Tag Archives: sedinte-cabinet

Tulburarea de deficit de atentie (ADD / ADHD) la adulti

Diagnostic ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie se defineste prin trei caracteristici majore, respectiv:

  1. Capacitate slaba de concentrare
  2. Control slab al impulsurilor
  3. Hiperactivitate

Cel mai adesea in familiile noastre nu este recunoscuta aceasta tulburare. Din acest motiv simptomele se rigidizeaza. Cu sprijin psihoterapeutic adecvat suntem capabili:

  • sa ne apropiem de noi insine cu blandete si compasiune
  • sa ne oferim un maternaj bun
  • sa ne maturizam psihic
  • reducem simpomele.

Descriere ADD / ADHD la adulti

Tulburarea se caracterizeaza printr-un tumult psihologic si comportamente specifice unor instante de copil, respectiv:

Comportamente

  • dificultati in a urmari firul unei conversatii, cu exceptia activitatilor de mare interes si motivatie (absenta mintii)
  • dificultati in a duce o idee la capat, de a ramane concentrati pe un subiect
  • dificultati de concentrare pe ceva ce ne intereseaza cu adevarat
  • neputinta de a urma instructiuni sau de reamintire a lor
  • slab control al impulsurilor (nerabdare), lipsa de discernamant, tendinte adictive, dependente
  • predilectia de lovire, de a scapa obiecte, de a nu observa prezenta oamenilor
  • dificultati de coordonare, mai ales in privinta controlului motor de finete
  • dificultati de a face ordine, de a aranja lucrurile, de a renunta la ceva inutil
  • neastampar, batai usoare cu degetele de la maini sau de la picioare, agitatia degetelor, roaderea unghiilor, muscatul interiorului gurii sau rosul unor obiecte mici, vorbit excesiv, condus cu viteza excesiva
  • dificultati de organizare a timpului, de estimare a timpului necesar pentru a finaliza o activitate, imaturitatea simtului timpului, intarzieri, promisiuni nerespectate, amanari (carti pe jumatate citite, cursuri incepute si abandonate, initiative de afaceri parasite, intentii si planuri neduse la bun sfarsit, lipsa consecventei), amanarea executarii unor activitati sau pregatirii acestora pana in ultimul moment.
  • dificultati de percepere a nevoilor din viitor, de percepere a conditiilor de care avem nevoie pentru a ne dezvolta in acord cu sine
  • opozitionism automat fata de reguli, regulamente, autoritate
  • dificultati de atingere a potentialului in termeni de auto-exprimare si auto-definire
  • dezechilibru intre constientizarea intelectuala si autocontrolul emotional si comportamental
  • dificultati in a recunoaste granitele interpersonale, diferenta dintre refuz si respingere, dificultati in a spune NU, in a accepta limite
  • tendinta de sabotare a relatiilor de atasament si a intimitatii emotionale, retragere
  • dificultati in a fi eu insami in contact cu celalalt, astfel incat ajungem fie sa renuntam la sine pentru a pastra relatia si a nu fi respinsi, fie sa iesim din relatie.

Trairi psihice

  • sentimente profunde, vechi de rusine, intarite de-a lungul vietii
  • permanenta neliniste, sentimente de urgenta, disperare de a avea imediat ceva dorit
  • deprimare pe fondul unei proaste pareri de sine si respect de sine scazut, existenta unui critic intern nemilos
  • sentimente de excludere, de neacceptare de sine, intarite in timp de asteptarile parintilor pentru rezultate mai bune si de dezamagirea si dezaprobarea acestora
  • sentimente de nedreptate
  • anxietate de singuratate si anxietate de abandon (frica de apropiere si intimitate care coexista cu dorinta disperata de afectiune si in acelasi timp cu frica de a nu fi respins)
  • deconectare emotionala, disociere
  • stare de spirit ce oscileaza rapid intre letargie, deprimare si agitatie
  • izbucniri de entuziasm maniacal, de irascibilitate si irationalitate
  • atenuarea pasiunii sexuale

Cauzele ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie este o consecinta a unor evenimente traumatizante cu caracter continuu in primii nostri ani de viata, precum:

  • conceperea, perioada de sarcina si, ulterior, ingrijirea in conditii de stres
  • relatiile stresante intre cei care ne ingrijesc
  • absenta emotionala /fizica a parintelui din cauza anxietatii, depresiei, tensiuni sau preocupari cu alte probleme
  • mediul de viata agitat in care crestem
  • sensibilitatile genetice pe care le avem.

Traind intr-un mediu relational stresant, psihicul ajunge sa fie coplesit. Aceasta coplesire duce la perturbarea dezvoltarii sanatoase a proceselor psihice si a mecanismelor de autoreglare (trauma psihica relationala).

La nivel neurologic, un adult cu ADD / ADHD se confrunta cu o lipsa de inhibitie in activitatea cortexului prefrontal. Creierul nu este capabil sa indeplineasca functiile de acordare de prioritati, selectie si inhibitie, fiind inundat de multiple franturi de date senzoriale, ganduri, sentimente si impulsuri.

Persoanele care dezvolta tulburarea de deficit de atentie sunt hipersensibile. Sistemul nervos reuseste sa inregistreze cele mai mici schimbari din mediul lor emotional. Corpul este ca un barometru care exprima stresul mediului in care traieste. Pe de alta parte, autoreglarea deficitara din cauza diminuarii functiei de inhibare a cortexului face posibila exagerarea trairilor emotionale. E benefic cand cei din jur, familia, nu critica sensibilitatea si nu se raporteaza la ea ca la un defect, ci isi indreapta atentia catre diminuarea tensiunilor din relatii si creaza conditii pentru un tipar de atasament sigur.

Dependentele

Stresul emotional in care crestem ne afecteaza nivelurile normale ale substantelor chimice produse de creier. La nivel neurochimic, oamenii cu ADD / ADHD par sa aiba un deficit de dopamina, substanta chimica care influenteaza memoria, concentrarea, invatarea si care e responsabila de sistemul recompensei si motivatiei. Existenta acestui dezechilibru chimic ne predispune la dependenta de acele comportamente care cresc nivelurile dopaminei.

Indiferent de comportamentul sau substata de care suntem dependenti, tratamentul ADD / ADHD implica acceptarea dependentei si luarea masurilor necesare pentru oprirea ei. Poate fi vorba de dependenta de alimente, de computer, de cumparaturi, de munca, de substante, etc.

Psihoterapia ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie exprima felul in care adultul incearca sa faca fata problemelor nerezolvate din copilarie, perturbarii mecanismelor psihice de auto-reglare. Vindecarea este un proces de crestere si maturizare, de a deveni intreg. Datorita faptului ca psihicul manifesta plasticitate si flexibilitate, indiferent de varsta pe care o avem, putem reporni dezvoltarea psihica personala.

Este nevoie de un proces de psihoterapie centrata pe trauma psihica, pe reconectare cu latura emotionala si cu partile psihice respinse. Putem folosi modele specifice in lucrul cu trauma, respectiv NARM sau Metoda Intentiei,

In procesul de psihoterapie individuala, in raport cu ritmul propriu, persoana dobandeste treptat abilitati precum:

  • recunoaste criticul interior cand face un comentariu critic impotriva sa
  • identifica emotiile si le accepta
  • are constiinta comportamentelor dependente si ia masuri pentru a le opri
  • face diferenta dintre a se distrage emotiilor, apeland la disociere sau comportamente adictive, si a sta cu emotiile sale si a le accepta
  • recunoaste cand comportamentul sau nu este in acord cu obiectivul personal stabilit
  • recunoaste cand se afla in instante de copil si face diferenta intre ele si cele de adult
  • se conecteaza cu suferinta, cu emotiile dureroase, cu frica coplesitoare
  • creste capacitatea de acceptare si intelegere de sine
  • creste capacitatea de a actiona in acord cu sine
  • creste capacitatea de a fi concomitent in contact cu sine si cu alti oameni.

*

Dacă simți că e momentul să faci o schimbare, programează o ședință chiar acum.

Programeaza sedinta

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Contactează-mă pe WhatsApp
Bibliografie:

Mate, G. 2019. Minti Imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Bucuresti: Editura Herald.

Ilustratie: Daniela Dumitru, psihoterapeut

Furia – un reper sănătos sau o emoție distructivă?

Ce este furia, de unde vine, ce înseamnă autocontrolul și gestionarea furiei?

Pentru a înțelege furia, avem nevoie să clarificăm diferența dintre furia sănătoasă, furia reprimată și furia distructivă, toxică.

Furia sănătoasă

Deși poate fi trăită ca neplăcută sau incomodă, furia are un scop important. Ea ne informează despre noi înșine și despre modul în care mediul sau ceilalți ne afectează. Nu ne enervăm pe lucruri care nu au legătură cu viața, obiectivele sau dorințele noastre.

Funcția furiei este de a ne determina să ne apărăm atunci când suntem atacați sau răniți. Când simțim furie, corpul ne transmite că anumite nevoi relaționale sunt nesatisfăcute sau granițele-psihice ne sunt încălcate sau că obiectivele noastre sunt blocate de altcineva.

Furia semnalează lipsa de răspuns adecvat din partea celuilalt față de o nevoie relațională:

  • când nevoile vitale nu sunt întâmpinate. Pentru copil, nevoia de a fi împreună este esențială. Dacă nu primește siguranță, predictibilitate, conectare emoțională, înțelegere, apartenență, contact corporal și vizual, susținere etc., sistemul nervos percepe pericol. Se activează furia și răspunsul de luptă pentru supraviețuire.
  • când nevoia de limite nu este respectată. Când nevoia de autonomie nu este respectată. Dacă voința proprie și limitele nu sunt luate în considerare, reacția sănătoasă este furia. Când nu ai spațiu să spui „NU” și acesta nu este respectat, corpul percepe pericol.
  • când celălalt nu își asumă responsabilitatea pentru procesul său intern, deciziile și acțiunile sale și o plasează asupra ta.
  • când identitatea ta nu este văzută sau recunoscută.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să recunoaștem ce ne provoacă furia și să avem grijă de nevoile noastre.

Istoricul traumatic și furia

Un istoric traumatic, în special traumele de dezvoltare trăite în relații de abuz și/sau neglijare, poate face ca furia să fie intensă și greu de conținut.

Dacă furia copilului nu este acceptată ca reacție sănătoasă la o situație anormală, copilul învață să o suprime pentru a nu pierde relația de atașament.

Astfel, la maturitate, poate continua să caute persoane indisponibile emoțional, să își suprime inconștient furia și să repete tiparul frustrării.

Furia nu e trăită ca o furie sănătoasă care oferă protecție. În locul ei, apar durerea, neputința, copleșirea sau comportamentele pasiv-agresive și atacurile distructive.

Furia reprimată

Când protestul copilului este ignorat sau pedepsit, iar situațiile nesănătoase sunt „normalizate”, apar strategii de supraviețuire:

  • renunțarea la propria voință și pierderea controlului asupra vieții personale
  • dificultăți în a stabili limite
  • perfecționism excesiv
  • reprimarea furiei la nivel fizic (tensiune în maxilar, dureri cervicale, de cap, boli)
  • întoarcerea furiei împotriva propriei persoane (autoagresiune, ură de sine)
  • dezvoltarea unui Critic Intern sever.

Furia distructivă, toxică

Când trauma de dezvoltare a fost prezentă mult timp, furia actuală devine frecventă, intensă și greu de controlat.

Persoana de atașament din trecut nu a răspuns potrivit nevoilor de relație ale copilului și, pe de altă parte, el a depins exclusiv de acea persoană. Pentru că în relația timpurie nu a fost soluție, în prezent psihicul nu are altă soluție.

Trăirile reprimate (frica, neputința, vulnerabilitatea) sunt clivate, iar apropierea de aceste emoții activează adesea furia ca mecanism de apărare. Această furie se exprimă adesea agresiv, prin țipete, reproșuri, tăceri îndelungate sau comportamente impulsive. Sau pasiv, prin ironie, înțepături, priviri de sus etc. Pe termen scurt poate da senzația de „eliberare”, dar pe termen lung deteriorează relațiile și starea personală.

De aceea, în prezent, posibil să încerci să schimbi persoanele de atașament. Sau să intri în luptă cu celălalt, fără soluție, dar să te simți epuizat.

Din cauza rănirii profunde, furia tinde să fie frecventă, intensă, greu de controlat. Dar în felul acesta devine o forță care face rău.

Autocontrolul furiei

Autocontrolul poate părea dificil, mai ales dacă există un istoric traumatic. Totuși, ascultând mesajele furiei și conectându-ne la nevoile de dedesubt, putem recăpăta controlul asupra reacțiilor.

Strategii utile:

  • exerciții de respirație și calmare
  • conectarea cu o persoană de sprijin
  • mișcarea corpului
  • exprimarea prin artă
  • lovirea unei perne, țipatul într-o pernă, ruperea unor hârtii

Cu practică, putem rămâne în contact cu furia fără să ne copleșească.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Gestionarea furiei

Autocontrolul singur nu este suficient.

Gestionarea furiei într-un proces de psihoterapie individuală ne permite conectarea cu emoțiile „ascunse”. Poate fi despre furie sănătoasă, frică, singurătate, durere, lipsa conectării emoționale cu mama sau o figură de atașament. Poate fi despre neglijare, abandon, despre pierderi semnificative.

Gestionarea furiei presupune un proces profund de reconectare care ne ajută să deblocăm resurse importante. Găsim răspunsuri adecvate în loc să recurgem la reacții automate.

De asemenea, putem avea tabuuri despre furie, ceea ce împiedică răspunsul natural de luptă sau fugă în situații de pericol. Într-un proces de psihoterapie a traumei dobândim claritate cu privire la interdicțiile care ne fac să ne blocăm furia.

Psihoterapeutul sprijină auto-reglarea. Te ajută să ai claritate asupra situațiilor în care nu ai putut fi în control, iar limitele au fost abuzate. Te ajută să devii conștient de furia suprimată și de cauzele suprimării ei. Poate că urmezi un model de suprimare a furiei și sacrificiu de sine pentru a crea imaginea unui om bun, iubitor. Sau percepi un pericol foarte mare dacă te exprimi.

Un obiectiv important în reglare îl constituie deblocarea furiei sănătoase suprimate și exprimarea asertivității. Această mișcare te ajută să îți recuperezi vitalitatea. Să îți crești capacitatea de a pune limite sănătoase, fără teama că rănești.

Creșterea clarității în ce privește mesajul furiei ne crește capacitatea de a o conține și gestiona.

Pentru a lucra cu mine îmi poți scrie ce ai nevoie și putem stabili împreună când să ne vedem. Apasă butonul de mai jos și scrie-mi. Voi primi mesajul tău.

Contacteaza psihoterapeut

Furia, Ilustratie de Daniela Dumitru, lucrare selectata la expozitia de arta Tete-a-Tete Shadows of the Collective.

Nevoi relationale de baza. Tipare disfunctionale

Un articol despre nevoi relationale de baza: nevoia de a fi impreuna si nevoia de a fi separat; iubire sanatoasa; iubirea ca iluzie; tipare relationale disfunctionale.

Nevoi relationale de baza

Suntem fiinte sociale, avem nevoie de oameni si oamenii au nevoie de noi. Indiferent in ce etapa de viata suntem, avem o nevoie sanatoasa sa ne simtim impreuna cu ceilalti, sa simtim ca apartinem cuiva, ca celalalt ne vede, ne apreciaza, se bucura de prezenta noastra. Totodata, avem nevoia sanatoasa de a fi separat de altul, de a avea identitatea noastra, de a fi liberi, de a ne exprimam vointa, de a lua decizii pe cont propriu.

Este un proces continu prin care tindem sa fim impreuna cu ceilalti, dar si separat, sa ne largim cercurile carora vrem sa le apartinem si totodata sa dorim sa ne exprimam autonomia.

Daca pentru a ne simti impreuna avem nevoie de cineva care sa ne implineasca aceasta nevoie, pentru a ne simti separat, avem nevoie ca celalalt sa ne accepte, sa ne inteleaga si sa ne sprijine in acest sens.

Tipuri de nevoi relationale

Dupa Franz Ruppert si Diana Vasile, nevoile relationale sunt:

                    De simbioza                        De autonomie
– hrana, caldura, ingrijire
– contact corporal, contact cu ochii
– a fi cautat
– a fi sustinut fizic
– a fi sustinut in invatare si cunoasterea de sine si a mediului
– nevoia de reglaj prin reglajul corpului matern, de a ne lega exclusiv de mama
– nevoia de a apartine
– nevoia de stabilitate, de predictibilitate
– de a fi bine primit,
– de a fi vazut ca unic
– de a fi valorizat
– de a fi inteles (sa primesc un raspuns adecvat cu mesajul transmis)
– de a fi ghidat  		– de a ne exprima
– de a ne juca
– de a explora si a fi curiosi
– de a fi liber, neingradit
– de a ne baza pe corpul propriu
– de a fi singur
– de a ne descurca singur, pe cont propriu
– de a ne raporta la propria persoana
– de a decide pe cont propriu,
– de a spune NU
– de a spune STOP
– de a fi stapan pe sine
– de a ne autoregla
Tabelul nevoilor relationale

Iubire sanatoasa

Prima legatura o formam cu mama, inca de la conceptia noastra. Cu cat mama este mai conectata cu ea insasi, cu atat ea este mai disponibila sa recunoasca nevoile relationale ale copilului si sa vina potrivit in intimpinarea lor.

In literatura de specialitate le intalnim sub denumirea de nevoi relationale de simbioza, respectiv de autonomie 1. Eu le-as numi nevoi de iubire sanatoasa.

A fi intr-o relatie sanatoasa cu cineva inseamna sa te simti in siguranta cu acea persoana. Impulsurile de agresivitate si de anxietate sunt temperate si persoanele se adapteaza una la cealalta intr-un mod armonios. De exemplu, ca bebelusi, avem nevoie de contactul corporal cu mama. Avem nevoie de caldura corpului ei, de vocea ei linistita si de privirea ei blanda. In felul acesta primim confortul psihic de care avem nevoie. Ne putem relaxa. Fara aceasta atingere, fara blandetea aceasta, simtim un mare disconfort psihic, simtim stres si suntem neputinciosi in a face ceva.

Un bebelus nu se poate delimita de mama lui, fiind deschis la tot ceea ce vine dinspre ea. El primeste toate dispozitiile ei afective. El are nevoie sa simta iubirea mamei pentru el, sa se simta primit de ea cu bucurie, sa nu fie inlocuit cu altul. Astfel el se va simti unic, acceptat, vazut.

In mod natural copilul are impulsuri sanatoase in a-si exprima nevoile si protesteaza atunci cand acestea nu sunt satisfacute. El nu are nevoie sa fie educat in ce priveste nevoile lui.

Iubirea ca iluzie (strategie de supravietuire)

Cand in mod repetat persoana de ingrijire nu lasa spatiu copilului de a se exprima, nu este disponibila emotional, nu isi asuma vina pentru felul in care raneste, rusineaza, nu admite sentimentele copilului (furia, supararea), nu ii permite sa isi exprime autonomia, copilul invata ca ceea ce face el nu e bun. Si, mai rau, ca el nu e bun. Invata ca trebuie sa fie altfel, nenantural, si invata sa nu isi recunoasca nevoile aceastea bune, sa nu se asculte.

Chiar si asa, neglijate, ranite, nevoile noastre relationale continua sa existe. Ele nu dispar doar pentru ca am invatat sa le neglijam.

In prezent ele continua sa existe, doar ca nu stim cum sa gestionam ceea ce simtim. De exemplu, nu stim ce sa facem cu frustrarea pe care o simtim, ca urmare a ranirii nevoilor noastre. Nu stim ce sa facem cu disconfortul de a nu fi noi insine. Cu cat mai de timpuriu nevoile relationale sunt ranite, cu atat psihicul e mai coplesit. Astfel de experiente sunt foarte stresante, pana la traumatizante.

Strategii de supravietuire

Pentru a face fata sentimentelor de neputinta, de parasire, de respingere, rusine, si de lipsa de iubire, copilul isi dezvolta ca strategie de supravietuire iluziile sale de iubire. El poate crede ca daca iubeste si se face demn de a fi iubit, va atrage dragostea parintilor.

De exemplu, in ciuda nevoii de baza de contact corporal, vedem copii care nu doresc acest fel de contact. Ei nu l-au primit suficient sau a fost un contact dureros. Sau poate ca observam copii care, in ciuda nevoii sanatoase de contact cu ochii, au dificultati sa se lase priviti. Ii vedem cu privirea plecata sau uitandu-se in alta directie. Se intampla in acest fel cand aceasta nevoie a fost ranita (copilul a intalnit dispret, dezgust, furie din partea parintelui).

Cand parintele isi impune vointa sa excesiv, controleaza copilul, acesta fie se supune, fie reactioneaza. Totusi, copilul incearca sa isi apere vointa sanatoasa, din nevoia sanatoasa de a isi exprima autonomia, exercitand o forta impotriva fortei parintelui. Asa apare revolta (opozitionismul). Din pacate forma aceasta de reactie se intoarce chiar impotriva interesului copilului. El se opune pentru ca se simte in pericolul de pierdere a identitatii sale, dar reactiile lui nu mai tin cont de ceea ce i-ar putea face bine.

strategii de supravietuire cabinet psihoterapie
strategii de supravietuire cabinet psihoterapie

Felul in care ne-au fost recunoscute aceste nevoi relationale de baza sau, dimpotriva, au fost invalidate si modul in care ne-am adaptat la mediul de ingrijire, ne-a modelat identitatea.

Nevoi relationale reprimate. Tipare relationale disfunctionale

Relatiile noastre ca adulti sunt marcate de relatiile noastre timpurii. Simbioza pe care o formam cu mama, cu tata, frati, rude, modul in care ne adaptam in aceste relatii de-a lungul timpului, determina simbioza pe care o vom forma in viitoarele relatii. Ceea ce aducem in relatia cu celalalt are la baza felul in care ne-am modelat in familia de origine.

Adaptarea la un mediu distructiv presupune :

  • ne reprimam adesea furia sanatoasa pentru ca nu avem voie, nu e posibil sa exprimam trairile acestea, nu exista cineva care sa ne contina astfel de emotii. Uneori furia acumulata in timp, e eliberata, dar e directionata impotriva unei persoane, mai slabe. Sau e eliberata in totalitate impotriva unei persoane careia nu i se mai recunoaste nici o latura pozitiva. Furia creste in intensitate, brusc, si persoana isi poate pierde cumpatul.
  • ne reprimam durerea astfel incat aceasta poate iesi din zona noastra constienta. In acelasi timp nu putem sa acceptam si negam ca provocam rau unei alte persoane.
  • desi frica este omniprezenta, o negam. Stabilim tabuuri, interzicem anumite teme, in iluzia ca astfel nu cream mai multa frica, furie, rusine, durere.
Nevoia de a fi impreuna ranita

Un copil care nu primeste conectarea emotionala, corporala, din partea mamei, are un nivel al stresului emotional ridicat si, din aceasta cauza, el se mentine la distanta de ea. Poate ca se desprinde mai repede de parintii lui fata de alti copii, pare independent, insa in realitate are dificultati in a primi ajutor de la ceilaltii. Ii este frica sa nu fie acaparat si incarcat cu trairile celorlalti. Singuratatea este dureroasa, dar cu cat distanta interpersonala se micsoreaza cu atat se simte mai inconfortabil. In incercarea de a forma relatii, se confrunta cu iubiri imposibile, relatii la distanta, relatii fragile, iar nevoia de a fi impreuna ramane clivata, reprimata si nesatisfacuta.

Nevoia de a fi separat ranita

Cand, in mod constant, am fost modelati de parinti pentru a fi ceea ce ei aveau nevoie, intram in relatii cu dorinta de a face pe plac partenerului si cu o mare temere sa nu gresim. Nu putem fi noi insine pentru ca nu stim cum, nu am fost antrenati pentru a fi noi insine. Nu indraznim sa ne dezvaluim, sa spunem ce gandim, nu indraznim sa spunem nu. A fi impreuna devine o fuziune, in care unul e mai degraba extensia celuilalt, iar varianta de a fi separat de celalalt nu exista sau e foarte greu de realizat. Sentimentul e de inabusire. Ne este mai la indemana sa reactionam din datorie sau, in diferite circumstante, sa ne revoltam.

Concluzii

Este firesc sa ne dezvoltam, indiferent ce experiente am avut in trecut. Si este responsabilitatea noastra sa ne uitam catre noi si sa identificam ce nevoi relationale avem. Sa ne punem intrebari. Ce punem de fapt pe firul conexiunii cu celalalt ? Ce primim? Avem un sentiment de dezechilibru? Suntem autentici? Toleram apropierea? Toleram separarea?

Un proces de psihoterapie individuala ne ofera acel cadru sigur in care sa putem dezvolta capacitatile pe care a trebuit sa le reprimam.

Te confrunti cu dificultati in relatiile tale? Simti ca te-ai blocat și ai nevoie de sprijin? Îmi poti scrie cu ce te cofrunti .

Contactează psihoterapeut
Contactează-mă pe WhatsApp

1 Vezi Franz Ruppert, Simbioza si Autonomie .