Arhive etichetă: granite-psihice

Granițele psihice reprezintă limita invizibilă care ne definește identitatea, nevoile și spațiul de siguranță în raport cu ceilalți. Practic, stabilirea unor limite sănătoase este esențială pentru integritatea noastră. În aceste articole, explorăm cum funcționează granițele în diverse contexte de viață. Dar și cum ne putem recupera vocea personală atunci când acestea sunt sau au fost încălcate.

De la dinamica relațiilor profesionale și asertivitate, până la impactul profund al traumelor de atașament sau al abuzului sexual și traumatizare sexuală.

Furia – un reper sănătos sau o emoție distructivă?

Ce este furia, de unde vine, ce înseamnă autocontrolul și gestionarea furiei?

Pentru a înțelege furia, avem nevoie să clarificăm diferența dintre furia sănătoasă, furia reprimată și furia distructivă, toxică.

Furia sănătoasă

Deși poate fi trăită ca neplăcută sau incomodă, furia are un scop important. Ea ne informează despre noi înșine și despre modul în care mediul sau ceilalți ne afectează. Nu ne enervăm pe lucruri care nu au legătură cu viața, obiectivele sau dorințele noastre.

Funcția furiei este de a ne determina să ne apărăm atunci când suntem atacați sau răniți. Când simțim furie, corpul ne transmite că anumite nevoi relaționale sunt nesatisfăcute sau granițele-psihice ne sunt încălcate sau că obiectivele noastre sunt blocate de altcineva.

Furia semnalează lipsa de răspuns adecvat din partea celuilalt față de o nevoie relațională:

  • când nevoile vitale nu sunt întâmpinate. Pentru copil, nevoia de a fi împreună este esențială. Dacă nu primește siguranță, predictibilitate, conectare emoțională, înțelegere, apartenență, contact corporal și vizual, susținere etc., sistemul nervos percepe pericol. Se activează furia și răspunsul de luptă pentru supraviețuire.
  • când nevoia de limite nu este respectată. Când nevoia de autonomie nu este respectată. Dacă voința proprie și limitele nu sunt luate în considerare, reacția sănătoasă este furia. Când nu ai spațiu să spui „NU” și acesta nu este respectat, corpul percepe pericol.
  • când celălalt nu își asumă responsabilitatea pentru procesul său intern, deciziile și acțiunile sale și o plasează asupra ta.
  • când identitatea ta nu este văzută sau recunoscută.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să recunoaștem ce ne provoacă furia și să avem grijă de nevoile noastre.

Istoricul traumatic și furia

Un istoric traumatic, în special traumele de dezvoltare trăite în relații de abuz și/sau neglijare, poate face ca furia să fie intensă și greu de conținut.

Dacă furia copilului nu este acceptată ca reacție sănătoasă la o situație anormală, copilul învață să o suprime pentru a nu pierde relația de atașament.

Astfel, la maturitate, poate continua să caute persoane indisponibile emoțional, să își suprime inconștient furia și să repete tiparul frustrării.

Furia nu e trăită ca o furie sănătoasă care oferă protecție. În locul ei, apar durerea, neputința, copleșirea sau comportamentele pasiv-agresive și atacurile distructive.

Furia reprimată

Când protestul copilului este ignorat sau pedepsit, iar situațiile nesănătoase sunt „normalizate”, apar strategii de supraviețuire:

  • renunțarea la propria voință și pierderea controlului asupra vieții personale
  • dificultăți în a stabili limite
  • perfecționism excesiv
  • reprimarea furiei la nivel fizic (tensiune în maxilar, dureri cervicale, de cap, boli)
  • întoarcerea furiei împotriva propriei persoane (autoagresiune, ură de sine)
  • dezvoltarea unui Critic Intern sever.

Furia distructivă, toxică

Când trauma de dezvoltare a fost prezentă mult timp, furia actuală devine frecventă, intensă și greu de controlat.

Persoana de atașament din trecut nu a răspuns potrivit nevoilor de relație ale copilului și, pe de altă parte, el a depins exclusiv de acea persoană. Pentru că în relația timpurie nu a fost soluție, în prezent psihicul nu are altă soluție.

Trăirile reprimate (frica, neputința, vulnerabilitatea) sunt clivate, iar apropierea de aceste emoții activează adesea furia ca mecanism de apărare. Această furie se exprimă adesea agresiv, prin țipete, reproșuri, tăceri îndelungate sau comportamente impulsive. Sau pasiv, prin ironie, înțepături, priviri de sus etc. Pe termen scurt poate da senzația de „eliberare”, dar pe termen lung deteriorează relațiile și starea personală.

De aceea, în prezent, posibil să încerci să schimbi persoanele de atașament. Sau să intri în luptă cu celălalt, fără soluție, dar să te simți epuizat.

Din cauza rănirii profunde, furia tinde să fie frecventă, intensă, greu de controlat. Dar în felul acesta devine o forță care face rău.

Autocontrolul furiei

Autocontrolul poate părea dificil, mai ales dacă există un istoric traumatic. Totuși, ascultând mesajele furiei și conectându-ne la nevoile de dedesubt, putem recăpăta controlul asupra reacțiilor.

Strategii utile:

  • exerciții de respirație și calmare
  • conectarea cu o persoană de sprijin
  • mișcarea corpului
  • exprimarea prin artă
  • lovirea unei perne, țipatul într-o pernă, ruperea unor hârtii

Cu practică, putem rămâne în contact cu furia fără să ne copleșească.

Discuta cu mine pe WhatsApp

Gestionarea furiei

Autocontrolul singur nu este suficient.

Gestionarea furiei într-un proces de psihoterapie individuală ne permite conectarea cu emoțiile „ascunse”. Poate fi despre furie sănătoasă, frică, singurătate, durere, lipsa conectării emoționale cu mama sau o figură de atașament. Poate fi despre neglijare, abandon, despre pierderi semnificative.

Gestionarea furiei presupune un proces profund de reconectare care ne ajută să deblocăm resurse importante. Găsim răspunsuri adecvate în loc să recurgem la reacții automate.

De asemenea, putem avea tabuuri despre furie, ceea ce împiedică răspunsul natural de luptă sau fugă în situații de pericol. Într-un proces de psihoterapie a traumei dobândim claritate cu privire la interdicțiile care ne fac să ne blocăm furia.

Psihoterapeutul sprijină auto-reglarea. Te ajută să ai claritate asupra situațiilor în care nu ai putut fi în control, iar limitele au fost abuzate. Te ajută să devii conștient de furia suprimată și de cauzele suprimării ei. Poate că urmezi un model de suprimare a furiei și sacrificiu de sine pentru a crea imaginea unui om bun, iubitor. Sau percepi un pericol foarte mare dacă te exprimi.

Un obiectiv important în reglare îl constituie deblocarea furiei sănătoase suprimate și exprimarea asertivității. Această mișcare te ajută să îți recuperezi vitalitatea. Să îți crești capacitatea de a pune limite sănătoase, fără teama că rănești.

Creșterea clarității în ce privește mesajul furiei ne crește capacitatea de a o conține și gestiona.

Pentru a lucra cu mine îmi poți scrie ce ai nevoie și putem stabili împreună când să ne vedem. Apasă butonul de mai jos și scrie-mi. Voi primi mesajul tău.

Contacteaza psihoterapeut

Furia, Ilustratie de Daniela Dumitru, lucrare selectata la expozitia de arta Tete-a-Tete Shadows of the Collective.

Dependența relațională -Psihoterapie codependență

În acest articol găsești informații despre:

  • ce este codependența
  • comportamente de control
  • repere pentru identificarea codependenței
  • psihoterapie codependență.

Ce este codependența?

Codependența este descrisă ca fiind o dependență de o relație sau o dependență de o altă persoană. Persoanele codependente manifestă preocupare excesivă față de nevoile altora în detrimentul propriilor nevoi. Codependența apare când persoanele din jurul unei persoane dependente cred că sunt responsabile pentru persoana dependentă și că e datoria lor să-i rezolve problemele.

Nereușita de a ne identifica și conține sentimente dificile, compensată prin comportamente de control asupra oamenilor, a obiectelor sau a evenimentelor exterioare este numită codependență.

În codependență apare dificultatea de a exprima drepturi, nevoi proprii și a pune granițe în relație.

Dacă în copilărie am fost forțați de context să ne amorțim propriile nevoi și sentimente dificile pentru a face față unui părinte dependent sau persoanei în a cărei grijă am fost, suntem pregătiți pentru codependență, un model de lungă durată, prin care, adulți fiind, căutăm în mod repetat să obținem dragoste și recunoaștere de la persoane ce se dovedesc a rămâne totuși indisponibile și incapabile să ne împlinească aceste nevoi.

Ceea ce se întâmplă este că retrăim iar și iar lipsa, nefericirea, golul. Practic rejucăm în viețile adulte modelul din copilărie pentru că nu putem recunoaște cât de disfuncțional este acel model. Trecerea timpului nu vindecă codependența. Mâine nu ne va fi mai bine dacă nu ieșim din cercul vicios al codependenței.

Când suntem codependenți, practic suntem în dependență de persoane, de anumite comportamente, de anumite obiecte.

Tendința către comportamente de control

Este de ajutor să conștientizăm că, fiind copii, ne adaptăm mediului în care creștem pentru a supraviețui. Ca și copii, atunci când lucrurile sunt prea dificile în familiile noastre ne imaginăm că ne stă în putere să le facem să funcționeze. Așa începem să recurgem la comportamente de control. Ne străduim să fim sau să facem așa cum vor ceilalți și sperăm că în felul acesta să se întâmple lucruri bune, ca cei care ne îngrijesc vor fi fericiți și că viața noastră va fi mai frumoasă. Când descoperim că nu funcționează ceea ce facem, ne asumăm vina și credem că noi suntem cauza dificultăților celor care ne îngrijesc.

Atunci când suntem copii nu avem cum să știm că mama și tata au și ei problemele lor, dacă ei nu clarifică cu noi acest lucru. Nu știm că nu putem controla ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu știm că doar părinții și cei care ne îngrijesc sunt responsabili de noi și de întreaga situație și nu invers. Ca și copii nu avem niciun mijloc, magic sau de altă natură, de a controla ce gândesc sau fac adulții din jurul nostru.

Repere pentru identificarea codependenței (poate fi parte a procesului de psihoterapie codependență)

Persoana codependentă este dominată de cel puțin o dependență, fie de persoane, fie de anumite comportamente, fie de anumite obiecte.

Când suferim, există o nevoie de stimulare din afară pentru a ne distrage atenția de la propriile sentimente dificile. Există o opțiune, fie pentru alcool, produse alimentare, locul de muncă, sex, etc. Deși putem constata că unele dependențe sunt apreciate pozitiv, ca de exemplu aceea de a munci, dependența de sport sau de medicamente, e util să înțelegem că, indiferent de valoarea pozitivă sau negativă care i se atribuie, există o dependență.

Răspunsul la întrebarea: Ce-mi doresc cel mai mult în viață? ne ajută să identificăm dependența.

Persoana codependentă este marcată și suferă din cauza situației problematice din familia în care a crescut.

Este posibil să nu recunoaștem situația problematică din familia de origine și să suferim foarte mult. Ne ajută să ne întrebăm: Cât de tare sau cât de des aud în mintea mea vocile critice ale celor care m-au îngrijit? Sau: Mă apăr de criticile nefondate ale celorlalți?

Persoana codependentă are un foarte scăzut respect de sine, și, adesea, are un grad scăzut de maturitate emoțională.

Este foarte greu să avem respect de sine, atât timp cât cei care ne-au îngrijit, nu ne-au hrănit în acest sens. În lipsa unei stime de sine consistente, pentru a ne simți mai bine, ne uităm în afara noastră pentru a fi apreciați și a fi iubiți.

Ne ajută răspunsurile la întrebări precum: Cât de mulțumit/ă sunt de mine?, Mă simt lipsit/ă de sprijin și prieteni?, Mă aștept să eșuez?

Persoana codependentă crede că fericirea ei depinde doar de celălalt.

Persoanele codependente își spun: Aș fi fericit/a dacă el/ea s-ar schimba., Aș fi fericit/a dacă el/ea ar arăta că mă acceptă și îmi aprobă acțiunile., Am nevoie de un tovarăș de viață perfect pentru a mă simți împlinit/ă. , El/ea face lucrul acesta ca să mă rănească și reușește., Mă simt vinovat/ă atunci când încerc să mă afirm.

Persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalți.

În relațiile sănătoase părinții sunt responsabili pentru copiii lor, însă nu despre acest fel de responsabilitate este vorba, ci despre faptul că persoana codependentă se simte foarte răspunzătoare pentru tot ce se întâmplă cu ceilalți, pentru fericirea, sentimentele, gândurile, acțiunile, chiar și pentru puterea lor de discernământ. Ele apelează la multe comportamente de control. Din acest motiv apar foarte mari confuzii în ce privește intimitatea și granițele în relațiile cu ceilalți. Persoanele codependente își spun: Dacă nu intervin, el/ea nu se descurcă și poate greși., Dacă mă străduiam să fiu mai bun/ă, mai atent/ă, el/ea nu se supăra și nu mai acționa așa. , Nu vreau să fac acest lucru, dar nu am de ales., Ceea ce vreau eu este mai puțin important față de ceea ce se așteaptă de la mine.

Relația dintre codependent și partenerul său de viață sau altă persoană importantă pentru el este marcată de lipsa de echilibru între dependență și independență.

În relație, persoanele codependente se simt sufocate, prinse în capcană. Analizați dacă tindeți să fugiți, să sfidați valorile și tradițiile către mai multă independență și observați în ce măsură reveniți în aceeași relație ca și cum cordonul ombilical care vă leagă de casă se înfășoară și vă trage înapoi. Este posibil să simțiți un conflict foarte puternic atunci când încercați să vă separați, în orice fel. Termenul opus dependenței este interdependența. În relațiile sănătoase ne putem permite să fim suficient de dependenți pentru a ne deschide spre ceilalți și a fi vulnerabili, dar în același timp avem o imagine de sine pe care o putem susține fără a avea nevoie de altcineva.

Persoana codependentă se blochează în negare și reprimare.

Ne închipuim, dorim, tânjim ca viețile noastre să fi fost frumoase când, în realitate, am trecut prin suferințe de nesuportat datorită lipsei afecțiunii și abuzurilor trăite în copilărie. Dacă realitatea reușește să se strecoare pe undeva, atunci trecutul dureros amenință să iasă la suprafață și ceea ce facem este să ne dorim să ne menținem rupți de această suferință ca și cum nu e a noastră. Întrebați-vă mai întâi: Cum era relația mea cu mama?, Dar cu tata? și apoi căutați dovezi pentru a vă susține răspunsurile. Observați dacă această introspecție devine mult prea dureroasă.

Persoana codependentă își face griji pentru lucruri pe care nu le poate influența și încearcă să le schimbe.

Persoanele codependente depun mult efort în a controla persoane ori situații care sunt și vor rămâne întotdeauna în afara influenței personale. Nereușita unor astfel de demersuri frustrează persoana codependentă.

Viața persoanei codependente se desfășoară între extreme.

Viața emoțională seamănă cu o barcă cu pânze pe ape furtunoase. Sunt multe sentimente dificile, furie intensă. Relațiile personale romantice sunt marcate de suișuri și coborâșuri extreme, de zile fierbinți și înghețuri, părinții își pot sufoca copiii în îmbrățișări, ca apoi să se răstească la ei cu furie. Din punct de vedere financiar putem observa o tendință spre economie, urmate de bani aruncați până la ruină financiară (chiar de mai multe ori). Relația cu autoritatea este la fel de marcată de extreme: putem simți o teamă profundă față de un anumit tip de autoritate sau putem sfida un alt tip de autoritate, putem fi extrem de umili în fața șefului sau foarte autoritari acasă.

Persoana codependentă caută în permanență acel ceva despre care crede că îi trebuie sau îi lipsește în viața personală.

Persoanele codependente sunt nerăbdătoare și nemulțumite cu ceea ce au, vor mai mult și mai mult. Nu pare niciodată să fie de ajuns, fie că e vorba despre bani, despre control, despre timp, alimente, despre afecțiune sau apreciere și recunoaștere. Sentimente dificile de lipsă, nefericire, gol, sunt mereu prezente și nu pot fi umplute cu ceva sau cu cineva. De ce nu pot să iubesc și să fiu iubită?, De ce nu mă pot simți niciodată – niciodată – mulțumită? , De ce nu mă pot bucura?, sunt întrebări care ne macină și par fără răspuns.

Cum tratăm codependența. Psihoterapie codependență

Ruperea relațiilor de dependență nu este neapărat cea mai bună sau singura soluție. Este de ajutor pentru persoanele codependente să se informeze despre ciclul de dependență/codependență și de modul în care aceasta se extinde în relațiile lor. Pentru a schimba strategiile de supraviețuire de tipul „comportamente de control” la care persoana recurge pentru a compensa sentimente dificile este important ca ele să fie mai întâi recunoscute.

Prin procesul de psihoterapie codependență, clientul descoperă cum să își găsească fericirea prin sine și cum să trăiască o viață mai sănătoasă și mai împlinită.

Deoarece codependența este înrădăcinată în copilărie, procesul de psihoterapie codependență implică explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie. Comportamentele care permit abuzurilor să continue în familie trebuie să fie recunoscute și oprite.

De asemenea, procesul de psihoterapie codependență sprijină clienții pentru un contact bun cu nevoile și cu sentimentele personale, pentru repararea sinelui, pentru identificarea resurselor. ,

Deoarece în codependență, distincția dintre sine și celălalt se estompează, procesul de vindecare presupune reconstrucția unor granițe psihice solide și sănătoase pentru a crește capacitatea de a spune ”NU” și de a pune limite clare în relații. .

Pe măsură ce persoana codependentă se apropie de sine, de experiențele sale timpurii, poate sta cu sentimente dificile dureroase, ea va observa că nu va mai apela la comportamente de control. În procesul de psihoterapie codependență folosesc modele eficiente de psihoterapie informate pe trauma de dezvoltare: NARM, Metoda Intenției.

Contact

Dacă te simți prins(ă) într-o relație de codependență și dorești să lucrezi cu tine pentru a-ți recăpăta autonomia emoțională, putem începe un proces de psihoterapie individuală.

Datele mele de contact și informații despre tarife găsești pe pagina Contact. Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii.

Apasă butonul de mai jos și îmi poți scrie mesajul tău.

Discuta cu mine pe WhatsApp

*

Bibliografie:

Robert Hemfelt, R., Minirth, F. si Meier, P. (2001). Labirintul Codependentei. Drumul spre relatii interumane sanatoase. Editura Logos

 

Foto Ilustratie: Daniela Dumitru

 

Incestul emoțional: Impactul în viața adultului

Un articol despre incestul (abuz) emoțional, impactul incestului emoțional în viața adultului abuzat, psihoterapie adulți cu incest emoțional.

Ce este incestul emoțional?

Incestul emoțional este o formă de abuz emoțional asupra copiilor. Are loc atunci când părintele caută sprijin emoțional la copil. Părintele se așteaptă sau își forțează copilul să-și asume un rol emoțional specific unui adult.

Copilul este pus în situația de a răspunde nevoilor emoționale ale părintelui și de a deveni confidentul emoțional al acestuia.

Ca în orice abuz emoțional, granițele psihice sănătoase dintre părinte și copil sunt încălcate. Se creează o dinamică nesănătoasă în care copilul devine, în esență, părinte. Într-un fel sau altul, legăturile de afecțiune care-i unesc pe părinți și copii sunt bulversate.

Deși, psihic, un copil poate fi copleșit să îndeplinească un astfel de rol, o dată pus în această poziție se poate simți special sau privilegiat. Părintele, căutând acoperirea propriilor nevoi nesatisfăcute, creează un sentiment de apropiere, ceea ce îi dă copilului iluzia că este iubit.

Uneori, un părinte subminează celălalt părinte în timpul unui conflict sau proces de separare / divorț, prin punerea copiilor la mijloc sau complotând cu un copil. Copilul, la rândul său, poate deveni preocupat să își protejeze unul dintre părinți.

Termenul de incest emoțional nu include incestul sexual, dar este vorba tot de o perversiune. În acest caz este despre nerespectarea rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei familii. Efectele incestului emoțional pot fi similare cu cele care rezultă din orice abuz (este o traumă psihică de dezvoltare).

Nevoi relaționale

Consecința imediată a incestului emoțional este că nevoile relaționale ale copilului sunt ignorate în favoarea nevoilor părintelui. Pe termen lung consecințele sunt devastatoare. Copiii sunt abandonați emoțional, fiind traumatizați.

Exemple de nevoi relaționale ale părintelui ce ar trebui satisfăcute de către alți adulți, nu de către copii:

  • nevoia de a avea un confident, de a avea „cel mai bun prieten”
  • de a avea un soț înlocuitor
  • de a avea un părinte substitut
  • de a primi suport emoțional pentru fricile și alte emoții grele resimțite
  • validare și apreciere
  • de a primi sfaturi, consiliere
  • de a avea companie sau intimitate.

Exemple de nevoi ale copilului susceptibile a fi neglijate în astfel de situații:

  • nevoia de protecție
  • nevoia de ghidare și orientare
  • nevoia de afecțiune
  • nevoia de validare
  • nevoia de limite sănătoase, structură.

Este de dorit ca părinții și copiii lor să aibă relații apropiate. În relațiile sănătoase părinte-copil, părinții prioritizează nevoile emoționale ale copiilor lor. Într-o relație sănătoasă, părintele solicită sprijinul de care are nevoie unui adult sau apelează la psihoterapie individuală. El nu cere copilului să-i satisfacă nevoile neîmplinite.

Cazuri de inversare a dinamicii sănătoase părinte-copil sunt întâlnite atunci când:

  • relația de cuplu este fragilă, există o ruptură în familie cum ar fi infidelitatea sau dependența unuia dintre parteneri
  • un părinte este singur
  • părinții au puțin sprijin social din partea altor adulți
  • sunt părinți narcisici, părinți traumatizați, părinți care au suferit la rândul lor abuz emoțional.
  • se întâlnesc chiar și în familii aparent funcționale când nu este evidentă prezența unei dependențe.

Impactul incestului emoțional

Adulții care au experimentat incest emoțional ar putea manifesta:

  • dificultăți în stabilirea granițelor și împlinirea nevoilor proprii la vârsta adultă
  • un comportament codependent
  • criză de identitate, inclusiv sexuală, dificultatea de a fi ei înșiși în relații; confuzie în ce privește identitatea de gen (feminin sau masculin) și eșec în asumarea identității
  • izolare de colegi ca urmare a dezvoltării insuficiente a abilităților sociale necesare
  • sentimente de inadecvare, de vinovăție excesivă, stimă de sine scăzută
  • pierderea încrederii și teama de intimitate și angajament personal (din cauza fricii inconștiente de a fi exploatați în același mod cum au fost exploatați de către părintele nevoiaș sau din cauza fricii că orice astfel de relație va deveni sufocantă precum relația cu părintele din copilărie)
  • strategii de a fi „speciali”, ca fiind singura modalitate de a obține aprobarea celorlalți
  • un sentiment nesănătos de loialitate sau o obligație față de un părinte, care poate avea ca rezultat o relație de dragoste / ură între copil și părinte
  • dificultăți în menținerea relațiilor din cauza idealizării și așteptărilor nepotrivite plasate pe parteneri
  • comunicare indirectă, prin intermediul unui terț în muncă, familie sau în relațiile romantice
  • abuz de substanțe și compulsivitate în jurul muncii și mâncatului
  • probleme legate de dependența de sex / evitare a sexului
  • dragoste adictivă/ evitare.

Incestul emoțional poate avea un impact în dinamica de familie pentru că sunt negate oportunitățile pentru întărirea relației copilului cu părintele exclus. Când un părinte se sprijină în mare măsură pe „copilul ales”, își neglijează ceilalți copii.

Aspecte cheie în procesul de psihoterapie adulți cu incest emoțional

În ședințele de psihoterapie adulți cu incest emoțional nerezolvat sunt abordate mai multe aspecte: Procesul de psihoterapie poate implica explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie.

Seducția copilului, devenit adult, de a fi „special” poate fi destul de greu de recunoscut de către acesta. De asemenea, poate fi destul de dificil să identifice modelul de a fi fost împovărat de către părinte. Din acest motiv este foarte importantă etapa de recunoaștere a modelului de incest emoțional dintre îngrijitor și persoana abuzată.

În lucrul cu adulți, un proces de psihoterapia pentru traumă poate fi eficient.. Prin metode psihoterapeutice moderne, precum NARM sau Metoda Intenției, sprijin adulții să:

  • intre în contact cu nevoile și sentimentele lor îngropate.
  • învețe să pună limite clare și să spună „NU”.
  • rezolve problemele legate de sexualitate și intimitate.
  • proceseze durerea și pierderea,

Vindecarea traumelor de dezvoltare și a incestului emoțional necesită o abordare delicată și structurată.

Ai întrebări despre cum funcționează aceste metode în cazul tău sau dorești să faci o programare?

Contactează-mă pe WhatsApp

*

Sursa foto: https://themighty.com/2017/12/covert-incest-sexual-emotional-abuse-childhood-parent-ptsd/