Trauma simbiotică face parte, alături de trauma de identitate, din categoria traumelor timpurii.
Totodata sunt traume ce se produc în relație cu persoanele de atașament. Copilul își iubeste mama și are nevoie să primească dragostea ei.
Evenimente cu potențial traumatic:
- lipsa conexiunii și capacității părintelui de a relaționa cu copilul
- lipsa acordării părintelui la starea emoționala a copilului
- controlul excesiv exercitat de părinte asupra copilului
- dificultatea părintelui de a își vedea copilul ca o ființă separată de sine, cu propria identitate și voință, cu limite proprii
- lipsa de protecție din partea părinților
Ce este trauma simbiotică?
Trauma simbiotica este o experienta de splitare psihica a copilului care, in ciuda numeroaselor incercari, nu reuseste sa stabileasca o relatie sanatoasa cu parintii lui. El nu primeste reactiile de iubire, intelegere si atentie din partea parintilor, de care are nevoie pentru a se simti in siguranta.
Aceasta experienta ii provoaca sentimente profunde de neputinta, teama, vulnerabilitate fara protectie care duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatilor sale de autoreglare.
Cauze trauma simbiotica
Motivul principal al traumatizarii simbiotice este ca mama, ea insasi traumatizata, nu este capabila sa ii ofere copilului un atasament sigur, sustinator. Ea nu se poate deschide emotional catre copil pentru ca psihicul ei este prins in efortul sustinut de a tine cat mai departe toate trairile dureroase, frica, neputinta care ar putea sa o copleseasca.
Exemple
Mamele pot fi traumatizate din diverse motive:
- accidente,
- pierderea unui parinte, poate foarte devreme, sau a ambilor
- pierderea unui copil sau a mai multor sarcini/copii,
- au fost supuse la violenta, neglijare, abuz sexual,
- au fost ele insele in rol de agresor,
- sunt captive intr-o trauma simbiotica.
Tipare de raspuns
In relatia cu mama
Fara procesarea propriilor traume, mamele tind sa raspunda nevoilor de atasament ale copiilor fie din strategiile lor de supravietuire, fie din partile traumatizate, in functie de traumele lor :
- sunt exagerat de speriate sa nu pateasca copilul ceva rau,
- isi trateaza copilul ca pe o mama substitut/confident,
- sunt absente din punct de vedere emotional, iar sentimentele si gandurile lor sunt blocate in trecut,
- sunt oarbe fata de primejdiile care il pandesc pe copil si nu il protejeaza, de exemplu, de abuzul sexual,
- il controleaza peste masura pe copil si nu il sprijina sa isi dezvolte autonomia,
- minimizeaza manifestarile emotionale ale copilului,
- ridica fata de copil o fatada a normalitatii si il impiedica sa se increada in sentimentele lui.
Despre splitarea psihicului (parte traumatizata, parte supravietuitoare, parte sanatoasa) ca urmare a unei experiente traumatizate, gasiti informatii aici.
In relatia cu tata
Cand copilul, in nevoia lui de contact, se adreseaza tatalui, se poate intampla sa ajunga si fata de acesta intr-o situatie de trauma simbiotica. Si tatal poate fi traumatizat pentru ca e frecvent ca oamenii traumatizati sa se atraga si sa formeze un cuplu. De aceea este probabil ca nici atasamentul fata de tata sa nu reprezinte o alternativa buna pentru copii.
Este derutant pentru copil cand parintii traiesc, dar sunt absenti emotional. Parintii lucreaza multe ore, au probleme de sanatate fizica, mentala, se ocupa de alti oameni ori, exclusiv, de propria persoana. Parintii nu au disponibilitate si resping nevoia de afectiune a copilului.
Dinamica psihica in trauma simbiotica
Dinamica psihica in trauma simbiotica, dupa profesor Franz Ruppert:
- Durerea de a nu fi dorit de catre mama este o durere profunda si insuportabila. In neputinta si neajutorarea lui, copilul se rupe de trairile de frica, furie, durere, disperare ca mama nu il iubeste.
- Copilul dezvolta strategii de supravietuire. Nu ii place ca are atatea nevoi. Isi dispretuieste dependenta si considera ca frica si durerea lui sunt o slabiciune. Incearca sa fie mare si tare sau perfect. Vina pentru faptul ca nu este acceptat si iubit nu o cauta in mama lui, ci chiar in sinea sa. Nu a fost destul de cuminte, a gresit cu ceva, nu o iubeste indeajuns pe mama, etc. Deseori se lasa cuprins de furie pentru a nu simti durerea de a fi abandonat.
- Copilul isi idealizeaza parintii. Pentru el, ei sunt minunati indiferent cat de urat se poarta cu el. Copilul isi fantasmeaza deseori o mama ideala in locul mamei sale reale. Isi apara aceasta fantasma pe care si-a creat-o. E furios pe sine pentru ca relatia cu mama lui reala e atat de dificila.
- Se identifica cu atitudinile de tip victima/agresor si cu strategiile de supravietuire ale mamei si tatalui.
- Isi percepe parintii ca fiind slabi si plini de nevoi si adopta din acest motiv rolul salvatorului.
- Din nevoia fundamentala de a cauta contactul afectiv cu mama si cu tatal, copilul intra in mod inconstient in contact cu sentimentele traumatice clivate ale parintilor sai. Iubirea este confundata cu trairile lor traumatice.
Substitute pentru iubire
Pentru un copil este vital sa stabileasca o relatie de atasament cu parintii sai. El emite semnale in acest sens, dar adesea le trezeste parintilor lui traumatizati reactii care il deruteaza sau il ranesc. De aceea el crede ca iubirea lui nu e destul de buna pentru parintii lui. In timp, ajunge sa fie lipsit de sens si primejdios sa dea semnale despre nevoile lui.
Pe termen lung, copilul nu poate suporta aceasta situatie si se rupe psihic. Este mult prea dureroasa lipsa de contact bun, hranitor. Ca o consecinta, in locul propriei identitati, copilul dezvolta o identitate complicata simbiotic. El este ca mama lui traumatizata, traieste in sentimentele ei traumatice si ii copiaza strategiile de supravietuire. Sau este ca tatal lui traumatizat. Pe masura ce cresc, copiii preiau din ce in ce mai mult responsabilitatea pentru traumele parintilor, ajungand in situatia de incest emotional.
Ceea ce face copilul, si mai tarziu, ceea ce face ca adult, este sa isi creeze iluzia ca este iubit. Astfel, iubirea este inlocuita cu aprobarea, aprecierea, sexul (daca sunt dorita de multi barbati inseamna ca sunt iubita), tendinta de a-i multumi pe ceilalti. Focusul este pe exterior – sunt eu acceptabila in ochii tai? Strategia de supravietuire in trauma de iubire este dezvoltarea iluziei ca sunt iubita, ca ma simt iubita. Cand sunt in iluzia de iubire cred ca sunt iubita dupa cate cadouri primesc, dupa cat de performanta sunt, dupa cate aprecieri primesc.
Cum te desprinzi dintr-o trauma simbiotica? Psihoterapie trauma de iubire
Complicatii
Splitarile si complicatiile simbiotice rezultate dintr-o trauma simbiotica nu pot fi depasite atata timp cat copilul este sau se simte inca dependent de parintii lui traumatizati. De aceea este sanatos ca parintii sa:
- isi elaboreze traumele printr-un proces de psihoterapie trauma
- sa-i lase copilului spatiul necesar pentru trairea propriilor sentimente.
Multi adulti care au crescut cu parinti traumatizati au dificultati in a intelege cauza dificultatilor cu care se confrunta. Strategiile lor de supravietuire sunt atat de puternice incat neaga durerea, abandonul, lipsa iubirii, frica de contact. E ca si cum in psihicul lor se afla un dusman care neaga, minimizeaza, refuza sa accepte ca mama /tata i-au facut rau.
Oamenii fixati intr-o trauma a iubirii continua sa caute mereu o mama ideala. Prieteniile si parteneriatele ulterioare ajung sub o mare presiune a asteptarilor. Cine nu a fost iubit de parinti nu poate primi de la altii. Chiar si intr-un parteneriat care dureaza de multi ani, nu reusesc sa se desprinda de sentimentul de a fi singuri. Pentru ei, universul iubirii consta cu precadere in relatii de codependenta, iluzii si suferinta.
Psihoterapie trauma de iubire
Ca adult, e nevoie sa recunosti ca proprii parinti sunt traumatizati si, din acest motiv, incapabili sa-ti acorde iubirea pe care ti-o doresti. Procesul de psihoterapie trauma de iubire este lung si dureros. Ai nevoie de suportul unui psihoterapeut cu care sa iti validezi experienta. Sa te conectezi cu lipsa a ceva bun pentru tine in relatia cu mama sau tata. Te ajuta sa iti recunosti strategiile care te tin deconectat de tine si vulnerabil la retraumatizare si chiar boala.
*
Daca vrei sa incepi un proces de psihoterapie individuala este nevoie sa faci o programare. Datele mele de contact si informatii despre tarife gasesti pe pagina Contact.
Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.
Bibliografie:
Ruppert, F, (2019). Trauma, anxietate si iubire. Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa. Bucuresti: Editura Trei.
Sursa foto: https://hellogiggles.com/lifestyle/health-fitness/what-is-ocd/
