Arhive etichetă: sedinte-online

Distanța nu trebuie să fie un obstacol în calea echilibrului  emoțional. Ofer ședințe de psihoterapie online pentru cei care își doresc un spațiu sigur de explorare, indiferent unde se află. Fie că lucrăm pe teme legate de atașament, imagine de sine sau traume, formatul online oferă flexibilitate și continuitate procesului terapeutic. Când lucrez online, ofer ajutor profesional la același nivel calitativ ca la cabinet. Practic, facem împreună aceeași muncă, doar că suntem conectați pe Teams sau pe WhatsApp.

Aici poți citi mai multe despre cum abordăm diverse provocări psihologice.

Fobii, obsesii, compulsii – stiluri relaționale

În acest articol sunt informații despre fobii, obsesii, compulsii (acțiuni compulsive), definiții, clasificare și psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii. Procesul de terapie are la bază psihoterapia traumei.

Ce este fobia?

Fobia este frica intensă și nemotivată de un obiect sau un loc. Acestea sunt percepute în mod nerealist ca fiind periculoase.

Persoanei nu îi este frică de obiectul/locul în sine (nu îi este teamă că l-ar putea răni), ci are o fobie de senzațiile pe care acesta i le provoacă. Fobia are legătură cu dificultatea de a simți anumite emoții și senzații în corp. Persoana evaluează emoțiile și senzațiile ca insuportabile.

Pentru a nu mai avea senzațiile și sentimentele neplăcute și greu de suportat, persoana tinde să evite contactul cu acele obiecte sau condiții din mediu. Are nevoie să aibă controlul complet pentru a se asigura că obiectul fobic nu este prezent.

Fobia se dezvoltă într-o relație în care persoana, copil fiind, nu a fost sprijinită în reglarea emotiilor și senzațiilor sale. Fără conținerea emoțiilor și senzațiilor de către un adult într-un mod sănătos, senzațiile au devenit periculoase, iar copilul conectează senzațiile interne insuportabile cu un obiect extern care este mai ușor de controlat.

Corpul este micșorat.

Tipuri de fobii

Fobii de contaminare

Fobia de contaminare este frica de faptul că un obiect extern ar putea intra în corpul persoanei. Pericolul este imperceptibil (praf, murdărie, cioburi, gunoi) și dificil de controlat. Această frică este adesea învățată într-o relație primară în care figura parentală este intruzivă din punct de vedere fizic. Persoana crește cu sentimentul că nici măcar granițele corpului nu sunt controlabile și clar delimitate și că mediul poate să le încalce în diverse feluri.

Fobii difuzive

Fobia se dezvoltă și se ramifică rapid și mult (începe cu un obiect și sunt adăugate altele). Persoana trăiește cu iluzia că este posibilă menținerea controlului asupra propriului corp prin controlarea mediului extern.

Fobii monotematice

Fobia de obiecte sau situații precise (de exemplu fobia de avioane).

Ce sunt obsesiile?

Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini de tip invaziv și repetitiv care sunt prezente în minte într-un mod nedorit, irațional și incontrolabil.

Obsesiile pot fi temeri de: boli, a-și face rău sieși sau altora, a fi inadecvat social, a face greșeli, gânduri religioase necorespunzătoare, gânduri sexuale interzise. Obsesiile pot implica, de asemenea, nevoia de simetrie, exactitate, ordine.

Funcția lor pare a fi aceea de a controla emoțiile și senzațiile corporale de care se teme și pe care le consideră periculoase.

Sunt situații în care persoana le înțelege motivele și le asumă ca fiind ale sale. Sunt obsesii sintonice. Persoana știe că ea este cea care trebuie să știe dacă a închis gazele sau nu, sau să decidă dacă trimite mesajul pe care l-a scris sau nu.

Sunt situații în care persoana resimte gândurile ca fiind străine, venite din afara ei (obsesii distonice). Poate avea în minte imagini violente împotriva sa sau a celor dragi. Furia pe care o simte împotriva cuiva drag este adânc reprimată și nu este exprimată. De asemenea, persoana se confruntă și cu frica de a avea propriile emoții, propria voință și de a fi separată de persoana semnificativă.

Persoana încearcă să controleze emoțiile. Corpul este foarte încordat și tensionat din moment ce persoana este implicată constant în sarcina de a controla toată energia pe care o simte.

Compulsiile

Compulsiile sunt acțiuni pe care o persoană se simte forțată să le facă sub impulsul unei constrângeri interne pentru a calma tensiunea excesivă. Dacă nu realizează acea acțiune specială, senzația e că va fi aruncată într-o mare teroare și ceva îngrozitor s-ar putea întâmpla.

Compulsiile pot include: spălarea, curățarea, verificarea, repetarea, numărarea, aranjarea lucrurilor într-o anumită ordine, căutarea reasigurării etc.

Tipuri de compulsii

Compulsii restrictive

Gesturile restrictive au scopul precis de a calma tensiunea care a devenit de nesuportat.

Ritualurile sunt repetări ale unui singur gest direcționate să controleze o emoție care e resimțită ca fiind periculoasă și incontrolabilă. De exemplu: dacă nu voi număra până la trei, nu voi putea închide ușa. Gesturile sunt însoțite de o gândire magică.

Ticurile sunt comportamente reflexe caracterizate prin repetare. Ele sunt un tip de descărcare corporală a tensiunii care devine insuportabilă la nivel corporal. Un element adesea întâlnit în ticuri este imposibilitatea de a exprima dezacordul în mediul familial.

Bâlbâiala este frica de a exprima un gând contrar sau agresiv împotriva unui membru al familiei de care persoanei îi este frică. Persoana simte impulsul de a se exprima, dar simte și un blocaj puternic.

Compulsii expulsive

Gesturile sunt făcute pentru că par să răspundă unui scop precis (de exemplu, spălarea mâinilor). În realitate, au scopul de a calma o tensiune puternică. În timp ce ritualul este precis și calmant (spălatul mâinilor de trei ori), compulsiile expulsive pot să se prelungească și să dureze până când persoana este epuizată.

Scopul gesturilor compulsive expulsive poate fi dorința de a scoate din corp o experiență care a devenit de nesuportat, o senzație sexuală sau de agresivitate pe care corpul a simțit-o în copilărie. Copilului îi este teamă că va fi pedepsit pentru că a simțit excitare și că va fi aruncat din relație. El încearcă zadarnic să își arunce propriul corp, experiența corporală sau nevoia. Încăpățânarea cu care persoana adultă face gestul expulsiv exprimă furia pe care o simte pentru că trebuie să nege o parte din sine.

Psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii

Psihoterapia pentru fobii, obsesii, compulsii are în centru ideea că fobiile, obsesiile și compulsiile sunt stiluri relaționale disfuncționale. Fiecare dintre ele dezvăluie o dificultate serioasă a persoanei de a intra într-un contact hrănitor cu mediul. O asemenea funcționare arată o disociere severă a psihicului ca urmare a confruntării persoanei cu evenimente traumatice. Pentru a face față anxietății, durerii, persoana apelează la strategii de supraviețuire (evitare, control, compensare, negare și reprimare a experiențelor traumatizante, produce iluzii (alte explicații, identitate confuză), își asumă foarte multă vină).

În procesul de psihoterapie, eu sprijin clientul să conștientizeze rolul simptomului său. Îl ajut să își conțină senzațiile corporale, să își recunoască nevoile, să fie în contact cu emoțiile sale. Pe măsură ce procesul avansează, structurile psihice sănătoase ale clientului câștigă teren.

În procesul de vindecare, fiecare client are propriul său ritm

Dacă îți dorești să explorăm ce anume încearcă corpul tău să îți transmită prin aceste stări de evitare, te invit să începem un proces de cunoaștere de sine.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?

Discuții pe WhatsApp

Mai multe informatii despre pregatirea mea profesionala aici.

Bibliografie:

Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicatii Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Terapia Gestalt pentru stilurile relationale fobic-obsesiv-compulsiva de Giovanni Salonia. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Sursa foto: https://steemit.com/steemiteducation/@cabbagepatch/childhood-anxiety-obsessive-compulsive-disorder-in-children

Psihoterapie depresie – o abordare integrativă

În cadrul Cabinetului Individual de psihologie Dumitru Daniela (București, zona Piața Victoriei, sector 1 și online) procesul de psihoterapie pentru depresie presupune abordarea depresiei ca fiind acel comportament adaptativ de a te menține deconectat atunci când suferința este prea mare pentru capacitățile și resursele tale.

Dimensiunea relațională din NARM înseamnă că folosim siguranța conexiunii din spațiul terapeutic pentru a vindeca rănile create în relațiile din trecut. Dimensiunea afectivă înseamnă că învățăm să simțim și să conținem în siguranță emoțiile profunde (durere, neputință, furie) care au fost amorțite pentru a putea supraviețui. Această procesare reorganizează răspunsurile sistemului nervos și ale corpului.

Ce presupune un proces de psihoterapie pentru depresie?

Un proces eficient de psihoterapie integrativă ajută persoana:

  • să înțeleagă rolul de protecție al stărilor de deprimare;
  • să își reia procesul de autoreglare emoțională;
  • să se reconecteze cu vitalitatea.

Prin abordări moderne ancorate în terapia traumei (NARM, IoPT), un proces de psihoterapie pentru depresie oferă sprijin direct fie la cabinetul din București (Sector 1), fie online.

Ce este depresia din perspectivă psihologică?

Depresia se instalează pe fondul pierderii speranței ca urmare a zădărniciei încercărilor repetate de a obține ceva dorit.

Acest tip de realitate generează un conținut emoțional foarte intens: durere, tristețe, neputință, furie.

Depresia este o reacție adaptativă, de apărare a psihicului și corpului în fața unei asemenea realități care se simte copleșitoare. Această apărare se manifestă prin deconectare de trăirile emoționale pe care acele situații le generează:

  • fie pentru că se simt prea grele pentru a fi simțite (intensitatea emoțiilor depășește resursele și capacitățile prezente);
  • fie pentru că persoana a fost nevoită să se adapteze de-a lungul copilăriei prin a reprima emoțiile ”negative” (când trăim în medii care ne rănesc în mod repetat, așa cum se întâmplă în cazul traumei complexe C-PTSD, traumei de dezvoltare și de atașament).

În acest context, sistemul nervos își manifestă rolul protectiv prin reducerea la minimum a energiei și a vitalității (starea de inhibiție sau „hibernare” psihică).

Depresia poate reapărea de-a lungul vieții când ne confruntăm cu situații dificile care par sau se simt fără soluție.

Diferența dintre doliu și depresie

De exemplu, în cazul pierderii cuiva drag (doliu), o persoană pierde un altul de care este atașată. În depresie, ea pierde condițiile care fac posibilă o astfel de legătură.

Simptomele depresiei

Persoana nu mai găsește plăcere în activitățile care în trecut o bucurau, se simte plictisită, fără chef, letargică, deprimată, fără vlagă.

Poate fi copleșită de teamă, singurătate, nesiguranță, deznădejde, rușine. Pot apărea gânduri iraționale.

Când simptomele cresc ca nivel de intensitate, poate experimenta o senzație continuă de greutate fizică, corpul greu sau gol, lipsa oricărui fel de sentiment, senzație de vid interior și lipsă de energie până la încetinirea funcțiilor psiho-motorii. Lipsesc auto-susținerea, voința și motivația și persoana rămâne izolată în trecut, fără să poată imagina un viitor.

În experiențele depresive severe persoana se confruntă cu lipsa totală de interes. Nimic nu este relevant și nu există nicio intenție. E un fel de „finiș”, un timp și spațiu arid, fără posibilități, în care prezentul viu nu există. În astfel de situații depresia poate conduce la suicid.

Pot apărea idei recurente de moarte, planuri de suicid.

Asociate acestora sunt adesea stări de: tristețe, iritabilitate, meditativitate, anxietate, acuze de durere fizică (somatizări), dificultăți în relațiile intime, interacțiuni sociale mai puțin satisfăcătoare, dificultăți în activitatea sexuală.

Depresia afectează atât persoana cu depresie cât și pe cei apropiați cum sunt familia și persoanele semnificative. Reacția obișnuită a familiei sau a persoanelor apropiate este mai întâi optimistă, de încurajare. Ei spun: „Haide, o să fie bine în curând. Haide să ne distrăm, o să te ajute să treci peste asta.” Mai târziu, când eforturile se dovedesc ineficiente, ei obosesc, aleg să se protejeze și se retrag.

Ce este un comportament depresiv? (Hibernarea psihică)

Când o persoană își pierde interesul și speranța, pentru ceva ce crede că nu mai poate obține, nu mai luptă. În acest mod, se protejează de a fi rănită sau distrusă. Acest comportament este o reacție de apărare a psihicului.

De exemplu o persoană se străduiește să își regăsească starea de sănătate fizică, însă în ciuda numeroaselor eforturi, se confruntă iar și iar cu diferite simptome dificile.

În comportamentul depresiv, când speranța este pierdută, organismul este comutat pe modul „în așteptare”: eforturile sunt reduse, energia este scăzută, nivelul activității și intensitatea experiențelor sunt limitate.

Este un proces similar cu hibernarea la animale. Persoana a atins un punct în care continuarea activității ar însemna o risipă de energie. Depresia îi permite persoanei să ia un răgaz pentru a analiza situația și a lua o decizie.

Depresia poate semnala apariția unei etape de tranziție în viață când „Nu mai merge să fac ceea ce făceam”. Și ne poate reorienta spre căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce am de ales?”.

Menținând pe termen lung comportamentul depresiv, riscul este să rămânem pasivi. Iar depresia se simte ca o suferință și ne limitează capacitatea de funcționare sănătoasă.

Factori biologici, genetici și psihologici în depresie

Factorii biologici – dezechilibre hormonale, fluctuații metabolice, inflamație cronică sau un sistem nervos suprasolicitat de stres pot influența direct chimia creierului.

Predispoziția genetică poate fi responsabilă în situații solicitante când persoanele reacționează preponderent într-o manieră depresivă. Creierul funcționează într-un mod rigid, neavând capacitatea de a reacționa flexibil la situațiile curente de viață.

Factorii psihologici, transgeneraționali:

  • o persoană care a experimentat pierderi semnificative în primele etape ale vieții conservă această experiență sub forma unor scheme emoționale depresogene. Dacă mai târziu se regăsește într-o situație de pierdere semnificativă, atunci reacțiile sale emoționale pot activa aceste scheme.
  • consecințele pierderilor sau traumelor nerezolvate ale părinților se pot transmite copiilor pe calea legăturilor sufletești, sub forma depresiei, ideației suicidare ca soluții la o suferință pe care persoana nu crede că are capacitatea să o conțină.

Cum este abordată depresia în procesul de psihoterapie integrativă pentru depresie (în format fizic sau online)?

Prin abordarea integrativă alături de NARM si Metoda Intenției, nu exclud factorii biologici sau genetici, ci stabilesc factorii care o declanșează.

Tratamentul depresiei presupune o explorare a situației din prezent și în ce măsură este încă copleșitoare. Abia apoi putem să adaptăm intervențiile psihoterapeutice, evitând o eventuală copleșire a psihicul clientului.

Exemple din practica clinică

Cazul 1

Există situații în care depresia apare dintr-o realitate obiectivă copleșitoare. Cum ar fi confruntarea cu afecțiuni fizice cronice, investigații medicale fără răspuns și un sistem medical care eșuează. Când lupta de a găsi soluții devine epuizantă, durerea și neputința sunt prea grele pentru a le simți singur și dintr-o dată. De aceea depresia intervine ca o frână de oprire. Corpul și psihicul cer o pauză.

În astfel de situații este nevoie doar să fim împreună, să validez neputința, greutatea, durerea, dar și acceptarea deprimării ca un mod firesc de conservare. Nu încerc să-l conving că va fi bine și nici nu-i cer să accepte să se simtă rău continuu. Iar această intervenție poate fi suficientă pentru ca el să își regăsească vitalitatea și capacitatea de a se simți motivat și energic.

Alteori pot fi numeroși factori care mențin clientul în depresie. Pot fi factori care au legătură cu modul timpuriu de organizare a psihicului. Aici sunt necesari mulți pași pentru a crește claritatea internă, capacitatea lui de a simți în deplină siguranță trăirile interne și de a găsi comportamente alternative.

Cazul 2

O persoană adultă simte că nu poate merge mai departe în propria viață. Ea are gânduri iraționale de tipul „nu sunt suficientă” simțindu-se copleșită de boala fără soluții a unui părinte. Există o credință puternică că este responsabilitatea ei pentru sănătatea părintelui bolnav.

În această fază, intervenția psihoterapeutică constă în a fi un container emoțional sigur pentru experiența dureroasă și trăirea de neputință – atât cea a părintelui care se confruntă cu boala cât și a fiicei. Comportamentul adaptativ de a fi „fiica ideală, cea care rezolvă lucruri și e responsabilă”, devine ușor de recunoscut ca un mod de a face față la ceva dureros.

Acest fel de intervenție sprijină clientul să integreze o nouă perspectivă: că își poate iubi părintele și îi poate fi alături fără a-și anula propria viață sau sănătate. Pe măsură ce presiunea uriașă și vinovăția se dizolvă, sistemul nervos poate ieși în siguranță din starea de frână.

De ce un proces de psihoterapie depresie prin psihoterapie integrativă cu NARM și IoPT ca alternativă la Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT)?

Psihoterapia Integrativă, NARM și IoPT adresează cauzele profunde ale depresiei văzute ca o strategie de deconectare de la ceva care se simte copleșitor. Din acest motiv doar restructurarea cognitivă poate fi insuficientă sau invalidantă, iar sistemul nervos să rămână blocat în starea de deconectare. În procesul de psihoterapie depresie folosind modele precum NARM și Metoda Intenției (IoPT), lucrăm integrat, neuro-afectiv și relațional. Practic, relația noastră creează spațiul de siguranță. În această siguranță emoțiile blocate încep să iasă la suprafață, fără să copleșească. Această procesare reorganizează răspunsurile sistemului nervos, iar gândurile iraționale își pierd din intensitate, lăsând loc unei noi clarități.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?

Contactează-mă pe WhatsApp
Bibliografie:

Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicatii Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Abordarea experientelor depresive din perspectiva terapiei Gestalt. Bucuresti: Editura Gestalt Books. 

Sursa foto: Ilustratie Daniela Dumitru

Conflictele în cuplu: De ce vindecarea începe cu tine, nu cu celălalt

Conflictele în cuplu nu pot fi evitate. Ele apar mai rar sau mai des, mai cu perdea sau mai la vedere.

Pot fi conflicte care nu ies la suprafață, mocnite. Pot fi conflicte gălăgioase, certuri cu învinuiri, insulte, înțelegeri nerespectate, bătăi, ieșiri intempestive din cameră, alungat din casă.

Pot fi conflicte care pot fi rezolvate și conflicte care nu pot fi rezolvate.
Dacă alegem să le abordăm, conflictele ne apropie.

Conflictele în cuplu sunt dificil de conținut?

Recunoști neputința de a cere scuze, tăceri care îți par că durează o veșnicie, emiterea de reguli stricte, încercări de control?

Astfel de comportamente sunt distructive, rănesc profund ambii parteneri. Ele nu duc la rezolvarea dificultăților, ci dimpotrivă, le adâncesc. Comunicarea și intimitatea în relație sunt din ce în ce mai afectate.

Ca soluție, încerci să treci peste, să nu mai vorbești despre ceea ce te-a deranjat, să uiți, să ierți?

Lucrurile nerezolvate macină pe interior, rod relațiile. Ele generează alte conflicte și partenerii nu se simt în siguranță împreună. Ori de câte ori încerci să treci peste și să ierți, nu te uiți la tine. Îți neglijezi de fiecare dată nevoile, te neglijezi pe tine. Nu ai cum să repari relația de cuplu atât timp cât relația cu tine este atât de rănită.

Pe termen lung, menținerea unor astfel de comportamente deteriorează relația de cuplu. Se poate ajunge la rupturi severe ale legăturii emoționale, cu daune foarte mari pentru ambii parteneri.

Cum poți gestiona conflictele în cuplu?

Fiecare partener e responsabil pentru relația de cuplu.

Moduri sănătoase de a gestiona conflictele în cuplu fac ca aceasta să devină tot mai solidă.

Ca să ai o relație bună ajută să vezi conflictele, să le recunoști, să înțelegi cum ajungi acolo. În loc să te străduiești să ierți, privește cu atenție! Ce din comportamentul tău te duce la conflict? Ce din comportamentul celuilalt te rănește, te înfurie? Ce faci cu emoțiile pe care le ai? Le poți recunoaște? Poți să stai cu ele și să le simți?

Îți e obișnuit să te pierzi în furie mocnită sau exprimată cu violență?

Îți e obișnuit să te cuprindă rușinea?

Încerci să te convingi că poate tu te înșeli, că nu ai dreptate?

Cauți să rănești la rândul tău, pentru a-ți face dreptate?

Ascunderea conflictului în cuplu nu este soluția sănătoasă, ci premisa pentru o rănire mai mare.

Când partenerii nu își vorbesc în moduri sănătoase despre ce îi supără este pentru că nu știu cum să facă altfel. Răspunsul la conflict este un tipar modelat în mulți ani, care începe din copilărie. Unele conflicte pot duce la despărțire.

De exemplu, un partener vrea copii, iar celălalt nu. Ambii decid să se separe și nu găsesc o soluție pentru a rămâne împreună.

Dar pentru cele mai multe conflicte putem găsi soluții. Scopul conflictelor nu e despre a câștiga o luptă. Nici despre a-l convinge pe celălalt că tu ai dreptate. Pot fi foarte multe diferențe între doi parteneri. Ca o relație să meargă bine, soluția nu e ca partenerii să devină identici. Relația funcționează când partenerii se cunosc unul pe celălalt și se acceptă.

Conflicte care se pot rezolva

Pentru unele conflicte e nevoie de negociere. Sunt conflictele legate de treburile casei, de cine face curat, cine face cumparaturi, cine se ocupă de copii, unde mergem în vacanță, etc. Rezolvarea conflictelor presupune angajament și efort în a stabili și respecta împărțirea sarcinilor.

Există de asemenea conflicte care se repetă și care par că nu au rezolvare. Sunt perpetue.

Conflicte perpetue

Aceste conflicte apar ca urmare a diferențelor dintre parteneri, legate de personalitatea și stilul de viață al fiecaruia. Pot fi diferențe ce țin de nevoile de bază, punctualitate, organizare, diferențe în felul în care fiecare sărbătorește Crăciunul, etc.

Diferențele ce țin de nevoile de bază apar, de exemplu, când un partener vrea mai mult timp petrecut împreună, iar celălalt vrea să stea mai mult timp singur. Aceste nevoi diferite nasc conflicte, cu atât mai mult cu cât comportamentul celuilalt îți declanșează răni mai vechi. Dacă ai avut un părinte indisponibil și te-ai simțit abandonat/ă, distanța impusă de partener poate fi greu de tolerat. Sau, dacă ai avut un părinte care te sufoca în copilărie sau care te sufocă încă, probabil cauți să stai cât mai retras, iar cererile de apropiere ale partenerului te tensionează.

Pentru a relaționa mai bine, avem nevoie să ne cunoaștem propriul istoric, să recunoaștem ce ne declanșează rănile vechi și să învățăm cum să nu (ne) rănim.

Nu avem cum să soluționăm diferențele de personalitate sau pe cele legate de stilurile de viață diferite. Diferențele se pot diminua doar în măsura în care fiecare partener își asumă o așa schimbare profundă. La baza gestionării unor astfel de conflicte stă atât acceptarea partenerului așa cum este, cât și acceptarea de sine.

Bunăstarea în cuplu presupune ca partenerii să se deschidă unul către celălalt, să-și împărtășească nevoile, emoțiile, aspirațiile, frustrările. Deschiderea aceasta este posibilă pe măsură ce fiecare partener se întoarce către sine și recunoaște cine este el, cum se simte, ce nevoi are, ce îl rănește.

Sprijin

Dacă îți este greu în relația ta de cuplu ia în considerare un proces de psihoterapie individuala. Rănile vechi au nevoie de grijă pentru a fi vindecate, iar un psihoterapeut specializat pe traumă te poate însoți.

Eu te pot sprijini doar cu sesiuni de psihoterapie individuala. Nu ofer ședințe de cuplu. Ședințele de psihoterapie individuală te pot ajuta să ai grijă de tine și să gestionezi mai ușor conflictele în cuplu. Nu de puține ori conflictele de nerezolvat din relația de cuplu sunt mai întâi conflictele tale interioare. Pentru ședințe de psihoterapie individuală este nevoie mai întâi să faci o programare. Datele mele de contact și informații despre tarife sunt pe pagina Contact.

Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii.

Discută cu mine pe WhatsApp