a abilităților sociale necesare
sentimente de inadecvare, de vinovăție excesivă, stimă de sine scăzută
pierderea încrederii și teama de intimitate și angajament personal (din cauza fricii inconștiente de a fi exploatați în același mod cum au fost exploatați de către părintele nevoiaș sau din cauza fricii că orice astfel de relație va deveni sufocantă precum relația cu părintele din copilărie)
strategii de a fi „speciali”, ca fiind singura modalitate de a obține aprobarea celorlalți
un sentiment nesănătos de loialitate sau o obligație față de un părinte, care poate avea ca rezultat o relație de dragoste / ură între copil și părinte
dificultăți în menținerea relațiilor din cauza idealizării și așteptărilor nepotrivite plasate pe parteneri
comunicare indirectă, prin intermediul unui terț în muncă, familie sau în relațiile romantice
abuz de substanțe și compulsivitate în jurul muncii și mâncatului
probleme legate de dependența de sex / evitare a sexului
dragoste adictivă/ evitare.

Incestul emoțional poate avea un impact în dinamica de familie pentru că sunt negate oportunitățile pentru întărirea relației copilului cu părintele exclus. Când un părinte se sprijină în mare măsură pe „copilul ales”, își neglijează ceilalți copii.

Aspecte cheie în procesul de psihoterapie adulți cu incest emoțional

În ședințele de psihoterapie adulți cu incest emoțional nerezolvat sunt abordate mai multe aspecte: Procesul de psihoterapie poate implica explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie.

Seducția copilului, devenit adult, de a fi „special” poate fi destul de greu de recunoscut de către acesta. De asemenea, poate fi destul de dificil să identifice modelul de a fi fost împovărat de către părinte. Din acest motiv este foarte importantă etapa de recunoaștere a modelului de incest emoțional dintre îngrijitor și persoana abuzată.

În lucrul cu adulți, un proces de psihoterapia pentru traumă poate fi eficient.. Prin metode psihoterapeutice moderne, precum NARM sau Metoda Intenției, sprijin adulții să:

intre în contact cu nevoile și sentimentele lor îngropate.

învețe să pună limite clare și să spună „NU”.

rezolve problemele legate de sexualitate și intimitate.
proceseze durerea și pierderea,

Vindecarea traumelor de dezvoltare și a incestului emoțional necesită o abordare delicată și structurată.

Ai întrebări despre cum funcționează aceste metode în cazul tău sau dorești să faci o programare?

Contactează-mă pe WhatsApp

Sursa foto: https://themighty.com/2017/12/covert-incest-sexual-emotional-abuse-childhood-parent-ptsd/

Stima de sine-cât de suficient de bun/ă mă simt?

Ilustrație reprezentând o fetiță cu ochelari care privește cu blândețe o floare, simbolizând curiozitatea și grija necesare pentru a cultiva stima de sine

Ce este stima de sine?

Stima de sine se referă la cât de multă valoare ne acordăm nouă înșine la un moment dat. După Christophe André (2009), o stimă de sine înaltă înseamnă să dovedim că suntem capabili să:

spunem ce gândim, ce avem de spus, chiar dacă avem trac
îndrăznim să spunem „nu”, „stop”, „nu știu”
ne dăm dreptul de a decepționa
ne dăm dreptul să spunem „mi-e teamă” sau „sunt nefericit(ă)”
cerem ajutor fără să ne simțim inferiori
ne dăm dreptul de a ne schimba părerea după ce chibzuim
suntem în acord cu voința noastră
tragem învățăminte din greșelile noastre
ne simțim în regulă cu rănile din trecutul nostru
suportăm să nu mai fim iubiți, chiar dacă pe moment suntem nefericiți
știm că putem rata și că supraviețuim eșecurilor noastre
perseverăm când ne lovim de o dificultate și ne urmăm calea
facem ce putem ca să reușim, dar fără să ne forțăm
îi iubim pe ceilalți fără să-i supraveghem sau să-i sufocăm
dăm dovadă de umor și râdem din toată inima chiar dacă suntem luați peste picior
ne acordăm dreptul de a fi fericiți
nu ne lăsăm păcăliți de publicitate sau de modă
nu ne desconsiderăm atunci când nu suntem mulțumiți de noi înșine
ne considerăm OK, cu calitățile și defectele noastre
ne acceptăm așa cum suntem azi, fără să renunțăm totuși să ne schimbăm mâine
simțim că progresăm și că tragem învățăminte din viață
ne gândim și la altceva decât la noi înșine.

Ce duce la stima de sine joasă?

Stima de sine este determinată de:

mesajele timpurii, verbale și non-verbale, pe care le primim de la părinți
modul în care interpretăm aceste mesaje.

De exemplu, mulți părinți au dificultăți în a recunoaște propriul copil ca fiind o persoană separată de ei și având propriile gusturi, nevoi și dorințe. Când părinții se fixează la ce își imaginează despre copilul lor, ei nu fac un contact real cu copilul. Centrarea părinților pe sine, incapacitatea de a vedea copilul ca separat și unic, duce la deprecierea de sine a copilului.

Lipsa comunicării emoționale din familie adâncește prăpastia dintre ceea ce vor părinții și ceea ce sunt copiii. Astfel se creează o imensă ruptură între copii și părinții lor.

Părinții se plâng de copiii lor astfel:

cu reproș: „Nu vorbește niciodată cu noi.”
cu nedumerire: „Pur și simplu nu-l mai cunosc / nu o mai cunosc.”
cu autosuficiență: „Doar îl cunosc! Îi place să bată mingea și să piardă vremea.” sau „O cunosc eu! Stă toată ziua la oglindă, pierde vremea cu prietenele decât să stea cu noi sau să-și facă temele.”

În timp ce copiii spun cu durere, cu resemnare:

„Părinții mei nu mă ascultă. Ei nu știu cine sunt eu!”
„Aș vrea ca părinții mei să mă audă, să mă cunoască, să mă iubească. Cu cât trece timpul, sunt mai de neînțeles pentru ei, mai străin(ă) și mai necunoscut(ă).”

Cum manifestăm lipsa stimei de sine sau stima de sine diminuată?

Nu poți avea o stimă bună de sine când părinții tăi se raportează la tine ca la o anexă a lor. Un obiect care să le împlinească așteptările. Și nu poți să te simți bine în lume tu cu tine. Iată câteva dintre semnele comune:

văicăreală
timiditate
perfecționism
laudă exagerată
recurgem la diferite tactici în vederea obținerii atenției
foarte critic cu sine
învinovățirea celorlalți pentru orice
teama de a încerca lucruri noi
lipsa încrederii în oameni
comportament defensiv
mâncat excesiv
dorința de a face întotdeauna pe plac
incapacitatea de a face alegeri, de a lua decizii, de a spune „nu”
comportament antisocial.

Dacă nu te simți suficient de bun, te confrunți cu o stimă de sine joasă și vrei să faci o schimbare, programează o ședință chiar acum. Poți începe un proces de psihoterapie individuală pentru a căpăta o calitate mai bună a vieții tale. Datele mele de contact și informații despre tarife găsești pe pagina Contact.

Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii. Apasă butonul de mai jos și voi primi mesajul tău.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Sugestii utile părinților pentru a crește și a consolida stima de sine a copiilor

Iată 13 sugestii utile, oferite de Violet Oaklander (2013), a căror aplicare ajută la consolidarea sentimentului de sine al copilului tău:

Conține sentimentele copilului, admite că ele există și acceptă-le.

Poți oferi un timp regulat pentru exprimarea sentimentelor (de furie, de frică, de rușine etc.). Acesta este un moment în care copilul poate spune ce și cine l-a făcut să se simtă într-un anume fel. Nu e necesar să aduci argumente, să-l contrazici, să justifici. Important este să fii cu el, să-i acorzi atenție și suport pentru ceea ce simte. Timpul alocat pentru culcare este un moment bun și eliberează copilul de eventuale stări proaste.

Tratează-l cu respect, acceptă-l așa cum este.

Asigură-te că înțelege foarte clar că ceea ce nu accepți sunt doar anumite comportamente ale sale.

Oferă-i o laudă specifică, la obiect.

De exemplu, îi poți spune: „Îmi place cum ai aranjat azi lucrurile la tine în cameră.” în loc de „Ce copil minunat ești!”. În primul caz, copilul primește un feedback pentru cât de bine se descurcă într-o situație specifică. În cel de-al doilea, nu te va crede pentru că știe că nu este chiar atât de minunat.

Fii sincer cu el.

Exprimă-te cu privire la ceea ce simți și crezi, fără să-l lezezi când aveți păreri diferite. Când ai anumite stări, „ți-e frică” etc., e preferabil să-i spui cum te simți. Astfel, el înțelege care este sursa comportamentului tău și nu-și ia asupra sa vina pentru cum te simți tu. Dacă ești supărat pe el, ajută să faci referire la comportamentul lui. În acest caz e de așteptat ca el să se simtă vinovat.

Folosește mesaje „eu”, mai degrabă decât mesaje „tu”.

De câte ori te superi de ceea ce copilul nu face bine, începe să vorbești despre tine, despre cum te simți, despre temerile tale, despre vina pe care o simți etc. De exemplu, îi poți spune copilului: „Mă îngrijorează că tu ai acum rezultate slabe la școală.” în loc de „Ești cel mai prost copil din clasa ta.”

Fii specific atunci când îl critici și evită să-i spui: „Tu întotdeauna…” sau „Tu niciodată…”.

Cu siguranță vei descoperi că există și situații în care copilul procedează așa cum dorești.

Oferă-i un timp special cu tine.

Acest timp poate fi destul de scurt, 20 sau 30 de minute, însă lasă copilul să decidă ce activitate să faceți împreună. Încearcă să oferi atenție deplină, făcând ceea ce copilul VREA să facă (ritualurile de culcare nu intră aici).

Oferă-i responsabilități, independență și libertatea de a face alegeri.

Implică-l în rezolvarea problemelor și luarea deciziilor privitoare la diferite evenimente din familie și din propria-i viață. Respectă-i sentimentele, nevoile, dorințele, sugestiile și înțelepciunea.

Evită să emiți judecăți, evită să spui mulți „trebuie” și sfaturi inutile.

Fii tu un model bun.

Apreciază-te pe tine, fă lucruri pentru tine. Este bine să ne apreciem propria persoană. Este în regulă să ne simțim satisfăcuți în urma unor împliniri. Este bine să simțim plăcere față de propria persoană.

Ia-l în serios, acceptă-i hotărârile.

El știe când nu-i este foame, frig etc.

Dacă copilul exprimă sentimente negative despre sine, să nu-l contrazici.

De exemplu, dacă copilul spune: „Sunt așa de urât!”, ai putea fi tentat să spui „Nu! Ești frumos!”. Acest lucru duce doar la creșterea sentimentelor de sine negative. Nu le schimbă, deoarece mesajul implicit este: „Tu greșești când crezi că ești urât.” Schimbarea trebuie să vină din interiorul copilului. Permite-i să aibă sentimente proprii și acceptă-le.

Amintește-ți că el este minunat și uimitor în unicitatea sa, chiar dacă este foarte diferit de tine.

Suport psihoterapeutic

Dacă ești părinte și simți că ai dificultăți în relația cu copilul sau adolescentul tău, apelează la un psihoterapeut. Copiii ne activează rănile din copilărie și poate fi dificil să te gestionezi pe tine și pe copilul tău în același timp. Adesea apar sentimente de vinovăție, că nu ești destul de bun ca părinte. Este posibil ca tu să fi avut o experiență de traumă de dezvoltare. Un proces de psihoterapie trauma este de ajutor pentru ca tu să fii un sprijin mai bun pentru copilul tău.

Apasă pe butonul de mai jos, scrie-mi ce ai nevoie și voi primi mesajul tău.