Depresie. Tratament – Psihoterapie depresie

În acest articol găsești informații despre depresie:

  • ce este depresia

  • ce este un comportament depresiv (de la o reacție de apărare sănătoasă la un mod patologic de relaționare)

  • depresia severă

  • cum este experimentată depresia

  • tratamentul depresiei – psihoterapie online sau în cabinet

Mă refer la depresie folosind expresia „experiență depresivă” deoarece, depresia, mai înainte de a fi un diagnostic psihiatric, este o experiență de viață. Poate nu o experiență plăcută, dar în mod evident, o experiență cu sens.

Ce înseamnă depresie (experiența depresivă)?

Este o tulburare afectivă datorată pierderii speranței în fața zădărniciei încercărilor repetate de a ajunge la ceva dorit.

Această experiență este diferită de experiența doliului.

În cazul pierderii cuiva drag, o persoană pierde un altul de care este atașată. În depresie, ea pierde condițiile care fac posibilă o astfel de legătură.

Conform sistemelor de diagnostic psihiatric (DSM IV), în stabilirea unui diagnostic de depresie și pentru măsurarea profunzimii acesteia se au în vedere prezența pe anumite perioade de timp a unui număr de simptome din lista următoare:

  • dispoziție depresivă – tristețe, starea de „fără chef” la adulți sau stare iritabilă la copii și adolescenți
  • lipsa interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile
  • pierdere sau câștig în greutate
  • insomnie sau hipersomnie
  • activitate motorie agitată sau încetinită
  • lipsa energiei sau oboseală
  • sentimente de culpabilizare excesivă
  • capacitate redusă de concentrare sau decizie
  • idei recurente de moarte, planuri de suicid

Asociate acestor simptome sunt și sentimente de: tristețe, iritabilitate, meditativitate, anxietate, acuze de durere, dificultăți în relațiile intime, interacțiuni sociale mai puțin satisfăcătoare, dificultăți în activitatea sexuală.

Comportament depresiv – de la reacția de apărare sănătoasă a organismului la un mod patologic de relaționare

Emoțiile au rolul de a crea în interiorul organismului stări care ne ajută să gestionăm situațiile cu care ne confruntăm. Așa cum durerea simțită la tăierea cu un obiect ascuțit are rolul de a ne proteja contra unei răni mai profunde, tot așa și emoțiile au acest rol de protecție.

În această perspectivă, starea emoțională de depresie/deprimare poate fi văzută ca cea mai bună modalitate de autoreglare a organismului.

Atunci când ne simțim deprimați ne ajută să acceptăm emoția, în ciuda disconfortului de a fi „fără chef”. Emoția de deprimare este normală. Ne oferă un prilej de a încetini, de a renunța și astfel să ne restabilim și să ne reîncărcăm.

Ce este un comportament depresiv?

Când o persoană își pierde interesul pentru ceva pe care crede că nu îl poate obține, nu mai luptă. În acest mod, se protejează de a fi rănită sau distrusă. E o reacție de apărare sănătoasă, în care persoana trăiește depresia ca o suferință care îi limitează capacitatea de funcționare.

Organismul este comutat pe modul „în așteptare”: eforturile sunt reduse, energia este scăzută, nivelul activității și intensitatea experiențelor sunt limitate.

Este ca hibernarea în cazul animalelor sălbatice. Persoana a atins un punct în care continuarea activității ar însemna o risipă de energie. Experiența de depresie îi permite persoanei să ia un răgaz pentru a analiza situația și a lua o decizie.

Depresia poate semnala apariția unei etape de tranziție în viață când „Nu mai merge să fac ceea ce făceam”. Ne poate reorienta spre căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce am de ales?”.

Atunci când o persoană folosește un comportament depresiv într-un mod rigid și stereotip, mecanismul, care inițial are rolul de autoreglare a organismului, se manifestă ca o apărare rigidă, patologică, devenind un mecanism epuizant.

Este ca atunci când durerea, care inițial are rolul să prevină o rană mai profundă, devine o durere cronică, paralizantă.

Experiența depresivă patologică. Rolul semnificativ al factorilor biologici și psiho-sociologici

Predispoziția genetică poate fi responsabilă în situații solicitante când persoanele reacționează preponderent într-o manieră depresivă. Creierul funcționează într-un mod rigid, neavând capacitatea de a reacționa flexibil la situațiile curente de viață.

În ce privește rolul factorilor psihologici și sociali, o persoană care a experimentat pierderi semnificative în primele etape ale vieții conservă această experiență sub forma unor scheme emoționale depresogene. Dacă mai târziu se regăsește într-o situație de pierdere semnificativă, atunci reacțiile sale emoționale pot activa aceste scheme.

De asemenea, experiențele de pierderi pot fi transmise de la o generație la următoarele, pe calea legăturilor sufletești. Astfel, consecințele experiențelor de pierdere ale părinților, nerezolvate, se regăsesc la copiii lor sub forma depresiei, ideeației suicidare.

Cum te simți în depresie?

Persoana deprimată este copleșită de teamă, singurătate, nesiguranță, deznădejde și rușine, se confruntă cu gânduri iraționale și cu incapacitatea de a se bucura sau de a aștepta cu interes ceva.

Experimentează nu atât sentimentul deznădejdii, cât mai degrabă o senzație continuă de greutate fizică, corpul fiind perceput ca fiind greu sau gol. Persoana poate experimenta lipsa oricărui fel de sentiment, o senzație de vid interior și o lipsă de energie care poate duce la încetinirea funcțiilor psiho-motorii. Nu mai are suficientă energie pentru a merge mai departe, lipsesc auto-susținerea, voința și motivația și persoana rămâne izolată în trecut, fără să poată imagina un viitor.

În experiențele depresive severe persoana se confruntă cu lipsa totală de interes. Nimic nu este relevant și nu există nicio intenție. E un fel de „finiș”, un timp și spațiu arid, fără posibilități, în care prezentul viu nu există. În astfel de situații depresia poate conduce la suicid.

Experiența depresivă afectează persoana diagnosticată cu depresie, dar și pe cei apropiați cum sunt familia și persoanele semnificative.

Reacția obișnuită a familiei sau a persoanelor apropiate este mai întâi optimistă, de încurajare. Ei spun: „Haide, o să fie bine în curând. Haide să ne distrăm, o să te ajute să treci peste asta.” Mai târziu, când eforturile se dovedesc ineficiente, ei obosesc, aleg să se protejeze și se retrag.

Cum ajută psihoterapia în a trata o depresie – psihoterapie online sau la cabinet

Un tratament pentru depresie presupune explorarea acesteia într-un proces de psihoterapie. Această explorare se poate face în mod eficient atât într-un proces de psihoterapie online, cât și la cabinet.

În procesul de psihoterapie, persoana este ajutată să identifice care îi sunt nevoile și să recunoască experiențele sale traumatice care generează experiența depresivă actuală.

Adesea insistăm să ne împlinim anumite nevoi de afecțiune în relație cu persoane care sunt indisponibile pentru nevoile noastre. Această presiune pe care o punem asupra psihicului poate fi prea mult. De aceea organismul trece pe modul de încetinire și lipsă de energie. Distincția dintre nevoie și mediul către care ne îndreptăm pentru a o împlini ne permite direcționarea energiei către medii în care nevoile noastre pot fi satisfăcute. În felul acesta ne putem recupera speranța de a ajunge la acel ceva dorit. Un tratament eficient pentru depresie ajută persoana să își recapete vitalitatea.

Un proces de psihoterapie online permite persoanei avansarea în propria explorare, chiar și atunci când continuarea procesului la cabinet devine dificilă.

Totodată, un tratament eficient pentru depresie presupune dezvoltarea capacității de a rămâne în corp cu trăirile emoționale și senzațiile fizice. Este benefic să rămânem deschiși și iubitori față de sine.

În procesul de psihoterapie pentru depresie folosesc și modele teoretice și practice dezvoltate în lucrul cu traumele psihice, pentru a avea claritate în ceea ce privește mecanismele de supraviețuire care generează depresia ca simptom.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?

Bibliografie:

Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicatii Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Abordarea experientelor depresive din perspectiva terapiei Gestalt. Bucuresti: Editura Gestalt Books. 

Sursa foto: https://www.pri.org/stories/2016-03-01/depression-isnt-funny-these-comics-are

Conflictele în cuplu: De ce vindecarea începe cu tine, nu cu celălalt

Conflictele în cuplu nu pot fi evitate. Ele apar mai rar sau mai des, mai cu perdea sau mai la vedere.

Pot fi conflicte care nu ies la suprafață, mocnite. Pot fi conflicte gălăgioase, certuri cu învinuiri, insulte, înțelegeri nerespectate, bătăi, ieșiri intempestive din cameră, alungat din casă.

Pot fi conflicte care pot fi rezolvate și conflicte care nu pot fi rezolvate.
Dacă alegem să le abordăm, conflictele ne apropie.

Conflictele în cuplu sunt dificil de conținut?

Recunoști neputința de a cere scuze, tăceri care îți par că durează o veșnicie, emiterea de reguli stricte, încercări de control?

Astfel de comportamente sunt distructive, rănesc profund ambii parteneri. Ele nu duc la rezolvarea dificultăților, ci dimpotrivă, le adâncesc. Comunicarea și intimitatea în relație sunt din ce în ce mai afectate.

Ca soluție, încerci să treci peste, să nu mai vorbești despre ceea ce te-a deranjat, să uiți, să ierți?

Lucrurile nerezolvate macină pe interior, rod relațiile. Ele generează alte conflicte și partenerii nu se simt în siguranță împreună. Ori de câte ori încerci să treci peste și să ierți, nu te uiți la tine. Îți neglijezi de fiecare dată nevoile, te neglijezi pe tine. Nu ai cum să repari relația de cuplu atât timp cât relația cu tine este atât de rănită.

Pe termen lung, menținerea unor astfel de comportamente deteriorează relația de cuplu. Se poate ajunge la rupturi severe ale legăturii emoționale, cu daune foarte mari pentru ambii parteneri.

Cum poți gestiona conflictele în cuplu?

Fiecare partener e responsabil pentru relația de cuplu.

Moduri sănătoase de a gestiona conflictele în cuplu fac ca aceasta să devină tot mai solidă.

Ca să ai o relație bună ajută să vezi conflictele, să le recunoști, să înțelegi cum ajungi acolo. În loc să te străduiești să ierți, privește cu atenție! Ce din comportamentul tău te duce la conflict? Ce din comportamentul celuilalt te rănește, te înfurie? Ce faci cu emoțiile pe care le ai? Le poți recunoaște? Poți să stai cu ele și să le simți?

Îți e obișnuit să te pierzi în furie mocnită sau exprimată cu violență?

Îți e obișnuit să te cuprindă rușinea?

Încerci să te convingi că poate tu te înșeli, că nu ai dreptate?

Cauți să rănești la rândul tău, pentru a-ți face dreptate?

Ascunderea conflictului în cuplu nu este soluția sănătoasă, ci premisa pentru o rănire mai mare.

Când partenerii nu își vorbesc în moduri sănătoase despre ce îi supără este pentru că nu știu cum să facă altfel. Răspunsul la conflict este un tipar modelat în mulți ani, care începe din copilărie. Unele conflicte pot duce la despărțire.

De exemplu, un partener vrea copii, iar celălalt nu. Ambii decid să se separe și nu găsesc o soluție pentru a rămâne împreună.

Dar pentru cele mai multe conflicte putem găsi soluții. Scopul conflictelor nu e despre a câștiga o luptă. Nici despre a-l convinge pe celălalt că tu ai dreptate. Pot fi foarte multe diferențe între doi parteneri. Ca o relație să meargă bine, soluția nu e ca partenerii să devină identici. Relația funcționează când partenerii se cunosc unul pe celălalt și se acceptă.

Conflicte care se pot rezolva

Pentru unele conflicte e nevoie de negociere. Sunt conflictele legate de treburile casei, de cine face curat, cine face cumparaturi, cine se ocupă de copii, unde mergem în vacanță, etc. Rezolvarea conflictelor presupune angajament și efort în a stabili și respecta împărțirea sarcinilor.

Există de asemenea conflicte care se repetă și care par că nu au rezolvare. Sunt perpetue.

Conflicte perpetue

Aceste conflicte apar ca urmare a diferențelor dintre parteneri, legate de personalitatea și stilul de viață al fiecaruia. Pot fi diferențe ce țin de nevoile de bază, punctualitate, organizare, diferențe în felul în care fiecare sărbătorește Crăciunul, etc.

Diferențele ce țin de nevoile de bază apar, de exemplu, când un partener vrea mai mult timp petrecut împreună, iar celălalt vrea să stea mai mult timp singur. Aceste nevoi diferite nasc conflicte, cu atât mai mult cu cât comportamentul celuilalt îți declanșează răni mai vechi. Dacă ai avut un părinte indisponibil și te-ai simțit abandonat/ă, distanța impusă de partener poate fi greu de tolerat. Sau, dacă ai avut un părinte care te sufoca în copilărie sau care te sufocă încă, probabil cauți să stai cât mai retras, iar cererile de apropiere ale partenerului te tensionează.

Pentru a relaționa mai bine, avem nevoie să ne cunoaștem propriul istoric, să recunoaștem ce ne declanșează rănile vechi și să învățăm cum să nu (ne) rănim.

Nu avem cum să soluționăm diferențele de personalitate sau pe cele legate de stilurile de viață diferite. Diferențele se pot diminua doar în măsura în care fiecare partener își asumă o așa schimbare profundă. La baza gestionării unor astfel de conflicte stă atât acceptarea partenerului așa cum este, cât și acceptarea de sine.

Bunăstarea în cuplu presupune ca partenerii să se deschidă unul către celălalt, să-și împărtășească nevoile, emoțiile, aspirațiile, frustrările. Deschiderea aceasta este posibilă pe măsură ce fiecare partener se întoarce către sine și recunoaște cine este el, cum se simte, ce nevoi are, ce îl rănește.

Sprijin

Dacă îți este greu în relația ta de cuplu ia în considerare un proces de psihoterapie individuala. Rănile vechi au nevoie de grijă pentru a fi vindecate, iar un psihoterapeut specializat pe traumă te poate însoți.

Eu te pot sprijini doar cu sesiuni de psihoterapie individuala. Nu ofer ședințe de cuplu. Ședințele de psihoterapie individuală te pot ajuta să ai grijă de tine și să gestionezi mai ușor conflictele în cuplu. Nu de puține ori conflictele de nerezolvat din relația de cuplu sunt mai întâi conflictele tale interioare. Pentru ședințe de psihoterapie individuală este nevoie mai întâi să faci o programare. Datele mele de contact și informații despre tarife sunt pe pagina Contact.

Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii.

Trauma psihică relațională (complexă)

Definiție trauma psihică (după Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, președinte I.S.T.T.)

„Trauma psihică e o experiență interioară, subiectivă, de ruptură psihică, emoțională, în urma unei situații de viață care copleșește posibilitățile psihicului de autoreglare, provocând sentimente profunde de neputință, teamă, vulnerabilitate fără protecție care duc la o deteriorare de lungă durată a vitalității, identității și capacităților de autoreglare.”

 

Definiție trauma psihică relațională complexă

Trauma psihică relațională apare ca urmare a relației cu persoanele de îngrijire semnificative (mama, tata, bunici) care agresează psihicul copilului. Trauma psihică complexă se referă la faptul că trauma este repetată în timp, devenind din acest motiv severă. Se mai folosește termenul de traumă de dezvoltare.

 

Reprezentarea psihicului după traumă, după Profesor Franz Ruppert

trauma complexă relațională, traumă de dezvoltare
trauma complexă relațională, traumă de dezvoltare

Așa cum indică desenul alăturat, schematic, psihicul se rupe în trei părți: partea originală sănătoasă, partea rănită (traumatizată) și un nou „sine”, sinele de supraviețuire.

Când provenim din familii disfuncționale/toxice este cel mai probabil că, până la vârsta adultă, am suferit deja repetate traume psihice. Devenim supraviețuitori ai traumelor complexe (severe) în relațiile cu cei de care am depins în totalitate pentru a supraviețui (părinții), când ei înșiși sunt traumatizați și disociați.

Multe dintre experiențele traumatice se petrec în copilărie, în relație cu mediul în care trăim. Psihicul copilului este foarte vulnerabil la agresiune și copleșirea psihicului copilului (trauma psihică) se poate produce ușor.

 

Cauzele traumatizării psihice (factori externi)

Câțiva factori externi care generează repetate experiențe de ruptură psihică internă (trauma psihica) în perioada copilăriei și care ne marchează ca adulți:

  • copilul nu este dorit,
  • neglijare, parentificare
  • consumul excesiv de alcool, substanțe, medicamente de către un părinte sau de către ambii părinți,
  • absența unui părinte / pierderea unui părinte,
  • comportamentele compulsive, rigide, agresive fizic, emoțional ori inadecvate sexual ale părinților,
  • certuri și tensiuni repetate între părinți, perioade în care părinții nu își vorbesc, divorț.

În tipurile de relaționare toxică, disfuncțională, gândurile, emoțiile, senzațiile corporale sunt negate și evitate, inconștient, în mod repetat. Negarea părintelui generează multă confuzie în psihicul copilului. Copilul își anihilează propriile percepții, fiindu-i grav afectată capacitatea de a avea încredere în sine.

Sinele de supraviețuire se străduiește din răsputeri, până la epuizare, să țină cât mai departe de zona conștientă amintirea traumei și a trăirilor specifice. Aceste trăiri sunt încapsulate și împinse din zona conștientă prin strategii de supraviețuire precum evitare, control, compensare.

Efectele traumei psihice relaționale

Efectele traumei repetate și continue cauzate de persoanele semnificative nouă ne schimbă creierul și personalitatea în mod profund.

trauma psihica (ruptura psihica datorata unei forme de agresiune

În lipsa unei schimbări semnificative în tipul de relaționare din mediul familial, pe termen lung, pe fondul modelării și adaptării după creierul și psihicul părinților, în psihicul copilului devenit adult se petrece o schimbare a relației dintre părțile splitate. Astfel, partea supraviețuitoare devine dominantă și poate face ca sinele sănătos să devină foarte mic, așa cum este reprezentat în imaginea alăturată.

În aceste condiții, capacitatea noastră de a vedea și înțelege realitatea așa cum este ea, ca supraviețuitori ai traumelor complexe (severe), se diminuează semnificativ. Nu mai suntem capabili să vedem lucrurile în mod clar și ne este afectată calitatea vieții.

A funcționa din sinele de supraviețuire imediat după trauma psihică este un mod vital de a ne menține în viață, însă a rămâne în acest sine pe perioade lungi de timp devine dăunător pentru noi și pentru cei cu care relaționăm.

Relația dintre părțile splitate ale sinelui este complexă și se schimbă în funcție de circumstanțele în care suntem.

Când ne simțim în siguranță, putem fi în sinele sănătos. Din sinele sănătos suntem capabili să vedem lucrurile în mod clar, să-i vedem pe ceilalți clar, să gândim clar, să luăm decizii bune, să gândim logic și rațional, să înțelegem realitatea așa cum este și să trăim bine în viața noastră. Diagrama din stânga indică relația.

 

Exemple de relaționare toxică, disfuncțională

Un exemplu de relaționare toxică, disfuncțională este atunci când, deși copilul a suferit o agresiune emoțională cauzată de un alt copil sau de către un adult, părintele îi spune că nu trebuie să plângă ori că nu trebuie să sufere, ori că e prea sensibil. În acest exemplu, părintele e incapabil să recunoască agresiunea și să se conecteze cu experiența dureroasă a copilului. Mai mult, părintele este incapabil să își protejeze copilul de agresiune și, prin comportamentul său lipsit de empatie, adaugă agresiune asupra copilului. Părintele se enervează de „smiorcăiala” copilului și îl amenință că o să se supere dacă o ține tot așa. În felul acesta, sentimentele și percepțiile copilului sunt ignorate și negate mai degrabă decât acceptate și validate.

În cazul copiilor deveniți adulți care caută sprijin psihoterapeutic, părinții aduc agresivitate în relație inclusiv prin desconsiderarea acestei nevoi de bază, de a solicita ajutor. Ei își critică fiul sau fiica ca fiind „atât de imaturi, de blegi și de incapabili de a se descurca singuri la vârsta lor”.

Despre retraumatizare

Ca adulți, retraumatizarea poate fi destul de subtilă și se poate întâmpla destul de frecvent. Ceea ce putem observa la noi înșine este că:

  • ne simțim răniți foarte ușor,
  • ne simțim adesea copleșiți de emoții intense,
  • neajutorați,
  • nu găsim soluții de ieșire,
  • ne simțim ca și cum trebuie să ne apărăm în relații,
  • ne retragem din relații,
  • avem sentimente puternice de vină, rușine,
  • tindem să ne controlăm pe noi înșine, mediul și pe ceilalți oameni,
  • avem o tendință compulsivă în a-i salva pe alții,
  • dezvoltăm diferite strategii disociative,
  • și pot apărea gânduri suicidare, anxietate, depresie, boli ori diferite tulburări.
 

Psihoterapie trauma psihica relațională

Ca supraviețuitori după traumă / trauma psihica complexă (severă), este foarte greu să ne ajutăm singuri. Tindem să căutăm soluții ce provin din sinele nostru de supraviețuire. Soluțiile pe care le găsim au de-a face cu aceleași strategii de agresiune învățate în relația primară, prin care ne menținem ruptura psihică și ne autosabotăm.

dupa terapie trauma psihica

A trăi sănătos după experiența de trauma psihica trebuie să implice un proces de psihoterapie. De regulă, un proces de psihoterapie e nevoie să se bazeze pe:

  • o înțelegere modernă a modului în care trauma afectează creierul și sistemul nervos. Cercetările neuroștiințifice au validat ideea că traumele timpurii influențează dezvoltarea sistemului nervos și capacitatea de reglare emoțională
  • conectarea cu sine și cu ceilalți.

Eu folosesc modele moderne de tratare a traumei, respectiv:

Clientul e sprijinit să conștientizeze strategiile de supraviețuire, procesul de ruptură psihică, să recunoască și să consolideze partea sănătoasă a sinelui. Treptat, în procesul de vindecare, sinele arată din ce în ce mai mult ca în imaginea alăturată.

Procesul de psihoterapie trauma psihică relațională este foarte mult un proces de a ne conecta cu adevărul nostru, de a consolida în psihic acest adevăr ce nu a fost multă vreme susținut, ghidat, recunoscut, ci mai degrabă negat, invalidat, nerecunoscut, distorsionat.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?