Arhive categorie:Relații și Atașament

Relații și Atașament: Psihoterapie în București și Online

Tiparele de atașament pe care le-am format în copilărie ne dictează adesea modul în care iubim, cum ne certăm sau cum ne retragem în fața intimității la vârsta adultă.

Relațiile noastre din prezent sunt oglinda modului în care am învățat să iubim și să supraviețuim.

Articolele de mai jos explorează cum stilurile de atașament și rănile de dezvoltare ne influențează capacitatea de a trăi relații autentice.

Înțelegerea teoretică a stilurilor de atașament (anxios, evitant sau dezorganizat) este un pas. Un pas important cu au atât mai mult dacă simți că ai nevoie să înțelegi.

Însă, pentru a schimba modul în care te simți într-o relație, este nevoie de o experiență nouă, de siguranță. De aceea, în cadrul ședințelor mele de psihoterapie, te însoțesc într-un mod care să te sprijine în construirea unui atașament sănătos.

Folosind repere din NARM, teoria atașamentului și IoPT, te susțin să construiești relații mai firești și mai sănătoase. Nu este vorba despre a găsi „partenerul perfect”, ci despre:

  • a putea să descoperi cum te poziționezi în relațiile tale;
  • a face alegeri pentru tine în acord cu nevoile tale sănătoase;
  • a te putea simți mai confortabil și mai în siguranță în relația cu tine și cu ceilalți.

Ce explorăm în articolele despre Relații și Atașament:

Sunt resurse despre diferite tipuri de relații, cu sine, cu alții, cu munca, cu terapeutul. Sau lipsa unor relații, fie pentru că ne confruntăm cu pierderea, doliul, fie pentru că suntem singuri. Această categorie nu abordează relația de cuplu.

Ele sunt menite să îți ofere claritate asupra interacțiunilor tale:

  • Stilurile de atașament. Cum ne influențează primii ani de viață alegerile de astăzi.

  • Codependența și granițele. Înveți să spui „nu” fără vinovăție și „da” cu asumare.

  • Frica de intimitate și abandon. Înțelegerea rădăcinilor profunde ale distanțării sau ale nevoii de control.

  • Comunicarea. Trecerea de la conflict defensiv la dialog vulnerabil.

Te invit să parcurgi aceste resurse ca pe un ghid. Dacă simți că tiparele tale te sufocă, simți anxietate, putem lucra împreună. Te pot susține fie în cabinetul meu din București, fie online într-un spațiu sigur, blând și empatic.

Dependența relațională -Psihoterapie codependență

În acest articol găsești informații despre:

  • ce este codependența
  • comportamente de control
  • repere pentru identificarea codependenței
  • psihoterapie codependență.

Ce este codependența?

Codependența este descrisă ca fiind o dependență de o relație sau o dependență de o altă persoană. Persoanele codependente manifestă preocupare excesivă față de nevoile altora în detrimentul propriilor nevoi. Codependența apare când persoanele din jurul unei persoane dependente cred că sunt responsabile pentru persoana dependentă și că e datoria lor să-i rezolve problemele.

Nereușita de a ne identifica și conține sentimente dificile, compensată prin comportamente de control asupra oamenilor, a obiectelor sau a evenimentelor exterioare este numită codependență.

În codependență apare dificultatea de a exprima drepturi, nevoi proprii și a pune granițe în relație.

Dacă în copilărie am fost forțați de context să ne amorțim propriile nevoi și sentimente dificile pentru a face față unui părinte dependent sau persoanei în a cărei grijă am fost, suntem pregătiți pentru codependență, un model de lungă durată, prin care, adulți fiind, căutăm în mod repetat să obținem dragoste și recunoaștere de la persoane ce se dovedesc a rămâne totuși indisponibile și incapabile să ne împlinească aceste nevoi.

Ceea ce se întâmplă este că retrăim iar și iar lipsa, nefericirea, golul. Practic rejucăm în viețile adulte modelul din copilărie pentru că nu putem recunoaște cât de disfuncțional este acel model. Trecerea timpului nu vindecă codependența. Mâine nu ne va fi mai bine dacă nu ieșim din cercul vicios al codependenței.

Când suntem codependenți, practic suntem în dependență de persoane, de anumite comportamente, de anumite obiecte.

Tendința către comportamente de control

Este de ajutor să conștientizăm că, fiind copii, ne adaptăm mediului în care creștem pentru a supraviețui. Ca și copii, atunci când lucrurile sunt prea dificile în familiile noastre ne imaginăm că ne stă în putere să le facem să funcționeze. Așa începem să recurgem la comportamente de control. Ne străduim să fim sau să facem așa cum vor ceilalți și sperăm că în felul acesta să se întâmple lucruri bune, ca cei care ne îngrijesc vor fi fericiți și că viața noastră va fi mai frumoasă. Când descoperim că nu funcționează ceea ce facem, ne asumăm vina și credem că noi suntem cauza dificultăților celor care ne îngrijesc.

Atunci când suntem copii nu avem cum să știm că mama și tata au și ei problemele lor, dacă ei nu clarifică cu noi acest lucru. Nu știm că nu putem controla ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu știm că doar părinții și cei care ne îngrijesc sunt responsabili de noi și de întreaga situație și nu invers. Ca și copii nu avem niciun mijloc, magic sau de altă natură, de a controla ce gândesc sau fac adulții din jurul nostru.

Repere pentru identificarea codependenței (poate fi parte a procesului de psihoterapie codependență)

Persoana codependentă este dominată de cel puțin o dependență, fie de persoane, fie de anumite comportamente, fie de anumite obiecte.

Când suferim, există o nevoie de stimulare din afară pentru a ne distrage atenția de la propriile sentimente dificile. Există o opțiune, fie pentru alcool, produse alimentare, locul de muncă, sex, etc. Deși putem constata că unele dependențe sunt apreciate pozitiv, ca de exemplu aceea de a munci, dependența de sport sau de medicamente, e util să înțelegem că, indiferent de valoarea pozitivă sau negativă care i se atribuie, există o dependență.

Răspunsul la întrebarea: Ce-mi doresc cel mai mult în viață? ne ajută să identificăm dependența.

Persoana codependentă este marcată și suferă din cauza situației problematice din familia în care a crescut.

Este posibil să nu recunoaștem situația problematică din familia de origine și să suferim foarte mult. Ne ajută să ne întrebăm: Cât de tare sau cât de des aud în mintea mea vocile critice ale celor care m-au îngrijit? Sau: Mă apăr de criticile nefondate ale celorlalți?

Persoana codependentă are un foarte scăzut respect de sine, și, adesea, are un grad scăzut de maturitate emoțională.

Este foarte greu să avem respect de sine, atât timp cât cei care ne-au îngrijit, nu ne-au hrănit în acest sens. În lipsa unei stime de sine consistente, pentru a ne simți mai bine, ne uităm în afara noastră pentru a fi apreciați și a fi iubiți.

Ne ajută răspunsurile la întrebări precum: Cât de mulțumit/ă sunt de mine?, Mă simt lipsit/ă de sprijin și prieteni?, Mă aștept să eșuez?

Persoana codependentă crede că fericirea ei depinde doar de celălalt.

Persoanele codependente își spun: Aș fi fericit/a dacă el/ea s-ar schimba., Aș fi fericit/a dacă el/ea ar arăta că mă acceptă și îmi aprobă acțiunile., Am nevoie de un tovarăș de viață perfect pentru a mă simți împlinit/ă. , El/ea face lucrul acesta ca să mă rănească și reușește., Mă simt vinovat/ă atunci când încerc să mă afirm.

Persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalți.

În relațiile sănătoase părinții sunt responsabili pentru copiii lor, însă nu despre acest fel de responsabilitate este vorba, ci despre faptul că persoana codependentă se simte foarte răspunzătoare pentru tot ce se întâmplă cu ceilalți, pentru fericirea, sentimentele, gândurile, acțiunile, chiar și pentru puterea lor de discernământ. Ele apelează la multe comportamente de control. Din acest motiv apar foarte mari confuzii în ce privește intimitatea și granițele în relațiile cu ceilalți. Persoanele codependente își spun: Dacă nu intervin, el/ea nu se descurcă și poate greși., Dacă mă străduiam să fiu mai bun/ă, mai atent/ă, el/ea nu se supăra și nu mai acționa așa. , Nu vreau să fac acest lucru, dar nu am de ales., Ceea ce vreau eu este mai puțin important față de ceea ce se așteaptă de la mine.

Relația dintre codependent și partenerul său de viață sau altă persoană importantă pentru el este marcată de lipsa de echilibru între dependență și independență.

În relație, persoanele codependente se simt sufocate, prinse în capcană. Analizați dacă tindeți să fugiți, să sfidați valorile și tradițiile către mai multă independență și observați în ce măsură reveniți în aceeași relație ca și cum cordonul ombilical care vă leagă de casă se înfășoară și vă trage înapoi. Este posibil să simțiți un conflict foarte puternic atunci când încercați să vă separați, în orice fel. Termenul opus dependenței este interdependența. În relațiile sănătoase ne putem permite să fim suficient de dependenți pentru a ne deschide spre ceilalți și a fi vulnerabili, dar în același timp avem o imagine de sine pe care o putem susține fără a avea nevoie de altcineva.

Persoana codependentă se blochează în negare și reprimare.

Ne închipuim, dorim, tânjim ca viețile noastre să fi fost frumoase când, în realitate, am trecut prin suferințe de nesuportat datorită lipsei afecțiunii și abuzurilor trăite în copilărie. Dacă realitatea reușește să se strecoare pe undeva, atunci trecutul dureros amenință să iasă la suprafață și ceea ce facem este să ne dorim să ne menținem rupți de această suferință ca și cum nu e a noastră. Întrebați-vă mai întâi: Cum era relația mea cu mama?, Dar cu tata? și apoi căutați dovezi pentru a vă susține răspunsurile. Observați dacă această introspecție devine mult prea dureroasă.

Persoana codependentă își face griji pentru lucruri pe care nu le poate influența și încearcă să le schimbe.

Persoanele codependente depun mult efort în a controla persoane ori situații care sunt și vor rămâne întotdeauna în afara influenței personale. Nereușita unor astfel de demersuri frustrează persoana codependentă.

Viața persoanei codependente se desfășoară între extreme.

Viața emoțională seamănă cu o barcă cu pânze pe ape furtunoase. Sunt multe sentimente dificile, furie intensă. Relațiile personale romantice sunt marcate de suișuri și coborâșuri extreme, de zile fierbinți și înghețuri, părinții își pot sufoca copiii în îmbrățișări, ca apoi să se răstească la ei cu furie. Din punct de vedere financiar putem observa o tendință spre economie, urmate de bani aruncați până la ruină financiară (chiar de mai multe ori). Relația cu autoritatea este la fel de marcată de extreme: putem simți o teamă profundă față de un anumit tip de autoritate sau putem sfida un alt tip de autoritate, putem fi extrem de umili în fața șefului sau foarte autoritari acasă.

Persoana codependentă caută în permanență acel ceva despre care crede că îi trebuie sau îi lipsește în viața personală.

Persoanele codependente sunt nerăbdătoare și nemulțumite cu ceea ce au, vor mai mult și mai mult. Nu pare niciodată să fie de ajuns, fie că e vorba despre bani, despre control, despre timp, alimente, despre afecțiune sau apreciere și recunoaștere. Sentimente dificile de lipsă, nefericire, gol, sunt mereu prezente și nu pot fi umplute cu ceva sau cu cineva. De ce nu pot să iubesc și să fiu iubită?, De ce nu mă pot simți niciodată – niciodată – mulțumită? , De ce nu mă pot bucura?, sunt întrebări care ne macină și par fără răspuns.

Cum tratăm codependența. Psihoterapie codependență

Ruperea relațiilor de dependență nu este neapărat cea mai bună sau singura soluție. Este de ajutor pentru persoanele codependente să se informeze despre ciclul de dependență/codependență și de modul în care aceasta se extinde în relațiile lor. Pentru a schimba strategiile de supraviețuire de tipul „comportamente de control” la care persoana recurge pentru a compensa sentimente dificile este important ca ele să fie mai întâi recunoscute.

Prin procesul de psihoterapie codependență, clientul descoperă cum să își găsească fericirea prin sine și cum să trăiască o viață mai sănătoasă și mai împlinită.

Deoarece codependența este înrădăcinată în copilărie, procesul de psihoterapie codependență implică explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie. Comportamentele care permit abuzurilor să continue în familie trebuie să fie recunoscute și oprite.

De asemenea, procesul de psihoterapie codependență sprijină clienții pentru un contact bun cu nevoile și cu sentimentele personale, pentru repararea sinelui, pentru identificarea resurselor. ,

Deoarece în codependență, distincția dintre sine și celălalt se estompează, procesul de vindecare presupune reconstrucția unor granițe psihice solide și sănătoase pentru a crește capacitatea de a spune ”NU” și de a pune limite clare în relații. .

Pe măsură ce persoana codependentă se apropie de sine, de experiențele sale timpurii, poate sta cu sentimente dificile dureroase, ea va observa că nu va mai apela la comportamente de control. În procesul de psihoterapie codependență folosesc modele eficiente de psihoterapie informate pe trauma de dezvoltare: NARM, Metoda Intenției.

Contact

Dacă te simți prins(ă) într-o relație de codependență și dorești să lucrezi cu tine pentru a-ți recăpăta autonomia emoțională, putem începe un proces de psihoterapie individuală.

Datele mele de contact și informații despre tarife găsești pe pagina Contact. Dacă nu poți ajunge fizic la cabinet, putem lucra online. Dacă ai orice alte întrebări, te rog să îmi scrii.

Apasă butonul de mai jos și îmi poți scrie mesajul tău.

Discuta cu mine pe WhatsApp

*

Bibliografie:

Robert Hemfelt, R., Minirth, F. si Meier, P. (2001). Labirintul Codependentei. Drumul spre relatii interumane sanatoase. Editura Logos

 

Foto Ilustratie: Daniela Dumitru

 

Pierdere și doliu. Psihoterapie doliu

Un articol despre pierdere și doliu, simptome durere pierdere, etape diferite de durere în doliu, terapie doliu.

Durere pierdere și doliu

Durerea este un răspuns natural atunci când ne confruntăm cu procesul de pierdere și doliu, indiferent ce pierdem.

Putem pierde relații, persoane dragi, animale.

Sau putem primi un diagnostic de boală terminală. În acest caz avem nevoie să ne pregătim. Să ne împăcăm cu cineva, să ne luăm la revedere sau poate că dorim să facem ce ne-am dorit mult și am amânat. Poate vrem să lăsăm un testament.

Dar mai este un tip de doliu, mai greu de recunoscut. E un doliu pe care îl simțim pe măsură ce recunoaștem lipsa a ceva ce era vital: prezența părinților noștrii când eram mici, joaca cu ei, blândețea lor, îmbrățișarea bună. Este doliul din acele experiențe după care tânjeam să se întâmple și nu s-au întâmplat atunci când am trăit experiența traumei de dezvoltare. Este doliul după ”cine aș fi putut fi, dacă…”

Pierderea face parte din condiția noastră umană. Este o experiență personală ce ne afectează diferit. Cât de mult suferim, depinde de personalitatea și stilul individual de adaptare, de experiența de viață, de credințele noastre, de natura pierderii, însă ceea ce trăim este unic pentru fiecare.

Simptome durere pierdere și doliu

În doliu ne putem confrunta cu stări emoționale precum șocul și neîncrederea, tristețea, vina, furia, frica sau putem să resimțim pierderea la nivelul somatic. Smith M. & Segal, J. (2013) descriu aceste simptome ce însoțesc procesul de doliu, astfel:

Șocul și neîncrederea

Imediat după o pierdere, poate fi greu să acceptăm ceea ce s-a întâmplat. Putem crede că pierderea nu s-a întâmplat în realitate și să negăm adevărul. Dacă cineva drag a murit, s-ar putea să avem așteptarea că el sau ea să reapară.

Tristețe, Deprimare

Tristețea profundă este probabil simptomul cel mai cunoscut de durere. Este posibil să avem sentimente de goliciune, disperare, dor sau singurătate profundă. Putem plânge, să ne simțim instabili emoțional, să ne simțim singuri și izolați.

Vina

Am putea regreta sau am putea să ne simțim vinovați pentru ceea ce am făcut sau nu am făcut, am spus sau nu am spus. Ne putem simți vinovați de anumite sentimente. De exemplu, să avem senzație de ușurare atunci când persoana a murit după o boală îndelungată, dificilă. Ne putem simți vinovați că nu am făcut ceva pentru a preveni moartea, chiar dacă nu era nimic mai mult de făcut.

Furia

Putem simți mânie și resentimente, față de persoana pierdută sau să îndreptăm furia către noi înșine sau față de Dumnezeu.

Frică, Anxietate, Panică

O pierdere semnificativă poate declanșa o serie de griji și temeri. Ne putem simți anxioși, neajutorați sau nesiguri, temători în a ne confrunta cu viața, cu responsabilitățile pe care le avem.

Simptomele fizice

Durerea nu este un proces strict emoțional. Ea poate implica probleme fizice, inclusiv oboseală, greață, imunitate scăzută, simptome cardiace, creștere în greutate, insomnie, dureri de cap sau dureri de stomac.

Speranța

Mă refer la acele momente de normalitate când ne întoarcem la viață simțim speranță. Sunt tot mai multe momente când nu ne mai gândim la cei dragi pierduți și revenim la rutină. Vindecarea durerii nu poate fi forțată și nu există un calendar „normal” de doliu. Procesul de doliu are nevoie de timp, căci vindecarea se produce treptat. Unii din noi începem să ne simțim mai bine în săptămâni sau luni, iar alții în ani. Indiferent însă de experiența personală a pierderii, este necesar să permitem procesului să se desfășoare natural.

Etape diferite de durere

O persoană ce se confruntă cu pierdere și doliu trece prin diferite etape de durere (teoria lui Kubler-Ross). Acestea nu apar în mod necesar, în ordinea prezentată, și pot varia în severitate. Ele sunt etape de protejare de realitatea prea dureroasă în doliu. Aceste etape sunt: Negarea, Furia, Negocierea, Depresia, Acceptarea, Ușurarea

Negarea

Răspunsul inițial la pierdere și doliu este de negare a situației. Nu se poate, nu este real, ne spunem, și refuzăm realitatea prezentului. În prima fază, negarea este modul organismului de a se proteja de șocul dureros și ne ajută să facem față. După un timp, sănătos este să fim în contact cu realitatea și să o procesăm. Se întâmplă uneori ca experiența pierderii să fie traumatizantă pentru noi. Traumatizarea presupune pierderea vitalității și a capacității de autoreglare a organismului. Riscul este să ne menținem blocați în etapa de negare pentru mai mult timp.

Furia

După ce începem să realizăm pierderea noastră, experimentăm nevoia de a ne elibera de cantitatea copleșitoare de emoții pe care le simțim. Emoția intensă este însă deviată ca furie care se impune să se elibereze și ne putem regăsi furioși pe cineva sau pe ceva – obiecte, funcționari, membri ai familiei. E de ajutor să putem identifica această etapă din procesul de doliu și să nu căutăm vinovați și pretexte pentru a ne vărsa furia copleșitoare pe alții. Ceilalți nu sunt vinovați de trăirile noastre.

Negocierea

În suferință, ne simțim vulnerabili și neajutorați și, ca reacție de a ne proteja de o realitate prea dureroasă, am putea să încercăm să recâștigăm controlul asupra situației, prin negociere. Am putea să facem o înțelegere cu Dumnezeu să promitem ce am fi dispuși să facem ca totul să revină la starea inițială. Dacă aș fi făcut mai mult, poate că ea/el ar fi încă aici… Ar fi fost frumos să merg mai des la ea/el, la spital…

Depresia

Există diferite tipuri de depresie asociate cu durerea. Primul tip de depresie este o reacție legată de pierdere. Ne concentrăm mai mult pe cât de mult ne lipsește acea persoană. Ne facem griji că în durerea noastră ne-am petrecut mai puțin timp cu celelalte persoane care depind de noi, simțim tristețe și regret. Ne ajută clarificarea cu cei din jur. Al doilea tip de depresie este mai subtil. Este vorba despre pregătirea noastră tăcută de a ne separa cu adevărat, de a ne lua rămas bun.

Acceptarea

Această etapă nu este o fază de fericire, dar, în schimb, este un moment în care depresia trece și, pur și simplu, suntem. Acceptăm realitatea situației, ne confruntăm cu durerea, cu reacțiile personale, ceea ce permite vindecarea durerii pierderii. Renunțăm să controlăm lucrurile sau persoanele. Suntem capabili să ne mișcăm mai departe, să ne adaptăm la ceea ce ne oferă prezentul.

Ușurarea

Ne putem simți ușurați la un moment dat când realizăm că s-a dus un greu, fie greul pentru că persoana pe care am pierdut-o suferea și trebuia să avem grijă de ea, fie greul pentru că suntem în poziția de a avea grijă de un prieten care la rândul lui a pierdut pe cineva drag.

Din păcate, nu toți cei care suferă, ajung să accepte. Este posibil să rămânem blocați în oricare din etapele anterioare și să petrecem restul vieții negând, ori fiind furioși sau deprimați.

Studiile arată acum că oamenii pot fi afectați de pierderea partenerului de viață timp de doi sau trei ani și asta nu este patologic. Ceea ce ar putea fi o pierdere complicată este atunci când:

  • oamenii se retrag, se izolează, evită să iasă și să facă ceva chiar și după doi sau trei ani și nu reușesc să restabilească nicio relație socială,
  • oamenii nu se pot conecta cu corpul lor și cu emoțiile firești rezultate din pierdere. Mai degrabă rămân fixați într-o ruminare constantă, pe perioade lungi de timp, despre cauzele pierderii sau consecințele pierderii sau despre rolul lor în pierdere, și nu pot renunța la această ruminare.

Terapie doliu

Să fim triști, speriați, să plângem, sunt reacții normale la pierdere. Atunci când plângem nu înseamnă că suntem slabi sau că ne plângem de milă, ci avem un răspuns normal la tristețea pe care o trăim. Acest răspuns permite vindecarea durerii. Nu există o modalitate corectă sau greșită de a plânge și a suferi, dar există modalități sănătoase de a face față durerii, pentru ca, în timp, să ne vindecăm și să mergem mai departe, vindecați.

Smith M. & Segal, J. (2013) ne propun mai mulți factori de sprijin în doliu.

Sprijinul altor persoane

Pot fi persoane dintre membrii familiei, prieteni, psihologi-psihoterapeuți sau pot fi grupuri de sprijin organizate de psihoterapeuți. Chiar dacă nu este confortabil să vorbim despre cele mai intime sentimente ale noastre, pentru a ne vindeca, în procesul de terapie doliu suntem sprijiniți să le exprimăm mai degrabă decât să le mascăm și să ne confruntăm cu ele. Împărtășirea pierderii face povara durerii mai ușor de dus. Apelând la grupurile de sprijin și de terapie doliu ne putem găsi timpul de a ne plânge durerea. În terapie găsim empatie și suport, ne putem înțelege emoțiile intense pe care le trăim, putem conștientiza pierderea în întreaga ei dimensiune, și putem integra toate acestea în viața noastră.

Grija pentru sănătatea fizică

Când ne simțim bine fizic, ne simțim mai bine, de asemenea, și din punct de vedere psihic. De aceea e important să dormim suficient, să mâncăm sănătos și să apelăm la exerciții fizice de relaxare. Utilizarea alcoolului sau a drogurilor ne dăunează mai degrabă decât să ne vindece.

Credința

Credința noastră și activitățile spirituale pe care le considerăm relevante pentru noi, cum ar fi rugăciunea, meditația sau faptul de a merge la biserică, ne pot oferi consolare și pot fi un alt mod de terapie doliu important în procesul pe care îl traversăm.

Jurnalul

Ne putem exprima sentimentele într-un mod creativ scriind despre pierderea noastră într-un jurnal. Putem scrie o scrisoare spunând lucrurile pe care nu le-am spus, putem face un album foto celebrând pierderea, viața persoanei pe care am pierdut-o sau ne putem implica într-o cauză sau o organizație care a fost importantă pentru el sau ea. Aniversările, sărbătorile pot trezi amintiri și sentimente puternice. Dacă alegem să petrecem un eveniment de vacanță sau data aniversară a celui decedat cu alte rude, putem vorbi cu ei din timp cu privire la așteptările lor, negociind împreună asupra modului în care vom petrece timpul pentru a onora persoana pierdută.

Bună dispoziție

Durerile noastre sunt doar ale noastre și nimeni nu poate să ne spună când este timpul să mergem mai departe sau să trecem peste asta. E în regulă să fim supărați, să țipăm la ceruri, să plângem sau să nu. Este, de asemenea, bine să râdem, pentru a găsi momente de bucurie și să mergem mai departe când suntem pregătiți. Să ne permitem să simțim tot ceea ce simțim, fără jenă sau judecată.

Cu trecerea timpului este normal ca emoțiile noastre precum șocul, neîncrederea, vina, tristețea, furia, frica, să devină mai puțin intense și astfel să acceptăm pierderea. Când suprimăm sentimentele de tristețe, furie, frică, vină, ținem durerea ca o rană deschisă.

Psihoterapie pierdere și doliu

Pentru unele persoane poate fi greu să meargă mai departe atunci când trec printr-o experiență de pierdere și doliu. Pot rămâne blocate de teama de a resimți durerea. Teama ne determină să evităm sau să ne ignorăm sentimentele. Totuși o durere nerezolvată duce la prelungirea doliului, anxietate, depresie, abuz de substanțe sau la diferite probleme de sănătate. De aceea în astfel de cazuri putem vorbi de doliu complicat.

Intervențiile psihoterapeutice informate pe traumă (NARM, Metoda Intenției) pot sprijini persoanele care se confruntă cu astfel de situații.

Ai întrebări despre cum funcționează aceste metode în cazul tău sau dorești să faci o programare?

Contactează-mă pe WhatsApp

*

Sursa foto: ilustratie Daniela Dumitru

Incestul emoțional: Impactul în viața adultului

Un articol despre incestul (abuz) emoțional, impactul incestului emoțional în viața adultului abuzat, psihoterapie adulți cu incest emoțional.

Ce este incestul emoțional?

Incestul emoțional este o formă de abuz emoțional asupra copiilor. Are loc atunci când părintele caută sprijin emoțional la copil. Părintele se așteaptă sau își forțează copilul să-și asume un rol emoțional specific unui adult.

Copilul este pus în situația de a răspunde nevoilor emoționale ale părintelui și de a deveni confidentul emoțional al acestuia.

Ca în orice abuz emoțional, granițele psihice sănătoase dintre părinte și copil sunt încălcate. Se creează o dinamică nesănătoasă în care copilul devine, în esență, părinte. Într-un fel sau altul, legăturile de afecțiune care-i unesc pe părinți și copii sunt bulversate.

Deși, psihic, un copil poate fi copleșit să îndeplinească un astfel de rol, o dată pus în această poziție se poate simți special sau privilegiat. Părintele, căutând acoperirea propriilor nevoi nesatisfăcute, creează un sentiment de apropiere, ceea ce îi dă copilului iluzia că este iubit.

Uneori, un părinte subminează celălalt părinte în timpul unui conflict sau proces de separare / divorț, prin punerea copiilor la mijloc sau complotând cu un copil. Copilul, la rândul său, poate deveni preocupat să își protejeze unul dintre părinți.

Termenul de incest emoțional nu include incestul sexual, dar este vorba tot de o perversiune. În acest caz este despre nerespectarea rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei familii. Efectele incestului emoțional pot fi similare cu cele care rezultă din orice abuz (este o traumă psihică de dezvoltare).

Nevoi relaționale

Consecința imediată a incestului emoțional este că nevoile relaționale ale copilului sunt ignorate în favoarea nevoilor părintelui. Pe termen lung consecințele sunt devastatoare. Copiii sunt abandonați emoțional, fiind traumatizați.

Exemple de nevoi relaționale ale părintelui ce ar trebui satisfăcute de către alți adulți, nu de către copii:

  • nevoia de a avea un confident, de a avea „cel mai bun prieten”
  • de a avea un soț înlocuitor
  • de a avea un părinte substitut
  • de a primi suport emoțional pentru fricile și alte emoții grele resimțite
  • validare și apreciere
  • de a primi sfaturi, consiliere
  • de a avea companie sau intimitate.

Exemple de nevoi ale copilului susceptibile a fi neglijate în astfel de situații:

  • nevoia de protecție
  • nevoia de ghidare și orientare
  • nevoia de afecțiune
  • nevoia de validare
  • nevoia de limite sănătoase, structură.

Este de dorit ca părinții și copiii lor să aibă relații apropiate. În relațiile sănătoase părinte-copil, părinții prioritizează nevoile emoționale ale copiilor lor. Într-o relație sănătoasă, părintele solicită sprijinul de care are nevoie unui adult sau apelează la psihoterapie individuală. El nu cere copilului să-i satisfacă nevoile neîmplinite.

Cazuri de inversare a dinamicii sănătoase părinte-copil sunt întâlnite atunci când:

  • relația de cuplu este fragilă, există o ruptură în familie cum ar fi infidelitatea sau dependența unuia dintre parteneri
  • un părinte este singur
  • părinții au puțin sprijin social din partea altor adulți
  • sunt părinți narcisici, părinți traumatizați, părinți care au suferit la rândul lor abuz emoțional.
  • se întâlnesc chiar și în familii aparent funcționale când nu este evidentă prezența unei dependențe.

Impactul incestului emoțional

Adulții care au experimentat incest emoțional ar putea manifesta:

  • dificultăți în stabilirea granițelor și împlinirea nevoilor proprii la vârsta adultă
  • un comportament codependent
  • criză de identitate, inclusiv sexuală, dificultatea de a fi ei înșiși în relații; confuzie în ce privește identitatea de gen (feminin sau masculin) și eșec în asumarea identității
  • izolare de colegi ca urmare a dezvoltării insuficiente a abilităților sociale necesare
  • sentimente de inadecvare, de vinovăție excesivă, stimă de sine scăzută
  • pierderea încrederii și teama de intimitate și angajament personal (din cauza fricii inconștiente de a fi exploatați în același mod cum au fost exploatați de către părintele nevoiaș sau din cauza fricii că orice astfel de relație va deveni sufocantă precum relația cu părintele din copilărie)
  • strategii de a fi „speciali”, ca fiind singura modalitate de a obține aprobarea celorlalți
  • un sentiment nesănătos de loialitate sau o obligație față de un părinte, care poate avea ca rezultat o relație de dragoste / ură între copil și părinte
  • dificultăți în menținerea relațiilor din cauza idealizării și așteptărilor nepotrivite plasate pe parteneri
  • comunicare indirectă, prin intermediul unui terț în muncă, familie sau în relațiile romantice
  • abuz de substanțe și compulsivitate în jurul muncii și mâncatului
  • probleme legate de dependența de sex / evitare a sexului
  • dragoste adictivă/ evitare.

Incestul emoțional poate avea un impact în dinamica de familie pentru că sunt negate oportunitățile pentru întărirea relației copilului cu părintele exclus. Când un părinte se sprijină în mare măsură pe „copilul ales”, își neglijează ceilalți copii.

Aspecte cheie în procesul de psihoterapie adulți cu incest emoțional

În ședințele de psihoterapie adulți cu incest emoțional nerezolvat sunt abordate mai multe aspecte: Procesul de psihoterapie poate implica explorarea modelelor actuale de comportament și relaționare, dar și a problemelor din copilăria timpurie.

Seducția copilului, devenit adult, de a fi „special” poate fi destul de greu de recunoscut de către acesta. De asemenea, poate fi destul de dificil să identifice modelul de a fi fost împovărat de către părinte. Din acest motiv este foarte importantă etapa de recunoaștere a modelului de incest emoțional dintre îngrijitor și persoana abuzată.

În lucrul cu adulți, un proces de psihoterapia pentru traumă poate fi eficient.. Prin metode psihoterapeutice moderne, precum NARM sau Metoda Intenției, sprijin adulții să:

  • intre în contact cu nevoile și sentimentele lor îngropate.
  • învețe să pună limite clare și să spună „NU”.
  • rezolve problemele legate de sexualitate și intimitate.
  • proceseze durerea și pierderea,

Vindecarea traumelor de dezvoltare și a incestului emoțional necesită o abordare delicată și structurată.

Ai întrebări despre cum funcționează aceste metode în cazul tău sau dorești să faci o programare?

Contactează-mă pe WhatsApp

*

Sursa foto: https://themighty.com/2017/12/covert-incest-sexual-emotional-abuse-childhood-parent-ptsd/