Atac de panica: cauze, simptome si tratament

Un articol despre atacurile de panica: ce este un atac de panica, ce se intampla, cauze aparitie si tratament atacuri de panica.

Ce este un atac de panica

Un atac de panica este o perioada, delimitata in timp, in care persoana simte frica sau disconfort intens insotite de simptome somatice numeroase. Simptomele nu par a fi legate de vreo problema ori o situatie concreta. Atacul de panica:

  • loveste brusc
  • atinge rapid punctul de intensitate maxima
  • apare un sentiment de moarte iminenta sau catastrofa
  • apare o nevoie urgenta de distantare de experienta

Ce se intampla intr-un atac de panica

Un atac de panica este o prabusire brusca a tot ce ne sustine, a tot ce ni se pare obisnuit. Pare ca pamantul pe care stam ne fuge dintr-o data de sub picioare. Dupa primul atac de panica incepem sa ne pierdem increderea in noi si in ceea ce e in jurul nostru. Ne vin in minte ganduri precum: Pot sa mai am incredere in corpul meu? In oamenii din jurul meu? In masina mea?

Se instaleaza teama de a nu face alte atacuri de panica si cautam sa ne indepartam de situatiile in care au avut loc atacurile anterioare.

Viata pare intoarsa pe dos si stilul de viata se modifica brusc. Daca inainte de atac ne consideram independenti, dintr-o data ne este foarte greu sa ramanem sau sa dormim singuri ori sa mergem in locurile in care am trait primul atac. Aparitia tulburarii de panica aduce o pierdere brusca a independentei pe care o percepem ca pe o regresie. Nu mai putem face lucruri pe care le faceam natural.

Cauze aparitie

Perioada de varf pentru aparitia unui atac de panica este intre adolescenta tarzie si varsta de 35 ani. Aceasta este perioada din ciclul de viata in timpul careia ne despartim in mod normal de familiile de origine. Trecerea la un mediu diferit de spatiul casei ne expune la solitudine si vulnerabilitate. Atacurile de panica apar cand autonomia noastra creste disproportionat in raport cu sprijinul primit. Avem dificultati in a primi sprijin de la ceilalti sau a crea noi relatii. De asemenea atacurile de panica sunt un simptom al unei evolutii prea rapide si ne luptam pentru o autonomie mai mare.

In procesul de psihoterapie ies la iveala experiente traumatice din perioada copilariei, doliu neprocesat dupa o figura de atasament, incheierea unei relatii. Facem legaturi cu faptul ca in familia de origine nu era posibil niciodata sa ne exprimam durerea sau furia. Unul dintre parinti sau chiar amandoi se panicau atat de tare incat grija era tot timpul indreptata catre adulti. Nu era cineva disponibil sa ne linisteasca. Pentru a ne adapta la un astfel de mediu, am fost fortati sa ne reprimam nevoile psihice de relatie.

De asemenea suntem fortati sa ne dezvoltam un model de autosuficienta si ne straduim sa fim copilul perfect. Apar adesea credinte care tind puternic spre autosuficienta: Trebuie sa ma descurc singur., Nu trebuie sa ma bazez pe nimeni., Trebuie sa fiu bine.

Rupti de nevoile pe care le reprimam constant, ne construim sentimentul de securitate prin a controla in exces mediul. Experienta de a avea atacuri de panica ne pune in contact cu fragilitatea noastra si cu nevoia de a fi aproape de ceilalti, in timp ce controlul si autosuficienta mai degraba ne fac rau.

Tratament – psihoterapie atac de panica

In primele etape ale unui tratament pentru atacuri de panica eu acord o atentie speciala respiratiei si relaxarii musculare. Meditatia Mindfulness si mentalizarea ne ajuta in acest sens. Ajut clientul sa perceapa atacurile de panica ca pe o stare de rau si nu ca un eveniment de care sa ii fie frica. De asemenea sprijin clientul in:

  • acceptarea vulnerabilitatii sale
  • identificarea si acceptarea nevoilor relationale
  • diminuarea presiunii de a fi autosuficient
  • diminuarea presiunii de a fi perfect
  • contactul cu emotiile si senzatiile corpului
  • contactul sanatos cu ceilalti si a sta in compania celorlalti
  • exprimarea nevoilor si trairilor in compania celorlalti fara teama

Sintetic, un tratament eficient presupune sa am in vedere niste teme distincte si sa sprijin clientul pentru a trece :

  1. de la simptomul fizic la frica: de la atacul de panica perceput ca un risc de moarte la perceperea fricii de atacul in sine;
  2. de la frica la sentimentul de singuratate – sprijin constientizarea sentimentului de singuratate si continerea trairii de durere;
  3. de la singuratate la apartinere: sprijin construirea de relatii sanatoase;
  4. de la apartinere la separare: sprijin clientul sa functioneze separat fara a se simti singur.

Aceste teme nu apar in mod necesar intr-o ordine rigida, ci mai degraba ca teme recurente si intretesute unele cu altele.

Bibliografie:

Francesetti, G., Gecele, M., Roubal, J. (2014). Aplicatii clinice ale psihoterapiei Gestalt. Perspectiva terapiei Gestalt asupra atacurilor de panica, de Gianni Francesetti. Bucuresti: Editura Gestalt Books.

Sursa foto: Panic attack, painting by Tatjana Armus

Trauma psihică relațională (complexă)

Definiție trauma psihică (după Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, președinte I.S.T.T.)

„Trauma psihică e o experiență interioară, subiectivă, de ruptură psihică, emoțională, în urma unei situații de viață care copleșește posibilitățile psihicului de autoreglare, provocând sentimente profunde de neputință, teamă, vulnerabilitate fără protecție care duc la o deteriorare de lungă durată a vitalității, identității și capacităților de autoreglare.”

 

Definiție trauma psihică relațională complexă

Trauma psihică relațională apare ca urmare a relației cu persoanele de îngrijire semnificative (mama, tata, bunici) care agresează psihicul copilului. Trauma psihică complexă se referă la faptul că trauma este repetată în timp, devenind din acest motiv severă. Se mai folosește termenul de traumă de dezvoltare.

 

Reprezentarea psihicului după traumă, după Profesor Franz Ruppert

trauma complexă relațională, traumă de dezvoltare
trauma complexă relațională, traumă de dezvoltare

Așa cum indică desenul alăturat, schematic, psihicul se rupe în trei părți: partea originală sănătoasă, partea rănită (traumatizată) și un nou „sine”, sinele de supraviețuire.

Când provenim din familii disfuncționale/toxice este cel mai probabil că, până la vârsta adultă, am suferit deja repetate traume psihice. Devenim supraviețuitori ai traumelor complexe (severe) în relațiile cu cei de care am depins în totalitate pentru a supraviețui (părinții), când ei înșiși sunt traumatizați și disociați.

Multe dintre experiențele traumatice se petrec în copilărie, în relație cu mediul în care trăim. Psihicul copilului este foarte vulnerabil la agresiune și copleșirea psihicului copilului (trauma psihică) se poate produce ușor.

 

Cauzele traumatizării psihice (factori externi)

Câțiva factori externi care generează repetate experiențe de ruptură psihică internă (trauma psihica) în perioada copilăriei și care ne marchează ca adulți:

  • copilul nu este dorit,
  • neglijare, parentificare
  • consumul excesiv de alcool, substanțe, medicamente de către un părinte sau de către ambii părinți,
  • absența unui părinte / pierderea unui părinte,
  • comportamentele compulsive, rigide, agresive fizic, emoțional ori inadecvate sexual ale părinților,
  • certuri și tensiuni repetate între părinți, perioade în care părinții nu își vorbesc, divorț.

În tipurile de relaționare toxică, disfuncțională, gândurile, emoțiile, senzațiile corporale sunt negate și evitate, inconștient, în mod repetat. Negarea părintelui generează multă confuzie în psihicul copilului. Copilul își anihilează propriile percepții, fiindu-i grav afectată capacitatea de a avea încredere în sine.

Sinele de supraviețuire se străduiește din răsputeri, până la epuizare, să țină cât mai departe de zona conștientă amintirea traumei și a trăirilor specifice. Aceste trăiri sunt încapsulate și împinse din zona conștientă prin strategii de supraviețuire precum evitare, control, compensare.

Efectele traumei psihice relaționale

Efectele traumei repetate și continue cauzate de persoanele semnificative nouă ne schimbă creierul și personalitatea în mod profund.

trauma psihica (ruptura psihica datorata unei forme de agresiune

În lipsa unei schimbări semnificative în tipul de relaționare din mediul familial, pe termen lung, pe fondul modelării și adaptării după creierul și psihicul părinților, în psihicul copilului devenit adult se petrece o schimbare a relației dintre părțile splitate. Astfel, partea supraviețuitoare devine dominantă și poate face ca sinele sănătos să devină foarte mic, așa cum este reprezentat în imaginea alăturată.

În aceste condiții, capacitatea noastră de a vedea și înțelege realitatea așa cum este ea, ca supraviețuitori ai traumelor complexe (severe), se diminuează semnificativ. Nu mai suntem capabili să vedem lucrurile în mod clar și ne este afectată calitatea vieții.

A funcționa din sinele de supraviețuire imediat după trauma psihică este un mod vital de a ne menține în viață, însă a rămâne în acest sine pe perioade lungi de timp devine dăunător pentru noi și pentru cei cu care relaționăm.

Relația dintre părțile splitate ale sinelui este complexă și se schimbă în funcție de circumstanțele în care suntem.

Când ne simțim în siguranță, putem fi în sinele sănătos. Din sinele sănătos suntem capabili să vedem lucrurile în mod clar, să-i vedem pe ceilalți clar, să gândim clar, să luăm decizii bune, să gândim logic și rațional, să înțelegem realitatea așa cum este și să trăim bine în viața noastră. Diagrama din stânga indică relația.

 

Exemple de relaționare toxică, disfuncțională

Un exemplu de relaționare toxică, disfuncțională este atunci când, deși copilul a suferit o agresiune emoțională cauzată de un alt copil sau de către un adult, părintele îi spune că nu trebuie să plângă ori că nu trebuie să sufere, ori că e prea sensibil. În acest exemplu, părintele e incapabil să recunoască agresiunea și să se conecteze cu experiența dureroasă a copilului. Mai mult, părintele este incapabil să își protejeze copilul de agresiune și, prin comportamentul său lipsit de empatie, adaugă agresiune asupra copilului. Părintele se enervează de „smiorcăiala” copilului și îl amenință că o să se supere dacă o ține tot așa. În felul acesta, sentimentele și percepțiile copilului sunt ignorate și negate mai degrabă decât acceptate și validate.

În cazul copiilor deveniți adulți care caută sprijin psihoterapeutic, părinții aduc agresivitate în relație inclusiv prin desconsiderarea acestei nevoi de bază, de a solicita ajutor. Ei își critică fiul sau fiica ca fiind „atât de imaturi, de blegi și de incapabili de a se descurca singuri la vârsta lor”.

Despre retraumatizare

Ca adulți, retraumatizarea poate fi destul de subtilă și se poate întâmpla destul de frecvent. Ceea ce putem observa la noi înșine este că:

  • ne simțim răniți foarte ușor,
  • ne simțim adesea copleșiți de emoții intense,
  • neajutorați,
  • nu găsim soluții de ieșire,
  • ne simțim ca și cum trebuie să ne apărăm în relații,
  • ne retragem din relații,
  • avem sentimente puternice de vină, rușine,
  • tindem să ne controlăm pe noi înșine, mediul și pe ceilalți oameni,
  • avem o tendință compulsivă în a-i salva pe alții,
  • dezvoltăm diferite strategii disociative,
  • și pot apărea gânduri suicidare, anxietate, depresie, boli ori diferite tulburări.
 

Psihoterapie trauma psihica relațională

Ca supraviețuitori după traumă / trauma psihica complexă (severă), este foarte greu să ne ajutăm singuri. Tindem să căutăm soluții ce provin din sinele nostru de supraviețuire. Soluțiile pe care le găsim au de-a face cu aceleași strategii de agresiune învățate în relația primară, prin care ne menținem ruptura psihică și ne autosabotăm.

dupa terapie trauma psihica

A trăi sănătos după experiența de trauma psihica trebuie să implice un proces de psihoterapie. De regulă, un proces de psihoterapie e nevoie să se bazeze pe:

  • o înțelegere modernă a modului în care trauma afectează creierul și sistemul nervos. Cercetările neuroștiințifice au validat ideea că traumele timpurii influențează dezvoltarea sistemului nervos și capacitatea de reglare emoțională
  • conectarea cu sine și cu ceilalți.

Eu folosesc modele moderne de tratare a traumei, respectiv:

Clientul e sprijinit să conștientizeze strategiile de supraviețuire, procesul de ruptură psihică, să recunoască și să consolideze partea sănătoasă a sinelui. Treptat, în procesul de vindecare, sinele arată din ce în ce mai mult ca în imaginea alăturată.

Procesul de psihoterapie trauma psihică relațională este foarte mult un proces de a ne conecta cu adevărul nostru, de a consolida în psihic acest adevăr ce nu a fost multă vreme susținut, ghidat, recunoscut, ci mai degrabă negat, invalidat, nerecunoscut, distorsionat.

Ai întrebări sau dorești să faci o programare?

Incestul emoțional: Impactul în viața adultului

Un articol despre incestul (abuz) emoțional, impactul incestului emoțional în viața adultului abuzat, psihoterapie adulți cu incest emoțional.

Ce este incestul emoțional?

Incestul emoțional este o formă de abuz emoțional asupra copiilor. Are loc atunci când părintele caută sprijin emoțional la copil. Părintele se așteaptă sau își forțează copilul să-și asume un rol emoțional specific unui adult.

Copilul este pus în situația de a răspunde nevoilor emoționale ale părintelui și de a deveni confidentul emoțional al acestuia.

Ca în orice abuz emoțional, granițele psihice sănătoase dintre părinte și copil sunt încălcate. Se creează o dinamică nesănătoasă în care copilul devine, în esență, părinte. Într-un fel sau altul, legăturile de afecțiune care-i unesc pe părinți și copii sunt bulversate.

Deși, psihic, un copil poate fi copleșit să îndeplinească un astfel de rol, o dată pus în această poziție se poate simți special sau privilegiat. Părintele, căutând acoperirea propriilor nevoi nesatisfăcute, creează un sentiment de apropiere, ceea ce îi dă copilului iluzia că este iubit.

Uneori, un părinte subminează celălalt părinte în timpul unui conflict sau proces de separare / divorț, prin punerea copiilor la mijloc sau complotând cu un copil. Copilul, la rândul său, poate deveni preocupat să își protejeze unul dintre părinți.

Termenul de incest emoțional nu include incestul sexual, dar este vorba tot de o perversiune. În acest caz este despre nerespectarea rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei familii. Efectele incestului emoțional pot fi similare cu cele care rezultă din orice abuz (este o traumă psihică de dezvoltare).

Nevoi relaționale

Consecința imediată a incestului emoțional este că nevoile relaționale ale copilului sunt ignorate în favoarea nevoilor părintelui. Pe termen lung consecințele sunt devastatoare. Copiii sunt abandonați emoțional, fiind traumatizați.

Exemple de nevoi relaționale ale părintelui ce ar trebui satisfăcute de către alți adulți, nu de către copii:

  • nevoia de a avea un confident, de a avea „cel mai bun prieten”
  • de a avea un soț înlocuitor
  • de a avea un părinte substitut
  • de a primi suport emoțional pentru fricile și alte emoții grele resimțite
  • validare și apreciere
  • de a primi sfaturi, consiliere
  • de a avea companie sau intimitate.

Exemple de nevoi ale copilului susceptibile a fi neglijate în astfel de situații:

  • nevoia de protecție
  • nevoia de ghidare și orientare
  • nevoia de afecțiune
  • nevoia de validare
  • nevoia de limite sănătoase, structură.

Este de dorit ca părinții și copiii lor să aibă relații apropiate. În relațiile sănătoase părinte-copil, părinții prioritizează nevoile emoționale ale copiilor lor. Într-o relație sănătoasă, părintele solicită sprijinul de care are nevoie unui adult sau apelează la psihoterapie individuală. El nu cere copilului să-i satisfacă nevoile neîmplinite.

Cazuri de inversare a dinamicii sănătoase părinte-copil sunt întâlnite atunci când:

  • relația de cuplu este fragilă, există o ruptură în familie cum ar fi infidelitatea sau dependența unuia dintre parteneri
  • un părinte este singur
  • părinții au puțin sprijin social din partea altor adulți
  • sunt părinți narcisici, părinți traumatizați, părinți care au suferit la rândul lor abuz emoțional.
  • se întâlnesc chiar și în familii aparent funcționale când nu este evidentă prezența unei dependențe.

Impactul incestului emoțional

Adulții care au experimentat incest emoțional ar putea manifesta:

  • dificultăți în stabilirea granițelor și împlinirea nevoilor proprii la vârsta adultă
  • un comportament codependent
  • criză de identitate, inclusiv sexuală, dificultatea de a fi ei înșiși în relații; confuzie în ce privește identitatea de gen (feminin sau masculin) și eșec în asumarea identității
  • izolare de colegi ca urmare a dezvoltării insuficiente a abilităților sociale necesare
  • sentimente de inadecvare, de vinovăție excesivă, stimă de sine scăzută
  • pierderea încrederii și teama de intimitate și angajament personal (din cauza fricii inconștiente de a fi exploatați în același mod cum au fost exploatați de către părintele nevoiaș sau din cauza fricii că orice astfel de relație va deveni sufocantă precum relația cu părintele din copilărie)
  • strategii de a fi „speciali”, ca fiind singura modalitate de a obține aprobarea celorlalți
  • un sentiment nesănătos de loialitate sau o obligație față de un părinte, care poate avea ca rezultat o relație de dragoste / ură între copil și părinte
  • dificultăți în menținerea relațiilor din cauza idealizării și așteptărilor nepotrivite plasate pe parteneri
  • comunicare indirectă, prin intermediul unui terț în muncă, familie sau în relațiile romantice
  • abuz de substanțe și compulsivitate în jurul muncii și mâncatului
  • probleme legate de dependența de sex / evitare a sexului
  • dragoste adictivă/ evitare.

Incestul emoțional poate avea un impact în dinamica de familie pentru că sunt negate oportunitățile pentru întărirea relației copilului cu părintele exclus. Când un părinte se sprijină în mare măsură pe „copilul ales”, își neglijează ceilalți copii.

Aspecte cheie în procesul de psihoterapie adulți cu incest emoțional

În ședințele de psihoterapie adulți cu incest emoțional nerezolvat sunt abordate mai multe aspecte: Procesul de psihoterapie poate implica explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie.

Seducția copilului, devenit adult, de a fi „special” poate fi destul de greu de recunoscut de către acesta. De asemenea, poate fi destul de dificil să identifice modelul de a fi fost împovărat de către părinte. Din acest motiv este foarte importantă etapa de recunoaștere a modelului de incest emoțional dintre îngrijitor și persoana abuzată.

În lucrul cu adulți, un proces de psihoterapia pentru traumă poate fi eficient.. Prin metode psihoterapeutice moderne, precum NARM sau Metoda Intenției, sprijin adulții să:

  • intre în contact cu nevoile și sentimentele lor îngropate.
  • învețe să pună limite clare și să spună „NU”.
  • rezolve problemele legate de sexualitate și intimitate.
  • proceseze durerea și pierderea,

Vindecarea traumelor de dezvoltare și a incestului emoțional necesită o abordare delicată și structurată.

Ai întrebări despre cum funcționează aceste metode în cazul tău sau dorești să faci o programare?

*

Sursa foto: https://themighty.com/2017/12/covert-incest-sexual-emotional-abuse-childhood-parent-ptsd/