Arhive etichetă: sedinte-online

Distanța nu trebuie să fie un obstacol în calea echilibrului  emoțional. Ofer ședințe de psihoterapie online pentru cei care își doresc un spațiu sigur de explorare, indiferent unde se află. Fie că lucrăm pe teme legate de atașament, imagine de sine sau traume, formatul online oferă flexibilitate și continuitate procesului terapeutic. Când lucrez online, ofer ajutor profesional la același nivel calitativ ca la cabinet. Practic, facem împreună aceeași muncă, doar că suntem conectați pe Teams sau pe WhatsApp.

Aici poți citi mai multe despre cum abordăm diverse provocări psihologice.

Rusinea – de la sanatoasa la toxica. Psihoterapia rusinii

Un articol actualizat în 2026. Gasiti informatii despre rusine: cum o recunoastem, functia sanatoasa a rusinii, functia de supravietuire a rusinii, traumatizare si strategii de camuflare a rusinii, psihoterapia rusinii, recuperare, ce sa faci cand experimentezi rusinea.

Multe persoane caută modalități de eliberare de rusinea profunda, un sentiment care blochează evoluția personală.

Cum recunoastem rusinea?

Ne putem recunoaste rusinea observandu-ne senzatiile fizice in corp, expresiile faciale, posturale si comportamentele noastre. Rusinea este conectata de corp. Legatura cu corpul este exprimata si in vorbirea de zi cu zi. Cred ca ati auzit expresia: nu te pot privi in ochi de rusine.

Senzatia fizica asociata rusinii (felul in care simtim rusinea in corp)  este temperatura crescuta, in special la nivelul fetei. Ne inrosim, ne ard obrajii. Comportamentul fizic specific este de a ne ascunde. Incercam sa ne facem cat mai mici, sa ne asezam in locuri mai retrase, mai putin luminate, mai putin vizibile. Expresiile faciale sunt de evitare a privirii, ochii plecati, parul lasat peste fata si peste ochi. Constiinta faptului ca ne-am inrosit ne poate face sa simtim si mai multa rusine. Postura este inclinata, prabusita.

Rusinea poate fi traita in diferite grade de intensitate, de la timiditate, jena pana la umilire.

Rusinea de sine este traita in sensul in care imi e rusine cu mine sau in legatura cu cine sunt eu. Am o imagine despre mine sau un sentiment ca sunt rau sau inadecvat sau defect/a.

Functia sanatoasa a rusinii

Rusinea are o functie de protectie morala. E un proces natural de retinere care ne apara intimitatea.

Cand facem ceva opus propriilor valori morale sau normelor culturale simtim rusine. Ne este clar de ce ne simtim rusinati. Simtim rusine cand suntem constienti ca am facut rau, am ranit, am fost indisponibili pentru cei care depind de noi. Este o emotie pe care o simtim din sinele nostru sanatos. Cand ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem ne mentinem sanatosi psihic.

Rusinea ca functie de supravietuire

Rusinea ne poate inunda in viata de zi cu zi fara sa fi facut ceva imoral sau agresiv. Vorbim de situatia rusinii cronice.

In astfel de cazuri este util sa exploram relatia cu parintii si modul in care am fost rusinati.

  • rusinea a fost folosita de parinte ca mijloc de educatie sau/si ca mod de relationare (abuz), iar parintele a normalizat acest comportament ca fiind benefic. Este ideal daca parintele este capabil sa exprime suparare fara sa il faca pe copil sa se simta izolat emotional. Din pacate, multi parinti au probleme de autoreglare a emotiilor lor si reactioneaza violent, cu furie, cu raceala, cu retragere emotionala. Pedepsele excesive, amenintarea ruperii relatiei, netolerarea nici unui semn de slabiciune/autonomie sunt cai de rusinare si de traumatizare a copilului.
  • in perioada copilariei foarte timpurii retragerea parintelui, absenta, indisponibilitatea lui (neglijarea), ne arunca in experiente de rusine. Ca sugari si copii foarte mici nu dispunem de intelegerea necesara pentru a interpreta dispozitiile, starea de sanatate sau expresiile faciale ale parintilor. La copiii mici se observa posturi rusinate ca reactie la simpla intrerupere a contactului vizual al parintelui.
  • ne putem naste intr-un context sufocat de rusine. Mama poate avea un fundal traumatizat de rusine, la fel si tatal. Inca din uter ne incurcam cu sentimentul de rusine al mamei care nu poate fi continut de ea. Fiind in uter, informatia de rusine ramane la un nivel inconstient in corp ca o stare de normalitate.

Rusinea este un raspuns adaptativ la circumstantele din trecut. In prezent insa poate fi problematica, mai ales atunci cand se creeaza cicluri vicioase, perpetuam izolarea, avem dificultati de relationare.

Mai multe informatii despre sinele supravietuitor, sinele sanatos, traumatizare in relatii, gasiti aici.

Traumatizare si strategii de camuflare a rusinii

Situatiile repetate in care sentimentele, nevoile sau felul de a fi al copilului, nu sunt tratate cu respect, nu sunt recunoscute, au potențialul de a rusina copilul și a-l traumatiza. Experienta de a fi fost traumatizati, duce ea insasi la rusinare.

Copilul pierde vocea unei parti din sine daca nu exista nimeni in mediu care sa ii primeasca acea voce. Copilul experimenteaza o parte din sine ca fiind plina de rusine, nedemna de a fi vazuta, auzita, iubita.

Potentialul de traumatizare a copilului creste pe masura ce parintele este mai dezaprobator, mai rece emotional, mai indisponibil, mai sufocat de rusine, iar copilul este mai mic.

O experienta din prezent ne poate activa brusc trairile de rusine si umilire din copilarie, si, in acelasi timp, rusinea de a fi fost traumatizati. Ne simtim defecti, indecvati, vulnerabili si neputinciosi si ne straduim sa mascam rusinea de a fi astfel.

Teama de a retrai rusine cand primim si cel mai mic indiciu, real sau imaginar, ca nu suntem acceptati, ne face sa apelam la comportamente de camuflare si sa dam mereu inapoi de la nevoile noastre sanatoase.

Apelam la diferite strategii de camuflare a rusinii. De exemplu: retragere, izolare, furie, control, criticism, perfectionism, dependenta, comportament obsesiv, violenta, cruzime, abuz, suicid.

Rusinea ne poate zdrobi capacitatea de a avea emotii pozitive sau confortul de a ne simti bine cu altii. Cand in noi apar : sunt rau/ rea, sunt prost, nedemn, sunt dezgustator, adesea simtim ca nu meritam sa experimentam ceva pozitiv.

Psihoterapia rusinii toxice (cronice)

Cand simtim rusine, suntem mai puțin capabili sa informam lumea despre cine suntem, chiar si in prezenta unui ascultator empatic.

Rusinea nu apare in emisfera stanga a creierului. Ea nu poate fi eliminata prin logica si mijloacele verbale ale creierului stang. Pasi importanti in psihoterapia rusinii presupun sa fii sustinut sa simti ceea ce simti.

Intr-un proces de psihoterapie individuala aducem in constiinta rolul rusinii sau al criticului interior. De asemenea clarificam tiparele interne de rusinare ce pot forma in prezent adevarate bucle repetitive de rusinare.

Psihoterapia rusinii presupune sa fii sustinut in a-ti gasi identitatea si a-ti recupera modul de a fi in lume. Sa iti dezvolti capacitatea de a fi bun, suportiv, pentru tine, pentru nevoile tale relationale. Aceasta dezvoltare presupune sa iti poti contine sentimentele si sa opresti repetarea inconstienta a modelul de rusinare internalizat in copilarie. Abordarile pe care le folosesc sunt Psihoterapie integrativa, NARM, IoPT.

Intr-un proces de psihoterapie a rusinii este de ajutor sa vedem cum ne rusinam in prezent. Si sa ne eliberam de identificarile noastre. De exemplu aceste idei precum: „sunt rau” sau „e ceva in neregula cu mine”, sunt idei cu care ne-am identificat in trecut si care ne mentin in ciclul rusininarii cronice.

Fiind suportivi, conectati cu emotiile, prezenti, nu ne rusinam.

Daca avem si rolul de parinti, ne putem sustine copilul sa dezvolte un sine suficient de puternic si sanatos.

Recuperarile sunt reale, iar un proces de psihoterapie pe trauma este de dorit. Putem face sedinte de psihoterapie online .

Ce sa faci cand experimentezi rusinea cronica?

  • respira constient cand iti dai seama ca simti rusine
  • exerseaza compasiunea de sine;
  • retine ca rusinea este o strategie de supravietuire care a avut un rol important in trecut pentru a te proteja de a fi ranit/a, de a pierde relatia semnificativa de atasament;
  • cauta conexiuni sanatoase cu alti oameni;
  • vorbeste cu un psihoterapeut despre acest lucru;

Daca te confrunti cu rusine sau cu rusinea față de propriul corp si vrei sa incepi un proces de psihoterapie imi poti scrie.

Contactează-mă pe WhatsApp

*

Bibliografie:

Rothschild, B. (2000). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald

Mate, G.(2019). Minti imprastiate. Bucuresti: Editura Herald

Niederwieser, S. K., 2024., Ce rusine . Atelier despre rusine si vina

Trauma simbiotică

Trauma simbiotică face parte, alături de trauma de identitate, din categoria traumelor timpurii.

Totodata sunt traume ce se produc în relație cu persoanele de atașament. Copilul își iubeste mama și are nevoie să primească dragostea ei.

Evenimente cu potențial traumatic:
  • lipsa conexiunii și capacității părintelui de a relaționa cu copilul
  • lipsa acordării părintelui la starea emoționala a copilului
  • controlul excesiv exercitat de părinte asupra copilului
  • dificultatea părintelui de a își vedea copilul ca o ființă separată de sine, cu propria identitate și voință, cu limite proprii
  • lipsa de protecție din partea părinților

Ce este trauma simbiotică?

Trauma simbiotica este o experienta de splitare psihica a copilului care, in ciuda numeroaselor incercari, nu reuseste sa stabileasca o relatie sanatoasa cu parintii lui. El nu primeste reactiile de iubire, intelegere si atentie din partea parintilor, de care are nevoie pentru a se simti in siguranta.

Aceasta experienta ii provoaca sentimente profunde de neputinta, teama, vulnerabilitate fara protectie care duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatilor sale de autoreglare.

Cauze trauma simbiotica

Motivul principal al traumatizarii simbiotice este ca mama, ea insasi traumatizata, nu este capabila sa ii ofere copilului un atasament sigur, sustinator. Ea nu se poate deschide emotional catre copil pentru ca psihicul ei este prins in efortul sustinut de a tine cat mai departe toate trairile dureroase, frica, neputinta care ar putea sa o copleseasca.

Exemple

Mamele pot fi traumatizate din diverse motive:

  • accidente,
  • pierderea unui parinte, poate foarte devreme, sau a ambilor
  • pierderea unui copil sau a mai multor sarcini/copii,
  • au fost supuse la violenta, neglijare, abuz sexual,
  • au fost ele insele in rol de agresor,
  • sunt captive intr-o trauma simbiotica.

Tipare de raspuns

In relatia cu mama

Fara procesarea propriilor traume, mamele tind sa raspunda nevoilor de atasament ale copiilor fie din strategiile lor de supravietuire, fie din partile traumatizate, in functie de traumele lor :

  • sunt exagerat de speriate sa nu pateasca copilul ceva rau,
  • isi trateaza copilul ca pe o mama substitut/confident,
  • sunt absente din punct de vedere emotional, iar sentimentele si gandurile lor sunt blocate in trecut,
  • sunt oarbe fata de primejdiile care il pandesc pe copil si nu il protejeaza, de exemplu, de abuzul sexual,
  • il controleaza peste masura pe copil si nu il sprijina sa isi dezvolte autonomia,
  • minimizeaza manifestarile emotionale ale copilului,
  • ridica fata de copil o fatada a normalitatii si il impiedica sa se increada in sentimentele lui.

Despre splitarea psihicului (parte traumatizata, parte supravietuitoare, parte sanatoasa) ca urmare a unei experiente traumatizate, gasiti informatii aici.

In relatia cu tata

Cand copilul, in nevoia lui de contact, se adreseaza tatalui, se poate intampla sa ajunga si fata de acesta intr-o situatie de trauma simbiotica. Si tatal poate fi traumatizat pentru ca e frecvent ca oamenii traumatizati sa se atraga si sa formeze un cuplu. De aceea este probabil ca nici atasamentul fata de tata sa nu reprezinte o alternativa buna pentru copii.

Este derutant pentru copil cand parintii traiesc, dar sunt absenti emotional. Parintii lucreaza multe ore, au probleme de sanatate fizica, mentala, se ocupa de alti oameni ori, exclusiv, de propria persoana. Parintii nu au disponibilitate si resping nevoia de afectiune a copilului.

Dinamica psihica in trauma simbiotica

Dinamica psihica in trauma simbiotica, dupa profesor Franz Ruppert:

  • Durerea de a nu fi dorit de catre mama este o durere profunda si insuportabila. In neputinta si neajutorarea lui, copilul se rupe de trairile de frica, furie, durere, disperare ca mama nu il iubeste.
  • Copilul dezvolta strategii de supravietuire. Nu ii place ca are atatea nevoi. Isi dispretuieste dependenta si considera ca frica si durerea lui sunt o slabiciune. Incearca sa fie mare si tare sau perfect. Vina pentru faptul ca nu este acceptat si iubit nu o cauta in mama lui, ci chiar in sinea sa.  Nu a fost destul de cuminte, a gresit cu ceva, nu o iubeste indeajuns pe mama, etc. Deseori se lasa cuprins de furie pentru a nu simti durerea de a fi abandonat.
  • Copilul isi idealizeaza parintii. Pentru el, ei sunt minunati indiferent cat de urat se poarta cu el. Copilul isi fantasmeaza deseori o mama ideala in locul mamei sale reale. Isi apara aceasta fantasma pe care si-a creat-o. E furios pe sine pentru ca relatia cu mama lui reala e atat de dificila.
  • Se identifica cu atitudinile de tip victima/agresor si cu strategiile de supravietuire ale mamei si tatalui.
  • Isi percepe parintii ca fiind slabi si plini de nevoi si adopta din acest motiv rolul salvatorului.
  • Din nevoia fundamentala de a cauta contactul afectiv cu mama si cu tatal, copilul intra in mod inconstient in contact cu sentimentele traumatice clivate ale parintilor sai. Iubirea este confundata cu trairile lor traumatice.

Substitute pentru iubire

Pentru un copil este vital sa stabileasca o relatie de atasament cu parintii sai. El emite semnale in acest sens, dar adesea le trezeste parintilor lui traumatizati reactii care il deruteaza sau il ranesc. De aceea el crede ca iubirea lui nu e destul de buna pentru parintii lui. In timp, ajunge sa fie lipsit de sens si primejdios sa dea semnale despre nevoile lui.

Pe termen lung, copilul nu poate suporta aceasta situatie si se rupe psihic. Este mult prea dureroasa lipsa de contact bun, hranitor. Ca o consecinta, in locul propriei identitati, copilul dezvolta o identitate complicata simbiotic. El este ca mama lui traumatizata, traieste in sentimentele ei traumatice si ii copiaza strategiile de supravietuire. Sau este ca tatal lui traumatizat. Pe masura ce cresc, copiii preiau din ce in ce mai mult responsabilitatea pentru traumele parintilor, ajungand in situatia de incest emotional.

Ceea ce face copilul, si mai tarziu, ceea ce face ca adult, este sa isi creeze iluzia ca este iubit. Astfel, iubirea este inlocuita cu aprobarea, aprecierea, sexul (daca sunt dorita de multi barbati inseamna ca sunt iubita), tendinta de a-i multumi pe ceilalti. Focusul este pe exterior – sunt eu acceptabila in ochii tai? Strategia de supravietuire in trauma de iubire este dezvoltarea iluziei ca sunt iubita, ca ma simt iubita. Cand sunt in iluzia de iubire cred ca sunt iubita dupa cate cadouri primesc, dupa cat de performanta sunt, dupa cate aprecieri primesc.

Cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica? Psihoterapie trauma de iubire

Complicatii

Splitarile si complicatiile simbiotice rezultate dintr-o trauma simbiotica nu pot fi depasite atata timp cat copilul este sau se simte inca dependent de parintii lui traumatizati. De aceea este sanatos ca parintii sa:

  • isi elaboreze traumele printr-un proces de psihoterapie trauma
  • sa-i lase copilului spatiul necesar pentru trairea propriilor sentimente.

Multi adulti care au crescut cu parinti traumatizati au dificultati in a intelege cauza dificultatilor cu care se confrunta. Strategiile lor de supravietuire sunt atat de puternice incat neaga durerea, abandonul, lipsa iubirii, frica de contact. E ca si cum in psihicul lor se afla un dusman care neaga, minimizeaza, refuza sa accepte ca mama /tata i-au facut rau.

Oamenii fixati intr-o trauma a iubirii continua sa caute mereu o mama ideala. Prieteniile si parteneriatele ulterioare ajung sub o mare presiune a asteptarilor. Cine nu a fost iubit de parinti nu poate primi de la altii. Chiar si intr-un parteneriat care dureaza de multi ani, nu reusesc sa se desprinda de sentimentul de a fi singuri. Pentru ei, universul iubirii consta cu precadere in relatii de codependenta, iluzii si suferinta.

Psihoterapie trauma de iubire

Ca adult, e nevoie sa recunosti ca proprii parinti sunt traumatizati si, din acest motiv, incapabili sa-ti acorde iubirea pe care ti-o doresti. Procesul de psihoterapie trauma de iubire este lung si dureros. Ai nevoie de suportul unui psihoterapeut cu care sa iti validezi experienta. Sa te conectezi cu lipsa a ceva bun pentru tine in relatia cu mama sau tata. Te ajuta sa iti recunosti strategiile care te tin deconectat de tine si vulnerabil la retraumatizare si chiar boala.

*

Daca vrei sa incepi un proces de psihoterapie individuala este nevoie sa faci o programare. Datele mele de contact si informatii despre tarife gasesti pe pagina Contact.

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Bibliografie:

Ruppert, F, (2019). Trauma, anxietate si iubire. Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa. Bucuresti: Editura Trei.

Sursa foto: https://hellogiggles.com/lifestyle/health-fitness/what-is-ocd/

Fobii, obsesii, compulsii – stiluri relaționale

În acest articol sunt informații despre fobii, obsesii, compulsii (acțiuni compulsive), definiții, clasificare și psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii. Procesul de terapie are la bază psihoterapia traumei.

Ce este fobia?

Fobia este frica intensă și nemotivată de un obiect sau un loc. Acestea sunt percepute în mod nerealist ca fiind periculoase.

Persoanei nu îi este frică de obiectul/locul în sine (nu îi este teamă că l-ar putea răni), ci are o fobie de senzațiile pe care acesta i le provoacă. Fobia are legătură cu dificultatea de a simți anumite emoții și senzații în corp. Persoana evaluează emoțiile și senzațiile ca insuportabile.

Pentru a nu mai avea senzațiile și sentimentele neplăcute și greu de suportat, persoana tinde să evite contactul cu acele obiecte sau condiții din mediu. Are nevoie să aibă controlul complet pentru a se asigura că obiectul fobic nu este prezent.

Fobia se dezvoltă într-o relație în care persoana, copil fiind, nu a fost sprijinită în reglarea emotiilor și senzațiilor sale. Fără conținerea emoțiilor și senzațiilor de către un adult într-un mod sănătos, senzațiile au devenit periculoase, iar copilul conectează senzațiile interne insuportabile cu un obiect extern care este mai ușor de controlat.

Corpul este micșorat.

Tipuri de fobii

Fobii de contaminare

Fobia de contaminare este frica de faptul că un obiect extern ar putea intra în corpul persoanei. Pericolul este imperceptibil (praf, murdărie, cioburi, gunoi) și dificil de controlat. Această frică este adesea învățată într-o relație primară în care figura parentală este intruzivă din punct de vedere fizic. Persoana crește cu sentimentul că nici măcar granițele corpului nu sunt controlabile și clar delimitate și că mediul poate să le încalce în diverse feluri.

Fobii difuzive

Fobia se dezvoltă și se ramifică rapid și mult (începe cu un obiect și sunt adăugate altele). Persoana trăiește cu iluzia că este posibilă menținerea controlului asupra propriului corp prin controlarea mediului extern.

Fobii monotematice

Fobia de obiecte sau situații precise (de exemplu fobia de avioane).

Ce sunt obsesiile?

Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini de tip invaziv și repetitiv care sunt prezente în minte într-un mod nedorit, irațional și incontrolabil.

Obsesiile pot fi temeri de: boli, a-și face rău sieși sau altora, a fi inadecvat social, a face greșeli, gânduri religioase necorespunzătoare, gânduri sexuale interzise. Obsesiile pot implica, de asemenea, nevoia de simetrie, exactitate, ordine.

Funcția lor pare a fi aceea de a controla emoțiile și senzațiile corporale de care se teme și pe care le consideră periculoase.

Sunt situații în care persoana le înțelege motivele și le asumă ca fiind ale sale. Sunt obsesii sintonice. Persoana știe că ea este cea care trebuie să știe dacă a închis gazele sau nu, sau să decidă dacă trimite mesajul pe care l-a scris sau nu.

Sunt situații în care persoana resimte gândurile ca fiind străine, venite din afara ei (obsesii distonice). Poate avea în minte imagini violente împotriva sa sau a celor dragi. Furia pe care o simte împotriva cuiva drag este adânc reprimată și nu este exprimată. De asemenea, persoana se confruntă și cu frica de a avea propriile emoții, propria voință și de a fi separată de persoana semnificativă.

Persoana încearcă să controleze emoțiile și evită acțiunea. Corpul este foarte încordat și tensionat din moment ce persoana este implicată constant în sarcina de a controla toată energia pe care o simte.

Compulsiile

Compulsiile sunt acțiuni pe care o persoană se simte forțată să le facă sub impulsul unei constrângeri interne pentru a calma tensiunea excesivă. Dacă nu realizează acea acțiune specială, senzația e că va fi aruncată într-o mare teroare și ceva îngrozitor s-ar putea întâmpla.

Compulsiile pot include: spălarea, curățarea, verificarea, repetarea, numărarea, aranjarea lucrurilor într-o anumită ordine, căutarea reasigurării etc.

Tipuri de compulsii

Compulsii restrictive

Gesturile restrictive au scopul precis de a calma tensiunea care a devenit de nesuportat.

Ritualurile sunt repetări ale unui singur gest direcționate să controleze o emoție care e resimțită ca fiind periculoasă și incontrolabilă. De exemplu: dacă nu voi număra până la trei, nu voi putea închide ușa. Gesturile sunt însoțite de o gândire magică.

Ticurile sunt comportamente reflexe caracterizate prin repetare. Ele sunt un tip de descărcare corporală a tensiunii care devine insuportabilă la nivel corporal. Un element adesea întâlnit în ticuri este imposibilitatea de a exprima dezacordul în mediul familial.

Bâlbâiala este frica de a exprima un gând contrar sau agresiv împotriva unui membru al familiei de care persoanei îi este frică. Persoana simte impulsul de a se exprima, dar simte și un blocaj puternic.

Compulsii expulsive

Gesturile sunt făcute pentru că par să răspundă unui scop precis (de exemplu, spălarea mâinilor). În realitate, au scopul de a calma o tensiune puternică. În timp ce ritualul este precis și calmant (spălatul mâinilor de trei ori), compulsiile expulsive pot să se prelungească și să dureze până când persoana este epuizată.

Scopul gesturilor compulsive expulsive poate fi dorința de a scoate din corp o experiență care a devenit de nesuportat, o senzație sexuală sau de agresivitate pe care corpul a simțit-o în copilărie. Copilului îi este teamă că va fi pedepsit pentru că a simțit excitare și că va fi aruncat din relație. El încearcă zadarnic să își arunce propriul corp, experiența corporală sau nevoia. Încăpățânarea cu care persoana adultă face gestul expulsiv exprimă furia pe care o simte pentru că trebuie să nege o parte din sine.

Psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii

Psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii are în centru ideea că fobiile, obsesiile și compulsiile sunt stiluri relaționale disfuncționale. Fiecare dintre ele dezvăluie o dificultate serioasă a persoanei de a intra într-un contact hrănitor cu mediul. O asemenea funcționare arată o disociere severă a psihicului ca urmare a confruntării persoanei cu evenimente traumatice. Pentru a face față anxietății, durerii, persoana apelează la strategii de supraviețuire (evitare, control, compensare, negare și reprimare a experiențelor traumatizante, produce iluzii (alte explicații, identitate confuză), își asumă foarte multă vină).

În procesul de psihoterapie, eu sprijin clientul să conștientizeze rolul simptomului său. Îl ajut să își conțină senzațiile corporale, să își recunoască nevoile, să fie în contact cu emoțiile sale. Pe măsură ce procesul avansează, structurile psihice sănătoase ale clientului câștigă teren. Persoana acceptă ca realitate propria traumă, iar strategiile de supraviețuire menite să protejeze persoana de confruntarea cu trauma își pierd funcția.

În procesul de vindecare, fiecare client are propriul său ritm

Dacă îți dorești să explorăm ce anume încearcă corpul tău să îți transmită prin aceste stări de evitare, te invit să începem un proces de cunoaștere de sine.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?

Discuții pe WhatsApp

Mai multe informatii despre pregatirea mea profesionala aici.

Bibliografie:

Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicatii Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Terapia Gestalt pentru stilurile relationale fobic-obsesiv-compulsiva de Giovanni Salonia. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Sursa foto: https://steemit.com/steemiteducation/@cabbagepatch/childhood-anxiety-obsessive-compulsive-disorder-in-children