Arhive etichetă: conectare-emotionala

Rusinea de corp. De ce ne displace propriul corp?

Rusinea de propiul corp, insatisfactia si suferinta legate de felul in care aratam, sunt aspecte pe care le recunoastem despre noi. Ceea ce vreau sa aduc ca informatii in acest articol sunt cauzele rusinii si insatisfactiei legate de corp.

Imaginea corporala

Imaginea corporala se refera la modul in care ne reprezentam mental propriul corp.

Aceasta reprezentare include:

  • o autoevaluare a dimensiunii corpului, a formei si a greutatii acestuia;
  • un aspect emotional legat de modul in care ne simtim in si cu corpul nostru.

Ce sta la baza formarii imaginii corporale?

Imaginea corporala nu este inascuta, ci depinde de experientele personale timpurii, in relatie cu persoanele de atasament.

Felul in care ne percepem corpul depinde de calitatea acordajului matern. Prin intermediul atingerii, mangaierii si manuirii corpului copilului, mama ii transmite copilului la nivel senzorial un simt al sinelui corporal si a granitelor sale. Aceasta experienta este interiorizata de copil ca baza a propriei imagini corporale. Internalizam maniera in care suntem manuiti si in care ni se raspunde ca si copii mici, ceea ce ne influenteaza imaginea corporala.

Tonul, timbrul vocii, intensitatea vorbirii, fermitatea atingerii sunt modalitati prin care mama comunica cu bebelusul ei. Copilul simte vitalitatea mamei sau lipsa acestei vitalitati prin felul in care ea il tine in brate, il hraneste ori ii piaptana parul. Pentru copil, dragostea sau lipsa acesteia, decurg din calitatea acestei manuiri timpurii, fara sa se opreasca aici.

Imaginea corporala necesita o reconfigurare in perioada preadolescentei. Din nou, capacitatea mamei, a figurilor de atasament de a contine modificarile corporale si de a veni adecvat catre preadolescent, influenteaza imaginea corporala a acestuia.

Imaginea corporala pozitiva

Experientele de atasament securizant pun bazele unui simt solid de a exista in propriul corp si la un sentiment de confort in propria piele.

Imagine corporala negativa și rusinea de corp

Cand parintii sunt ei insisi traumatizati, rusinati de propriile procese corporale de baza, transmit aceasta rusine copilului.

Imaginea corporala poate fi negativa, dar intr-o masura care ne provoaca in a fi atenti cu noi- devenim constienti de nevoile de ingrijire si de a avea obiceiuri sanatoase legate de corp.

Cu cat avem mai multe experiente de neglijare sau abuz in anii copilariei, cu atat internalizam mai multa rusine fata de corp si dezvoltam un critic intern patologic. Suferinta nu ne e provocata de aspectul real al corpului, ci de modul in care ne autoevaluam.

Experientele traumatizante duc la frica extrema, neajutorare, pierderea controlului, amenintarea cu pierderea vietii. Cand astfel de experiente se repeta continuu in relatiile de atasament, dezvoltam si intarim strategii de supravietuire extreme. O modalitate de a face fata este o forma patologica de control a propriului corp. Corpul este locul in care plasam experientele pe care nu am reusit sa le gestionam.

In aceste situatii, imaginea corporala negativa ne afecteaza serios viata. Putem fi nemultumiti de o parte de corp pana la a avea obsesii care ne limiteaza profund functionarea normala. Rusinea de corp si a fi obsedati de rusinea fata de corp implica frica aproape constanta de a fi ridicoli.

Dacă te confrunți cu o astfel de situație și simți că vrei să ai mai multă grijă de tine, îmi poți scrie direct.

Contacteaza psihoterapeut

Sursa foto: ilustratie Daniela Dumitru

Bibliografie:

Gilbert, M. & Orlans, V. (2013) Psihoterapie Integrativa, 100 de Puncte Cheie si Tehnici. Bucuresti: Editura Liber Mundi.

Maternitatea-asumarea constienta de a darui

Cand ma uit la experienta mea personala si la experienta femeilor cu care interactionez as putea spune ca apartinem unor generatii de fiice cu mame absente, obosite, deprimate, lipsite de bunatate, deconectate emotional.

Nu vreau sa generalizez si imi place sa cred ca exista si altfel de situatii, mai bune.

Ceea ce stiu e ca mamele noastre au avut copilarii grele. Ca tinere femei au avut de indurat lipsuri mari, umilinte. Amintesc cateva:

  • lipsa educatiei sexuale, lipsa preventiei sarcinilor nedorite
  • controlul sarcinilor de catre securitate si militia comunista
  • interzicerea avorturilor ceea ce a pus in pericol viata multor femei
  • lipsa posibilitatii de exprimare libera
  • interzicerea informarii corecte
  • tratarea femeii ca un bun al statului comunist
  • tratarea femeii ca o proprietate a barbatului
  • saracia, foamea, frigul
  • pericolul constant al amenintarii cu moartea

Maternitatea ca un dat

Am crescut intr-o vreme in care lumea s-a bazat pe femei sa creasca copiii, cu pretentia ca e rolul lor ca un dat. Mamele generatiei mele de copii s-au preocupat sa tina gospodaria, sa faca mancare, sa spele de mana, sa calce, sa faca conserve, etc. Pentru cele mai multe dintre ele, sa fie mame dedicate presupunea sa duca la indeplinire aceste munci.

Pentru multe femei, maternitatea nu a fost o alegere asumata deplin, ci ceva ce trebuie facut sau pentru care nu exista posibilitate de alegere. Nici daca au ramas insarcinate, cel mai adesea, nu a fost alegerea lor. Multe femei nu au stiut ca au drepturi asupra propriului lor corp. Sexualitatea a fost si inca este tabu. Actul sexual in casnicie era o datorie a femeii, iar contraceptia nu exista.

Aceste conditii au dus la traumatizarea severa a femeilor si, implicit, la traumatizarea copiilor lor.

Printre mamele de varsta cu mama mea si printre mamele de varsta cu mine, sunt destul de multe situatii, precum:

  • femei care au ramas insarcinate in ciuda vointei lor
  • femei care au pastrat sarcina de teama de a se expune unui avort clandestin care le punea viata in pericol
  • femei care au pastrat sarcina pentru ca tentativa de avort a esuat
  • femei care au simtit presiune sociala sa fie mame
  • femei care sunt prinse in iluzia familiei fericite
  • femei care isi doresc copil pentru nevoile lor personale, pentru un statut mai bun
  • femei care cred ca a fi mama le da o identitate.

Asumarea constienta de a darui

E foarte adevarat si ca o femeie poate simti o dorinta puternica de a fi mama si pot fi multe motive pentru care isi doreste acest lucru, dar maternitatea sanatoasa e mai mult decat aceasta dorinta.

Maternitatea suficient de buna presupune o asumare constienta de daruire si de disponibilitate pentru nevoile de crestere ale unui copil. Ceea ce presupune maternitatea, adesea poate sa contravina nevoilor personale ale unei femei.

Maternitatea suficient de buna presupune o maturizare a psihicului unei femei. Presupune a face diferenta intre nevoile personale si nevoile copilului si a avea disponibilitatea de asumare constienta a maternitatii.

Exista o realitate biologica in sensul ca natura inzestreaza mamele biologice cu hormoni specifici care favorizeaza formarea de legaturi afective cu copilul lor. In mod instinctiv o mama adopta comportamentele pe care toti copiii le prefera. Dar toate aceste avantaje biologice nu sunt suficiente.

Este dificil, chiar imposibil, sa ii daruiesti copilului tau timpul, disponibilitatea, corpul, bratele tale atunci cand tu insati nu ai primit toate acestea. Nu poti sa-ti vezi copilul ca pe o fiinta separata de tine cu propria sa identitate si vointa daca tu nu ai fost vazuta in felul acesta. Este nevoie de un proces de crestere personala in care sa iti poti recupera identitatea si vointa. Si desigur, ai nevoie de un stat democratic in care aceste drepturi iti sunt recunoscute si permise.

Dezvoltarea sanatoasa a psihicului este perturbata atunci cand ai avut experienta neglijarii, abandonului, agresivitatii de orice tip. De exemplu, psihicul este afectat daca in perioada intrauterina am fost expusi la tentativa de avort sau daca mama are o tulburare de atasament sau alte tulburări psihice. De asemenea, ca tinere mame, sa dam nastere poate fi traumatic. Ne ajuta sa ne uitam cu blandete la toate aceste aspecte si sa avem cat mai multa claritate in ce ne priveste.

Maternitatea suficient de buna

La nivel psihologic, rolul mamei este acela de a hrani emotional copilul. Ea hraneste prin prezenta ei iubitoare, prin caldura, blandetea si disponibilitatea ei. Mesajele (verbale si non-verbale) pe care le transmite copilului, formeaza fundamentul stimei de sine a acestuia, increderii, perceptiei despre lume, sigurantei.

Dar mamele nu trebuie sa fie perfecte si nici nu pot fi. Perfectiunea, atunci cand este prezenta, exista doar in ochii copilului cand mama ii satisface nevoile de crestere indeajuns de bine.

Dupa Jasmin Lee Cori, ceea ce conteaza intr-un maternaj suficient de bun sunt 2 aspecte:

– capacitatea mamei de a se sincroniza cu copilul (stare de armonie prin conexiunea afectiva a mamei cu copilul)

D.W. Winnicott, pediatru si psihanalist, a instituit termenul de „mama suficient de buna” pentru a descrie mama care asigura copilului suficient pentru ca acesta sa poata avea un start bun in viata. Winnicott sustine ca responsabilitatea principala a mamei suficient de bune este adaptarea la bebelus. Dupa el, mama suficient de buna incepe cu o adaptare aproape completa la nevoile copilului pentru ca, pe masura ce creste toleranta copilului la frustrare, ea sa se adapteze din ce in ce mai putin. O mama care continua sa satisfaca perfect si imediat toate nevoile copilului il priveaza pe acesta de nevoia de a invata comportamente noi, de a dezvolta abilitati si de capacitatea de a gestiona amanarile si frustrarea.

Pentru a oferi un maternaj suficient de bun, studiile recente confirma ideile lui Winnicott si arata ca e nevoie ca mama sa se sincronizeze afectiv cu copilul ei, cel putin 30% din timp.

– capacitatea si dorinta mamei de a repara relatia si de a restabili o conexiune optima cu copilul ei.

Dupa Diana Fosha, autoare si psihoterapeut, mama trebuie sa reinnoade rupturile inevitabile care apar in relatie. Poate ca o mama nu are tot timpul comportamentul potrivit, dar e reparator ca ea sa indrepte lucrurile atunci cand greseste.

Nu in ultimul rand, sa ne amintim si ca rolul mamei suficient de bune il poate lua oricine ofera acest fel de hrana emotionala. Poate fi o bunica, o invatatoare, o profesoara, o vecina, poate fi tatal, un bunic, un unchi, un profesor, etc.

Sa avem in jur astfel de resurse si sa ne conectam la nevoie cu ele este benefic deopotriva pentru mama cat si pentru copii.

Îți ofer sprijin să explorăm împreună ce stă între tine și capacitatea de a te bucura de tine și de copilul tau, fiind suficient de buna. 

Contacteaza psihoterapeut
Bibliografie

Jasmin Lee Cori. 2021. „Mama, tu unde erai atunci? Efectele neglijarii emotionale„.Bucuresti: Editura Trei

Sursa foto: ilustratie Daniela Dumitru

Singuratate – un desert emotional in lipsa conexiunii

Te simți singur/ă? Un articol despre singuratate: ce este singuratatea, cum te afecteaza, cum scapi de ea.

Multa vreme nu am inteles ce efecte are asupra noastra singuratatea. In familia mea de origine, m-am simtit foarte singura. Parintii m-au lasat singura, am crescut singura, iar singuratatea a fost normalizata. Nimeni nu a recunoscut ca lipsa prezentei fizice si conexiunii psihice a parintilor mi-ar putea face rau. Asa se explica de ce nu am putut face legatura intre singuratate si starea de rau pe care am simtit-o.

Ce este singuratatea?

Pentru multi dintre noi, singuratatea se refera la a fi singur din punct de vedere fizic. Ne gandim ca o persoana singura e o persoana privata de contactul cu alti oameni.

Ne vin in minte:

  • izolarea fortata in pandemie, a carantinei, a trecerii prin boala infectiei cu Coronavirus
  • o persoana foarte retrasa,
  • cineva bolnav, cu o deficienta, poate prea fragil sa iasa din casa,
  • o persoana pe care nu o mai viziteaza nimeni.

Dar singuratatea mai are un sens, acela de a ma simti singur/a.

A ma simti singur/a e diferit de a fi pur si simplu singur/a. Senzatia de singuratate nu are de-a face cu numarul de oameni cu care vorbim zilnic . Putem sa fim in locuri aglomerate cu oameni in care nu suntem singuri si totusi ne simtim singuri.

Cum ne afecteaza singuratatea?

John Cacioppo, cercetator in neurostiinte, si-a pus intrebarea:

”Ce s-ar intampla daca, in loc sa studiem creierul ca si cum ar fi o insula izolata, am face ceva diferit? Daca am incerca sa il studiem ca si cum ar fi o insula conectata la lumea exterioara, printr-o suta de poduri, pe care lucrurile sunt carate constant in ambele directii?” (Johann Hari, Legaturi pierdute. Cauze reale ale depresiei si solutii surprinzatoare)

Desi a fost privit cu suspiciune de catre mentorii lui, el nu a renuntat sa studieze amanuntit cum ti se schimba creierul si sentimentele atunci cand interactionezi cu restul lumii. A inceput prin a studia ce se intampla in situatia opusa – atunci cand te simti singur si izolat de lumea din jurul tau.

Concluzia cercetarilor lui a fost ca singuratatea duce la cresterea foarte mare a nivelului de cortizol.

Practic, singuratatea acuta este la fel de stresanta ca atunci cand suntem atacati.

Pe masura ce a adunat informatii, el a inteles ca singuratatea pare sa fie letala. Dar el voia sa stie daca singuratatea provoaca depresie si anxietate.

In primii 5 ani de cercetare, John si echipa lui au inteles ca singuratatea precede simptomele depresive. Esti singur, apoi urmeaza disperarea si tristetea profunda, apoi se instaleaza depresia.

Cercetarile la care ma refer aici au fost facute pe grupuri de adulti si varstnici. Unele cercetari s-au facut in laborator. Altele s-au desfasurat prin colectarea de informatii de-a lungul mai multor ani de la un grup determinat de persoane.

In cazul unui copil lasat de timpuriu singur, neglijat, a carui mama, din diferite motive, nu se poate apropia de el, sa simta: frica, furie, disperare, tristete profunda, depresie.

Cum scapam de a ne simti singuri?

Singuratatea traita de timpuriu, pe termen lung, ne determina sa ne inchidem social. Nevoia sanatoasa de singuratate e inlocuita cu izolarea pentru ca nevoile de conexiune, de apropiere, sunt traumatizate. Ne confruntam cu sentimentul de a nu apartine, dar si cu frica de apropiere de alti oameni, cu neincrederea. Suntem mai vulnerabili, ne simtim foarte usor raniti. Ajungem sa ne temem de ceea ce avem mai mare nevoie: conexiune.

Noile situatii de separare sau pierdere, inevitabile pe parcursul vietii, ne gasesc fara aparare si ne adancesc in durere si depresie.

Pentru a nu ne simti singuri avem nevoie de conexiune cu sine si cu alti oameni.

  • Conexiunea cu alti oameni

Ne sunt benefice activitatile in care ne simtim impreuna cu altii. Pot fi activitati care ne pasioneaza si creeaza context pentru a ne intalni cu oameni care au aceleasi pasiuni.

Cand ne simtim impreuna cu un altul, cu un grup, simtim ca suntem vazuti, auziti, intelesi. Simtim ca impartasim ceva valoros pentru noi, iar de la celalalt capat al relatiei ni se raspunde cu aceeasi importanta.

  • Conexiunea cu sine

Sentimentul de singuratate poate fi trait ca un dor de acasa, chiar daca suntem acasa. Acasa e mai mult decat locuinta sau familia. A te simti acasa e un sentiment de conexiune profunda cu sine.

Când să cauți sprijin psihoterapeutic pentru singuratate ?

Dacă ești dintre cei norocoși și ai cunoscut conexiunea autentică, mă bucur pentru tine. Dacă trăiești experiența dureroasă a singurătății, pot spune că există speranță să te simți conectat.

Sa scapam de singuratate presupune un proces de psihoterapie de explorare si crestere. Sa crestem capacitatea de conexiune cu sine si cu ceilalti in prezent. Aceasta capacitate a fost perturbata in dezvoltare ca urmare a singuratatii in care am fost lasati.

E un proces delicat de intoarcere catre sine, de apropiere cu grija de partile ranite din noi. E un proces pe care nu il putem face singuri. Avem nevoie de sprijinul unui psihoterapeut si de oameni care ne respecta si cauta, la fel ca si noi, conexiunea autentica.

Dacă simți că e momentul să faci o schimbare, te invit să programezi o ședință la cabinet sau să ne întâlnim online.

Programeaza sedinta

Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii.

Contactează-mă pe WhatsApp

Foto: ilustratie de Daniela Dumitru