Tag Archives: strategii-de-supravietuire

Perfecționismul epuizant, anxietatea constantă, deconectarea de propriul corp sunt mecanisme vitale de adaptare. În această secțiune, explorăm modul în care experiențele adverse din perioada de dezvoltare ne-au forțat să ne creăma astfel de „scuturi”.

Aceste articole te invită să privești dincolo de simptom. Pentru a trăi și a avea mai multă vitalitate ajută să recunoști propriile strategii. Și cum aceste strategii te incurcă sau te susțin în prezent.  Trecerea de la supraviețuire la o viață trăită cu vitalitate începe prin compasiune față de aceste strategii.

Gandirea alb-negru: ce este, cauze si cum o transformam

Un articol despre gandirea alb-negru, numită și dihotomică. Ce este gandirea alb-negru? De unde vine această tendință și, mai important, cum poate fi înlocuită cu o gândire mai matură și flexibilă? Timp de citire: 7 min.

Trauma poate avea un impact profund asupra modului în care percepem lumea, asupra gândirii noastre și asupra felului în care ne raportăm la capacitatea de a avea control asupra propriei vieți. Printre efectele cele mai frecvente se numără rigiditatea cognitivă și tendința de a vedea realitatea în termeni de alb și negru.

Ce este gandirea alb-negru?

Gandirea alb-negru este un mod de procesare a realității în termeni extremi, în care nu există loc pentru nuanțe. Acest stil de gândire este frecvent întâlnit în copilărie, deoarece copiii încă nu au capacitatea de a înțelege complexitatea situațiilor. Pe măsură ce creștem, ar trebui să dobândim o perspectivă mai echilibrată.

Observă dacă păstrezi acest mod de a gândi. Pot fi convingeri de tipul:

  • „Dacă nu reușesc perfect, am eșuat complet.” – și încerci să faci eforturi ca să iasă totul perfect.
  • „Dacă cineva mă dezamăgește, înseamnă că e un om rău.” – există dificultatea de a reconcilia aspectele bune și mai puțin bune ale cuiva într-o înțelegere coerentă și constantă a acelei persoane. Persoana cealaltă este fie bună, fie rea, nu poți găsi ceva intermediar.
  • „Dacă am un simptom ciudat, sigur e ceva grav.” / „Dacă mă relaxez, voi fi nepregătit pentru probleme.” – starea internă este de continuă hipervigilență.
  • „Dacă nu sunt bine, voi fi anxios, trebuie să fiu bine.” – încerci să blochezi, să reprimi orice emoție pe care o consideri negativă.

Mulți oameni care au crescut în medii toxice au tendința de a vedea lucrurile în extreme: bine sau rău, corect sau greșit, sigur sau periculos. Această gândire dihotomică poate părea utilă la prima vedere pentru că oferă o senzație de claritate și control.

Aceste mecanisme pot fi strategii de supraviețuire eficiente în medii toxice. Pe termen lung însă, ele pot deveni obstacole în procesul de schimbare și asumare a controlului asupra propriei vieți. Induc stres și anxietate, afectând felul în care relaționăm cu noi înșine și cu ceilalți. Limitează capacitatea de adaptare, cresc stresul și pot duce la reacții impulsive sau rigiditate mentală.

Cauzele gandirii alb-negru

Printre cauzele acestui tip de gandire se numara:

  • traumele din copilărie și creșterea în familii și medii toxice pot duce la mecanisme de adaptare rigide;
  • experiențele negative și trăirea unor evenimente marcante fără suport emoțional adecvat pot amplifica tendința de a vedea lumea în extreme;
  • percepția controlului – asocierea siguranței cu un control absolut, iar incertitudinea devine greu de tolerat.

În viața de zi cu zi, cu toții ne confruntăm adesea cu situații care nu au soluții clare. Persoanele care gândesc dihotomic au dificultăți în a tolera contradicțiile, ambiguitatea, situațiile incerte.

Această gândire este o strategie de a menține lumea într-un fel foarte rigid pentru a face față incertitudinii. Creșterea în familii și medii toxice care au preluat controlul duce la formarea unor mecanisme de adaptare specifice.

De exemplu:

Nu mai poți simți că ai control asupra vieții și speri ca ceva din exterior să îți redea controlul. E posibil să fi învățat că „a avea control” înseamnă să fii mereu în gardă, în stres. Practic, poți simți că ai sentimentul de control fie:

  • punând presiune pe tine, forțându-te să faci lucruri care îți fac rău, respingându-îi sinele și nevoile proprii;
  • punând presiune pe lumea exterioară, având așteptări nerealiste de la ceilalți și având iluzia că poți controla lumea externă și evenimentele;
  • păstrând idei rigide și făcând eforturi să potrivești lumea internă și externă în aceste idei.

Se poate manifesta astfel:

  • convingerea că „dacă nu pot controla totul, atunci nu am deloc control”;
  • căutarea unor soluții externe (ex. un partener, un job ideal) pentru a recăpăta sentimentul de stabilitate.
  • evitarea schimbării sau luării de decizii din cauza fricii de eșec, percepută ca un capăt de drum.

Această perspectivă poate duce la blocaje emoționale și la o rezistență crescută față de asumarea răspunderii pentru propriile alegeri și acțiuni.

Cum putem transforma gandirea alb-negru

Atunci când o persoană nu își poate conține emoțiile de frică, pierdere sau furie, creierul caută să rezolve realitatea prin idei simpliste, absolute, pentru a reduce anxietatea.

Aceste strategii adaptative au fost esențiale pentru a supraviețui într-un mediu foarte dificil. Traiul pe perioade lungi în familii și medii toxice presupune adaptarea la acest mediu, cu scopul minimizării riscurilor, chiar și cu prețul propriei libertăți interioare. Chiar dacă aceste strategii fac rău în prezent, ele oferă senzația de siguranță.

Din păcate, o astfel de rigiditate cognitivă ne poate duce la izolare și singurătate.

Gândirea matură înseamnă acceptarea mai multor perspective și capacitatea de a putea conține emoțiile dificile.

Este nevoie să privim schimbarea ca pe un proces de durată. Renunțarea la aceste strategii poate părea ca o expunere la un pericol necunoscut, chiar dacă acel pericol nu mai există. Este utilă o abordare treptată, cu pași mici, cu testarea unor opțiuni noi. E o muncă de durată, dar este necesară pentru a evita copleșirea psihicului.

Iată câteva modalități prin care acest proces poate avea loc:

Constientizarea gandirii dihotomice

Primul pas este să poți observa și recunoaște această tendință. De fiecare dată când ai un gând extrem („Nu voi reuși niciodată.”, „Am eșuat.”, „Totul este pierdut.”), întreabă-te:

  • Există dovezi că acest lucru este 100% adevărat?
  • Există o variantă intermediară între cele două extreme?
  • Cum ar vedea un observator neutru această situație?

Exersarea gândirii nuanțate

Putem înlocui afirmațiile rigide cu unele mai nuanțate. De exemplu:

  • În loc de „Dacă nu sunt perfect, sunt un eșec.”, poți încerca: „Este normal să fac greșeli, asta nu mă definește ca persoană.”
  • În loc de „Dacă mă simt anxios, înseamnă că sunt slab.”, încearcă: „Pot să descopăr cum să gestionez anxietatea și cum să fac față situațiilor. Mulți oameni se confruntă cu anxietate.”

Creșterea toleranței la incertitudine

Viața este plină de necunoscute, iar încercarea de a avea mereu certitudini crește anxietatea și frustrarea. Multe persoane care gândesc alb-negru se tem de ceea ce nu pot controla. Pentru a exersa toleranța la incertitudine merită să iei în considerare că:

  • nu toate întrebările au un răspuns clar: „da” sau „nu”;
  • ar putea exista momente din trecutul tău când ai făcut față incertitudinii și ai supraviețuit;
  • e utilă explorarea cu pași mici a unor perspective noi, fără renunțarea la perspectiva actuală.

Dezvoltarea reglării emoționale

Gândirea alb-negru este adesea o reacție la emoțiile puternice. Pentru a putea trece de la o gândire rigidă la una flexibilă, este necesar să creștem capacitatea de a tolera emoțiile intense și incertitudinea. Cu cât crește capacitatea de a tolera emoțiile fără a le interpreta ca pericole, gândirea se nuanțează tot mai mult.

Modalități de a îmbunătăți reglarea emoțională includ:

  • respirația controlată pentru a calma sistemul nervos;
  • conectarea cu propriile emoții fără a le suprima sau exagera;

Acceptarea faptului că incertitudinea nu este un pericol

Dacă ai crescut trebuind să fii mereu pregătit pentru ce e mai rău, e posibil să îți menții anxietatea ca un scut protector. Dar stresul constant nu previne problemele, ci doar te face să trăiești ca și cum ai fi mereu în pericol.

O convingere mai realistă ar fi:

„Nu pot controla totul. Pot încerca să-mi cresc capacitatea de a avea încredere că voi putea gestiona lucrurile la momentul potrivit.”

Concluzie

Trecerea de la gândirea alb-negru la o perspectivă matură nu se întâmplă peste noapte, dar este posibilă prin conștientizare și practică. Atunci când crești capacitatea de a tolera emoțiile dificile și incertitudinea, te reconectezi cu tine, cu resursele tale. Gândirea devine mai flexibilă și, din această perspectivă, ai mai multă liniște și încredere în propriile resurse.

Recăpătarea controlului asupra propriei vieți nu înseamnă eliminarea oricărui risc sau căutarea în exterior. Capacitatea de a simți că ai control vine din:

  • conștientizarea și schimbarea strategiilor care nu îți mai servesc;
  • asumarea alegerilor;
  • acceptarea faptului că viața este complexă și plină de nuanțe;
  • asumarea cu compasiune a rolului propriu în diversele situații de viață.

Transformarea gândirii alb-negru într-o gândire flexibilă este un proces de durată, nu un concept. Face parte din procesul mai larg de dezvoltare a conștiinței adulte și este esențial pentru o viață autentică și echilibrată.

În procesul de psihoterapie individuala, te sprijin să te apropii cu curiozitate de lumea ta internă. Nu doar prin prisma gândurilor, ci și a emoțiilor, fanteziilor și imaginației. Putem aborda trauma prin modele specifice (NARM sau Metoda Intentiei),

Adesea, persoanele devin mai conștiente de multiple perspective interne:

  • atât de cea care pune presiune („Trebuie să mă stresez ca să fie bine.”),
  • cât și de cea care resimte epuizarea sub această presiune.

Prin abordarea mea, nu impun o schimbare, ci creez un spațiu în care fiecare persoană își poate găsi propriul ritm de transformare.

Dacă simți că e momentul să începi un proces de terapie, îmi poți scrie pentru a face o programare.

Contacteaza psihoterapeut

Recomandari de lecturi suplimentare cu relevanta in comunitatea psihologica

Deb Dana – Cum Ne Reconectam Starea de Bine, Conectare si Siguranta, 50 de Practici Polivagale Pentru Corp si Minte

Mate Gabor – Cand Corpul Spune Nu, Costul stresului ascuns

Franz Ruppert – Trauma, Anxietate si Iubire, Constelarea Intentiei: Calea Catre o Autonomie Sanatoasa

Paul Gilbert – Compasiunea si mintea umana

Anxietate si frica-de la evitare la protectie

Un articol despre anxietate si frica.

Ce este frica?

Frica este profund primordiala si are o functie de protectie. Ea ne alerteaza in cazurile de posibila ranire si de amenintare a propriei vieti.

Sunt o serie de senzatii interne care sunt transmise rapid creierului si astfel:

  • suntem informati intern ca simtim frica,
  • comunicam celor din jurul nostru ca simtim frica prin intermediul posturii corporale sau a expresiei faciale.

Senzatiile interne asociate fricii sunt:

  • puls crescut, batai puternice ale inimii, musulatura incordata, transpiratie, uscaciune a gurii, tremurat, respiratie scurta si rapida.

Expresiile faciale si de postura asociate fricii sunt:

  • paloare a fetei, tremurat, ochi mariti, sprancene ridicate, fuga, ascundere.

Neurostiinta fricii

Diferitele informatii captate de simturile noastre ajung in maduva spinarii. De aici trunchiul cerebral si sistemul limbic (regiunea subcorticala) lucreaza impreuna si creeaza stari precum furia sau frica.

Apoi intervine reglarea descendenta din partea cortexului frontal. In felul acesta evaluam situatia, decidem, manifestam empatia sau comportamentul moral. Cand toate partile comunica intre ele, noi avem capacitatea de a ne proteja si a ne regla.

Cand suntem traumatizati desi suntem informati prin diferiti stimuli, nu avem contact cu cortexul frontal. Din acest motiv ne lipseste perspectiva, claritatea, capacitatea de reflectie si empatie. Cand suntem declansati de ceva si ne este frica, are loc o bucla subcorticala.

Cu alte cuvinte, controlul e preluat de creierul nostru de supravietuire. Manifestam raspunsuri de lupta, de fuga, colaps, a face pe plac sau agatarea/strigatul de ajutor. In corpul nostru se mobilizeaza posturile defensive specifice si instinctiv ne retragem, fugim, inghetam sau intram in colaps, ne luptam.

De la frica la anxietate

Cand ne confruntam cu pericolul de amenintare a vietii (boala, accident, etc), frica este traita ca teroare. O data ce evenimentul se incheie, teroarea se reduce.

Cu toate acestea, ulterior, in timpul unui flashback, teroarea se poate intoarce cu aceeasi intensitate initiala. Desi nu ne confruntam cu un pericol real, simtim aceeasi frica.

In cazul in care o figura de atasament ne-a produs o trauma, frica este inhibata. Nu mai recunoastem frica fata de figura de atasament. In schimb ne confruntam cu anxietate si cu dificultatea de a recunoaste de unde vine pericolul.

In anxietate pericolul este supraestimat, in timp ce resursele personale sunt subestimate. Perceptia continua a amenintarii poate duce la dificultati in a discrimina intre ceea ce este cu adevarat primejdios sau nu.

Functia protectiva a fricii este blocata si persoana cauta protectia prin retragere sau evitare.

Anxietate – manifestata ca retragere, evitare a contactului cu mediul

In cazul traumatizarii, frica persista mult timp dupa ce amenintarea a disparut. Persoana ajunge sa perceapa mediul exterior ca fiind periculos, chiar daca nu este asa.

Persoana care a fost expusa la experiente adverse, poate simti frica :

  • de a iesi
  • de a relationa
  • de a fi vazuta
  • de a vorbi
  • de critica
  • de dezaprobare, rejectie
  • de a nu fi ridiculizata
  • de a incerca lucruri noi
  • de un aparat medical, de medici, de caini, etc.

Anxietate – manifestata ca retragere, evitare a contactului cu sine

Activitatea simpatica si parasimpatica a sistemului nervos provoaca diferite senzatii corporale. Constientizarea lor ne permite sa ne identificam nevoile si sa simtim starea de bine.

Mai jos am descris ciclul Gestalt al unei nevoi. Acesta incepe de la senzatie. Daca o constientizam, ne putem mobiliza in sensul satisfacerii nevoii legate de acea senzatie. Actiunea propriu zisa facuta in scopul satisfacerii nevoii, este continuata de contactul cu ce avem nevoie si cu satisfactia implinirii.

Ciclul Gestalt al nevoii
Ciclul Gestalt al nevoii

Acest ciclu sanatos este intrerupt cand suntem intr-un atasament dezorganizat si suntem expusi la trauma de dezvoltare. Persoana de ingrijire nu vede copilul ca pe un sine distinct cu propriile nevoi, cu propria identitate si vointa.

Ca urmare a adaptarii la figura de atasament, in prezent, cand apare o manifestare interna (senzatie), apare si un nivel de anxietate, respectiv:

  • putem percepe o senzatie vaga, dar creierul de supravietuire „stie” ca este periculos sa o simtim. Reprimam, ne desensibilizam, ceea ce poate duce la tulburari psihosomatice.
  • ne preocupam continu sa constientizam si satisface nevoia celuilalt, in timp ce ignoram nevoia interna. Putem ajunge sa credem ca nu avem nevoi. Putem manifesta tulburare alimentara.
  • in loc sa ne mobilizam pentru a obtine ce avem nevoie, negam senzatia producatoare de anxietate
  • ne temem ca agresam pe celalalt daca ne exprimam sau actionam, dar sa actionam auto-agresandu-ne
  • optiunea de a pierde controlul in apropiere de contactul final poate produce anxietate mare si sa franam pentru a-l evita.
  • la nivelul satisfactiei, anxietatea se manifesata prin dificultatea de a da drumul.

Psihoterapie anxietate

Persoanele cu anxietate si atacuri de panica pot vorbi persistent despre :

  • senzatii fizice perturbatoare
  • frica rezultata in urma acestor senzatii.

Poate fi dificil sau imposibil sa identifice:

  • ce le-a declansat anxietatea,
  • ce trebuie sa faca pentru a o reduce sau
  • de unde provine frica.

„Simțeam că nu pot să respir și mă apuca panica, deși parea că pot gestiona stresul. Daniela este o prezență caldă care m-a ajutat să nu mai ‘trag de mine’ pentru a fi la înălțimea așteptărilor și să încep să-mi fac loc în propriile relații.” — C., clientă

Cum ajută psihoterapia în gestionarea anxietății:

  • folosim tehnici de meditatie, de respiratie, de vizualizare
  • exprimam creativ sentimentele si gandurile
  • observam in ce contexte creste anxietatea, ce o declanseaza
  • reflectam asupra gandurilor anxioase
  • aducem atentia pe corp si constientizam senzatiile corporale
  • separam gandurile si credintele de senzatiile care stau la baza lor
  • crestem capacitatea de a simti senzatiile fizice si a le tolera
  • modificam constient postura pentru a informa creierul despre starea de siguranta
  • ne facem obiceiuri sanatoase
  • crestem relatiile sanatoase
  • recuperam treptat functia protectiva a fricii.

De la anxietate la frica

Cand ne confruntam cu anxietate, psihoterapia individuala NARM sau Metoda Intentiei recalibreaza sistemul nervos. Revenim la functionarea de baza si la emotia reglata. Ne recuperam functia protectiva a fricii, iar anxietatea scade.

Contacteaza psihoterapeut
Bibliografie

Siegel, D. (2014). Valtoarea mintii. Bucuresti: Editura Herald.

Francesetti, G., Gecele, M., Roubal, J. (2014). Aplicatii clinice ale psihoterapiei Gestalt. Anxietatea in situatie: Perturbarile Constructiei Gestalt, de Jean Marie Robine. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Rothschild, B .(2013). Corpul isi aminteste. Bucuresti: Editura Herald.

Moreau, A (1999) . Incursiune in autoterapia asistata. Constanta: Editura Polirom

Levine, P. (2022), Intr-o voce nerostita. Bucuresti: Editura Pagina de Psihologie

*

Ilustratie: Daniela Dumitru

Anorexia și autocritica: De ce mă simt inadecvată în propriul corp?

Un articol despre anorexie ca dependenta; anorexia ca mecanism de supravietuire; experienta familiala timpurie; mitul partenerului perfect/partenerei perfecte.

Anorexia ca dependență

A sta nemancata poate fi asemenea unei dependente.

In mod tipic, anorexia incepe in adolescenta sau la inceputul maturitatii cu o dieta. Pe masura ce dieta progreseaza, persoana ignora mesajele corpului, care trece la producerea unei cantitati crescute de opioide. Apare o stare de euforie datorata opioidelor produse si persoana poate deveni dependenta de experienta infometarii in sine.

Tipic persoanelor cu anorexie este ca au o mare dificultate in a recunoaste si a contine senzatiile si starile emotionale. Cand nu stii cum sa gestionezi emotiile dificile, le eviti. Persoanele cu anorexie severa au o personalitate supracontrolata. Le este foarte dificil sa recunoasca sau sa exprime furia sau propriile dorinte.

Prin infometare, persoana descopera ca poate obtine o anumita alinare de la emotiile pe care nu stie sa le gestioneze. Eliminarea mancarii este un mod de a preveni cresterea propriilor emotii care ameninta sa iasa la suprafata. Opioidele dau un efect de amortire si de distantare de emotii.

Anorexia devine o solutie la dificultatile de autoreglare psihica.

Anorexia, mecanism de supravietuire

Lipsita de incredere emotionala, persoana tinde sa devina foarte ambitioasa si perfectionista intr-o incercare de a fi valorizata din exterior. Ar putea fi important sa fie perfecta sub orice aspect astfel incat sa nu supere pe cei de care depinde. Dar un comportament anorexic poate produce in fapt suferinta si conflicte intense persoanelor de atasament.

Focusul este asupra mancarii si greutatii si persoana se decupleaza de corp si de emotiile percepute ca fiind inconfortabile. Ruptura psihica a intervenit de foarte timpuriu si este mentinuta printr-o conditionare persistenta de suprimare a emotiilor. Cu cat focusul ramane pe mancare si greutate, persoana se disociaza tot mai mult de sine si isi restrange posibilitatile de autoreglare sanatoase.

Experiența familială timpurie

Experiența familială tipică este că, de foarte timpuriu, copilul se află sub presiunea de a îndeplini nevoile psihologice ale mamei. Părinții au nevoie de copil ca de o sursă de alinare pentru ei. Copilul devine o extensie a lor și nu un individ separat de aceștia. Ei nu creează deloc siguranță pentru copilul lor. Copilul suferă de timpuriu de trauma de identitate.

Copilul încearcă să aibă succes, să îi facă pe plac mamei, să nu o rănească sau să nu o dezamăgească. El se conformează dorințelor părinților pentru a-i menține fericiți și evită emoțiile negative care nu sunt tolerate în familie. Copilul simte că nu îi poate spune mamei problemele sale deoarece ea nu face față, nu îl poate conține. Uneori mama îi neagă copilului emoțiile, ea având dificultăți în a recunoaște stările acestuia, așa că i le atribuie pe ale ei. Copilul ajunge într-o trauma a iubirii.

Deși se poate afla mereu în prezența mamei, copilul nu are experiența de a fi îngrijit sau în siguranță cu ea.

În copilăria timpurie nu se construiește o experiență satisfăcătoare de dependență cu persoana de atașament (mama). Sentimentele bebelușului nu sunt identificate și nu li se răspunde potrivit. De fapt, lui nu i se permite să aibă propriile sentimente. El se confruntă în permanență cu propriile nevoi relationale, făra a avea cum să și le satisfacă singur. Un bebeluș este în totală dependență de persoana de atașament.

Consecințe

Faptul că sentimentele sunt ignorate, negate sau etichetate în mod greșit face dificil pentru un copil să își cunoască propriile sentimente sau să aibă încredere în ele. Implicit, copilul primește mesajul că își supără părinții dacă are nevoi și sentimente pe care părinții nu le vor. Mesajul ascuns este acela că sentimentele lui nu contează și nu sunt luate în serios.

Copilul manifestă emoțiile pe care celelalte persoane se așteaptă să le aibă. Emoțiile reale rămân mai degrabă senzații vagi, corporale. Copilul se înstrăinează de propriul corp. Pe măsură ce se apropie de maturitate, își dezvoltă o personalitate fuzională, dependentă de agresori. Are dificultăți în a se separa de părinți, deoarece aceștia au nevoie de el.

Mitul partenerului perfect/partenerei perfecte

Ca adult, tânjește după partenerul perfect care ar putea să îi ofere îngrijirea adecvată și să fie înțeles fără cuvinte. Tânjește să îi fie îndeplinite dorințele ca prin magie și să îi fie anticipate nevoile fără să spună nimic. În psihic continuă să existe o parte blocată la stadiul de bebeluș, ale cărui nevoi nu au fost împlinite. Această parte caută experiențe de fuziune cu un îngrijitor care îl primește și îl conține cu ce are el nevoie.

Ca adult este predispus la a rămâne foarte dependent de ceilalți, sperând ca celălalt să îl ajute să se simtă bine. Alte personalități, „mai evitante”, se tem să depindă de altcineva care ar putea să îi abandoneze și aleg să rămână într-o relație mai puțin armonioasă, chiar nesatisfăcătoare, solicitând puține lucruri pentru a evita abandonul.

Când în relația timpurie nu a existat o acceptare a tuturor emoțiilor, inclusiv a furiei și tristeții, atunci acestea sunt greu de tolerat și de experimentat în întregime. Când părinții nu reușesc să le conțină, atunci copiii nu își pot dezvolta această capacitate. Nu este posibil să te autoîngrijești și să îți conștientizezi propriile emoții dacă acest lucru nu a fost făcut mai întâi de către altcineva pentru tine.

Psihoterapie

Anorexia, încercarea de a fi drăguță sau puternică cu menținerea deconectării de corp și de emoții, este o direcție periculoasă. Emoțiile, chiar și cele negative, au un rol de semnalizare a ceea ce se întâmplă cu noi, cum ne influențează mediul extern și cum răspundem la el. Ele sunt o sursă de informații valoroase cărora este sănătos să le acordăm atenție.

.Dacă te preocupă starea ta și simți că ai nevoie de sprijin de specialitate îmi poți scrie .

Contactează-mă pe WhatsApp
Programeaza sedinta

Bibliografie:

Gerhardt, S. Importanta iubirii. Calea prin care afectiunea modeleaza creierul bebelusului. Editura Dao Psi.

Sursa foto: beatingeatingdisorders.com