Tag Archives: atasament

Articole despre atașament și tiparele de legături afective. Resurse psihoterapie adulți.

Adolescenta. Factori care duc la traumatizare sexuala

Un articol despre traumatizare sexuala .

Niciun copil, chiar si cu un suport parental solid, nu este complet ferit de riscul de a fi agresat sexual.

Totusi, cele mai multe situatii de traumatizare sexuala apar :

  • in situatii in care agresorii sexuali sunt oameni „draguti”, pe care deja ii cunoastem;
  • in cazurile in care e un fond de lipsa de iubire si de protectie din partea parintilor. Copiii neiubiti si neprotejati de mamele lor sunt foarte avizi de contact fizic si devin o prada usoara.

Ce presupune un fond de lipsa de iubire si de protectie din partea familiei?

Lipsa de iubire si de protectie este experimentata prin :

  • abuzarea si/sau neglijarea de catre parinte a nevoilor de relatie ale copilului, pe parcursul cresterii lui;
  • adoptarea de catre parinte a unui stil de relationare nepotrivit cu varsta copilului;
  • traumatizare sexuala de catre parinti in diferite etape de dezvoltare a sexualitatii;
  • alte moduri de agresare a sexualitatii.

Cum definim adolescenta ?

Etapa de varsta cuprinsa intre 12 – 18/20 ani si chiar pana la 24 ani in cazul adolescentei tarzii.

  • Este o etapa de evolutie, importanta in dezvoltarea fiintei umane, cu nevoi foarte specifice.

Este un mit sa credem ca trebuie sa supravietuim acestei etape, sa o induram si sa o depasim. Este nevoie sa ne implicam activ ca parinti in aceasta perioada. Adolescentii nu au nevoie doar sa supravietuiasca adolescentei, ei au nevoie sa se dezvolte armonios datorita acestei perioade.

  • Etapa de tranzitie de la dependenta si viata de familie din copilarie, pierderea a ceva familiar, spre anii care urmeaza.

Care sunt nevoile de relationare specifice unui adolescent?

Hai sa ne punem in pielea unui adolescent, daca nu cumva esti chiar adolescent. Exista un spatiu suficient de hranitor pentru fiecare nevoie in parte sau acestea au fost neglijate sau abuzate? Are adolescentul nostru un suport semnificativ pentru a isi putea implini nevoile firesti de dezvoltare?

1. Nevoi de separare si diferentiere de parinti

Diferentierea este capacitatea de a ramane eu, in timp ce sunt aproape de oamenii importanti pentru mine:

– am initiative si propria agenda;

– incep sa delimitez granitele psihice (nu spun parintilor tot ce fac, uneori refuz sa particip la diverse activitati de familie, am uneori conversatii secrete cu prietenii);

– ma uit spre parintii mei ca la oameni cu defecte si limite si nu ca la niste eroi.

2. Nevoi de autonomie

– de a fi singur

– de a decide pe cont propriu

– de a ma descurca pe cont propriu

– de a ma baza pe corp si de a decide ce fac cu propriul corp

– de a ma simti liber

– de a explora

– de a ma juca, a ma exprima

– de a fi unic, diferit Nevoia de a spune „nu”si „stop”

3 . Nevoi de apartinere si adaptare la cei de aceeasi varsta

– de a fi valorizat

– de a fi cautat

– de a fi primit cu bucurie

– de a simti vitalitatea

– de a primi feedback

– de a fi ghidat

– de schimburi fiziologice

4. Nevoi de explorare, manifestare si exersare a sexualitatii

– apar hormonii sexuali si activitatea hormonala creste

– simt interes sexual fata de cineva strain

– vreau sa explorez relatiile sexuale, experimentez, ma manifest, nu intotdeauna cu reusite.

5. Nevoi de cautare si formare a identitatii

– cine sunt ? care sunt valorile personale ?

– gusturile (mancare, alura, muzica, idealuri si atitudini)

– pasiunile

– identitatea vocationala

– identitatea sexuala

– identitatea de gen

– relatia cu religia/spiritualitatea

Care sunt stilurile de relationare parinte-copil?

Sunt 3 stiluri de relationare parinte-copil valabile in fiecare etapa, respectiv :

1. Stilul Supraveghere Grijulie

– parintele isi asuma in totalitate responsabilitatea pentru dezvoltarea copilului sau

– tot ce il priveste pe copil il priveste si pe parinte

– este o simbioza totala intre parinte si copil

2. Stilul Negociere – Responsabilitate

– fiecare este stapan peste agenda sa

– propriilor dorinte si obiective sunt coordonate cu ale celuilalt

– colaborare si compromis

– este un spatiu comun de respect

3. Stilul Dialog – Consultare

– parintele ofera informatiile si perspectiva DOAR cand este intrebat

– copilul este liber sa ajunga la propriile concluzii si sa ia propriile decizii

– granitele sunt foarte clare intre parinte si copil

In adolescenta, toate stilurile de relationare exista, dar este sanatos sa predomine stilul Negociere-Responsabilitate .

Un stil de Dialog – Consultare predominant ar echivala cu neglijare.

Un stil de Supraveghere Grijulie predominant ar echivala cu abuz.

Exemple de situatii de traumatizare sexuala a copilului, de la conceptie la adolescenta

– persoana de ingrijire respinge genul copilului, respinge sexualitatea

– partile intime sunt manevrate de parinte cu brutalitate si obsesiv in timpul spalarii, pe motiv ca sunt foarte murdare

– energii sexuale ale parintilor neingradite, dorinte ascunse, atingeri sexualizate poate neconstientizate de parinte, dar care il tulbura pe copil si ii invadeaza granitele

– mutilarea genitala (circumcizia)

– manevrarea dura a partilor intime in timpul interventiilor medicale

– persoana de ingrijire evita sa numeasca organele sexuale, sa discute, este rigida, anxioasa, violenta

– persoana de ingrijire are comportament de curtare si promoveaza prin ton, actiuni sau cuvinte faptul ca are o relatie „speciala” cu copilul

– persoana de ingrijire nu se simte confortabil cu propria energie sexuala si isi infraneaza afectiunea si atingerile adecvate atat de necesare pentru maturizarea afectiva a fiului sau fiicei

– copilul este atins sau i se solicita sa se dezbrace, sa priveasca ori sa puna mana pe organele sexuale ale agresorului

– expunerea la o varsta nepotrivita la acte sexuale ca martor

– incest – raport sexual cu rude in linie directa sau intre frati, surori

– viol intr-o relatie sau in afara ei

– expunere la materiale cu continut pornografic sau a fi implicat in pornografie

– prostitutie

– ritualuri sexuale sadice

Modificari in structura si functionarea creierului specifice in adolescenta

Un alt factor care duce la traumatizare sexuala este legat de impulsul de cautare a satisfactiei de catre adolescent. Acest impuls apare pe fondul modificarii creierului in aceasta etapa de varsta.

Ce putem recunoaste?

  • Impulsivitate crescuta care presupune actiune imediata, fara reflectie, cautarea de senzatii tari, de distractie, testarea limitelor, incalcarea regulilor;
  • Predispozitie catre adictii care implica secretia de dopamina si generarea unui ciclu de adictie
  • Gandirea care se manifesta prin a da importanta exagerata rezultatului pozitiv si atenuarea rezultatului negativ.

Este de ajutor sa tinem cont de schimbarile specifice si sa asiguram, ca parinti, un mediu cat mai sigur.

Traumatizare sexuala. Ce este trauma psihica ?

Trauma psihica este o experienta personala de disociere atat de coplesitoare incat o depozitam intr-o alta parte a mintii. Nu devine parte din istoria personala. Trauma psihica ne provoaca sentimente profunde de neputinta, vulnerabilitate fara protectie si teama. Ea duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatii de autoreglare.

Modul in care experientele la care suntem expusi conduce la traumatizare sexuala depinde de la persoana la persoana, de conditiile de producere a respectivelor situatii, dar si de suportul sau lipsa acestuia dupa eveniment, respectiv :

  • imprevizibilitate si lipsa de control – evenimentul e in afara orizontului normal de asteptare. Copilul nu se poate apara, este nevoit sa se supuna pasiv vointei celuilalt sau pot fi abuzuri frecvente.
  • relatia cu persoana care induce trauma – copilul e mai afectat cu cat persoana este cunoscuta, de incredere, are un statut social, putere si prestigiu. Sau este o relatie de dependenta, de atasament si nu il poate recunoaste ca agresor. Pe de alta parte, adultii, parintii cu care copilul vine in contact sunt ei insisi expusi la violente sexuale nerezolvate.
  • perceptia personala a experientei – copilul percepe incalcarea limitelor personale (atingerea il tulbura, il face sa se simta inconfortabil, in pericol, murdar, stanjenit, il sperie, simte placere, dar si durere, confuzie)
  • suportul primit dupa eveniment – copilul nu este crezut, nu poate vorbi, este amenintat sa pastreze secretul

Consecinte ale traumatizarii nevoilor de relatie si a sexualitatii. Semne si simptome.

– ma simt/ ma las tratat/a ca un obiect

– tratez pe altcineva ca pe un obiect

– nu ma pot proteja, supunere, granitele psihice sunt sunt distruse

– nu pot pune limite santoase, nu pot spune NU

– dispretuire corp, nu il simt/ vreau perfectiune fizica

– responsabilitatea este inversata

– increderea in ceilalti e pierduta, retragere

– nu pot discrimina pericol – siguranta

– confuzie intre nevoia de iubire, apartinere si nevoia de implinire sexuala (caut iubirea, apartinerea oferind sexualitate)

– confuzie de identitate/ identificare cu ce ii place celuilalt

– simptome fizice (infectii, alergii, migrene, tulburari de somn

– hipersexualitate, dependenta, autovatamare

– disfunctii sexuale, boli cu transmitere sexuala

– tulburari alimentare, de personalitate, mentale

Ce este sexualitatea sanatoasa?

Sexualitatea are legatura cu intregul corp si psihic, incepand inca din perioada intrauterina. Este forta vietii, energia vitala creatoare. Are nevoie sa se miste liber prin corp, sa fie exprimata in proiecte creative ori prin stabilirea unor legaturi romantice. Sexualitatea sanatoasa este conectata cu dorinta, placerea si implinirea sexuala si presupune experiente relaxante si optionale.

Cine poate ajuta?

Poate fi orice persoana adulta in care simti ca ai incredere si care

  • este curioasa, prezenta, te asculta, te vede, te crede, este blanda, nu te judeca, iti ofera suport, iti accepta emotiile.

Apelarea la sprijinul unui psihoterapeut specializat in trauma aduce ghidarea necesara situatiei in care esti.

Contacteaza psihoterapeut

*

Bibliografie:

Levine, P. & Kline, M. (2018). Cum ii Ajutam pe Copii sa Faca Fata Traumelor, Editura For You, Bucuresti

Lee, R & Harris, N (2014). Psihologia Copilului si Adolescentului, Editura Gestalt Books, Bucuresti

Siegel, D (2014). Valtoarea Mintii, Editura Herald, Bucuresti

Ruppert, F. (2018). Corpul Meu, Trauma Mea, Eul Meu. Editura Trei, Bucuresti

Vasile, D, M. (2016). Traumele de Relatie, Workshop ISTT, Bucuresti

Vasile, D & Lespezeanu , M. (2017). Traumele Psihice la Copii, Workshop ISTT, Bucuresti

Vasile, D. (2023). Cum Pot Sprijini Dezvoltarea Sexuala a Copilului Meu? Workshop ISTT, Bucuresti


Vinovăția cronică: De ce simt că totul este din vina mea?

Ce este vinovatia?

Vinovatia este un sentiment conditionat. Noi, oamenii, invatam sa ne simtim vinovati inca de foarte mici. Invatam de timpuriu despre ”bine” si ”rau” in special de la parintii. Familia, societatea, religia, cultura influenteaza major sentimentul de vinovatie al unei persoane.

Spre deosebire de rusinea cronica atunci cand persoana se percepe pe sine ca find gresita, vinovatia este un sentiment pe care ar trebui sa il simtim dupa ce am facut ceva gresit, ceva rau, fie intentionat, fie accidental.

Sa ne simtim vinovati si sa suferim dupa ce am facut un rau ne conduce spre schimbari bune in noi insine si in relatiile noastre. Ne asumam responsabilitatea pentru raul facut, ne cerem scuze si ne modificam comportamentul din acel moment. In felul acesta durerea se diminueaza si, in timp, vinovatia ca sentiment se diminueaza. Dezvoltam sentimente de compasiune pentru noi, dar si pentru semenii nostri.

Vinovatia coplesitoare

Cand nu mai este posibil sa reparam raul facut, vinovatia poate persista multa vreme. Psihoterapia ajuta persoana sa accepte ceea ce s-a intamplat, sa se priveasca cu indulgenta si sa ia in considerare modul in care ar putea face alegeri diferite in viitor.

Pentru ca ne simtim vinovati de actiunile pe care le-am internalizat ca fiind ”rele” sau ”gresite” e posibil sa apara diferite confuzii in psihicul nostru. O confuzie este atunci cand ne simtim vinovati pentru ceva de care noi credem ca suntem vinovati, fara sa fim responsabili cu adevarat. De exemplu, o fiica adulta care, desi e respinsa, criticata si rusinata de parinti, se simte vinovata cand vrea sa isi ia spatiu si sa se indeparteze de acestia.

Cand exista o astfel de confuzie aveam de-a face cu trauma psihica relationala.

Vinovatia neconsumata are un impact negativ asupra relatiilor, a starii psihice, dar si fizice. Fara clarificarea cauzei si a unui proces psihoterapeutic adecvat, vinovatia nu trece de la sine. Suportul unui pshoterapeut specializat in trauma psihica ajuta acest proces.

Multi dintre noi poate ca nici nu permitem vinovatiei sa ajunga in constiinta noastra. Pentru ca ne temem sa simtim vinovatia suntem dispusi sa acceptam orice, doar ca sa scapam de ea. Nu putem refuza, nu putem spune nu. Sunt foarte multe persoane care se simt vinovate si cred ca sunt egoiste daca aleg sa fie in acord cu sine, sa se exprime autentic. Vinovatia e o traire, nu face diferenta daca noi am facut ceva rau sau doar ne-am exprimat sinele autentic. Doar pe masura ce invatam sa acceptam vinovatia, reusim sa judecam singuri daca intr-adevar ne simtim vinovati pentru ca am facut un rau sau pur si simplu ne satisfacem niste nevoi legitime fara sa ranim pe nimeni.

Vinovatia in trauma psihica 

Pentru a aduce claritate in ce priveste vinovatia ca urmare a traumatizarii psihice, ne ajuta sa facem diferenta dintre:

  • conditia de victima versus atitudini tipice victimei
  • conditia de agresor versus atitudini tipice agresorului

Conditia de victima

Devenim victima din cauza raului suferit si caruia nu ii putem face fata cu resursele fizice si psihice din acel moment.

Raul poate fi cauzat de:

  • evenimente naturale precum incendii, tornade, tsunami-uri, cutremure
  • actiunile unei persoane (parinte, coleg, prieten, altii)

Suferinta si raul produs victimei unei traumatizari psihice sunt cu atat mai mari cu cat aceasta este dependenta de persoana care o raneste, are incredere in ea, o iubeste.

Odata ce s-a produs, faptul ca am devenit victima nu mai poate fi intors. Conditia de victima inseamna ca am trait frica intensa, vulnerabilitatea fara protectie, neputinta. Suntem coplesiti de sentimente de durere, furie, rusine sau dezgust. Putem supravietui numai cand aceste trairi sunt refulate si psihicul se rupe.

Cata vreme raul suferit continua, nu putem gestiona conditia de victima si nu putem integra trauma. De exemplu, pentru a supravietui in conditiile unei dependente fata de agresor, dezvoltam atitudini tipice victimei.

Cand un copil nu are nici o sansa sa se revolte impotriva parintilor lui predispusi la violenta (activa sau pasiva), trebuie sa gaseasca alte moduri de a comunica cu ei, astfel incat acestia sa nu il distruga.

O atitudine tipica victimei presupune sa ne simtim vinovati pentru ce am suferit, pentru ca nu am facut mai mult, mai bine. Suprimam furia sanatoasa si o intoarcem impotriva noastra. Ca victima ne asumam intreaga responsabilitate.

Ne straduim sa justificam comportamentul violent al parintelui:

Eu sunt de vina., Eram un copil rau, Eram un copil rebel si faceam prostii., Mama m-a respins din vina mea, Nu sunt buna de nimic..

In cazul unui abuz sexual: Eu sunt de vina., Eu l-am provocat., Mi-a placut., etc.

Suntem preocupati sa aflam ce il multumeste pe agresor: Cum ar putea fi el/ea mai multumit/a de mine?

Conditia de agresor

Devenim agresor atunci cand, intentionat sau neintentionat, facem rau altcuiva producandu-i o vatamare traumatizanta.

Raul se poate produce:

  • in plan psihic, prin minciuna, inselaciune, umilire, rusinare, degradare, injosire
  • in plan material prin furt, jaf
  • in plan fizic prin violenta fizica, lovitura cauzatoare de moarte, crima
  • prin necomiterea unei fapte precum asigurarea hranei, a ajutorului, a ingrijirii, a contactului fizic si emotional, a protectiei in fata violentei, inclusiv sexuale

Atitudinile tipice agresorului sunt consecinte ale traumei cand conditia de agresor nu poate fi resimtita din cauza rusinii. Agresorul dezvolta o mare abilitate de a refuza sa isi asume responsabilitatea si vina. Adesea un agresor rastoarna raportul dintre el si victima sa. Astfel, el se infatiseaza pe sine ca victima.

Vinovatia pentru raul facut o transfera si o impune victimei sale.

De exemplu atunci cand parintii il fac pe copil sa se simta vinovat: Tu m-ai provocat pana mi-am pierdut rabdarea!, Tu m-ai sedus!, Esti rea/rau, semeni cu bunica-ta!, Esti nebuna si rea pentru ca nu mai vorbesti cu mine!, Eu am facut tot ce trebuia., Eu nu sunt vinovata., Eu nu am nicio vina!

Psihoterapia vinovatiei cronice

Procesul de psihoterapie individuala pe trauma cu un psihoterapeut specializat te poate sustine in :

  • recunoasterea traumei/traumelor
  • recunoasterea conditiei de victima/agresor
  • recunoasterea atitudinilor tipice victimei /tipice agresorului
  • identificarea si continerea emotiilor
  • clarificarea confuziilor
  • ce parti ale sinelui tau le respingi
  • reconstruirea realitatii

Daca simti ca e momentul sa faci o schimbare, programeza o sedinta chiar acum. Datele mele de contact, informatii despre tarife gasesti pe pagina Contact.

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Bibliografie:

Ruppert, F. (2021). Cine sunt eu intr-o societate traumatizata? Cum ne determina viata dinamicile relatiei agresor-victima si cum ne eliberam de acestea. Bucuresti: Editura Trei.

Ilustratie: Daniela Dumitru

Trauma simbiotică

Trauma simbiotică face parte, alături de trauma de identitate, din categoria traumelor timpurii.

Totodata sunt traume ce se produc în relație cu persoanele de atașament. Copilul își iubeste mama și are nevoie să primească dragostea ei.

Evenimente cu potențial traumatic:
  • lipsa conexiunii și capacității părintelui de a relaționa cu copilul
  • lipsa acordării părintelui la starea emoționala a copilului
  • controlul excesiv exercitat de părinte asupra copilului
  • dificultatea părintelui de a își vedea copilul ca o ființă separată de sine, cu propria identitate și voință, cu limite proprii
  • lipsa de protecție din partea părinților

Ce este trauma simbiotică?

Trauma simbiotica este o experienta de splitare psihica a copilului care, in ciuda numeroaselor incercari, nu reuseste sa stabileasca o relatie sanatoasa cu parintii lui. El nu primeste reactiile de iubire, intelegere si atentie din partea parintilor, de care are nevoie pentru a se simti in siguranta.

Aceasta experienta ii provoaca sentimente profunde de neputinta, teama, vulnerabilitate fara protectie care duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatilor sale de autoreglare.

Cauze trauma simbiotica

Motivul principal al traumatizarii simbiotice este ca mama, ea insasi traumatizata, nu este capabila sa ii ofere copilului un atasament sigur, sustinator. Ea nu se poate deschide emotional catre copil pentru ca psihicul ei este prins in efortul sustinut de a tine cat mai departe toate trairile dureroase, frica, neputinta care ar putea sa o copleseasca.

Exemple

Mamele pot fi traumatizate din diverse motive:

  • accidente,
  • pierderea unui parinte, poate foarte devreme, sau a ambilor
  • pierderea unui copil sau a mai multor sarcini/copii,
  • au fost supuse la violenta, neglijare, abuz sexual,
  • au fost ele insele in rol de agresor,
  • sunt captive intr-o trauma simbiotica.

Tipare de raspuns

In relatia cu mama

Fara procesarea propriilor traume, mamele tind sa raspunda nevoilor de atasament ale copiilor fie din strategiile lor de supravietuire, fie din partile traumatizate, in functie de traumele lor :

  • sunt exagerat de speriate sa nu pateasca copilul ceva rau,
  • isi trateaza copilul ca pe o mama substitut/confident,
  • sunt absente din punct de vedere emotional, iar sentimentele si gandurile lor sunt blocate in trecut,
  • sunt oarbe fata de primejdiile care il pandesc pe copil si nu il protejeaza, de exemplu, de abuzul sexual,
  • il controleaza peste masura pe copil si nu il sprijina sa isi dezvolte autonomia,
  • minimizeaza manifestarile emotionale ale copilului,
  • ridica fata de copil o fatada a normalitatii si il impiedica sa se increada in sentimentele lui.

Despre splitarea psihicului (parte traumatizata, parte supravietuitoare, parte sanatoasa) ca urmare a unei experiente traumatizate, gasiti informatii aici.

In relatia cu tata

Cand copilul, in nevoia lui de contact, se adreseaza tatalui, se poate intampla sa ajunga si fata de acesta intr-o situatie de trauma simbiotica. Si tatal poate fi traumatizat pentru ca e frecvent ca oamenii traumatizati sa se atraga si sa formeze un cuplu. De aceea este probabil ca nici atasamentul fata de tata sa nu reprezinte o alternativa buna pentru copii.

Este derutant pentru copil cand parintii traiesc, dar sunt absenti emotional. Parintii lucreaza multe ore, au probleme de sanatate fizica, mentala, se ocupa de alti oameni ori, exclusiv, de propria persoana. Parintii nu au disponibilitate si resping nevoia de afectiune a copilului.

Dinamica psihica in trauma simbiotica

Dinamica psihica in trauma simbiotica, dupa profesor Franz Ruppert:

  • Durerea de a nu fi dorit de catre mama este o durere profunda si insuportabila. In neputinta si neajutorarea lui, copilul se rupe de trairile de frica, furie, durere, disperare ca mama nu il iubeste.
  • Copilul dezvolta strategii de supravietuire. Nu ii place ca are atatea nevoi. Isi dispretuieste dependenta si considera ca frica si durerea lui sunt o slabiciune. Incearca sa fie mare si tare sau perfect. Vina pentru faptul ca nu este acceptat si iubit nu o cauta in mama lui, ci chiar in sinea sa.  Nu a fost destul de cuminte, a gresit cu ceva, nu o iubeste indeajuns pe mama, etc. Deseori se lasa cuprins de furie pentru a nu simti durerea de a fi abandonat.
  • Copilul isi idealizeaza parintii. Pentru el, ei sunt minunati indiferent cat de urat se poarta cu el. Copilul isi fantasmeaza deseori o mama ideala in locul mamei sale reale. Isi apara aceasta fantasma pe care si-a creat-o. E furios pe sine pentru ca relatia cu mama lui reala e atat de dificila.
  • Se identifica cu atitudinile de tip victima/agresor si cu strategiile de supravietuire ale mamei si tatalui.
  • Isi percepe parintii ca fiind slabi si plini de nevoi si adopta din acest motiv rolul salvatorului.
  • Din nevoia fundamentala de a cauta contactul afectiv cu mama si cu tatal, copilul intra in mod inconstient in contact cu sentimentele traumatice clivate ale parintilor sai. Iubirea este confundata cu trairile lor traumatice.

Substitute pentru iubire

Pentru un copil este vital sa stabileasca o relatie de atasament cu parintii sai. El emite semnale in acest sens, dar adesea le trezeste parintilor lui traumatizati reactii care il deruteaza sau il ranesc. De aceea el crede ca iubirea lui nu e destul de buna pentru parintii lui. In timp, ajunge sa fie lipsit de sens si primejdios sa dea semnale despre nevoile lui.

Pe termen lung, copilul nu poate suporta aceasta situatie si se rupe psihic. Este mult prea dureroasa lipsa de contact bun, hranitor. Ca o consecinta, in locul propriei identitati, copilul dezvolta o identitate complicata simbiotic. El este ca mama lui traumatizata, traieste in sentimentele ei traumatice si ii copiaza strategiile de supravietuire. Sau este ca tatal lui traumatizat. Pe masura ce cresc, copiii preiau din ce in ce mai mult responsabilitatea pentru traumele parintilor, ajungand in situatia de incest emotional.

Ceea ce face copilul, si mai tarziu, ceea ce face ca adult, este sa isi creeze iluzia ca este iubit. Astfel, iubirea este inlocuita cu aprobarea, aprecierea, sexul (daca sunt dorita de multi barbati inseamna ca sunt iubita), tendinta de a-i multumi pe ceilalti. Focusul este pe exterior – sunt eu acceptabila in ochii tai? Strategia de supravietuire in trauma de iubire este dezvoltarea iluziei ca sunt iubita, ca ma simt iubita. Cand sunt in iluzia de iubire cred ca sunt iubita dupa cate cadouri primesc, dupa cat de performanta sunt, dupa cate aprecieri primesc.

Cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica? Psihoterapie trauma de iubire

Complicatii

Splitarile si complicatiile simbiotice rezultate dintr-o trauma simbiotica nu pot fi depasite atata timp cat copilul este sau se simte inca dependent de parintii lui traumatizati. De aceea este sanatos ca parintii sa:

  • isi elaboreze traumele printr-un proces de psihoterapie trauma
  • sa-i lase copilului spatiul necesar pentru trairea propriilor sentimente.

Multi adulti care au crescut cu parinti traumatizati au dificultati in a intelege cauza dificultatilor cu care se confrunta. Strategiile lor de supravietuire sunt atat de puternice incat neaga durerea, abandonul, lipsa iubirii, frica de contact. E ca si cum in psihicul lor se afla un dusman care neaga, minimizeaza, refuza sa accepte ca mama /tata i-au facut rau.

Oamenii fixati intr-o trauma a iubirii continua sa caute mereu o mama ideala. Prieteniile si parteneriatele ulterioare ajung sub o mare presiune a asteptarilor. Cine nu a fost iubit de parinti nu poate primi de la altii. Chiar si intr-un parteneriat care dureaza de multi ani, nu reusesc sa se desprinda de sentimentul de a fi singuri. Pentru ei, universul iubirii consta cu precadere in relatii de codependenta, iluzii si suferinta.

Psihoterapie trauma de iubire

Ca adult, e nevoie sa recunosti ca proprii parinti sunt traumatizati si, din acest motiv, incapabili sa-ti acorde iubirea pe care ti-o doresti. Procesul de psihoterapie trauma de iubire este lung si dureros. Ai nevoie de suportul unui psihoterapeut cu care sa iti validezi experienta. Sa te conectezi cu lipsa a ceva bun pentru tine in relatia cu mama sau tata. Te ajuta sa iti recunosti strategiile care te tin deconectat de tine si vulnerabil la retraumatizare si chiar boala.

*

Daca vrei sa incepi un proces de psihoterapie individuala este nevoie sa faci o programare. Datele mele de contact si informatii despre tarife gasesti pe pagina Contact.

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Bibliografie:

Ruppert, F, (2019). Trauma, anxietate si iubire. Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa. Bucuresti: Editura Trei.

Sursa foto: https://hellogiggles.com/lifestyle/health-fitness/what-is-ocd/