Tag Archives: voce-personala

Vocea personală este expresia autenticității noastre și capacitatea de a ne comunica nevoile, valorile și adevărul interior cu claritate și respect. Aceasta este adesea redusă la tăcere de diferite mecanisme de supraviețuire și de adaptare în relațiile noastre. Recuperarea vocii personale este un act de maturitate emoțională. Aici explorăm cum putem trece de la autoanulare la o prezență asertivă în propria viață

De ce nu mă pot juca ca adult? Ce să fac?

Mulți adulți ajung să își spună „Nu mă pot juca ca adult.” Ei nu pot să se relaxeze fără un scop. Nu știu să facă ceva doar pentru plăcere. Nu se pot juca cu copiii lor. Orice activitate trebuie să fie utilă, productivă sau orientată spre performanță.

Dacă te regăsești în această experiență, este important să știi că dificultatea de a te juca nu este un defect. Nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine. De multe ori, ea are rădăcini relaționale profunde.

Incapacitatea de a te juca la vârsta adultă este adesea o formă de hiper-responsabilizare, apărută ca mecanism de supraviețuire în urma unei traume de dezvoltare. Atunci când mediul timpuriu nu a oferit siguranță, sistemul nervos rămâne blocat în modul de alertă și privește relaxarea ca pe un risc.

Joaca presupune siguranță.

Un copil se joacă liber atunci când:

  • se simte protejat,
  • are un adult disponibil emoțional,
  • nu trebuie să fie responsabil pentru starea altora,
  • nu trăiește într-un mediu tensionat sau imprevizibil.

Când aceste condiții lipsesc, copilul nu se mai poate juca spontan. Se adaptează. Devine atent, responsabil, organizat.

În astfel de contexte, joaca nu dispare pentru că nu există dorință, ci pentru că nu este sigură.

La maturitate, această organizare interioară rămâne activă. Iar senzația „nu mă pot juca ca adult” reflectă adesea un sistem psihic care a învățat să supraviețuiască, nu să se relaxeze.

Ce se activează când încerc să mă joc ca adult

Când un adult încearcă să încetinească și să facă ceva doar pentru plăcere, cu sine sau cu copiii, pot apărea reacții precum:

  • neliniște inexplicabilă
  • vinovăție
  • senzația că pierde timpul
  • teama că „dacă mă opresc, pierd controlul”.

Pentru multe persoane, munca și funcționarea au devenit echivalentul siguranței. A fi productiv a însemnat a fi acceptat. În acest context, joaca pare inutilă sau chiar periculoasă.

Astfel, „nu mă pot juca ca adult” nu este o alegere conștientă, ci rezultatul unei adaptări vechi.

Spontaneitatea dispare atunci când criticul interior ne judecă fiecare gest. Redescoperirea jocului înseamnă și îmblânzirea acestei voci critice.

Când apare dorința de joacă la adult

Interesant este că dorința de joacă apare adesea abia când viața devine mai stabilă.

Când nu mai este nevoie de supraviețuire continuă, psihicul începe să caute bucurie, spontaneitate, creativitate.

Însă odată cu această dorință poate apărea și tristețea. Tristețea pentru copilul care nu a avut spațiu să se joace. Pentru perioada în care responsabilitatea a venit prea devreme.

De aceea, procesul prin care un adult învață să se joace nu este întotdeauna exuberant. Uneori este delicat, lent și poate conține și doliu.

Ce nu înseamnă să te joci ca adult

A te juca ca adult nu înseamnă:

  • să transformi joaca într-un nou proiect,
  • să performezi creativ,
  • să monetizezi hobby-uri,
  • să devii „mai interesant”.

Joaca autentică nu are scop utilitar. Ea există pentru experiență, nu pentru rezultat.

Pentru un psihic obișnuit să fie productiv permanent, acest lucru poate fi dificil de tolerat.

Când „nu mă pot juca ca adult” este un simptom

Blocajul de a te juca poate fi un indicator al unei istorii de:

În psihoterapie, procesul nu presupune „învățarea jocului” ca tehnică, ci reconstruirea unui spațiu intern de siguranță. Joaca apare natural atunci când sistemul nervos începe să se simtă în siguranță. Joaca nu poate fi forțată.

De la ”nu mă pot juca ca adult” la vitalitate

Uneori primul pas nu este să te joci, ci să observi că nu poți. Să vezi ce apare când încerci să stai fără scop. Să observi tensiunea, vocea critică, graba de a face ceva util.

Recunoașterea faptului „nu mă pot juca ca adult” poate fi începutul unei relații mai blânde cu propria istorie.

Dacă dificultatea de a te relaxa, de a simți bucurie sau de a face lucruri fără scop util îți este familiară, explorarea acestor teme într-un cadru psihoterapeutic poate aduce claritate și siguranță interioară. Într-un cadru sigur, fără presiune și fără evaluare, joaca poate reapărea natural.

Dacă te regăsești în această descriere și simți că relaxarea este o luptă, psihoterapia centrată pe traumă te poate ajuta. Procesul terapeutic vizează transformarea mediului interior dintr-unul critic într-unul securizant, permițând vocii tale personale să se exprime liber prin joc și creativitate.

Îmi poți scrie direct

Contactează-mă pe WhatsApp

Ilustrație de Daniela Dumitru

Atasament sexualizat: legătura afectivă fuzionează cu sexualitatea

Atasament sexualizat. Ce este și cum apare

Atunci când un copil crește într-un mediu lipsit de afecțiune, siguranță și căldură emoțională, el caută disperat o formă de apropiere — oricare ar fi ea.

Dacă, pe acest fond de deprivare, unul dintre părinți (sau o altă figură de atașament) aduce o formă de stimulare sexuală, psihicul copilului este pus într-o situație imposibilă.

Pentru un copil, o formă de stimulare nepotrivită poate fi confundată cu iubirea. Așa se formează ceea ce numim atasament sexualizat.

Floyd Godfrey, PhD, definește atașamentele sexualizate ca o fuziune complexă între impulsurile sexuale și cele emoționale, creând un model care duce adesea la confuzie și suferință.

Atașamentul sexualizat e o adaptare a copilului care, în lipsa afecțiunii emoționale sigure, ajunge să echivaleze stimularea sexuală cu iubirea și grija.

Pentru copil, acea stimulare vine de la persoana de care depinde pentru supraviețuirea sa emoțională.

Pentru copil, adultul este și sursă de supraviețuire, și sursă de traumă

El nu are maturitatea de a distinge între iubire, atenție și sexualitate. Corpul lui se simte plăcut.  În mintea lui se creează o asociere profundă între afecțiune și sexualitate. O legătură care, mai târziu, va influența modul în care se raportează la relații.

Pe scurt, copilul asociază apropierea cu sexualitatea. Starea de bine în relația cu figura de atașament este legată de sexualitate. El înternalizează că, pentru a primi apropiere, trebuie să ofere sexualitate — nu neapărat conștient, ci ca o strategie veche, formată pentru a supraviețui emoțional.

Când corpul învață că sexul înseamnă legătură

Un copil care trăiește o deprivare emoțională profundă caută instinctiv contact, privire, atingere. Dacă acel contact vine din partea unui adult care îl atinge cu erotism — chiar și fără a atinge zone erogene — copilul trăiește o confuzie intensă.

Corpul lui se activează, iar psihicul asociază acea stare intensă cu iubirea și apropierea. În absența unei protecții și a unei relații sigure, stimularea sexuală devine pentru copil singurul mod de a se simți „văzut” și „iubit”.

Astfel, sexualitatea nu se dezvoltă firesc, ci se amestecă cu nevoia de atașament.

Cum se manifestă un atasament sexualizat la adult

Adulții care au trăit o astfel de confuzie pot ajunge, fără să își dea seama, să sexualizeze inconștient relațiile apropiate.

Când simt conexiune, acceptare sau afecțiune, se poate activa reflexul vechi: „Pentru a fi iubit, trebuie să ofer sex.”

Practic apare o activare automată a energiei erotice în momenul în care apare o posibilitate de apropiere umană.

Nu e vorba despre o dorință sexuală reală sau de o atracție autentică. Ci e despre un reflex al sistemului nervos, o strategie inconștientă de atașament— în care corpul a învățat că erotismul aduce atenție și contact.

Uneori, acești adulți pot fi seducători pentru a fi plăcuți. Sau pot oferi sexualitate fără a se putea bucura cu adevărat de ea. Oferă pentru a nu fi abandonați.

Sau pot interpreta gesturile prietenoase ca semne erotice.

Granițele psihice sunt confuze, deoarece nevoia de proximitate și siguranță este căutată eronat prin intermediul sexualizării relației.

De exemplu, într-o prietenie sau într-o relație în care cineva oferă grijă și atenție, persoana poate simți — fără să vrea — o atracție sexuală sau nevoia de a seduce, chiar dacă nu își dorește un partener romantic.

Paradoxal, în relațiile profunde, unde există posibilitatea unei legături autentice, persoana poate fugi de intimitate.

Sexualitatea se poate activa acolo unde există distanță și control, dar se blochează acolo unde apare apropierea și vulnerabilitatea. În ambele cazuri, relația cu corpul și cu intimitatea rămâne plină de rușine și ambivalență.

Diferența între sexualizarea atașamentului și comportamentul sexual efectiv

Un atasament sexualizat nu înseamnă neapărat comportament sexual.

Este, adesea, un tipar psihologic inconștient:

Sexualitatea devine modul prin care persoana caută afecțiune, aprobare sau conexiune, nu expresia unei dorințe sexuale reale.

Poate fi vorba doar despre gesturi, atitudini sau sentimente sexualizate care apar automat în relațiile cu ceilalți — chiar dacă nu există contact sexual.

Corpul care spune povestea

Oamenii își poartă în corp amintirile experiențelor lor timpurii, chiar dacă nu au amintiri clare. Uneori, corpul „vorbește” prin simptome: dureri cronice, tensiuni, blocaje sau boli.

Ca și cum trupul ar purta amintirea unei dureri vechi, dar și a unei nevoi neîmplinite de iubire.

De exemplu, într-o ședință cu Metoda Intenției, o femeie descria cum, corpul ei „voia să se facă mic, ca un câine plouat și bătut”. În același timp, simțea o activare sexuală venită din reflexul vechi al apropierii cu o figură de atașament. Acea senzație paradoxală arată cât de adânc se pot încurca în corp durerea, neputința, singurătatea și erotismul

Cum afectează relațiile un atasament sexualizat

Persoanele cu atasament sexualizat se confruntă adesea cu confuzie între intimitatea emoțională și cea sexuală. Această confuzie generează anxietate, suferință, dificultăți în construirea relațiilor sănătoase sau o nevoie constantă de validare prin sexualitate.

Un astfel de tipar afectează alegerea partenerilor sau dinamica puterii în relații:

​Alegerea partenerilor indisponibili:

Persoana poate fi atrasă inconștient de parteneri emoțional indisponibili sau distanți, deoarece aceștia recreează distanța din copilărie, unde sexualizarea era singura modalitate de a obține „apropiere” (o apropiere falsă, condiționată).

​Dinamica de putere/control:

Uneori, persoanele cu atasament sexualizat pot folosi, inconștient, sexualitatea ca instrument de control sau manipulare într-o relație. Ei cred că aceasta este singura monedă de schimb valoroasă pentru a obține afecțiune și siguranță.

Vindecarea atașamentului sexualizat

În terapie, corpul și emoțiile pot fi ascultate cu blândețe. Partea care a învățat că sexul înseamnă legatura afectivă are nevoie să descopere, treptat, că iubirea adevărată este sigură, caldă și nu cere nimic în schimb.

Când durerea poate fi simțită și ținută cu empatie, rușinea începe să se dizolve.

Atașamentul devine mai limpede, iar atingerea poate redeveni expresia unei legături vii — nu o repetițe a trecutului.

Terapia bazată pe atașament și abordările informate despre traume pot fi de mare ajutor. Ele oferă un spațiu sigur în care persoana poate explora tiparele sale relaționale, poate înțelege originile comportamentelor sexualizate și poate învăța modalități mai sănătoase de a-și împlini nevoile emoționale.

Procesul de vindecare nu înseamnă să negăm sexualitatea, ci să o eliberăm de încurcătura din trecut.

Într-un proces de psihoterapie, persoana poate descoperi cum apropierea emoțională și afecțiunea nu trebuie „câștigate” prin sexualitate — că pot exista separat, în siguranță, și se pot întâlni natural, fără teamă.

În timp, sexualitatea își poate recăpăta sensul firesc: o expresie a plăcerii, a vitalității și a iubirii — nu un mijloc de a fi acceptat, dorit sau de a împlini orice altă nevoie relațională.

Dacă simți că ai nevoie de ajutor, îmi poți scrie direct.

Contactează-mă pe WhatsApp

Ilustrație de Daniela Dumitru

Menopauza și identitatea feminină. Impactul psihologic al menopauzei

Menopauza nu începe brusc. Se strecoară încet. Energia nu mai e aceeași, dispoziția fluctuează, corpul te surprinde.

Poți să ai 55 sau 45 de ani sau mai puțin și totuși să te trezești că nu mai știi cine ești.

Nu pentru că ai uitat. Ci pentru că tot ce știai despre tine nu mai funcționează la fel.

Eu însămi am încercat să gestionez simptomele menopauzei și să îmi susțin sănătatea generală. Am modificat dieta, am introdus suplimente, fac sport. Toate ajută, atenuează efectele, susțin corpul și echilibrul hormonal. Din păcate, nu doar așa se opresc problemele generate de menopauză. Pentru că menopauza poate crește riscul de osteoporoză, cel cardiovascular, sindrom genito-urinar și atrofie vaginală.

Dar, mai mult, există o dimensiune subtilă, adesea ignorată, despre care vreau să scriu aici: impactul menopauzei asupra stării psihice și identității feminine.

Cine sunt eu acum la menopauza?

Menopauza nu e doar un proces biologic. Când o privim din perspectivă psihologică descoperim că femeia poate fi copleșită de stres, anxietate, depresie, confuzie identitară.

Modificările de dispoziție, anxietatea și confuzia identitară apar pe măsură ce depășim faza de curiozitate din perimenopauză. „E o stare temporară și îmi revine ciclul?” sau „Oare se instalează menopauza?” Le resimțim intens atunci când ne confruntăm cu impactul real al menopauzei asupra organismului.

Simptomele specifice menopauzei – dezechilibre hormonale, bufeuri, insomnii, uscăciune vaginală, scăderea libidoului, balonare, crampe musculare, dureri articulare, oboseală, amețeli, schimbări de dispoziție – generează toate aceste stări la nivel psihic.

În același timp, toate aceste stări generează un nou stres, panică, deprimare, deconectare.

De exemplu, dacă intrăm cu o sănătate bună în perimenopauză, ne vom simți sănătatea amenințată. Pentru că simțim că pierdem controlul asupra propriului corp și chiar coerența eului nostru.

Starea de rău resimțită pe perioade lungi, agravarea simptomelor menopauzei, ne deprimă.

Deși e o schimbare fiziologică naturală, menopauza se simte ca o deteriorare a vitalității și vine cu o zdruncinare a înțelegerii de sine. Ne putem simți deconectate de sine, cu un gol interior. Ca și cum am fi străine de noi înșine.

Nu ești defectă, ești în schimbare

Menopauza, mai mult decât simptomele, este și o confruntare cu propria feminitate. Cu cine ne-am identificat toată viața. Ne pune în situația de a ne redefini feminitatea pentru a ne trăi următorii ani cu sens. Fiecare întrebare pe care ne-o punem sau fiecare stare pe care o resimțim cere un răspuns personal.

De mici, știm ce înseamnă „feminitatea”: tinerețe, frumusețe, fertilitate. Roluri de mamă, parteneră, profesionistă. Creștem cu aceste repere. Ne străduim să le ducem la capăt.

Dar menopauza le zdruncină. Corpul nu mai arată la fel. Fertilitatea se încheie. Copiii cresc. Energia scade. Ritmul se schimbă.

Și atunci ce mai știm despre noi înșine?

Ce facem cu corpurile noastre care ne par străine? Ce facem cu sufletul nostru?

Adevărul e că nu suntem pregătite pentru menopauză. Suntem „pregătite” să credem că menopauza nu va însemna mare lucru. „Să așteptăm să treacă.” Sunt multe femei care ignoră, suferă în tăcere sau se prefac că totul e normal.

Din păcate, în ciuda unei pregătiri de specialitate temeinice, mulți medici nu sprijină femeia aflată la menopauză. Ei tratează simptomele separat, nu ca simptome ale tulburării menopauzei. Această lipsă de adresare corectă, asociată cu lipsa empatiei și a compasiunii, accentuează izolarea, rușinarea și nesiguranța femeii.

Privită prin prisma procesului biologic, menopauza poate părea sinonimă cu bătrânețea, cu disconfortul, degradarea. Doar că femeia continuă să muncească, să aibă o viață de familie, de cuplu, relații sociale. Vârsta standard de pensionare a femeii a crescut în ultimii 25 de ani cu 8 ani. La bărbați, cu doar 3 ani. Societatea ne forțează să fim vitale și productive mult timp după ce corpul începe această transformare.

De ce să nu treci singură prin menopauza?

Când vreme îndelungată am definit identitatea prin tinerețe, vitalitate, senzualitate, la menopauză putem resimți un conflict interior puternic. Realitatea e că ne uităm în oglindă și nu ne mai recunoaștem. Poate că nici nu știm să ne privim cu drag corpul așa cum arată în prezent. Poate că oboseala ne face să evităm să ieșim din casă și să socializăm. Corpul se schimbă, imaginea de sine se schimbă. Poate fi foarte dificil de gestionat acest conflict intern. Și cu atât mai dificil să împărtășim ce trăim.

Menopauza poate fi singuratică. Rușinea și izolarea o fac și mai grea. Trăim într-o lume care vorbește și face prea puțin în legătură cu menopauza. Sau atribuie femeii vina: „Nu te-ai îngrijit destul!” ori „Nu te iubești destul!”.

De aceea poți să te rușinezi și să crezi că „ceva nu e în regulă cu tine”.

Menopauza poate fi traumatizantă. Dar nu așa trebuie să fie!

În măsura în care reușim să accesăm capacitățile de auto-reglare și sprijinul comunităților de profesioniști (medici, psihoterapeuți), al femeilor care traversează această perioadă, putem face acest proces unul mai puțin stresant pe care să îl putem regla.

Apelând la supraveghere medicală, la psihoterapie, putem crea conexiuni vindecătoare cu sine, cu corpurile noastre. Conversațiile sincere și blânde cu alte femei, cu partenerul – ne aduc normalizare și confort.

Cum poate sprijini partenerul

Dacă ești partener, te invit să încerci să asculți fără să dai soluții imediat, ca un martor la această transformare.

  • ascultă și validează emoțiile partenerei, fără să le minimalizezi sau să le judeci;
  • acceptă modificările în stilul ei de viață (dietă, suplimente, tratament hormonal, repaus, mișcare);
  • informează-te despre menopauză pentru că efectele asupra energiei, stării de spirit și dorinței sexuale ale partenerei sunt reale;
  • redescoperiți intimitatea: un preludiu mai lung, lubrifianți, creme speciale pot ajuta. Apropierea,ascultă și validează emoțiile partenerei, fără să le minimalizezi sau să le judeci;
  • acceptă modificările în stilul ei de viață (dietă, suplimente, tratament hormonal, repaus, mișcare);
  • informează-te despre menopauză pentru că efectele asupra energiei, stării de spirit și dorinței sexuale ale partenerei sunt reale;
  • redescoperiți intimitatea: un preludiu mai lung, lubrifianți, creme speciale pot ajuta. Apropierea, gesturile mici de afecțiune, comunicarea contează atât de mult;
  • ai răbdare și empatie: fiecare femeie traversează menopauza în felul și în ritmul ei. gesturile mici de afecțiune, comunicarea contează atât de mult;

Menopauza – nu un sfârșit, ci o nouă etapă

Din perspectiva psihoterapiei, vreau să atrag atenția:

Da, menopauza poate crea stres sever sau poate fi traumatică atunci cand stresul este copleșitor!

Ca să ne putem bucura și la această etapă, este nevoie să ne uităm cu seriozitate spre acest proces. Să nu îl lăsăm la voia întâmplării. Să adresăm dezechilibrul hormonal dacă starea sănătății noastre este afectată.

Psihologic, menopauza este o etapă care cere și reconfigurarea identității femeii. Înseamnă să facem spațiu pentru a plânge tinerețea și a face un doliu după ceva pierdut. Să ne conectăm cu emoțiile firești, cu pierderea și ireversibilitatea timpului. Să facem spațiu pentru empatia și compasiunea pentru suferința pe care menopauza ne-o provoacă. Această conținere emoțională ne permite să găsim resurse interne, înțelepciune, deschidere către ceea ce vine, cu prezență și acceptare.

Poate pentru multe femei, menopauza nu declanșează neapărat confuzia identitară – ci doar o face vizibilă sau o accentuează. Adesea confuzia identitara e deja acolo, doar că e acoperită de roluri, obligații, dinamici de cuplu, maternitate, performanță.

Menopauza nu este sfârșitul tinereții, ci începutul unei noi înțelegeri de sine: Ce ar presupune feminitatea ta de acum înainte? Cum te poți susține pentru a te bucura de o stare de bine?

Dacă rezonezi cu aceste gânduri și simți că ai nevoie de sprijin, te invit să explorăm împreună în spațiul sigur al psihoterapiei. Un loc în care să te apropii de tine și să îți găsești propriul răspuns:

  • prin reconectare cu corpul – de a-l asculta și de a fi mai blândă cu el;
  • prin reevaluarea a cine ești, a rolurilor din prezent;
  • prin creșterea conexiunii interne între diferitele părți ale psihicului;
  • prin a căuta resurse noi – creativitate, spiritualitate, înțelepciune, conexiune..

Adresată corect, menopauza poate fi un prilej de redescoperire și reconfigurare psihică blândă și sănătoasă. Feminitatea nu mai este despre tinerețe, ci mai bogată. Ne schimbăm, iar frumusețea e să ne primim cu răbdare și afecțiune odată cu schimbarea.

Contacteaza psihoterapeut

Alte resurse utile:

  • Un site plin de resurse despre dietă, sport și suplimente alimentare: thepauselife.com by Dr. Mary Claire Haver. Cartea sa Noua menopauză poate fi găsită tradusă în limba română;
  • Grupuri de suport Facebook: Substituția hormonală. Menopauza și perimenopauza, Menopauza – Un nou început;
  • Ateliere de Feldenkrais (susținute în București de Valentina de Piante). Sunt ateliere în care mișcările sunt blânde și conștiente. Aceste mișcări te ajută să fii mai energică și mai prezentă, fără să faci efort intens, mai ales dacă te simți obosită sau greoaie.

*

Ilustratie: „Cuibul”, de Daniela Dumitru