Un articol despre neglijare emoțională: ce înseamnă, consecințele în viața adultă ale maternajului primit și cine poate fi o mamă bună.
Calitatea maternajului pe care îl primim de timpuriu ne modelează semnificativ dezvoltarea.
Sunt mulți factori care au impact asupra noastră, precum: legătura cu tatăl și alți adulți, mediul, dinamicile din familie, bolile, diferiți factori de stres. În ciuda acestor numeroși factori, impactul relației cu mama rămâne semnificativ.
O „mamă bună” are capacitatea de a forma legături afective. Lipsa mamei atente, grijulii, conectată cu sine, e un mare handicap, deoarece dobândim serioase deficiențe în structura psihică.
În cazul neglijării emoționale resimțim un gol, dificultate de conectare, singurătatea, dar nu putem recunoaște ce ni s-a întâmplat. Putem recunoaște ceea ce ne-a lipsit doar în măsura în care avem și experiențe diferite, de contact emoțional bun.
Psihoterapeuta Jasmin Lee Cori aduce informații relevante despre neglijarea emoțională într-un limbaj accesibil în cartea ei ”Mama, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale”, Ed. Trei. Vă recomand să-i citiți cartea dacș simțiti că rezonați sau sunteți curioși să cunoașteti mai mult.
Ce înseamnă neglijare emoțională?
Când părintele nu satisface nevoile rezonabile ale copilului ce țin de dezvoltarea sa emoțională și de conturarea unui sentiment sănătos al sinelui, vorbim de neglijare emoțională. Neglijarea emoțională este lipsa acțiunii. Interacțiunile lipsesc sau sunt prea puține. Lipsește conexiunea, apropierea fizică și emoțională, lipsește oglindirea și conținerea emoțională. În această absență, sentimentul de sine — „cine sunt” — este foarte perturbat.
Când nu primim un maternaj suficient, nu avem amintiri în care mama să fi fost apropiată de noi. De exemplu, nu ne amintim să fi fost ținuți în brațe, priviți cu iubire sau receptați la nivel afectiv. Nu ne amintim ca mama să ne accepte emoțiile ori să ne arate că îi pasă de trăirile noastre. De fapt, e un sentiment adânc de singurătate pe care îl retrăim. Adesea ne simțim îndepărtați, subapreciați sau ni se spune să ne simțim altfel decât ne simțim.
Poate că ne amintim cum mama ne pregătea masa ori era mai atentă când eram bolnavi, dar atingerile erau mai degrabă dure, automate, fără afecțiune. Creștem cu convingerea că am fost iubiți, dar fără a ne simți iubiți, mai ales dacă mama a făcut eforturi în direcția unor activități precum ședințele la școală, petrecerile de ziua de naștere sau pregătirea meselor.
Din păcate, în multe familii nu există aproape deloc un contact emoțional. Nu există conversații reale, ci doar un nivel minim de comunicare funcțională. Lipsesc acele discuții despre schimbările ce se produc și cum e fiecare afectat. Lipsește sprijinul și ghidajul atunci când copilul nu își poate tolera emoțiile ori se îndoiește de sine. Părinții nu au acces la vitalitatea lor pentru a participa la joaca copilului sau pentru a se bucura de micile succese ale acestuia. În schimb, există presiunea menținerii iluziei „familiei fericite”.
Consecințele neglijării emoționale
Când suntem mici, nu avem perspectiva necesară pentru a înțelege toți factorii externi care influențează comportamentul oamenilor. Nu avem conceptele și noțiunile unui adult. Dezvoltăm convingerea greșită că, atunci când suntem răniți, ignorați sau abandonați, e din cauza a ceva ce am făcut. Creștem cu credința că nu merităm, suntem răi sau imposibil de iubit. Sentimentul acesta nu este întotdeauna conștient, dar ne ghidează în viață.
În lipsa unei mame calde, nu ne simțim prezenți în relații sau capabili de conexiuni relaționale. Ne simțim deconectați, pierduți și dezrădăcinați, fără a avea un sentiment de apartenență. Deseori nu putem face parte dintr-o comunitate și nu ne putem conecta profund cu altcineva.
O altă consecință devine vizibilă atunci când observăm modul în care ne oferim nouă înșine maternaj și când recunoaștem același tipar trăit în relație cu mama.
Conștientizăm că nu știm cum să ne încurajăm sau să ne sprijinim pe noi înșine, că nu știm să fim răbdători și grijulii, că nu știm cum să ne luăm în considerare nevoile și limitele.
Putem să recunoaștem un tipar de dependență și agățare de orice și oricine pare că poate oferi o protecție și o siguranță de tip matern.
Din păcate, foamea de iubire și. dependenta ne poate determina să rămânem în relații abuzive sau nesatisfăcătoare .
În lipsa unui punct de reper interior legat de ce înseamnă să fii iubit, acceptăm orice sau, dimpotrivă, credem că e mai ușor fără relații și fără iubire.
Din foame după afectivitate putem dezvolta fixații asupra mâncării. Astfel, ne confruntăm cu tulburari serioase de comportament alimentar, inclusiv mâncatul compulsiv.
Cine poate fi „mama bună”?
Termenul „mamă bună” poate face referință la orice adult care preia un rol grijuliu, încurajator, protectiv. Putem include aici, în afara mamei biologice, mama adoptivă, mama vitregă, o bunică, o mătușă sau orice persoană care ne-a crescut. Chiar și un tată potrivit poate prelua acest rol. Și alți oameni din afara familiei pot contribui la satisfacerea anumitor nevoi ale unui copil: profesori, terapeuți, medici, mame ale prietenilor, vecini.
Pe măsură ce ne maturizăm și înțelegem că acel copil căruia i-au fost neglijate nevoile este în continuare în interiorul nostru, sarcina noastră e dublă: să ne vindecăm rănile și să descoperim cum să devenim „mame bune” pentru noi înșine.
Imagine: Neglijare emoțională, Daniela Dumitru
