Meditatie si mentalizare in tratarea traumelor de relatie

Un articol despre ce sunt si cum ne ajuta exercitiile de meditatie (mindfulness) si mentalizarea in procesul de vindecare a traumelor de relatii. Resurse.

Despre trauma gasiti in Trauma de identitateTrauma de iubireTrauma relationala, Trauma propriei agresivitati, Trauma sexuala.

Ce este mindfulness (meditatie)

Mindfulness este energia de a fi constienti si treziti in prezent. Se refera la practica de a acorda intentionat atentie, de exemplu asupra respiratiei, senzatiei gustului trezit de un aliment sau sunetului unei mantre repetate in minte. O parte integranta a mindfulnessului este faptul ca atentia trebuie mentinuta asupra a ceva ce se intampla in momentul prezent. Atentia trebuie mentinuta fara a emite judecati legate de sentimentele sau gandurile care apar avand compasiune, inclusiv pe cat de dificil e sa ramanem concentrati asupra unui singur lucru.

Mecanismul de baza in mindfulness implica atentia asupra unei tinte a constientizarii, de obicei urmarind inspiratia si expiratia. Ideea e sa observam cand mintea se abate catre ganduri, sentimente sau senzatii ale corpului si sa readucem constientizarea inapoi la obiectul meditatiei. In acest fel antrenam mintea sa ramana concentrata pe momentul prezent, acceptand ceea ce este.

Practicarea exercitiilor de meditatie mindfulness este un proces bland ce ne permite sa ramanen cu trairile din prezent, mai degraba decat sa evadam. Ne permite sa devenim constienti de noi insine si de mediul nostru. Ne putem recunoaste fricile, frustrarile, amintirile dureroase si alte ganduri si emotii dificile. Aceasta constienta ne duce la un stadiu important: suntem informati despre ce se intampla cu noi insine, dar si cu ceea ce este in afara noastra. Practicand, in mod regulat tehnici de meditatie, ne dezvoltam parti importante ale creierului care tin de atentie, de emotie si de empatie.

Meditatia ne permite sa suportam mai mult emotiile deoarece esenta atitudinii meditative consta in constientizarea experientei asa cum este, inclusiv a experientei dureroase.

Prezenta constienta aduce o impresie de bunatate, o perspectiva pozitiva fata de propria persoana. Unele persoane numesc acest sentiment compasiune pentru sine. Aceasta inseamna sa fi rabdator cu sine si sa realizezi ca esti doar un om.

Cum ne ajuta mindfulness

Studiile asupra meditatiei mindfulness arata ca practicarea ei este de ajutor persoanelor care se confrunt? cu simptome de stres, durere psihica, frica, anxietate, depresie, tristete, rusine, traumatizare.

De-a lungul vietii suntem expusi unor experiente traumatizante care ne produc trairi intense de frica, neputinta, vulnerabilitate, durere. Pentru a supravietui traumei, ne disociem de corp, incapsulam emotiile dificile si le impingem cat mai mult in inconstient.

Dezvoltam diverse strategii de supravietuire (aparare) si facem eforturi de a tine la distanta durerea si trairile traumatice. Dupa experienta traumatizanta, nivelul de stres din corp poate fi adesea la un nivel ridicat. Sau, chiar daca nivelul de stres e mai redus, acesta poate creste treptat cu usurinta pentru ca, expunerea prelungita la situatii adverse, traumatizante, creeaza un obicei de stres. Creierul produce hormonul de stres cortizol in incercarea de a reduce amenintarea perceputa, dar produs in exces, ne lasa epuizati. Ne e mai greu sa ne mentinem atentia si concentrarea.

Practica mindfulness ne sprijina in a ramane prezenti, conectati cu noi insine, cu respiratia noastra. Mai mult, devenim constienti ca sentimentele dureroase apar si dispar, ceea ce le scade puterea de a ne intimida. Tehnica ne permite sa ne dezvoltam si sa mentinem o dubla constientizare, al lui atunci si al lui acum, astfel incat sa ne putem aminti trauma avand claritatea ca acum suntem intr-un alt loc si in alt timp decat atunci.

In procesul de vindecare, avem nevoie sa ne (re)conectam cu corpurile noastre, sa dam atentie si sa stam cu emotiile pe care le simtim, pentru a le consuma. E important sa ajustam practicile de meditatie prin adaugarea unor aspecte precum varierea concentrarii asupra senzatiilor, masurarea expunerii, adaptarea tehnicii la nevoile proprii astfel incat rezultatul sa fie starea de calm si liniste interioara mai profunde.

Daca rezultatul practicii este unul de anxietate, panica sau disociere inseamna ca ceea ce faceti va provoaca rau. O regula de baza este aceea de a face ce putem.

Mentalizare

In procesul de integrare si vindecare, avem nevoie sa ne dezvoltam capacitatea de mentalizare.

Mentalizarea este capacitatea de a reflecta la experientele noastre si la cum reactionam la experientele noastre. Putem reflecta la strategiile noastre de supravietuire la care facem apel ori de cate ori ne confruntam cu situatii dificile si decide daca ne mai ajuta.

Dezvoltarea capacitatii de mentalizare ne permite sa nu ne pierdem in lumea noastra interna stresanta. Reusim sa ne desprindem si sa ne dezidentificam de starile mentale problematice si sa ne gandim intentionat la experienta noastra. Totodata, prin mentalizare, ne intarim capacitatea de a ne regla propriile trairi afective si comportamente.

Constientizarea senzatiilor, emotiilor, gandurilor si comportamentelor care insotesc experientele dificile de relationare si mentalizarea ne ofera posibilitatea de a alege modalitati sanatoase de (re)conectare cu noi si cu ceilalti.

Exercitiu de respiratie

In principiu, cand suntem in meditatie mindfulness, suntem deschisi catre ceea ce se intampla. Acceptam ca acesta este momentul prezent. Acordam atentie respiratiei, senzatiilor corporale, emotiilor si gandurilor, fara sa le influentam.

Iata mai jos, descrierea unei posturi care poate fi folosita ca etapa de inceput a unei perioade de meditatie sau pur si simplu ca ceva de facut pentru un minut.

Cautati un loc pentru a va aseza, fara sa cadeti.

Daca va asezati pe scaun, aveti grija ca talpile sa atinga podeaua. Indreptati corpul superior. Capul si umerii se pot odihni confortabil pe partea superioara a vertebrelor.

Asezati bratele intr-o pozitie confortabila.

Puteti lasa pleoapele sa coboare. Daca va simtiti in siguranta puteti inchide ochii. Daca alegeti sa ramaneti cu ochii deschisi, lasati pur si simplu ceea ce apare inaintea ochilor.

Fiti atenti la respiratie. Simtiti-va respiratia, urmati-o cum iese si cum intra. Acordati atentie senzatiei fizice de respiratie: aerul care intra, ridicarea si caderea abdomenului sau pieptului. Cu fiecare respiratie observati cum inspirati si cum expirati.

In mod inevitabil, atentia va rataci in alte locuri. Nu este nevoie sa blocati sau sa eliminati gandirea. Doar observati, fara sa influentati ceea ce apare, si intoarceti-va usor atentia la respiratie.

Daca aveti nevoie sa va miscati, intrerupeti practica intr-un moment pe care sa il alegeti constient.

Mintea poate rataci in mod constant si este normal. Ramaneti atenti. Intoarceti-va catre respiratie. Nu este nimic care trebuie sa fie analizat sau rezolvat.

Cand sunteti gata, ridicati usor privirea (daca ochii sunt inchisi, deschideti-i). Observati sunetele din mediul inconjurator, observati cum va simtiti corpul, observati gandurile si emotiile.

aici gasiti un exercitiu, „Breath Awareness” in limba engleza, cu vocea Dr Daniel J. Siegel.

Resurse meditatie mindfulness audio

Pentru a ne dezvolta o constiinta coerenta si integrata, dr Daniel J. Siegel a dezvoltat ceea ce el numeste Roata prezentei (Wheel of awareness). Este un exercitiu mai elaborat decat exercitiul de respiratie de mai sus. Daniel J. Siegel recomanda sa facem exercitiul de respiratie timp de o saptamana sau mai mult inainte de a incerca exercitiul rotii. Exercitiul poate dura 20 min.

Prima sectiune ne permite conectarea cu cele cinci simturi (vazul, auzul, mirosul, gustul, atingerea).

A doua sectiune se refera la a aduce atentia catre interiorul corpului. Acesta include senzatiile interne ale muschilor, ale oaselor si ale organelor interne precum intestinele, plamanii si inima.

Al treilea segment reprezinta procesele mentale: sentimentele, gandurile si amintirile, intentiile, credintele, atitudinile.

Ultimul segment al meditatiei Roata prezentei il reprezinta abilitatea relationala care ne permite sa percepem conexiunile cu alti oameni, cu mediul nostru si cu planeta.

Link-ul catre meditatia in engleza al dr Daniel J. Siegel il gasiti aici.

O a doua resursa valoroasa este site-ul Christiane Wolf Mindfulness & Insight Teacher (aici) unde sunt postate meditatii, scanari ale corpului de scurta durata si meditatii orientate spre simturile exteroceptive.

O a treia resursa valoroasa este site-ul Rhythm of regulation unde gasiti meditatii online, scrise si ghidate de Deb Dana . Ele au la baza Teoria Polivagala dezvoltata de Dr. Stephen Porges.

*

Ilustratie: Daniela Dumitru

Furia – un reper sănătos sau o emoție distructivă?

Ce este furia, de unde vine, ce înseamnă autocontrolul și gestionarea furiei?

Pentru a înțelege furia, avem nevoie să clarificăm diferența dintre furia sănătoasă, furia reprimată și furia distructivă, toxică.

Furia sănătoasă

Deși poate fi trăită ca neplăcută sau incomodă, furia are un scop important. Ea ne informează despre noi înșine și despre modul în care mediul sau ceilalți ne afectează. Nu ne enervăm pe lucruri care nu au legătură cu viața, obiectivele sau dorințele noastre.

Funcția furiei este de a ne determina să ne apărăm atunci când suntem atacați sau răniți. Când simțim furie, corpul ne transmite că anumite nevoi relaționale sunt nesatisfăcute sau granițele-psihice ne sunt încălcate sau că obiectivele noastre sunt blocate de altcineva.

Furia semnalează lipsa de răspuns adecvat din partea celuilalt față de o nevoie relațională:

  • când nevoile vitale nu sunt întâmpinate. Pentru copil, nevoia de a fi împreună este esențială. Dacă nu primește siguranță, predictibilitate, conectare emoțională, înțelegere, apartenență, contact corporal și vizual, susținere etc., sistemul nervos percepe pericol. Se activează furia și răspunsul de luptă pentru supraviețuire.
  • când nevoia de limite nu este respectată. Când nevoia de autonomie nu este respectată. Dacă voința proprie și limitele nu sunt luate în considerare, reacția sănătoasă este furia. Când nu ai spațiu să spui „NU” și acesta nu este respectat, corpul percepe pericol.
  • când celălalt nu își asumă responsabilitatea pentru procesul său intern, deciziile și acțiunile sale și o plasează asupra ta.
  • când identitatea ta nu este văzută sau recunoscută.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să recunoaștem ce ne provoacă furia și să avem grijă de nevoile noastre.

Istoricul traumatic și furia

Un istoric traumatic, în special traumele de dezvoltare trăite în relații de abuz și/sau neglijare, poate face ca furia să fie intensă și greu de conținut.

Dacă furia copilului nu este acceptată ca reacție sănătoasă la o situație anormală, copilul învață să o suprime pentru a nu pierde relația de atașament.

Astfel, la maturitate, poate continua să caute persoane indisponibile emoțional, să își suprime inconștient furia și să repete tiparul frustrării.

Furia nu e trăită ca o furie sănătoasă care oferă protecție. În locul ei, apar durerea, neputința, copleșirea sau comportamentele pasiv-agresive și atacurile distructive.

Furia reprimată

Când protestul copilului este ignorat sau pedepsit, iar situațiile nesănătoase sunt „normalizate”, apar strategii de supraviețuire:

  • renunțarea la propria voință și pierderea controlului asupra vieții personale
  • dificultăți în a stabili limite
  • perfecționism excesiv
  • reprimarea furiei la nivel fizic (tensiune în maxilar, dureri cervicale, de cap, boli)
  • întoarcerea furiei împotriva propriei persoane (autoagresiune, ură de sine)
  • dezvoltarea unui Critic Intern sever.

Furia distructivă, toxică

Când trauma de dezvoltare a fost prezentă mult timp, furia actuală devine frecventă, intensă și greu de controlat.

Persoana de atașament din trecut nu a răspuns potrivit nevoilor de relație ale copilului și, pe de altă parte, el a depins exclusiv de acea persoană. Pentru că în relația timpurie nu a fost soluție, în prezent psihicul nu are altă soluție.

Trăirile reprimate (frica, neputința, vulnerabilitatea) sunt clivate, iar apropierea de aceste emoții activează adesea furia ca mecanism de apărare. Această furie se exprimă adesea agresiv, prin țipete, reproșuri, tăceri îndelungate sau comportamente impulsive. Sau pasiv, prin ironie, înțepături, priviri de sus etc. Pe termen scurt poate da senzația de „eliberare”, dar pe termen lung deteriorează relațiile și starea personală.

De aceea, în prezent, posibil să încerci să schimbi persoanele de atașament. Sau să intri în luptă cu celălalt, fără soluție, dar să te simți epuizat.

Din cauza rănirii profunde, furia tinde să fie frecventă, intensă, greu de controlat. Dar în felul acesta devine o forță care face rău.

Autocontrolul furiei

Autocontrolul poate părea dificil, mai ales dacă există un istoric traumatic. Totuși, ascultând mesajele furiei și conectându-ne la nevoile de dedesubt, putem recăpăta controlul asupra reacțiilor.

Strategii utile:

  • exerciții de respirație și calmare
  • conectarea cu o persoană de sprijin
  • mișcarea corpului
  • exprimarea prin artă
  • lovirea unei perne, țipatul într-o pernă, ruperea unor hârtii

Cu practică, putem rămâne în contact cu furia fără să ne copleșească.

Gestionarea furiei

Autocontrolul singur nu este suficient.

Gestionarea furiei într-un proces de psihoterapie individuală ne permite conectarea cu emoțiile „ascunse”. Poate fi despre furie sănătoasă, frică, singurătate, durere, lipsa conectării emoționale cu mama sau o figură de atașament. Poate fi despre neglijare, abandon, despre pierderi semnificative.

Gestionarea furiei presupune un proces profund de reconectare care ne ajută să deblocăm resurse importante. Găsim răspunsuri adecvate în loc să recurgem la reacții automate.

De asemenea, putem avea tabuuri despre furie, ceea ce împiedică răspunsul natural de luptă sau fugă în situații de pericol. Într-un proces de psihoterapie a traumei dobândim claritate cu privire la interdicțiile care ne fac să ne blocăm furia.

Psihoterapeutul sprijină auto-reglarea. Te ajută să ai claritate asupra situațiilor în care nu ai putut fi în control, iar limitele au fost abuzate. Te ajută să devii conștient de furia suprimată și de cauzele suprimării ei. Poate că urmezi un model de suprimare a furiei și sacrificiu de sine pentru a crea imaginea unui om bun, iubitor. Sau percepi un pericol foarte mare dacă te exprimi.

Un obiectiv important în reglare îl constituie deblocarea furiei sănătoase suprimate și exprimarea asertivității. Această mișcare te ajută să îți recuperezi vitalitatea. Să îți crești capacitatea de a pune limite sănătoase, fără teama că rănești.

Creșterea clarității în ce privește mesajul furiei ne crește capacitatea de a o conține și gestiona.

Pentru a lucra cu mine îmi poți scrie ce ai nevoie și putem stabili împreună când să ne vedem. Apasă butonul de mai jos și scrie-mi. Voi primi mesajul tău.

Furia, Ilustratie de Daniela Dumitru, lucrare selectata la expozitia de arta Tete-a-Tete Shadows of the Collective.

De la trauma propriei agresivitati la compasiune

In acest articol sunt informatii despre dezvoltarea psihicului, trauma propriei agresivitati, comportamente agresive si autoagresive, cum sa ne tratam cu compasiune.

Dezvoltarea psihicului

Dintre toate mediile, cel care ne modeleaza cel mai profund psihicul este atmosfera emotionala in care traim in relatia cu primele figuri de atasament.

Starea de bine si sanatatea tin de calitatea relatiilor pe care le-am avut si le avem cu cei semnificati noua.

De foarte timpuriu, primim informatii si invatam despre sine din contactul vizual cu mama, din intensitatea privirii ei, din limbajul corpului, tonul vocii, din bucuria sau oboseala ei emotionala manifestate in prezenta noastra. Ne formam imaginea de sspre sine și stima de sine.

Suntem complet deschisi emotional in relatia cu figurile de atasament. Mediul emotional care ne inconjoara, incepand cu momentul conceptiei, pe parcursul copilariei si adolescentei, contribuie la modelarea noastra psihica. Starile emotionale ale parintilor si modul in care ei isi traiesc viata au un impact major asupra noastra. Suntem influentati atat de (dez)echilibrul emotional al fiecarui parinte, cat si de relatia lor de cuplu.

Un parinte traumatizat nu este constient de anxietatea din voce ori de tensiunea din corp cand isi tine in brate copilul. Sau nu este constient de privirea furioasa aruncata catre copil ori de privirile sale in gol. Indiferent de intentiile parintilor, percepem emotiile acestuia si ne imbibam cu ele, fiind in diferite feluri invadati de hormoni de stres. Ceea ce parintii ne transmit, inconstient, modul in care ne raspund nevoilor este definitoriu pentru dezvoltarea sau traumatizarea noastra. Langa parinti traumatizati, mediul emotional in care crestem este unul foarte agresiv.

Trauma propriei agresivitati

Cand nevoile psihice de baza nu sunt intampinate adecvat de catre parinti, psihicul intra in stare de stres sever pana la traumatizare. Din cauza dependentei noastre fata de parinti, le suntem loiali si construim alte realitati. Ne asumam vina pentru ceea ce se intampla si negam raul facut asupra noastra.

Atitudinea de agresor in trauma propriei agresivitati

Atitudinea de agresor presupune ignorarea trairilor traumatice (care se vor manifesta insa prin simptome fizice), violenta, furie indreptate impotriva propriei persoane sau a altora.

In situatia  traumei psihice de relatie, ne identificam cu parintele agresor. Internalizam psihicul acestuia, la varsta de la momentul traumatizarii. Daca, de exemplu, mama nu ne-a vrut, poate s-a gandit la avort, o parte din psihicul nostru internalizeaza energia respingerii ei extreme.

Pe de alta parte, toate formele de traume duc, in diferite grade, la atitudinea de agresor fata de sine si fata de ceilalti, la comportamente agresive si autoagresive. Internalizam energia agresorului astfel incat aceasta face parte din psihicul nostru si o exprimam. Initial, rolul acestui agresor intern este de a ne ajuta sa supravietuim , de a ne apara de a mai fi raniti, insa in timp, manifestarile sunt de natura distructiva si nu constructiva. Ceea ce se intampla in psihic este mai degraba o perturbare a sistemului nervos si a capacitatii de aparare si protectie sanatoasa.

In procesele de psihoterapie este important sa ne uitam la aceste parti supravietuitoare, sa le intelegem comportamentul, sensul actiunilor, pentru ca, de fiecare data, vom descoperi confuzia, frica, incercarea lor neobosita din a ne apara de ceva rau, desi maniera in care o fac este una de natura agresiva.

Gasiti informatii despre alte forme de trauma in Trauma de identitate, Trauma de iubire, Trauma de sexualitate.

A fi agresor fata de sine si fata de altii

Cand suntem copii nu ne permitem sa ne manifestem furia si agresivitatea fata de parintele agresor. Reprimam astfel de trairi. Ne adaptam la ceea ce este, indreptand mania si agresivitatea catre sine, ca un mod de a nu deranja parintele agresor.

Regasim, de exemplu:

  • ganduri negative despre sine, lipsa de valoare, perceptii negative despre sine. De exemplu o persoana ar putea spune: Sunt un esec, ce rost are sa continui …?
  • sentimente puternice de vina si rusine, emotii dificil de gestionat
  • consum de substante, alcool, tutun
  • comportamente dezordonate, in exces sau de restrictionare (legate de somn, hrana, sex, sport, bani, munca)
  • comportament autovatamator (autoprovocarea de zgarieturi, arsuri, lovituri, tentativa de suicid)

Furia reprimata este indreptata, fatis sau ascuns, si impotriva celorlalti, care fac parte din propriul anturaj. In felul acesta devenim agresori, ajungand sa provocam un rau ireparabil, noua insine si celorlati. Un agresor nu traumatizeaza doar victima sa, ci si pe sine. Acest lucru se petrece pentru ca psihicul se rupe de vina si rusinea de a fi produs acel rau ireparabil. Cu fiecare rau facut siesi sau altora, se repeta trauma propriei agresivitati.

Cum sa ne tratam cu compasiune

In procesul de psihoterapie dobandim claritate in legatura cu:

  • ce ni s-a intamplat
  • cine sunt agresorii
  • care sunt comportamentele agresive si autoagresive.

Pe masura ce intram in contact cu durerea si trairile traumatice, scad apararile noastre si loialitatea fata de agresor. Devenim mai mult noi insine si din ce in ce mai putin identificati cu agresorii nostri.? Aceasta conectare cu noi insine, cu ceea ce ni s-a intamplat, ne permite sa ne tratam cu compasiune.

Prin modele teoretice si terapeutice specifice traumelor de dezvoltare (NARM -NeuroAffective Relational Model , IoPT – Metoda Propozitiei Intentiei ) ii sprijin pe clienti in a obtine astfel de clarificari. Totodata, in procesul de recuperare din trauma, inclusiv trauma propriei agresivitati, ii ajut pe clienti sa obtina insight-uri valoroase si sa se trateze cu compasiune.

Sa ne amintim ca suntem oameni 

Adesea clientii au asteptari fata de sine care nu pot fi realizate. De exemplu, un client cu un istoric foarte traumatizant poate avea in minte sa se vindece mai repede. El isi propune diferite strategii de vindecare care nu tin cont de realitatea sa. Astfel de decizii nerealiste provin din partea supravietuitoare a psihicului care a decis ca trebuie sa reuseasca si nimic nu ii sta in cale. Din acest motiv, fiecare intarziere sau esec ii creste sentimentul de lipsa de valoare, de neputinta, de lipsa de speranta. Dar aceste atitudini sunt foarte agresive fata de sine.

Nu suntem obiecte care functioneaza riguros. Ne ajuta sa ne reamintim ca suntem oameni. Avem propriile vulnerabilitati ?i, intotdeauna, vor fi momente mai bune si momente mai putin bune in vietile noastre.

Sa gestionam gandurile negative despre sine

O consecinta a traumelor, inclusiv trauma propriei agresivitati, este ca ne percepem foarte negativ. Faptul ca avem ganduri negative despre noi insine nu inseamna ca ele reflecta adevarul despre noi. Dandu-le importanta si crezare, traim mai multa rusine, vinovatie si ne agresam mai mult. Nu ne ajuta sa luptam impotriva lor ori sa ne prefacem ca nu exista.

Mindfulness poate fi o practica utila pentru a ne schimba perceptia si a ne trata cu compasiune. Putem spune ?Stop? ori de cate ori observam ca alunecam in scenariile negative si ne identificam cu ele. Cu timpul, observam ca intensitatea lor scade ?i, in cele din urma, se reduce frecventa cu care apar.

Sa practicam grija de sine

In ciuda gandurilor negative sau a emotiilor puternice ne ajutam cand actionam ca si cum ne pasa de noi insine. Apropiindu-ne de trairile traumatice, stand cu ele, reusim sa recunoastem si sa ne oprim din a pune presiune pe noi. Reusim sa fim mai calmi, mai relaxati, mai iubitori.

Sa ne luam in seama emotiile

Emotiile noastre sunt modul de comunicare al corpului cu noi. Ele ne dau un feedback important despre interactiunea noastra cu mediul extern. Cand ne criticam, ne desconsideram pentru ca suntem vulnerabili, suntem agresivi cu noi. Ne tratam cu compasiune ori de cate ori suntem receptivi si ascultam ce ne spun emotiile.

Sa recunoastem comportamente agresive si autoagresive

Aceste comportamente, pe termen scurt, pot reduce suferinta, dar pe termen lung intaresc rusinea, lipsa de valoare, neputinta. Dupa ce le recunoastem, pe masura ce ne apropiem de trauma, renuntam la ele. Rolul lor este sa ne protejeze de trauma, insa conectandu-ne cu trauma, nu ne mai sunt necesare.

Sa celebram reusitele

Ne tratam cu compasiune ori de cate ori ne bucuram de fiecare pas facut in procesul de vindecare. Cand avem un istoric traumatizant, nici o realizare nu e prea mica. Dimpotriva, toate sunt importante. Faptul ca suntem perseverenti, ca ajungem la terapie in ciuda programului incarcat sau a aglomeratiei de pe strazi. Constientizarile, chiar si fara sa schimbam ceva in comportamentele noastre, sunt realizari. Starea de bine, faptul ca am renuntat la obiceiuri daunatoare, iata alte exemple de reusite cand e vorba despre cum sa ne tratam cu compasiune, de care sa ne bucuram!

*

Sursa foto: Mother & Child, by Nazar Haidri. Courtesy Saatchi Art