Arhive etichetă: codependenta

Neglijare emoțională: Copilul forțat să crească singur

Un articol despre neglijare emoțională: ce înseamnă, consecințele în viața adultă ale maternajului primit și cine poate fi o mamă bună.

Calitatea maternajului pe care îl primim de timpuriu ne modelează semnificativ dezvoltarea.

Sunt mulți factori care au impact asupra noastră, precum: legătura cu tatăl și alți adulți, mediul, dinamicile din familie, bolile, diferiți factori de stres. În ciuda acestor numeroși factori, impactul relației cu mama rămâne semnificativ.

O „mamă bună” are capacitatea de a forma legături afective. Lipsa mamei atente, grijulii, conectată cu sine, e un mare handicap, deoarece dobândim serioase deficiențe în structura psihică.

În cazul neglijării emoționale resimțim un gol, dificultate de conectare, singurătatea, dar nu putem recunoaște ce ni s-a întâmplat. Putem recunoaște ceea ce ne-a lipsit doar în măsura în care avem și experiențe diferite, de contact emoțional bun.

Psihoterapeuta Jasmin Lee Cori aduce informații relevante despre neglijarea emoțională într-un limbaj accesibil în cartea ei ”Mama, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale”, Ed. Trei. Vă recomand să-i citiți cartea dacș simțiti că rezonați sau sunteți curioși să cunoașteti mai mult.

Ce înseamnă neglijare emoțională?

Când părintele nu satisface nevoile rezonabile ale copilului ce țin de dezvoltarea sa emoțională și de conturarea unui sentiment sănătos al sinelui, vorbim de neglijare emoțională. Neglijarea emoțională este lipsa acțiunii. Interacțiunile lipsesc sau sunt prea puține. Lipsește conexiunea, apropierea fizică și emoțională, lipsește oglindirea și conținerea emoțională. În această absență, sentimentul de sine — „cine sunt” — este foarte perturbat.

Când nu primim un maternaj suficient, nu avem amintiri în care mama să fi fost apropiată de noi. De exemplu, nu ne amintim să fi fost ținuți în brațe, priviți cu iubire sau receptați la nivel afectiv. Nu ne amintim ca mama să ne accepte emoțiile ori să ne arate că îi pasă de trăirile noastre. De fapt, e un sentiment adânc de singurătate pe care îl retrăim. Adesea ne simțim îndepărtați, subapreciați sau ni se spune să ne simțim altfel decât ne simțim.

Poate că ne amintim cum mama ne pregătea masa ori era mai atentă când eram bolnavi, dar atingerile erau mai degrabă dure, automate, fără afecțiune. Creștem cu convingerea că am fost iubiți, dar fără a ne simți iubiți, mai ales dacă mama a făcut eforturi în direcția unor activități precum ședințele la școală, petrecerile de ziua de naștere sau pregătirea meselor.

Din păcate, în multe familii nu există aproape deloc un contact emoțional. Nu există conversații reale, ci doar un nivel minim de comunicare funcțională. Lipsesc acele discuții despre schimbările ce se produc și cum e fiecare afectat. Lipsește sprijinul și ghidajul atunci când copilul nu își poate tolera emoțiile ori se îndoiește de sine. Părinții nu au acces la vitalitatea lor pentru a participa la joaca copilului sau pentru a se bucura de micile succese ale acestuia. În schimb, există presiunea menținerii iluziei „familiei fericite”.

Consecințele neglijării emoționale

Când suntem mici, nu avem perspectiva necesară pentru a înțelege toți factorii externi care influențează comportamentul oamenilor. Nu avem conceptele și noțiunile unui adult. Dezvoltăm convingerea greșită că, atunci când suntem răniți, ignorați sau abandonați, e din cauza a ceva ce am făcut. Creștem cu credința că nu merităm, suntem răi sau imposibil de iubit. Sentimentul acesta nu este întotdeauna conștient, dar ne ghidează în viață.

În lipsa unei mame calde, nu ne simțim prezenți în relații sau capabili de conexiuni relaționale. Ne simțim deconectați, pierduți și dezrădăcinați, fără a avea un sentiment de apartenență. Deseori nu putem face parte dintr-o comunitate și nu ne putem conecta profund cu altcineva.

O altă consecință devine vizibilă atunci când observăm modul în care ne oferim nouă înșine maternaj și când recunoaștem același tipar trăit în relație cu mama.

Conștientizăm că nu știm cum să ne încurajăm sau să ne sprijinim pe noi înșine, că nu știm să fim răbdători și grijulii, că nu știm cum să ne luăm în considerare nevoile și limitele.

Putem să recunoaștem un tipar de dependență și agățare de orice și oricine pare că poate oferi o protecție și o siguranță de tip matern.

Din păcate, foamea de iubire și. dependenta ne poate determina să rămânem în relații abuzive sau nesatisfăcătoare .

În lipsa unui punct de reper interior legat de ce înseamnă să fii iubit, acceptăm orice sau, dimpotrivă, credem că e mai ușor fără relații și fără iubire.

Din foame după afectivitate putem dezvolta fixații asupra mâncării. Astfel, ne confruntăm cu tulburari serioase de comportament alimentar, inclusiv mâncatul compulsiv.

Cine poate fi „mama bună”?

Termenul „mamă bună” poate face referință la orice adult care preia un rol grijuliu, încurajator, protectiv. Putem include aici, în afara mamei biologice, mama adoptivă, mama vitregă, o bunică, o mătușă sau orice persoană care ne-a crescut. Chiar și un tată potrivit poate prelua acest rol. Și alți oameni din afara familiei pot contribui la satisfacerea anumitor nevoi ale unui copil: profesori, terapeuți, medici, mame ale prietenilor, vecini.

Pe măsură ce ne maturizăm și înțelegem că acel copil căruia i-au fost neglijate nevoile este în continuare în interiorul nostru, sarcina noastră e dublă: să ne vindecăm rănile și să descoperim cum să devenim „mame bune” pentru noi înșine.

Contacteaza psihoterapeut

Imagine: Neglijare emoțională, Daniela Dumitru

Anorexia și autocritica: De ce mă simt inadecvată în propriul corp?

Un articol despre anorexie ca dependenta; anorexia ca mecanism de supravietuire; experienta familiala timpurie; mitul partenerului perfect/partenerei perfecte.

Anorexia ca dependență

A sta nemancata poate fi asemenea unei dependente.

In mod tipic, anorexia incepe in adolescenta sau la inceputul maturitatii cu o dieta. Pe masura ce dieta progreseaza, persoana ignora mesajele corpului, care trece la producerea unei cantitati crescute de opioide. Apare o stare de euforie datorata opioidelor produse si persoana poate deveni dependenta de experienta infometarii in sine.

Tipic persoanelor cu anorexie este ca au o mare dificultate in a recunoaste si a contine senzatiile si starile emotionale. Cand nu stii cum sa gestionezi emotiile dificile, le eviti. Persoanele cu anorexie severa au o personalitate supracontrolata. Le este foarte dificil sa recunoasca sau sa exprime furia sau propriile dorinte.

Prin infometare, persoana descopera ca poate obtine o anumita alinare de la emotiile pe care nu stie sa le gestioneze. Eliminarea mancarii este un mod de a preveni cresterea propriilor emotii care ameninta sa iasa la suprafata. Opioidele dau un efect de amortire si de distantare de emotii.

Anorexia devine o solutie la dificultatile de autoreglare psihica.

Anorexia, mecanism de supravietuire

Lipsita de incredere emotionala, persoana tinde sa devina foarte ambitioasa si perfectionista intr-o incercare de a fi valorizata din exterior. Ar putea fi important sa fie perfecta sub orice aspect astfel incat sa nu supere pe cei de care depinde. Dar un comportament anorexic poate produce in fapt suferinta si conflicte intense persoanelor de atasament.

Focusul este asupra mancarii si greutatii si persoana se decupleaza de corp si de emotiile percepute ca fiind inconfortabile. Ruptura psihica a intervenit de foarte timpuriu si este mentinuta printr-o conditionare persistenta de suprimare a emotiilor. Cu cat focusul ramane pe mancare si greutate, persoana se disociaza tot mai mult de sine si isi restrange posibilitatile de autoreglare sanatoase.

Experiența familială timpurie

Experiența familială tipică este că, de foarte timpuriu, copilul se află sub presiunea de a îndeplini nevoile psihologice ale mamei. Părinții au nevoie de copil ca de o sursă de alinare pentru ei. Copilul devine o extensie a lor și nu un individ separat de aceștia. Ei nu creează deloc siguranță pentru copilul lor. Copilul suferă de timpuriu de trauma de identitate.

Copilul încearcă să aibă succes, să îi facă pe plac mamei, să nu o rănească sau să nu o dezamăgească. El se conformează dorințelor părinților pentru a-i menține fericiți și evită emoțiile negative care nu sunt tolerate în familie. Copilul simte că nu îi poate spune mamei problemele sale deoarece ea nu face față, nu îl poate conține. Uneori mama îi neagă copilului emoțiile, ea având dificultăți în a recunoaște stările acestuia, așa că i le atribuie pe ale ei. Copilul ajunge într-o trauma a iubirii.

Deși se poate afla mereu în prezența mamei, copilul nu are experiența de a fi îngrijit sau în siguranță cu ea.

În copilăria timpurie nu se construiește o experiență satisfăcătoare de dependență cu persoana de atașament (mama). Sentimentele bebelușului nu sunt identificate și nu li se răspunde potrivit. De fapt, lui nu i se permite să aibă propriile sentimente. El se confruntă în permanență cu propriile nevoi relationale, făra a avea cum să și le satisfacă singur. Un bebeluș este în totală dependență de persoana de atașament.

Consecințe

Faptul că sentimentele sunt ignorate, negate sau etichetate în mod greșit face dificil pentru un copil să își cunoască propriile sentimente sau să aibă încredere în ele. Implicit, copilul primește mesajul că își supără părinții dacă are nevoi și sentimente pe care părinții nu le vor. Mesajul ascuns este acela că sentimentele lui nu contează și nu sunt luate în serios.

Copilul manifestă emoțiile pe care celelalte persoane se așteaptă să le aibă. Emoțiile reale rămân mai degrabă senzații vagi, corporale. Copilul se înstrăinează de propriul corp. Pe măsură ce se apropie de maturitate, își dezvoltă o personalitate fuzională, dependentă de agresori. Are dificultăți în a se separa de părinți, deoarece aceștia au nevoie de el.

Mitul partenerului perfect/partenerei perfecte

Ca adult, tânjește după partenerul perfect care ar putea să îi ofere îngrijirea adecvată și să fie înțeles fără cuvinte. Tânjește să îi fie îndeplinite dorințele ca prin magie și să îi fie anticipate nevoile fără să spună nimic. În psihic continuă să existe o parte blocată la stadiul de bebeluș, ale cărui nevoi nu au fost împlinite. Această parte caută experiențe de fuziune cu un îngrijitor care îl primește și îl conține cu ce are el nevoie.

Ca adult este predispus la a rămâne foarte dependent de ceilalți, sperând ca celălalt să îl ajute să se simtă bine. Alte personalități, „mai evitante”, se tem să depindă de altcineva care ar putea să îi abandoneze și aleg să rămână într-o relație mai puțin armonioasă, chiar nesatisfăcătoare, solicitând puține lucruri pentru a evita abandonul.

Când în relația timpurie nu a existat o acceptare a tuturor emoțiilor, inclusiv a furiei și tristeții, atunci acestea sunt greu de tolerat și de experimentat în întregime. Când părinții nu reușesc să le conțină, atunci copiii nu își pot dezvolta această capacitate. Nu este posibil să te autoîngrijești și să îți conștientizezi propriile emoții dacă acest lucru nu a fost făcut mai întâi de către altcineva pentru tine.

Psihoterapie

Anorexia, încercarea de a fi drăguță sau puternică cu menținerea deconectării de corp și de emoții, este o direcție periculoasă. Emoțiile, chiar și cele negative, au un rol de semnalizare a ceea ce se întâmplă cu noi, cum ne influențează mediul extern și cum răspundem la el. Ele sunt o sursă de informații valoroase cărora este sănătos să le acordăm atenție.

.Dacă te preocupă starea ta și simți că ai nevoie de sprijin de specialitate îmi poți scrie .

Contactează-mă pe WhatsApp
Programeaza sedinta

Bibliografie:

Gerhardt, S. Importanta iubirii. Calea prin care afectiunea modeleaza creierul bebelusului. Editura Dao Psi.

Sursa foto: beatingeatingdisorders.com

Dependența relațională -Psihoterapie codependență

În acest articol găsești informații despre:

  • ce este codependența
  • comportamente de control
  • repere pentru identificarea codependenței
  • psihoterapie codependență.

Ce este codependența?

Codependența este descrisă ca fiind o dependență de o relație sau o dependență de o altă persoană. Persoanele codependente manifestă preocupare excesivă față de nevoile altora în detrimentul propriilor nevoi. Codependența apare când persoanele din jurul unei persoane dependente cred că sunt responsabile pentru persoana dependentă și că e datoria lor să-i rezolve problemele.

Nereușita de a ne identifica și conține sentimente dificile, compensată prin comportamente de control asupra oamenilor, a obiectelor sau a evenimentelor exterioare este numită codependență.

În codependență apare dificultatea de a exprima drepturi, nevoi proprii și a pune granițe în relație.

Dacă în copilărie am fost forțați de context să ne amorțim propriile nevoi și sentimente dificile pentru a face față unui părinte dependent sau persoanei în a cărei grijă am fost, suntem pregătiți pentru codependență, un model de lungă durată, prin care, adulți fiind, căutăm în mod repetat să obținem dragoste și recunoaștere de la persoane ce se dovedesc a rămâne totuși indisponibile și incapabile să ne împlinească aceste nevoi.

Ceea ce se întâmplă este că retrăim iar și iar lipsa, nefericirea, golul. Practic rejucăm în viețile adulte modelul din copilărie pentru că nu putem recunoaște cât de disfuncțional este acel model. Trecerea timpului nu vindecă codependența. Mâine nu ne va fi mai bine dacă nu ieșim din cercul vicios al codependenței.

Când suntem codependenți, practic suntem în dependență de persoane, de anumite comportamente, de anumite obiecte.

Tendința către comportamente de control

Este de ajutor să conștientizăm că, fiind copii, ne adaptăm mediului în care creștem pentru a supraviețui. Ca și copii, atunci când lucrurile sunt prea dificile în familiile noastre ne imaginăm că ne stă în putere să le facem să funcționeze. Așa începem să recurgem la comportamente de control. Ne străduim să fim sau să facem așa cum vor ceilalți și sperăm că în felul acesta să se întâmple lucruri bune, ca cei care ne îngrijesc vor fi fericiți și că viața noastră va fi mai frumoasă. Când descoperim că nu funcționează ceea ce facem, ne asumăm vina și credem că noi suntem cauza dificultăților celor care ne îngrijesc.

Atunci când suntem copii nu avem cum să știm că mama și tata au și ei problemele lor, dacă ei nu clarifică cu noi acest lucru. Nu știm că nu putem controla ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu știm că doar părinții și cei care ne îngrijesc sunt responsabili de noi și de întreaga situație și nu invers. Ca și copii nu avem niciun mijloc, magic sau de altă natură, de a controla ce gândesc sau fac adulții din jurul nostru.

Repere pentru identificarea codependenței (poate fi parte a procesului de psihoterapie codependență)

Persoana codependentă este dominată de cel puțin o dependență, fie de persoane, fie de anumite comportamente, fie de anumite obiecte.

Când suferim, există o nevoie de stimulare din afară pentru a ne distrage atenția de la propriile sentimente dificile. Există o opțiune, fie pentru alcool, produse alimentare, locul de muncă, sex, etc. Deși putem constata că unele dependențe sunt apreciate pozitiv, ca de exemplu aceea de a munci, dependența de sport sau de medicamente, e util să înțelegem că, indiferent de valoarea pozitivă sau negativă care i se atribuie, există o dependență.

Răspunsul la întrebarea: Ce-mi doresc cel mai mult în viață? ne ajută să identificăm dependența.

Persoana codependentă este marcată și suferă din cauza situației problematice din familia în care a crescut.

Este posibil să nu recunoaștem situația problematică din familia de origine și să suferim foarte mult. Ne ajută să ne întrebăm: Cât de tare sau cât de des aud în mintea mea vocile critice ale celor care m-au îngrijit? Sau: Mă apăr de criticile nefondate ale celorlalți?

Persoana codependentă are un foarte scăzut respect de sine, și, adesea, are un grad scăzut de maturitate emoțională.

Este foarte greu să avem respect de sine, atât timp cât cei care ne-au îngrijit, nu ne-au hrănit în acest sens. În lipsa unei stime de sine consistente, pentru a ne simți mai bine, ne uităm în afara noastră pentru a fi apreciați și a fi iubiți.

Ne ajută răspunsurile la întrebări precum: Cât de mulțumit/ă sunt de mine?, Mă simt lipsit/ă de sprijin și prieteni?, Mă aștept să eșuez?

Persoana codependentă crede că fericirea ei depinde doar de celălalt.

Persoanele codependente își spun: Aș fi fericit/a dacă el/ea s-ar schimba., Aș fi fericit/a dacă el/ea ar arăta că mă acceptă și îmi aprobă acțiunile., Am nevoie de un tovarăș de viață perfect pentru a mă simți împlinit/ă. , El/ea face lucrul acesta ca să mă rănească și reușește., Mă simt vinovat/ă atunci când încerc să mă afirm.

Persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalți.

În relațiile sănătoase părinții sunt responsabili pentru copiii lor, însă nu despre acest fel de responsabilitate este vorba, ci despre faptul că persoana codependentă se simte foarte răspunzătoare pentru tot ce se întâmplă cu ceilalți, pentru fericirea, sentimentele, gândurile, acțiunile, chiar și pentru puterea lor de discernământ. Ele apelează la multe comportamente de control. Din acest motiv apar foarte mari confuzii în ce privește intimitatea și granițele în relațiile cu ceilalți. Persoanele codependente își spun: Dacă nu intervin, el/ea nu se descurcă și poate greși., Dacă mă străduiam să fiu mai bun/ă, mai atent/ă, el/ea nu se supăra și nu mai acționa așa. , Nu vreau să fac acest lucru, dar nu am de ales., Ceea ce vreau eu este mai puțin important față de ceea ce se așteaptă de la mine.

Relația dintre codependent și partenerul său de viață sau altă persoană importantă pentru el este marcată de lipsa de echilibru între dependență și independență.

În relație, persoanele codependente se simt sufocate, prinse în capcană. Analizați dacă tindeți să fugiți, să sfidați valorile și tradițiile către mai multă independență și observați în ce măsură reveniți în aceeași relație ca și cum cordonul ombilical care vă leagă de casă se înfășoară și vă trage înapoi. Este posibil să simțiți un conflict foarte puternic atunci când încercați să vă separați, în orice fel. Termenul opus dependenței este interdependența. În relațiile sănătoase ne putem permite să fim suficient de dependenți pentru a ne deschide spre ceilalți și a fi vulnerabili, dar în același timp avem o imagine de sine pe care o putem susține fără a avea nevoie de altcineva.

Persoana codependentă se blochează în negare și reprimare.

Ne închipuim, dorim, tânjim ca viețile noastre să fi fost frumoase când, în realitate, am trecut prin suferințe de nesuportat datorită lipsei afecțiunii și abuzurilor trăite în copilărie. Dacă realitatea reușește să se strecoare pe undeva, atunci trecutul dureros amenință să iasă la suprafață și ceea ce facem este să ne dorim să ne menținem rupți de această suferință ca și cum nu e a noastră. Întrebați-vă mai întâi: Cum era relația mea cu mama?, Dar cu tata? și apoi căutați dovezi pentru a vă susține răspunsurile. Observați dacă această introspecție devine mult prea dureroasă.

Persoana codependentă își face griji pentru lucruri pe care nu le poate influența și încearcă să le schimbe.

Persoanele codependente depun mult efort în a controla persoane ori situații care sunt și vor rămâne întotdeauna în afara influenței personale. Nereușita unor astfel de demersuri frustrează persoana codependentă.

Viața persoanei codependente se desfășoară între extreme.

Viața emoțională seamănă cu o barcă cu pânze pe ape furtunoase. Sunt multe sentimente dificile, furie intensă. Relațiile personale romantice sunt marcate de suișuri și coborâșuri extreme, de zile fierbinți și înghețuri, părinții își pot sufoca copiii în îmbrățișări, ca apoi să se răstească la ei cu furie. Din punct de vedere financiar putem observa o tendință spre economie, urmate de bani aruncați până la ruină financiară (chiar de mai multe ori). Relația cu autoritatea este la fel de marcată de extreme: putem simți o teamă profundă față de un anumit tip de autoritate sau putem sfida un alt tip de autoritate, putem fi extrem de umili în fața șefului sau foarte autoritari acasă.

Persoana codependentă caută în permanență acel ceva despre care crede că îi trebuie sau îi lipsește în viața personală.

Persoanele codependente sunt nerăbdătoare și nemulțumite cu ceea ce au, vor mai mult și mai mult. Nu pare niciodată să fie de ajuns, fie că e vorba despre bani, despre control, despre timp, alimente, despre afecțiune sau apreciere și recunoaștere. Sentimente dificile de lipsă, nefericire, gol, sunt mereu prezente și nu pot fi umplute cu ceva sau cu cineva. De ce nu pot să iubesc și să fiu iubită?, De ce nu mă pot simți niciodată – niciodată – mulțumită? , De ce nu mă pot bucura?, sunt întrebări care ne macină și par fără răspuns.

Cum tratăm codependența. Psihoterapie codependență

Ruperea relațiilor de dependență nu este neapărat cea mai bună sau singura soluție. Este de ajutor pentru persoanele codependente să se informeze despre ciclul de dependență/codependență și de modul în care aceasta se extinde în relațiile lor. Pentru a schimba strategiile de supraviețuire de tipul „comportamente de control” la care persoana recurge pentru a compensa sentimente dificile este important ca ele să fie mai întâi recunoscute.

Prin procesul de psihoterapie codependență, clientul descoperă cum să își găsească fericirea prin sine și cum să trăiască o viață mai sănătoasă și mai împlinită.

Deoarece codependența este înrădăcinată în copilărie, procesul de psihoterapie codependență implică explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie. Comportamentele care permit abuzurilor să continue în familie trebuie să fie recunoscute și oprite.

De asemenea, procesul de psihoterapie codependență sprijină clienții pentru un contact bun cu nevoile și cu sentimentele personale, pentru repararea sinelui, pentru identificarea resurselor. ,

Deoarece în codependență, distincția dintre sine și celălalt se estompează, procesul de vindecare presupune reconstrucția unor granițe psihice solide și sănătoase pentru a crește capacitatea de a spune ”NU” și de a pune limite clare în relații. .

Pe măsură ce persoana codependentă se apropie de sine, de experiențele sale timpurii, poate sta cu sentimente dificile dureroase, ea va observa că nu va mai apela la comportamente de control. În procesul de psihoterapie codependență folosesc modele eficiente de psihoterapie informate pe trauma de dezvoltare: NARM, Metoda Intenției.

Contact

Dacă te simți prins(ă) într-o relație de codependență și dorești să lucrezi cu tine pentru a-ți recăpăta autonomia emoțională, putem începe un proces de psihoterapie individuală.

Datele mele de contact și informații despre tarife găsești pe pagina Contact. Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii.

Apasă butonul de mai jos și îmi poți scrie mesajul tău.

Discuta cu mine pe WhatsApp

*

Bibliografie:

Robert Hemfelt, R., Minirth, F. si Meier, P. (2001). Labirintul Codependentei. Drumul spre relatii interumane sanatoase. Editura Logos

 

Foto Ilustratie: Daniela Dumitru