Rusinea – de la sanatoasa la toxica. Psihoterapia rusinii

Un articol in care gasiti informatii despre rusine: cum o recunoastem, functia sanatoasa a rusinii, functia de supravietuire a rusinii, traumatizare si strategii de camuflare a rusinii, psihoterapia rusinii, recuperare, ce sa faci cand experimentezi rusinea.

Cum recunoastem rusinea?

Ne putem recunoaste rusinea observandu-ne senzatiile fizice in corp, expresiile faciale, posturale si comportamentele noastre. Rusinea este conectata de corp. Legatura cu corpul este exprimata si in vorbirea de zi cu zi. Cred ca ati auzit expresia: nu te pot privi in ochi de rusine.

Senzatia fizica asociata rusinii (felul in care simtim rusinea in corp)  este temperatura crescuta, in special la nivelul fetei. Ne inrosim, ne ard obrajii. Comportamentul fizic specific este de a ne ascunde. Incercam sa ne facem cat mai mici, sa ne asezam in locuri mai retrase, mai putin luminate, mai putin vizibile. Expresiile faciale sunt de evitare a privirii, ochii plecati, parul lasat peste fata si peste ochi. Constiinta faptului ca ne-am inrosit ne poate face sa simtim si mai multa rusine. Postura este inclinata, prabusita.

Rusinea poate fi traita in diferite grade de intensitate, de la timiditate, jena pana la umilire.

Rusinea de sine este traita in sensul in care imi e rusine cu mine sau in legatura cu cine sunt eu. Am o imagine despre mine sau un sentiment ca sunt rau sau inadecvat sau defect/a.

Functia sanatoasa a rusinii

Rusinea are o functie de protectie morala. E un proces natural de retinere care ne apara intimitatea.

Cand facem ceva opus propriilor valori morale sau normelor culturale simtim rusine. Ne este clar de ce ne simtim rusinati. Simtim rusine cand suntem constienti ca am facut rau, am ranit, am fost indisponibili pentru cei care depind de noi. Este o emotie pe care o simtim din sinele nostru sanatos. Cand ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem ne mentinem sanatosi psihic.

Functia de supravietuire a rusinii

Rusinea ne poate inunda in viata de zi cu zi fara sa fi facut ceva imoral sau agresiv. Vorbim de situatia rusinii cronice.

In astfel de cazuri este util sa exploram relatia cu parintii si modul in care am fost rusinati.

  • rusinea a fost folosita de parinte ca mijloc de educatie sau/si ca mod de relationare (abuz), iar parintele a normalizat acest comportament ca fiind benefic. Este ideal daca parintele este capabil sa exprime suparare fara sa il faca pe copil sa se simta izolat emotional. Din pacate, multi parinti au probleme de autoreglare a emotiilor lor si reactioneaza violent, cu furie, cu raceala, cu retragere emotionala. Pedepsele excesive, amenintarea ruperii relatiei, netolerarea nici unui semn de slabiciune/autonomie sunt cai de rusinare si de traumatizare a copilului.
  • in perioada copilariei foarte timpurii retragerea parintelui, absenta, indisponibilitatea lui (neglijarea), ne arunca in experiente de rusine. Ca sugari si copii foarte mici nu dispunem de intelegerea necesara pentru a interpreta dispozitiile, starea de sanatate sau expresiile faciale ale parintilor. La copiii mici se observa posturi rusinate ca reactie la simpla intrerupere a contactului vizual al parintelui.
  • ne putem naste intr-un context sufocat de rusine. Mama poate avea un fundal traumatizat de rusine, la fel si tatal. Inca din uter ne incurcam cu sentimentul de rusine al mamei care nu poate fi continut de ea. Fiind in uter, informatia de rusine ramane la un nivel inconstient in corp ca o stare de normalitate.

Rusinea este un raspuns adaptativ la circumstantele din trecut. In prezent insa poate fi problematica, mai ales atunci cand se creeaza cicluri vicioase, perpetuam izolarea, avem dificultati de relationare.

Mai multe informatii despre sinele supravietuitor, sinele sanatos, traumatizare in relatii, gasiti aici.

Traumatizare si strategii de camuflare a rusinii

Situatiile repetate in care sentimentele, nevoile sau felul de a fi al copilului, nu sunt tratate cu respect, nu sunt recunoscute, au potențialul de a rusina copilul și a-l traumatiza. Experienta de a fi fost traumatizati, duce ea insasi la rusinare.

Copilul pierde vocea unei parti din sine daca nu exista nimeni in mediu care sa ii primeasca acea voce. Copilul experimenteaza o parte din sine ca fiind plina de rusine, nedemna de a fi vazuta, auzita, iubita.

Potentialul de traumatizare a copilului creste pe masura ce parintele este mai dezaprobator, mai rece emotional, mai indisponibil, mai sufocat de rusine, iar copilul este mai mic.

O experienta din prezent ne poate activa brusc trairile de rusine si umilire din copilarie, si, in acelasi timp, rusinea de a fi fost traumatizati. Ne simtim defecti, indecvati, vulnerabili si neputinciosi si ne straduim sa mascam rusinea de a fi astfel.

Teama de a retrai rusine cand primim si cel mai mic indiciu, real sau imaginar, ca nu suntem acceptati, ne face sa apelam la comportamente de camuflare si sa dam mereu inapoi de la nevoile noastre sanatoase.

Apelam la diferite strategii de camuflare a rusinii. De exemplu: retragere, izolare, furie, control, criticism, perfectionism, dependenta, comportament obsesiv, violenta, cruzime, abuz, suicid.

Rusinea ne poate zdrobi capacitatea de a avea emotii pozitive sau confortul de a ne simti bine cu altii. Cand in noi apar : sunt rau/ rea, sunt prost, nedemn, sunt dezgustator, adesea simtim ca nu meritam sa experimentam ceva pozitiv.

Psihoterapia rusinii toxice (cronice)

Cand simtim rusine, suntem mai puțin capabili sa informam lumea despre cine suntem, chiar si in prezenta unui ascultator empatic.

Rusinea nu apare in emisfera stanga a creierului. Ea nu poate fi eliminata prin logica si mijloacele verbale ale creierului stang. Pasi importanti in psihoterapia rusinii presupun sa fii sustinut sa simti ceea ce simti.

Intr-un proces de psihoterapie individuala aducem in constiinta rolul rusinii sau al criticului interior. De asemenea clarificam tiparele interne de rusinare ce pot forma in prezent adevarate bucle repetitive de rusinare.

Psihoterapia rusinii presupune sa fii sustinut in a-ti gasi identitatea si a-ti recupera modul de a fi in lume. Sa iti dezvolti capacitatea de a fi bun, suportiv, pentru tine, pentru nevoile tale relationale. Aceasta dezvoltare presupune sa iti poti contine sentimentele si sa opresti repetarea inconstienta a modelul de rusinare internalizat in copilarie. Abordarile pe care le folosesc sunt Psihoterapie integrativa, NARM, IoPT.

Intr-un proces de psihoterapie a rusinii este de ajutor sa vedem cum ne rusinam in prezent. Si sa ne eliberam de identificarile noastre. De exemplu aceste idei precum: „sunt rau” sau „e ceva in neregula cu mine”, sunt idei cu care ne-am identificat in trecut si care ne mentin in ciclul rusininarii cronice.

Fiind suportivi, conectati cu emotiile, prezenti, nu ne rusinam.

Daca avem si rolul de parinti, ne putem sustine copilul sa dezvolte un sine suficient de puternic si sanatos.

Recuperarile sunt reale, iar un proces de psihoterapie pe trauma este de dorit. Putem face sedinte de psihoterapie online .

Ce sa faci cand experimentezi rusinea cronica?

  • respira constient cand iti dai seama ca simti rusine
  • exerseaza compasiunea de sine;
  • retine ca rusinea este o strategie de supravietuire care a avut un rol important in trecut pentru a te proteja de a fi ranit/a, de a pierde relatia semnificativa de atasament;
  • cauta conexiuni sanatoase cu alti oameni;
  • vorbeste cu un psihoterapeut despre acest lucru;

Daca te confrunti cu rusine si vrei sa incepi un proces de vindecare imi poti scrie.

*

Bibliografie:

Rothschild, B. (2000). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald

Mate, G.(2019). Minti imprastiate. Bucuresti: Editura Herald

Niederwieser, S. K., 2024., Ce rusine . Atelier despre rusine si vina

Trauma psihică relațională (complexă)

Definiție trauma psihică (după Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, președinte I.S.T.T.)

„Trauma psihică e o experiență interioară, subiectivă, de ruptură psihică, emoțională, în urma unei situații de viață care copleșește posibilitățile psihicului de autoreglare, provocând sentimente profunde de neputință, teamă, vulnerabilitate fără protecție care duc la o deteriorare de lungă durată a vitalității, identității și capacităților de autoreglare.”

 

Definiție trauma psihică relațională complexă

Trauma psihică relațională apare ca urmare a relației cu persoanele de îngrijire semnificative (mama, tata, bunici) care agresează psihicul copilului. Trauma psihică complexă se referă la faptul că trauma este repetată în timp, devenind din acest motiv severă. Se mai folosește termenul de traumă de dezvoltare.

 

Reprezentarea psihicului după traumă, după Profesor Franz Ruppert

trauma complexă relațională, traumă de dezvoltare
trauma complexă relațională, traumă de dezvoltare

Așa cum indică desenul alăturat, schematic, psihicul se rupe în trei părți: partea originală sănătoasă, partea rănită (traumatizată) și un nou „sine”, sinele de supraviețuire.

Când provenim din familii disfuncționale/toxice este cel mai probabil că, până la vârsta adultă, am suferit deja repetate traume psihice. Devenim supraviețuitori ai traumelor complexe (severe) în relațiile cu cei de care am depins în totalitate pentru a supraviețui (părinții), când ei înșiși sunt traumatizați și disociați.

Multe dintre experiențele traumatice se petrec în copilărie, în relație cu mediul în care trăim. Psihicul copilului este foarte vulnerabil la agresiune și copleșirea psihicului copilului (trauma psihică) se poate produce ușor.

 

Cauzele traumatizării psihice (factori externi)

Câțiva factori externi care generează repetate experiențe de ruptură psihică internă (trauma psihica) în perioada copilăriei și care ne marchează ca adulți:

  • copilul nu este dorit,
  • neglijare, parentificare
  • consumul excesiv de alcool, substanțe, medicamente de către un părinte sau de către ambii părinți,
  • absența unui părinte / pierderea unui părinte,
  • comportamentele compulsive, rigide, agresive fizic, emoțional ori inadecvate sexual ale părinților,
  • certuri și tensiuni repetate între părinți, perioade în care părinții nu își vorbesc, divorț.

În tipurile de relaționare toxică, disfuncțională, gândurile, emoțiile, senzațiile corporale sunt negate și evitate, inconștient, în mod repetat. Negarea părintelui generează multă confuzie în psihicul copilului. Copilul își anihilează propriile percepții, fiindu-i grav afectată capacitatea de a avea încredere în sine.

Sinele de supraviețuire se străduiește din răsputeri, până la epuizare, să țină cât mai departe de zona conștientă amintirea traumei și a trăirilor specifice. Aceste trăiri sunt încapsulate și împinse din zona conștientă prin strategii de supraviețuire precum evitare, control, compensare.

Efectele traumei psihice relaționale

Efectele traumei repetate și continue cauzate de persoanele semnificative nouă ne schimbă creierul și personalitatea în mod profund.

trauma psihica (ruptura psihica datorata unei forme de agresiune

În lipsa unei schimbări semnificative în tipul de relaționare din mediul familial, pe termen lung, pe fondul modelării și adaptării după creierul și psihicul părinților, în psihicul copilului devenit adult se petrece o schimbare a relației dintre părțile splitate. Astfel, partea supraviețuitoare devine dominantă și poate face ca sinele sănătos să devină foarte mic, așa cum este reprezentat în imaginea alăturată.

În aceste condiții, capacitatea noastră de a vedea și înțelege realitatea așa cum este ea, ca supraviețuitori ai traumelor complexe (severe), se diminuează semnificativ. Nu mai suntem capabili să vedem lucrurile în mod clar și ne este afectată calitatea vieții.

A funcționa din sinele de supraviețuire imediat după trauma psihică este un mod vital de a ne menține în viață, însă a rămâne în acest sine pe perioade lungi de timp devine dăunător pentru noi și pentru cei cu care relaționăm.

Relația dintre părțile splitate ale sinelui este complexă și se schimbă în funcție de circumstanțele în care suntem.

Când ne simțim în siguranță, putem fi în sinele sănătos. Din sinele sănătos suntem capabili să vedem lucrurile în mod clar, să-i vedem pe ceilalți clar, să gândim clar, să luăm decizii bune, să gândim logic și rațional, să înțelegem realitatea așa cum este și să trăim bine în viața noastră. Diagrama din stânga indică relația.

 

Exemple de relaționare toxică, disfuncțională

Un exemplu de relaționare toxică, disfuncțională este atunci când, deși copilul a suferit o agresiune emoțională cauzată de un alt copil sau de către un adult, părintele îi spune că nu trebuie să plângă ori că nu trebuie să sufere, ori că e prea sensibil. În acest exemplu, părintele e incapabil să recunoască agresiunea și să se conecteze cu experiența dureroasă a copilului. Mai mult, părintele este incapabil să își protejeze copilul de agresiune și, prin comportamentul său lipsit de empatie, adaugă agresiune asupra copilului. Părintele se enervează de „smiorcăiala” copilului și îl amenință că o să se supere dacă o ține tot așa. În felul acesta, sentimentele și percepțiile copilului sunt ignorate și negate mai degrabă decât acceptate și validate.

În cazul copiilor deveniți adulți care caută sprijin psihoterapeutic, părinții aduc agresivitate în relație inclusiv prin desconsiderarea acestei nevoi de bază, de a solicita ajutor. Ei își critică fiul sau fiica ca fiind „atât de imaturi, de blegi și de incapabili de a se descurca singuri la vârsta lor”.

Despre retraumatizare

Ca adulți, retraumatizarea poate fi destul de subtilă și se poate întâmpla destul de frecvent. Ceea ce putem observa la noi înșine este că:

  • ne simțim răniți foarte ușor,
  • ne simțim adesea copleșiți de emoții intense,
  • neajutorați,
  • nu găsim soluții de ieșire,
  • ne simțim ca și cum trebuie să ne apărăm în relații,
  • ne retragem din relații,
  • avem sentimente puternice de vină, rușine,
  • tindem să ne controlăm pe noi înșine, mediul și pe ceilalți oameni,
  • avem o tendință compulsivă în a-i salva pe alții,
  • dezvoltăm diferite strategii disociative,
  • și pot apărea gânduri suicidare, anxietate, depresie, boli ori diferite tulburări.
 

Psihoterapie trauma psihica relațională

Ca supraviețuitori după traumă / trauma psihica complexă (severă), este foarte greu să ne ajutăm singuri. Tindem să căutăm soluții ce provin din sinele nostru de supraviețuire. Soluțiile pe care le găsim au de-a face cu aceleași strategii de agresiune învățate în relația primară, prin care ne menținem ruptura psihică și ne autosabotăm.

dupa terapie trauma psihica

A trăi sănătos după experiența de trauma psihica trebuie să implice un proces de psihoterapie. De regulă, un proces de psihoterapie e nevoie să se bazeze pe:

  • o înțelegere modernă a modului în care trauma afectează creierul și sistemul nervos. Cercetările neuroștiințifice au validat ideea că traumele timpurii influențează dezvoltarea sistemului nervos și capacitatea de reglare emoțională
  • conectarea cu sine și cu ceilalți.

Eu folosesc modele moderne de tratare a traumei, respectiv:

Clientul e sprijinit să conștientizeze strategiile de supraviețuire, procesul de ruptură psihică, să recunoască și să consolideze partea sănătoasă a sinelui. Treptat, în procesul de vindecare, sinele arată din ce în ce mai mult ca în imaginea alăturată.

Procesul de psihoterapie trauma psihică relațională este foarte mult un proces de a ne conecta cu adevărul nostru, de a consolida în psihic acest adevăr ce nu a fost multă vreme susținut, ghidat, recunoscut, ci mai degrabă negat, invalidat, nerecunoscut, distorsionat.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?