Arhive etichetă: trauma-de-dezvoltare

Trauma de dezvoltare nu înseamnă doar un eveniment unic și dramatic. Ea se referă mai degrabă la o serie de micro-traume. Absențele sau intruziuni repetate ale figurilor de atașament. Acestea apar în perioada în care se formează începând cu perioada timpurie.

Micro-traumele acționează ca un „arhitect invizibil” al sistemului nervos. Ne modelează modul în care percepem siguranța, încrederea și valoarea personală la maturitate.

În aceste articole, explorăm cum rănile timpurii devin surse de suferință actuală. Analizăm dificultățile de reglare emoțională, sentimentul de fragmentare sau deconectarea de sine.

Deoarece trauma de dezvoltare afectează întreaga ființă, te invit să explorezi și legăturile sale cu:

Atasament lumea reprezentarilor. Lentila prin care privim lumea

Atasament, lumea reprezentarilor

Tipul de atasament pe care il avem ne determina sa privim lumea exterioara printr-o „lentila” – ea contine harta mentala, lumea reprezentarilor pe care le avem despre experientele noastre precedente. Acest mod ne scuteste sa reinventam roata cu fiecare experienta noua. In acelasi timp, are un impact major asupra felului in care relationam cu sine si cu ceilalti.

„Lentila„, lumea reprezentarilor sau cum ne reprezentam lumea, are la baza suma tuturor interactiunilor noastre cu persoanele de atasament.

Pot fi persoane de atasament securizante; ele ne creeaza o stare de confort si alinare si le percem ca fiind o baza de siguranta. Pot fi persoane de atasament insecurizante. Aceastea nu reusesc deloc sau reusesc ocazional sa fie prezente, sensibile si responsive emotional.

Interactiunile timpurii cu mama si cu tata se inregistreaza in psihic ca tipare de atasament. Ele sunt mentinute si intarite prin relatia noastra continua cu parintii.

Practic, „lentila„, modul in care ne reprezentam astazi lumea si pe noi insine, are de-a face cu calitatea relationarii cu parintii nostri.

Un proces de psihoterapie individuala, metaforic vorbind, presupune sa ne „curatam lentila„. Acest lucru inseamna sa ne cunoastem modul in care ne reprezentam lumea. De asemenea dobandim claritate daca acest model se potriveste sau nu cu lumea reala si cu lumea noastra interna.

Un alt aspect presupune sa „ne mentinem lentila curata„, ceea ce insemna sa internalizam un model sanatos de comportamente, comunicare si reglare a trairilor afective. Un psihoterapeut informat pe teoria atașamentului te ajuta sa internalizezi un model sanatos.

In continuare, pentru a simplifica citirea, voi folosi termenul „mama” pentru a ma referi la persoana de ingrijire pentru copil.

Totodata am atasat mai jos doua imagini prin care incerc sa redau vizual, in cazul atasamentului evitant si al celui anxios/preocupat, interactiunea dintre un individ (EU) si mediul inconjurator (Lumea externa). Lentila, adica modul in care interpretam lumea, are doua fatete, respectiv:

  • modul in care ii percepem pe ceilalti si,
  • modul in care ne percepem pe noi insine.

Lumea reprezentarilor in Atasament evitant

In atasamentul evitant, mama poate fi prezenta fizic, dar respinge comportamentul de atasament al copilului mic. Ea nu tolereaza tristetea si plansul copilului, este incomodata de contactul fizic cu acesta si este indisponibila emotional. Pentru ca mama nu este capabila sa citeasca indicii non verbali pe care ii manifesta copilul, ceea ce ofera ea nu are legatura cu ceea ce are nevoie copilul.

Intr-o astfel de interactiune cu mama, invatam de timpuriu ca atunci cand ne exprimam direct emotile si nevoile si cautam confort si ingrjire, vom fi respinsi.

Modelul despre ceilalti

Felul in care ne adaptam in aceasta relatie de atasament este sa ne rupem de nevoile relationale de baza si sa inhibam cautarea confortului si alinarii la mama.

Mai tarziu, in relatiile noastre, ne reprezentam lumea asa cum o cunoastem pe mama. Prin aceasta „lentila”, construita in timp, potrivim lumea cu modelul intern pe care il avem despre relatii.

Nu ne asteptam sa fim sprijiniti de ceilalti, nu ne putem baza pe ceilalti. In lumea noastra interioara s-a consolidat asteptarea ca ceilalti nu sunt disponibili pentru noi. Cel mai sigur mod este de a pastra distanta.

Chiar si cand vrem sa cautam contact, nu e ca si cum stim cum sa facem. In acelasi timp, putem resimti lipsa contactului sanatos, sprijinului, intimitatii, intr-un mod dureros, desi constient sa nu avem claritate despre ce ni se intampla. Cautarea contactului si apropierea de ceilalti ne activeaza distresul pe care l-am reprimat de-a lungul timpului, respectiv frica, furia, rusinea, durerea de a fi respinsi.

Contactul cu lumea externa este foarte redus, minimizam nevoia de atasament si maximizam explorarea mediului non-uman. Si contactul cu lumea interna este redus, respectiv cu emotiile, cu senzatiile si corpurile noastre.

Modelul despre sine

Ne percepem independenti, puternici, completi. Preferam singuratatea.

Lumea reprezentarilor in Atasamentul anxios/preocupat

In atasamentul anxios mama este preocupata de altceva, fiind disponibila emotional pentru copil doar ocazional si intr-un mod imprevizibil. Ea nu respinge copilul nici verbal, nici fizic, dar contactul ei nu are suficienta vitalitate pentru alinare si confort. In relationare, ea descurajeaza, subtil sau mai putin subtil, autonomia copilului.

Modelul despre ceilalti

Intr-o astfel de interactiune cu mama, invatam de timpuriu sa inhibam explorarea. In schimb, ne exprimam emotiile si nevoile intr-un mod persistent. Ne imaginam ca, daca mentinem presiunea in aceasta maniera de neconfundat, mama va continua sa ne asigure ingrijirea.

Felul in care ne adaptam in aceasta relatie de atasament este sa ne rupem de nevoile relationale de baza si fie:

  • oscilam intre a ne deschide fata de conexiunea cu mama si a o respinge cu furie;
  • avem manifestari de neajutorare si suntem prea coplesiti si neputinciosi, dar la fel de lipsiti de confort si alinare.

Mai tarziu, in relatiile noastre, mentinem modelul de atasament la care ne-am adaptat. Spre deosebire de atasamentul evitant, in atasamentul anxios/preocupat percem lumea externa ca fiind disponibila pentru noi sau ca si cum ar trebui sa fie constant disponibila pentru noi, fara sa avem claritatea cum este de fapt acel mediu si fara sa putem cuprinde ca ceilalti ar putea avea nevoile lor proprii.

Modelul despre sine

Ne simtim ca si cum suntem complet dependenti de celalalt, incapabili sa ne continem distresul si sa ne simtim confortabil in absenta persoanei de atasament.

Fiind blocati la un stadiu emotional de bebelus, indiferent care este in prezent varsta noastra biologica, cautam contactul si alinarea, fara sa avem granitele propriului nostru sine.

Indiferent daca suntem mai furiosi ori mai pasivi, amplificam nevoia de atasament si minimizam explorarea autonoma.

În psihoterapie, te pot sprijini în explorarea modului în care îți reprezințil umea. Împreună putem să rescriem scenariile vechi și să construim granițe psihice care să îți ofere, poate pentru prima dată, sentimente de autonomie și siguranță.

Contacteaza psihoterapeut

*

Bibliografie:

Wallin, David J. (2010) Atasamentul in psihoterapie. Bucuresti: Editura Trei.

Tulburarea de deficit de atentie (ADD / ADHD) la adulti

Diagnostic ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie se defineste prin trei caracteristici majore, respectiv:

  1. Capacitate slaba de concentrare
  2. Control slab al impulsurilor
  3. Hiperactivitate

Cel mai adesea in familiile noastre nu este recunoscuta aceasta tulburare. Din acest motiv simptomele se rigidizeaza. Cu sprijin psihoterapeutic adecvat suntem capabili:

  • sa ne apropiem de noi insine cu blandete si compasiune
  • sa ne oferim un maternaj bun
  • sa ne maturizam psihic
  • reducem simpomele.

Descriere ADD / ADHD la adulti

Tulburarea se caracterizeaza printr-un tumult psihologic si comportamente specifice unor instante de copil, respectiv:

Comportamente

  • dificultati in a urmari firul unei conversatii, cu exceptia activitatilor de mare interes si motivatie (absenta mintii)
  • dificultati in a duce o idee la capat, de a ramane concentrati pe un subiect
  • dificultati de concentrare pe ceva ce ne intereseaza cu adevarat
  • neputinta de a urma instructiuni sau de reamintire a lor
  • slab control al impulsurilor (nerabdare), lipsa de discernamant, tendinte adictive, dependente
  • predilectia de lovire, de a scapa obiecte, de a nu observa prezenta oamenilor
  • dificultati de coordonare, mai ales in privinta controlului motor de finete
  • dificultati de a face ordine, de a aranja lucrurile, de a renunta la ceva inutil
  • neastampar, batai usoare cu degetele de la maini sau de la picioare, agitatia degetelor, roaderea unghiilor, muscatul interiorului gurii sau rosul unor obiecte mici, vorbit excesiv, condus cu viteza excesiva
  • dificultati de organizare a timpului, de estimare a timpului necesar pentru a finaliza o activitate, imaturitatea simtului timpului, intarzieri, promisiuni nerespectate, amanari (carti pe jumatate citite, cursuri incepute si abandonate, initiative de afaceri parasite, intentii si planuri neduse la bun sfarsit, lipsa consecventei), amanarea executarii unor activitati sau pregatirii acestora pana in ultimul moment.
  • dificultati de percepere a nevoilor din viitor, de percepere a conditiilor de care avem nevoie pentru a ne dezvolta in acord cu sine
  • opozitionism automat fata de reguli, regulamente, autoritate
  • dificultati de atingere a potentialului in termeni de auto-exprimare si auto-definire
  • dezechilibru intre constientizarea intelectuala si autocontrolul emotional si comportamental
  • dificultati in a recunoaste granitele interpersonale, diferenta dintre refuz si respingere, dificultati in a spune NU, in a accepta limite
  • tendinta de sabotare a relatiilor de atasament si a intimitatii emotionale, retragere
  • dificultati in a fi eu insami in contact cu celalalt, astfel incat ajungem fie sa renuntam la sine pentru a pastra relatia si a nu fi respinsi, fie sa iesim din relatie.

Trairi psihice

  • sentimente profunde, vechi de rusine, intarite de-a lungul vietii
  • permanenta neliniste, sentimente de urgenta, disperare de a avea imediat ceva dorit
  • deprimare pe fondul unei proaste pareri de sine si respect de sine scazut, existenta unui critic intern nemilos
  • sentimente de excludere, de neacceptare de sine, intarite in timp de asteptarile parintilor pentru rezultate mai bune si de dezamagirea si dezaprobarea acestora
  • sentimente de nedreptate
  • anxietate de singuratate si anxietate de abandon (frica de apropiere si intimitate care coexista cu dorinta disperata de afectiune si in acelasi timp cu frica de a nu fi respins)
  • deconectare emotionala, disociere
  • stare de spirit ce oscileaza rapid intre letargie, deprimare si agitatie
  • izbucniri de entuziasm maniacal, de irascibilitate si irationalitate
  • atenuarea pasiunii sexuale

Cauzele ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie este o consecinta a unor evenimente traumatizante cu caracter continuu in primii nostri ani de viata, precum:

  • conceperea, perioada de sarcina si, ulterior, ingrijirea in conditii de stres
  • relatiile stresante intre cei care ne ingrijesc
  • absenta emotionala /fizica a parintelui din cauza anxietatii, depresiei, tensiuni sau preocupari cu alte probleme
  • mediul de viata agitat in care crestem
  • sensibilitatile genetice pe care le avem.

Traind intr-un mediu relational stresant, psihicul ajunge sa fie coplesit. Aceasta coplesire duce la perturbarea dezvoltarii sanatoase a proceselor psihice si a mecanismelor de autoreglare (trauma psihica relationala).

La nivel neurologic, un adult cu ADD / ADHD se confrunta cu o lipsa de inhibitie in activitatea cortexului prefrontal. Creierul nu este capabil sa indeplineasca functiile de acordare de prioritati, selectie si inhibitie, fiind inundat de multiple franturi de date senzoriale, ganduri, sentimente si impulsuri.

Persoanele care dezvolta tulburarea de deficit de atentie sunt hipersensibile. Sistemul nervos reuseste sa inregistreze cele mai mici schimbari din mediul lor emotional. Corpul este ca un barometru care exprima stresul mediului in care traieste. Pe de alta parte, autoreglarea deficitara din cauza diminuarii functiei de inhibare a cortexului face posibila exagerarea trairilor emotionale. E benefic cand cei din jur, familia, nu critica sensibilitatea si nu se raporteaza la ea ca la un defect, ci isi indreapta atentia catre diminuarea tensiunilor din relatii si creaza conditii pentru un tipar de atasament sigur.

Dependentele

Stresul emotional in care crestem ne afecteaza nivelurile normale ale substantelor chimice produse de creier. La nivel neurochimic, oamenii cu ADD / ADHD par sa aiba un deficit de dopamina, substanta chimica care influenteaza memoria, concentrarea, invatarea si care e responsabila de sistemul recompensei si motivatiei. Existenta acestui dezechilibru chimic ne predispune la dependenta de acele comportamente care cresc nivelurile dopaminei.

Indiferent de comportamentul sau substata de care suntem dependenti, tratamentul ADD / ADHD implica acceptarea dependentei si luarea masurilor necesare pentru oprirea ei. Poate fi vorba de dependenta de alimente, de computer, de cumparaturi, de munca, de substante, etc.

Psihoterapia ADD / ADHD

Tulburarea de deficit de atentie exprima felul in care adultul incearca sa faca fata problemelor nerezolvate din copilarie, perturbarii mecanismelor psihice de auto-reglare. Vindecarea este un proces de crestere si maturizare, de a deveni intreg. Datorita faptului ca psihicul manifesta plasticitate si flexibilitate, indiferent de varsta pe care o avem, putem reporni dezvoltarea psihica personala.

Este nevoie de un proces de psihoterapie centrata pe trauma psihica, pe reconectare cu latura emotionala si cu partile psihice respinse. Putem folosi modele specifice in lucrul cu trauma, respectiv NARM sau Metoda Intentiei,

In procesul de psihoterapie individuala, in raport cu ritmul propriu, persoana dobandeste treptat abilitati precum:

  • recunoaste criticul interior cand face un comentariu critic impotriva sa
  • identifica emotiile si le accepta
  • are constiinta comportamentelor dependente si ia masuri pentru a le opri
  • face diferenta dintre a se distrage emotiilor, apeland la disociere sau comportamente adictive, si a sta cu emotiile sale si a le accepta
  • recunoaste cand comportamentul sau nu este in acord cu obiectivul personal stabilit
  • recunoaste cand se afla in instante de copil si face diferenta intre ele si cele de adult
  • se conecteaza cu suferinta, cu emotiile dureroase, cu frica coplesitoare
  • creste capacitatea de acceptare si intelegere de sine
  • creste capacitatea de a actiona in acord cu sine
  • creste capacitatea de a fi concomitent in contact cu sine si cu alti oameni.

*

Dacă simți că e momentul să faci o schimbare, programează o ședință chiar acum.

Programeaza sedinta

Daca nu poti ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii. Apasa butonul de mai jos si voi primi mesajul tau.

Contactează-mă pe WhatsApp
Bibliografie:

Mate, G. 2019. Minti Imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Bucuresti: Editura Herald.

Ilustratie: Daniela Dumitru, psihoterapeut

Singuratate – un desert emotional in lipsa conexiunii

În cadrul cabinetului Individual de psihologie Dumitru Daniela (București sector 1) abordăm singurătatea (a te simții singur/ă) ca fiind acea capacitate care a fost mai degrabă perturbată în dezvoltarea ei firească în perioada copilăriei (trauma complexe C-PTSD, trauma de dezvoltare). Procesul de creștere psihică, poate fi reluat de acolo de unde a rămas blocat.

Te simți singur/ă?

Multa vreme nu am inteles ce efecte are asupra noastra singuratatea. In familia mea de origine, m-am simtit foarte singura. Parintii m-au lasat singura, am crescut singura, iar singuratatea a fost normalizata. Nimeni nu a recunoscut ca lipsa prezentei fizice si conexiunii psihice a parintilor mi-ar putea face rau. Asa se explica de ce nu am putut face legatura intre singuratate si starea de rau pe care am simtit-o.

Ce este singuratatea?

Pentru multi dintre noi, singuratatea se refera la a fi singur din punct de vedere fizic. Ne gandim ca o persoana singura e o persoana privata de contactul cu alti oameni.

Ne vin in minte:

  • izolarea fortata in pandemie, a carantinei, a trecerii prin boala infectiei cu Coronavirus
  • o persoana foarte retrasa,
  • cineva bolnav, cu o deficienta, poate prea fragil sa iasa din casa,
  • o persoana pe care nu o mai viziteaza nimeni.

Dar singuratatea mai are un sens, acela de a ma simti singur/a.

A ma simti singur/a e diferit de a fi pur si simplu singur/a. Senzatia de singuratate nu are de-a face cu numarul de oameni cu care vorbim zilnic . Putem sa fim in locuri aglomerate cu oameni in care nu suntem singuri si totusi ne simtim singuri.

Cum ne afecteaza singuratatea?

John Cacioppo, cercetator in neurostiinte, si-a pus intrebarea:

”Ce s-ar intampla daca, in loc sa studiem creierul ca si cum ar fi o insula izolata, am face ceva diferit? Daca am incerca sa il studiem ca si cum ar fi o insula conectata la lumea exterioara, printr-o suta de poduri, pe care lucrurile sunt carate constant in ambele directii?” (Johann Hari, Legaturi pierdute. Cauze reale ale depresiei si solutii surprinzatoare)

Desi a fost privit cu suspiciune de catre mentorii lui, el nu a renuntat sa studieze amanuntit cum ti se schimba creierul si sentimentele atunci cand interactionezi cu restul lumii. A inceput prin a studia ce se intampla in situatia opusa – atunci cand te simti singur si izolat de lumea din jurul tau.

Concluzia cercetarilor lui a fost ca singuratatea duce la cresterea foarte mare a nivelului de cortizol.

Practic, singuratatea acuta este la fel de stresanta ca atunci cand suntem atacati.

Pe masura ce a adunat informatii, el a inteles ca singuratatea pare sa fie letala. Dar el voia sa stie daca singuratatea provoaca depresie si anxietate.

In primii 5 ani de cercetare, John si echipa lui au inteles ca singuratatea precede simptomele depresive. Esti singur, apoi urmeaza disperarea si tristetea profunda, apoi se instaleaza depresia.

Cercetarile la care ma refer aici au fost facute pe grupuri de adulti si varstnici. Unele cercetari s-au facut in laborator. Altele s-au desfasurat prin colectarea de informatii de-a lungul mai multor ani de la un grup determinat de persoane.

In cazul unui copil lasat de timpuriu singur, neglijat, a carui mama, din diferite motive, nu se poate apropia de el, sa simta: frica, furie, disperare, tristete profunda, depresie.

Cum scapam de a ne simti singuri?

Singuratatea traita de timpuriu, pe termen lung, ne determina sa ne inchidem social. Nevoia sanatoasa de singuratate e inlocuita cu izolarea pentru ca nevoile de conexiune, de apropiere, sunt traumatizate. Ne confruntam cu sentimentul de a nu apartine, dar si cu frica de apropiere de alti oameni, cu neincrederea. Suntem mai vulnerabili, ne simtim foarte usor raniti. Ajungem sa ne temem de ceea ce avem mai mare nevoie: conexiune.

Noile situatii de separare sau pierdere, inevitabile pe parcursul vietii, ne gasesc fara aparare si ne adancesc in durere si depresie.

Pentru a nu ne simti singuri avem nevoie de conexiune cu sine si cu alti oameni.

  • Conexiunea cu alti oameni

Ne sunt benefice activitatile in care ne simtim impreuna cu altii. Pot fi activitati care ne pasioneaza si creeaza context pentru a ne intalni cu oameni care au aceleasi pasiuni.

Cand ne simtim impreuna cu un altul, cu un grup, simtim ca suntem vazuti, auziti, intelesi. Simtim ca impartasim ceva valoros pentru noi, iar de la celalalt capat al relatiei ni se raspunde cu aceeasi importanta.

  • Conexiunea cu sine

Sentimentul de singuratate poate fi trait ca un dor de acasa, chiar daca suntem acasa. Acasa e mai mult decat locuinta sau familia. A te simti acasa e un sentiment de conexiune profunda cu sine.

Când să cauți sprijin psihoterapeutic pentru singuratate ?

Dacă ești dintre cei norocoși și ai cunoscut conexiunea autentică, mă bucur pentru tine. Dacă trăiești experiența dureroasă a singurătății, pot spune că există speranță să te simți conectat.

Sa scapam de singuratate presupune un proces de psihoterapie de explorare si crestere. Sa crestem capacitatea de conexiune cu sine si cu ceilalti in prezent.

Aceasta capacitate a fost perturbata in dezvoltare ca urmare a:

  • singuratatii in care am fost lasati
  • și a rănirii de către persoanele de care aveam cel mai mare nevoie să ne fie aproape și pe care să ne putem baza.

Folosim modele psihoterapeice moderne (NARM, Metoda Intenției, Psihoterapie Integrativă) într-un mod integrativ. E un proces delicat de intoarcere catre sine, de apropiere cu grija de partile ranite din noi. E un proces pe care nu il putem face singuri. Avem nevoie de sprijinul unui psihoterapeut si de oameni care ne respecta si cauta, la fel ca si noi, conexiunea autentica.

Dacă simți că e momentul să faci o schimbare, te invit să programezi o ședință la cabinet sau să ne întâlnim online.

Programeaza sedinta

Daca ai orice alte intrebari, te rog sa imi scrii.

Contactează-mă pe WhatsApp

Foto: ilustratie de Daniela Dumitru